Categorie: Sărbători Româneşti

Sfinţii Flori(ni)lor şi Românii

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Cât de mult s-a pierdut prin irosita nimicire a Culturii Româneşti Vechi, este cu neputinţă de măsurat sau de spus.
Este ceea ce au construit, de-a lungul a mii de ani, Români trăind pe mai mult de un milion de kilometri pătraţi, din Caucaz în Alpi, din ţinuturile nord-carpatice la Mările Sudice – Adriatică, Ionică, Tracică, Egee, Mediterană…

Între cele pierdute este şi amintirea Sfinţilor Români din primele veacuri creştine.
Numiţi adesea şi Străromâni – ba chiar Proto-Români -, aceştia fac parte din cultura noastră chiar mai mult decât Galii din cultura Francezilor. Totuşi, ne sunt aproape necunoscuţi. Şi, într-un fel straniu, multora le este chiar frică sau ruşine să îi recunoască, să îi primească!
Niciun om sănătos la cap nu şi-ar putea închipui ca Italienii, Francezii ori Spaniolii să nege apartenenţa la moştenirea lor, la Străbunii lor, a unor sfinţi precum Augustin sau Ioan Casian Romanul, chiar dacă primul a trăit doar puţin în Italia, iar celălalt este de fel din Dobrogea. Pentru că prin ceea ce au făcut aceştia sunt parte a culturii italiene, franceze, spaniole. Şi, ca atare, deşi nu vorbeau nici italiana, nici franceza, nici spaniola, sunt priviţi printre Străbunii popoarelor amintite şi asumaţi ca atare.
Firesc este, deci, ca Neamul Românesc, născut cel puţin din Alpi în Caucaz şi din părţile nord-carpatice la Marea Mediterană, să îşi asume Sfinţii şi Eroii din acest ţinut, cu atât mai mult cu cât sunt de aceeaşi origine, adică Stră- sau Proto- Români (cum vrem să le spunem).

zona-de-formare-a-neamului-romanesc

Dar ce legătură este între aceste adevăruri şi Sfinţii Flori(ni)lor?
Şi, bineînţeles, ce legătură este între Sfinţii Flori(ni)lor şi Români, alta decât simpla folosire a numelui?

Despre Sfântul Mucenic Flor am mai vorbit (aici), arătând că alături de Proclu, Lavru şi Maxim, face parte dintr-o strălucitoare constelaţie de sfinţi mucenici Traco-Iliri Românizaţi, care au mărturisit pe Christos în jurul anului 300 în Dalmaţia. Prigoanele fuseseră născute de răutatea Traco-Ilirilor păgâni, care aveau în timp să se grecizeze sau germano-romanizeze, pierind astfel din Istorie – dar aceasta este altă istorie, pe care poate o să o povestim altădată. După cum se ştie, Sfântul Mucenic Flor este prăznuit pe 18 August, în ultima lună a vechiului an românesc (şi bisericesc)¹.

Dar în afară de Sfântul Mucenic Flor mai avem în calendar şi pe Sfântul Mucenic Florentie.
Acesta, ca şi Sfântul Mucenic Dimitrie, era de fel din colonia romană Salona, zisă Solun sau Sărună de Românii vechi. Faptul că era Străromân se vede limpede, pentru că numele de Florentie este latin, deşi în vremea aceea era moda să se poarte nume greceşti. (Şi mulţi purtau asemenea nume, din Galia sau Iberia în Siria ori Mesopotamia, fără să fie în vreun fel înrudiţi cu Grecii.)
Acest Străbun al nostru a mărturisit pe Christos, înfruntând chinuri cumplite, în secolul al III-lea de la Naşterea Domnului, luând cununa muceniciei.
Şi este prăznuit pe 13 Octombrie, în aceeaşi zi în care se află în calendar şi Sfânta Muceniţa Zlata, Româncă din Meglen (născută la Capaclia, azi Slatina, Bulgaria), martirizată de Turci în anul 1795 pentru că a refuzat să treacă la Islam. O legătură peste timp, un arc de un mileniu şi jumătate, ce leagă doi sfinţi Români de pe acelaşi pământ străbun.

De asemenea, mai este în calendar şi Sfântul Mucenic Florian, care, asemenea multora dintre Sfinţii şi Eroii a căror amintire au păstrat-o cu sfinţenie Românii Vechi, a fost militar. Şi nu doar un ostaş de rând, el ajungând general al armatelor romane din Noricum (teritoriu ce cuprinde astăzi Austria şi cam jumătate din Slovenia, precum şi un colţ din Croaţia). Născut aproape de Dunăre, în colonia romană Aelium Cetium, a fost un mare iubitor al plaiurilor părinteşti şi un militar foarte respectat de compatrioţi. Printre altele, s-a distins ca un excepţional organizator al unităţilor de stingători de incendiu (pompieri) din cadrul trupelor romane. Pe atunci Noricum era plin de păduri de conifere – brazi albi, brazi roşii, zadă, tisă, zâmbru etc. – şi de amestec, iar în multe localităţi lemnul se folosea şi la căptuşirea clădirilor de piatră împotriva frigului iernilor. De aceea, incendiile erau o mare primejdie, care lovea uneori greu provincia. Ca urmare, şi lucrarea Sfântului Florian de apărare împotriva ameninţării focurilor a fost mult apreciată de toţi trăitorii acelor locuri.
La fel cu ceilalţi sfinţi amintiţi mai sus, şi acest Străbun al nostru a fost torturat şi ucis pentru simplul fapt că era creştin. A răbdat chinurile cu demnitate şi curaj, ca un bărbat desăvârşit, fiind plâns de toţi cei care îl cunoşteau şi îl admirau pentru vrednicia şi bunătatea sa. Sfârşitul său a fost prin înec, fiind aruncat pe 4 Mai, cu o piatră de râu de gât în Râul Enns (afluent al Dunării). Asemănarea cu martiriul Sfântului Sava de la Buzău este izbitoare.
Sfântul Mucenic Florian a fost foarte mult iubit de strămoşii noştri. Partea din Terra Romanorum în care a trăit el, Noricum, era unită cu Panonia şi ţinuturile dinspre Carpaţii Apuseni de propovăduirea Sfântului Andronic, Apostolul Panoniei. Acest apostol a vestit Evanghelia între Alpi şi Carpaţi până la sfârşitul vieţii sale, înfiinţând printre Celto-Traco-Scito-Ilirii din aceste locuri o mulţime de comunităţi creştine de limbă latină – lingua franca de aici. Este locul în care şi Sfântul Mucenic Florian a fost extrem de iubit de-a lungul veacurilor. Chiar şi atunci când „Vlahii” (Românii) din Alpi au fost germanizaţi, sau cei din părţile Crişanei catolicizaţi şi maghiarizaţi, ei au păstrat neclintită dragostea lor faţă de acest mucenic Străromân.
Ca urmare, el este până astăzi un ocrotitor de frunte al Aradului, dar este venerat şi în Ungaria, Austria, Bavaria, Slovenia etc. Din păcate, prăbuşirea culturii româneşti vechi – dorită şi provocată inclusiv de clasa politică a secolelor XVIII-XXI a Ţărilor Române – a făcut să se piardă mult din amintirea acestui sfânt minunat şi atât de apropiat sufletului românesc.

Vedem, la sfârşitul acestei mici călătorii în căutarea Sfinţilor Flori(ni)lor, că cei cu nume ca Florin, Florina, Flor, Floarea, Florian, Floriana, Florentina etc. au trei sfinţi şi trei zile de prăznuire peste an (13 Octombrie, 4 Mai şi 17 August). Ceea ce, desigur, pe mulţi îi va mira, de vreme ce există credinţa greşită că nu ar fi sfinţi cu asemenea nume în calendarul creştin. Mai uimitor este însă faptul că toţi cei trei sfinţi sunt Români din străvechime (sau, dacă vreţi, Străromâni ori Protoromâni), fiind parte a Neamului Românesc atât prin dimensiunea spirituală a vieţii şi învăţăturii lor, cât şi prin cea etnică. Sunt, desăvârşit, părinţii noştri, atât în calitatea noastră de Creştini (adică ucenici ai lui Christos), cât şi în aceea de Români.
Regăsirea lor înseamnă regăsirea noastră, revenirea noastră în legătura esenţială cu Străbunii şi moştenirea lor.

Mihai-Andrei Aldea

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

¹ Vechiul an românesc începea, ca şi cel bisericesc, la 1 Septembrie, odată cu Toamna, după un obicei rămas de la începuturile lumii.

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Sânta Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Mucenic Radu Brâncoveanu, Sfântul Mucenic Flor… şi alţii

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Sunt în faţa noastră câteva sărbători. În care, pe lângă prăznuirea sfinţilor şi primirea harului şi învăţăturii acestor prieteni ai lui Dumnezeu, intră, firesc, şi bucuria multora de a-i avea ca ocrotitori, în calitate de omonimi. Căci, după cum se ştie, alegerea numelui copilului se face de către părinţii înţelepţi cu gândul cel bun de a-l avea ca îndemn spre creştere şi împlinire a datoriilor sfinte pentru care fiecare dintre noi se naşte.

Este firesc, prin urmare, ca fiecare să se bucure de sfinţii al căror nume se întâmplă să îl poartă; deşi, tot firesc, dacă sunt mai mulţi sfinţi este îndătinat să se aleagă mai ales unul drept chip de viaţă şi personalitate şi ca cel dintâi ocrotitor. În rândurile ce urmează o să amintim câţiva asemenea sfinţi dintre cei mulţi ai mijlocului lunii August.

 

Cei cu nume precum Maria, Marin, Marian, Mariana etc. au ca ocrotitoare în primul rând pe Măicuţa Domnului, Preasfânta Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
Iar cel mai mare praznic al Maicii Domnului este Adormirea Maicii Domnului (15 August), cel în care sărbătorim trecerea Fecioarei Maria din această viaţă în viaţa veşnică, din această lume în Împărăţia Cerurilor, din această vale a plângerii în Fericirea cea nesfârşită.
În ultimii ani unii dintre neştiutorii grabnici în răspândirea închipuirilor drept adevăruri au împrăştiat minciuna după care Adormirea Maicii Domnului ar fi „de întristare”, că este „moartea Fecioarei Maria”, deci nu se cuvine să fie primită cu bucurie şi nici purtătorii numelui Maicii Domnului nu ar trebui să se bucure în această zi. Această gândire neocomunistă e cu totul străină României Străvechi şi Legii Româneşti pe care totdeauna au ţinut-o Străbunii, este cu totul străină Ortodoxiei şi Învăţăturii lui Hristos!
Căci pentru cei ce sunt Creştini – adică ucenicii lui Christos – viaţa este Hristos şi moartea un câştig (Filipeni 1.21), căci mai bine este să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul (II Corinteni 5.8; Filipeni 1.23) decât să rămânem în această viaţă şi lume plină de răutăţi.
Şi, în scurt spus, trecerea sfinţilor din această viaţă la viaţa veşnică este totdeauna cea mai însemnată sărbătoare din calendarul creştin pentru sfinţi; pentru că este ziua biruinţei lor, ziua în care şi moartea este înfrântă, ziua în care Iadul este zdrobit, ziua în care câştigă cununa mântuirii şi fericirea Raiului.
Tot la fel şi pentru Maica Domnului ziua adormirii sale este zi de bucurie, căci plecând din această lume a intrat, pentru totdeauna, în bucuria Fiului ei.

Îndată după această sărbătoare împărătească, adică pe 16 August, avem prea puţin preţuitul, încă, praznic al Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Împăratul Constantin Brâncoveanu cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele (şi sfetnicul său) Ianache.
Şi dacă îndeobşte mulţi prăznuiesc nume precum Constantin, Ştefan şi Matei în alte zile ale anului bisericesc, în schimb pentru nume ca Radu sau Rada aceasta este sărbătoarea numelui.
Sărbătoare întunecată oarecum de faptul că nici măcar o dezlegare la peşte nu s-a dat în acest an de ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni, lucru necuviincios şi pentru care nici nu vreau să încerc să gândesc pricină.
Şi asta cu toate că însemnătatea acestor sfinţi pentru Neamul Românesc este uriaşă, puţin spus uriaşă! Dacă ar fi să amintim fie şi numai că sunt ultimii domnitori ROMÂNI pe care i-a avut acest neam, şi tot ar fi de ajuns! Dar dacă ne amintim şi de faptul că au murit martiric, alegând chinurile şi moartea în locul turcirii, în locul lepădării de Credinţă şi de Neam, înţelegem că sunt o icoană a suferinţelor şi înălţimii Neamului Românesc. O icoană în care toţi ar trebui să ne găsim, ori măcar să ne regăsim.

Pe 18 August este prăznuirea Sfântului Mucenic Flor, ocrotitorul celor care poartă nume precum Florin, Florina, Florian, Florica etc. Da, ştim că mulţi dintre cititor se vor uimi, pentru că este răspândită greşita idee că sărbătoarea lor ar fi „de Florii”. În realitate „de Florii” se prăznuieşte Intrarea Domnului în Ierusalim, iar numele de „Florii” vine de la florile ce se aduc(eau) în biserici în cinstea acestei sărbători; nu că ar fi vreun sfânt sau vreo sfântă cu numele „Florii”, care să fie prăznuită în această zi. Deci nu este „ziua de nume” a celor „cu nume de floare” decât în închipuirea ziariştilor fără cunoaştere creştinească şi a unor falsificatori ai tradiţiilor româneşti; de la care s-a şi răspândit această greşeală în popor.
Ca urmare, adevăratul ocrotitor al celor care poartă nume de floare este Sfântul Mucenic Flor. Acesta face parte dintre sfinţii străromâni, împreună cu Sfântul Mucenic Lavru şi cu învăţătorii lor şi în lucrarea pietrelor şi metalurgie, şi în Legea lui Christos, Sfinţii Mucenici Proclu şi Maxim.
Toţi aceştia au fost dintre Traco-Ilirii Românizaţi care au mărturisit pe Christos în vremea în care alţi Traco-Iliri Latinizaţi au ales păgânismul, apoi arianismul, persecutându-şi cumplit fraţii de aceeaşi orgine. Pe linia acestor sfinţi au mers şi Sfântul Împărat Constantin cel Mare sau Binecredinciosul Împărat Iustinian, în vreme ce persecutorii – ca Liciniu, Galeriu, Maximin Daia şi alţii asemenea – au avut, din nefericire, urmaşii lor (precum comuniştii din secolul XX sau neocomuniştii de astăzi). Sfântul Mucenic Flor şi ceilalţi trei au fost toţi din Prefectura Iliricum, din care făcea parte şi Dacia Aureliană, şi au fost martirizaţi în Dalmaţia.

Pe 19 August aflăm pe Sfântul Mucenic Andrei Stratilat, o pildă veche a vieţii mireneşti, deplin creştină, într-o împărăţie păgână, de mare folos celor care vor să se ridice din împietrirea zilelor noastre.
Totodată, este o zi frumoasă de prăznuire, în bucuria verii, pentru cei care poartă nume ca Andrei, Andreia, Andreea, Andrada etc.

În sfârşit, pe 20 August avem o mulţime de sfinţi străromâni.
Sunt sfinţii treizeci şi şapte de mucenici din Vizia Traciei, care au fost ucişi pentru credinţa lor în această zi, toţi fiind localnici din Tracia Romană a acelor timpuri. Se prea poate ca unii dintre ei să fi fost urmaşi ai Dacilor aşezaţi în aceste locuri fie în vremea Retragerii Aureliene, fie în timpul lui Traian sau între aceste două epoci. Această posibilitate nu este atât de mică pe cât ar putea să pară, atât datorită legăturilor, de pildă, între Tracii Bessi din Macedonia şi Tracia cu cei din Sciţia Mică şi Sciţia Mare (Moldova şi Ucraina de astăzi), cât şi a amestecului vechi şi neîncetat între Tracii nord-dunăreni şi cei sud-dunăreni, devenit şi mai puternic în epoca romană. Mai mult, ca o tainică legătură a celor de acelaşi neam, tot pe 20 August prăznuim şi pe Sfântul Mucenic Sever, care era născut în Asia Mică, în Pamfilia, având ca tată, după cum spun cronicile, pe Petronie trac. Printr-o minunată lucrare a lui Dumnezeu acest Sever, creştin de credinţă, vine în Patria tatălui său şi vede pe cei treizeci şi şapte de mucenici din Vizia Traciei supuşi caznelor de moarte şi răbdându-le cu multă bărbăţie. Ca urmare iese şi el la vedere, mărturisindu-şi în gura mare Credinţa Creştină şi devenind părtaş chinurilor, morţii şi cununii celorlalţi mucenici.
Prin aceasta s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu ce a unit încă din acele timpuri străvechi Neamul Românesc, dincolo de tirania stăpânitorilor anti-creştini şi de toată înstrăinarea. Pildă ce ar trebui să ne întărească şi pe noi, făcându-ne să ne simţim împreună dincolo de sutele sau miile de kilometri care par să ne despartă şi dincolo de ticăloşia stăpânitorilor anti-creştini şi anti-români.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, ţine-ne pe noi întru Credinţa Ta, ca roadă să aducem Ţie după voia Ta!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

6 August – Schimbarea la Faţă

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

         Iubită de Românii din vechime şi ţinută cu evlavie şi cu multă dragoste, Schimbarea la Faţă este o sărbătoare azi cunoscută mai mult prin… dezlegarea la peşte.
Acum, nu o să spunem că un borş de peşte – fie şi simplu, din bătrâni – sau alte asemenea bunătăţi sunt de dispreţuit. Dar ele făceau parte din bucuria sărbătorii, nu o înlocuiau…

         Dar ce este Schimbarea la Faţă?
Este o clipă din istoria mântuirii, când Fiul lui Dumnezeu, Iisus Christos, şi-a arătat o parte din slava Sa unora dintre ucenici (acelora care puteau să ducă o asemenea vedere şi o asemenea taină). Şi prin ei, ne-a arătat şi nouă Împărăţia Cerurilor venind cu putere, ne-a arătat că este şi Împăratul Slavei, nu doar smeritul Arhiereu ce venise ca să ne răscumpere şi răbdătorul Învăţător ce lucra să ne aducă la Adevăr… Ne-a arătat, prin venirea lui Moise, şi viaţa după moarte, căci trupul lui Moise este mort şi îngropat, deci acela care a vorbit cu Domnul era Moise ca suflet, aşa cum sunt şi sfinţii în Ceruri până la A Doua Venire. Prin venirea lui Ilie ni s-a descoperit deplin faptul că Împărăţia Cerurilor este deschisă omului in integrum, cu trup şi suflet. Răpit cu trupul la cer, Proorocul Ilie dovedeşte legătura subtilă şi puternică, totodată, dintre Lumea Îngerilor şi Lumea Oamenilor. Prin cuvântul hazliu al lui Petru (Lc. 9.33) ni se arată cât de scurtă este gândirea omenească, ce uşor dă omul bunătăţile Veşniciei pe o clipă în care doar le străvede, sau chiar pe mult mai puţin…
Sunt multe, foarte multe, cele primite prin minunea acestei zile, a Schimbării la faţă a Domnului.
Şi, pentru cei care vor să aşeze în sufletul lor fie şi doar unele dintre aceste multe, iată un cuvânt mai adânc:

Sf. Calist Patriarhul Constantinopolului, Omilii împotriva lui Gregoras (I, 10-16)

         Dar ce vom spune despre acestea noi, cei care urmăm sfinților, când îi auzim limpede pe ei lăudând acea dumnezeiască strălucire a Schimbării la Față a lui Hristos că este slava lui Dumnezeu netemporală și mai presus de fire și lumină negrăită și neapropiată, dumnezeire și desfătare viitoare a slavei și fericirii drepților?
Or, Gregoras o numește relație și un simplu nume și nimic mai mult [1]…
Departe de noi gândul! Căci dacă ar fi numai relație cum spui tu și s-ar risipi în văzduh și ar pieri în neființă, atunci nici un folos nu le-ar veni privitorilor de la ea și, după tine, în zadar ar fi fost Schimbarea la Față a Domnului și alegerea celor aleși și încredințarea pe care au primit-o prin ea, deși cuvântul îi reține pe aceștia că sunt aceia dintre ucenici care nu s-au îndoit la închinarea cea din Galileea după Învierea Mântuitorului, adică văzătorii negrăitei slavei aceleia de care împărtășindu-se apoi și restul ucenicilor au biruit prin ea lumea, ei, niște pescari, niște cârpaci și niște oameni simpli.

          Dar dacă slava aceea dumnezeiască și strălucirea și energia dumnezeirii este și rămâne în sfinți și săvârșește mii de minuni, cum să nu te numesc pe tine hulitor și defăimător al luminii, şi, ca să zic așa, născătorul și părintele  întunericului? Vai patimii, vai cugetului rău al înțeleptului Gregoras! Neputând acesta deloc să cugete slava aceea a Unuia Născut, o numește închipuire și relație prin cuvântul șubred al răstălmăcirii prepoziției παρά. „Căci nu zice a arătat (ἔδειξε) slava Lui [2], ci a reprezentat (παρέδειξε)” [3]. Ce spui omule, nu te rușinezi? Nu roșești? Spune și tu cu David: să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine și cei ce cunosc mărturiile Tale [4]. Ia cuvintele proorocilor sau și ale învățătorilor și teologilor și lepădând umflătura patimii stricătoare vei afla limpede pe cea pe care tu o numești relație și închipuire, dumnezeiasca energie și putere nezidită și strălucire a lui Dumnezeu, și har, și dar [5], lăudată și propovăduită de sfinți, de care și erau plini în simțirea sufletului și a inimii și o transmit celor ce vor, după cum și cei ce o primeau se umpleau de slavă și har negrăit.

           Iar dacă Petru nu și-ar fi pus mâinile pe cei botezați în ținutul Samariei, precum spune dumnezeiescul Luca [6], nu ar fi primit Duhul Sfânt cei botezați mai întâi de Filip. Iar dacă vrei să-i întrebi și pe teologi, ascultă ce zice Dionisie cel Mare:

„În acest întuneric prealuminos ne rugăm și noi să fim, să vedem prin nevedere și să cunoaștem prin necunoștință pe Cel mai presus de vedere și cunoștință și în chip mai presus de fire să-L lăudăm pe Cel mai presus de fire prin înlăturarea a toate cele ce sunt” [7].

 Întru acestea și temelia dogmelor, Vasile cel Mare, zice:

„Prin Duhul Sfânt omul să devină părtaș harului lui Hristos, fiu al luminii, să participe la veșnica slavă” [8].

Și iarăși tot de la el din Antiretice:

„Ceea ce este mișcat cu mișcare veșnică de Duhul a devenit ființă sfântă, dar avea vrednicie de om, iar după ce s-a sălășluit Duhul în el a devenit profet, apostol, înger al lui Dumnezeu, iar mai înainte de aceasta era pământ și cenușă” [9].

Dar și dumnezeiescul Damaschin zice:

„Astăzi adânc de lumină neapropiată. Astăzi a strălucit apostolilor în muntele Tabor revărsare nețărmurită a dumnezeieștii străluciri” [10].

Dar cântă împreună și învățătorul Cretei zicând:

„Pe Munte îi înalță pe ucenici Mântuitorul, ce să facă și ce să-i învețe? Ca să le arate slava străfulgerată și strălucirea propriei dumnezeiri” [11].

Și dumnezeiescul Gură de Aur din cuvântul la sărbătoare, explicând pe acel sunt unii aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu [12], zice:

 „Aici nu vorbește despre cea de-a doua Lui venire în slavă, ci despre Schimbarea la față din munte. Căci schimbându-Se la față pe munte, Mântuitorul le-a arătat puțin ca un Stăpân ucenicilor Lui slava împărăției Lui dumnezeiești nevăzute” [13].

         Ați văzut poziția și lupta ereticilor. Ați văzut opozițiile celor nelegiuiți. Ați văzut cugetele minții lor șubrede. Îi răstoarnă in absentiam [14] pe toți teologii hulind că Schimbarea la Față a lui Hristos este făptură și închipuire și numai un nume și o lumină care se risipește în văzduh. Iar bătrâniciosul Gregoras, minte trează [15] având spre întunericul necredinței a vărsat o hulă mai mare decât sufletul acelora putred și plin de tină împotriva dumnezeieștii lumini, închipuindu-și că este numai o relație și că este un simbol și că se pierde. Pentru aceasta, ascultă, cerule, și ia aminte, pământule [16] nelegiuirea acestuia! Și dacă acea lumină a dumnezeirii arătată pe fața trupului stăpânesc, căci dacă Dumnezeu este și este numit lumină [17], iar voi o numiți făptură rău cugetând, atunci pe care Dumnezeu Îl lăudați ca fiind Dătător de lumină? Fiindcă ceea ce ni s-a arătat nouă în chip minunat încredințându-ne pe toți de învierea de obște de a cărei slavă și strălucire avem a ne bucura, voi o numiți închipuire. Căci dacă necreată este această lumină de pe fața Domnului [18], atunci în mod limpede și aceea este necreată, adică aceea a învierii de obște, zic, fiindcă așa S-a arătat, cum va veni la Învierea de obște. Iar dacă făptură este aceasta și închipuire, cum spuneți voi, și aceea neapărat este astfel. Și iată că drepții au a se bucura de o lumină mai rea și decât lumina sensibilă.

         Dar eu bănuiesc de asemenea că această odraslă rea a sufletului acestuia rău își are rădăcina în nelegiuirea saducheilor care spuneau în mod clar că nu este înviere [19]. Căci cel ce socotește că Schimbarea la Față a lui Hristos este închipuire, acela neagă și învierea morților, fiindcă două sunt lucrurile arătate și spuse mai dinainte la Schimbarea la Față a Domnului: învierea morților, pe care a arătat-o prin Moise și desfătarea veacului viitor, pe care a indicat-o prin lumină. Căci este cu neputință să negi o slavă a Tainei și pe cealaltă să o lauzi și să o mărturisești, mă refer la înviere. Căci dacă o tăgăduim pe una, o tăgăduim și pe celalaltă împreună cu ea și dacă o iubim pe una, trebuie în mod necesar să o iubim și pe cealaltă. Dacă, așadar, este mărturisită de voi învierea, se va mărturisi în chip cuvenit și slava luminii aceleia, aceste două minuni fiind prezente împreună la dumnezeiasca Schimbare la Față. Iar dacă se hulește de voi această lumină dumnezeiască este limpede că se va huli și minunea învierii, fiindcă și pe aceasta o veți mărturisi închipuire și atunci va răsări părerea crudă a saducheilor care în chip nelegiuit tăgăduiește învierea.

         Dar ca să închei aici cuvântul meu, (căci săturarea este dușmană auzirii cuvântului) să ne urcăm și noi în Muntele Tabor care este înălțimea contemplației, ca să vedem și noi pe Moise și pe Ilie stând unul de-o parte și altul de cealaltă și vorbind cu Dumnezeu și să fim învredniciți în chip tainic să expunem marea Taină a Schimbării la Față. Căci dacă nu vom urca mai întâi cu Petru și Iacov și Ioan prin virtutea practică, nu vom dobândi dumnezeiască slava aceea și schimbarea cea mai presus de minte și de simțire, dumnezeiasca lumină și strălucirea care iradiază. Dar și pe Moise îl vom vedea atunci în chip înțelegător ieșind din pământ și pe Ilie din cer pogorându-se, vorbind tainic cu Dumnezeu Tainele Vechiului și Noului Testament, iar Petru, fiind inițiat în cuvintele acelea dumnezeiești și cunoscând Taina zicea: bine ne este nouă aici [20], încât se ruga Mântuitorului și trei colibe să facă și să rămână acolo. Ai văzut limpede adevărul învierii prin Moise și Ilie și că este Domnul morților și al viilor?  Învață și Schimbarea Lui la Față și nu fi necrezător slavei aceleia dumnezeiești. Iar dacă încerci să nu crezi acesteia, nu vei crede cu adevărat nici celei dintâi, adică slavei învierii, potrivnic fiind celei de-a doua.

         Dar voi, iubiților, și întreaga adunare a credincioșilor, slăviți și strălucirea arătată în chip negrăit pe Muntele Tabor și nu pregetați a mărturisi și pe cea de-a doua, slava învierii. Căci fără nădejdea învierii și a bucurării de lumina aceea neînserată ale cărei raze le-a arătat Mântuitorul, nu putem să fim mântuiți. Căci fără aceasta nici înviere nu este, nici bucuria drepților, fiindcă una este lepădarea stricăciunii și suirea la înviere și venirea din nou la viață, iar cealaltă este desfătare necheltuită și bucurie neîncetată. Așadar, nu vă amăgiți, nici nu primiți slava aceea rea și fără Dumnezeu a lui Varlaam acela și a lui Achindin. Dar ce rău este mai mare decât scrierile cele rele ale lui Gregoras, cel ce cugetă pruncește, care și mai rău decât aceia s-a tăvălit în nelegiuirea saducheilor care nu mărturisesc învierea? Dar voi scuturați-vă de cei ce cugetă și învață acestea, ca să vă faceți și voi propovăduitori prin Biserică, pentru ca și noi să ne aflăm cu harul lui Dumnezeu închinători ai luminii aceleia dumnezeiești și ai învierii și să fim învredniciți a ne închina Lui și astfel să dobândim bunătățile viitoare cu harul și cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava în veci! Amin.

[1] Nichifor Gregoras, Historia Romana, 2, 1060-1061.

[2] Deuteronom 5. 24

[3] Nichifor Gregoras, Historia Romana, 3, 486.

[4] Psalmul 118.79.

[5] Cf. Sfântul Grigorie Palama, Capita physica, theologica, moralia et practica, 69.

[6] Faptele Apostolilor 8.14-17

[7] Sfântul Dionisie Areopagitul, De mystica theologia, 2.

[8] Sfântul Vasile cel Mare, De Spiritu sancto, 15, 36.

[9] Idem, Adversus Eunomium IV, PG 29, 769B.

[10] Sfântul Ioan Damaschin, Homilia in transfigurationem, 2.

[11] Ioan VI Cantacuzino, Disputatio cum Paulo Patriarcha Latino epistulis septem tradida, 4, 4; Registrum Patriarchatus Constantinopolitani (1337-1350), 132.

[12] Marcu 9.1

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, In Matthaeum, PG 58, 549-558.

[14] Adică se foloseşte de faptul că cei pe care îi atacă, fiind trecuţi în lumea aceasta (adică „absenţi”, in absentiam), nu pot răspunde.

[15] Joc de cuvinte intraductibil pornind de la semnificația numelui lui Gregoras, și adjectivul γρήγορος care înseamnă treaz, priveghetor.

[16] Isaia 1.2

[17] I Ioan 1.5

[18] Psalmi 4.7

[19] Matei 22.23

[20] Matei 17.4; Marcu 9.4; Luca 9.33.

Cuvântul Sfântului Calist a fost preluat, cu unele corectări şi schimbări, de pe site-ul Parohiei Copou.

 

Schimbarea la Faţă (6 August). Cuvântul Sfintelor Scripturi

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Pentru că se apropie, repede, sărbătoarea cea mare a Schimbării la Faţă (6 August), vă dăruim din cuvântul Dumnezeieştilor Scripturi despre ceea ce s-a întâmplat atunci, în prima jumătate a secolului I, când Domnul nostru Iisus Christos s-a suit în Muntele Taborului… şi despre înţelesurile acestei luminoase zile

Psalmul 55

12 În mine sunt, Dumnezeule, făgăduinţele pe care le voi aduce laudei Tale,
13 Că ai izbăvit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine să plac înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.

Isaia, capitolul 33

17 Ochii tăi vor privi pe rege în toată frumuseţea lui şi o ţară îndepărtată vor vedea.

Isaia, capitolul 8

22 Apoi îşi vor întoarce privirea spre pământ şi iată că acolo va fi strâmtorare, întuneric şi scârbă şi nevoie! Dar noaptea va fi alungată!
23 Căci nu va mai fi întuneric pentru ţara care era în nevoie. În vremurile de dedemult el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă el va acoperi de slavă calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea neamurilor.

Isaia, capitolul 58

6 Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
7 Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.
9 Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,
10 Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.

Evanghelia după Matei, capitolul 4

13 Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali,
14 Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:
15 „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;
16 Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”.

Evanghelia după Matei, capitolul 17

1 Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
2 Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.
3 Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.
4 Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.
5 Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.
6 Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte.
7 Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.
8 Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.
9 Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.
10 Şi ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
11 Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate.
12 Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei.
13 Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul.

Evanghelia după Marcu, capitolul 9

1 Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.
2 Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor.
3 Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul.
4 Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus.
5 Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una.
6 Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau înspăimântaţi.
7 Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi.
8 Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei.
9 Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi.
10 Iar ei au ţinut cuvântul, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morţi?
11 Şi L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii şi cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
12 Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe şi să fie defăimat?
13 Dar vă zic vouă că Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el.

Evanghelia după Luca, capitolul 9

18 Şi când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, şi i-a întrebat, zicând: Cine zic mulţimile că sunt Eu?
19 Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alţii Ilie, iar alţii că a înviat un prooroc din cei vechi.
20 Şi El le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu.
21 Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta,
22 Zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învieze.
23 Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie;
24 Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.
25 Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?
26 Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.
27 Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.
28 Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage.
29 Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind.
30 Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu El, care erau Moise şi Ilie,
31 Şi care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim.
32 Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El.
33 Şi când s-au despărţit ei de El, Petru a zis către Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie, neştiind ce spune.
34 Şi, pe când vorbea el acestea, s-a făcut un nor şi i-a umbrit; şi ei s-au spăimântat când au intrat în nor.
35 Şi glas s-a făcut din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi!
36 Şi când a trecut glasul, S-a aflat Iisus singur. Şi ei au tăcut şi nimănui n-au spus nimic, în zilele acelea, din cele ce văzuseră.

Evanghelia după Ioan, capitolul 1

14 Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

Evanghelia după Ioan, capitolul 8

12 Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

Faptele Apostolilor, capitolul 7

55 Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

II Petru, capitolul 1

16 Pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri.

Apocalipsa, capitolul 21

10 Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu,
11 Având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era asemenea cu cea a pietrei de mare preţ, ca piatra de iaspis, limpede cum e cristalul.

23 Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul.
24 Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor.