Etichetă: stat

Pensionarii şi pensiile lor

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Pensionarii și pensiile lor

Există un mit foarte răspândit: pensionarii își primesc pensia din impozitul celor care muncesc astăzi.
Fără să intru în multe amănunte, hai să merg la o întrebare de bun simț: atunci când sistemul de pensii încă nu era oficial, generalizat și obligatoriu, din ce se plăteau pensiile?
Din venitul produs de economiile acumulate prin fondul de pensii!
Ați înțeles?
Să lămurim!

a) începuturi biblice
Primul sistem de pensii apare în Vechiul Testament, prin mecanismele de ocrotire a văduvelor şi orfanilor și prin îndemnurile la chibzuință pentru cei muncitori.
Pentru „pensia” primilor existau două surse de venit: moștenirea văduvelor și orfanilor – administrată direct de văduve sau de un curator – și fondurile dedicate ale Cortului Sfânt, respectiv Templului din Ierusalim (mai târziu, ale sinagogilor). Unii conducători – precum David sau Solomon – aveau grijă şi ei de susținerea văduvelor şi orfanilor, în vreme ce alții ajungeau chiar să îi jefuiască de averea ce le rămăsese.
Pentru cei sănătoși, puternici, existau de asemenea două linii de urmat. Prima era a folosirii chibzuite a câștigurilor, astfel încât averea să crească, nu să se risipească. A doua era a investirii în viitor: copiii. Era de înțeles că pe măsură ce numărul de copii era mai mare, grija față de părinții îmbătrâniți devenea mai ușoară. (De pildă, chiar dacă bătrânii aveau destulă avere spre a plăti pe cineva care să-i îngrijească, în lipsa copiilor – deveniți acum oameni maturi, puternici – era ușor să fie jefuiți și lăsați să moară… O soartă de care au parte și astăzi unii dintre bătrânii fără copii. Chiar și în unele azile.)

b) sistemul roman
Următorul sistem, unul civil, a fost creat de Agustus (împărat roman din anul 27 î.Chr. până în anul 14 d.Chr.). O părticică din solda militarilor era păstrată într-un fond ce revenea fie ostașului după ieșirea din armată, fie familiei lui dacă murea.
Romanii aveau și felurite mecanisme sociale de susținere a săracilor, văduvelor, orfanilor etc.

c) sisteme creștine
În sfârșit, al treilea sistem este cel al Bisericii.
Aceasta a rânduit, încă din primele luni de după Cincizecime, ca fiecare obște creștină  să  strângă și să chivernisească [„să administreze” n.a.] fonduri din care să fie date ajutoare pentru văduve, orfani, robi și săraci aflați în încercări, bolnavi, etc.
Sfântul Vasile cel Mare, cel care în secolul al IV-lea a reașezat lucrarea milei creștine, a înființat spitalele, adăposturile pentru femeile sărace și/sau prigonite, orfelinatele etc.
Cu acest prilej el a observat și a notat nevoia unor lucrări prin care asemenea instituții să primească fonduri și alte resurse neîncetat.

d) sistemele Epocii Moderne
Sunt două lucruri de ținut minte din această mică privire istorică:
1) 1′ există pensii sau ajutor pentru cei care muncesc (au muncit) și 1” pensii pentru cei care, dincolo de voia lor, nu pot să muncească;
2) și un sistem de pensii, și celălalt, au nevoie de resurse, de capital și venituri, altfel cad.

Pentru că vorbesc acum despre pensiile celor care au muncit, suntem la pct. 1), categoria 1′.

Pensiile pentru cei care au muncit au fost realizate totdeauna până în secolul XX pe principiul evident:
o parte din câștig este pusă de-o parte, eventual investită într-o întreprindere care o mărește cu timpul; dacă investiția este foarte bună, venitul ajunge pentru nevoile persoanei, dacă nu, aceasta își ridică suma investită plus beneficiile și folosește acest capital spre a se întreține.

Până în secolul al XIX-lea majoritatea pensiilor pentru cei care munceau aveau forma rentei pe viață, fie printr-o investiție directă, cumpărare de acțiuni sau obligațiuni etc., fie prin plasarea într-o bancă. Aceasta din urmă oferea o dobândă mai mică decât cea din investițiile directe, dar oferea și asigurări puternice. Falimentul băncilor era mult mai rar decât al întreprinderilor, minelor etc., astfel încât mulți alegeau asigurările și venitul mai mic. Trebuie subliniat că în acele vremuri era de neînchipuit ca o bancă să ofere o dobândă egală sau mai mică decât inflația. Băncile care au procedat astfel au ajuns la faliment – oamenii preferau să retragă banii și să îi investească în alte bănci, mai profitabile, sau direct în aur, argint, platină, pietre prețioase ori chiar bunuri imobiliare.
Exista și o situație inițial specială, rară, numită rentă viageră: era o rentă pe viață ce nu putea fi transmisă urmașilor. Ea apărea fie în situații speciale (de pildă, ca recompensă a unei firme sau a statului pentru anumite servicii, acțiuni excepționale etc.); fie ca parte a unui contract ca cele de mai sus, în care se oferea un venit mai mare în schimbul blocării transferului fondului către urmași. Bineînțeles, au fost tot mai multe cazuri în care s-a profitat de neștiința cetățenilor ca să fie făcuți să semneze contracte pentru rente viagere în condiții dezavantajoase. Practică generalizată (după cum se vede și astăzi) de către stat. Dar să revenim!
Deoarece numărul celor care doreau o rentă pe viață creștea mereu, statul a devenit interesat de afacere. „Băncile naționale” (adeseori particulare și chiar străine) au preluat sistemul: o parte din banii luați cu forța de stat (impozite) se trimiteau spre așa-zisul „fond de pensii”. Acesta trebuia să investească banii în felurite afaceri de stat – monopoluri de stat, afacerile „băncii naționale” etc. – și câștigul (profitul net) era împărțit între stat și contribuabil. Se mărea, astfel, suma aflată în contul persoanei; care putea să beneficieze mai apoi de sumă ori de venitul produs de aceasta (venit numit pensie).
Ca în majoritatea ”contractelor” dintre statul de stânga (adică orice stat „modern”) și „cetățean”, pas cu pas orice negociere a fost eliminată. Pensia a devenit o obligație, cetățeanul fiind silit să plătească pentru ea statul în condițiile impuse de acesta. Suma nu mai putea fi retrasă, se plătea doar renta, după un sistem impus de stat, fără ca cetățeanul să poată negocia ceva. Iar urmașii, dacă primeau ceva, era doar o fărâmă din fond sau din venitul ce li s-ar fi cuvenit după dreptate. Dar să nu anticipăm, ci să venim la principala problemă pe care o cercetăm astăzi!

Sunt de observat o serie de elemente fundamentale pentru pensiile celor care muncesc:
– o parte din venit nu este cheltuită, ci intră într-un fond de investiții; astăzi, de obicei, numit fond de pensii;
– cei care dețin acest fond îl folosesc pentru felurite afaceri (cu o marjă de câștig aflat de obicei între 200 și 30% pe an);
– o parte din profitul obținut de administratorii fondului devine venit pentru investitor;
– acest venit se acumulează [se cumula!] la fond și îi creștea masa, implicit venitul adus prin folosirea fondului;
– creșterea fondului se producea și prin contribuția lunară a cetățeanului;
– la termenul scadent se aplicau de obicei trei variante, de multe ori deja alese prin contractul inițial – retragerea integrală a capitalului, retragerea capitalului într-un număr (fix) de rate sau, respectiv, păstrarea capitalului la administrator și ridicarea venitului produs mai departe de fond (rentă sau pensie);
– în al doilea caz, al retragerii integrale, dacă investitorul murea înainte de retragerea ultimei rate fondul rămas revenea, logic, moștenitorilor;
– în al treilea caz, al ridicării venitului produs de fond, dacă investitorul murea, renta sau pensia revenea urmașilor; cu excepția cazului în care aceștia retrăgeau capitalul sau, respectiv, erau furați de administrator;
– dacă posesorul fondului murise, iar contractul nu prevedea deja forma de beneficiu (retragere integrală, retragere în rate sau renta/pensia), urmașii hotărau varianta dorită; cu excepția cazului în care erau furați de administrator.

Pe scurt, fondul de pensii al statului nu a fost niciodată susținut de impozitele celor care lucrau. El era creat de cei care lucraseră și plătiseră pentru el. Acest fond, acumulat, era folosit pentru investiții de stat ȘI garantat de stat!

Ca urmare, în clipa în care statul vine și spune „nu mai sunt bani pentru pensii”, înseamnă că statul a furat fondul de pensii.
NU este adevărat că fondul de pensii depinde de cei care plătesc astăzi impozite DECÂT dacă statul
– a furat fondul de pensii ȘI
– NU VREA să pună înapoi ce a furat, deși a garantat siguranța banilor depuși, a rentei/pensiei ce trebuie să rezulte din ei etc.

Iar la moartea fiecărui contribuabil, statul îi jefuiește urmașii de moștenirea cuvenită.

Atât.
Restul este manipulare murdară (oricât ar fi de învăluită în pseudo-demonstrații).

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Îndem la luptă

Statul mafiot şi anti-român

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

La sfârșitul lui 2016 (mai precis pe 4-XI-2016) am publicat pe o rețea de socializare următorul gând. Se apropie trecerea a șapte ani de la prima publicare. Puteți să citiți și să spuneți dacă acest cuvânt mai are legătură cu viața noastră cea de toate zilele…

DIN NOU DESPRE STATUL MAFIOT

Pentru că mulţi nu ştiu limba română, sau nu MAI ştiu limba română în urma manipulării făcute de statul mafiot, o definiţie elementară:

TÁXĂ, taxe, s. f. 1. Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit. ◊ Taxă pe valoarea adăugată = impozit general care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului de producție al produsului final. 2. Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi. ♦ Sumă de bani care se plătește unei instituții în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.

Este de observat faptul că taxele NU sunt o obligație înnăscută, nu sunt un „drept al statului”, așa cum se crede, naiv, de către mulți. Și așa cum minte statul.
Nu ai de ce să plătești statului – sau oricui – doar pentru că există sau pentru că exiști, doar pentru că face sau faci un lucru!
Taxele sunt PLATA UNUI SERVICIU pe care îl face un prestator.
Ca urmare, corect, drept din punct de vedere juridic, este să plătești taxe strict pentru serviciile de care beneficiezi.
Statul NU ARE DREPTUL SĂ PUNĂ TAXE DECÂT PENTRU SERVICIILE PE CARE LE PRESTEAZĂ.
Toate celelalte taxe sunt un abuz mafiot, o TÂLHĂRIE:

TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

În același timp, este TOTAL INCORECT din punct de vedere juridic să plătești de două ori pentru același serviciu, sau, altfel spus, să ai parte de „dubla impunere”.
O afirmație de propagandă pentru sistemul juridic spune:

„In ceea ce priveste reglementǎrile nationale, fiecare stat este preocupat de inserarea in legile fiscale sau in alte reglementǎri interne, de prevederi menite sǎ impiedice impunerea repetatǎ, de cǎtre douǎ suveranitǎti fiscale, a unor venituri, bunuri etc.”

Ce minciună este această afirmație!
Taxele plătite de români pentru drumuri sunt o multiplă impozitare, iar statul nu doar că nu încearcă în vreun fel să împiedice această impunere repetată, ci nu știe cum s-o mai „completeze” cu noi taxe.
De la banii dați Ministerului Transporturilor și autorităților locale din impozitele pe venit, până la rovinietă, accize la carburanți și alte taxe similare, fiecare cetățean – mai ales proprietar de mașină – plătește facerea și întreținerea drumurilor de zeci de ori.
Iar facerea și întreținerea drumurilor, pentru care suntem multiplu impozitați sau taxați de statul mafiot, este așa cum știm: mizerabilă.
Și este doar un exemplu din multe!

Românii sunt față de stat în situația unui om născut într-un sat controlat de mafioți.
Și care a ajuns să creadă normale „taxele” cerute de Mafie… pe nimic.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Din comentariile la prima publicare, cred că pot fi folositoare cele de mai jos. C înseamnă „comentariu/comentator” (adică părerea unui cititor), iar R înseamnă „răspuns” (adică părerea autorului postării).

postare inițială

C: „Da dar romanii si fura de la stat sau caute sa il fenteze. E un paradox„
R: „Este lupta pentru supravieţuire. Chiar şi ca teolog nu am cum să osândesc pe cel care fură de la tâlharii care îl jefuiesc. Pentru a cere oamenilor corectitudine faţă de stat ar trebui să existe întâi corectitudinea statului faţă de oameni. Doar ideea asta şi începem să zâmbim amar. Corectitudinea statului faţă de oameni? N-am apucat să vedem asta niciodată!„
R:”Din păcate statul NU suntem noi, ci anumite grupări mafiote, birocratic-politico-administrative…„

C: „Întotdeauna am avut o problema cu exprimarea ”a furat de la stat” in contextul in care vorbim de evitarea unor dări. Cum sublinia si domnul Aldea putini oameni mai analizează ce transmit in fond niște expresii. In cazul acesta ”a furat de la stat” înseamnă pur si simplu ca cineva care a riscat banii proprii, s-a folosit de timpul si puterile si resursele proprii, s-a zbătut sa găsească clienți, la final nu a tăiat o halca buna din profitul sau către stat, stat care nu a contribuit cu nimic la tot circuitul enunțat mai sus. Cat despre dubla impozitare e boala grea in Romania. Alta este impozitarea pentru un scop si deturnarea banilor. Cel mai simplu exemplu, taxa pe țigări. Ca fumător știu ca din 15 lei per pachet doar 4 ajung la producător, restul de 11 fiind taxe din care cea mai mare parte fiind taxa de viciu care teoretic trebuie sa meargă la sănătate. Pai la cat fumează romanii, numai din aceste taxe la țigări trebuia sa avem un sistem medical splendid. In fapt însă pana si amaratul de program antifumat care presupunea o anumita medicație a fost suspendat pentru ca nu exista fonduri.„

Citește mai mult »

Statul ca structură de Dreapta sau de Stânga (I)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Sunt departe de a fi „un om politic”, în înțelesul obișnuit al expresiei.
Dar, ca istoric și etnolog, am o anume viziune asupra politicii. Una istorică și, totodată, una etnologică. Dar, mai presus de toate, sunt Creștin. Deci am o viziune creștină asupra politicii. Din îmbinarea acestor trei viziuni apare perspectiva mea.
Lămuresc aceste lucruri pentru cei disperați după literă, care vor găsi, poate, că rândurile ce urmează nu se prea potrivesc, sau nu se potrivesc deloc, celor învățate de ei.

Pentru mine – din cele trei viziuni de mai sus, adică – statul se împarte în de Dreapta și de Stânga (respectiv undeva între acestea, pe o anume scală) după un criteriu pe care îl voi prezenta îndată.

Pentru Dreapta,
statul este manifestarea naturală a forțelor populare (naționale) sau este o formă bolnavă, patologică, distructivă (și auto-distructivă).
Pentru Stânga,
statul este manifestarea unui contract social între anumite grupuri (de obicei între „instituțiile de stat” și „populație”); dacă acest „contract social” este „nedrept”, Stânga spune că întreaga societate suferă, fie prin „lipsa de guvernare” (anarhie), fie prin „autoritarism” (tiranie, dictatură).

Criteriul este acesta: dacă legile fundamentale (sau „legea fundamentală”) și practica, arată că un stat este manifestarea forțelor populare, acel stat este de Dreapta; dacă legile fundamentale (sau „legea fundamentală”) și practica, arată că un stat este manifestarea unui contract social, acel stat este de Stânga.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Gânduri despre stat

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

– Din secolul al XVIII-lea încolo statul a fost schimbat tot mai mult după dorințele Stângii; pas cu pas a devenit o armată de tâlhari.

– Statul adevărat este cel care e stăpânit de popor; statul care stăpânește poporul este o armată de tâlhari, este un sistem de ocupație, exploatare și distrugere (morală, socială și fizică) a oamenilor obișnuiți.

– Deosebirea dintre statul care este al oamenilor și statul care este al tâlharilor se vede în nenumărate fapte de zi cu zi; dar trebuie să vrei să vezi.

– Statul care impune taxe și impozite duble – sau multiple – și care nu le justifică extrem de transparent cetățenilor este un stat tâlhăresc.

– Un stat cinstit va lua toate măsurile ce schimbă viața cetățenilor doar cu voia acestora.

– Referendumurile sunt ușor de făcut, fără cheltuieli mari, cel puțin de peste o jumătate de secol; statele care pretind că este greu sau costisitor să faci referendumuri sunt state tâlhărești.

– Un stat care pretinde că apără sau protejează ori garantează proprietatea, dar introduce impozit pe proprietate, este un stat mincinos, tâlhăresc și, desigur, comunist; impozitul pe proprietate înseamnă că de fapt proprietatea este a statului, iar „proprietarul” este doar un chiriaș (ce va dispune de „proprietatea” sa doar atâta vreme cât plătește proprietarului real, statul tâlhăresc).

– Un stat cinstit va pune taxe și chiar impozite* doar pe venituri – ceea ce nu este totdeauna drept, dar lasă loc demnității și, bineînțeles, proprietății; altfel spus, este forma cea mai decentă a susținerii financiare automate a statului cinstit de către cetățeni.

– Ideal, statul cinstit va pune taxe doar pe veniturile la a căror realizare are un merit, sau pentru serviciile pe care le prestează.

– Impozitul este un permanent abuz atunci când nu este
a) justificat absolut clar în fața cetățenilor
și
b) aprobat oficial de cetățeni (printr-o formă sau alta, totdeauna clară, de referendum).
Impozitul poate fi îndreptățit atunci când statul (cinstit) sau puterile locale trebuie (cinstit!) să facă față unor cheltuieli ce le depășesc bugetul: calamități naturale mai mari decât cele prevăzute sau neprevăzute, războaie mai grele decât cele pentru care s-au pregătit etc. Dar toate aceste trebuințe de stat sau locale vor fi totdeauna înfățișate cinstit cetățenilor – și, pe cât se poate, vor fi aprobate de aceștia.

– Statul tâlhar se va ascunde mereu în spatele „excepțiilor” ce îi îngăduie să ocolească cetățenii.

– O dovadă simplă a cinstei unui stat o aflăm în purtarea dregătorilor, adică funcționarilor publici, față de cetățeni: în orice stat cinstit ei sunt numiți prin concursuri cinstite și se poartă cu demnitate și dăruire față de cetățenii pe care îi slujesc.

– Un stat cinstit este alcătuit nu doar din instituțiile de stat, care sunt, după dreptate, simple unelte ale voinței cetățenilor, ci și din toți cetățenii cu drepturi depline; acest ideal realizabil este prins în denumirea oficială a Statului Roman, adică Senatus Que Populus Romanus ori Senatus Populus Que Romanus (S.P.Q.R. = Senatul Și Poporul Roman) – în Evul Mediu Românesc în forma Sfatul Țării și Țăranii**.

– O deosebire simplă și clară între un stat cinstit și un stat tâlhar este datoria de a purta arme pe care o au toți cetățenii cu drepturi depline: dacă un om are (are?) discernământul necesar pentru a alege și a fi ales, are și discernământul necesar pentru a purta arme ca să își apere libertatea, familia, Țara; bineînțeles, dacă nu are unul dintre aceste două discernăminte, nu îl are nici pe celălalt – deci acela care nu are dreptul să poarte arme nu are dreptul nici să aleagă sau să fie ales, nici să ocupe funcții publice etc. În Româniile vechi, un țăran (=cetățean) dezarmat era un trădător ce ce nu voia să își apere Țara.

– Statul care se teme de înarmarea cetățenilor săi este un stat tâlhar, ce
a) fie recunoaște drept cetățeni cu drepturi depline oameni iresponsabili (ca să se folosească de aceștia împotriva celor sănătoși la cap și cinstiți)
b) fie recunoaște că este un sistem de ocupație ce se teme de împotrivirea poporului.
Un stat cinstit este expresia poporului și nu se poate teme de acesta (evident, poporul este alcătuit din oamenii sănătoși la cap, adică oameni cu discernământ).

Mihai-Andrei Aldea

====================================================================

* Taxele sunt sume ori produse cerute de stat (sau puteri locale) ca plată pentru servicii oferite (prestate) sau pentru beneficiile obținute din acestea [de către beneficiari, evident]. Impozitele sunt sume ori produse cerute de stat (sau puteri locale) pentru nevoile sale, chiar dacă cetățenii nu beneficiază cu nimic de pe urma satisfacerii acelor nevoi (de exemplu, posturi inutile în Guvern, Administrație sau alte instituții de stat); impozitul se numea în trecut și bir sau tribut. Delimitarea dintre taxe și impozite se șterge tot mai mult în statul de stânga (comunist) în care cetățeanul nu are dreptul să dispute mulgerea sa de către „autorități”.

** În Limba Română țăran înseamnă om al Țării cu drepturi depline; din clipa în care cetățile și orașele au fost ocupate de străini, țăranii au devenit cei din afara cetăților și orașelor, adică păstorii, plugarii, țapinarii, stăvarii, olarii, pietrarii, grădinarii, pescarii și ceilalți Români de prin târguri, sate, cătune, triburi călătoare etc.

Victoria Feminismului: Femeile din California sunt violate cu aprobarea autorităţilor

Mihai-Andrei Aldea9 comentarii

Victoria Feminismului: Femeile din California sunt violate cu aprobarea autorităţilor

„Femeile închise în cea mai mare închisoare pentru femei din California descriu condiţiile ca „cel mai rău coşmar dintr-un coşmar” după introducerea de noi resurse pentru sarcină... Noile resurse sunt recunoaşterea tacită de către oficiali că femeile trebuie să se aştepte să fie violate de bărbaţii cu care sunt închise...” WLF

Cine cunoaşte Statul California ştie că acesta este condus de Socialişti (Comunişti1). Şi ştie că, de multă vreme, Feminismul socialist – sprijinit oficial de conducerea Californiei – a devenit un Antifeminism prea puţin mascat.

Este firesc, pentru că Socialismul (Comunismul) este o religie autodistructivă. Tot ceea ce pretinde că apără şi dezvoltă – economie, ştiinţă, femeie, bărbat, copil, naţiune etc. – este de fapt cel puţin neglijat dacă nu direct lovit, exploatat, nimicit.
Feminismul ar trebui să fie o mişcare de apărare a femeilor în faţa sistemelor misogine – precum Islamul – şi de dezvoltare a tot ceea ce au femeile frumos, bun, preţios. Aici, intră, de pildă, dreptul femeii de a alege dacă vrea să fie casnică sau angajată. Aici intră, de asemenea, dreptul femeii de a fi apărată legal de bărbaţii care abuzează de superioritatea lor fizică.

Feminismul socialist – care domină în California şi alte state socialiste americane2 sau de pe alte continente – are însă cu totul altă viziune. În această viziune femeia nu are dreptul să fie casnică, fiind obligată să se angajeze. În această viziune femeia nu are dreptul să se apere de bărbat dacă acesta se declară femeie. Pare aberant, nebunesc, dement? Este. Pare ireal? Se întâmplă! Şi vom vedea îndată faptele! Înainte, însă, o mică paranteză.

Feminismul socialist este susţinut şi în România. Pe faţă de USR (popular numită Uniunea Sovietică din România), mai făţarnic de PNL şi celelalte partide. Că, de, aşa e ordinul birocraţilor ce controlează Uniunea Europeană!

Dar ce spune, printre alte demenţe, acest Feminism socialist?
Spune că „genul este fluid iar persoanele LGBT(etc.) se nasc aşa şi nu se pot schimba; dar îşi pot schimba genul/sexul dacă vor, cum vor”.
Orice om normal la cap va fi uimit: afirmaţiile se contrazic esenţial, se exclud reciproc.

Poporul povesteşte că la o adunare comunistă Ana Pauker a întrebat:

„Ca să vedem dacă aţi înţeles gândirea comunistă spuneţi cât face unu plus unu!”
Tovarăşii s-au uitat nedumeriţi unul la altul. Careva a ridicat mâna şi a întrebat temător:
„Doi?”
„Nu, tovarăşi!” s-a încruntat Ana Pauker. „Aceasta este gândirea burgheză de care trebuie să scăpăm!”
Toţi au rămas şocaţi: a acuza pe cineva de gândire burgheză era extrem de grav, putând duce la eliminarea totală a persoanei… şi familiei.
Atunci un tovarăş din primul rând, cu vechime în Partid, a ridicat mâna:
„Unu plus unu face cât ne spune Partidul!”
Un rânjet satisfăcut s-a întins pe faţa Anei Pauker:
„Aceasta, tovarăşi, este gândirea comunistă! Felicitări!”.

Pare banc?
Pare ireal?

În California a luat de multă vreme puterea Partidul Democrat – centrul Socialismului din SUA.

Ca urmare, ideea că bărbatul care se declară femeie este femeie a fost impusă prin lege.

Da, în Statul California te poţi declara bărbat dacă eşti femeie şi femeie dacă eşti bărbat. Şi ţi se zice „transgender” (transsexual în română). Dacă eşti bărbat transgender (bărbat transsexual), înseamnă că eşti o femeie ce pretinde că e bărbat. Şi, conform Socialiştilor, trebuie ca toţi oamenii să ignore faptul că eşti femeie şi să spună că eşti bărbat. Şi nu doar să spună! Bărbaţii trebuie să te primească până şi în veceurile lor, chiar dacă ai alte dotări fiziologice. Inversul se aplică şi el! Dacă eşti femeie transgender (femeie transsexual), înseamnă că eşti un bărbat care pretinde că eşti femeie. Şi, conform Socialiştilor, trebuie ca toţi oamenii să ignore faptul că eşti bărbat şi să spună că eşti femeie. Şi nu doar să spună! Femeile trebuie să te primească până şi în veceurile lor… chiar dacă ai alte dotări fiziologice.

Evident, violatorii – de la pedofili la cei „clasici” – profită masiv de această politică aberantă. Şi sunt apăraţi sistematic de Feminismul socialist!

Această politică a fost impusă, prin forţă brută, în întreaga Californie. Inclusiv în închisori!

Închisorile californiene erau şi ele separate după sex: închisori pentru bărbaţi şi închisori pentru femei. Erau este cuvântul cheie.

De ce o asemenea separaţie?

Pentru că în lipsa libertăţii relaţiile sexuale nu pot fi considerate consensuale. Adică orice relaţie sexuală a prizonierilor este automat considerată viol. Excepţie sunt, bineînţeles, vizitele conjugale. Logica este simplă: de vreme ce lipsa libertăţii poate duce foarte uşor la viol, eliminăm pe cât posibil tot ce poate duce la viol. De exemplu, nu punem în aceeaşi închisoare bărbaţi şi femei. Mai ales că mulţi dintre bărbaţii închişi sunt închişi pentru violenţă.

Logica este clară. Dar Socialismul nu ţine seama de logică, vă amintiţi?

Aşa cum „unu plus unu fac cât ne spune Partidul”, Socialiştii care stăpânesc Statul California au declarat că genul este fluid. Şi că dacă un om spune că are alt sex/gen decât cel biologic, înseamnă că îl are.

Dement? Da. Dar şi real!

În închisorile de femei din California au fost introduşi deţinuţi, adică bărbaţi, care s-au declarat femei. Inclusiv bărbaţi care au ajuns în puşcărie datorită violenţelor împotriva femeilor!

Deţinutele din California nu au dreptul să refuze asemenea „colege” de celulă.

Este evident că aceşti bărbaţi s-au declarat femei ca să ajungă printre femei. Şi nu au vrut să ajungă printre femei ca să înveţe să croşeteze.

Vă amintiţi că relaţiile sexuale din închisoare sunt considerate viol?

Ei bine, după ce au avut loc nenumărate violuri, iar unele deţinute au rămas însărcinate, Partidul a luat măsuri: a început să împartă prezervative şi anticoncepţionale femeilor care sunt silite să stea în celule cu bărbaţii care se pretind femei.

Cum???

Da.

În loc să oprească violurile, Statul California ia măsuri pentru ca violurile să lase cât mai puţine urme. Feminismul socialist a obţinut o mare victorie: Femeile din California sunt violate cu acordul autorităţilor.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Deşi pare ciudat, aceste fapte au fost aflate cu ajutorul unui grup restrâns de… Socialişti. Grupul Women’s Liberation Front are exact aceleaşi idei cu Socialiştii care conduc Statul California, cu mici diferenţe: bărbaţii sunt răi prin definiţie şi genurile trebuie să dispară. Aceste diferenţe minore3 sunt de ajuns pentru ca WLF să lupte împotriva Partidului Democrat şi să dea pe faţă unele dintre crimele acestuia. Socialiştii între ei…

1Socialismul este Comunismul cu mască umană. Sau, cum spun Românii: aceeaşi Mărie cu altă pălărie.

2În Statele Unite ale Americii Socialiştii sunt grupaţi în imensă majoritate în Partidul Democrat. Acesta este adevăratul Partid Socialist din SUA (nu se poate spune, corect, „Partid Socialist American” deoarece Socialismul este fiinţial anti-naţional).

3Este de observat că şi Partidul Democrat din SUA (ce şi-ar putea zice foarte corect Partidul Socialist din SUA) susţine că bărbaţii sunt în majoritate răi, că genul este fluid (ceea ce înseamnă că nu are substanţă obiectivă, deci… nu există). Altfel spus, distanţa între cele două concepţii este mai mică decât distanţa dintre portocaliu şi oranj.