Categorie: Uncategorized

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (V)

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

partea dinainte aici

Suntem la a cincea parte din ”Amurgul unei lumi. Cazul SUA”.
Au Românii o vorbă: „Schimbarea Domni(tori)lor, bucuria nebunilor!”.
Aceasta vine din convingerea că binele sperat la schimbarea conducerilor omenești este cel mai adesea o amăgire.
Sunt excepții: Basarab I, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul…
Câteva nume pe secol în cel mai bun caz!
Asta la două principate române, dacă nu trei (că dacă punem și Transilvania, e jale!).
În rest, toate schimbările de regim au adus cel mult un alt rău în locul răului dinainte.

Sunt destui fără minte care se bucură de căderea SUA sub Comunism, de prăbușirea libertăților americane, de prăbușirea economică a Statelor Unite.
O parte sunt păstrători și răspânditori ai propagandei sovietice cu „imperialismul american”, „rasismul occidental” etc. (Apropo, faptul că Rusia Țaristă a avut sclavi până la desființarea ei, că URSS-ul încă avea sclavi etc. nu face pe adepții ideilor în cauză să vadă vreo problemă, vreo contradicție, vreo nevoie de a regândi, fie și puțin, lucrurile!)
O parte sunt și mai limitați în gândire. De pildă, unii își închipuie că SUA este sursa ideologiei „Big Brother”! Și că „scăpați de SUA” vor scăpa de ideologia „Big Brother”. Faptul că la Davos și în alte asemenea grupări (de la FEM/WEF la OMS/WHO) sunt șefi Big Brother din întreaga lume nu îi lămurește: ideologia Big Brother este o formă a globalismului bolșevic. Ea nu a apărut în SUA și nu poate dispărea cu aceasta!
Trec peste alte asemenea idei stupide, ușor de demontat pentru oricine are bun-simț. Ca singur sprijin, amintesc de faptul că existența răului în lume nu se datorează (doar) unui sau unor oameni; există o sursă mai adâncă, ce nu poate fi înlăturată până la A Doua Venire.

Trăim, cum spun Chinezii, vremuri interesante.
Suntem în fața prăbușirii unei lumi, unei civilizații, unor culturi.
Șansele de revenire, de salvare, sunt sub 5%; iar asemenea șanse au fost fructificate extrem de rar în istorie.
Donald Trump, al 45-lea Președinte SUA, este și ultimul.
Deocamdată??

Pentru oricine gândește limpede este clar că Joe Biden – o marionetă pedofilă sclerozată – nu a fost ales de Americani, nu a fost votat de cetățenii SUA.
Altfel spus, a fost pus în funcție printr-o lovitură de stat a Stângii din Statele Unite ale Americii.
De jure, nu este Președintele SUA, deși ocupă (ilegal, anti-american și anti-democratic) această funcție.

Grupări puternice din FBI și CIA au fost vârful de lance al acestei lovituri de stat (împotriva optimiștilor care cred că „nu au funcționat (eficient)” împotriva fraudei electorale din SUA 2020). Ca singur exemplu, amintesc de faptul că iese la iveală implicarea unor vârfuri CIA în încercarea de a înlătura Președintele Donald Trump de la putere în timpul mandatului (link aici și alt link aici).
Iar aceste abuzuri monstruoase, anti-americane și anti-democratice ale celor două organizații nu sunt noi. Dăm un exemplu aici privind complotul și acțiunea FBI de fabricare a unor pretinse acte teroriste. Dăm un exemplu aici privind implicarea lui Joe Biden înainte de 2020 în acte extrem de grave de corupție în Ucraina – pe care CIA sigur le-a cunoscut și nu le-a sancționat, așa cum are datoria. Și aș putea să înșir multe alte asemenea cazuri, de la cele în care părinții sunt încadrați de FBI la „teroriști” („teroriști casnici”) pentru că nu vor să le fie îndoctrinați copiii de pedofili, până la cele privind Cazul Epstein, un traficant de minori apropiat de Bill Gates, Familia Obama, Familia Clinton etc. (cine caută, găsește!). Sau pot aminti despre felul în care au fost deturnate de Administrația Biden-Obama-Kamala fonduri pentru susținerea imigrației ilegale (ca mijloc de presiune și șantaj asupra societății, ca mijloc de falsificare a alegerilor). Ori despre felul în care aceeași administrație a șantajat marii producători și comercianți de carte pentru a cenzura ceea ce nu le convenea.

Poate și mai evident este actul invadării Statelor Unite ale Americii care se petrece în zilele noastre. Sub ochii și cu sprijinul instituțiilor federale: Președinție, Guvern, Armată, FBI, CIA, NSA etc. Inclusiv Curtea Supremă (SCOTUS) s-a supus ordinelor și sprijină invazia.
Invadarea SUA este un proces care începuse discret sub Obama, a fost redus masiv sub Trump, și a explodat sub echipa comunistă ce-l are ca reprezentant pe Biden.
Concret, milioane de imigranți ilegali, în covârșitoare majoritate bărbați apți de luptă, trec continuu frontiera sudică a SUA, venind din Africa, anumite părți ale Asiei (întâmplător islamice) și unele părți ale Americii Latine (întâmplător cele mai violente).
Invazia are loc prin chemarea directă și cu sprijinul deschis și mascat al amintitelor autorități federale – la care se adaugă participarea autorităților locale și altor oficiali sau forțe ce țin de Partidul Democrat sau alte grupări de Stânga (inclusiv grupurile infiltrate în Partidul Republican).
Despre toate acestea am dat exemple în episoadele anterioare; și pot fi găsite și mai multe exemple de către oricine caută surse în afara rețelelor mediatice mainstream.

Constatăm, astfel, o disfuncție sistemică a instituțiilor americane în respectarea Constituției, în apărare SUA, în păstrarea valorilor americane etc.
Mai rău, constatăm o funcționare eficientă a acelorași instituții „americane” în încălcarea Constituției SUA, în apărarea celor care invadează și/sau fac rău SUA, în distrugerea valorilor americane etc.
(Neo)Comunismul a cucerit SUA și urmărește distrugerea sistematică a tuturor redutelor valorilor americane, a tuturor structurilor ce ar putea asigura revenirea la valorile americane.
(Neo)Comunismul a cucerit SUA și îi declară neoameni (în diferite forme) pe cei care au alte valori decât cele comuniste.

Donald Trump numea totalitatea acestor forțe „Mlaștina” (The Swamp) și promitea să o asaneze.
Președinția Donald Trump a marcat, este adevărat, multe succese – de la reducerea masivă a birocrației federale până la sprijinirea deschisă a grupărilor pro-viață și eliminarea genocidarului și imaginarului „drept” la avort, de la reducerea masivă a șomajului în rândul minorităților până la o mare creștere economică.
Dar între acestea nu s-a numărat (și nu se numără) și desecarea sau asanarea Mlaștinii. Aceasta a rămas neatinsă și, dimpotrivă, l-a înlăturat pe Donald Trump în Decembrie 2020 (încercând arestarea și sinuciderea lui în Ianuarie 2021). Ba chiar i-a intentat procese absolut ridicole, de nivelul acțiunilor naziste sau bolșevice. Ba chiar cere înlăturarea lui, cu orice preț, din politică.
Asta pentru a nu mai aminti despre susținătorii lui Trump care sunt magic victime ale unor atacuri armate „de jaf” și ale altor acțiuni de același nivel.

Firesc, există mulți care speră într-o câștigare a alegerilor din 2024 de către Donald Trump și Republicani. Care să salveze SUA de la distrugere.
Este o dorință pe care o avem toți cei care gândim logic, toți cei care iubim libertatea.

Însă mă uit la mizeriile total ilegale făcute deschis împotriva lui Donald Trump, împotriva susținătorilor lui, împotriva celor aleși drept țintă în escrocheria democrată numită „J6”, la ce se face prin acțiunea Invazia SUA ș.a.m.d.
Există vreo șansă ca o parte cu greutate a FBI, CIA, NSA etc. să își dea seama că pierzând SUA vor pierde (aceste structuri) totul? Există vreo șansă să își aducă aminte de epurările repetate din toate statele comuniste, care au distrus pe toți cei care au avut funcții „înainte”? Etc.?
Nu cred. Prostia omenească e prea mare.
Dacă aveau vreun pic de rațiune nu-i puneau pe Soros, Gates ori Biden unde i-au pus.
Mai curând mă aștept să îl sinucidă sau accidenteze mortal pe Donald Trump; ori să găsească un pretext absurd pentru care să îl aresteze. Orice, doar să nu lase oamenii să își aleagă, fie și parțial, viitorul.

Desigur, asta nu înseamnă că lupta nu trebuie dată până dincolo de capăt.
Trebuie.
Tolkien voia pentru Frodo o fărâmă de lumină stelară „ca să-ți fie o lumină în locurile întunecate unde toate luminile s-au stins”.
Iisus ne-a spus să fim lumină lumii chiar și atunci când toate luminile s-au stins, căci Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o…
Aceasta este singura cale creștină.
Acesta este drumul sfinților și eroilor.

Pentru mine încăpățânarea Americanilor de a lupta împotriva sistemului, împotriva unor forțe teribil de puternice, este un eroism demn de cel mai deplin respect.
Mă uit cu respect la lupta unora precum Candace Owens, Charlie Kirk, Dennis Prager, Ted Cruz, Rand Paul ș.a.m.d.
Chiar dacă au parte de nenumărate lovituri – și nu de puține înfrângeri – luptă mai departe, fără șovăire. Este o lecție pe care mulți dintre Români au uitat-o, deși marele George Coșbuc le-a spus-o și în versuri: O luptă-i viața, deci te luptă! (mai departe, căutați Lupta vieții de George Coșbuc… și țineți minte, căci adevărat este poemul!).
Și cu toate că rațional, științific, nu există șanse să câștige, eroismul lor trece de șanse, într-o zonă în care, uneori, jertfa poate face imposibilul posibil.
Și fie și numai pentru acest eroism mi-aș dori să văd SUA liberă, alegându-și liber Președintele și iar, după puterile ei, creștină.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cei care confundă Partidul Democrat cu SUA, care jubilează la gândul că distrugerea SUA va „elibera lumea”, sunt foarte mari șanse să vadă cu ochii lor ce anume va fi „eliberat” prin prăbușirea Statelor Unite! Părerea mea este că vor fi „eliberate” valuri de ură, lăcomie, genocid și distrugere; care vor bântui întreaga planetă. Sau, cel mult, că va fi eliberat locul pentru ca un sistem mondial să impună o robie planetară absolut patologică. Ceva asemănător s-a întâmplat proștilor care conduceau Transilvania în secolul al XVII-lea și s-au aliat cu Austria ca să îi izgonească pe Turci. După care urlau: Am schimbat un jug de lemn cu unul de fier. Doar că au urlat în zadar, jugul de fier a rămas.

P.P.S. Dacă ați citit până aici, probabil vă întrebați cum de am curajul să spun aceste lucruri. Sau cam ce șanse am să rămân în viață după ce am scris aceste rânduri. Mai ales că le-am scris în colonia Partidului Democrat numită Republica România (România fiind un aliat esențial al SUA despre care cei mai mulți Americani nu știu nimic important, dar în care mulți oponenți ai Stângii dispar peste noapte… ori în cel mai bun caz sunt îngropați în calomnii).
Răspunsul este că nu mă interesează: dixi et salvavi animam meam (am zis și mi-am salvat sufletul).
Cât se mai poate scrie și publica altceva decât vor (Neo)Comuniștii, o voi face, dacă sunt în viață.
Subliniez să se știe: e 1000000000000000000% sigur că nu mă voi sinucide! Dacă auziți că m-aș fi sinucis, știți tot sigur că mi s-a făcut cinstea să fiu adăugat mucenicilor (nu că aș fi la primele amenințări cu asemenea binecuvântare… care pentru rătăciți e o spaimă).
Am fost în stradă în Decembrie 1989 ca ateu; azi, Creștin fiind, cu atât mai mult nu pot să mă tem de dușmanii libertății și Adevărului. Dimpotrivă, prigoanele mă curăță ca să mă pot înfățișa Străbunilor și lui Dumnezeu cu cinste!
Deci, spun ce știu că este adevărul. Așa cum este firesc dacă ești liber.

Două alte întrebări pentru Nichifor Crainic

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Revenim cu două întrebări pentru Nichifor Crainic. Și reluăm începutul de la foarte scurtul interviu publicat acum câteva zile.

Nichifor Crainic (1889-1972) și-a însușit teologia și implicit gândirea ortodoxă între cele două războaie mondiale. Vreme de mare însemnătate: pe de-o parte, se începuse ieșirea de sub dictaturile religioase ale fanatismului etnic grecesc sau rusesc, ale fanatismului imperialist catolic sau protestant; pe de altă parte, încă nu se intrase în dictatura Stângii (fie că este numită Socialism, Comunism, Bolșevism, Nazism, Fascism, NWO sau oricum altcumva).
Avem, prin urmare, o teologie și gândire ce se eliberează de felurite rătăciri și străinisme. O teologie și gândire ce caută cu stăruință, cu dârzenie, cu sfântă încăpățânare, întoarcerea la izvoare. La Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, la Sfânta și Dumnezeiasca Tradiție Apostolică.
Prin urmare, ne-am hotărât să îi punem câteva întrebări!
Am început cu două întrebări, prima fiind ce înseamnă a fi naționalist? iar a doua ce înseamnă a fi naționalist în România?
Răspunsurile au fost clare, dar în ceea ce privește naționalismul în România s-a înfățișat o stare dureroasă, tristă, bolnavă: iubirea de neam și țară este prigonită în România până la nimicire fizică.

Prin urmare, am revenit cu două noi întrebări, ce ni se par de mare greutate.

Noi: Dat fiind că prima afirmație din Constituția României e aceea că „România este stat național”, dat fiind că sunt proclamate și apărate de aceeași constituție suveranitatea națională, simbolurile naționale, securitatea națională, cultura națională și alte noțiuni naționaliste; dat fiind că aceeași constituție interzice defăimarea națiunii și ura națională, ar trebui să avem sprijinul deplin al statului pentru naționalism. Și totuși, dimpotrivă, naționalismul românesc cel mai curat, cel mai îndreptățit, cel mai legal și decent, este, cum ați spus, prigonit. De unde această contrazicere extremă între Constituția României și practica autorităților de stat?

Nichifor Crainic: Constatările acestea duc la una și aceeași concluzie: că pătura noastră conducătoare e coruptă până în măduva oaselor. În suprastratul conducător s-a încuibat un virus permanent, care roade energia morală a celor care se ridică sus. E adevărat că acest suprastrat a fost alcătuit multă vreme din scursura Levantului. Seminția aceea a dispărut [oare? n.n.] dar virusul a rămas.
Optimiștii au sperat că forțele ridicate din sănătatea țărănească vor schimba fața lucrurilor cu vigoarea lor morală, proaspătă. Dar s-au înșelat. Am urmărit ani de zile procesul de transformare a național-țărăniștilor, bunăoară. Oameni ridicați din popor în cea mai mare parte, fii și nepoți de țărani. Avalanșa lor în loc să schimba fața morală a statului a sfârșit printr-o asimilare a oamenilor acestora în structura coruptă a statului. Din exponenți ai țărănimii, au devenit uzurpatori și dușmani ai românismului.
Pentru oamenii de felul acesta drumul puterii trece prin complicitatea cu străinismul parazitar.
A conduce România în sensul curent presupune condiția prealabilă de a trăda.
Politicianul se simte puternic numai în actul de prigonire a românismului și înțelept numai în lepădarea de specificul spiritual al strămoșilor lui.
Români deznaționalizați – iată ce sunt în majoritatea lor conducătorii noștri politici. Puși în fața naționalismului, au îndată sentimentul intim al propriei turpitudini [mârșăvii n.n.]; și ca să se elibereze de această stare sufletească îi prigonesc pe naționaliști cu zvăpăială de apostoli. Căci numai apostazia cunoaște înverșunarea nimicitoare împotriva credinței părăsite, și numai trădarea alimentează ura împotriva celor trădați. Prigonitorii naționalismului sunt unelte ale străinismului împotriva propriului neam.

Noi: Și ce rămâne de făcut unui Român (unei Românce) în aceste împrejurări?

Nichifor Crainic: A face naționalism în asemenea condiții implică două sarcini deopotrivă de grele. Una, să lumineze necontenit pe consângeni în propria istorie. Și alta, să te aperi necontenit de loviturile apostaților și trădătorilor. Cu o mână să arăți drumul spre zorile neamului, cu cealaltă să ții spada împotriva loviturilor din spate. Din punct de vedere omenesc, în sensul obișnuit, evident nu e o existență de invidiat. Dar din clipa în care te simți Român, și nu altă lighioană sub soarele lui Dumnezeu, ai datoria să porți această existență cu sudoare de sânge. Descriind oricât de palid neplăcerile îndurate, nu-mi vin nici lacrimile babei în gene, și nici regretul că n-am trăit altfel decât am trăit.

Răspunsurile lui Nichifor Crainic sunt culese din memoriile sale. Se spune că Istoria este învățătorul vieții. [Historia magistra vitae est.] Și iată, se pot găsi răspunsuri uimitor de actuale și de interesante, la întrebări de azi, în trecut.
Acum, desigur, este în puterea fiecărui cititor să cearnă și aleagă. Să cântărească, adică, în ce măsură aceste răspunsuri îl limpezesc ori ba. În ce măsură i se par adevărate, iar calea zugrăvită în ele, de urmat.
Noi, ne-am făcut și ne facem, după putință, datoria. Mărturisind și trăind ceea ce știm că este Adevărul sau adevărul.
A consemnat pentru dumneavoastră răspunsurile martirului și eroului Nichifor Crainic, din lucrarea sa postum apărută – „Zile albe, zile negre. Memorii” –

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Crucea e singura cale către Lumină, Înviere, Fericire
foto: Mihai-Andrei Aldea

Închipuiri ce duc la Iad. Americanii sunt răi, Rusii sunt buni

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Dumnezeu a dăruit omului multe puteri pe care omul le folosește rău și spre rău. Printre acestea, închipuirea. 

Închipuirea este puterea de a „prinde în minte, cuget, inimă, suflet chipuri”.
Chipul fiind felul în care arată, se înfățișează ceva – în afara sa, ori în lăuntrul său.
Ca să vorbim în creolo-română, închipuirea este puterea oamenilor de reprezentare, abstractizare, teoretizare, idealizare etc. a unor lucruri în mintea sau spiritul lor.

Închipuirea este de cea mai mare însemnătate pentru învățare, pentru ceea ce numim experiență, pentru nenumărate procese cognitive, analitice, creative etc.
Dar este și izvorul a nenumărate răutăți, este unealta prin care s-au manifestat cele mai bestiale, cele mai inumane porniri, planuri, acțiuni ale unora sau altora dintre cei numiți – adesea pe nedrept – oameni. Asemenea închipuiri au dus și duc în Iad milioane de suflete.

De curând mi-a atras atenția cineva asupra unei închipuiri deosebit de primejdioase. Citez:

„observ, chiar pe anumite site-uri ortodoxe, bloguri ortodoxe ca si indirect se spune ca americanii sunt rai, rusii sunt buni. Cum sa ne raportam la aceste lucruri, noi, tinerii de astazi?”

Am răspuns la această problemă astfel:

„Cu înțelepciune:

1. Răi sunt toți oamenii, orice etnie ar avea. Deosebirea este că unii încearcă sau chiar muncesc și luptă să devină (mai) buni. Ca urmare, Americanii sunt răi, Rușii sunt răi, Românii sunt răi, Indienii sunt răi etc., DACĂ nu se străduiesc să devină buni. Iar la nivel statal…

2. Românimea și România sunt singure în lume. Nu există prieten al României. Așa cum nu există prieten al SUA, Marii Britanii, Franței, Braziliei, Chinei sau Rusiei, Indiei, Japoniei etc. Oricare două state sunt „prietene” dacă și cât au interese convergente; și sunt „dușmane” dacă și cât au interese divergente. Restul e praf în ochi.”

Mi-am dat seama însă că răspunsul este prea blând.
Ideile de felul „Americanii sunt răi, Rușii sunt buni” sunt mult mai rău decât praf în ochi: sunt închipuiri ce duc la Iad.

Ca să dau un exemplu, Americanii i-au dat și pe Sfântul Serafim Rose ori pe alții asemenea, dar și pe genocidarii i care au bombardat Serbia sau au ucis nenumărați copii în Irak; la fel, Rusia i-a dat și pe Serafim de Sarov sau Sfinții de la Optina, dar și pe Stalin, Lenin, pe genocidarii țari Petru I, Nicolae al II-lea, Alexandru I etc. Românii, ca să nu ne uităm doar peste gard!, i-au dat și pe Sfinții Daniil Sihastrul, Varlaam al Moldovei, Iustin Pârvu, Atanasie Todoran sau Iustinian cel Mare, dar și pe Mihnea Turcitul, Ștefan Cantacuzino, Eugen Țurcanu, Carol Trădătorul (Carol al II-lea) și alți trădători.

Se poate vedea astfel că fiecare neam dă și oameni buni, și oameni răi.
Chiar la Unguri, pe care Românii nu-i pot vedea de obicei decât cel puțin amenințători, dacă nu cu totul răi, există sfinți (ortodocși) precum Moise Ungurul și alții asemenea.
Ca urmare, sunt de la cel rău categorisiri de felul „Americanii sunt răi, Rușii sunt buni” sau „Americanii sunt buni, Rușii sunt răi”. Și duc la o viziune deformată, bolnavă, asupra lumii.

Dar, va spune cineva, aici este vorba despre state și politica lor! Iar termeni ca ”Americanii” sau ”Rușii” sunt folosiți popular pentru a exprima, de fapt, ”SUA” ori ”Rusia”.
Aici sunt două greșeli:
– prima, că se îngăduie o exprimare ce duce ușor la închipuiri foarte rele; căci de la a spune ”Americanii sunt răi” cu ”Americanii = SUA/Guvernul SUA” la a crede că Americanii sunt răi in corpore este doar un pas (înlocuiți ”Americani” cu orice altă națiune; aceeași greșeală). În Biserica lui Dumnezeu nu sunt îngăduite asemenea „exprimări”, care sunt numai porți deschise răului.
– a doua, pentru că se răspândește minciuna drăcească după care un stat sau altul este bun sau rău în sine. După cum am spus și mai sus, orice stat ni se va părea dușmănos și rău atunci când avem interese divergente, contradictorii; și orice stat ni se va părea prietenos și bun atunci când avem interese comune, convergente. Dacă suntem naivi – ceea ce nu este îngăduit Creștinilor! În fapt, orice stat își vede de ceea ce crede că este interesul său. Dacă viziunea sa corespunde interesului național este un stat bun, pentru că reprezintă într-adevăr națiunea. Dacă viziunea sa contravine interesului național este un stat rău, pentru că face rău națiunii pe care ar trebui să o reprezinte. Dar, esențial, niciun stat nu are față de România o datorie mai mare decât față de propria națiune! Și totdeauna, un stat străin își va pune propriile interese mai presus de cele ale României.

În clipa în care Românii, dar mai ales oamenii politici și diplomații, vor înțelege aceasta, viața României se va schimba puternic; în bine.
În loc să aștepte la o închipuită milă ce nu poate să existe, vor înțelege că doar munca și lupta pot aduce ceea ce Românimea sau România au nevoie și trebuie să fie.
În loc să aștepte careva „prieteni” salvatori, vor înțelege că doar munca și lupta pot să ajute Românimea și România să facă față încercărilor.
În loc să aștepte aberante „drepturi” și „recunoașteri” în virtutea unor principii teoretice, vor înțelege că doar munca și lupta pot aduce Românimii și României drepturi și recunoașteri.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cineva, poate, se va întreba unde este Credința în acest ultim paragraf. În muncă și luptă. Căci, pe de-o parte, munca și lupta fără Dumnezeu sunt vânare de vânt: mai devreme sau mai târziu roadele se dovedesc a fi cel puțin sterpe, dacă nu otrăvite. Iar, pe de altă parte, Credința fără fapte moartă este. Cel care se roagă pentru binele Bisericii, Neamului și al Țării, dar nu muncește și luptă pentru acest bine, mincinos este.

România – o candelă arzând în furtună

i Genocidar = cel care se face vinovat de genocid, cel care a săvârșit sau săvârșește genocid(uri).

Copiii acasă ori despre homeschooling

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

Sunt adevăruri ce trebuie spuse.
Unul dintre acestea este îndemnul:

Nu vă mai dați copiii la școală, educați-i acasă.

Homeschoolingul sau „învățarea acasă” este o tradiție veche în întreaga lume.
La Români, era întregită prin școala de duminică (sau de sâmbătă): preotul cu băieții, preoteasa cu fetele, se adunau în curtea bisericii unde se învățau, alături de gândirea sănătoasă și cuvântarea sănătoasă și cititul, scrisul, socotitul.
Cei care voiau mai mult, puteau să învețe și mai mult. Dar, după cum mărturisește cu năduf Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei, Românii alegeau, în uriașă majoritate, să se oprească la cele ale lor:
Biblia și rugăciunile, tâlcuirile Sfinților, datinile bătrânești, proverbele și zicătorile, basmele și basnele, doinele și baladele, snoavele, ghicitorile și legendele și tot așa; cititul, scrisul și socotitul se foloseau la nevoie. Cunoștințele folositoare se țineau în minte și în inimă. Și aproape toate, după cum vedem, se învățau în familie, la biserică, între rude și prieteni, într-un cuvânt, în obște (parohie).
Dar cei care voiau mai mult?
Cei care voiau să învețe un meșteșug, o meserie, ceva?
Cei care voiau să învețe limbi străine sau științe înalte?

Pentru meșteșugurile sau meseriile ce nu se puteau învăța în obștea părintească (natală), se afla ucenicie.
Adică se mergea la vreun meșter sau la vreo meșteră, și să dedea băiatul sau fata în grijă. Dacă se vedea că este copilul potrivit pentru meșteșug.
Și învăța astfel copilul, unul la unul, de la meșter(ă), tot ceea ce era de învățat, ba și ceva mai mult. Căci meseria se fură, adică trebuie să știi să preiei de la meșter(ă) dincolo de ceea ce se pricepe să îți arate, să îți spună.

Limbi străine?
O parte se învățau chiar în cătun ori sat.
De obicei fiecare preot știa ceva slavonă, sau latină, sau greacă veche – limbile internaționale ale vremii.
Iar pentru cei care voiau să învețe mai mult, ori altfel de științe decât cele cunoscute de fruntașii satului, erau felurite școli mânăstirești.
Mai „proaste” (mai simple), la mânăstirile mai mici, mai „înalte”, la mânăstirile mai mari. Sau chiar școli domnești (academii domnești) la „mânăstirile domnești”, precum Nucet (Cozia), Putna, Tismana, Neamț etc.
Doar că la aceste școli mânăstirești mergea omul (bărbat sau femeie) atunci când era destul de mare (și de chibzuit). Undeva după 16 ani, de obicei după 18.

Stânga, Socialiștii, Comuniștii etc., au preluat școlile de la Biserică și oameni.
Au zis ei că oamenii sunt prea proști ca să știe ce au de învățat. Hotărăsc ei, luminații și iluminații geniali, ce trebuie să învețe omul. Obligatoriu! Dar pe banii oamenilor, bineînțeles – din care și-au tras totdeauna partea cea mai mare pentru trăsuri și cai, sau pentru mașini mai apoi, pentru neveste, copii, amante, copii din flori, rude, relații, plimbări, vacanțe, case, castele, ospețe și tot așa.
Cumva, în iluminarea adusă de școala obligatorie a statului, libertatea oamenilor s-a tot împuținat. În numele progresului, siguranței, bunăstării.
Doar că oamenii, deși înconjurați de sclavi mecanici, electro-mecanici sau electronici, deși cu apă și căldură la robinet sau lumină la buton, sunt tot mai slabi, mai nefericiți, mai sclavi.

La început, căci fără momeală peștele greu se prinde, școlile de stat erau făcute să pară „pentru oameni”. Se alegeau, adică, pe cât mai mult cu putință, dascăli pasionați. Adică oameni care cu tot sufletul voiau să îi învețe pe copii lucruri bune. Și chiar se promovau, prin programa școlară, lucruri bune. Astfel încât orice împotrivire față de școala de stat să pară nebunie.
Apoi, pas cu pas, au început să se schimbe și felul în care erau aleși viitorii dascăli, și felul în care erau pregătiți, și programa școlară… totul. Astfel încât să se asigure statului producția de sclavi.
Dascălii adevărați au rămas – și rămân – ca niște oaze într-un deșert cumplit.
Ca niște oaze… și ca momeală pentru pești.

Dar, dincolo de trecut, ce se întâmplă astăzi?
După observațiile mele, după ceea ce am auzit de la mii de copii aflați în școli sau absolvenți ai acestora, școlile, și mai ales liceele, au devenit o cloacă împuțită.
Pricină pentru care sfătuiesc și îndemn pe părinți să își educe copiii acasă; să facă, după cum se spune mai nou, homeschooling. Sfat și îndemn asupra căruia voi reveni mai jos.

Acum vreo o lună de zile, m-au întrebat câțiva părinți la ce liceu să se gândească pentru copiii lor (aceștia nu erau de față). Și am dat același îndemn: încercați să găsiți un mijloc pentru școala de acasă, căci e de mii de ori mai bine decât în liceu. Au fost uimiți de părerea mea proastă față de sistemul liceal al statului zis român. Le-am explicat faptul că încă din clasele de gimnaziu pornografia și drogurile se răspândesc puternic printre elevi; că există foarte multă violență fizică și psihică. Și că în liceu acestea sunt deja mod de viață. Că elevii, în uriașă majoritate – din experiența mea, peste 90% dintre elevi –, ies din liceu având experiența drogurilor și căzuți în desfrâu. Desfrâu cu consecințe cumplite asupra sănătății fizice și psihice a omului, un mijloc eficient pentru transformarea omului în sclav și ruină. Desfrâu promovat de stat prin toate mijloacele și pretins „normalitate” (căci este normal să fii sclav, nu?). Că sunt nenumărate răutățile din licee, de la bătăi de joc la bătăi propriu-zise și umilințe.
Părinții se uitau la mine ca la nebun. ”Am fost și noi în liceu”, mi-au spus ei, ”și nici pe departe nu era așa!”. Am zâmbit trist. Am încercat să le explic faptul că lucrurile s-au schimbat. Și că ei trăiesc în altă lume decât cea în care trăiesc copiii lor. Nu m-au crezut. Și la politicoasa despărțire, i-am văzut dând ochii peste cap pentru ciudățeniile spuse de mine.
După vreo două săptămâni, în treacăt pe la aceeași părinți, la televizorul deschis se comenta despre consumul (mare) de droguri în licee; despre violențele din licee; despre profesori abuzivi, elevi abuzivi, elevi criminali etc.
Cei doi oameni dragi mie aveau o anume vinovăție în priviri. Nu am spus nimic despre aceasta. I-am lăsat să cântărească ei lucrurile: sunt copiii lor.
Și, spre deosebire de statul (neo)comunist, noi nu hotărâm în locul părinților; chiar și dacă se întâmplă să fim siguri că știm mai bine.

Un liceu adevărat, românesc, au visat și martiri precum duhovnicii Adrian Făgețeanu, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu și mulți alții.
Un liceu în care să se învețe gândirea sănătoasă, cuvântul măsurat și înțelept, munca adevărată, alături de cel câteva materii de care are cu adevărat nevoie un licean.
De ce au visat la asta?
Pentru că liceele noastre sunt pe un drum greșit încă din perioada interbelică; dar au accelerat după instaurarea Comunismului și sunt în cădere aproape liberă din 1990 încoace.

În primul rând, în liceu ești silit să înveți nenumărate lucruri nefolositoare pentru tine. Din zece mii de absolvenți de liceu sunt doar câțiva care folosesc vreodată în viață matricele de la matematică sau inducția eletromagnetică de la fizică; ori și mai puțini care au nevoie să știe ceva despre benzen (C6H6) sau formaldehide. Liceu ar trebui să fie o școală de specialitate, nu o uriașă ciorbă de specialități (vârâtă pe gâtul copiilor sub pretextul aberant al „culturii generale”). Pe de altă parte, cei care învață acasă își pot alege materiile care le sunt cu adevărat folositoare – adică cele potrivite cu drumul pe care vor să meargă. Și având mai puține materii – dar cele care îi interesează! – le pot învăța mult mai bine. Și le rămâne timp și pentru alte lucruri!
În al doilea rând, în liceele de astăzi există o uriașă presiune socială pentru curvia cea mai murdară, pentru sclavia față de corporațiile producătoare de articole „de modă”, pentru fățărnicie, pentru „șmecherie”, pentru vorbărie goală sau/și spurcată, pentru beție și droguri etc. Elevii sunt îndoctrinați să creadă că valoarea este dată exact de lucrurile fără valoare și pentru care sunt înrobiți și pierd tot ce au cu adevărat valoros. Iar cei care nu se supun îndoctrinării sunt persecutați, de multe ori cumplit.

Cei mai mulți dintre părinți nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce sunt cu adevărat liceele. Sau, dacă știu, nu le pasă – pentru că ăla este și nivelul lor. Sau, dacă le pasă, sunt prea slabi sau resemnați ca să facă ceva.
Există însă o cale de a-ți scăpa copiii de aceste fabrici de „idioți utili/inutili”: învățatul acasă (homeschooling).
Această metodă funcționează cu succes. Și în România, și în alte părți.
Cine are urechi de auzit, să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Atunci când citiți o asemenea declarație

gândiți-vă că dacă 9% „au declarat că au consumat cel puțin o dată un tip de droguri” în realitate proporția este mult mai mare (adesea doar unul din cinci sau chiar doar unul din zece copii/adolescenți recunosc adulților o faptă pe care știu că adulții o dezaprobă).

Atunci când citiți că un studiu arată că „unul din cinci adolescenți din România își începe viața sexuală înainte de 15 ani” puteți să fiți siguri că mai puțin de unul din cinci termină liceul fără să o fi început.

Iar mediul „școlar” este principalul ferment al acestor otrăviri în masă, este locul în care se materializează toate ispitele promovate de mass-media.

Dinogetia. O comoară părăsită

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

În Județul Tulcea, spre cotul Dunării de la Galați, încă păzește pământul românesc. Dinogeția. Străveche așezare pre-indo-europeană, devine una dintre rarele cetăți getice. Apoi, în jurul hotarului dintre ere, aderarea Sciției Mici la Romania începe renașterea ei ca cetate romană. Peste zidurile de acum 2000 de ani împărații noștri Constantin cel Mare, Anastasie sau Iustinian cel Mare ridică noi ziduri și le repară pe cele vechi.

Val după val migratorii o lovesc. Uneori par să o înece. Se ridică iar. Până astăzi, când prefecții de Tulcea și guvernele de la București o lasă goală în fața vitregiilor.

Dinogeția (foto: Mihai-Andrei Aldea)

Orice casă, oricare cetate, orice pod, oricare construcție se întrețin. Ori se rod, cad, se nimicesc.

Pentru iude, pentru rasiștii anti-români, pentru lacomii fără minte, Dinogeția este o grămadă de pietre. Pentru Români, pentru cei cu simț istoric și talent în afaceri, Dinogeția este o comoară.

O comoară aflată la mică depărtare de Podul de la Brăila, la și mai mică de Măcin.

Amenajarea ei înseamnă fonduri europene. Ar cuprinde această amenajare o mică rezervație naturală, având în inima ei situl istoric. Poduri de sticlă cu acoperire bună și iluminare deșteaptă. Locuri de parcare, magazin de suveniruri, muzeu. Adică 10-20 de locuri de muncă permanente, din turism, plus alte zeci de locuri de muncă implicite (pentru pensiunile din apropiere, magazine, restaurante, ateliere auto etc.). Ceea ce înseamnă mari venituri pentru economia locală, pentru autoritățile locale și centrale.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea