Ortodoxia Simonei

Avatarul lui JurnaldemigrantJURNAL DE MIGRANT

Când ieși pe poartă, pe ușă, înainte de a călca în praful lumii, fă-ți Cruce. Așa am fost învățat de acasă. De parcă Crucea era hotarul dintre agitația lumii și siguranța căminului părintesc. Așa am crescut: în fața bisericii, a troiței, a icoanei de la fântână, să ne însemnăm cu semnul Vieții.

Deprindere și nu automatism, am simțit nevoia de a mă însemna cu semnul Sfintei Cruci la fiecare început din viață: de drum, de școală, de lucru, de bucurie sau de mâhnire. Chiar și atunci când încep o nouă carte, plec în călătoria rândurilor cu semnul Sfintei Cruci. Pentru că a te însemna cu semnul Vieții este întâi de toate o putere ce vine din interior. De multe ori nici nu se poate explica. Pur și simplu, în acel moment, de bucurie ori de întristare, simți că trebuie să dai slavă lui Dumnezeu. Cum? Prin semnul Sfintei Cruci.

Vezi articolul original 550 de cuvinte mai mult

Concurs: Fapte ale demnităţii româneşti/ 10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri

Avatarul lui Irina BazonRegăsirea frumosului pierdut

Romania UnireCu ocazia Zilei Independenţei României (proclamată pe 9 mai 1877 şi ratificată de Parlament pe 10 mai 1877), care este totodată şi Ziua Regalităţii (data de 10 Mai a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a românilor până în 1947), lansez un concurs cu titlul „Fapte ale demnităţii din istoria românilor”. Îi invit pe cei care pun preţ pe cunoaşterea istoriei şi cinstesc memoria celor care s-au jertfit şi au luptat pentru demnitatea şi unitatea neamului nostru să participe sau să susţină demersul.

Pentru a da un impuls celor care vor dori să participe, am scris un articol în care am prezentat 10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri. Articolul este publicat mai jos.

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru participarea la concurs:

Vezi articolul original 10.904 cuvinte mai mult

Inceputul diversitatii este intotdeauna frumos

Avatarul lui bogdancalehariBogdan Calehari

“Soare, cald, o zi frumoasa in cartierul Politehnica. Primavara! In parc, o mama cu hijab pe cap, care vorbeste perfect romaneste, si-a scos copii la plimbare. O fetita blonda se joaca cu prietenele ei, doua fetite la fel de frumoase si scumpe, dar de culoare. Asezati pe o banca, mama lor, romanca, si tatal lor, un negru african, le privesc multumiti. Un prieten care iese la jogging, la ore cand altii se afla la munca, spune ca in parc intalneste deseori un grup de tineri arabi care se simt bine adunati in jurul unui gratar. Alti doi arabi, vecini, vorbesc tare; fereastra e deschisa si toti, chiar si cei din blocul de peste alee, le aud conversatia.” Asta inseamna diversitatea si trebuie sa ne obisnuim cu ea pentru ca a venit si la noi – concluzioneaza cel care a povestit asta pe Facebook. Iar cineva il completeaza: “Se vor integra…

Vezi articolul original 1.078 de cuvinte mai mult