Românii în Primul război mondial (I)

Pentru mulţi Românofoni de astăzi pregătirea de luptă este cel mult o idee filosofică.
Sunt destui şi ortodocşii care, călcând Cuvântul lui Dumnezeu, dispreţuiesc pregătirea de luptă. Lepădându-şi datoria faţă de Neam şi Ţară, dar devenind şi slabi, foarte slabi, în războiul duhovnicesc. Pentru că între războiul duhovnicesc şi războiul „omenesc” deosebirile sunt doar de nuanţă şi, în parte, de mijloace. În fapt, sunt aceleaşi motive, aceleaşi mecanisme, aceleaşi tactici, aceleaşi strategii, aceleaşi probleme logistice…
Dar practica dezarmării Românilor, a resemnării lor, a transformării lor în luptători cu vorba, nu cu fapta, începe de mult. Este o practică anti-românească, desigur. Şi este uimitoare prostia şi convingerea care însoţesc victimele acestei practici, atunci când se opun, sistematic, vindecării.
Dar, cum spune Dumnezeu, cine are urechi de auzit, să audă!
Si vis pacem, para bellum!

Cum au intrat Românii în Primul război mondial (1914-1918)?
Paradoxal, nepregătiţi.

Spunem „paradoxal” pentru că: (1) se ştia că România va avea război, fie cu Rusia, fie cu statele sudice balcanice (sau Bulgaria, sau Grecia, sau Turcia), fie cu Austro-Ungaria… (2) când România intră în luptă Marele război (cum se numea atunci) începuse de doi ani de zile.

Să vedem o sursă istorică din acele vremuri:

„Pe când germanii, prin intelectualitatea lor, familiarizau poporul cu necesitatea naţională de a face războiul, pe când generalii lor, ca Benhardi, popularizau doctrina militară, mii de alte cărţi şi broşurele politice, şi mai ales militare, arătau celui din urmă lucrător ce este războiul şi cum se va desfăşura el, în culori şi cu amănunte locale, cât mai aproape de realitate. […]*

La noi, ce s-a făcut?

O educaţie falsă, sentimentală, în şcoli şi în armată. […] Ne amintim de timpul când făceam serviciul militar într-o garnizoană. Se citea, pentru stimularea sentimentului patriotic, discursul plăsmuit de un autor, pe care l-ar fi rostit sergentul Florea Băjan, în războiul de la 77, la Calafat. Erau vreo câteva file! Un discurs pe care nici muribundul sergent nu-l putea rosti, nici soldaţii asculta, în toiul luptei, în vijelia de gloanţe şi şrapnele. Când sunt atâtea pagini adevărate în colecţiile noastre de cronici şi documente!
Nicio cunoştinţă despre vecini.
Frazeologie şi sentimentalism fals care nu pot dura la încercări, întruniri şi gazetărie!”
(Virgiliu N. Drăghiceanu, 707 zile sub cultura pumnului german, Ed. Saeculum Vizual, Bucureşti, 2012, p. 106-107)

Aceste realităţi au fost consemnate masiv în memorialistica şi literatura română interbelică. Pentru că au fost trăite de toţi. Ele, şi consecinţele lor.
În Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, publicată în 1930, Camil Petrescu zugrăveşte un tablou cutremurător. Romanul ne arată situaţia dinainte de intrarea României în război, după doi ani de la începerea acestuia. Clasele sociale bogate (de la moşieri la feluriţi intelectuali cu poziţie şi avere), precum şi funcţionarii, jurnaliştii şi politicieni, sunt dominate categoric de un amestec infernal de făţarnică retorică „patriotică”, dependenţă de plăceri (adesea extrem de murdare) şi corupţia cea mai deplină. Cei care încearcă să fie cu adevărat patrioţi sunt priviţi cel mult cu amuzament. Înarmarea armatei este mizerabilă. Puşti din 1877, puţine mai noi, dar şi acelea de slabă calitate. Tunuri din 1877, care fuseseră moderne în urmă cu jumătate de secol; uzate, imprecise, mult depăşite. Calibrul maxim curent este ridicol faţă de cel al artileriei inamice. Grenade de mână. „Fortificaţiil” din Carpaţi, o glumă proastă. Duşmanii au puşti moderne, artilerie modernă şi multă, mitraliere – la noi o raritate. Etc., etc.

Singurul lucru frumos şi clar atestat în toate sursele, româneşti sau străine: vitejia neţărmurită a ostaşului român!

Critica României şi Armatei Române, politicii militare etc. făcută de Kellerman în Bukarester Tag(e)blatt, include şi următoarele afirmaţii:

„[soldatul român este n.n.]** ca atacator şi chiar ca urmăritor, irezolut; eroic însă, plin de sacrificiu, ca apărător al pământului naţional.
… A arătat în apărarea graniţelor toată destoinicia sa şi s-a bătut vitejeşte.
[la Severin, soldatul român opune n.n.] o crudă rezistenţă.
[în Argeş n.n.] vrăjmaş încăpăţânat!
… [la Câmpulung n.n.] tăria acestor lupte, pentru înălţimile dinaintea oraşului, nu aducea germanilor, cu tot cursul favorabil al luptelor, niciun câştig vizibil de teren. 
… [în sudul Transilvaniei n.n.] rămâne de neînţeles cum, în criticile momente ale bătăliei de la Sibiu, armata a II-a română, aflată la Vest de Făgăraş, la 24 kilometri, nu a alergat pentru descongestionarea vecinului. Dar, deşi acolo mitralierele aduceau moarte înmiită în rândurile românilor, ei se adună iarăşi, atacă îndrăzneţ, vitejeşte. Bravo, valahule! Germanii ştiu să preţuiască vitejia!
… [la sud de Braşov n.n.] aripa stângă a grupei Falkenhayn avusese un greu ceas, fiindcă apărătorul nu numai că apăra fiecare petic de pământ cu cea mai mare încăpăţânare, dar ataca energic.
… [la Predeal n.n.] rezistenţă încăpăţânată… eroică.”
((Virgiliu N. Drăghiceanu, 707 zile sub cultura pumnului german, Ed. Saeculum Vizual, Bucureşti, 2012, p. 105-107)

Sunt acestea mărturii ale Germanilor ocupanţi, care se înstăpâniseră în Muntenia şi Oltenia. Mărturii ale celor care erau – în acele clipe – învingători, despre cei pe care – în acele clipe – credeau că-i învinseseră definitiv. Şi, de aceea, sunt cu atât mai preţioase!

Valoarea acestor izvoare istorice este uriaşă. Pentru că ne arată un adevăr istoric pe care mulţi – duşmani din afară sau din lăuntru ai Românilor – încearcă să-l ascundă sau nege în fel şi chip:

Românul de rând şi-a făcut datoria exemplar, stârnind admiraţia duşmanilor cei mai înverşunaţi; clasa politică şi administraţia s-au dovedit trădătoare şi cauza tuturor nenorocirilor pe care le-au avut de dus Românii.

Trebuie să amintim aici faptul că această clasă politică şi această administraţie erau fundamental străine!
Educaţia politicienilor şi funcţionarilor înalţi, a diplomaţilor şi celor mai mulţi ofiţeri se făcea pe tipar străin: masonic (adică ne-românesc), franţuzesc (să mai spunem ne-românesc?), englezesc, rusesc, german, grecesc etc. Orice, numai românesc să nu fie!
Ca urmare, românismul acestor clase rămânea, în imensa majoritate, strict declarativ. Bietul Eminescu, zadarnic atrăsese atenţia, în urmă cu peste 50 de ani, asupra acestei divizări între popor şi clasele suprapuse!

În aceste condiţii avem, la intrarea şi în timpul războiului, două lumi „româneşti”: întâi, cea a ţăranului român, care cuprinde aproape 90% din populaţie, dar nu are niciun drept politic real; apoi cea a orăşenimii şi a grupurilor ce constituie modelul, ţinta, idealul, idolii orăşenimii, adică politicieni, intelectuali cu avere şi influenţă, funcţionari înalţi etc.
Prima lume este fundamental românească, supusă unui program „patriotic” de deznaţionalizare sistematică şi exploatare cruntă (în numele „progresului” şi pe principiul „noi ştim mai bine decât voi ce vă trebuie”).
A doua lume este cel mult românofonă – deşi mulţi din alcătuitori nu ştiu bine limba română – şi dominată de o dragoste sau patimă pentru ceea ce e străin.
Prima şi-a făcut datoria faţă de Ţară, Neam şi Dumnezeu, după cum o recunosc toate sursele istorice, româneşti sau străine.
Cealaltă, dimpotrivă.

Întrebarea ar fi, când vom schimba această stare de fapt? …

Mihai-Andrei Aldea

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

* Autorul indică o serie de cazuri particulare ale acestei pregătiri de război germane, inclusiv cunoaşterea şi pregătirea cuceririi fortificaţiilor franceze.
** Notele noastre sunt făcute pe baza textului aparţinător lui Virgiliu N. Drăghiceanu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: