Etichetă: Slovacia

Crimele Stângii se ascund

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Extrema Stângă a cuprins în secolele XVIII-XIX Europa, America, lumea.
Cei mai moderați Stângiști au fost și sunt Liberalii – vinovați de foarte multe crime.
Ca pildă, masacrele din 1907 au fost săvârșite de Partidul Liberal. Din fericire pentru el, împotriva Românilor, socotiți și acum, ca și atunci, rasă inferioară; așa că nimeni, astăzi, nu poate pretinde că Liberalii ar fi exponenții unei ideologii extremiste.

Socialismul și Comunismul au văzut extremismul liberal ca „prea moderat”.
Au folosit anarhia, atentatele, bombele și orice mijloace ca să își impună punctele de vedere.
Printre altele, au folosit „știința”, devenită religia lor politică.
„Știință” dirijată în direcțiile dorite de ei.

Din această „știință” au ieșit conceptele rasismului științific. O doctrină perfect susținută de Evoluționism și combătută exclusiv de conceptul creștin al Creației (concepte precum cele islamice, hinduse, animiste etc. cuprind în sine ierarhizări puternice, chiar radicale, ce pot ușor să susțină – și susțin! – forme de rasism).
Din rasismul științific – repetăm, doctrină pseudo-științifică a Stângii – au apărut alte forme extreme ale Stângii: Fascismul și Nazismul.

Cel de-al doilea război mondial, în care Stânga Bolșevică a câștigat războiul cu Stânga Hitlerist-Fascistă a dus la un fenomen fascinant: Naziștii și Fasciștii, grupări de Extremă Stânga, au fost declarate… „de Extremă Dreapta”. Socialiști de dreapta! Curat murdar, Coane Fănică!

A urmat Al treilea război mondial: Războiul Rece.
Care a avut mai multe victime decât oricare dintre cele două războaie mondiale dinainte.
Alt fenomen fascinant: mass-media a păcălit oamenii obișnuiți atât de bine, atât de sistematic și eficient, de aceștia se tem și astăzi că va veni „Al treilea război mondial”. Care a trecut. Și prin care foarte mulți dintre ei au trecut.

Terminarea în 1989-1990 a Războiului Rece (Al treilea război mondial) a schimbat multe paradigme. Dar, după unele șovăieli, noile regimuri au hotărât să ducă mai departe unele minciuni.
Printre acestea, demonizarea Dreptei politice.
Și pretenția că Fasciștii și Naziștii, Socialiști pseudo-naționaliști, ar fi (fost) de Dreapta.

De aici și noile grupări naziste și fasciste numite Antifa.
Care se declară antifasciste, dar respectă toată învățătura fascistă sau nazistă.
Singura schimbare este ținta urii rasiste.
La Naziști, după învățăturile lui Karl Marx, ținta urii erau Evreii.
La Antifi, mai modern, ținta urii rasiale sunt Albii în general. Deși, din toamna trecută încoace, au reintrat în ura Antifilor și Evrei. O întoarcere la origini(le naziste autentice).

Atacurile structurilor nazist-fasciste de tip Antifa (precum BLM), au dus în ultimii 10 ani la moartea a mii de persoane, la distrugeri uriașe – de multe miliarde de euro –, la batjocuri, jafuri, violuri, incendieri etc.
Și, sistematic, mass-media a acoperit aceste crime.

În Chicago, Stânga (Democrații) au transformat orașul într-un iad pentru toți cei care nu sunt ai sistemului. La fiecare sfârșit de săptămână, orașul „no gun zone” răsună de împușcături. Interzicerea armelor de foc pentru cetățeni, cu totul neamericană și neconstituțională, este respectată de oamenii cinstiți. Evident, nu și de forțele de ordine, care totuși întârzie sistematic să intervină în apărarea cetățenilor, mai ales dacă au pielea prea deschisă la culoare. Dar, mai ales, interdicția este încălcată într-o veselie de infractori.
Este doar un exemplu de politică de Stânga ce face sute de morți anual într-un singur oraș (doar duminica trecută au fost cam 30 de „incidente cu împușcături” și cel puțin patru morți).
Putem să amintim de drogurile promovate de Stânga și de zecile sau sutele de mii de victime provocate de acestea.
Putem să amintim de imigranții chemați de Stânga în Suedia, Germania, SUA și alte țări. De atacurile acestora: cu bătăi, umilințe, violuri și crime, toate motivate rasial-religios, toate îndreptate împotriva Albilor și Creștinilor.

Dar, sistematic, mass-media urlă despre „pericolul de Dreapta”, despre „extremiștii de Dreapta” și alte sperietori.

A fost împușcat Premierul Slovaciei.
Era prea patriot pentru dorințele Stângii.
Așa că un Stângist l-a împușcat.

Dar nu veți vedea interzicerea Stângii, nici măcar stigmatizarea ei.
Tot Dreapta va fi de vină.
Pentru ca Partidul să poată domni peste dependenții de mass-media.

Și mai urlă unii că 21 de rubini cuprinde „prea puțină lumină”.
Lumina nu se găsește în societate, stat, politică, lume.
În lume era, și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
Ca să găsești lumina trebuie să cobori din lumea neoanelor în aceea a lumânărilor și candelelor, să te pleci înaintea lui Dumnezeu și a Sfinților Săi… și să începi să asculți.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Aceste rânduri au fost scrise ieri seară, dar am amânat publicarea lor pentru că aveam în pregătire și o propunere de traducere în limba română pentru Epistola a II-a a Sfântului Apostol Ioan. Între timp, a început să se adeverească prezicerea: Extremiștii de Stânga dau vina pe victimă pentru ce a făcut criminalul!

O hartă și lecțiile ei. Despre o parte de Nord a Maramureșului

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Deasupra este o hartă a României Mari din 1919. Să începem uitându-ne la hotarele din Vest (în stânga) și Nord (sus). În Vest se vede o linie neagră ce vine de sus și apoi se întâlnește cu linia albastră (mai spre turcoaz): Râul Tisa. Care însoțește frontiera României Mari din 1919 de mai sus de gura Mureșului până la vărsarea în Dunăre. În Nord se vede că hotarul înaintează mult dincolo de Tisa.
Dacă ne-am uitat bine și am văzut aceste lucruri, să trecem la altă hartă.

Aceasta este harta României Mari în 1930. Cum s-ar zice… observați diferențele?
În Vest (partea stângă a hărții), linia care urma Râul Tisa este restrasă către interior: România a pierdut Vestul Banatului, împărțit între Iugoslavia (cea mai mare parte) și Ungaria (colțul de Nord-Vest).
În Nord (partea de sus a hărții) lipsește ditamai bucata din Maramureș: tot Nordul Maramureșului a fost cedat.

Aceste pierderi s-au întâmplat nu pentru că România ar fi pierdut vreun război deschis cu dușmanii săi, ci pentru că a pierdut în războiul cu dușmanii din lăuntru: politicienii „români” sunt cei care au trădat, ci care nu au știut și nu au vrut ca jertfele uriașe ale Românilor să fie fructificate bine.

Hai să vedem cum au avut loc aceste pierderi!

Despre cedarea Vestului Banatului s-a scris mult. Coloniștii Sârbi, proaspăt aduși de Austrieci – adesea doar cu câțiva ani înainte de 1914 – au cerut și au reușit să obțină Vestul Banatului pe motiv că… altfel capitala lor, Belgradul, ar fi fost pe graniță și „așa ceva este inadmisibil”. Iar politicienii „noștri” au cedat – și a profitat și Ungaria ca să ciupească o bucățică.
Dar acea parte din Nordul Maramureșului?
Nordul Maramureșului a fost cedat de politicieni pe motiv că erau acolo mulți alogeni – adică oameni străini de Țară și Neam, cel puțin teoretic. Ce alogeni? Ce Români? Ce istorie are locul?

Istoria părții de Nord a Maramureșului cedată de politicieni în 1922
Regiunea maramureșeană cedată de politicieni fără nicio luptă (vom reveni) este din punct de vedere istoric un loc de intersecție între Străbunii Traco-Iliri și Străbunii Celtici ai Neamului Românesc. Aici au locuit multă vreme Costobocii, un mare trib tracic binecunoscut pentru puternicele influențele celtice din cultura sa materială. Legătura Tracilor din părțile Maramureșului de azi cu Celții este foarte veche și a fost întreruptă numai de invaziile germanice din secolele III-IV d.Chr. încolo. Graniță istorică la care se poate vorbi de peste o mie de ani de istorie traco-celtică în zonă.

Legătura dintre cultura celtică (sau culturile celtice) și Tracii Maramureșeni începe încă din Epoca Bronzului, devenind foarte vizibilă în Hallstatt (deci cam din anul 800 î.Chr. încolo). În secolul V î.Chr., atunci când „explodează” Epoca Fierului Celtic (La Tene), Tracii Maramureșeni (ca toți Tracii din Panonia până pe malurile estice la Nistrului) sunt parte a ei. Particularități locale există, așa cum există și în inima ținuturilor celtice, însă și apartenența este foarte clară.
După cum am amintit, fenomenul este același pentru toți Tracii de la Nord de Dunăre, fie că sunt numiți Traci, Daci, Geți, Tirageți etc.

Influența romană pătrunde în Maramureș, ca și în Dacia în general, cel mai târziu în secolul al II-lea î.Chr. Deja în secolul I î.Chr. denarul roman este răspândit în regiune.
În același secol Dacia devine stat clientelar roman. Locuitorii Marmureșului de astăzi încep să aibă o legătură continuă cu Romania, pe trei nivele diferite:
1. Răspândirea Credinței Creștine (Creștinii primelor secole își răspândeau Credința cu multă dragoste, pretutindeni. Legăturile economice din părțile Limesului roman – regiunea de graniță a Imperiului Roman – au ajutat la această lucrare. Existența basilicilor în Dacia Romană arată existența unui cler organizat, inclusiv a unor episcopi. Ca urmare, Maramureșul intră în zona fundamentală de etnogeneză românească și din acest punct de vedere.)
2. Legăturile economice și adminstrative ale Limesului roman. Partea de hotar a Romaniei (numită Limes) avea un statut special. Persoanele importante din Romania ce lucrau în Limes cumpărau moșii, dar și influență, în teritoriile de dincolo de graniță. Aceste proprietăți și relații îi ajutau în evitarea unor taxe, în dezvoltarea contrabandei și comerțului, în asigurarea unui adăpost în caz de disgrație politică etc. Amintitele relații duceau nu doar la un neîncetat transfer de cultură, ci și de populație – de la fiice ale Romanilor căsătorite cu feluriți prinți și prințișori barbari până la prințese și prințișoare barbare căsătorite cu dregători și militar romani, de la fugari romani așezați dincolo de Limes și până la fugari barbari așezați în Împărăția Romană.
3. Legăturile militare. Aceste legături variază după interesele și cheful conducătorilor locali (din amândouă părțile Limesului) de la alianță (și uneori chiar frăție) militară până la incursiuni de jaf.

În timpul stăpânirii Goților, Marmureșul devine parte a Goției – Gothia.
Transformarea Goției în stat clientelar roman sub Împăratul Aurelian include Maramureșul, în întregime, în Romania, pentru cam un secol, perioadă în care, de altfel, se și încheie formarea Poporului Român în tot ce are esențial.
Plecarea Goților se face alături de plecarea ultimilor Traci (Daci) care nu se latinizaseră (vor merge împreună până în Spania, ducând alături de tradițiile gotice – germanice, adică – și unele elemente clar nord-tracice).
Ca urmare, cei care rămân sunt Românii Maramureșeni, păstrând o bogată moștenire costobocă (traco-celtică, adică) alături de moștenirea romană și mai ales creștină.

Marea Invazie Slavă din 602 și cele care urmează au o slabă influență asupra Maramureșului, ce rămâne ca o mare insulă între șuvoaie.
Marea Invazie Ungurească în jurul anului 900 nu are nicio influență imediată asupra Maramureșului. Ca și Ducatul lui Menumorut și celelalte ducate românești nord-dunărene, și Țara Maramureșului ținea, cel puțin formal, de Constantinopol. Ca urmare, după ce Ungaria devine – prin trădarea lui Voiteh, zis și Ștefan I al Ungariei – brațul armat al Papalității împotriva Răsăritului Creștin, și Maramureșul ajunge țintă a acesteia.
Totuși buna rânduire a Maramureșului se face simțită. Marii Duci ai Maramureșului, odată ce se simt înghesuiți de Coroana Ungară dincolo de puterile lor, trec Limesul maramureșean către Est, în ceea ce astăzi numim Moldova. De acolo asigură mai departe sprijin pentru plaiurile natale.
Ca urmare, prin forță și viclenie, prin arme sau mită, Maramureșul își păstrează caracterul românesc fără schimbare, încă o jumătate de mileniu.

În secolul al XVIII-lea, însă, Maramureșul va cunoaște o nouă încercare: noua conquistă (invazie) catolică, prin Uniatism.
Uniatismul este o tactică papală de cucerire a Ortodoxiei prin imitarea formei și schimbarea fondului: în Uniatism se folosește ritualul de formă ortodoxă și chiar se permite căsătoria preoților (deși nu este încurajată). În schimb, adepții nu mai erau socotiți schismatici, deci nu mai erau persecutați de Papalitate și nobilimea catolică. Însă erau nevoiți să îl accepte pe Papă ca Locțiitor al Fiului lui Dumnezeu și, implicit, să accepte toată doctrina catolică (mai târziu, pentru Români, Papalitatea va accepta să cedeze – declarativ permanent, practic doar pentru o vreme – și câteva puncte doctrinare).
Maramureșul respinge de la început Uniatismul. Chiar și atunci când Satanasie Anghel apostaziază, iar legătura cu ierarhii ortodocși devine tot mai grea, Românii Maramureșeni stau puternici în Credința Creștină.

Ca urmare, Austria începe un nou război împotriva Maramureșenilor: colonizarea fățișă și ascunsă.
Colonizarea fățișă se face prin aducerea de Austrieci, Polaci, Rusini, Huțuli, Poloni, Unguri, Evrei Hasidiști, Evrei de alte orientări, Cehi, Moravi slavizați, Ruteni, Slovaci, Germani etc.
Colonizarea ascunsă se face prin numirea de episcopi slavi pentru Ortodocși, de episcopi unguri și germanici pentru Catolicii Romani sau Uniați (Greco-Catolici).
Ca și în alte părți, și în Maramureș trecerea Românilor la Uniatism sau la Catolicismul „clasic” este urmată rapid de deznaționalizarea lor.
Conservatorismul (adică patriotismul) maramureșean este cu atât mai puternic cu cât este mai legat de munte. În văi, coloniștii străini au condiții mai bune și deznaționalizarea este mai puternică (de exemplu, la 1900 orașe precum Muncaci (Mâncaci), Huști („Hust”) sau Baia Mare erau deja controlate de străini, Românii devenind minoritari). Dar pe înălțimi, și mai ales în codri, Românii stau neclintiți. Singurii care li se alătură, la început, sunt Evrei Hasidiști. Temători de Creștinii Apuseni (de Catolici și Protestanți, care îi persecutaseră) au șocul de a găsi la Românii Maramureșeni, dincolo de asprimea demnității românești depline, inimi calde și un sprijin neașteptat. Frăția Româno-Hasidistă va fi ruptă doar de masacrele Celui de-al doilea război mondial.
În fața eșecului propagandei Uniate în Maramureș, Austriecii încep să întrebuințeze aceeași armă ca în Pocuția și Bucovina: colonizarea slavă și mai ales ruteană, rusină și ucraineană.
Însă aceasta era încă la început în 1914, când începe Marele război, adică Primul război mondial.

Acesta este fundalul istoric al Maramureșului în 1919, când trupele române îl stăpâneau după cum arată harta României Mari din 1919 (prima pe această pagină și re-dată mai jos).

România Mare în 1919

Situația etnică a părții de Nord a Maramureșului cedată de politicieni în 1922
După cum am arătat, Maramureșul are o singură populație băștinașă, Românii.
Pentru toate celelalte populații se cunosc destul de bine sau chiar exact datele în care au fost așezați în Marmureș de Ungaria, Austria sau Austro-Ungaria.
În partea de Nord a Maramureșului din harta de mai sus, la 1919, erau cca. 50 de comune. Dintre acestea, 12 erau covârșitor românești, în alte 19 Românii aveau majoritatea simplă (fiind cea mai numeroasă etnie), iar în 21 Românii erau minoritari. Foarte important, Ungurii aveau majoritatea simplă (cea mai numeroasă etnie, dar fără majoritate absolută) într-o singură comună. Totuși Ungaria a revendicat această parte din Maramureș, iar politicienii „români” au cedat-o fără discuții… cui s-a nimerit. Adică… Slovacilor (Slovaciei), care nu erau majoritari nici măcar într-o singur comună din regiune!
Să reluăm: Românii erau băștinași, alogenii, toți, erau coloniști, Românii aveau majoritatea absolută sau majoritatea simplă în 50% dintre comune, Românii erau prezenți în toate comunele, iar politicienii „români” au cedat regiunea unei etnii/națiuni care
nu avea majoritatea în nicio comună, nu era băștinașă, nu era prezentă decât în cinci comune, nu ceruse regiunea!
De subliniat că Evreii Hasidiști din regiune sprijiniseră Unirea cu România, că la Marea Unire de la Alba Iulia tot Maramureșul ceruse (și, teoretic, primise) Unirea cu România, că Germanii din regiune sprijiniseră Unirea cu România…
Cred că tabloul este limpede.

Atunci când cineva simte că Doina lui Mihai Eminescu este exagerată sau extremistă, să recitească aceste rânduri. Și să citească, ori recitească, lucrarea teribil de documentată și cutremurător de dureroasă pentru orice suflet cinstit de om, Rutenizarea Bucovinei de Isidor Ieșanu. Această lucrare îi va fi o bună oglindă și pentru suferințele Maramureșului – și pentru cele și mai mari ale răsăritului Moldovei sub ocupație rusească.

Ține minte!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea