Mai sunt ostaşi români

Sub cerul uitat al Patriei,
pe iarba uscată a pământului vândut
printre sufletele moarte
– ce trăiesc doar internet
sau telenovele străine,
atât de străine! –
între nesfârşite
lanţuri de minciuni
mai sunt ostaşi români.

Luptând aici sau peste hotare,
îndreptând un gard,
înfruntând valuri,
sau foc, sau zăpadă,
ridicând o Cruce
– atât de grea, atât de mare –
şi totdeauna
călcaţi în picioare de
(cât de mult doare!)
politicienii
votaţi orbeşte
de suflete moarte
– ce trăiesc doar internet
sau emisiuni tv –
mai sunt ostaşi români.

Departe,
aproape
– oriunde-i un Român este o Românie,
oriunde e floare e nădejdea Învierii,
oriunde-i un oştean e speranţa libertăţii
a demnităţii
a iubirii de Neam
a iubirii de Ţară… –
mai sunt ostaşi români.

Uitaţi de sufletele moarte,
acoperiţi de-ale noastre păcate,
îngropaţi cu maşini stricate
şi avioane-sicriu,
vă salut cu mâna la chipu
mărunt soldat în rezervă
până dincolo de moarte grănicer
şi ştiu
sau sper
mai sunt ostaşi români.

Prezent la apel,
vă iubesc!
Şi sper!

Mihai-Andrei Aldea