Historia magistra vitae. Poporul și conducătorii

22, iulie, 202322, iulie, 2023 Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Historia magistra vitae. Poporul și conducătorii

„Alexandru [Macedon n.n.], după înfrângerea și supunerea Traciei, voia Asia, dar temându-se să nu reînceapă războiul [Tracii, după plecarea sa n.n.], regii lor cu prefecții [comandanții n.n.] și toți cei preocupați de libertatea pierdută i-a luat cu el, ca și cum le-ar face o cinste. Iar celor rămași le-a pus conducători oameni necinstiți. Astfel acești conducători, legați de binefacerile sale, să nu vrea vreo schimbare, iar poporul care voia [schimbarea eliberatoare n.n.] să nu o poată face, fiind lipsit de conducători.” (Sexti Iuli Frontini sau Frontius II, 11, 3; apud FHDR I, p. 432-433)

Cât se potrivește acest cuvânt cu mila Mântuitorului față de popor că nu are păstor! (Matei 9.36-38)
Sau cu acela care spune: Bate-voi păstorul și se vor risipi oile! (Marcu 14.27)

Căci, iată, ceea ce cei mai mulți nu înțeleg (nu vor să înțeleagă):
Fără buni conducători poporul, chiar și cel mai bun din lume, nu poate face nimic!

De aceea, pe de-o parte, impunerea unor conducători proști și/sau corupți (prin viclenie sau forță) este o strategie sigură de înfrângere a dușmanilor, de stăpânire a unui popor.
De aceea, pe de altă parte, trebuie să ne rugăm pururea

Doamne, dă-ne buni conducători ai Bisericii, ai Neamului și ai Țării, iar pe noi fă-ne vrednici de ei!

Căci fără asemenea buni conducători noi, poporul, mergem spre pierzare.
Dar și dacă avem asemenea conducători și nu îi ascultăm, tot în Iad mergem.
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Statul mafiot şi anti-român

18, iulie, 202318, iulie, 2023 Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

La sfârșitul lui 2016 (mai precis pe 4-XI-2016) am publicat pe o rețea de socializare următorul gând. Se apropie trecerea a șapte ani de la prima publicare. Puteți să citiți și să spuneți dacă acest cuvânt mai are legătură cu viața noastră cea de toate zilele…

DIN NOU DESPRE STATUL MAFIOT

Pentru că mulţi nu ştiu limba română, sau nu MAI ştiu limba română în urma manipulării făcute de statul mafiot, o definiţie elementară:

TÁXĂ, taxe, s. f. 1. Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit. ◊ Taxă pe valoarea adăugată = impozit general care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului de producție al produsului final. 2. Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi. ♦ Sumă de bani care se plătește unei instituții în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.

Este de observat faptul că taxele NU sunt o obligație înnăscută, nu sunt un „drept al statului”, așa cum se crede, naiv, de către mulți. Și așa cum minte statul.
Nu ai de ce să plătești statului – sau oricui – doar pentru că există sau pentru că exiști, doar pentru că face sau faci un lucru!
Taxele sunt PLATA UNUI SERVICIU pe care îl face un prestator.
Ca urmare, corect, drept din punct de vedere juridic, este să plătești taxe strict pentru serviciile de care beneficiezi.
Statul NU ARE DREPTUL SĂ PUNĂ TAXE DECÂT PENTRU SERVICIILE PE CARE LE PRESTEAZĂ.
Toate celelalte taxe sunt un abuz mafiot, o TÂLHĂRIE:

TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

În același timp, este TOTAL INCORECT din punct de vedere juridic să plătești de două ori pentru același serviciu, sau, altfel spus, să ai parte de „dubla impunere”.
O afirmație de propagandă pentru sistemul juridic spune:

„In ceea ce priveste reglementǎrile nationale, fiecare stat este preocupat de inserarea in legile fiscale sau in alte reglementǎri interne, de prevederi menite sǎ impiedice impunerea repetatǎ, de cǎtre douǎ suveranitǎti fiscale, a unor venituri, bunuri etc.”

Ce minciună este această afirmație!
Taxele plătite de români pentru drumuri sunt o multiplă impozitare, iar statul nu doar că nu încearcă în vreun fel să împiedice această impunere repetată, ci nu știe cum s-o mai „completeze” cu noi taxe.
De la banii dați Ministerului Transporturilor și autorităților locale din impozitele pe venit, până la rovinietă, accize la carburanți și alte taxe similare, fiecare cetățean – mai ales proprietar de mașină – plătește facerea și întreținerea drumurilor de zeci de ori.
Iar facerea și întreținerea drumurilor, pentru care suntem multiplu impozitați sau taxați de statul mafiot, este așa cum știm: mizerabilă.
Și este doar un exemplu din multe!

Românii sunt față de stat în situația unui om născut într-un sat controlat de mafioți.
Și care a ajuns să creadă normale „taxele” cerute de Mafie… pe nimic.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Din comentariile la prima publicare, cred că pot fi folositoare cele de mai jos. C înseamnă „comentariu/comentator” (adică părerea unui cititor), iar R înseamnă „răspuns” (adică părerea autorului postării).

postare inițială

C: „Da dar romanii si fura de la stat sau caute sa il fenteze. E un paradox„
R: „Este lupta pentru supravieţuire. Chiar şi ca teolog nu am cum să osândesc pe cel care fură de la tâlharii care îl jefuiesc. Pentru a cere oamenilor corectitudine faţă de stat ar trebui să existe întâi corectitudinea statului faţă de oameni. Doar ideea asta şi începem să zâmbim amar. Corectitudinea statului faţă de oameni? N-am apucat să vedem asta niciodată!„
R:”Din păcate statul NU suntem noi, ci anumite grupări mafiote, birocratic-politico-administrative…„

C: „Întotdeauna am avut o problema cu exprimarea ”a furat de la stat” in contextul in care vorbim de evitarea unor dări. Cum sublinia si domnul Aldea putini oameni mai analizează ce transmit in fond niște expresii. In cazul acesta ”a furat de la stat” înseamnă pur si simplu ca cineva care a riscat banii proprii, s-a folosit de timpul si puterile si resursele proprii, s-a zbătut sa găsească clienți, la final nu a tăiat o halca buna din profitul sau către stat, stat care nu a contribuit cu nimic la tot circuitul enunțat mai sus. Cat despre dubla impozitare e boala grea in Romania. Alta este impozitarea pentru un scop si deturnarea banilor. Cel mai simplu exemplu, taxa pe țigări. Ca fumător știu ca din 15 lei per pachet doar 4 ajung la producător, restul de 11 fiind taxe din care cea mai mare parte fiind taxa de viciu care teoretic trebuie sa meargă la sănătate. Pai la cat fumează romanii, numai din aceste taxe la țigări trebuia sa avem un sistem medical splendid. In fapt însă pana si amaratul de program antifumat care presupunea o anumita medicație a fost suspendat pentru ca nu exista fonduri.„

Citește mai mult »

Prostia care smintește. Interzicerea lui Andersen

25, iunie, 202323, iulie, 2023 Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

În Est, puteai să te ridici pe verticală
oricât de sus, dar să nu ți se răspândească ideile,
să nu crească pe orizontală. În Vest, puteai să îți
răspândești ideile pe orizontală oricât de mult, totul
era să nu te înalți, să nu urci pe verticală.
Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Vremea despre care vorbea Părintele Gheorghe
Calciu-Dumitreasa a trecut; acum orice înălțare
sau extindere, personală ori de grup, se face doar
cu voie de la sistemul supra-național… sau cu jertfă,
jertfă adevărată.
Pr. Mihai-Andrei Aldea

A fost odată un scriitor danez, care încă de tânăr a luminat nenumărate bordeie, case și palate cu poveștile sale. Se numea Hans Cristian Andersen.

Printre poveștile sale era și una despre un împărat gol, adică un împărat care, din trufie, a ajuns să umble în pielea goală.

Pe scurt, s-a întâmplat cam așa:

Pentru că împăratul era înnebunit după lux, niște înșelători s-au hotărât să îi vândă… nimic. Adică au pretins că au cea mai scumpă și cea mai grozavă stofă din lume, uluitor de frumoasă. Ba chiar și miraculoasă: dacă se uita la ea un om cu suflet corupt, sau cu minte proastă, acela nici că putea să o vadă sau să o atingă!

Prin urmare, au venit cu un cufăr împodobit, dar gol. Și s-au prefăcut că scot de acolo stofă, deși nu era nimic. Împăratul s-a rușinat, căci știa că este lacom, deci corupt. Și s-a prefăcut, atunci, că vede stofa și i se pare grozavă. Curtenii, la fel. Și înșelătorii s-au prefăcut că îi fac un veșmânt din stofa care de fapt nu exista și că îl îmbracă apoi cu acel costum. Tot timpul slugile și curtenii lăudau stofa, apoi veșmântul, de împăratul – și fiecare dintre ei – ajunsese să creadă că este singurul care nu vede. Și înșelătorii l-au convins pe împărat să arate minunatul veșmânt tuturor; pe de-o parte, ca să-i laude toți frumusețea, pe de alta, ca să prindă pe acela care ar fi atât de prost sau murdar sufletește încât să nu îl vadă. Desigur, înșelătorii au folosit prilejul ca să fugă, în timp ce împăratul a ieșit gol să se plimbe. În spatele lui, slujitorii se prefăceau că duc o trenă lungă, iar curtenii strigau laude față de veșmântul care nu exista.
De frică, și ceilalți oameni aplaudau și lăudau.

Până când un copil a început să râdă și să strige:

– Împăratul e gol! Împăratul e gol!

Atunci împăratul și-a dat seama că acel copil era prea mic și curat, deci într-adevăr stofa nu exista, veșmântul nu exista. Și s-a întors îndată, rușinat, la palat. La fel curtenii, slujitorii, toți cei care se prefăcuseră că văd stofa și costumul.

În ultimul an de zile, s-a aflat de mai mult de 10 atentate organizate de persoanele zis trans(sexuale) în Statele Unite ale Americii. Unii dintre atentatori au fost arestați sau internați (în instituții de psihiatrie), alții au apucat să ucidă – cu totul au ucis zeci de oameni. Acestea sunt doar atentatele despre care se știe. Printre cei uciși, copii.
În ultimul an de zile au fost zeci, dacă nu sute, de atacuri trans cu aruncare de obiecte, furt și distrugere de proprietate, violențe fizice. Printre victime, copii. Copii „vinovați”, în amândouă cazurile de atac, pentru că au spus „bărbații au penis, femeile au vagin”, în loc să strige cu „împăratul și curtenii” că „bărbatul poate fi femeie și femeia poate fi bărbat”.
Atacurile sunt ascunse de cea mai mare parte a mass-mediei. Iar Poliția are ordin să se poarte „cu mânuși” și chiar să ignore aceste atacuri (mai mult chiar decât shoplifting-ul).

În ultimul an de zile, s-a aflat că tranșii bărbați ce se declară femei au abuzat sexual sute (dacă nu mii) și au violat cel puțin zeci de femei în SUA; în școli, licee, închisori. Asta și din vina celor care strigă, împreună cu „împăratul și curtenii”, că „bărbatul poate fi femeie și femeia poate fi bărbat”. Și care au deschis porțile toaletelor femeilor, vestiarelor femeilor, închisorilor pentru femei etc. acestor bărbați. Care au toată „dotarea” masculină, dar pretind că sunt femei.

Toate aceste cazuri de abuzuri, violențe, violuri și crime sunt doar ceea ce a ajuns, cât de cât, în presă; căci se face tot posibilul să se ascundă toate aceste cazuri. Și în schimb să se strige că tranșii – cea mai privilegiată grupare din istoria SUA, Canadei etc. – ar fi „persecutați”.

Iar în zilele noastre copiii și femeile care strigă „împăratul e gol!” nu sunt ascultați; nu îi fac să se rușineze pe cei vinovați. Sunt pedepsiți pentru că strigă adevărul.

Mulți scriitori și multe opere au intrat pe liste interzise din pricina acestei politici patologice. Și intră, mai departe.

Desigur, dacă lumea nu se sfârșește în următorii ani, dacă regimurile extreme din SUA, China, anumite țări islamice nu duc la nimicirea planetei, și această nebunie va înceta. (Istoric, ea este o manifestare tipică civilizațiilor prăbușite prin lux.)
Până atunci însă, nebunia își va cere porția ei de carne și sânge.

Și, pot să bănuiesc eu, însuși Andersen va intra în rândul scriitorilor interziși. Pentru că a crezut în adevăr, frumusețe și bun-simț, astăzi tot mai urâte și mai interzise.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru cei care vor să înțeleagă: această scriere este un îndemn la dragoste, la dragostea de adevăr și întru adevăr, fără de care nu există dragoste, ci doar patimă bolnavă.

Pe cine minti?

23, iunie, 2023 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Pe cine minți?

Povestea Ioan Alexandru (inginerul poet care a scris Lumină lină) că Emil Cioran își schimbase foarte mult purtarea în ultimii ani de viață. Filosoful social, deschis către întâlniri și discuții, devenise foarte retras. Cum spuneau unii „se dăduse cu popii”: nu mai primea în casă decât anume preoți și oamenii pe care îi știa credincioși. Cu ceilalți pe care era nevoit să îi vadă se întâlnea la un local din apropierea casei. „Este adevărat, maestre?” l-a întrebat Ioan Alexandru. „Este adevărat!” a recunoscut senin Emil Cioran. „De ce?” a întrebat poetul. „Acolo unde merg nu mai înșel pe nimeni!” i-a răspuns, liniștit, dar cu atât mai puternic, filosoful.

Spre nefericirea lor, mulți cred că dincolo pot înșela la fel ca în această viață. Ori se înșeală că dincolo nu ar mai fi nimic – deși destui s-au întors de dincolo, de la Lazăr cel a patra zi înviat din morți până la Teo Trandafir, lămurind deplin că există acest dincolo. Mulți trăiesc în una dintre aceste două auto-înșelări; se scaldă în păcate și răutăți, se tăvălesc în patimi.
„Dumnezeu trebuie să mă ierte!”, se mint unii, ca și cum Dumnezeu le-ar fi sclav, ori ar fi legat prin cine știe ce contract să le primească ticăloșia în Rai (ca să împută și Raiul…).
„În viață rămâi cu ce bagi în gură și… iubești!”, se mint alții, deși nici ce au mâncat, nici ce au desfrânat nu este cu ei și nu rămâne niciodată cu ei.
„Așa sunt eu!” pretind cei cărora le este lene să lupte împotriva păcatelor și patimilor, deși nu s-au născut, de fapt, cu ele, ci le-au ales în timp.
Etc.
Minciună după minciună, ca să își îndreptățească patimile și orbirea.
Deși este limpede că dincolo nu vor putea să înșele pe nimeni; nici pe draci, măcar, și cu atât mai puțin pe sfinți, pe îngeri, sau pe Atotștiutorul Dumnezeu.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Cultura violenţei. Un nou rasism (IV)

8, iunie, 20238, iunie, 2023 Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

prima parte aici (I. Despre rasism, ierarhizare, egalitate şi ură)
a doua parte aici (II. Rasismul ca realitate concretă, imediată)
a treia parte aici (III. Bazele istorice ale rasismului anti-românesc (prima parte))

IV. Bazele istorice ale rasismului anti-românesc (a doua parte)

Am promis un salt istoric spre a explica cele două fenomene sudice neştiute publicului larg din România – presiunea catolică şi presiunea grecească asupra Românilor sudici.
Înainte de a intra în subiect o să facem precizarea evidentă: este vorba despre două fenomene politice, realizate de structuri politic-eclezial-cultural-administrative, ceea ce nu înseamnă că orice Catolic sau Grec din vremea respectivă era implicat în acele fenomene sau avea cunoştinţă de ele. Încercările de generalizare rasistă sunt greşite. Au fost Catolici şi Greci care s-au opus acestor fenomene. Şi, iarăşi un adevăr evident, cei de astăzi nu sunt vinovaţi în niciun fel de greşelile trecutului… dacă nu şi le asumă, dacă nu încearcă să le repete. (Am putea spune că şi în ignorarea voluntară există o anume vinovăţie, în forma de complicitate prin pasivitate.)
Trecem de aceste mici truisme pentru a veni la subiectul istoric: originea celor două tipuri de presiune (catolică şi grecescă).

Presiunea catolică în zonă este foarte veche. Înainte de invazia slavă din secolul al VII-lea spaţiul dintre Dunăre şi Marea Mediterană era locuit, până la Atena şi Constantinopole, de Stră-Români. Nicolae Iorga îi numeşte direct Români. Lingviştii sunt de acord că dacă limba română nu ar fi fost formată înainte de invazia slavă, astăzi am fi vorbit o limbă slavă, nu una romanică. Dar se ruşinează să îi numească Stră-Români – şi cu atât mai puţin Români – pe vorbitorii limbii române de secol VI. Atitudine lipsită de orice suport ştiinţific, parte a reflexului rasist anti-românesc. În vreme ce Francezii sau Englezii nu au deloc asemenea complexe, la fel nici Spaniolii, Italienii sau alte naţii, la noi este o adevărată groază în a recunoaşte că limba română primară („primitivă”) era vorbită de… Români. Realitatea, aşa cum o consemnează şi Nicolae Iorga şi alţi autori mai obiectivi, este că individualizarea latinei carpato-macedonene faţă de idiomurile apusene se făcuse deja în toate carateristicile fundamentale pentru limba română. Ceea ce înseamnă că purtătorii acestei limbi trebuie numiţi fie cu numele pe care chiar ei şi-l dădeau, de Romani, fie cu forma actuală, de Români (eventual, pentru acrivie ştiinţifică, de Stră-Români). Trecând peste această scurtă lămurire de context, trebuie observat că (Stră-)Românii din secolul al VI-lea erau împărţiţi eclesiastic în două structuri fundamentale: Mitropolia Macedoniei (episcopie înfiinţată de Sfântul Apostol Pavel şi de care ţinuse şi Sfântul Dimitrie cel Mare) şi Patriarhia de Constantinopole (structură mai nouă, dar iubită de Români prin legătura ei cu Sfântul Constantin cel Mare şi cu Sinodul I Ecumenic – şi cele care i-au urmat).

Mitropolia Macedoniei era o structură autonomă, aproape egală în rang cu o patriarhie. Dar era legată onorific de Patriarhia Romei. Legătura era în primul rând una a iubirii şi frăţietăţii. Confirmarea alegerii Mitropolitului Macedoniei – alegere în care Patriarhia Romei nu se amesteca niciodată – era o formalitate. Dar una care dădea adesea prilejul manifestării iubirii frăţeşti între vorbitorii aceleiaşi limbi, păstrătorii aceleiaşi culturi şi credincioşii aceleiaşi religii de pe ambele maluri al Adriaticei şi Ionicei. Sub influenţa unui Germanism păgân şi, mai apoi, arian, o concepţie totalitarist-monarhică a corupt Patriarhia Romei. Ea a devenit, treptat, Papalitate, rupându-se de Ortodoxie. Fenomenul este descris pe larg, duhovniceşte şi cu multă durere, de Vladimir Guettée (el însuşi fost călugăr şi mare istoric romano-catolic) în cărţile sale Papalitatea schismatică şi Papalitatea eretică. Această înstrăinare a Papalităţii de Ortodoxia (pe care unii papi au apărat-o cu toate puterile) a determinat şi ruperea de Mitropolia Macedoniei, care a rămas ortodoxă. După cum ortodocşi au rămas şi Românii din cuprinsul acestei mitropolii, a cărei lucrare se întindea din sud, înspre Marea Mediterană, până dincolo de Carpaţi. În vreme ce în răsărit, în Tracia, Sciţia Mică şi părţile sud- şi est- carpatice, ca şi în nordul Mării Negre, căpătase autoritate, cu vremea, Patriarhia de Constantinopole.

Papalitatea nu a fost niciodată mulţumită cu această stare. Dorea să stăpânească peste toţi Creştinii şi în primul rând peste episcopiile ce fuseseră în directă legătură cu ea în vremea în care fusese ortodoxă. Ca urmare, propaganda catolică în Epir, Iliria, Macedonia, Moreea şi alte teritorii sudice era foarte puternică. Instrumentul principal a fost puterea veneţiană – secundar cea genoveză. Putere manifestată şi militar – Ion Caragiani prezintă în Sudiile… sale implicarea Românilor sudici în luptele Veneţienilor cu Turcii – dar mai ales economic. Până şi în plin Imperiu Otoman, în plină lume islamică, trecerea Ortodocşilor la Catolicism le aducea o serie de avantaje economice şi o anume protecţie politică – legată de privilegiile Veneţienilor şi variind odată cu relaţiile dintre aceştia şi Turci.

(a patra parte)

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV The Way to Vozia…

Îndemn la luptă