Apărut exact în urmă cu trei ani (23 Noiembrie 2014), acest eseu plin de durere îşi păstrează, din nefericire, actualitatea. Doar că acum dezbinarea parcă se adânceşte şi mai mult, în toată societatea. Până când s-or sătura Românii de atâta sfărâmare şi o să sfărâme propaganda dezbinării… 

Au fost amăgiţi bieţii români, în campania electorală a toamnei lui 2014, să se lupte între ei amarnic. Multă supărare s-a revărsat, multe învinuiri şi bârfe s-au răspândit, mult s-au murdărit între ei sărmanii oameni. Crezând că vor face ceva, că vor fi eroi. În timp ce ei luptau de zor pentru una din cele două tabere, acestea se înţelegeau perfect la nivel legislativ pentru felurite măsuri împotriva Neamului, împotriva Ţării, împotriva Credinţei. Ceea ce arată, pentru cine vrea să vadă, cât de mare este păcăleala cu aşa-zisele „alegeri”. Şi cât de mare a fost greşeală implicării – mai ales pătimaşe – în campania electorală.

Printre MARILE MIZERII ale acestor luni de tulburare este şi sintagma „Diaspora sau Emigraţia?” pe care mulţi au preluat-o de bună credinţă de la „zvonerii” profesionişti.
Ideea ar fi că, vezi Doamne!, există două noţiuni distincte, „Diaspora” şi „Emigraţia”. Că „Diaspora” îi defineşte pe românii involuntar aflaţi peste hotare, fie că au fost expluzaţi, fie că pământurile în care trăiesc de generaţii întregi nu sunt cuprinse în graniţele Republicii România.
(O paranteză totală: oare mai observă cineva cât de ciudat, cât de strâmb şi cât de urât sună sintagma „Republica România”? „România” sună minunat. Dar „Republica România” – fie ea „socialistă”, „populară”, „u.e.-istă” sau cum o fi – sună groaznic! Părerea mea…)
Deci, să revin.
„Diaspora” ar fi, prin urmare, toţi acei români care nu sunt în România cu totul involuntar, ba chiar în ciuda voinţei lor (ca românii din Cadrilater, nordul Bucovinei, Herţa, Basarabia etc.).
„Emigraţia” ar fi, pe de altă parte, „ăia” care au plecat din România de voia lor. Şi care sunt un fel de fugari, ba chiar trădători, un fel de cetăţeni de rangul doi ş.a.m.d.

Cutremurător!
Este aproape de necrezut că asemenea aberaţie şi, totodată, mizerie, a putut fi crezută, preluată şi dată mai departe de oameni altfel foarte buni. Dar, iată, asta fac patimile din om! Îi şterg discernământul şi îl duc la vorbe şi fapte extrem de greşite.

Nu vreau să fac aici o prezentare savantă.
Spun doar atât: „Emigraţia” este tot „Diasporă”!
Poate unii dintre cei care au emigrat sunt trădători. Dar şi aşa au respectul meu! Pentru că au plecat! Căci ADEVĂRAŢII TRĂDĂTORI sunt trădătorii care au rămas aici! Nu cei care au plecat sunt trădătorii, nici măcar dacă ne înjură. Cei care sunt aici dar luptă împotriva Istoriei noastre, împotriva Naţiunii române, împotriva Credinţei şi împotriva Ţării, aceştia sunt adevăraţii trădători, adevăraţii duşmani!

Unii dintre cei care au plecat poate au trădat prin plecarea lor. Poate. Dar cu siguranţă cei mai mulţi nu!
Nici nu mai vorbesc acum despre cât de MULT, nespus de mult, au ajutat România românii de peste hotare – „ăia” „emigranţii”. Şi nu spun că şi-au ajutat familiile de aici – deşi le-au ajutat – ci cât de mult au ajutat România! Dar despre asta nu vorbesc acum. O să vorbesc, puţin, despre acuzaţia principală – şi nespus de nedreaptă – aceea că „au plecat”.
Da, au plecat. De ce?

Cei mai mulţi au plecat pentru că în România este un război cumplit. Un război foarte greu. Un război împotriva românilor şi a Ortodoxiei. Un război murdar care se poartă de vreo 300 de ani de un regim de ocupaţie care se pretinde a fi românesc spre a nu fi înlăturat de popor. Un regim care îşi spune „clasa politică”. Un regim în care românii nu ajung decât cu foarte mare greutate – desigur, cu excepţia cazului în care dau anumite semnături. Un regim în care puţinii români cu funcţii sunt loviţi iar şi iar până renunţă. Un regim în care nume ca Ioan Alexandru sau George Pruteanu sunt excepţii uimitoare, iar nu reguli. Un regim în care corupţia este încurajată iar trecerea prin puşcărie începe să devină un semn de castă. Un regim care duce un război de exterminare împotriva românilor, la toate nivelurile. Un război mârşav, care începe de la pregătirea mamelor pentru sarcină prin îndemnul social, politic, economic, cultural etc. „avortaţi-vă copiii sau vă persecutăm”. Un război în care propaganda este extrem de eficientă în a-i complexa pe români, în a-i descuraja, în a-i face să creadă că nu au niciun viitor – ca români, ca ortodocşi -, că nu au nicio şansă de a face ceva – ca români, ca ortodocşi – şi că singura soluţie este să renunţe la a fi români, să renunţe la a fi creştini ortodocşi.
Este un cumplit război de rezistenţă.
Un război de rezistenţă în care este aruncat fiecare copil încă înainte de concepere – prin presiunile asupra viitorilor părinţi – şi care este total inegal. Poporului nici măcar nu i se spune „luptăm împotriva ta!”. Dimpotrivă, cei care încearcă să-l distrugă îi spun „îţi purtăm de grijă!” şi „îţi vrem binele!”. Sau „pentru că te iubim îţi spunem că pentru a avea un viitor trebuie să încetezi a mai fi român şi creştin ortodox! Devino francez, american, neamţ, indian, marţian… orice, dar nu român! Devino catolic, budist, ateu, jedi… orice, dar nu creştin ortodox! Doar aşa vei avea un viitor!” „Ştii, noi îţi purtăm de grijă, te iubim, de aceea îţi spunem: a fi român e rău, a fi creştin ortodox e rău! E rău, e murdar, e înapoiat, e retrograd, e ruşinos… Trebuie să te schimbi, să devii altceva, ca naţiune, ca religie, altfel eşti mai puţin decât un nimic!”
Şi cum să-i contrazici? Doar te iubesc, nu?

Este un război murdar, mocirlos, laş. Un război care consumă puterile multora, care îi transformă pe mulţi. Şi din care unii încearcă să scape, măcar pentru o vreme, prin plecare. Eventual pentru a căpăta puteri şi a se întoarce întăriţi, în stare să facă faţă altfel situaţiei din ţară.

Nu au plecat, românii din „emigraţie”, de bucurie!
Şi suferă acolo unde sunt, suferă din greu!
Şi mulţi dintre ei speră să se poată întoarce, să poată reveni la o Românie aşa cum ar trebui să fie…

Mă întreba cineva de ce îi invit şi pe românii din străinătate la evenimentele din ţară. „Oricum nu pot veni!” – mi s-a spus.
Îi invit pentru că îi iubesc, pentru că sunt în inima mea, pentru că mă rog pentru ei, pentru că sufăr alături de ei! Şi pentru că aş vrea să fiu şi eu în inima lor, să fim şi noi în inima lor!
Una din armele distrugerii noastre este DEZBINAREA.
Şi această armă a lansat mizerabila „ierarhizare” în „Diaspora” şi „Emigraţia”.
De fapt TOŢI ROMÂNII DE PESTE HOTARE SUNT DIASPORA ROMÂNEASCĂ!
PUNCT!
Şi este o Românie oriunde se află un român!

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă