Etichetă: Ungur

Despre trufia Imnului Ungariei. O controversă

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

La articolul Trufia Imnului Ungariei am primit un răspuns (împărțit în două părți) care contrazice scrisele mele.
Replica este frumoasă, argumentată, civilizată. Acesta fiind singurul tip de replici pe care le accept pe acest site (blog).
Dar, cum se poate bănui, am altă părere decât cea din replică.
Prin urmare, m-am hotărât să înfățișez și replica, și răspunsul meu la ea, într-un articol de sine stătător. Poate va fi de folos cuiva.

Comentariul 1

Părinte drag!
Versurile „Megbűnhődte már e nép. A múltat es a jövendőt!” este tributară învățăturii catolice despre ‘ofensa divină’ (a fericitului Augustin) conform căreia Dumnezeu NU iartă până cineva nu este pedepsit pt ofensă. (ideea de ‘ofensă divină’ a ajuns în canoanele lor de exemplu la Conciliul din Trent (1546)). Același mod de gândire a făcut posibilă apariția dogmei ‘purgatoriului’ în care oamenii își plătesc (prin suferința unor chinuri) singuri păcatele mai mici nespovedite și ispășite prin penitență, Iisus Hristos plătind pentru ‘vina ereditară’ (altă dogmă a catolicilor) pe care nici un alt om nu o poate plătii, ofensa fiind prea mare, plătibil doar cu sânge nevinovat / curat.
Într-adevăr, dacă omul gândește ortodox, fraza din imn este erezie (părere distinctă), dar asta e cu catolicii, la ei Dumnezeu este un justițiar.
Maghiarii nu gândesc la modul: ‘gata suntem liberi să facem orice suntem absolviți’. Această idee este absentă.
Cei puțini care – iubesc să urască altă nație – au alte argumente.
Iar cei ca Angela Kiss … nu cred că e chiar unica, dar rari. Aceștia chiar dacă au toate țiglele pe casă, unele sunt puse aiurea.
Majoritatea n-au treabă cu nimeni.
Autorul poeziei (textului) un maghiar din jud. Satu Mare, avea în vedere suferința poporului, iobăgimii (și țăranii maghiari erau iobagi și sufereau, se mai răsculau ca Gheorghe Doja), a poporului în general, apăsat de mai marii austrieci și maghiari (între care și români care s-au maghiarizat pt acces la ciolan) din mica pătură conducătoare, caz asemănător cu boierii din Muntenia și Moldova (și peste tot) care asupreau crunt țăranul fie iobag fie nu. (Muzica a compus-o Erkel Ferenc).
Nu se poate ștampila o națiune întreagă din cauza unor psihopați, doar nu caracterizăm românii după Țurcanu & Co, nici pe germani după SS-iști …
Cu respect, T…

Comentariul 2

… apoi imnul Germaniei „Germania, Germania peste toate, Peste toate câte sunt în lume!” în original:
Deutschland, Deutschland über alles, Über alles in der Welt
este muuuuuult mai arogant, trufaș … dar totuși nu considerăm poporul german ca un ‘rău’ … dar cu maghiarii suntem în dublu-standard … mulți din ei cu noi așișderea.
Ori acest lucru nici pe placul lui Dumnezeu nu este nici Adevărul

Răspuns:

Vă înțeleg ideile, dar mi-aș dori să puteți avea deschidere și către alte păreri.
O voi lua pas cu pas, după ceea ce ați scris în cele două comentarii:

1. Chiar după teologia catolică, versurile  „Megbűnhődte már e nép. A múltat es a jövendőt!”  nu au nicio justificare în doctrina „ofensei divine”. Aceasta se referă la plata păcatelor și greșelilor prin suferința ce vine în urma lor. Dimpotrivă, textul vorbește despre plata prin suferințele de acum a păcatelor din viitor, ceea ce este în contradicție cu doctrina amintită. Dacă ar fi să căutăm o justificare în Catolicism, aceasta ar fi cel mult aceea a „meritelor prisositoare”, doar că aceasta se potrivește aici doar dacă se consideră Națiunea Maghiară, in corpore, și sfântă, și alcătuită doar din sfinți. Ceea ce amplifică trufia versurilor, nu o scade.

2. Ca să facem o demonstrație prin reducere la absurd, chiar dacă am admite că versurile în cauză sunt inspirate de o anume erezie catolică, asta nu le face cu nimic mai smerite! Dimpotrivă, faptul că din toată doctrina catolică s-a ales anume un asemenea concept mărturisește exact îngâmfare!

Aici putem aminti Imnul Spaniei, Marcha Real, care nici nu are versuri oficiale, iar cele care au fost sunt total străine de trufia din textul unguresc „Această națiune a suferit destul pentru păcatele sale trecute și viitoare!”.

Din Imnul Portugaliei, A Portuguese (ori Portuguese) cele mai mândre versuri sunt primele: „Heróis/ do mar, nobre povo, / Naçao valente, imortal, / Levantai hoje de novo / Os esplendor de Portugal”, adică „Eroi / ai mării, nobilă stirpe / Națiune vitează, nemuritoare / Ridică acum din nou / Splendoarea Portugaliei”.
Sincer, nimic de reproșat, deși Portughezii sunt mult mai catolici decât Ungurii.

Imnul Italiei – patria originară a Catolicismului! –, numit „Il Canto degli Italiani”, „Fratelli d’Italia” etc., face, într-adevăr, apel la Dumnezeu. De pildă, în strofa 3, care sună așa: „Uniamoci, amiamoci; / L’unione e l’amore / Rivelano ai popoli / Le vie del Signore. / Giuriamo far libero / Il suolo natio: / Uniti, per Dio, / Chi vincer ci può?”. Adică: „Să ne unim, să ne iubim / Unirea și iubirea / Relevă popoarelor / Calea Domnului. / Jurăm să eliberăm / Pământul nației / Uniți, pentru Dumnezeu / Cine ne poate învinge?”.

La fel stau lucrurile cu Imnul Andorei (El gran Carlemany), și cu atât mai mult cu Imnul Maltei (L-Innu Malti), ultimul putând să fie cântat cu inimă curată de orice Ortodox!

Tot lipsit de orice alunecare extremistă ori eretică este și Imnul Croației (Lijepa naša dominovo).

Iată, deci, că toate țările catolice au imnuri de o frumoasă decență, de un patriotism curat și de o mare sănătate teologică a versurilor! Și acestea sunt țări majoritar, ba chiar covârșitor catolice!

Prin urmare, să nu aruncăm vina pe Catolicism pentru alegerea Ungurilor! Cu atât mai mult cu cât de multă vreme Catolicii sunt o minoritate în Ungaria, deci era ușor de îndreptat textul sau de ales alt imn!
Și vă îndemn să citiți versurile Imnului Sloveniei (Zdravjica), spre a vedea ce imn are această țară catolică de lângă Ungaria!

3. Ideea că Maghiarii nu gândesc „suntem liberi să facem orice” este foarte optimistă. Și mi-aș dori din tot sufletul meu să fie adevărată. Doar că dacă nu ar crede asta ar schimba imnul. Sau, ca să mergem la alte fapte (Matei 7.15-20), o să dau alte exemple. De pildă, atâta vreme cât se păstrează minciuna că Ungurii au găsit „gol” când au venit în Panonia și Ardeal, ar fi absurd să cred în bunele intenții ale Ungariei și Maghiarilor. La fel câtă vreme se păstrează și propagă minciuna că Ungurii au găsit doar „rămășițe ale popoarelor migratoare” atunci când au venit. Sau alte asemenea minciuni, care dovedesc rea voință și rea intenție. Căci în lipsa unor intenții de condamnare a genocidului anti-românesc început de Ștefan I, a crede în îndreptarea sau bunătatea Ungurilor ca națiune este sinucidere și absurditate atroce.

4. Ideea că cei care ar vrea răul Românilor sau altor națiuni sunt „o minoritate neînsemnată” s-a vehiculat multă vreme. Inclusiv în timpul în care Emke și alte structuri maghiarizau forțat Românii (și alte etnii). Inclusiv în interbelic, după care au urmat atrocitățile din Transilvania ocupată. Atrocități la care Ungaria a fost și este părtașă ca națiune și stat. Putem crede în schimbarea Ungariei și Ungurilor ca națiune când o să vedem o sută de monumente ridicate de Ungaria pentru victimele Tribunalelor de Sânge din 1848-1849. Căci statul maghiar a ridicat o sută de monumente pentru „nedreptatea” Trianon! Și să îi vedem pe Unguri mergând să comemoreze victimele, așa cum merg la monumentele „nedreptății” Trianon. La fel pot să amintesc despre genocidara „fugă după steag” și victimele ei. Sau despre crimele făcute în timpul Primului război mondial, inclusiv cu oameni arși pe rug. Etc.

5. Mulțumesc pentru prezentarea contextului scrierii Imnului Ungariei; îl cunosc, dar apreciez gestul. Aș sublinia, totuși, că acest context nu justifică în niciun fel aroganța și fățărnicia textului. Despre aroganță am scris; și am lămurit mai sus și treaba cu învinuirea Catolicismului pentru ceea ce este de fapt altceva. Despre fățărnicie, cu mila lui Dumnezeu, voi scrie. Ajungem însă la

6. afirmația că „Nu se poate ștampila o națiune din cauza unor psihopați”. Această afirmație poate să fie adevărată. Însă este adevărată numai dacă psihopații nu sunt tipici națiunii. Ce înseamnă să fie tipici națiunii? De pildă, să fie mereu la conducerea acelei națiuni. Și ajungem aici la cea mai mare problemă:

În Ungaria și Maghiarime oamenii buni sunt ținuți la nivele joase, ori puși în funcții cu putere politică (aproape) zero; ajung sus numai cei care sunt susținători ai iredentismului extremist maghiar. În toate marile momente istorice acest lucru s-a dovedit clar. O recunoașteți indirect în textul dvs., atunci când vorbiți despre răul făcut de „mai marii austrieci și maghiari”, ba chiar și de acei „români care s-au maghiarizat pentru acces la ciolan”. Afirmația arată existența unui proces negativ (pro-rasist, pro-extremism etnic) de filtrare pentru elita politică maghiară.

La fel stau lucrurile și cu Germanii și Germania, de multă vreme: ajung la conducere, sistematic, oameni de foarte mare răutate, chiar dacă se pretind (și poate chiar sunt) bine intenționați. Dovadă Hitler și Angela Merkel, doi răufăcători ajunși la putere pentru lungi perioade – chiar dacă, evident, stilul de lucru al răutății celor doi pare foarte diferit.

La fel stau lucrurile cu Rusia, la fel cu Franța.

Și, cel puțin deocamdată, la fel stau lucrurile și cu România și Românii, doar că noi aducem la putere pe răufăcători asemenea lui Angela Merkel: dușmani și distrugători direcți și evidenți ai propriei noastre țări și națiuni. (Poate se trezesc Românii la aceste alegeri!)

Căci se împlinește mereu cuvântul Domnului, că cei drepți sunt pretutindeni o minoritate, fiind cel mai adesea disprețuiți în casa și patria lor.

7. V-a scăpat, fără să vă dați seama, un adevăr de care fugiți. Ați spus inițial că Ungurii care ne-ar privi cu dispreț sau ură sunt puțini, iar acum ați spus „mulți dintre ei”.

O să închei cu aceste fapte:

Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.
Dar ca să se întoarcă, trebuie întâi să știe că este păcătos și care este calea de întoarcere.
Eu mi-aș dori ca toți Românii și Maghiarii să se mântuiască!
Dar trebuie ca fiecare să își cunoască păcatele sale și să se pocăiască. Iar asta este cu neputință dacă nu mărturisim adevărul.
Eu știu foarte bine că Ungurii au avut ambiția să facă lucruri frumoase în multe domenii: în muzică și arhitectură, în literatură și pictură, în știință și economie etc.
Știu că din conlucrarea româno-ungară au ieșit lucruri minunate, de la Podul cu Lanțuri și până la festivalurile mămăligii din Harghita sau Covasna. Dar și că Ungurii nu recunosc de obicei nici măcar originea română a lui Iancu de Hunedoara sau Matiaș Crai, cu atât mai puțin alte împreună lucrări (și cu atât mai mult masiva origine română a Maghiarilor de astăzi!).
Deoarece problema este că mândria și trufia nimicesc valoarea celor mai frumoase realizări. În vreme ce smerenia și demnitatea amplifică infinit valoarea celor mai mici realizări.

Cine are urechi de auzit să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Trufia Imnului Ungariei

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Am fost întrebat repetat „unde e trufia Imnului Ungariei?” sau „de ce ziceți că Imnul Ungariei este trufaș?” etc.
Dacă întrebarea a fost pusă de Români care nu știu maghiara, sau de Unguri, am înțeles. Primii nu cunosc textul, iar ceilalți s-au obișnuit atât de mult cu trufia maghiară încât nu o pot detecta. Dar de mirare mi-a fost și îmi este că sunt Români care știu limba ungară și nu văd trufia acestui cântec (sau, mai bine zis, a versurilor lui).
Oricum, răspund aici tuturor.

Voi începe cu textul unei Unguroaice stabilite în Marea Britanie. Un text ce poate părea subiectiv în privința pozițiilor estetice prezentate. Dar pe care îl preluăm pentru traducerea în limba engleză făcută de autoare unui vers esențial.
În română, textul citat este:

„Ai auzit vreodată Imnul Național al Ungariei? Nu? Bine de tine! Nu ți-l recomand deloc. Decât dacă ești în căutarea inspirației pentru o tentativă de sinucidere. Dacă nu este o tentativă, și ești deplin hotărât cu suicidul tău, atunci îți recomand puternic nu doar să citești versurile, dar să și asculți muzica. Cea mai jalnică melodie funebră sună veselă prin comparație. Alte națiuni au imnuri inspiratoare, precum ”God Save the Queen” sau „La Marseillaise” ori „The Star Spangled Banner”, și versurile lor sunt despre victorie și mândrie, ca „Rusia – sacrul pământ părintesc, Rusia – iubita noastră țară” sau „Germania, Germania peste toate, Peste toate câte sunt în lume!”. Dar despre ce este imnul maghiar? Începe cu „O, Doamne, binecuvântează Ungurul” și continuă apoi cu opt lungi și dureroase strofe despre „jugul robiei” și „urne funerare” și „cadavrele armatelor noastre înfrânte” și „gemete de moarte, bocete” și, în sfârșit, încheie cu „Milă, O, Doamne, Ungurilor care au suferit pentru toate păcatele trecutului și viitorului!”. Da, și pentru cele ale viitorului.” (Angela Kiss, How to Be an Alien in England: A Guide to the English, 2018)

În engleză, fraza Angelei Kiss care ne interesează cel mai mult este:
„‘Pity, O Lord, the Hungarians they who have suffered for all sins of the past and of the future!’ Yes, of the future too.”
O punem pentru a încredința pe cititorul care nu are chef să caute sursa că nu am schimbat, prin traducere, zisele autoarei.

Ceea ce nu spune aici autoarea – ca să nu fie redundantă, probabil – este că fraza în cauză revine de două ori în Imnul Ungariei (numit Himnusz): în prima strofă și în a opta (ultima).

În prima strofă sunt versurile „Megbűnhődte már e nép / A múltat s jövendőt!”, pe care Google Translate le traduce în română, foarte inspirat, „Acest popor a păcătuit deja / Trecutul și viitorul!”. Dar care sunt traduse în limba engleză, repetat, pe multe site-uri, inclusiv oficiale, așa cum le traduce Angela Kiss mai sus: „This nation has suffered for all sins / Of the past and of the future!”. Adică „Această națiune a suferit pentru toate păcatele / Trecutului și viitorului!”.

În ultima strofă se revine în forma „Megbűnhődte már e nép / A múltat s jövendőt!”, pe care Google Translate, foarte inspirat, o traduce în română exact la fel: „Acest popor a păcătuit deja / Trecutul și viitorul!”. Însă în limba engleză, din nou, traducerea este „They who have suffered for all sins / Of the past and of the future!”. Adică „Ei care au suferit pentru toate păcatele / Ale trecutului și viitorului”. „Ei” fiind „Ungurii” despre care se pomenește la începutul strofei a opta.

Ei bine, teoretic, Ungurii ar fi (fost) Creștini. O fărâmă dintre ei – și o fărâmă prigonită mereu – sunt Ortodocși. Aceștia însă nu au vreun cuvânt de spus în Ungaria. Cel puțin de pe la 1300 până la 1600, Ungaria de astăzi a fost majoritar catolică; la fel era Croația, cu bucata din Dalmația inclusă atunci în ea. Moravia și Marmația (Slovacia) erau împărțite între Românii Ortodocși, pe de-o parte, și Slavii, Germanii și Ungurii catolicizați, pe de alta. În Transilvania dominau numeric Românii Ortodocși, dar puterea politică și militară era deținută de Catolicii străini (Unguri și Sași). Din 1600 Protestantismul se răspândește puternic, începând să prigonească pe Români cu aceeași răutate cu care o făcuse până atunci și Catolicismul. Alte măști, aceeași piesă… Oricum, cel puțin nominal, încă de pe la 1100 și până la 1948 Ungaria intră în rândul țărilor declarate sociologic de creștine (inclusiv în timpul acțiunilor de genocid împotriva Românilor din toate aceste epoci).
Chiar și acum Ungaria își revendică – mai ales prin conducerea ultimilor ani – „rădăcinile creștine”.
Dar!
În toate religiile protestante existente în Ungaria, cu atât mai mult în Catolicism și Ortodoxie, se recunoaște faptul că omul NU POATE PLĂTI PENTRU PĂCATELE SALE.
În toate religiile protestante existente în Ungaria, cu atât mai mult în Catolicism și Ortodoxie, se recunoaște faptul că IISUS CHRISTOS ESTE CEL CARE A PLĂTIT/PLĂTEȘTE PENTRU PĂCATELE OAMENILOR.

Ca urmare, textul amintit este o erezie cruntă, o lepădare absolută de Iisus Christos și de Dumnezeu Tatăl (deși acesta este invocat repetat în imn!).
Și, totodată, este dovada unei trufii demonice, ca și a garanției repetării celor mai sub-umane acte ale Maghiarimii!
Căci în clipa în care îți îndoctrinezi poporul din pruncie să creadă că deja sunt plătite păcatele trecute și viitoare, garantezi libertatea păcătuirii!
Și atunci când îți îndoctrinezi poporul din pruncie să creadă că suferințele sale trecute sunt atât de uriașe încât plătesc toate păcatele viitorului, garantezi ura fanatică împotriva celor învinuiți de acele suferințe!

Din punct de vedere creștin, ar fi de așteptat ca toate cultele din Ungaria să protesteze împotriva unui asemenea text. Dar, deși am căutat, nu am găsit nici măcar un singur protest.
Mai mult, bisericile ungurești catolice și protestante îl difuzează frecvent; au coruri care îl cântă, chiar la sau după slujbe; îl includ în revistele lor etc.
Cumva, „Creștinismul Maghiar” a devenit, de multă vreme, antichristic, promovând fără șovăire texte care contrazic 100% Învățătura lui Christos.

Desigur, Imnul Ungariei este doar unul din multele instrumente de propagare a urii și aroganței (trufiei) în Națiunea Maghiară.
Trebuie înțeles că acest imn a fost adoptat pentru că reflectă gândirea și dorințele clasei conducătoare, dar și a unei mari părți din popor.
Gândire impregnată de trufie, dorințe pline de ură.

Pentru Românul obișnuit este foarte greu de înțeles și această trufie, și această ură.
Căci și acum, după optzeci de ani de Comunism (și NeoComunism), încă mai plutesc în aerul românesc (în ethosul românesc, dacă vreți) acele rânduieli bătrâne ale bunătății, iertării, înțelegerii.
Doar cine citește documente privind genocidurile ungurești (precum Teroarea hortistă…) va înțelege că în spatele politeții ungurești se ascunde, prea adesea, altceva. Sau… altcineva (acela care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, părintele minciunii și răutății).

Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.
Și eu la fel, deși sunt infinit de departe de înțelepciunea, bunătatea și iubirea Lui.
Mi-aș dori din suflet ca Ungurii să Îl (re)găsească pe Dumnezeu, și să (re)vină la Biserica Sa.
(Am sugerat regăsirea și revenirea, pentru că primii Unguri ce au părăsit păgânismul cu care veniseră din Asia au fost cei care s-au botezat ortodox. Până și Coroana Ungariei este în primul rând o coroană ortodoxă, de la Constantinopol – peste care s-au adăugat ulterior elemente catolice.)
Și este limpede că o Maghiarime Ortodoxă ar avea alt imn, unul mult mai smerit și mai înălțător.
(Căci cine se smerește va fi înălțat și cine se trufește va fi smerit!)

Dar, până atunci, acesta este adevărul despre trufia Imnului Ungariei.
Și, poate, dacă voi avea răgaz și luminare, voi scrie și despre fățărnicia Imnului Ungariei…
Poate cineva aude și se trezește!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Dubla nevroza a Ardelenilor

Mihai-Andrei Aldea13 comentarii

Diferența comportamentală e reală, dar nu are deloc înțelesul care i se atribuie de regulă, inclusiv în aceste comentarii*, iar cazuistica (exemple pro/contra) se poate multiplica la nesfârșit. Altceva trebuie. Intră în scenă ”dubla nevroză a ardelenilor”.

Am fost eu însumi aderentul teoriei ”diferenței culturale” în ciuda faptului că ar fi trebuit să știu mai bine. Pe de o parte, eram absolut avertizat că piața concurențială, acolo unde oamenii se întâlnesc voluntar pentru a preschimba agoniseala (efort și timp de viată, adică muncă) pentru ceea ce își doresc (adică bunuri, servicii) este cel mai puternic sculptor al comportamentului în direcția virtuților și a inteligenței. Ori vinzi, ori împilezi și/sau furi, e atât de simplu. Cu cât mai libera piața și concurența mai mare, cu atât mai civilă și mai amiabilă socialitatea. Piața liberă elimină trântorii și șmenarii, laolaltă cu cartofii stricați și prețurile umflate. Cu toate acestea, în pofida faptului că orașul nostru din Ardeal (mijlociu -> mare) nu avea nici pe departe gradul de diversificare și adâncime de piață al Bucureștiului, susțineam noțiunea ”superiorității” vieții de acolo, pe baza acestor vagi caracteristici ”culturale” sau ”comportamentale”. Un caz tipic de disonanță cognitivă. La un moment dat, concitadini cu același tip de experiență de strămutare, dar cu mai puține prejudicii (tare), m-au forțat sa iau act de ea, prin afirmația simplă și adevărată: în București, viața e mai bună (social, economic, cultural – instituțiile statului sunt proaste oriunde).
Comportamentul din Ardeal doar pare mai civil si mai plăcut atâta vreme cât rămâi în superficialitatea lucrurilor: turism nostalgic în orașul natal, cumpărat langoșe la piață, ”bierfest” cu vechi prieteni din liceu. Dar dacă revii, și dacă intri în complexitățile tranzacționale ale vieții, atunci ești izbit de fricțiuni în funcționarea schimburilor voluntare (piața asta e), și de o incompetență în circumnavigarea asperităților, cum în București nu am mai întâlnit, poate, de la finele anilor 90. Înțelegerile, forma implicita a contractului, nu merg, merg greu sau merg o vreme după care, Dumnezeu cu mila!
Sub pojghița de civilitate și molcomie, fierbe o lava de frustrări, de conflicte nerezolvate și nerezolvabile, o căldare de agresiune latenta de dimensiunile unei Hiroshime, nu rareori debușând în alcoolism, relații toxice de familie sau de vecinătate, proiectate ca un fulger din senin în interacțiuni publice. Când capsa ardeleanului sare, ramii cu gura căscată: ea sare fără motiv decelabil, fără voia lui, cu întârziere, și face prăpăd. Nu știi că ceva vine, nu știi când vine, și efectele sunt ireparabile pentru ambele părți. Ardeleanul este un berserker: ceea ce poate fi bun la război, dar nu când vrei doar să îți repari acoperișul!

Și acum, prima teză: civilitatea din Ardeal este o forma de nevroză.
Eu o numesc ”nevroza habsburgică”.
Ea este varietatea care ”nu a prins” a nevrozei statiste germanice post-bismarkiene (statul ”providențial”). Și acesta e momentul în care vă invit sa vă gândiți atât la ”superioritatea tehnologiei germane”, la punctualitatea lor admirabila, la seriozitatea lor faimoasa – cât și la Auschwitz. ”Cum a fost posibil”, etc. aici își are explicația: nevroza ”civilizațională” (deși etatismul nu are nimic a face cu civilizația, dimpotrivă). Nu altul decât vienezul Freud ne pune pe calea corectă (Civilizația și neajunsurile ei). Și tot o germanică, elvețianca Alice Miller, descrie ”pedagogia neagra” prin care nevroza aceasta era însămânțată adânc în suflete din cea mai fragedă pruncie (recomand filmul lui Michael Haneke, Das weiße Band. Eine deutsche Kindergeschichte). Bănuiesc că în situația asta de ”nevroză incompletă” se află mai tot arealul fostului imperiu habsburgic: în primul rând ungurii, care au motive suplimentare de a avea capul tulbure, datorită asocierii lor mai strânse și de pe poziții subalterne la bombastica ”imperială”.
În Ardeal, ”civilizația” asta ”de fier”, represivă și ”afirmativă”, ”cu voie de la împărăție”, nu a prins: și aici survine momentul în care suntem recunoscători austro-ungarilor pentru discriminarea masiva împotriva românilor. Datorita ei, am rămas mai puțin afectați. Destul cât să ne dăm seama (mulțumiri acelui bănățean, oltean sau bihorean anonim!), de diferența dintre ”jugul de lemn turcesc” și ”jugul de fier austriac”. Buna ”mema”. Doamne ajută! Ea a intrat în conștiința românească precum o lecție a veacurilor. Pot germanii, austriecii, ungurii sa conceptualizeze o astfel de diferență, sa vadă măcar că e o problema acolo? Nu știu, dar nu cred. Românii au conceptul libertății: și pe acesta se poate clădi civilizația.
Nevroza nu se transmite de la tronul imperial la noi, 2-3 generații distanta, fără verigi intermediare. Nevroza politica se transmite inter generațional pe căi psihologice particulare: familie, vecini, concitadini, apoi iar, copii, cei șapte ani de-acasă, etc… Pentru a profita maxim de aceste rânduri, un exercițiu de auto-analiza se impune.

Un al doilea nivel al nevrozei este contemporan și auto-indus: uitarea forțată, capacul pus memoriei istorice. Nu a existat rezolvare, nici politica, nici morala, creștinească sau de alt fel, a vieților pe care românii, bunicii și străbunicii noștri, le-au avut de suferit ca popor împilat pe propriul pământ. Pentru o vreme, după trauma segregaționistă Târgu Mureș (1990), și după spaima secesionista Kosovo (1999), era justificabilă speranța că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla dacă doar am înceta să vorbim despre trecut și ne concentram pe o construcție europeană bazată pe subsidiaritate. Între timp, iredentismul oficial maghiar nu a încetat să crească, în vreme ce Guvernul român a abandonat de facto Ardealul, în special zonele foste secuiești (actualmente maghiarizate). Între timp, proiectul european a ajuns falimentar în criza financiara din 2011-2, anti-național după 2016 (Trump, brexit și neopoporanismul) și s-a întors decisiv împotriva popoarelor din 2020 încoace, într-un asalt aproape continuu asupra libertății (covid, decarbonizare cu tot ce presupune ea – acces la energie, carne, apoi stagflație = recesiune + inflație, ukrainizare propagandistică, supraveghere digitală). În drepturile încă ”permise” se pot ușor recunoaște ”libertățile” pe puncte pe care le ”acorda” kaizerul. Pe linia aceasta, nu mai e nimic de așteptat. Tot ce e ”nou” e deja vechi, și s-a dovedit deja că nu merge. Doar nebunii așteptă alt rezultat repetând același lucru (Einstein, apocrif). Dar, până una alta, inerțiile din anii 90 au funcționat și încă funcționează.
Mulți ardeleni sunt asemeni tefeleilor: ei cred că dacă poartă pantaloni roz, merg pe trotineta, vorbesc în romgleza, reciclează și, ultimul fad, se închină steagului curcubeu-multicolor, sunt occidentali. Nu. Sunt doar proști. De fapt, bolnavi și de aceea, proști. Sunt români bolnavi de alienarea propriei lor identități. Și unii, și alții, vor să își uite românitatea, pentru că ea doare. Ardelenii noștri își doresc, retroactiv, un rol în ”civilizația habsburgică” pe care nu l-au avut niciodată. Și atunci, o reinventează: ridică statui lui Brukenthal în loc de Horia, Cloșca și Crișan, demolează statuile lui Avram Iancu, Mihai Viteazul, Timișoara fudulă sub primar de import refuză accesul formației Phoenix la sărbătorile de capitală europeană… Durerea acestor ardeleni e de tipul nostalgiei, nostos + algos, durerea drumului înapoi spre casă. Doar că acea ”casa transilvană” nu a existat pentru ei, românii ardeleni nu au avut niciodată un loc în ea. De fapt, ceea ce doare este chiar efortul de uitare, de negare, de obliterare a acestui adevăr chinuitor: precum făt-frumos din Tinerețe fără bătrânețe…, tu ca român ardelean, nu ai la ce sa te întorci …

Dar nu de uitare e nevoie, ci de iertare: și ca sa ierți, nu e nevoie sa uiți. Iertarea e un proces separat, care decurge din înțelegerea propriei condiții, inclusiv istorice, și în urma căreia asertivitatea devine măsurată, precis calibrată provocărilor – nu ca mai sus, stil berserker. Ardelenii nu pot fi sănătoși la suflet decât ca români.
Una peste alta, complexele de superioritate ale ardelenilor nu sunt altceva decât reacții compensatorii de narcisism rănit, rezultat al etatismului habsburgic, al poziționării inferioare pe care au avut-o în el, precum și al negării acestei realități. Când am auzit, toamna trecută, un apropiat oarecare beștelindu-i pe ”mitici” atunci, într-un moment de clarificare, am întrezărit complexul ăsta în întreaga lui patologie, am înțeles că nu vreau să am nimic a face cu el, și m-am simțit eliberat de o obsesie de o viață.

Încă un lucru.
Iarna aceasta, așteptam pe cineva la tren; care, ca de obicei, întârzia – mult. La coborâre, aud beștelirea de rigoare a ”românilor”. De regula, reacția mea e tot de beștelire, dar a CFR-ului, a statului, a dispeceratului incapabil să gestioneze complexitate. Însă, de data, m-am trezit din nicăieri cu un alt gând în minte, scurt, clar și concis: “dacă nu poți să faci nemți din ei, măcar iubește-i”. Mi s-a părut că ”iubire” e prea mult, așa că, ulterior, am înlocuit pudic partea a doua cu ”măcar îndură-te de ei”. Desfăcând gândul acesta, și trăgând de diferitele lui fire, a dat cele de mai sus. Indurați-vă de românii voștri! Restul, examinați-vă: undeva, e o hiba afectiva adâncă, meșterită de mântuială cu povestea ”superiorității”.

Outis

* Acest material a fost postat drept comentariu la eseul Românii Ardeleni și Sclavii Ardeleni,
inclusiv drept răspuns pentru șirul de comentarii – ce merită citit – care au urmat.
Autorul a avut îngăduința de a lăsa să fie postat tot ca eseul, așa cum se vede.
Tot dorința autorului este de a folosi numele Outis, dorință pe care
o respectăm ca atare, cu mulțumire pentru material.

Românii Ardeleni și Sclavii Ardeleni

Mihai-Andrei Aldea19 comentarii

Pentru Horia Pop, erou contemporan
al libertății și identității Românilor Ardeleni,
trecut în Veșnicie în 2020

Am crescut în București, dar am și străbuni din Ardeal – din Ținutul Codrenilor, din Cluj sau Alba, din Țara Bârsei etc. Unul dintre cei mai apropiați prieteni de familie a fost marele patriot Horia Pop, din vechea familie memorandistă Pop, familie cu străvechi tradiții patriotice – și, necesar, eroice – în istoria Transilvaniei. Mai mult, am avut bucuria de a străbate întreaga Transilvanie, din văile Râului Negru în Apuseni, din Parâng în Călimani. Am cunoscut și prețuit – cunosc și prețuiesc, de asemenea – numeroși Români din Transilvania; și, bineînțeles, oameni din familii mixte, dar și oameni de omenie din alte etnii, dar nu despre ei vorbesc acum.

Vreau să spun că Românii Ardeleni sunt minunați.
Au, ca toți oamenii, slăbiciunile și neputințele lor. Dar și calități neprețuite.
Poți vedea în ei frumoasa moștenire a Românilor din vechime, cu unirea creștină a Romanității, a Celtismului, Traco-Ilirismului și elementelor scitice locale. Vezi și unele influențe pozitive ungurești (ca, de pildă, unele cântece foarte frumoase), germanice sau, mai rar, de altă origine.
Și poate cea mai mare calitate a Românului Ardelean – adevărat – este dragostea față de Părinți și meleagurile natale, dorul de Patrie și de Părinți, dar și o anume Credință adânc așezată, o nevoie de legătură cu rosturile firii… și ospitalitatea, bineînțeles. Ca în cele mai multe părți românești, la Românii Ardeleni găsești atâta ospitalitate că poate să devină foarte ușor copleșitoare.

DAR, tot în Ardeal, găsești și alt fel de oameni. O altă rasă, aș putea spune, cel puțin spiritual – căci aparținătorii ei pot fi ieșiți chiar din cele mai românești familii ardelene. Definiți prin mândria de a fi fost sub ocupație multă vreme, ei pot fi caracterizați prin fraza

”Noi nu suntem Mitici, noi suntem rasa superioară a Ardeleanului călărit de Unguri și Nemți!”.

Și, nu, nu este o glumă (proastă), nici o ironie (răutăcioasă), ci este exact cum se definesc ei, fără să conștientizeze, însă, ridicolul definirii.

Acești Sclavi Ardeleni sunt tot timpul disprețuitori față de Mitici – adică față de locuitorii din Vechiul Regat (adică Moldova, Muntenia și Oltenia). Acești Sclavi Ardeleni sunt tot timpul disprețuitori față de Balcanici – adică față de toți cei de peste Carpați.
Desigur, ei uită cât de mult au condus Ardelenii și România Interbelică, și România PostDecembristă – fără ca asta să fi dus România pe un drum bun.
Ei uită cei peste 800,000 (opt sute de mii) de Români Regățeni morți în Primul război mondial în luptele pentru eliberarea lor, a Românilor din Transilvania, Banat, Maramureș etc.
Ei uită că în secolele în care Ungurii și Austriecii îi călcau în picioare, le furau averile, le violau femeile, surorile și fiicele, singura lor scăpare era peste Munți, în Moldova, Muntenia și Oltenia.
Ei uită că „civilizatorii” Unguri și Nemți au distrus nenumărate biserici și mânăstiri românești, au ars nenumărate manuscrise și documente românești, au săvârșit genociduri crunte împotriva lor.
De la raderea Românilor din Banat – spre a face loc coloniștilor Austrieci, Sârbi, Unguri etc. – și până la Ip și Trăznea, paginile de genocid anti-românesc ale „civilizatorilor” Unguri și Austrieci sunt nesfârșite. O bună parte dintre ele apar în lucrările unor Bartolomeu (Valeriu) Anania, Ioan-Aurel Pop, Mircea-Gheorghe Abrudan și foarte mulți alții.

Să îi vezi pe cei care ți-au înrobit Străbunii, ți-au distrus cultura, ți-au furat averile, ți-au violat femeile, surorile, fiicele, ți-au ucis eroii și sfinții, ți-au nimicit bisericile, ți-au schimbat Credința prin forță etc., etc., drept „civilizatori”;
Să îi vezi pe frații tăi, pe cei de același neam, de multe ori cu rădăcini ardelene și ei, care s-au jertfit pentru libertatea ta, drept „necivilizați” și „rasă inferioară” asta înseamnă să fii sclav.
Iar să te crezi „rasă superioară” pentru că te tragi din cei înrobiți de asupritori, de coloniști criminali și genocidari, asta înseamnă să fii Sclav Ardelean.

Cine are urechi de auzit și suflet de trezit, să audă și să se trezească!

Mihai-Andrei Aldea

Autonomia ungurească în România şi autonomia germană în Israel

Mihai-Andrei Aldea10 comentarii

Prăpastia ce îi desparte pe Unguri de Români este una doctrinară:

Ungurii sunt convinşi că ei sunt o rasă superioară (uneori având mărinimia să nu o declare deschis), iar Românii (şi ceilalţi vecini din Europa) sunt o rasă inferioară (idem); Ungurii sunt convinşi existenţa lor în sine este o binecuvântare pentru cei peste care au venit; Ungurii sunt convinşi că au o cultură superioară (uneori având mărinimia să nu o declare deschis), iar Românii (şi ceilalţi vecini din Europa) au o cultură inferioară; Ungurii sunt convinşi că „religiile lor” sunt superioare, iar Ortodoxia, desigur, infinit inferioară. Ungurii sunt convinşi că orice păcate ar avea la nivel naţional le sunt deja iertate de Dumnezeu (o spun chiar în imnul lor); Ungurii sunt convinşi că cei din „popoarele inferioare” îi urăsc îngrozitor – şi strict din invidie şi prostie –, conspirând neîncetat spre uciderea Ungurilor şi distrugerea Ungariei; Ungurii sunt convinşi că au fost şi sunt blânzi şi drepţi, oricare ar fi instrumentele pe care le-au folosit spre a-i ţine sub puterea lor pe Români, Slovaci, Croaţi, Sârbi etc. (chiar şi dacă aceste instrumete sunt genocidul cultural şi fizic, incluzând uciderea în masă, violul în masă, torturi demonice, impunerea unei culturi şi limbi străine băştinaşilor etc.).

Aceste convingeri fac parte din bagajul oricărui om cu educaţie ungurească.
Este adevărat, sunt unii care, în urma contactului cu alţi oameni – uimitor: oameni! – îşi dau seama că propaganda în care au fost crescuţi are mari goluri chiar în punctele esenţiale.
Dar cei mai mulţi, şi mai ales politicienii, ţin de aceste idei cu o religiozitate fanatică. Doar extremismul islamic egalează această trăire maghiară.

Cei care au avut de-a face cu Ungurii zi de zi ştiu din experienţă câteva lucruri:
– sunt Unguri civilizaţi, politicoşi, prietenoşi;
– sunt Unguri mitocani, agresivi, neprietenoşi;
– sunt Unguri care trec peste problema Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi celorlalte teritorii pe care Ungaria le revendică – până şi oficial – Românilor (printre aceste teritorii fiind şi Oltenia, Muntenia şi Moldova);
– sunt Unguri care se agită şi chiar explodează pe problema Transilvaniei, Banatului, Maramureşului etc.
Dar toţi aceşti Unguri, cu rare excepţii, dacă se dă ordin de la conducerea ungurească, se vor ridica împotriva Românilor. Aşa cum au făcut-o în 1848-1849 (cca. 40.000 de Români masacraţi de vecinii şi prietenii Unguri), aşa cum au făcut în 1940-1944 (peste 60.000 de Români şi Evrei asasinaţi, peste 500.000 de Români, Evrei şi alte etnii fugiţi din Ungaria în România), aşa cum au făcut-o în Martie 1990 etc.
Cine cunoaşte genocidul unguresc anti-românesc şi anti-evreiesc săvârşit în timpul celui de-al doilea război mondial nu poate să nu se cutremure de neomenia infinită a unui popor ce se declară „superior” şi „civilizat”.
Cine cunoaşte educaţia dată copiilor maghiari din România de astăzi ştie că ei sunt îndoctrinaţi cu ideile următoare:
– acesta este pământul Ungurilor;
– Românii au fost primiţi aici de Unguri din mărinimie (Românii fiind nişte sărăntoci morţi de foame veniţi la cerşit din Sud);
– Românii au furat acest pământ Ungurilor prin perfidie şi trădare, săvârşind nenumărate crime împotriva Ungurilor;
– Ungurii din România gem sub cizma românească, spre durerea fraţilor lor din Ungaria;
– Ungurii viteji se vor ridica şi vor elibera pământul unguresc aflat sub ocupaţie românească, pedepsind bestiile de Români.

Pe scurt, Ungurii de astăzi primesc exact aceeaşi educaţie fantatic xenofobă şi mai ales anti-românească. Aceeaşi cu cea pe care o primiseră atunci când au intrat în Ardealul de Nord.
Ca şi atunci, şi acum există o minoritate ungurească decentă, străină de fanatism, care vrea o bună convieţuire cu Românii sau alte etnii.
Ca şi atunci, minoritatea decentă nu va conta.
Puterea este a celor care dirijează educaţia extremistă, adică a extremiştilor.

În clipa de faţă Camera Deputaţilor a aprobat – diplomatic, „tacit” – proiectul de lege 670/2019. Proiect privind „autonomia Ţinutului Secuiesc”. Adică autonomia ungurească în inima României.
Ultima oară s-a petrecut acest lucru sub ocupaţie sovietică.
Acum PSD, PNL, USR, PMP şi ALDE, partidele urmaşilor P.C.R. şi ai Securităţii, fac acest lucru fără nicio presiune externă semnificativă. Doar din ura lor naturală pentru ceea ce este românesc, pentru România.
Aşa cum au cedat şi teritoriile româneşti din Nord şi Est către Ucraina.
Aşa cum impun vaccinarea obligatorie.
Aşa cum lasă Poliţia şi Jandarmeria să bată oameni pe stradă, să dea amenzi ucigătoare, să împingă oamenii la sinucidere.

Acest act al Camerei Deputaţilor este echivalent cu înfiinţarea unui Ţinut Autonom German în Israel.
Chiar dacă Germanii de astăzi nu sunt cei din vremea lui Hitler (din păcate foarte mulţi Unguri sunt la acel nivel), cum ar putea cineva să ceară Evreilor autonomie germană pe teritoriul lor? Adică autonomia urmaşilor celor care au încercat să-i extermine! Şi Ungurii au încercat să îi extermine pe Români. Păstrând proporţiile, este o situaţie similară.
Dar, da, nu este prost cine cere, este prost cine dă – zice un proverb românesc. Prost sau vândut?

Cine m-a crezut atunci când am spus că se va ajunge la autonomia ungurească în România, că toate partidele parlamentare sunt comunistoide şi reîncarnările FSN ?
Uitaţi-vă mai jos, vedeţi şi înţelegeţi.
Şi poate vă treziţi!

Proiect de lege 670/2019 mărime medie
Proiectul de lege 670/2019 la Camera Deputaţilor, Parlamentul (cică!) României

Derularea procedurii legislative b
Derularea procedurii legislative la Camera Deputaţilor pentru Proiectul de Lege 670/2019 Jos vedeţi că pe 23 Aprilie 2020 a fost adoptat şi înaintat către Senat

Dând click aici puteţi vedea masacrele săvârşite de Unguri în Ardealul de Nord, „în numele dreptului maghiar şi al patriei maghiare”, ca să cităm o formulă tipică a acelor zile. Care, prin grija partidelor parlamentare, par să se întoarcă.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor (click).

P.P.S. Cine vrea să înţeleagă ce înseamnă stăpânirea ungurească în Transilvania, click aici.

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă