Mi-e dor,
mi-e dor de linişte şi armonie.
Dar, nu!,
Nu vreau iluzii de deşertăciune,
nu vreau o simplitate ce-are nume
doar în literaturi şi poezie.
Eu vreau,
chiar vreau a vremilor rotire
cu ale crugurilor Cerului mişcare
aştept zâmbind loviri şi dezmierdare
şi frământări de ultimă zvâcnire.

E scris,
e scris în Cartea vieţii, ca să fie.
– aşa cum au mai fost şi încă sunt –
durere, lacrimă, cenuşă sau pământ
zâmbiri, credinţă, dor şi… Veşnicie…

Mi-e dor,
mi-e dor de linişte şi de-armonie
de rosturile devenirii întru Cer,
puterea de-a rodi în cei ce pier
Înmugurirea zborului de o să fie.
Şi fi-va,
fi-va întru fulgere şi nor,
şi fi-va întru frunză şi izvoare,
cu străluciri de curcubeu şi soare
şi împlinirea dulcelui meu Dor.

Mihai-Andrei Aldea