Trecutul, ca rost

M-a ars zãpada altor suflete şi altor vremi,
pe tâmple şi în gând;
Şi port în suflet amintirea ei.
Topitã în Acum,
ca o nãlucã,
în mine încã arde,
strãlucind scântei
şi-mi dã putere,
focul din privire,
dorinţa şi ştiinţa de a merge mai departe,
de a zidi,
de a iubi,
de a avea nãdejde,
de a trãi spre dincolo de moarte.
În lumea lui Acum –
cu fricã-ngrozitoare de pieire,
spoitã în reclame şi durere,
cu suflete pierdute în mulţime –
eliberând,
urcând ascunse trepte,
trecutul greu,
Luminã ne-ncetatã,
zideşte înţeleaptã nemurire.

Mihai-Andrei Aldea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s