Războinici sau resemnaţi

În urmă cu destul de mulţi ani – la scara vieţii omeneşti – un site neocomunist îşi anunţa indignat cititorii că un preot ortodox vrea să le transforme copiii în războinici. Asta fiind, pentru mintea lor comunistă, o acuzaţie. Preotul acela sunt eu, site-ul era, ca mai toate site-urile anti-ortodoxe, condus din străinătate (parte a unei reţele de site-uri neocomuniste răspândite în aproape întreaga lume) iar acuzaţia este o laudă. Şi, da, aş vrea să vă transform în războinici. Nu doar pe copiii voştri, ci şi pe voi. Pentru că suntem în război, iar cei care nu sunt războinici sunt sclavi.

George Coşbuc spunea O luptă-i viaţa, deci te luptă!, într-un poem numit chiar… Lupta vieţii.
Mihai Eminescu ori Ion Luca Caragiale au fost amândoi implicaţi în munca şi lupta naţionalistă, românească, a vremii lor. A fost, de altfel, unul din capetele de acuzare ale stângiştilor de atunci.
Pe scurt, orice personalitate culturală românească am alege, din orice secol, vom găsi că a fost parte a luptei patriotice româneşti a vremii lui. Dacă nu cumva este o falsă personalitate culturală românească, fiind în fapt o personalitate anti-românească, ce a luptat împotriva Românilor (precum cei care i-au atras pe Români către Catolicism, Calvinism, Islamism, Rusism, Maghiarism, Elinism şi alte asemenea izme).
Dar acum?

Am lângă mine teribila carte a lui Anatol Munteanu, Eroii de la Nistru. O mărturie – înăbuşită de laşitatea şi comoditatea românofonă – a luptelor pe care acum, în anii de după 1989, le-au dat şi le dau Românii. Căutaţi-o şi citiţi-o, plângeţi şi treziţi-vă!
Sau puteţi să vă uitaţi şi la Românii din Găgăuzia, aflaţi sub o presiune cumplită, turcească, într-o aşa-zisă „ţară liberă şi independentă” (Republica Moldova, aflată încă sub control rusesc). Cum spunea Svetlana Stoinov, Directorul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat, „lupta pentru identitatea românească se duce zi de zi”.
Sau puteţi să vă întrebaţi câte şcoli româneşti există pentru Românii din Grecia, Albania, Bulgaria, Serbia etc.
Sau puteţi să vă întrebaţi ce s-a ales din sutele de mii de Români din Ungaria anului 1921.
Sau puteţi să vă întrebaţi ce viaţă duc Românii din Ucraina, din Crimeea, din Kazahstan etc., etc.

Sunt milioane de dureri de fiecare zi ale Românilor îngropaţi de resemnarea Românofonilor.
A! Să reamintesc:

Român este cel care cunoaşte, ţine şi duce mai departe moştenirea culturii creştin-ortodoxe pe care au zidit-o sfinţii şi eroii Neamului Românesc. Este un războinic.

Românofon este cel vorbeşte o limbă (oarecum) românească, fie ca limbă maternă, fie ca limbă însuşită mai târziu, dar care nu cunoaşte, nu ţine, nu duce mai departe moştenirea românească. Un asemenea om este cel mult un resemnat, dacă nu deja un duşman al vieţii, trăirii, culturii româneşti, al Bisericii, sfinţilor şi eroilor.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Resemnat este cel care şi-a trădat camarazii, datoriile de luptă, legea, aşezându-se sub alt semn, devenind sclav.

20171210_130309_075 mic

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Autonomia ungurească în România şi autonomia germană în Israel

Prăpastia ce îi desparte pe Unguri de Români este una doctrinară:

Ungurii sunt convinşi că ei sunt o rasă superioară (uneori având mărinimia să nu o declare deschis), iar Românii (şi ceilalţi vecini din Europa) sunt o rasă inferioară (idem); Ungurii sunt convinşi existenţa lor în sine este o binecuvântare pentru cei peste care au venit; Ungurii sunt convinşi că au o cultură superioară (uneori având mărinimia să nu o declare deschis), iar Românii (şi ceilalţi vecini din Europa) au o cultură inferioară; Ungurii sunt convinşi că „religiile lor” sunt superioare, iar Ortodoxia, desigur, infinit inferioară. Ungurii sunt convinşi că orice păcate ar avea la nivel naţional le sunt deja iertate de Dumnezeu (o spun chiar în imnul lor); Ungurii sunt convinşi că cei din „popoarele inferioare” îi urăsc îngrozitor – şi strict din invidie şi prostie –, conspirând neîncetat spre uciderea Ungurilor şi distrugerea Ungariei; Ungurii sunt convinşi că au fost şi sunt blânzi şi drepţi, oricare ar fi instrumentele pe care le-au folosit spre a-i ţine sub puterea lor pe Români, Slovaci, Croaţi, Sârbi etc. (chiar şi dacă aceste instrumete sunt genocidul cultural şi fizic, incluzând uciderea în masă, violul în masă, torturi demonice, impunerea unei culturi şi limbi străine băştinaşilor etc.).

Aceste convingeri fac parte din bagajul oricărui om cu educaţie ungurească.
Este adevărat, sunt unii care, în urma contactului cu alţi oameni – uimitor: oameni! – îşi dau seama că propaganda în care au fost crescuţi are mari goluri chiar în punctele esenţiale.
Dar cei mai mulţi, şi mai ales politicienii, ţin de aceste idei cu o religiozitate fanatică. Doar extremismul islamic egalează această trăire maghiară.

Cei care au avut de-a face cu Ungurii zi de zi ştiu din experienţă câteva lucruri:
– sunt Unguri civilizaţi, politicoşi, prietenoşi;
– sunt Unguri mitocani, agresivi, neprietenoşi;
– sunt Unguri care trec peste problema Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi celorlalte teritorii pe care Ungaria le revendică – până şi oficial – Românilor (printre aceste teritorii fiind şi Oltenia, Muntenia şi Moldova);
– sunt Unguri care se agită şi chiar explodează pe problema Transilvaniei, Banatului, Maramureşului etc.
Dar toţi aceşti Unguri, cu rare excepţii, dacă se dă ordin de la conducerea ungurească, se vor ridica împotriva Românilor. Aşa cum au făcut-o în 1848-1849 (cca. 40.000 de Români masacraţi de vecinii şi prietenii Unguri), aşa cum au făcut în 1940-1944 (peste 60.000 de Români şi Evrei asasinaţi, peste 500.000 de Români, Evrei şi alte etnii fugiţi din Ungaria în România), aşa cum au făcut-o în Martie 1990 etc.
Cine cunoaşte genocidul unguresc anti-românesc şi anti-evreiesc săvârşit în timpul celui de-al doilea război mondial nu poate să nu se cutremure de neomenia infinită a unui popor ce se declară „superior” şi „civilizat”.
Cine cunoaşte educaţia dată copiilor maghiari din România de astăzi ştie că ei sunt îndoctrinaţi cu ideile următoare:
– acesta este pământul Ungurilor;
– Românii au fost primiţi aici de Unguri din mărinimie (Românii fiind nişte sărăntoci morţi de foame veniţi la cerşit din Sud);
– Românii au furat acest pământ Ungurilor prin perfidie şi trădare, săvârşind nenumărate crime împotriva Ungurilor;
– Ungurii din România gem sub cizma românească, spre durerea fraţilor lor din Ungaria;
– Ungurii viteji se vor ridica şi vor elibera pământul unguresc aflat sub ocupaţie românească, pedepsind bestiile de Români.

Pe scurt, Ungurii de astăzi primesc exact aceeaşi educaţie fantatic xenofobă şi mai ales anti-românească. Aceeaşi cu cea pe care o primiseră atunci când au intrat în Ardealul de Nord.
Ca şi atunci, şi acum există o minoritate ungurească decentă, străină de fanatism, care vrea o bună convieţuire cu Românii sau alte etnii.
Ca şi atunci, minoritatea decentă nu va conta.
Puterea este a celor care dirijează educaţia extremistă, adică a extremiştilor.

În clipa de faţă Camera Deputaţilor a aprobat – diplomatic, „tacit” – proiectul de lege 670/2019. Proiect privind „autonomia Ţinutului Secuiesc”. Adică autonomia ungurească în inima României.
Ultima oară s-a petrecut acest lucru sub ocupaţie sovietică.
Acum PSD, PNL, USR, PMP şi ALDE, partidele urmaşilor P.C.R. şi ai Securităţii, fac acest lucru fără nicio presiune externă semnificativă. Doar din ura lor naturală pentru ceea ce este românesc, pentru România.
Aşa cum au cedat şi teritoriile româneşti din Nord şi Est către Ucraina.
Aşa cum impun vaccinarea obligatorie.
Aşa cum lasă Poliţia şi Jandarmeria să bată oameni pe stradă, să dea amenzi ucigătoare, să împingă oamenii la sinucidere.

Acest act al Camerei Deputaţilor este echivalent cu înfiinţarea unui Ţinut Autonom German în Israel.
Chiar dacă Germanii de astăzi nu sunt cei din vremea lui Hitler (din păcate foarte mulţi Unguri sunt la acel nivel), cum ar putea cineva să ceară Evreilor autonomie germană pe teritoriul lor? Adică autonomia urmaşilor celor care au încercat să-i extermine! Şi Ungurii au încercat să îi extermine pe Români. Păstrând proporţiile, este o situaţie similară.
Dar, da, nu este prost cine cere, este prost cine dă – zice un proverb românesc. Prost sau vândut?

Cine m-a crezut atunci când am spus că se va ajunge la autonomia ungurească în România, că toate partidele parlamentare sunt comunistoide şi reîncarnările FSN ?
Uitaţi-vă mai jos, vedeţi şi înţelegeţi.
Şi poate vă treziţi!

Proiect de lege 670/2019 mărime medie
Proiectul de lege 670/2019 la Camera Deputaţilor, Parlamentul (cică!) României
Derularea procedurii legislative b
Derularea procedurii legislative la Camera Deputaţilor pentru Proiectul de Lege 670/2019 Jos vedeţi că pe 23 Aprilie 2020 a fost adoptat şi înaintat către Senat

Dând click aici puteţi vedea masacrele săvârşite de Unguri în Ardealul de Nord, „în numele dreptului maghiar şi al patriei maghiare”, ca să cităm o formulă tipică a acelor zile. Care, prin grija partidelor parlamentare, par să se întoarcă.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor (click).

P.P.S. Cine vrea să înţeleagă ce înseamnă stăpânirea ungurească în Transilvania, click aici.

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Adevăr zguduitor: de la sărăcie sub ocupaţie la bogăţie în România

Romania-Mare-Harta-Administrativa-Basarabia-Bucovina.Info_

Rasismul imperialist germano-austro-ungar face de multă vreme o propagandă anti-românească mizerabilă, plină de minciuni neruşinate.
Printre acestea, afirmaţia despre „ce bine era sub Ungaria/Habsburgi/Austro-Ungaria şi ce rău sub Români/România„. O afirmaţie total mincinoasă, dar preluată de toate slugile coloniştilor străini şi crezută de mulţi. Mulţi dar prea puţin inteligenţi. Pentru că o cercetare simplă astăzi – secolul XXI, totuşi! – i-ar fi lămurit:
Sub Ungaria, Habsburgi şi Austro-Ungaria şi provinciile româneşti şi Românii au fost subiectul unei ocupaţii răuvoitoare, extremist-rasiste, genocidare. Sub Ungaria, Habsburgi şi Austro-Ungaria s-a practicat genocidul cultural, religios şi etnic îndreptat împotriva culturii române, a Ortodoxiei şi a etnicilor Români. S-au interzis şi distrus cărţile româneşti – cu excepţia celor care predicau deznaţionalizarea şi/sau apostazia. S-au interzis şi distrus tradiţiile româneşti – ca singur exemplu, vânătorii români au fost oprimaţi sistematic, excepţie făcând cei care erau trecuţi în slujba nobililor şi regilor maghiari. Banatul, de pildă, a fost subiectul unui continuu genocid religios şi etnic sub Ungaria. Întrerupt de ocupaţia otomană, genocidul etnic a fost reluat sub Austrieci. Zeci de sate româneşti au fost masacrate de „civilizatorii” austrieci. În schimb au fost colonizaţi Şvabi (Germanici), apoi feluriţi Slavi din toate părţile, dar mai ales Sârbi. Toată regiunea majoritar sârbească de astăzi este rezultatul genocidului austriac, în cele două faze: uciderea sau izgonirea Românilor şi colonizarea străinilor. Asemenea, trei sferturi din populaţia ungurească din Judeţul Mureş este rezultat asimilării religioase şi etnice forţate practicată de Unguri în secolele XVIII-XX. Altfel spus, peste 75% din Ungurii din Judeţul Mureş sunt români apostaţi şi maghiarizaţi; Străbunii lor, la 1700, erau Români ortodocşi. Etc., etc.

Ei, dar vine rasismul imperialist germano-austro-ungar cu altă aberaţie: „poate erau unele nedreptăţi [unele? să te judece Dumnezeu după adevărul spuselor tale!], dar a fost o bunăstare economică şi culturală adevărată, prăbuşită în primitivism şi sărăcie sub Regăţeni„. O afirmaţie la fel de mincinoasă – ca să nu zic total dementă -, însă la fel de crezută de slugile coloniştilor străini şi alţi oameni fără discernământ. Pentru că, iarăşi, o cercetare simplă astăzi – secolul XXI, din nou! – i-ar fi lămurit:

  1. Românii erau oprimaţi cultural şi economic sub Ungaria, Austria şi Austro-Ungaria la un nivel pe care Vechiul Regat nu l-a visat decât în coşmarurile cu unii Fanarioţi.
  2. Transilvania, Banatul, Bucovina, Maramureşul şi Crişana erau printre cele mai sărace provincii austro-ungare.

Dezvoltarea acestor provincii în perioada interbelică a fost uluitoare. Chiar Ungurii din aceste părţi au trăit mai bine – şi economic, dar şi cultural – sub conducerea Bucureştiului decât sub conducerea Vienei şi/sau Budapestei. Iar în clipa de faţă aceste provincii sunt la un nivel la care sub Viena şi/sau Budapesta nici nu ar fi putut visa. Adică au trecut de la sărăcie – chiar sărăcie cruntă! – sub ocupanţi la bogăţie în România (Mare). Vă vine greu să credeţi?
Iată, aveţi într-un rezumat Activenews prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu, pe baza documentelor oficiale ungureşti şi austro-ungare. Vedeţi la Activenews pe scurt, sau în Ziare.com articolul complet (cu titlul 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate şi imperii). Şi vă lămuriţi. A, să nu uit: în articolul original aveţi sursele, ca să puteţi verifica personal informaţiile.

Puteţi constata astfel că sursa dispreţului faţă de Bucureşti, România Mare şi „mitici” nu este în realitatea faptelor, ci în minciunile propagandei duşmane.
Pe care politicienii – UDMR, PSD, PNL, USR – o propagă aproape continuu, cu puţine excepţii. Ceea ce arată foarte clar că nu sunt în slujba adevărului, nici a României, ci a unor puteri duşmane.
Treziţi-vă, Români! Că aţi dormit destul!

Mihai-Andrei Aldea

Tricolorul

P.S. Pentru cine nu a înţeles, subliniez că se poate da click pe textul subliniat spre a se ajunge la articolele amintite. Ca să fie şi mai simplu, le redau şi aici:
rezumat Activenews pentru prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu
în Ziare.com articolul complet, adică 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate şi imperii

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Despre originea răului în societate

Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (Isaia 1.17)
Toate să le cercetaţi, păstraţi ce este bine, feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” (I Tesaloniceni 5.22)

De-a lungul istoriei au existat multe concepte şi instituţii îngrozitoare, ce au rănit foarte mulţi oameni. Cea mai mare sursă a suferinţei omeneşti a fost însă, totdeauna, relativismul moral personal.

Temujin sau Genghis-Han, un psihopat criminal foarte lăudat în ultima vreme, a ucis cel puţin douăzeci de milioane de oameni şi a adus cel puţin 100 de milioane de oameni în sclavie. De ce? Pentru că aşa a vrut! Nu au existat motive politice, economice, religioase ori militare pentru acţiunile sale. Pretextele patetice contemporane – de tipul „a vrut să îşi sature oamenii” – sunt ridicole atât în contextul mărturiilor privind gândurile şi valorile lui Genghis-Han cât şi situaţia practică. Numai după un an de jaf în China oamenii conduşi de Genghis-Han strânseseră averi uriaşe. Nici vorbă să sufere de foame! Ei. Chinezii, însă, au fost aduşi până la canibalism de „eroul” care îi invadase. Erou? Da, însă unul negativ. Ca toţi psihopaţii megalomani, şi Genghis-Han era tolerant cu cei care i se supuneau. Că pentru a ajunge la marea sa toleranţă trebuia să devi un sclav cu moartea deasupra capului… pe cine mai interesează? Tot ce a avut Temujin ca geniu militar sau politic a fost pus în slujba unor pofte dezlănţuite şi contradictorii. De pildă, autorul a nenumărate violuri – nici nu se ştie numărul exact al femeilor pe care le deţinea (da, le deţinea) – era pasionat şi de asceză! Cel care şi-a ucis rude pentru o umbră de bănuială de neascultare a făcut general un duşman care aproape l-a ucis cu o săgeată. „Motivele” invocate de Genghis-Han sunt simple pretexte – dovadă că în contexte similare procedează extrem de diferit… dacă are chef. Pentru că ceea ce l-a condus pe el, de la început şi până la sfârşit, a fost convingerea că ce vrea el trebuie să se facă. Niciun reper moral stabil.

Însă nicio societate nu rezistă fără repere morale stabile.

Romanii s-au ridicat de la o mână de ţărani săraci la o mare putere datorită valorilor morale. Sau, mai bine zis, câtă vreme au avut aceste valori. La început datoria faţă de patrie şi neam erau, pentru ei, absolute. Bogăţia era frumoasă dacă slujea patria şi neamul, altfel devenea otravă. În vremea în care imperialismul grecesc s-a avântat în Italia a aflat că cei pe care încerca să-i cucerească aveau ca aliat Roma. O cetăţuie care fusese vreo două secole sub cizma Imperiului Etrusc. Şi care, uimitor, izbutise să se elibereze… şi începuse să-şi cucerească fostul cuceritor. Trimisul grecilor la Roma s-a izbit de un insucces uluitor. Mitele pe care le pregătise nu au găsit nicio mână care să le primească. Senatorii romani duceau o viaţă spartană. Grecii nu au luat în seamă teama trimisului lor şi au hotărât să-i distrugă pe romani. Ca urmare, statele greceşti implicate au ajuns să fie cucerite de romani. Dar ce se întâmplă după ce grecii, cuceriţi de romani, încep să-i cucerească pe aceştia cultural? Convertindu-i mai ales la hedonism – adică la iubirea de plăceri (trupeşti). Ce se întâmplă? Ţara romanilor slăbeşte şi apoi se prăbuşeşte. Iar partea ei răsăriteană – Imperiul Roman cu capitala la Constantinopole – este, treptat, preluată cultural, politic, economic, religios etc. (Bineînţeles, de greci.)

Otomanii ce practicau un islamism ascetic-militarist au cucerit teritorii întinse pe trei continente. Ungaria a devenit paşalâc, Polonia le-a plătit tribut ca şi Ţările Române, Africa de Nord a fost sub stăpânirea lor, la fel Arabia, Mesopotamia (Irakul), ba chiar şi mult din Caucaz, Sciţia Mare etc. Acest imperiu ce părea imposibil de oprit s-a prăbuşit de asemenea ca urmare a prăbuşirii valorilor morale (şi aici grecii au aplicat aceeaşi metodă ca faţă de romani, dar cu un succes mult mai limitat; condiţiile se schimbaseră).

Peste tot se vede – în toate locurile, în toate timpurile, la toate grupurile omeneşti de la clan la stat – acelaşi lucru: relativismul moral duce la prăbuşire, valorile morale stabile ridică.

Cei care susţin relativismul moral o fac doar pentru că ştiu că fac lucruri rele. Niciun om care vrea sincer să fie bun, să facă binele, nu va susţine relativismul moral. Va susţine un sistem de valori puternic, fie şi chiar numai ca un ideal absolut necesar. Oamenii au nevoie să tindă spre înălţimi! Dar cei care vor să facă răul au nevoie de relativism moral! Acesta este singurul mijloc pentru a bloca sistemul imunitar al societăţii. Cu un sistem de valori morale stabil, societatea se poate apăra de rău. Cu relativism moral şi răul şi binele devin greu identificabile, ba chiar interschimbabile. Nu doar că sistemul imunitar este cel puţin derutat, dar poate fi chiar folosit împotriva binelui (bunilor). Ducând societatea la autodistrugere.

Fenomen, revin, petrecut de nenumărate ori în istoria omenirii.

Şi singura „plasă de siguranţă” a fost comunitatea celor care şi-au păstrat valorile morale. Fie că vorbim despre Comunism, Nazism, Fascism, Leninism, Stalinism ori alte regimuri politice de extremă-stânga, fie că vorbim despre prăbuşirea Imperiului Roman de Apus ori a unor state din Asia, Africa sau Americi, avem, totdeauna, această situaţie.

Dincolo de toată răutatea lumii omul poate să facă binele, să devină bun. Dacă vrea. Şi dacă îşi însuşeşte un bun sistem de valori morale. Pe care să-l urmeze cu statornicie.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Când au venit şi când s-au retras Romanii din Dacia? (I)

Întrebările pot să pară ciudate.
„Tot internetul ştie” (deci, în lumea superficialităţii, „este adevărat”) că „Romanii au venit în Dacia în 106″ şi că „Romanii s-au retras din Dacia în 271/273” (aşa-zisa „Retragere Aureliană„).
Minciuni, amândouă afirmaţiile.
Romanii nu au venit în Dacia în 106 (d.Chr.).
Romanii nu s-au retras din Dacia în 273/275 (d.Chr.).

Să începem cu o mică lămurire!
Deşi exprimarea de internet este adeseori argotică, ca să fim în adevăr avem nevoie de o vorbire clară.
„Când au venit Romanii în Dacia?” şi „Când s-au retras Romanii din Dacia?” sunt două exprimări argotice, foarte neclare.
Cei care le pun au în minte imagini foarte diferite, dar exprimate identic.
Ce înseamnă, de fapt, „Când au venit Romanii în Dacia?”?
Depinde!
Unii se întreabă când au ajuns prima dată Romanii în Dacia ca persoane cu o anume identitate. Alţii se întreabă când au ajuns Romanii prima oară în Dacia ca purtători ai unei influenţe politice, culturale etc., ca reprezentanţi ai Imperiului Roman. În sfârşit, mulţi se întreabă de fapt, prin aceleaşi cuvinte, „Când a devenit Dacia parte a Imperiului Roman?”
La fel stau lucrurile şi cu întrebarea „Când s-au retras Romanii din Dacia?”, care de asemenea are în spatele său aceste trei forme largi, cu multe nuanţe, în funcţie de fiecare persoană.

Dacă vrem să aflăm când au venit, ca persoane, primii Romani în Dacia, evident, nu ştim. Legăturile dintre populaţiile şi triburile din Panonia (Ungaria de astăzi) sau Noricum (Austria de astăzi) şi Romani, respectiv Daci, sunt străvechi. Datând cel puţin de la începutul secolului III î.Chr. în forme instituţionale, ceea ce împinge contactul iniţial şi mai departe. Însă fără să existe o dată clară.
În secolul I î.Chr. deja influenţa romană în Dacia este foarte puternică. Monezile greceşti, care erau folosite şi copiate de Daci, sunt masiv înlocuite de monezile romane, care sunt folosite şi copiate de Daci. De fapt sunt copiate atât de bine, încât până la relativ recenta găsire a unor matriţe dacice pentru denari romani (de argint), se credea că „denarii romani dacici” sunt chiar romani!
Desigur, folosirea şi copierea denarului roman este doar un exemplu – chiar dacă, prin amploarea uriaşă a fenomenului, este unul foarte important. Însă influenţa romană se manifestă în multe aspecte, de la metalurgie până la legăturile dintre nobilii daci şi nobilii romani, chiar din Roma. Legături ce stârnesc discuţii şi în vremea lui Burebista, şi mai târziu.
Dar, şi aici, nu avem o dată clară.
Nu ştim când au venit primii Romani, ca persoane, la Dunărea cuprinsă între Panonia şi Marea Neagră. Nici când au sosit primii negustori, când s-au stabilit primele legături economice, militare şi culturale. Cu siguranţă, înainte de anul 100 î.Chr., dar o dată anume nu poate să fie indicată.

În sfârşit, dacă ne referim la intrarea Daciei în sistemul roman, avem unele indicaţii istorice puţin mai exacte.
Astfel, la începutul secolului I d.Chr. (între anul 10 şi 30 d.Chr.), are loc preluarea de către Romani a sudului Basarabiei, dintre Prut şi Nistru. Zona era una de trecere dinspre Sciţia Mare către Sciţia Mică (Dobrogea); şi era folosită de Sciţi, Geţi şi alte neamuri pentru năvăliri de jaf în sudul Dunării. Ca urmare, Romanii construiesc un val de apărare între Prut şi Nistru. O lucrare defensivă admirabilă, care constituie începutul administraţiei romane la Nordul Dunării.
Tot în această perioadă devin foederaţi romani şi Iazigii Metanaşti, care stăpâneau ţinuturile dintre Dunărea de Mijloc şi Carpaţi. Întinşi din inima Ungariei de astăzi până la poalele Munţilor Apuseni şi Carpaţilor Bănăţeni, Iazigii Metanaşti se treziseră prinşi între două puteri: Romanii şi Dacii.
I-au ales ca aliaţi pe cei dintâi, ajungând parte – ca stat clientelar roman – a sistemului de provincii şi state ce alcătuia confederaţia cunoscută astăzi drept Imperiul Roman. Ca urmare, au primit ingineri şi fonduri pentru a ridica întărituri pe frontieră. Şi avem, de la cotul Dunării dinspre Slovacia de astăzi până aproape de Moldova Veche, patru şiruri de valuri de apărare. Este a doua prezenţă administrativă romană la Nordul Dunării, ceva mai puţin directă decât prima.
Ca urmare, stăpânirea romană în Dacia (dintre Tisa şi Nistru) începe în primele decenii ale secolului I d.Chr.

Dacia Decebal 01

Între Tisa, Dunăre şi Nistru, în secolul I d.Chr. există mai multe state – dacă le putem numi state şi nu teritorii. De la Apus la Răsărit avem:
Regatul Iazigilor Metanaşti, stat clientelar roman (care deţinea regiunile de câmpie, colinare şi deal ale Crişanei şi Banatului de astăzi);
Regatul Daciei, devenit între anii 50-70 d.Chr. aliat al Romei, apoi stat clientelar roman (care deţinea Transilvania, Estul Banatului, Oltenia şi Nordul Munteniei de astăzi)
Ţinutul Costobocilor, posibil regat sau confederaţie de triburi, sau altă structură (care deţinea Maramureşul, Pocuţia, nordul Bucovinei de astăzi şi poate şi alte ţinuturi nordice – nu există o delimitare clară spre nord a acestei zone)
–  Ţinutul Carpilor, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Moldova nordică, între Costoboci şi Bastarni)
– Carpianii, aflaţi la sud de Carpi, nu sunt amintiţi ca putere de sine stătătoare; fie fuseseră înglobaţi de Carpi şi/sau Bastarni, fie au făcut parte dintre Geţii trecuţi în Sudul Dunării, devenind Romani, la începutul secolului I d.Chr.
Bastarnii, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Sudul Moldovei, între Ţinutul Carpilor, Roxolani, teritoriul roman din Basarabia şi, se pare, Nistru)
Roxolanii, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Sud-Vestul Moldovei, Estul şi Sud-Estul Munteniei)

Dintre aceste şase state principale intră în sistemul roman – ca state clientelare – în secolul I d.Chr. întâi Regatul Iazigilor Metanaşti, apoi Regatul Daciei. Acesta din urmă apare în anii 60 ai acestui secol deja ca aliat al Imperiului Roman – în care, totuşi, Dacii fac incursiuni de jaf ca cea din 69 (cf. Tacit). Şi Iordanes menţionează că la venirea la putere a lui Duras (68-87 d.Chr.), urmaşul lui Scorilo pe tronul Regatului Daciei, exista o veche alianţă între acest stat dacic şi împăraţii romani. Pluralul ne duce cel mai târziu în vremea lui Claudius (41-54 d.Chr.), dacă nu mai înainte. Este vremea în care cca. 100.000 de bărbaţi „transdanubieni” (din Câmpia Română şi Sudul Moldovei de astăzi) primesc voie să treacă Dunărea şi să se aşeze în Imperiul Roman împreună cu familiile lor.

Ca urmare, constatăm că începutul stăpânirii romane în Dacia este în prima jumătate a secolului I d.Chr.

Dar când are loc retragerea Romanilor din Dacia?
Încercăm să răspundem în partea următoare a acestui articol.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă