Iubesc România.
O iubesc atât de mult şi atât de bogat, încât nu am cuvintele care pot da chip acestei iubiri.
Şi, înainte de toate, voi spune un adevăr simplu, dar atât de uitat: Ţara e altceva decât Statul.
Statul este un sistem trecător, de conducere, administrare şi, adesea, exploatare şi distrugere al unui teritoriu.
Ţara este sufletul celor care îşi iubesc neamul.
Ţara este veşnică, trecând peste hotarele materiei şi energiilor din care îşi trage totuşi existenţa; ca o floare ce îşi ridică frumuseţea către Cer, tot mai departe de pământul – şi, adesea, gunoiul – din care şi-a început creşterea.
Un neam, o ţară, se ridică sau se nimicesc.
De aceea, atâta vreme cât există oameni care îşi înalţă fruntea şi au demnitatea şi curajul de a-şi duce mai departe moştenirea, naţiunea şi ţara nu pot fi biruite cu adevărat.
Pot fi cucerite, ocupate, exploatate, prigonite; dar vor trăi, neînvinse, până la ultimul om care ştie să îşi ţină fruntea sus, ba chiar şi dincolo de el. Căci lumina eroismului şi sfinţeniei este mai vie şi mai reală decât materia simplă.
Iubesc România.
Este Ţara zidită din suflete de Romani şi Daci, de Traci şi Iliri, de Celţi, Sciţi şi Sarmaţi, unite între ele prin Lumina lui Christos.
Este Ţara unor oameni puternici, ziditori, luptători, iubitori ai cunoaşterii, iubitori ai întrebărilor şi răspunsurilor, ai iscodirii şi căutării, ai mersului înainte; oameni iubitori de înălţimi ameţitoare, uneori, sau chiar adesea, nebuni, oameni care s-au bătut între ei şi cu cei din afară, chiar împotriva oricăror socoteli raţionale. Şi care au lăsat ceea ce îi despărţea pentru setea de desăvârşire care îi unea, şi pe care şi-au putut-o sătura, împlini, îndeplini doar prin Evanghelie.
Este Ţara născută din mii de obşti creştine, crescând în vreme de pace uneori, dar cel mai adesea în bătaia vânturilor, furtunilor, vijeliilor. Şi cu atât mai puternice.
Este o dantelărie în care nesfârşite rugăciuni au prins nesfârşite ore de muncă, de luptă, de bucurie şi durere, de cântece de slavă şi de cântece de jale, de cântece de vitejie şi de cântece de dor.
Este o Ţară în care basmele sunt mult mai aproape de adevăr decât s-ar crede, în care Eroii şi Eroinele se întrupează prin basm şi legendă în copii, în care Sfinţii se nasc din cei mai obişnuiţi oameni.
Iubesc România.
E o Împărăţie cerească, parte a Împărăţiei Cerurilor, o parte frumoasă, bogată, minunată, născută prin jertfa a milioane şi milioane de Românce, prin jertfa a milioane şi milioane de Români.
Ştiu că dacă voi birui, cucerind Cerurile, voi găsi acolo, aşteptându-mă, Străbunii. Cu hainele lor naţionale, cu mâinile lor muncite, cu chipurile în care străluceşte, precum în rănile lui Christos, frumuseţea durerii vindecătoare, izgonitoare a răului, aducătoare a binelui.
Voi vedea acolo atâtea mame ce au dat Viaţă unui neam întreg, iubindu-l în fiecare copil şi în fiecare copilă, hrănindu-l cu mâncare, cu bunătate, cu înţelepciune, cu tărie, cu răbdare, cu dragoste de muncă şi de natură, cu toate darurile unui om deplin.
Voi vedea acolo atâţia taţi ce au ştiut să se încrunte şi să glumească, ce au fost gata să-şi dea viaţa şi mai mult decât viaţa pentru demnitate şi libertate, pentru Credinţă, Adevăr, Nădejde, Dragoste… Bărbaţi ce au ştiut care este vremea muncii, vremea luptei, vremea iubirii, vremea lacrimii, vremea râsului… căci este o vreme pentru toate câte sunt.
Iubesc România.
În mijlocul vâltorilor, în mijlocul nebuniei lumii, România.
Atât de lovită şi sfâşiată, atât de pierită, de nimicită, dar atât de neclintită, atât de aceeaşi, atât de nemuritoare!
Am văzut România în Sfinţii Închisorilor.
În cei care au ţinut vie Ţara în vreme ce Statul era satanic. În cei care au păstrat şi Cultură, şi Credinţă Românească, atunci când neamul şi iubirea de neam – naţionalismul – erau interzise prin lege. În cei care în adâncul mormintelor şi al iadurilor puşcăriilor şi lagărelor comuniste ştiau să fie demni, să fie puternici, să fie smeriţi, să fie răbdători, să fie gata să înveţe, ştiau să creeze, să zâmbească, să plângă, să se bucure, să mângâie durerea altuia şi să sufere împreună cu el, să fie Români.
Am văzut România în bunătatea Străbunilor, care au fost sanctuar pentru toţi oropsiţii unei lumi medievale, răvăşită de ură şi răutate, de lupte şi măceluri.
Acolo unde alţii loveau, Românii au avut puterea de a ocroti. Şi România cerească a crescut mai luminoasă, mai mare, mai deplină.
Iubesc România.
Iubesc mersul turmelor de oi şi isteţimea uneori răutăcioasă a caprelor, blândeţea cu neaşteptate izbucniri a oilor, smerenia încăpăţânată a măgarului, şiretenia catârului, nobleţea uneori trufaşă a calului, dăruirea câinelui.
În fiecare munte şi în fiecare vale, în fiecare deal şi în fiecare câmplung, în fiecare câmpie şi în fiecare luncă, în fiecare baltă şi în fiecare ţărm văd luminoasele umbre ale Străbunilor. Oieri, văcari şi crescători de cai, lucrători de grădini, semănători şi secerători de grâu mărunt şi grâu mare, de grâu de munte şi grău tare, de secară, ovăz şi orz. Stupari, tămăduitori, pescari, mineri, făurari, ţapinari, tâmplari, dulgheri, olari, aurari…
Oameni care, în nenumărate îndeletniciri, au căutat nu să-şi ţină viaţa de pe o zi pe alta, că să urce trepte în cunoaştere, înţelegere, măiestrie, duh.
Iubesc România.
Iubesc Ţara alcătuită din multe ţări, în care s-a unit dragostea Apostolilor pentru Dumnezeu şi oameni, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, dragostea oamenilor pentru Creaţia lui Dumnezeu şi pentru Creatorul tuturor.
În văzduhul României fâlfâie nevăzut aripi de îngeri, miliarde şi miliarde.
Câmpiile Cereşti s-au umplut de mucenicii pe care câmpurile şi turmele româneşti, pe care luptele şi ostenelile româneşti, pe care durerile şi jertfele de veacuri i-au născut dincolo de hotarele lumii.
Ţara de dincolo de neguri, înălţată deasupra cerurilor acestei lumi, cu rădăcini în ţărâna Ţăranilor Români, zidită cu sudoare, sânge, lacrimi, dar mai ales dragoste, adevăr şi curaj.
Iubesc România.
Este o Românie oriunde este un Român,
şi oriunde este un Român este România.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Slavă lui Dumnezeu pentru România!
Slavă României întru Dumnezeu!
Binecuvântarea Domnului peste noi toţi!
Bucurie sfântă!
Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 