Etichetă: societate

Rebelii lui Dumnezeu: Pelerinajul

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Copiii de astăzi cresc într-o lume care îi manipulează și modelează din fragedă pruncie: răsunetul cântecelor din mașini, case, firme, piețe, ecoul emisiunilor, filmelor și emisiunilor tv sau radio, sunetele jocurilor pe calculator, limbajul josnic al celor care umblă numai cu organe sexuale în gură…
Pas cu pas pruncul devine copil, copilul devine adolescent. Și adolescentul crede, cu multă tărie, că toate ideile otrăvite pe care societatea i le-a băgat în cap sunt ale lui. Pentru că s-a obișnuit atât de mult cu ele, încât așa i se par. Și pentru că s-a învățat să gândească puțin; puțin și prost, adică după tiparele aceleiași societăți.
Ajunge astfel la schizofrenia tipică:

Zice că societatea este rea, dar i se supune total, pretinzând totodată că este rebel.

Termenul schizofrenie vine din cuvintele schizo- (despicare, despărțire violentă a unui întreg, dezbinare – de obicei forțată) și phren- (mintea, puterea rațională, capacitatea logică). Pe scurt, definește ruperea minții sau puterii raționale (capacității logice) în două sau mai multe părți care se contrazic reciproc și chiar se luptă între ele.
Bineînțeles, schizofrenia ca boală psihică are înțelesuri mai largi și se definește și redefinește după felurite poziții medicale ce apar de-a lungul vremii. Eu însă o folosesc în acest înțeles de bază, de

afecțiune sufletească ce constă în ruperea minții sau puterii raționale (capacității logice) în două sau mai multe părți care se contrazic reciproc și chiar se luptă între ele.

Din acest punct de vedere omul de azi este cel puțin schizoid (cu înclinații schizofrenice), dacă nu schizofrenic în sens propriu.
Pentru că, pe de-o parte, constată că sistemul (societatea fără Dumnezeu) este rea și distruge.
Iar, pe de altă parte, i se supune total, ca și când ar fi dumnezeiască.

Conflictul între cele două rațiuni opuse, contradicția între cele două gândiri și trăiri, dacă este observat(ă), duce la un compromis aparent: sunt rebel(ă).

Acest compromis aparent este încurajat masiv de sistem:

  • se promovează telenovele (= seriale pentru sclavi) cu „rebeli” (una intitulată chiar Rebelii), doar că acești „rebeli” luptă pentru un loc mai înalt în sistem, sau pentru agravarea răului din el (în numele libertății!)
  • se promovează filme cu „luptători împotriva sistemului” (gen Matrix), care sunt însă parte a sistemului și „înving sistemul” numai pentru a-l înlocui cu o versiune la fel de rea (în care însă ei au, iarăși, o poziție mai înaltă)
  • promovează „muzică rebelă”, „pictură rebelă” și, în general, „artă rebelă”, doar că este „rebelă” împotriva unor ținte false, ori chiar împotriva valorilor pe care sistemul le vrea distruse (precum valorile creștine), fiind astfel unelte eficiente ale sistemului cu care pretind că luptă
  • se promovează jocuri ce dau iluzia unei lumi (mai) libere, sau a acelorași tipuri de „rebeliuni” ca cele de mai sus; înlănțuit de patima acestor jocuri omul nu mai are nici timp, nici putere, nici gândire pentru a-și căuta ieșirea din sclavia în care se afundă tot mai mult.

Etc., etc., etc.

Această schizoidie ori schizofrenie s-a văzut perfect în Plandemie:

„rebelii” rock-ului s-au vaccinat ca sclavii și s-au supus perfect sistemului pentru a lua parte la concertele rock în care vedetele „rock-ului rebel” vaccinate ca sclavii le cântau „muzica răzvrătirii”.
Sunt scene sociale de un tragi-comic perfect.

Pilde mai vechi, dar perfect potrivite, sunt poruncile mediatice – de felul „ascultă-ți muzica și n-asculta de nimeni, ascultă-ți muzica și-ascultă doar de tine”, „hai la festivalul berii/verii/serii să fim liberi împreună” etc.
Este evident că ascultând poruncile mediatice te supui mass-mediei. Și totuși mulțimile se îmbulzesc la poruncă, absolut convinse că astfel fac „ce vor”. Pentru că, dacă asta le-au spus televizorul, internetul, radioul, presa etc. că vor, înseamnă că asta vor, nu? Că sunt împotriva sistemului! Ei, mass-media, sistemul… toți sunt împotriva sistemului care este alcătuit… din ei.

În contradicție avem Biserica lui Christos.
Și dau ca pildă pelerinajele ortodoxe.

Acestea nu sunt organizate de mass-media, nici promovate de ea.
Acestea nu sunt organizate de stat, nici promovate de el.
Corporațiile le sunt împotrivă.
Presa sistemului le denigrează în fel și chip.
Iar pelerinii ortodocși călătoresc liber și liberi, din proprie voință și prin propria străduință.

Mass-media face propagandă împotriva lor, scoțând în evidență orice neștiutor și orice act necuviincios. Faptul că sunt excepții – într-un mediu neorganizat! – nu contează, pentru că cei pe care sistemul îi urăște trebuie distruși. Fie și doar moral, dacă altfel (încă) nu se poate.

Aceeași mass-medie promovează Untold-ul și alte festivaluri în care prostia crasă și mizeria sufletească și fizică sunt permanențe: de la beție la heroină, de la bătăi absurde la desfrânarea plină de boli cu transmitere sexuală, plus nenumăratele fraze incoerente, idei aberante, convingeri pe cât de trufașe pe atât de ridicole pe care le emit foarte mulți dintre participanți (nu rareori majoritari).

Suferințele societății locale de pe urma acestor „manifestări culturale” (corect, profund inculte) sunt trecute cu vederea. Se pretinde însă că economia locală a câștigat, pentru că unele baruri sau cei care închiriază ar fi câștigat ceva. Totuși distrugerile produse de „manifestările culturale” amintite sunt uriașe: de la poluarea fonică uriașă, cu bolnavi și bătrâni uciși la propriu de ea, până la traumele participanților entuziaști. Iar acestea din urmă se plătesc decenii la rând, fie că este vorba despre alcoolism, dependența de droguri, tratamentele pentru BTS-uri și urmările acestora, etc.

În schimb rarele și măruntele incidente din unele pelerinaje ortodoxe nu au niciun efect economic sau social negativ; dimpotrivă, sunt lecții de așa nu pentru Ortodocși, sunt un imbold la îmbunătățire. Ca urmare, de altfel, în ultimii ani asemenea incidente au fost mai des provocate sau născocite de angajații mass-mediei decât au apărut de la sine. Pe de altă parte, sunt sublstanțiale veniturile aduse economiilor locale de pelerinajele ortodoxe. Și sunt cu atât mai substanțiale cu cât sunt însoțite de foarte puține cheltuieli suplimentare; și nu cuprind nici consecințe negative pe termen scurt sau lung precum „manifestările” promovate de mass-media. Dimpotrivă, de foarte multe ori aduc investiții, reale, constructive, stabile.

Chiar la nivel social, pelerinajul ortodox este un câștig pentru tot ceea ce este bun. Dar, atunci, de ce i se împotrivește sistemul cu atâta îndârjire?

Tocmai pentru că este o lucrare liberă, a oamenilor liberi, cu roade bune.

Este, adică, cea mai directă rebeliune împotriva sistemului:

  • e alcătuită din oameni care cred în Dumnezeu, nu în sistem sau idolii sistemului (vedete)
  • se desfășoară fără organizarea centralizată și birocratică adorată de sistem
  • aduce mult folos pelerinilor, dar aduce și mult folos economiei locale și, cel mai grav pentru sistem, IMM-urilor și persoanelor fizice autorizate, adică exact „micilor independenți” pe care sistemul pretinde că îi vrea dar încearcă să îi înlănțuiască tot mai mult
  • constituie o mărturie concretă că oamenii care urmează Binele pot face ceea ce vor fără să îi ducă de mână sistemul, adică liberi.

Matrixul, adică sistemul, este o lume schizofrenică, ce se mănâncă pe ea însăși – nu la nesfârșit (căci atunci nu ar exista disperarea resurselor), ci doar pentru puțină vreme, până se prăbușește. Și se prăbușește cu toți sclavii săi.

Adevărata ieșire din Matrix este adorarea sinceră a lui Dumnezeu, și prin El trăirea în această lume pentru cucerirea României Cerești.

Oamenii de care sistemul se teme

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Despre originea răului în societate

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (Isaia 1.17)
„Toate să le cercetaţi, păstraţi ce este bine, feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” (I Tesaloniceni 5.22)

De-a lungul istoriei au existat multe concepte şi instituţii îngrozitoare, ce au rănit foarte mulţi oameni. Cea mai mare sursă a suferinţei omeneşti a fost însă, totdeauna, relativismul moral personal.

Temujin sau Genghis-Han, un psihopat criminal foarte lăudat în ultima vreme, a ucis cel puţin douăzeci de milioane de oameni şi a adus cel puţin 100 de milioane de oameni în sclavie. De ce? Pentru că aşa a vrut! Nu au existat motive politice, economice, religioase ori militare pentru acţiunile sale. Pretextele patetice contemporane – de tipul „a vrut să îşi sature oamenii” – sunt ridicole atât în contextul mărturiilor privind gândurile şi valorile lui Genghis-Han cât şi situaţia practică. Numai după un an de jaf în China oamenii conduşi de Genghis-Han strânseseră averi uriaşe. Nici vorbă să sufere de foame! Ei. Chinezii, însă, au fost aduşi până la canibalism de „eroul” care îi invadase. Erou? Da, însă unul negativ. Ca toţi psihopaţii megalomani, şi Genghis-Han era tolerant cu cei care i se supuneau. Că pentru a ajunge la marea sa toleranţă trebuia să devi un sclav cu moartea deasupra capului… pe cine mai interesează? Tot ce a avut Temujin ca geniu militar sau politic a fost pus în slujba unor pofte dezlănţuite şi contradictorii. De pildă, autorul a nenumărate violuri – nici nu se ştie numărul exact al femeilor pe care le deţinea (da, le deţinea) – era pasionat şi de asceză! Cel care şi-a ucis rude pentru o umbră de bănuială de neascultare a făcut general un duşman care aproape l-a ucis cu o săgeată. „Motivele” invocate de Genghis-Han sunt simple pretexte – dovadă că în contexte similare procedează extrem de diferit… dacă are chef. Pentru că ceea ce l-a condus pe el, de la început şi până la sfârşit, a fost convingerea că ce vrea el trebuie să se facă. Niciun reper moral stabil.

Însă nicio societate nu rezistă fără repere morale stabile.

Romanii s-au ridicat de la o mână de ţărani săraci la o mare putere datorită valorilor morale. Sau, mai bine zis, câtă vreme au avut aceste valori. La început datoria faţă de patrie şi neam erau, pentru ei, absolute. Bogăţia era frumoasă dacă slujea patria şi neamul, altfel devenea otravă. În vremea în care imperialismul grecesc s-a avântat în Italia a aflat că cei pe care încerca să-i cucerească aveau ca aliat Roma. O cetăţuie care fusese vreo două secole sub cizma Imperiului Etrusc. Şi care, uimitor, izbutise să se elibereze… şi începuse să-şi cucerească fostul cuceritor. Trimisul grecilor la Roma s-a izbit de un insucces uluitor. Mitele pe care le pregătise nu au găsit nicio mână care să le primească. Senatorii romani duceau o viaţă spartană. Grecii nu au luat în seamă teama trimisului lor şi au hotărât să-i distrugă pe romani. Ca urmare, statele greceşti implicate au ajuns să fie cucerite de romani. Dar ce se întâmplă după ce grecii, cuceriţi de romani, încep să-i cucerească pe aceştia cultural? Convertindu-i mai ales la hedonism – adică la iubirea de plăceri (trupeşti). Ce se întâmplă? Ţara romanilor slăbeşte şi apoi se prăbuşeşte. Iar partea ei răsăriteană – Imperiul Roman cu capitala la Constantinopole – este, treptat, preluată cultural, politic, economic, religios etc. (Bineînţeles, de greci.)

Otomanii ce practicau un islamism ascetic-militarist au cucerit teritorii întinse pe trei continente. Ungaria a devenit paşalâc, Polonia le-a plătit tribut ca şi Ţările Române, Africa de Nord a fost sub stăpânirea lor, la fel Arabia, Mesopotamia (Irakul), ba chiar şi mult din Caucaz, Sciţia Mare etc. Acest imperiu ce părea imposibil de oprit s-a prăbuşit de asemenea ca urmare a prăbuşirii valorilor morale (şi aici grecii au aplicat aceeaşi metodă ca faţă de romani, dar cu un succes mult mai limitat; condiţiile se schimbaseră).

Peste tot se vede – în toate locurile, în toate timpurile, la toate grupurile omeneşti de la clan la stat – acelaşi lucru: relativismul moral duce la prăbuşire, valorile morale stabile ridică.

Cei care susţin relativismul moral o fac doar pentru că ştiu că fac lucruri rele. Niciun om care vrea sincer să fie bun, să facă binele, nu va susţine relativismul moral. Va susţine un sistem de valori puternic, fie şi chiar numai ca un ideal absolut necesar. Oamenii au nevoie să tindă spre înălţimi! Dar cei care vor să facă răul au nevoie de relativism moral! Acesta este singurul mijloc pentru a bloca sistemul imunitar al societăţii. Cu un sistem de valori morale stabil, societatea se poate apăra de rău. Cu relativism moral şi răul şi binele devin greu identificabile, ba chiar interschimbabile. Nu doar că sistemul imunitar este cel puţin derutat, dar poate fi chiar folosit împotriva binelui (bunilor). Ducând societatea la autodistrugere.

Fenomen, revin, petrecut de nenumărate ori în istoria omenirii.

Şi singura „plasă de siguranţă” a fost comunitatea celor care şi-au păstrat valorile morale. Fie că vorbim despre Comunism, Nazism, Fascism, Leninism, Stalinism ori alte regimuri politice de extremă-stânga, fie că vorbim despre prăbuşirea Imperiului Roman de Apus ori a unor state din Asia, Africa sau Americi, avem, totdeauna, această situaţie.

Dincolo de toată răutatea lumii omul poate să facă binele, să devină bun. Dacă vrea. Şi dacă îşi însuşeşte un bun sistem de valori morale. Pe care să-l urmeze cu statornicie.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea