E Iadul întunericul cel mai deplin,
Cu întuneric noaptea, peştera, ‘ngrozesc,
Fără lumină toate se topesc
Şi ochiul lăcrimează stins pelin.

În zidurile reci de închisoare
În întuneric ud şi aer greu,
Atâţia drepţi au fost lipsiţi mereu
De cer, de nor, de stele şi de soare.

Cum au putut să treacă peste toate?
Cum au putut ca ura să înfrunte?
Topiţi, zdrobiţi, loviţi să nu mai lupte,
Cum au putut să meargă mai departe?

Închide ochii, în întuneric şezi
Şi-apleacă-te spre inimă şi-ascultă:
Găseşte-aici Lumina cea pierdută
Deschide ochii sufleteşti… şi vezi!

Mihai-Andrei Aldea