De fapt titlul ar fi trebuit să fie „Statul stângist” ori „Statul de Stânga”, pentru că este vorba despre concepția Stângii (politice) despre stat. Doar că în clipa de față ”Stânga = (Neo)Comunism” este o realitate foarte clară. Și, prin urmare, mult mai ușor de înțeles. Pentru că, în fapt, dincolo de filosofări sterpe, Stânga se reduce, real, la Comunism (acesta este fie ținta, fie chipul de după mască al formelor de Stânga ce pretind a nu fi comuniste).
Rândurile mi-au fost inspirate din încercarea unui ziarist de a vorbi despre „statul minimal”. Persoana în cauză a început cu afirmația extrem de gravă (și tipică gândirii comuniste)
„Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri”.
Înainte de a replica la această afirmație, să redăm întregul paragraf din care face parte:
„Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri. El oferă tuturor cetățenilor săi două tipuri distincte de bunuri: protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva comunității tuturor cetățenilor săi și, pe de altă parte, protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva fiecărui cetățean luat ca individ distinct de toți ceilalți. Cu alte cuvinte, statul minimal își derivă legitimitatea din chiar dubla sa funcție de protecție: clasa tuturor indivizilor este protejată de agresiune cu ajutorul unei armate, iar indivizii, fiecare în parte, sunt protejați prin sistemul de legi și de tribunale, ca și prin serviciile de poliție.”
Acest text, inclusiv prima afirmație, constituie viziunea Stângii asupra statului și asupra raporturilor dintre Stat și cetățeni: contractul social.
Doar că totdeauna conceputul este prezentat ca un fel de realitate (evidentă), ca un „adevăr absolut”, și nu, așa cum este, ca viziune politică stângistă/comunistă (excepțiile de prezentare, extrem de rare, confirmă regula).
Repet aici realitatea și previn împotriva propagandei de Stânga:
Statul nu este „un furnizor de bunuri”, statul nu „oferă cetățenilor săi” nimic, statul nu deține armata, statul nu deține puterea legislativă, statul nu deține justiția, statul nu deține serviciile de poliție ș.a.m.d. decât în gândirea și practica politicianistă a Stângii, a Comunismului.
În realitate,
Statul este forma de (re)prezentare a comunității umane dintr-un anume loc, atât față de membrii săi, cât și față de oamenii și comunitățile din afară.
Prin membrii comunității se înțeleg atât oamenii, cât și comunitățile mai mici, care împreună alcătuiesc acea comunitate.
De pildă, județele și plaiurile românești vechi, ducatele sau voievodatele românești vechi, cnezatele sau jupanatele etc. sunt toate „țări” în limba română veche.
Atât în înțelesul de locuri (cu o anume încărcătură culturală, emoțională etc.), dar și în înțelesul de state.
Concepția Culturii Române Vechi, după care
O țară este alcătuită din multe țări, cea mai mică fiind familia.
este și singura concepție adevărată, naturală și coerentă asupra statului.
Ca o paranteză, merită observat că întemeietorii SUA (Părinții Fondatori) au căutat cea mai firească, adică cea mai naturală formă de stat. Menită să asigure maximul de demnitate personală și comunitară în paralel cu unitatea națională.
Ca rezultat, au creat o federație de state egale (indiferent de populație sau dimensiuni), în care au o mare libertate (de tip statal!) „orașele” (de multe ori cătune sau sate) și „comitatele” (county = comitat, adică teritoriul condus de un comite, după româna veche, sau conte astăzi). Repetăm faptul că „orașele” și „comitatele” americane au, conform Constituției SUA, o mare libertate de tip statal: au dreptul la propriile legi, fapt de multe ori privit strict anecdotic sau exotic, dar prea puțin înțeles ca semnificație profundă.
Ca și în cazurile americane și românești vechi (tradițional românești!), statul natural este însuși poporul. Este totalitatea obștilor, mici și mari, este numele dat exprimării publice a poporului. De pildă,
Armata și poliția sunt cetățenii în orice stat natural, în orice țară liberă.
Acolo unde forțele armate sunt ale unor structuri autonome față de voința populară avem o dictatură, o tiranie, un despotism. Acestea pot fi într-o fază de început, de uzurpare, adică de preluare vicleană, ascunsă, treptată, a puterii de la popor către mafia numită „stat”. Sau pot fi într-o fază avansată, în care mafia tâlharilor numiți „funcționari de stat și politicieni” a preluat deja puterea de la cei pe care ar trebui, teoretic, să îi reprezinte.
În orice țară liberă, în orice stat liber, cetățenii sunt înarmați (și liberi să se înarmeze).
Prin contrast,
În orice dictatură cetățenii sunt dezarmați iar puterea armată aparține strict dictatorilor.
O altă deosebire clară, evidentă, absolută, între statul natural și statul comunist este impozitul/taxa pe proprietate.
O proprietate nu poate fi impozitată sau taxată, pentru că atunci nu mai este proprietate, ci un bun închiriat (arendat).
Altfel spus,
Într-un stat liber nu există impozit sau taxă pe proprietate; proprietarul este stăpânul proprietății sale.
Prin contrast,
Într-un stat comunist, dictatorial, sclavagist, există taxe și/sau impozite pe așa-zisele proprietăți, care sunt astfel însușite de „stat” (= mafie), „proprietarii” devenind chiriași sau arendași ai acelor proprietăți.
Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor taxe; taxele se plătesc pentru servicii primite, iar pentru simpla existență nimic și nimeni nu poate fi considerat ca primind un serviciu. Cu excepția situației în care cineva (= statul tâlhăresc) se substituie lui Dumnezeu, Dătătorul de viață!
Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor impozite: existența impozitului pe proprietate anulează dreptul de proprietate (și îl transformă într-un drept de chirie/arendă).
Toate aceste principii și realități pot fi constatate factual: într-o privire asupra formelor vechi de stat sau țară. La Români, dar și la celelalte popoare.
Sau printr-o cercetare deschisă, obiectivă, științifică, asupra principiilor fondatoare ale Statelor Unite ale Americii. Părinții Fondatori ai SUA au revenit la principiile naturale, la statul natural, pe cât le-a fost cu putință.
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Dacă am vorbi de stat în afara cetățenilor (ceea ce deja înseamnă că nu mai este stat natural!), am putea, cel mult, să vedem statul ca prestator de servicii pentru cetățeni. În niciun caz statul nu este și nu a fost vreodată „furnizor de bunuri”, așa cum nu a fost niciodată „producător de bunuri”. A pretinde că statul este furnizor de bunuri este la fel de (i)logic cu a pretinde că vânzătorul de la magazin este furnizor de bunuri. Totuși apare această pretenție, că statul ar fi furnizor și chiar producător de bunuri, pentru că pretenția justifică tâlhărirea cetățenilor.
Funcționează aici extrem de bine o strategie bipolară ori schizoidă a Comunismului: ceea ce și când convine mafiei este al poporului, ceea ce și când convine mafiei este al statului.
De exemplu, hotărârile („deciziile”) sunt luate de tâlhari (= funcționarii de stat și politicienii statului comunist), dar vina pentru rezultate este atribuită poporului. Un exemplu simplu și recent este cumpărarea produselor „medicale” de extrem de proastă calitate zise „vaccinuri Pfizer”; o „decizie” a unor funcționari și politicieni ai statului tâlhăresc, pe care trebuie să o plătească cetățenii.
Se poate vedea astfel că statul nu „furnizează bunuri”, că nici nu are de unde: tot ce deține statul este furat de la cetățeni.
Iar apoi statul „vinde cetățenilor” ceea ce a obținut de la ei!
Această schemă tâlhărească este esența statului comunist.
România Străveche - Ancient Romania 
Vă mulţumesc pentru articol.
Eu nu sînt sigur că am înţeles fraza:
„cea ce și când convine mafiei este al poporului, ceea ce și când convine mafiei este al statului.”
Aţi vrut să scrieţi ca mai jos?
„ceea ce și când nu convine mafiei este al poporului, ceea ce și când convine mafiei este al statului.”
ApreciazăApreciază
Doamne ajută!
Era un „e” de lipsă, dar cu el fraza este
„ceea ce și când convine mafiei este al poporului, ceea ce și când convine mafiei este al statului”.
Adică un lucru este atribuit poporului când și cum vrea mafia. De exemplu, împotrivirea față de vaccin a fost caracterizată drept „înapoiere a poporului” (și multe altele). Dar dacă va deveni vreodată convenabil, partide care au impus vaccinul își vor atribui rezistența împotriva vaccinului, fără nicio rușine sau șovăială.
ApreciazăApreciază
Este o mare bucurie in a vedea lucrarea ortodoxismului libertar sau a libertarianismului ortodox, dupa cum convine accentul. Sper ca acest filon va creste vinjos (nu cunosc decit un alt exemplu, Vasile Stoiculescu, de pilda acest clip https://youtu.be/sY639uNJB1c?si=oMlcjZhEKmiJ-O-S), si pentru a nu indeparta credinciosi ortodoxi de libertarianism ofer clarificarile de mai jos.
Neintelegerile provin din doua surse.
Pe de o parte, este pozitionarea obiectelor de considerat pe masa dupa tipicul filozofiei impropriu numita ‘analitica’ anglosaxona. Eu mai degraba as numi-o ‘platonism logic’ sau (si mai degraba) ‘logicisim platonic’, in sensul ca obiectele sale sint ‘smulse’ din cerul ‘ideilor’ platoniciene fara prea multa preocupare pentru _continutul concret_ al lor. Aceasta scoala ‘analitica’ este obsedata de definitii denotative, pure, cum in realitatea umana practic nu exista (definitiile naturale sint conotative, extensia definitiei stabilindu-se prin incercare-eroare pe baza de exemple, cum spontan si natural fac copiii la scoala). De aici, infinite dispute semantice sterile despre termeni. Orice definitie este predicativa, adica contine trimiteri la proprietati ale obiectului (‘predicate’). Aceste predicate sint de (cele) mai multe ori implicitate, virite pe sub mina in discutie. De aceea certurile semantice. Alteori, ele sint explicitate dar a. fie ele nu sint cu adevarat universale si esentiale (neputindu-se astfel obtine acord asupra lor), fie b. ele sint corupte de-a lungul sirurilor de inferente logice, care de fapt nu decurg din ele ci sint introduse ‘din aer’. Obiectele de pe masa ‘analitica’ sint ca niste pasari gata de bagat la cuptor in jurul careia logicieni se invirt dindu-si cu prespusul ‘o fi fost gaina’, ‘o fi fost rata’, samd. Logicismul asta platonic este varianta moderna a disputelor scolastice despre ‘citi ingeri incap pe virful unui ac’ si reprezinta, laolalalta cu o pletora de alte -isme (empirism, pozitivism, neopozitivism, etc.), tentativa ridicola (si pernicioasa) a umanioarelor de a imita fizica…
Asa ca, aici se inscrie pasajul citat. The Journal of Libertarian Studies era cindva plin de astfel de articole de filozofie ‘analitica’ aplicata la probleme specifice ale libertatii care, pe unul ca mine, ma plictiseau si de libertate, si de filozofie. Nu stiu, poate asa mai e si acum, nu l-am mai frecventat de multi ani (curent https://jls.mises.org/; arhiva https://mises.org/archives/the-journal-of-libertarian-studies). Sper ca cititori astfel preveniti vor indrazni sa se aventureze acolo cu folos.
Pe de alta parte, si promit ca asta va fi mai suculent. Argumentatia _justificativa_ pentru libertate s-a lansat de-a binelea ca raspuns la statismul modern, mai bine zis, ca raspuns la tentativele de justificare _laica_ a autoritatii politice. Pina atunci, lucrurile fusesera simple, ca sa zic asa: libertatea era justificata prin legea naturala (natural law), care de fapt era de sursa transcendentala (legea naturala era de la Dumnezeu). Natura si Dumnezeu vor continua sa fie invocate, dar ele sint completate de un _model_. Acest model este ‘contractul social’ care poate fi gasit si la un Locke sau Thomas Paine, dar si la un Hobbes si de la el, la contractarieni, utilitaristi si mai apoi, prin Rousseau, la socialisti si marxisti. Adevarul e ca avem aici o aporie (conundrum) imposibil de rezolvat favorabil de o parte sau alta. Ideea de _reprezentare_ politica, fundamentala indata ce se depaseste plafonul numeric al participarii directe, este eminamente contractuala si, cum am spus, exploatabila si intr-o parte si in alta. Aceasta problema _este_ in continuare deschisa si nu am aici decit ruminatii personale nesatisfacatoare.
Aceasta a dus la aparitia unei noi clase de argumente in favoarea libertatii, argumentele de natura economica. De la Adam Smith incoace, liberalii (in sens clasic al cuvintului, nu acaparat ca azi) s-au straduit sa convinga pe ‘stapini’ ca libertatea este in interesul cuferelor lor. Marile argumente de-acum clasice in favoarea libertatii ale lui Bastiat, ale scolii austriece (Mises), ale lui Hayek, toate au fost argumente economice (aceasta este de fapt si carenta majora a acelei ‘biblii a omului civilizat’, ‘Actiunea umana’ a lui Mises; caracterizarea ii apartine lui Rothbard si o confirm din experienta proprie, eu asa ‘m-a civilizat’…) .
Ecouri ale acestei stari de fapte ajung pina azi, in dezbaterile ‘tranzitioniste’ despre ‘taxe mai mici si colectare mai buna’, etc. Dar si in discursul de la Davos al lui Milei. Acesta a facut observatia extrem de percutanta ca, odata ce au pierdut razboiul economic (argumentul liberal a invins, libertatea in mod dovedit a produs bogatie dispoportionat de mare in raport cu lipsa ei), socialistii au acaparat argumentul moral si umanist (si de aceea este atit de important, adaug eu, sa nu li-l cedam, de la chestiuni precum migratia in masa pina la justiei sociala, redistributie, etc.).
Revenind la subiectul nostru. Acesta fiind fundalul, liberalismul relansat in anii 1950-1970 in America sub numele (defensiv adoptat in raspuns la acapararea ‘liberalismului’ de catre socialisti) de libertarianism, de aceea isi culcuseste argumentele predilect in limbaj economic. Asta explica prezenta in paragraful citat al notiunii de stat ca ‘furnizor de bunuri’. In masura in care prestatia statului este astfel vazuta, economic, speranta analizei este de a demonstra ceva despre aceasta (futilitatea, irationalitatea, etc.). Si, apoi, da: ideea de ‘bunuri’ este mai intuiva decit, stiu eu, cea de ‘legitimitate’. Rationamentele sint mai usor de urmarit cind vine vorba de transferuri, voluntare sau coercitive, extractie, ipotetice (hypotheticals) despre regulativism si interventionism, etc. Asta este de fapt esenta ‘praxeologiei’ lui Mises sau a ‘catalacticei’ (catallactics, catallaxy), stiinta schimburilor (Mises, Heyek).
Deci, acestea sint cele doua forte care incadreaza (framing) paragraful citat.
Sper ca nu voi dezlantui furtuni in pahare cu apa despre cutare sau cutare aspect marginal al comentariului meu. Corectarea de erori specifice este binevenita. Daca cititori au alte vederi asupra sub-subiectele atinse, poate si le dezvolta independent in comentarii proprii. Dar altfel, rog criticii sa nu piarda din vedere despre ce de fapt vorbim.
Singura mea preocupare este cea enuntata din preambul: sa nu aruncam copilul cu apa din poiata. Libertarianismul teoretic, chiar si cel analitic, are enorm de oferit libertarianismului spontan, care vine din instinct adinc si sanatos, cum il decelez in rindurile autorului. Sper ca printre citorii lui vor fi si din cei care vor putea contribui in viitorul la acest filon de ortodoxism libertar, de care romanii au nevoie ca de aer…
ApreciazăApreciază
Doua articole f. utile ale excelentului Jeffrey Tucker, discutind doua din subiectele adresate in treacat mai sus:
Where Does the Term “Libertarian” Come From Anyway?
https://fee.org/articles/where-does-the-term-libertarian-come-from-anyway/
Classical Liberalism: Take Back the Word “Liberal”
https://fee.org/articles/take-back-the-word-liberal/
+
Liberalism Unrelinquished
https://liberalismunrelinquished.net/
ApreciazăApreciază
Erata tardiva
„Sper ca printre cititorii lui vor fi si din cei care vor putea contribui in viitor la acest filon de ortodoxism libertar, de care romanii au nevoie ca de aer…”
Compus si refrazat din mers direct in casuta de comentarii al carui spatiu meschin face dificila privirea de ansamblu.
Probabil ca sint si alte greseli, contez pe ingaduinta cititorului care nu va lasa, in contul lor, sa ii scape valoarea intrinseca a ideii de ortodoxism libertarian.
ApreciazăApreciază
[…] când tot mai multe dintre minciunile Plandemiei sunt recunoscute public, nimeni nu este de vină. Statul NeoComunist nu știe cine a ținut oamenii în casă, deși nu ajuta cu nimic; nu știe cine i-a silit să […]
ApreciazăApreciază
Vasile Stoiculescu sub eticheta ‘libertarianism ortodox’. Segmentul relevant incepe la min 61, de ascultat si cele 2-3 minute anterioare despre invidie in dublul sens de pacat/redistributie. Un alt pasaj relevant la min 44.
Libertarianism și Ortodoxie. Este posibil? Ce părere aveți?
ApreciazăApreciază
Libertarianism ortodox spontan si sanatos, dincolo de etichete, de la Fratia Ortodoxa (Telegram):
„identitatea unui neam ce a trecut de la sat la stat”
Pr. Ioan Ardelean – Parohia Ortodoxă Desești
https://t.me/FratiaOrtodoxa/3508
Excelent sintetica formularea.
ApreciazăApreciază
Ecouri libertariane f. imbucuratoare la Ortodox Info, cu accente anti-etatiste f. bine plasate. Sper ca vor continua sa aprofundeze acest filon de ortodoxie libertara:
Partidul Comasaților a îndatorat țara cu 38 de miliarde de euro
27 februarie 2024, OrtodoxInfo
… În ultimele luni guvernul Ciolacilor s-a mprumutat masiv la bănci și a creat 14 mii de noi posturi la stat. Statul supraponderal ucide economia și viitorul nostru ca națiune.
[N.B. Aceasta nu este nici o exagerare. Statul a ajuns un risc existential pentru popoare. Vezi aceste note prealabile la un studiu in pregatire despre ‘razboiul de 10.000 de ani’. Dezetatizarea natiunii este de fapt miza lui 2024; vezi ‘Lectii de la Izvoru Muresului’, vezi seria de telegrame ‘Batalia timpurilor noastre, dezetatizarea Romaniei’ 1-5].
… Acesta este rețeta falimentului României. Din 2024 nu mai putem continua cu acești risipitori, oameni lipsiți de cele mai vagi cunoștințe economice. România are nevoie de o schimbare la alegerile din 2024.
[N.B. Reteta falimentului este statul aistential/redistributivist, adica socialist, de tip keynesian, adica traind din crearea de datorie, deficite si activism economic al statului. Aceasta este reteta peste tot occidentul si America democratilor si republicanilor care nu sint MAGA (Trump). Vezi ‘doctrina’ in special sectiunea A, ‘Modulele statului contemporan’, vezi ‘Europa statelor esuate ‘.]
*
Linkurile eliminate datorita activismului anti-spam WordPress.
Ele sint de gasit in comentariul Telegram
anon . to / 4y60WJ
Eliminati spatiile pentru redirectionare.
ApreciazăApreciază
O nouqa contributie a lui Basil la intersectia ortodoxism – libertarianism:
Ortodoxia și taxarea. Dați Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu
ApreciazăApreciază
https://www.academia.edu/30208854/ORTODOXIA_%C5%9EI_ARTELE_MAR%C5%A2IALE_MAI_ALES_LA_ROM%C3%82NI
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău, dar spune unele prostii foarte mari.
De exemplu, emite absurditatea absolută după care Ștefan cel Mare a purtat războaie pentru pradă, pentru avantaje economice. O asemenea acuzație extrem de gravă, din partea unui Ortodox, cere o argumentație absolută. Altfel cel care o emite cade sub osândă. Mai ales când emite o asemenea acuzație împotriva unui sfânt.
Și, desigur, îmi dau seama că habar nu are cum și ce a fost domnia lui Ștefan cel Mare. Dar dacă nu știi, nu vorbești. Mai ales dacă vorbești de rău. Deși Psalmistul spune „nici de bine n-am grăit”.
Altă aberație absolută este că venitul Moldovei din care s-au construit mânăstirile lui Ștefan ar fi fost „din pradă de război”. Incultura afirmației este întrecută doar de siguranța exprimării.
Se pare că Basil își închipuie că invadatorii unguri, poloni, tătari sau turci veniți după jaf aduceau cu ei averi pe care să le ia Moldovenii dacă îi înfrâng.
Etc.
Este extrem de gravă să îți închipui că un genocidar monstruos ca Genghis Han avea aceeași gândire cu un domnitor ortodox care a luptat EXCLUSIV ca să oprească invaziile islamice și catolice. Este extrem de grav să îți închipui asta, dar să și afirmi așa ceva ca pe un adevăr absolut este o lipsă de moralitate cumplită.
Din punctul meu de vedere videoclipul, după un început decent, devine un dezastru.
Foarte trist!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi pare rau ca v-am stirnit nemultumirea. Ma gindeam sa ii sugerez lui Basil sa faca o discutie cu dvs. dar cred ca ideea e nascuta moarta. Si din alte puncte de vedere unele afirmatii ale lui sint incorecte, chiar profund astfel – dar cred ca in spirit efortul lui e bine indreptat si e destul de ales si de cules din el.
Nu stiu cit din aceasta nemultumire e prin reflexie, asa ca nu voi mai tulbura apele. Cititorii care se vor ocaziona pe aceasta pagina si sint interesati in conceptul de ‘libertarianism ortodox’ pot sa caute pe Telegram in canalul de discutii Outis.
Luam unii de la altii cit putem. Mai mult, ‘Dumnezeu cu mila’, cred.
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău că m-am făcut greșit înțeles.
Atunci când se recomandă public un material (scris, audio, video etc.) ca fiind ortodox, sunt dator să spun cu tărie dacă nu este.
Aici nu este vorba despre nemulțumirea mea. Îmi pare rău, desigur, că un om cu prea puține cunoștințe vorbește despre ce nu știe, public și categoric. Dar problema este că eu, ca preot, sunt dator să atrag atenția publicului că există acolo lucruri greșite. În acest caz, chiar foarte greșite.
Dacă Basil vrea să discute cu mine, sunt deschis. Atâta vreme cât este bunăvoință sunt gata să dialoghez cu orice om. Aveți adresa mea de mail.
În altă ordine de idei, cred că merită să vă spun că nu sunt libertarianist. Din punctul meu de vedere, ca teolog, istoric și etnolog, cel mai bun sistem pământesc este Legea Veche Românească în forma sa deplin creștină. Pentru că are, pe toate planurile, acea cumpănire deplină între datorie și libertate pe care nu am găsit-o încă în niciun alt sistem.
Dar, desigur, sunt deschis la noi viziuni. Cât trăiește, omul învață.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nimeni nu e scutit de ‘prostii’. Eu unul, cind mi le revad pe cele trecute, ma gindesc melancolic la care vor fi fiind cele prezente de care nu imi dau seama…
‘Libertarian’ e un cuvint, o serie de sunete (un semnificant): ceea ce conteaza, e ce desemneaza el, ce e dedesubtul sunetelor, orientarea spiritului catre libertate (semnificatul). Mie mi s-a parut ca o aveti.
Oameni din trecut cu aceeasi indreptare a spiritului spre libertate au analizat cauzele empirice, politice si economice, ale lipsei ei din lume si ce ar trebui facut ca acestea sa fie indreptate. Corpusul de idei pe care ei l-au produs este ‘liberalismul clasic’, numit azi ‘libertarianism’. Libertarianismul este teoria politica a libertatii.
Intre oameni cu aceeasi orientare a spiritului dialogul nu e doar posibil dar si dezirabil, chit ca unii vin din directia filozofiei, altii a teologiei si, cei mai multi doar ca oameni obisnuiti, fara identificatori ‘de autoritate’. Competentele ‘de specialitate’ sint complementare in slujba interesului comun pentru libertate, nu prilej de agonie competitiva. Eu unul, exact in sensul asta am incercat sa va interesez.
Despre ‘datorie’ nu ma pronunt. Prea multe rele s-au facut si se fac invocind-o.
Vedeti, eventual, aceasta auto-explicatie pe care ar fi urmat sa o copiez aici, privind ‘libertarianismul ortodox’. Daca rezoneaza ceva, daca vedeti acolo un inceput de dialog posibil intre ortodocsi si libertarieni, daca vreti sa fiti parte din asa ceva, foarte bine. Nu ma refer deloc la mine, teologia chiar nu este ‘my piece of cake’. Daca nu, la fel de bine, sa lasam lucrurile in acest punct.
anon . to / UyWwis
[N.B. Eliminati spatiile pentru redirectionarea corecta sau cautati linkul respectiv in Telegram. Scris astfel ca protectie impotriva motorului antispam din WordPress. In prima propozitie, dupa ‘:’, lipseste un ‘oare’. Modul propozitiei este interogativ.]
ApreciazăApreciază
Desigur, nimeni nu este desăvârșit în afară de Dumnezeu. Deci toți avem greșelile și păcatele noastre (= prostiile noastre).
Rostul meu, ca preot, este să ajut oamenii să le vadă, ca să se elibereze cât mai deplin de robia răului.
Pentru că Dumnezeu Fiul S-a întrupat tocmai pentru ca oamenii să fie liberi.
Învățătura și lucrarea Sa cu adevărat sunt eliberatoare. Și nu doar aici, locul vizat de doctrinele atee, deiste sau agnostice; care pierd astfel însăși esența existenței. Aceste doctrine sunt similare unor doctrine ce ar avea în vedere pruncul în pântecele maicii sale ignorând și chiar negând nașterea și rosturile ei.
Existența datoriei este o realitate obiectivă. În Creație toți datorăm altora și mai ales Treimii tot ceea ce avem. Dacă strămoșii noștri nu munceau, procreau și luptau, noi nu am exista.
Mulți răstălmăcesc înțelesurile și rosturile iubirii, iertării, creației, procreației, muncii, luptei etc. Ceea ce înseamnă că trebuie să ne străduim să le găsim adevăratele înțelesuri.
Doar că lucrul acesta cere multă seriozitate.
După cum am mai spus: când recunoști că s-ar putea să existe Dumnezeu ai datoria să cercetezi problema ca și cum viața ta atârnă de asta. Pentru că atârnă.
Dumnezeu este în Creație prin energiile și lucrările Sale, dar și prin Întrupare; totuși Creația este față de Dumnezeu mai puțin decât este o mitocondrie față de un om. Cu deosebirea clară și esențială că omul obișnuit ignoră existența oricărei mitocondrii din trupul său (ori al altuia); pe când Proniatorul nu doar că știe fiecare cuantă și fiecare structură, dar le și ține în existență și rânduială.
Altfel spus, Dumnezeu este atât de dincolo de Creație încât înțelegerea Sa, chiar și prin descoperirile sale, este cea mai înaltă știință.
Mai ales că, mai mult decât orice altă disciplină științifică, cere o cinste extremă.
Din păcate (la propriu și la figurat), oamenii sunt obișnuiți să trateze Credința ca pe un aspect cel mult secundar al realității. Rar conștient. Asta o fac și mulți credincioși fervenți, care în locul Învățăturii lui Dumnezeu își fac (și-au făcut) învățături proprii (cel puțin în unele aspecte) în care cred fierbinte.
La fel fac și mulți intelectuali, care învățați cu aventurile și biruințele în felurite domenii (filosofie, economie, psihologie, sociologie etc.) sunt siguri că pot privi cu autoritate (ca să nu spun de sus) Teologia, Credința, Biserica etc.
Atunci când acest lucru se face în cerc restrâns, deși este greșit, este ceva de privit cu îngăduință: după cum am spus, toți le avem pe ale noastre greșeli, păcate, prostii.
Este însă nevoie de o uriașă prudență atunci când se aruncă publicului larg învățături ce pot fi catastrofale. Autorul poate să își clameze nevinovăția, și chiar să creadă în ea. Dar câtă vreme nu a folosit surse fundamentale pentru domeniul abordat, deși putea să o facă, vinovăția există. Desigur, dacă nu a avut surse, fapta sa este de înțeles.
O pildă clasică este paralela între situația lui Iustin Filosoful și a lui Origen Filosoful. Amândoi au în scrierile lor învățături greșite, inclusiv unele osândite ca eretice. Totuși Iustin nu a avut acces decât la o singură sursă de învățătură creștină, și aceea limitată; înțelegerea greșită de către el a unor aspecte teologice chiar cu greutate este, ca urmare, nevinovată. În schimb Origen a avut la îndemână surse teologice uriașe, precum și îndrumători cu viață sfântă. Le-a ignorat și pe unele, și pe altele, de câte ori și în toate cele ce nu i-au convenit. Ca urmare, primul este Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, iar celălalt este ereticul Origen, care s-a auto-osândit pentru vecie.
Este limpede că mi-aș dori să nu fie nimeni asemenea lui Origen. Și pentru aceasta trebuie să respect porunca ”Propovăduiește cuvântul, străduiește cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura.” (II Timotei 4.2)
Dincolo de acest lucru, după cum am spus, ascult foarte multe, atâta vreme cât există deschidere și bun-simț. Și, nu rareori, chiar și când nu există.
ApreciazăApreciat de 1 persoană