Categorie: izvoare

Altă crimă a Stângii. Eroul Charlie Kirk devine martir

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii
Charlie Kirk, soția și copiii, 2025
preluare Real-Time Daily News Telegram

Prin filmele americane apar sistematic trei surse de inspirație ale crimelor motivate politic sau religios:

1. Credința de inspirație biblică în Dumnezeu
2. Politica de Dreapta
3. Politica rasială „albă”.

În realitate, crimele și tentativele de crimă motivată politic sau religios au, sistematic, trei surse de inspirație:

1. Credința în Islam și secundar în altă religie păgână
2. Politica de Stânga
3. Politica rasială împotriva Albilor.

Despre toate aceste realități am mai amintit.
Și, ca de obicei, oamenii preferă să se mintă și să se ascundă de adevăr: se uită la aceleași filme și seriale criminal-mincinoase, la aceleași televiziuni ale sistemului, la aceiași „formatori de opinie” care îi îndeamnă la ură în numele toleranței și la crimă în numele păcii.
Sau, chiar dacă știu adevăruri ca cele de mai sus, încearcă să se mintă că dacă tac și „își văd de treabă” (= sunt sclavi cuminți), va fi, magic, bine.

Astăzi, 10 Septembrie 2025 (în SUA; în România, 11 Septembrie),

Charlie Kirk, un campion al dreptului la dialog civilizat și dezbatere rațională a fost asasinat de Extrema Stângă în fața soției și copiilor săi.

Charlie Kirk, de religie neoprotestantă, a fost până acum principala voce a trezirii tinerilor americani (și a Americanilor în general) din propaganda Stângii – Partidul Democrat, Partidul Comunist din SUA, mișcările de supremație rasială etc.
Charlie Kirk se afirmă în aria largă a jurnalismului ca scriitor de articole/eseuri și om de radio încă de la 18 ani. De exemplu, în 2011 a scris un eseu despre susținerea doctrinelor Stângii în manualele școlare americane (care, legal, ar fi trebuit să fie neutre politic). Eseu care l-a făcut cunoscut prin argumentația clară și factuală, stilul direct și viguros.

În 2012, la numai 18 ani, Charlie Kirk devine unul dintre fondatorii mișcării și organizației Punctul Schimbării SUA (Turning Point USA).
Organizația a avut și are un rol esențial în susținerea Creștinilor din Statele Unite împotriva persecuțiilor Stângii. De asemenea, în apărarea drepturilor familiei naturale, a valorilor Declarației de Independență și Constituției SUA.

În 2019 același Charlie Kirk izbutește înființarea Acțiunii Punctul Schimbării (Turning Point Action), o grupare pentru legătura directă între candidații și aleșii politici (conservatori) și alegători. De altfel principiu fundamental al oricărei societăți libere (legătura directă dintre oamenii politici și alegători).
TPAUSA va urmări, printre altele, respectarea legalității proceselor de vot, confirmarea voturilor înregistrate voluntar, transparența în campaniile electorale, gradul de conformitate între promisiunile electorale și activitatea politică a aleșilor etc.
Înființarea și campaniile care urmează vor stârni valuri de ură din partea Democraților și altor grupări de Stânga.

Din 2020 până astăzi jurnalistul Charlie Kirk a realizat Emisiunea Charlie Kirk (Charlie Kirk Show) în rețeaua Răspunsul (The Answer) al grupului mediatic Salem Media (grup conservator, susținător al familiei și al valorilor creștine – unind reprezentanți și emisiuni din numeroase denominațiuni protestante și catolice).
Trei ore în fiecare zi Charlie Kirk a prezentat actualități, știri și păreri, a avut invitați și dezbateri.
În 2024 emisiunea a avut parte de peste 500,000 (cinci sute de mii) vizualizări/descărcări zilnic.

Charlie Kirk a devenit legendar prin campaniile Dovedește că greșesc (Prove me wrong). Campanii desfășurate fie pe străzile orașelor (mai ales în zonele de Stânga), cât și în campusurile universitare. Și plecate de la un punct de vedere socotit corect de cei urâți de Stânga: Creștini, conservatori, oameni care resping rasismul etc. Se așezau în stradă sau în campus o masă și două scaune, pe două părți ale mesei. Acel punct de vedere era afișat, fiind urmat de textul „Dovedește că greșesc”. Charlie Kirk stătea pe un scaun, invitând pe celălalt oamenii cu păreri opuse lui, ca să dezbată împreună, cu argumente, dacă afirmația este greșită sau corectă.

Printre altele, a combătut campaniile rasiste de Stânga, susținătoare ale supremației negre, BLM (Black Lives Matters), arătând că fiecare viață contează, că Americanii ar trebui să fie uniți indiferent de culoarea pielii sau a părului, că ar trebui ca la angajare să conteze competența, nu culoarea pielii etc.
Sau, ca alt exemplu, a combătut măsurile neștiințifice și dictatoriale din Plandemie, de la „distanțele sociale” ale lui Fauci (la noi, Arafat), până la impunerea de vaccinuri netestate.
Toate dezbaterile s-au bazat, din partea lui, pe argumente factuale și raționamente clare.

Replicile Stângii – Democrați, Comuniști, rasiști etc. – la activitățile lui Charlie Kirk au inclus denigrarea sa sistematică și incitarea la violență.
Paginile organizațiilor de Stânga și Extremă Stânga – inclusiv populare dar extremiste enciclopedii online – au refuzat sistematic folosirea link-urilor către sursele directe de informare privindu-l pe Charlie Kirk. Dimpotrivă, au direcționat publicul interesat de surse către articole anti-Charlie Kirk. Articole pline de dispreț, răstălmăciri, minciuni, manipulări și incitare la ură, inclusiv la uciderea lui Charlie Kirk.
O asemenea pagină îl prezintă, de pildă, pe Charlie Kirk drept „pro-Israel” și, totodată, „antisemit”; dar pune un șir de paragrafe între acuzațiile care se anulează reciproc, astfel încât cititorul să nu își dea seama de manipulare.

Un aspect tragic prin acțiunile violente ale Stângii, dar ridicol prin absurd este acuzația de „promovare de neadevăruri” și de „promovare a teoriei conspirației” pentru că

Charlie Kirk a susținut că multe dintre universitățile din SUA au devenit insule ale totalitarismului.

Asasinat într-un campus universitar din spatele unui grup de Stânga ce îi arunca injurii,

Charlie Kirk, în multe universități din SUA, a fost atacat repetat, fizic, și a fost supus unor numeroase abuzuri spre a fi împiedicat să se exprime liber.

Totuși, chiar și acum, după atâtea atacuri violente și după asasinarea sa, Charlie Kirk este încă prezentat pe paginile în cauză drept „mincinos” și „manipulator” pentru că a vorbit despre totalitarismul și intoleranța care l-au ucis.

Desigur, Charlie Kirk intră în rândul patrioților martiri ai căror sânge hrănește, se zice, arborele libertății americane.
Însă roadele jertfei sale uriașe vor putea fi gustate de urmași doar dacă se înțelege cu adevărat ceea ce este Stânga: politica jafului și crimei. Toate celelalte descrieri ale Stângii sunt păcăleală. O păcăleală ce duce la asasinate, crime, jafuri și alte grozăvii similare.

Charlie Kirk și-a încheiat la 31 de ani alergarea.
Alergarea sa pentru libertate reală, pentru dreptul la opinie, pentru dreptul la familie, credință, viață, pentru dreptul la alegere etc.
Alergarea sa pentru o țară liberă și demnă, pentru ca Statele Unite ale Americii să fie ceea ce au dorit eroii de pe câmpul de luptă și ceilalți fondatori: o țară a celor curajoși și liberi.
Charlie Kirk a trăit și a murit liber și curajos.

Este mare durerea familiei lui Charlie Kirk în aceste zile.
Și mare este și sentimentul de nedreptate: un om care și-a dedicat viața apărării libertății de exprimare este ucis pentru că s-a exprimat liber.
Însă așa este Stânga!
De la începuturi și până astăzi, Stânga s-a bazat exclusiv pe minciună și crimă.
Aici este și punctul slab în Condamnarea Comunismului în România sau în Uniunea Europeană: au fost și sunt acțiuni de formă, lipsite de fond.
În spatele pretenției de bucurie pentru înfrângerea Stângii în 1989-1990 Uniunea Europeană a hrănit Stânga.
Sutele de mii de violuri din Marea Britanie, milioanele de violuri din Germania, Suedia, Franța, Italia și alte țări europene sunt rezultatul politicii de Stânga.
La fel atentatele teroriste, crimele rasiale, persecutarea, încarcerarea și torturarea cetățenilor pentru păreri politice interzise de puterea politică de Stânga, etc.

Pentru cei care caută o ieșire, Iisus Christos oferă singura ieșire care duce la viață: adorarea lui Dumnezeu prin care adevărul și iubirea devin esențiale inimii, minții, cugetului și sufletului nostru. Astfel încât să trăim binele cu iubire și iubirea noastră să fie bună. Sau, în alte cuvinte, să trăim adevărul cu iubire și iubirea noastră să fie adevărată.
Credința fără fapte, moartă este! ne previne Duhul Sfânt.
De mă iubiți, păziți poruncile Mele! ne previne Mântuitorul.

Charlie Kirk nu a apucat să cunoască Ortodoxia.
Dar a fost mai aproape de ea decât majoritatea celor care se cred în Ortodoxie.
Care se cred în Ortodoxie pentru că au trecut printr-un Botez mai mult sau mai puțin canonic (deci mai mult sau mai puțin valid). Se cred în Ortodoxie pentru că au auzit despre ea, deși nu o cunosc. Ori care se cred în Ortodoxie pentru că au citit și auzit multe din învățăturile ei, deși nu le fac.

Charlie Kirk este descris adesea ca activist politic – desigur, cu inducerea ideii că ar fi ceva rău în asta, de vreme ce nu era de Stânga.
Charlie Kirk a fost un activist în înțelesul de promotor activ, în realitate, în fapte, concret al valorilor nobile despre care mulți vorbesc, dar puțini le urmează.

Charlie Kirk face de rușine uriașa majoritate a celor care își spun, în România, patrioți sau naționaliști, creștini de un fel sau altul.
Căci în vreme ce uriașa majoritate amintită își irosește viața și energia, Charlie Kirk a făcut ce trebuie pentru a transpune în viață lucrurile în care credea. Începând prin căsătorie și copii și terminând prin nenumăratele drepturi readuse la viață prin conducerea sa… și prin susținerea sa pentru oamenii politici care puteau face asemenea schimbări.

Înainte de a pleca din aceste rânduri și gânduri, cu o rugăciune ca Dumnezeu să aibă milă de Charlie Kirk, nu doar de mine, închei cu o chemare:
citiți Biblia, citiți Jurnalul fericirii sau Întoarcerea la Hristos, citiți sau ascultați cuvintele unor Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu-Dumitreasa ori Justin Pârvu,
dar mai ales faceți ceea ce ați citit sau ascultat că este bine.
Credința fără fapte, moartă este, și ne duce în Iad.
Credința adevărată, mântuitoare, se cunoaște prin roadele Credinței, adică prin faptele pe care Duhul Sfânt le rodește în cei care Îl iubesc cinstit pe Dumnezeu.
Moartea ne așteaptă pe toți, pe fiecare în parte.
Charlie Kirk a plecat dintre noi acum câteva ore.
Și, între timp, au mai plecat foarte mulți.
Urmăm și noi, azi, mâine sau peste câțiva ani. Câțiva, căci trec nespus de repede și ne trezim în fața Veșniciei.
Veșnicia Iadului, sau Veșnicia Raiului, după cum am lucrat.
Adevărul ni s-a dat, Calea ni s-a arătat, chemare ni se face zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă.
Să răspundem acum!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Am o presimțire că mass-media de Stânga va minimiza crima odioasă, tipică Stângii (ca și minimizarea). Că va da vina pe Donald Trump, pe armele deținute legal (deși cei care ucid le dețin și folosesc ilegal) sau, cel mai probabil, chiar pe eroul Charlie Kirk, martirizat astăzi. Vă îndemn să nu pierdeți timpul cu asemenea abjecții, ci umblați ca niște înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt!

Țiganul erou prigonit de trădători

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Țiganul erou prigonit de trădători

Mi-a trimis un prieten un text – puțind a rasism împotriva Țiganilor și a Românilor – apărut pe un site de scandal – care, bineînțeles, pretinde că ar fi serios. Dar prima observație pe care am făcut-o intrând pe site este senzaționalismul titlurilor, pline de epitete laudative la adresa birocraților UE și promotorilor războiului, respectiv pline de injurii la adresa celor care nu sunt aliniați globalismului (printre injurii cea de „extremist” fiind obsesiv folosită – fără nicio argumentare a folosirii1). Acesta este fondul pe care trebuie pus, după cum vom vedea, și textul pe care îl voi analiza mai departe.

Merită subliniat că textul este semnat, cu mult curaj, anonim: ”Redacția”.
Adică rasismul anti-țigănesc și anti-românesc este atribuit unei entități inefabile. Autorul real nu are curajul să își asume ceea ce a scris.

Titlul amintitului text este din start manipulator: se induc două tabere, respectiv Nepalezul și agresorul. Vom vedea mai jos că adevărul este că Nepalezul este agresorul, iar Țiganul este eroul care a salvat două minore de la viol.
Totuși titlul folosește expresia manipulatoare „muncitor nepalez”, ca deschidere.
Precizarea „muncitor” este lipsită de orice semnificație pentru contextul evenimentelor. Apelul la ea este menit să inducă în cititor imaginea unui om bun, muncitor, implicit să inducă ideea că Nepalezul este tabăra bună.
Deși titlul menționează de la început etnia agresorului real, Țiganul care și-a apărat de viol sora/ soția (articolul folosește amândoi termenii) – și pe prietena acestuia – este prezentat în titlu strict drept agresorul.

Aceeași dublă măsură, aceeași atitudine părtinitoare, apare direct în titlu la prezentarea faptelor.
Despre Nepalezul ce s-a vrut violator se spune că „ar fi acostat-o pe sora” eroului pozitiv al întâmplării.
Acest „ar fi acostat-o” devine către sfârșitul textului, cităm, „două minore de 14 și 16 ani… care mergeau pe stradă în zona Canonului din Cluj-Napoca… au fost abordate de doi nepalezi, care au fost atât de insistenți încât au tras de hainele lor” (s.n.).
Deci, dacă ”Redacția” era cinstită, ar fi trebuit să spună că Nepalezul agresor a făcut parte dintr-un grup de doi care a încercat violarea a două minore.
Nu că „ar fi acostat-o pe soră” (soție).

Deci, pentru Nepalez, ”Redacția” ascunde tentativa de viol, iar acțiunea de forțare a minorelor la acte sexuale e transformată într-o „acostare” pusă la îndoială (ar fi acostat-o).
Însă, pe de altă parte, ”Redacția” prezintă ca absolut sigure acuzațiile împotriva eroului care și-a apărat sora!
Astfel, Nepalezul violator a fost, zice ”Redacția” „bătut până la comă”.
Asta cu toate că nu a fost încă dovedit că Nepalezul agresor ar fi în comă din cauza loviturilor date de apărător.
Se încalcă și aici, radical, prezumția de nevinovăție, exclusiv pentru Țiganul erou. Răul făcut de Nepalezi (doi, nu doar unul!) este pus sistematic la îndoială sau minimizat. În schimb răul presupus a aparține fratelui care și-a salvat sora de viol (soțului care și-a apărat soția de viol) este și prezentat ca adevăr absolut, dar și amplificat masiv.

Concluzia logică a articolului este că Nepalezii au dreptul să violeze minore, iar cei care le apără sunt răi.
Implicit, că Nepalezii sunt rasă superioară, iar Românii și Țiganii (care aici sunt victimele agresiunii nepaleze), o rasă inferioară, care poate fi agresată legal.
Lucru evident și în conflictul din Baia Mare, plecat exact de la rasismul anti-românesc al Nepalezilor de acolo. Punct asupra căruia vom reveni.

Dar, până la urmă, care sunt faptele?

FAPTELE

Două minore, având 14 și respectiv 16 ani, mergeau pe stradă în Cluj-Napoca – zona Cantonului. Adică în apropiere de Aeroportul Avram Iancu, Serviciul Public Comunitar și felurite firme respectabile. O zonă ce ar trebui să fie mereu patrulată de Poliție. Și în care au început să apară, angajați de anumite firme, și Nepalezii; ceea ce ar fi trebuit să alarmeze deja Poliția2.
Din câte ne informează surse independente din Cluj-Napoca, una dintre fete, cea de 16 ani, este căsătorită, iar cealaltă este sora soțului celei dintâi. Dacă așa stau lucrurile, se explică oscilarea textului între soră și soție, ori frate și soț – fiind acestea aspecte pe care decența jurnalistică minimală le impunea lămurite de site-ul amintit (dacă nu era un site de scandal extremist și iresponsabil).
Revenim și subliniem că avem două minore care merg pe stradă într-o zonă în care Poliția ar fi trebuit să aibă o prezență semnificativă.

Doi asemenea etnici s-au apropiat de cele două fete și au început să le ceară să îi urmeze, inclusiv să le ceară relații sexuale.
Fetele au refuzat și le-au cerut să le lase în pace.
Nepalezii nu doar că au insistat, dar au început să tragă de ele, inclusiv de haine – este neclar în această clipă dacă Nepalezii au tras de haine ca să le rupă și să le violeze ori ca să le răpească spre a le viola.
Îngrozită, una dintre fete și-a sunat și chemat soțul aflat în apropiere.
Venit în fugă, soțul (totodată fratele fetei de 14 ani) le-a cerut Nepalezilor să lase fetele în pace.
Ca răspuns, unul dintre Nepalezi l-a atacat pe soțul venit să-și apere soția și sora!
Situația a devenit extrem de periculoasă: dacă atacul reușea, soția și sora i-ar fi fost răpite și violate!
Țiganul a apucat un lemn aflat pe jos și a început să își apere soția, să își apere sora și să se apere pe sine, prin oprirea violatorului violent.
Soțul îngrozit s-a oprit atunci când violatorul violent a fost imobilizat.
Și și-a luat soția și sora să le pună la adăpost.

Din punct de vedere juridic, situația este 100% în favoarea soțului și împotriva celor doi agresori Nepalezi.
Este evident că în clipa în care cineva încearcă să violeze soția, atacând și soțul, acesta, dacă poate, va acționa violent până se asigură că primejdia imediată a încetat.
De asemenea, că la încetarea primejdiei imediate își va pune soția/ familia la adăpost.
Este clar pentru orice magistrat cinstit că de la început și până la sfârșit soțul în cauză a acționat absolut previzibil pentru orice soț aflat într-o asemenea situație.
Mai merită subliniat faptul că până și Parchetul, în rasistul rechizitoriu dat presei, recunoaște faptele amintite, ca și că soțul/fratele atacat de Nepalezi a luat un lemn de pe jos. Fapt ce scoate din discuție orice premeditare a violenței din partea eroului pozitiv al întâmplării. Gestul încadrându-se într-un mecanism tipic de apărare a soției și surorii și de autoapărare.

Acestea sunt realități pe care textul rasist amintit le ignoră.
Minimizează inclusiv etnia soțului, adică faptul că acesta este Țigan/ Rrom.
Această apartenență este însă foarte importantă în context: cultura țigănească (rromă) impune soțului apărarea deplină a soției și surorilor în fața oricărei agresiuni exterioare. Iar când soția este minoră, soțul are o răspundere de multe ori mai mare.
Ca urmare, tentativa de viol însoțită de violență și de atac violent asupra soțului sau fratelui constituie în cultura țigănească un act ce se pedepsește cu moartea.
Este o realitate care dă acțiunii soțului/fratelui în cauză un caracter extrem de moderat/ decent.
Lucruri ascunse cititorilor de ”Redacția” care semnează anonim textul.

Desigur, la mizeria rasistă a articolului în cauză contribuie puternic Procuratura, care s-a aruncat într-un rechizitoriu total nedemn. Rechizitoriu care este, concret,
– un atac asupra familiei,
– un atac asupra dreptului la autoapărare,
– un atac la adresa culturii țigănești,
– un atac la adresa libertății și drepturilor femeilor,
– o încurajare a violurilor violente a Nepalezilor.

Nu vom intra aici în detalii suplimentare de jurisprudență – deși este ispititor să vedem dubla măsură a procurorilor în cazuri similare în care agresorii nu sunt Nepalezi.

Dar așteptăm să vedem reacția societății civile în apărarea minorelor agresate, în apărarea soțului ce și-a apărat soția, în apărarea fratelui care și-a apărat sora, în condamnarea Nepalezilor violatori.

O să vedem în ce măsură ONG-urile care pretind că apără femeile vor interveni în acest caz critic pentru viitorul femeilor din România. Sau vor pactiza cu violatorii.
O să vedem în ce măsură ONG-urile care pretind că susțin Țiganii/ Rromii vor interveni în acest caz critic pentru situația Țiganilor/ Rromilor din România. Sau vor pactiza cu violatorii.
O să vedem în ce măsură cei care au fost aleși de Români, Țigani, Unguri etc. vor susține cetățenii Țării pe care au jurat să o apere. Sau vor pactiza cu violatorii, pentru că aceștia sunt Nepalezi și, după o parte a presei și procurorilor „rasă superioară”.

Mă rog să lumineze Dumnezeu pe avocatul (avocata/ avocații) soțului erou și al (a/ ai) celor două minore agresate!

Iar ție, Samir Lakatos, îți trimit felicitări pentru curajul cu care ți-ai apărat soția și sora!
Dumnezeu să te binecuvânteze și să te ocrotească!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Trei cazuri în care Parchetul a dat dovadă de multă îngăduință, nu ca la Cluj-Napoca, unde vrea să distrugă pe soțul ce și-a apărat soția și sora de doi violatori violenți

  1. Extremismul este folosirea unor mijloace extreme, implicit ilegale și violente, pentru atingerea unor țeluri politice, religioase, etnice etc. Asemenea mijloace sunt crima, șantajul, violul, genocidul sau dezumanizarea celor cu alte poziții decât ale extremiștilor. De exemplu, etichetarea ușuratică a celor cu alte poziții drept „extremiști” este în fapt extremism ideologic și propagandistic. Toate aceste manifestări sunt folosite conjunctural (după posibilități, adică) de către extremiști. De exemplu, Socialiștii lui Hitler sau cei ai lui Stalin au folosit sistematic dezumanizarea celor de altă părere (de la Conservatori la Evrei sau Țigani). Exact cum face și site-ul pe care a apărut articolul. După care, și Socialiștii lui Hitler, și cei ai lui Stalin, au trecut la jefuirea, persecutarea și masacrarea celor pe care îi dezumanizaseră repetat (inclusiv prin declararea lor ca „extremiști”.) ↩︎
  2. Există multe materiale privind cultura violului în Nepal. Sfătuim pe cei interesați să caute pe internet „rape in Nepal”, dacă știu engleza. Ori cazul Paul Shah și altele asemenea. Vor constata faptul șocant că în uriașă majoritate Nepalezii consideră violul normal și învinuiesc pentru el persoana violată, chiar dacă sau mai ales dacă este minoră. Un exemplu de studiu oficial pentru violurile din Nepal aici. ↩︎

Prostia care smintește. Retragerea Sovieticilor din România

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Cuvânt înainte

De mai mulți ani am un șir de materiale (eseuri, gânduri, articole) unite prin conceptul Prostia care smintește.
Conceptul poate să sune, ca multe adevăruri, foarte neplăcut, insultător, supărător.
Dar adevărul este că prostia ca ascunzătoare este o practică des întâlnită.
Mulți copii au făcut și fac pe proștii spre a scăpa de răspundere.
La fel fac și adulții.
Dar este o scăpare adevărată?
Foarte rar. Pentru că, aproape totdeauna, este o formă de autodistrugere. O formă de autodistrugere mai subtilă, însă eficientă.
Oarecum asemănătoare cu expresia „a băga capul în nisip”, după legenda privitoare la struți.
Însă prostia care smintește este o exprimare directă a consecinței ascunderii în prostie: smintirea (sminteala).

Dar ce este smintirea sau sminteala?
Este întunecarea minții, astfel încât nu vede adevărul, oricât de izbitor ar fi, ceea ce duce la fapte rele.

Retragerea Sovieticilor din România. Mitul comun

Subiectul de astăzi este acela al retragerii Sovieticilor din România sau, în forma sa specifică, al retragerii trupelor sovietice din România.

Oricine s-a interesat de acest subiect crede că știe că în 1958 are loc retragerea Sovieticilor și trupelor sovietice din România.

Luăm ca exemplu o instituție oficială a Statului (zis) Român, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, IICCMER – trecând peste denumirea cel puțin dubitabilă gramatical și semantic. Această instituție afirmă, pe site-ul propriu, că

”Retragerea trupelor sovietice din România” are câteva date esențiale:

  • 17 Aprilie 1958, când „Moscova anunțase Bucureștiul în mod oficial despre luarea acestei măsuri”
  • 24 Mai 1958, când „Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varșovia aproba retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României”
  • Iunie-Iulie 1958, când „Retragerea celor aproximativ 25000 de soldați sovietici s-a produs”

Dincolo de alte detalii din material, privind politica sovietică sau acțiunile „regimului de la București”, observăm bibliografia textului: România și comunismul. O istorie ilustrată, de Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu și Ilarion Țiu, Ed. Corint, București, 2010, respectiv O istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2008.

Invocarea celor două lucrări, cu numele celebre care le semnează, ne plasează într-un context mai larg. Respectiv în acela al locului comun (locus communis): retragerea Sovieticilor sau soldaților sovietici din România este un fapt atât de cunoscut încât este de la sine înțeles.

Desigur, se poate reproșa lipsa din bibliografie a unei lucrări pe subiect extrem de importantă pentru orice istoric: România. Retragerea trupelor sovietice. 1958, coord. de Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996. Sau a altora asemenea.
Dar este un subiect fără greutate în ceea ce privește tema noastră.

Voi aminti doar despre faptul că ”retragerea sovieticilor din România” este una dintre exprimările comune pentru evenimentele din 1958.
Așa cum este comună și formula „retragerea trupelor sovietice din România”.

Ca o interesantă nuanțare merită consemnată poziția Cpt. Petre Opriș, în eseul 1958. Plecarea armatei sovietice din România – între mit și realitate1.
Textul amintit militează pentru mai multe deosebiri de substanță între poziția exprimată prin expresia retragerea trupelor sovietice și, respectiv, poziția exprimată prin plecarea trupelor sovietice.

În primul caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de elemente fundamentale:

  • imaginea conducerii comuniste a României care luptă pentru retragere (prin Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Botnăraș)
  • acceptul treptat și rezervat al Moscovei pentru această cerere
  • victoria conducerii comuniste a României exprimată direct prin retragerea trupelor sovietice în 1958

Acest prim caz corespunde atât poziției oficiale din Statul (zis) Român al anilor 1958-1989 cât și poziției oficiale de până astăzi – un exemplu paradigmatic fiind articolul IICCMER pe care l-am indicat mai sus.

În al doilea caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de alte elemente fundamentale:

  • plecarea trupelor sovietice din România a fost dorită de Moscova
  • a făcut parte dintr-un plan atât intern (de reducere a cheltuielilor militare) cât și extern (pe mai multe planuri) al URSS
  • a fost acceptat ca atare de conducerea bolșevică a României

Sunt, evident, deosebiri semnificative.

Polemiștii care susțin prima interpretare – sovietică – a evenimentelor, argumentează prin citarea surselor bolșevice cu respect sacrosant.
De exemplu, Hrușciov îl primește pe Bodnăraș ceremonios și îl anunță că la cererea României URSS a hotărât retragerea trupelor sovietice – spun sursele bolșevice.
”Iată”, strigă amintiții polemiști, ”România avea o politică de independență față de Moscova și a obținut retragerea sovieticilor din România”.
Cu sau fără strigat, această idee revine mereu, în nenumărate materiale2.

Amintim faptul, evident, că organele de stat și locale ale Statului (zis) Român erau sub controlul total al Sovieticilor. Că încă din 1944 începuse decapitarea totală a Armatei, Siguranței (devenită Securitatea), Poliției (devenită Miliția), clasei politice, structurilor politice, administrațiilor locale, administrațiilor de stat etc., etc.
Că toți conducătorii de structuri de stat și locale erau, cel târziu în 1950, oamenii Moscovei.
Sunt realități extrem de bine documentate, inclusiv de către IICCMER. A se vedea, ca exemplu sintetic, Cronologia oferită de această instituție – document care, odată parcurs de la început până la 20-24 mai 1958 schimbă sensul termenului „retragere” folosit, ca unul ce exprimă o acțiune a Moscovei, nu vreo independență a aparatului bolșevic din România.

Prin urmare, ține 100% de o gândire în absurd (prostia care smintește) să crezi că oamenii Moscovei de la București, aflați sub controlul total al Moscovei, ar fi avut acțiuni și planuri independente.

Este o realitate ce susține nuanțarea importantă propusă de Cpt. Petre Opriș.
Însă este departe de a fi de ajuns această nuanțare.
De ce? Vom arăta mai jos.

Ce fel de trupe sovietice au luat parte la ocuparea României

Atunci când cineva citește ce fel de trupe au luat parte la ocuparea României îndată vede – sau se gândește la – infanterie și tancuri, eventual la grănicerii sovietici.
Alte arme, precum artileria sau aviația par secundare.
Este și firesc, deoarece contactul cel mai direct cu populația – adică jafuri, violuri, crime, torturi bestiale – a venit din partea infanteriei sovietice, sub umbra tancurilor sovietice.
Următorii pe lista ororilor fiind grănicerii sovietici.

Totuși, dincolo de această amprentă emoțională, sunt forțe esențiale de ocupație care sunt trecute cu vederea. Forțe armate sovietice, esențiale pentru ocupație.

Am putea să ne gândim, în primul rând, la specialiștii, în fapt comisari sovietici, impuși încă din 1944 în structurile de stat, în Armată, Poliție și Siguranță.
Impunere făcută la început sub chipul unor colaborări – în care să se facă ceea ce cereau Sovieticii, cât mai bine. Și a schimbării unor nume indezirabile.
Apoi, tot sub pretextul colaborării, s-a impus angajarea mai multor asemenea specialiști – de fapt, comisari sovietici – în amintitele structuri, la diferite niveluri.

Totuși, în această imagine mai largă lipsesc două elemente esențiale ale forțelor de ocupație sovietică:

  • serviciile secrete – și mai ales NKVD-ul
  • agenții sovietici infiltrați și în perioada interbelică, dar mai ales în anii 1944-1946 (și în următorii!)

În eseul România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, pe care l-am publicat în 20173, prezint fenomenul extrem de important al infiltrării a peste 100,000 (o sută de mii) de agenți sovietici în 1944-1945 (și în următorii ani).
Pe scurt, este vorba despre preluarea Căilor Ferate Române de către Sovietici, începută cu reocuparea Basarabiei și continuată cu fiecare înaintare în teritoriul românesc. CFR era, în acea vreme, o prestigioasă instituție, având până și capacitatea de eliberare de acte de identitate temporară pentru cetățenii români. Pentru NKVD și alte servicii secrete ale URSS, capturarea CFR asigura nu doar capacități superioare de transport a trupelor și materialului militar. Nu doar transportul ușor al celor răpiți de la casele lor sau a ceea ce jefuiau din România și alte țări. Ci și acte românești pentru agenții ruși.

Desigur, va veni și vremea în care controlul sovietic se impune asupra eliberării pașapoartelor sau altor acte civile.
Tatăl meu, Mihai Ion Petre Aldea, a cunoscut pe când lucra la Casa Scânteii (azi, Casa Presei Libere) un cetățean român, născut în Oltenia după acte, dar care era de pe Don de fel – fiind poreclit Cazacul. Omul povestea senin cât de greu i-a fost să învețe limba română, dar că „pentru Partid faci tot ce ți se cere”.
Situații asemănătoare cu acesta au avut mulți Sovietici.
Unii dintre ei, fiind puși în trecut să capete experiență în cartierele românești (bolșevic, molovinești) din Kiev, Moscova, Tiraspol, Odesa etc. Alții, fiind crescuți în România, fugiți în URSS ori alte țări și cărora li se schimba numele ca să li se uite trecutul.

Agenții infiltrați în România au avut mai multe tipuri de misiuni.
Unii, pe aceea de a intra între muncitorii din România, cunoscuți ca anticomuniști, cu puține excepții notabile. Aici ei aveau să aleagă cele mai de jos elemente – infractori mai ales –, preferabil de etnie străină și cât mai anti-Români.
Alții, pe aceea de a se infiltra în Armată, Biserică, administrațiile locale etc., sau în alte straturi ale societății. Unde urmau să supravegheze purtările, să ajute propaganda sovietică – sau să îi măsoare efectele –, să infiltreze mișcările de rezistență etc.
În sfârșit, mai erau cei care urmau să dețină deschis funcții permanente în structurile de stat – în ministere, în administrații, în prefecturi sau Armată etc. Spre deosebire de specialiștii (= comisarii) care au acționat numai o vreme (rareori mai mult de 6 ani), aceștia au rămas, în uriașă majoritate, până la moarte. S-au căsătorit aici – de multe ori cu soții sau soți născuți în România – și au avut copii care să le ducă mai departe misiunile4.

Putem trage aici un prim semnal de alarmă:

de vreme ce de la început Moscova a pregătit și plantat atât agenți temporari cât și agenți permanenți, este clar că s-a plănuit o anumită plecare sau retragere, cum vrem să îi spunem.

Apoi, suntem nevoiți să constatăm faptul că

există două tipuri de forțe ale ocupației sovietice, adică cele vizibil armate (precum infanteria sovietică, tancurile sovietice, grănicerii sovietici etc.) și cele care folosesc armele Statului (zis) Român (feluriți agenți cu funcții în Securitate, Miliție, Armată, Guvern, ministere, Parlament sau instituții similare ș.a.m.d.).

Și ar mai fi un element esențial: Comuniștii mint și când spun adevărul.
Poate părea o prejudecată, însă este constatarea mea după o viață de studiu.
Iar aici cred că argumentele vor fi evidente.

Ce trupe s-au retras (au plecat) și de unde s-au retras (au plecat) în 1958

a) Trupele vizibil armate

Cei care caută Tratatul de pace de la Paris România 1947 vor avea un șoc atunci când vor dori să consulte anexele.
Până și pe un site oficial al Guvernului României (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), numit PORTAL LEGISLATIV, la pagina numită ”Tratat de pace din 10 februarie 1947 între România și Puterile Aliate și Asociate” Anexa I lipsește!!!
Nu lipsește de tot, are numele și descierea: „Anexa I (Vezi articolul 1) HARTA FRONTIERELOR ROMÂNE”

Dar, se întreabă cititorul, de ce a sărit eseul de la problema trupelor sovietice la Tratatul de Pace de la Paris din 1947?
Răspundem cu drag:
pentru a vedea frontierele României stabilite în 1947, ca să fim siguri că trupele sovietice s-au retras ori nu dincolo de ele.

Iar aici ne izbim de o realitate zguduitoare:

Conform tratatului amintit, în zona dintre gura Prutului și Marea Neagră frontiera dintre România și Uniunea Sovietică urma talvegul Dunării, urmat de talvegul Brațului Sulina.
Altfel spus, aparțin României

  1. Insulele Coasta Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican și Limba din Delta Dunării
  2. Insula Șerpilor din Marea Neagră

Aceste teritorii românești au rămas sub ocupația trupelor sovietice și după Iunie-Iulie 1958.
Fiind ocupate până astăzi, cu sprijinul direct al agenților Emil Constantinescu și Victor Ciorbea, trădătorii care au impus și semnat ilegalul și nulul tratat cu Ucraina din 1997. (Uitând că se vor duce, ca și Iliescu, în fundul Iadului, la moartea care pe toți ne așteaptă.)

Altfel spus, în 1958 a fost o plecare sau retragere a Armatei Sovietice „din cea mai mare parte a României”, dar nu din România.

Și ne izbim, iată, de încă o minciună a Comuniștilor, aceea a retragerii trupelor militare sovietice din România.

b) Trupele care folosesc armele Statului (zis) Român

Sunt incluși aici agenții ori reprezentanții Moscovei (același lucru) în orice structură a aparatului de stat, respectiv în partidele controlate de Moscova sau alte structuri similare.

De exemplu, Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu au făcut stagii de pregătire la Moscova, unul patru ani, altul trei. Ca și Nicolschi sau alții asemenea, după pregătire sunt trimiși în România spre a reprezenta interesele sovietice cu mască umană… românească, de fapt.
Se pot înșira aici foarte multe nume, mai mult sau mai puțin celebre.
Se poate aminti de faptul elementar că NKVD-ul este cel care a conceput, construit și controlat Securitatea5. Structură atât de fidelă Moscovei, încât atunci când Nicolae Ceaușescu s-a opus cu adevărat schimbărilor cerute de Gorbaciov, a fost atacat chiar de Securitatea pe care credea că o controlează.

Dar, ca să nu o lungim, subliniem că dincolo de agenții temporari (dintre care unii au ales, totuși, să rămână în România) și excepțiile dintre agenții permanenți, în esență

Agenții sau reprezentanții Uniunii Sovietice din structurile de stat NU au plecat niciodată din România.

Concluzie

Este mai mult decât evident faptul că

Sovieticii și trupele sovietice nu au plecat niciodată din România; doar s-au prefăcut că o fac.

Asumarea acestui fapt schimbă radical viziunea asupra istoriei din 1944 până astăzi.
Rezistența Anticomunistă devine de mii și mii de ori mai eroică.
Aparatnicii prezentați ca patrioți (gen Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu etc.) apar ca agenți străini – și cu totul străini de interesele românești.
Martirizarea Bisericii, urmată de înlocuirea clerului martiric de cel agreat de Securitate (sau de cel alcătuit din agenți ai Securității, precum Nicolae Corneanu) apare ca un proces de la sine înțeles.

Dar mai ales devine clar ca lacrima faptul că

Rezistența Anticomunistă este astăzi mai necesară ca oricând.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem și, privind la Sfinții din Prigoanele Comuniste, să le urmăm Credința până dincolo de capăt!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru o mai bună lămurire a gradului în care România a rămas sub ocupație sovietică după 1958, e nevoie să înțelegem în ce măsură directivele sovietice au fost respectate după 1958. Iar pentru a căpăta înțelegerea, trebuie să cunoaștem care sunt directivele sovietice. În această privință recomand articolul Manual: cum se destructurează un stat…, de Matei Udrea, Colecționarul de Istorie, 11 Februarie 2021 (click pentru accesare). Citind articolul veți înțelege care sunt directivele și, implicit, în ce măsură au fost respectate de Statul (zis) Român din August 1958 și până astăzi.

note de final

  1. Eseul este disponibil online aici (click pentru accesare). ↩︎
  2. Un exemplu paradigmatic poate fi Ocupația sovietică în România. Armata Română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii, de Tudor Curtifan, Defense Romania (revistă online), accesibil online aici (click pentru accesare). Autorul preia idei precum „…în mai 1955, sovieticii… au semnat tratatul de pace cu Austria. Astfel Bucureștiul a ridica problema prezenței Armatei Roșii în România.” sau „Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel care i-a solicitat lui Bodnăraș să-i propună lui Hrușciov retragerea trupelor sovietice” și „La început Hrușciov nu a fost încântat deloc de idee…” sau „Hrușciov a acceptat în cele din urmă solicitarea lui Dej…” ori „În tot acest timp, Dej, responsabil de stalinizare, a jucat rolul vasalului obedient…” etc. Textul urmează integral, din acest punct de vedere, linia susținută de PCR și PCUS. Există o încercare de delimitare, șubredă, prin care se susține că gestul lui Dej (prezumat realitate!) nu ar fi eroic ci contextual. Dar nu se ridică nici o clipă întrebarea dacă gestul a existat sau ține de propaganda moscovită a „fratelui mai mare grijuliu și înțelegător” – așa cum este logic să se întrebe orice om. ↩︎
  3. România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, Mihai-Andrei Aldea, 7 Decembrie 2017, pe blogul România Străveche, eseul fiind disponibil online aici (click pentru accesare) ↩︎
  4. Merită subliniat că unii dintre acești agenți au fost plantați cel mai târziu în perioada interbelică. Am spus cel mai târziu pentru că în Răscoala din 1907 un rol important l-au avut, în agravarea situației sătenilor și în stârnirea lor la violență agenții socialiști, în mare parte veniți din Imperiul Rus. De asemenea, pentru că prezența agenților ruși în România datează din vremea Imperiului Rus – și mulți au fost preluați de Sovietici. ↩︎
  5. A se vedea, foarte pe scurt, O privire în interiorul aparatului de Securitate, de Marius Oprea, online pe site-ul IICCMER (click pentru accesare). Sunt multe alte lucrări pe temă ce dovedesc, științific, același lucru. De la cărțile pe temă semnate Marius Oprea sau Cristian Troncotă până la Securitatea română, un cal troian? de Adrian Kali, Ed. IRRD, București, 2016. Plus lucrările monumentale de tip Securitatea ale CNSAS și altele asemenea. ↩︎

Cum (nu) se scrie Istoria. Studiu pe un text de Dan Ungureanu

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

De multe ori am fost întrebat cum se scrie Istoria.
Unii voiau să înțeleagă de ce sunt poziții istorice atât de diferite. Oare este Istoria o disciplină științifică? m-a întrebat cineva din Academia Română, persoană exasperată de deosebirile de păreri dintre istorici.
Anul trecut am primit de la un bun prieten o întrebare asemănătoare: Este corect din punct de vedere istoric, științific, acest text?
De la acel text a crescut un răspuns.
Îmbogățit de cererile unor „cititori beta”, care îmi puseseră întrebări pe temă. Și cărora le oferisem răspunsul scris deja în locul unei noi formulări.
Până când răspunsul a devenit o cărticică.

Am încercat să scriu cât mai ușor de înțeles pentru orice cititor. Și mi s-a spus că aș fi reușit.
Răspunsul despre Cum (nu) se scrie Istoria folosește un text produs de d-l Dan Ungureanu ca pretext pentru prezentarea practică și ușor de urmărit și înțeles a metodologiei științifice a Istoriei (evident, Istoria ca disciplină științifică, dacă e să fim redundanți).

Cartea este dăruită liber cititorilor: puteți să o descărcați, să o printați și chiar să o dați mai departe, dacă vreți, în toată liniștea.

Să fie cu folos!

Cum (nu) se scrie Istoria MAADescărcare (Download)

Și slavă lui Dumnezeu pentru toate!

P.S. Cărticica a fost postată și la adresa

https://www.academia.edu/129939702/Cum_nu_se_scrie_Istoria_MAA

cu aceleași drepturi pentru doritori (de descărcare, printare, distribuire).

Cum au furat Turul 2 din Mai 2025. Părerea mea

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

în cele care urmează prezint părerea mea față de ceea ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni și o zi; în ce măsură este adevărată această părere, dincolo de judecata fiecăruia rămâne Judecata lui Dumnezeu și față de ea, dar și față de fiecare dintre noi și față de lumea aceasta

Împărăția Cerurilor se ia cu năvala și cei ce se silesc o dobândesc
(Matei 11:12)
Suntem din Dumnezeu și întreaga lume zace sub puterea celui rău
(I Ioan 5:19)
Când se suie scroafa-n pom, cine tace nu e om.
(proverb românesc)

A) Premisele

În 18 Mai 2025 au avut loc alegeri pentru Președinția României. Un post cu mare încărcătură simbolică.
Alegerile din 18 Mai 2025 au reprezentat și Turul 2 al Alegerilor pentru Președinția Republicii România din acest an.
Românii au avut de ales între
o un politician de centru, militant pentru demnitatea Românilor și României, sprijinitor al libertății de credință și opinie, George Simion
și
o un politician de Extremă Stânga, militant pentru desființarea României și statul global, pentru început european, dușman al libertăților personale, dușman al libertății de credință și de opinie, Nicușor Dan

La Alegerile din 18 Mai 2025 a existat o prezență deosebit de mare a cetățenilor Republicii România la urnele din Țară și peste hotare.
Prezență dictată de convingerea celor mai mulți dintre votanți că se joacă soarta României și Românilor prin aceste alegeri.

Fundalul pentru susținătorii și votanții lui George Simion este legat de anularea dictatorială a Turului 2 al Alegerilor din Decembrie 2024; când frica de un candidat „din afara sistemului” (adică nu controlat de servicii) a provocat sistemului un șir de acțiuni absurde legal sau direct infracționale dar prin care a fost blocat acel candidat (Călin Georgescu).
Aici intră și numeroase acte fățișe împotriva independenței Justiției, ajungându-se până la atacarea pe față de către sistem a unui judecător ce a dat o sentință corectă (de anulare a anulării alegerilor amintite).

Fundalul pentru susținătorii și votanții lui Nicușor Dan este legat la nivel înalt de groaza de consecințele penale ale faptelor săvârșite în Decembrie 2024 și după aceea; de groaza față de consecințele penale ale altor fapte, de trădare, de corupție, de abuz etc. Iar la nivelul maselor, fundalul este determinat de manevrele profund imorale și sistematic ilegale ale celor de la nivel înalt. Manevre prin care oameni de bună credință, dar slab discernământ, au ajuns să voteze ceea ce urau mai mult.

B) Falsificarea Alegerilor din 18 Mai 2025. Criterii de analiză

Putem numi Alegerile din 18 Mai 2025 falsificate, câtă vreme și candidatul de centru, George Simion, le-a acceptat ca valide?
Desigur, pentru că avem o gândire liberă și putem judeca independent de părerile altora.
Și, Creștini fiind, avem nu doar dreptul, ci datoria sfântă de a judeca lucrurile cu mintea noastră și a avea părerile noastre.
În ce măsură statul tot mai dictatorial în care trăim ne recunoaște aceste datorii și drepturi este răspunderea lui. Ca sub orice dictatură.

Dar care sunt criteriile pentru a bănui, și cu atât mai mult a proclama, că Alegerile din 18 Mai 2025 (sau din orice altă dată) au fost falsificate?

Simplu:
Prin verificarea egalității în drepturi și obligații a candidaților, susținătorilor și votanților candidaților din alegeri.

Este un criteriu fundamental și ușor de urmărit.
Dar, desigur, este nevoie de o precizare: egalitatea în drepturi și obligații asigurate de stat.
Căci nu se poate analiza calitatea unor alegeri, manifestare a aparatului de stat, altfel decât prin comportamentul statului față de candidați.

Și un criteriu foarte important pentru Alegerile din 18 Mai 2025 îl constituie anularea Turului 2 din 8 Decembrie 2024.
Pentru această anulare actorii politici și administrativi ai Republicii România au oferit, la rândul lor, alte două criterii, criterii unice în istoria României:
(a) existența unor interferențe sau ingerințe străine în alegeri;
(b) existența unor campanii de dezinformare.

Criteriile sunt unice, deoarece influențele sau interferențele străine în alegeri au fost și sunt o practică mondială, iar „dezinformare” este declarată în campaniile electorale orice poziție opusă celei proprii (indiferent dacă poziția în cauză este sau nu corectă).
Criteriile sunt unice, deoarece nu există prevăzută în legile Republicii România existența unei culpe în niciunul dintre cele două criterii.
Criteriile sunt unice pentru că au un grad de subiectivism extrem, ceea ce vine în directă contradicție cu obligația predictibilității juridice a principiilor, legilor și actelor juridice.

Dar, așa cum sunt aceste criterii – în fapt, absurde, nedemocratice și ilegale – așa au fost folosite în Decembrie 2024. Prin urmare, ele trebuie să facă parte din filtrul juridic pentru alegerile din 18 Mai 2025.
Altfel spus, fac parte din drepturile și obligațiile candidaților, susținătorilor și votanților lui George Simion și Nicușor Dan în aceeași măsură.

c) Falsificarea Alegerilor din 18 Mai 2025. Fapte

Am consemnat mai sus și reluăm faptul că apelăm la criteriile DE STAT, folosite în Decembrie 2024, pentru analiza alegerilor din 18 Mai 2025.

1. Influențe sau interferențe străine

Din acest punct de vedere observăm că în timpul campaniei electorale pentru Turul 2 2025 și-au manifestat sprijinul pentru Nicușor Dan
– Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, globalistă din Rețeaua Soros, care a făcut campanie electorală pentru Nicușor Dan inclusiv după începerea alegerilor; în Republica Moldova s-a practicat plimbarea oamenilor la vot cu microbuze și autocare, după vechea tactică rusească
– Emanuel Macron, Președintele Republicii Franceze, globalist din Rețeaua Soros, care a făcut campanie electorală pentru Nicușor Dan inclusiv cu două zile înainte de alegeri
– Serviciile Secrete ale Republicii Franceze, stat de Extremă Stânga, despre care se știe cel puțin că au luptat pentru cenzurarea cât mai radicală a lui George Simion, susținătorilor și votanților acestuia
– Mark Gitenstein, politican de Extremă Stânga, globalist fanatic și fost ambasador al SUA în România și Președintele Fundației Biden, care l-a atacat mincinos și repetat pe George Simion în timpul campaniei electorale
– Alți șapte foști ambasadori SUA, fie de Extremă Stânga, fie fără culoare politică asumată, care și-au permis (deși dețin felurite funcții care îi opresc de la asemenea gesturi) să îl atace pe George Simion și să îl susțină pe Nicușor Dan în plină campanie electorală
– Premierul Poloniei, care a făcut campanie electorală împotriva lui George Simion, declarându-l omul Rusiei pentru că a vizitat opoziția patriotică, anti-globalistă, din Polonia
– Federația Rusă, care a făcut campanie falsă, compromițătoare, la adresa lui George Simion în România, dar care l-a susținut real pe Nicușor Dan (care a obținut aproape 60% în Rusia sau 78% din voturi!, peste 91% în Kazahstan!, peste 73% în Iran!, aproape 85% în China, 100% în Turkmenistan etc., fiind aici, în afară de Federația Rusă, state satelit sau aliate); trebuie observat aici că Rusofonii din Republica Moldova (cei afiliați lui Putin) l-au combătut și denigrat sistematic pe George Simion și susținut sistematic pe Nicușor Dan

Trebuie adăugat aici faptul că, dincolo de apartenența la Rețeaua Soros, Maia Sandu este favorita Regimului Putin, respectiv favorita Federației Ruse. Printre altele, susține ocupanții ruși din Transnistria, cărora le furnizează energie electrică în condiții deosebit de avantajoase.

Prin urmare, campania electorală pentru Turul 2 al Alegerilor pentru Președinția Republici România din Mai 2025 a fost marcată de masive interferențe și influențe străine, inclusiv rusești, toate împotriva lui George Simion și pentru Nicușor Dan.
Este fapt că au fost anulate Alegerile pentru Președinție din Decembrie 2024, pentru interferențe și influențe străine încă nedovedite.
Este fapt că pentru masivele interferențe și influențe străine din Mai 2025 nu s-a luat nicio măsură de către aceleași instituții care au acționat în Decembrie 2024.

2. Dezinformare

Numărul dezinformărilor la adresa lui George Simion este atât de mare încât adunarea lor depășește puterile unui singur om.

Voi aminti aici însă doar patru dezinformări grave:
– că George Simion ar fi pro-rus, când a fost și este dușmănit de regimurile putiniste de la Chișinău, iar problemele Ucrainei cu el țin de faptul că George Simion a apărat și apără Românii din Ucraina de genocidul anti-românesc organizat de Kiev (lucru declarat public de autoritățile kievene și în 2024)
– că George Simion ar fi anti-european, în timp ce George Simion a militat de fapt pentru o Uniune Europeană în care țările să aibă drepturi egale și care să nu fie sub dictatura unor birocrați pe care nu i-au votat țările membre sau cetățenii; dezinformarea aceasta este similară cu acuzațiile dictatorilor că aceia care vor democrație sunt dușmanii țării aflate sub dictatură
– că George Simion va da afară profesori și alte cadre didactice (lucru de care mi-au mărturisit că se tem profesori din Dâmbovița, Timiș, Galați, Constanța etc., pentru că așa li s-a spus de la inspectorate), că George Simion va da afară 500,000 de funcționari publici; asta deși George Simion a vorbit despre 5,000 (cinci mii) de posturi bugetare inutile din administrațiile locale și centrală
– că George Simion ar fi extremist, o acuzație pe cât de răsunătoare pentru alegători pe atât de mizerabilă din punct de vedere juridic și moral; OSCE a prevenit repetat asupra folosirii incorecte a termenului, care de cele mai multe ori este atât de vag și impropriu întrebuințat încât duce la abuzuri grave; în Uniunea Europeană există o practică profund imorală dar sistematică a Stângii de a-i declara „extremiști” pe cei care au alte păreri; în situația în care orice acuzație trebuie dovedită, extremiștii sunt cei care aruncă eticheta respectivă.

Este de menționat că pentru simpla promovare a candidatului Călin Georgescu au fost arestați oameni, umiliți în public, având de îndurat tratamente degradante interzise prin tratatele internaționale la care Republica România este parte. Și asta fără să se fi găsit o singură dezinformare făcută în favoarea acestui candidat.
În schimb, la nenumăratele dezinformări în favoarea lui Nicușor Dan autoritățile nu au reacționat absolut de loc în Mai 2025, sau cel mult au acționat pur formal.

Vom da aici exemplu clasic al unei platforme online cu dicționare, construită pe spinarea unei doamne trecute la cele veșnice, dar exploatată, logic, de alții.
Afacerea în cauză include o activitate ce mi se pare escrocherie pură, sau, după terminologia juridică, înșelăciune (Art. 215 NCP): rescrierea definițiilor din dicționare sub pretextul unor sinteze și cu încercarea de degrevare de răspundere pentru greșeli. De ce mi se pare înșelăciune? Pentru că așa-zisele sinteze sunt puse primele în afișarea unui cuvânt (și ordinea nu poate fi schimbată pe mobil); asta cu toate că utilizatorii vin să găsească definiții de dicționar, așa cum și numele platformei pretinde, iar nu reformulări făcute după ureche, neasumate și fără valoarea bibliografică. Culmea este că și prezentarea pretinde că definițiile sunt din dicționare, iar nu creație proprie, deși la sinteze lucrurile sau exact pe dos.
Și respectiva platformă, în Mai 2025, a desfășurat o campanie virulentă, ilegală, dezinformatoare și mincinoasă împotriva lui George Simion, respectiv pentru Nicușor Dan.
Denunțată, de pildă, de R3Media (click aici) campania în cauză a fost oprită de BEC ABIA PE 12 MAI. Doar că a fost oprită ca să fie înlocuită cu alta, care apoi a fost înlocuită cu alta, până în ziua de 17 Mai 2025 inclusiv. Față de acest șir de încălcări ale legii, nu a existat nicio reținere, nicio arestare, nicio umilire publică (nu că ne-am dori așa ceva, dar privim faptele), nicio amendă, nicio punere sub control judiciar etc.

C. Concluzie logică

După criteriile amintite mai sus, devine absolut clară dubla măsură a autorităților, mai precis implicarea directă în înlăturarea candidaților anti-sistem.
Campania electorală pe posturile tv de stat s-a desfășurat exclusiv împotriva lui George Simion și pentru Nicușor Dan, după cum declară toți cei care urmăresc aceste posturi.
Este vorba, prin urmare, de o falsificare intenționată a campaniei electorale, inclusiv alegerilor, în care serviciile secrete din România au strălucit în colaborarea cu serviciile secrete din Franța și alte țări împotriva intereselor naționale (care includ în primul rând libertatea de exprimare, libertatea de alegere și altele asemenea).
Falsificarea a avut loc, în fapt, în opinia mea, printr-un cumul de infracțiuni, de la trafic de influență la abuz în serviciu, toate și în forma uneltirii împotriva ordinii publice.
Subliniez aici pentru fiecare cititor nevoia fundamentală a cărei lipsă anulează orice contract sau document, inclusiv Alegerile din Mai 2025:

Consimțământul liber și informat.

Cei care nu cunosc această noțiune sunt îndemnați să o studieze bine, ca să înțeleagă gravitatea implicării organelor de stat, a autorităților centrale și locale, în dezinformarea sistematică a alegătorilor. Așa cum s-a făcut și în 1990, 1992 sau Mai 2025.
Cred că furturile de voturi semnalate în Germania, Franța, Marea Britanie sunt de verificat, dar că cel mai mare furt a fost făcut prin dezinformarea sistematică a alegătorilor.

Personal, consider alegerile evident nule.
George Simion și, cu el, alegătorii lui, a fost înfrânt (au fost înfrânți) de serviciile secrete din Țară și străinătate.
Nicușor Dan a fost și rămâne o marionetă, iar serviciile vor hotărî ce se întâmplă mai departe.

Știu că, la fel cum s-a întâmplat cu cei care au votat cu Iliescu, Constantinescu sau alții asemenea, mulți dintre votanții de astăzi ai lui Nicușor Dan vor regreta (chiar îngrozitor) alegerea făcută.
Dar, din păcate, știu și că în loc să învețe din greșeli vor vota din nou cu omul susținut de stat. De statul care i-a jefuit și îi jefuiește, care le chinuie și jefuiește copiii și părinții (sau i-a chinuit și jefuit), de statul care dă cu o mână (din banii luați de la noi) și ia cu cel puțin zece mâini.
Pe acest stat l-au ascultat cei care au votat, de bună credință, cu Nicușor Dan.

Există și trei lucruri foarte bune în aceste alegeri:
– faptul că au votat mulți oameni, mai ales din Diaspora; este vremea ca Românii să fie uniți și când se contrazic, iar această împreună votare înseamnă foarte mult
– faptul că suveranismul este atât de puternic, de până și Stânga a început să îl simuleze
– faptul că în ciuda incitării la ură a propagandei, au fost și sunt destule familii în care votul împărțit nu a dezbinat, oamenii trecând peste asta spre a rămâne uniți.
Căci, într-adevăr, în unire stă puterea.

Și închei Concluziile cu o lecție, poate nu chiar inutilă.
M-a întrebat un cunoscut, medic, ce s-a injectat de câteva ori în Plandemie.
Andrei, cum de ai știut că este păcăleală? Eu, ca medic, nu mi-am dat seama.
Și i-am răspuns:
Pentru că am principiul de a respinge orice lucru căruia statul îi face propagandă. Mai ales dacă statul încearcă să închidă sursele de informare care îl contrazic.

D. Ce urmează?

Ca întotdeauna, lupta merge mai departe, într-un război care se va termina doar cu A Doua Venire a lui Iisus Christos.
Principiul fundamental, pentru atunci când faci lucruri bune este: ai reușit, continuă; nu ai reușit, continuă.
Străbunii noștri, de la Sfinții din Prigoanele Comuniste până la mucenicii primelor veacuri creștine au mers înainte prin cele mai cumplite furtuni.
Mergem și noi cu ei, până dincolo de capăt, înfruntând orice putere dușmană cu puterea veșnică a lui Dumnezeu.
Cu același curaj cu al lor, cu aceeași cunoaștere cu a lor: că Dumnezeu ne-a pus luminători lumii și că pentru tot ce pierdem aici, închinându-l lui Christos, primim înmiit și Viața Veșnică de la Împăratul Ceresc.
Pentru că, și aici este punctul pe i,
oricine ar fi conducător lumesc, noi avem pe Iisus Christos, Împăratul nostru, Împărat veșnic, totdeauna!

Deci, ceea ce ni se cere mai departe, de la început și până în Veșnicie este ceea ce ne cere, în Duhul Sfânt, Sfântul Apostol Pavel:

Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Christos, … să stați într-un duh, nevoindu-vă într-un suflet, pentru Credința Evangheliei. Fără să vă înfricoșați întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire.
Și aceasta este de la Dumnezeu, căci vouă vi s-a dăruit, pentru Christos, nu doar să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El, ducând aceeași luptă pe care ați văzut-o la mine și o auziți despre mine. (Filipeni 1:27-30)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea