Etichetă: Principii

Despre nedreptatea lui Dumnezeu (I)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Mulți dintre cei care „m-au cunoscut” prin cele scrise ori rostite (articole, eseuri, cărți, emisiuni, predici etc.) s-au minunat după ce ne-am cunoscut față către față:
– Vă credeam extrem de dur, neîndurător! – îmi spunea, cu mirare, un domn.
Aceasta pentru că și d-sa, ca mulți alții, confundă principiile cu persoanele sau cazurile particulare.

Atunci când este vorba despre principii, într-adevăr, nu negociez absolut nimic. Nu am ce, pentru că Adevărul este Dumnezeu; iar a vorbi împotriva Adevărului înseamnă a fi o satană, a încerca să negociezi Adevărul înseamnă a fi ieșit din minți. Adevărul este. La fel, principiile sunt. Dacă sunt principii. Altfel, sunt minciuni.

Însă cum și cât se aplică un principiu sau altul în cazul unui om?
Aici lucrurile atârnă de multe și nu se cântăresc atât de ușor pe cât își doresc cei mai mulți.
Dacă la principii totul este ori adevăr, ori minciună, în trăire lucrurile sunt un amestec foarte complicat. Iar radicalismul față de trăirea altora este, mai totdeauna, o rătăcire la fel de primejdioasă ca și relativizarea principiilor.
În trăire chiar și Dumnezeu devine, pentru iubire, nedrept.

Căci după dreptate, Dumnezeu ar fi trebuit să părăsească omul atunci când omul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu (care i-a dat absolut tot ce avea – și ce are încă bun).
După dreptate, Dumnezeu ar fi trebuit să lase omul care s-a supus dracilor sub stăpânirea dracilor; să îl lase să fie înghițit de Iad cu toate ale lui și cu toți copiii care aveau să i se nască.
Dar Dumnezeu a pus asemenea pedepse peste om și diavol, încât să dea loc pentru mântuire: și omului căzut, și copiilor lui. O nedreptate, căci „pedepsele” au fost de fapt o uriașă scădere a răutății pe care noul stăpân al lumii (Satana) urma s-o reverse peste om și lume. Deci au fost nu pedepse, ci apărare împotriva înghițirii omului și lumii de către Iad!
Nedrept a fost Dumnezeu și față de nesfârșitele răzvrătiri și răutăți ale oamenilor: le-a pedepsit puțin și pedagogic, mereu cu milă și dragoste, așteptând la nesfârșit îndreptarea.
Și, nedrept, i-a folosit pe oamenii Săi ca să vestească celorlalți adevărul – pe care acești ceilalți voiau să nu îl audă – și să îi cheme la iubire.
Trecâmd peste multe alte nedreptăți săvârșite de Dumnezeu din milă și iubire, ajungem la covârșitoarea nedreptate a Întrupării, trăirii printre noi, Învățăturii Dumnezeiești, Jertfirii pe Cruce, Învierii, Înălțării și celorlalte lucrări făcute de Dumnezeu Fiul pentru mântuirea noastră.
Și câte nu ar mai putea fi înșirate aici, ca să arate dragostea covârșitoare a lui Dumnezeu față de om!

Care om, mereu, se întoarce la răutățile lui, face răzvrătire cruntă față de Dumnezeu, săvârșește potop de blestemății, apoi dă vina pe Dumnezeu pentru că iese rău!

Da, oamenii care înfulecă pornografie mai mult decât înghit câinii sau porcii excremente, care se tăvălesc în cele mai spurcate patimi și răutăți, dau vina pe Dumnezeu pentru răul pe care îl aduc în lume și îl înmulțesc neîncetat!
Doar că, mereu, aceiași oameni își găsesc miliarde și miliarde de scuze pentru păcatele și patimile lor. Supărarea lor pe Dumnezeu nu este pentru răul pe care îl fac ei, zi de zi, cu încăpățânare drăcească. Ei sunt supărați pe Dumnezeu că nu îi extermină sau măcar blochează pe cei care îi deranjează pe ei!
Sau, cam la fel de des, doar pretind că Dumnezeu „dacă ar exista”, ar trebui să anuleze libertatea oamenilor și să desființeze răul. Ca să poată să se mintă și așa că „au liber la rău”.

Vestea tristă este că va veni și clipa în care Dumnezeu va închide răul.
Va închide răul într-un univers al răului, din care Binele se va retrage. Se va retrage până când singurul lucru ce se va mai vedea din el va fi existența acelui univers și a locuitorilor din el. Acolo oameni căzuți și îngeri căzuți, adică îndrăciți și draci, se vor chinui împreună, după libera lor alegere. Acolo este Iadul.
Și binele va fi adunat într-un cer nou și pământ nou în care, vreți sau nu, locuiește Dreptatea O nouă lume, care va crește mereu, în Bine, prin Bine, către Bine, întru Bine, în frumusețea Veșniciei adevărate, plină de Iubire.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Pagini de cultură şi civilizaţie românească. Din înţelepciunea României Străvechi (I). Principii (I)

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

România a avut o cultură, 1848 a rupt-o.
Mircea Vulcănescu

De multe ori nu înţeleg cei de astăzi cât de departe sunt de Românii din trecut. Ruptura între cum erau Străbunii şi cum sunt cetăţenii Republicii România este uriaşă; dar puţini îşi dau seama de asta cu adevărat. Bineînţeles, există o uriaşă propagandă ce ne desparte nu doar de moştenirea străbună, ci chiar şi de dorinţa de a o cunoaşte. Şi de aici izvorăşte o nesfârşită neînţelegere a Istoriei Românilor. 
Aşa se face că Sfântul Ştefan cel Mare este crezut de mulţi a fi fost un mare afemeiat – de parcă 42 de războaie, o ţară înconjurată de neprieteni şi duşmani, preluată după aproape un sfert de secol de război civil şi transformată într-un model de cultură şi civilizaţie „se rezolvă” de la sine, în vreme ce domnitorul stă să se distreze.
Aşa se face că (Sfântul) Mihai Viteazul este crezut de mulţi a fi fost un fel de aventurier – deşi a refuzat coroana Poloniei şi posibilităţile de retragere pe bogatele domenii nobiliare din Apus ce i s-au oferit, alegând să stea şi să lupte până la moarte într-o parte a lumii plină de cele mai teribile ameninţări.
Aşa se face că Ţăranul Român de altădată, adică omul Ţării – plugar, păstor, vânător, pescar, meşteşugar, stupar, negustor etc. – a ajuns să fie privit de mulţi din cei de azi drept slab, prost şi înapoiat, de parcă uluitoarea împotrivire în faţa Islamului a Ţărilor Române, sutele de monumentale biserici şi mânăstiri, minunile de pictură şi sculptură şi toate celelalte realizări româneşti s-au făcut în străinătate şi au fost transplantate aici de extratereştri. 
Aşa se face că Biserica, Maica Neamului Românesc, a ajuns să fie dispreţuită şi acuzată pentru ceea ce a făcut şi face rău clasa politică, deşi această clasă politică nu mai ţine de Ortodoxie de peste 300 de ani, cu rezultatele care se văd.

Ca să putem vedea măcar ceva din ceea ce au fost – prin gândire, trăire, cuvânt – Românii de altădată, ca să putem face o comparaţie cu ceea ce avem astăzi, trebuie să cunoaştem principiile Culturii Vechi Româneşti. 
Din proverbe, zicători, balade, legende, snoave etc., am ales – şi, nădăjduiesc eu, voi mai alege – câteva din principiile esenţiale pentru Legea Românească. Acea Lege după care se călăuzeau cândva Românii de pretutindeni, din Sinai ori Insula Candia (Creta) până departe în nord, dincolo de Carpaţi, către ţărmurile Mării Baltice, din Alpii în care fraţii noştri Romanşi (Retoromani) încă vieţuiesc, până la ţărmurile Mării Caspice şi chiar dincolo de ele. Adesea amestecaţi cu străinii – fie aceştia Slavi, Greci, Tătari, Germanici etc. – sau cu popoare frăţeşti – precum Armenii, Gruzinii, Huţulii etc. -, totdeauna Românii ţineau Legea Românească. Iar dacă nu o mai ţineau… piereau. Sau pier… 
Deci, hai să vedem puţin din principiile Străbunilor!

Dreptatea iese ca untdelemnul deasupra apei.

Mai bine puţin cu dreptate decât mult cu strâmbătate.

Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă.

Dacă te arăţi slab în ziua strâmtorării puterea ta nu este decât slăbiciune.

Cine se sperie de lup să nu se facă păstor!

Rugina moale roade fierul tare.

Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti!

Decât să mă-nting în unt şi să mă uit în pământ, mai bine mă-nting în sare şi mă uit în soare!

Când spui Român spui stăpân.

Românul nu piere.

Toată înţelepciunea vine de la Domnul.

Leneşul şi prostul se cred cei mai înţelepţi.

Picătura găureşte piatra.

Am scris aici doar câteva din cuvintele Românilor Vechi. Legea Românească era felul lor de a fi, cuprinzând toate laturile vieţii – şi vieţuirii – lor. Ca urmare, era nespus de bogată. Ceea ce am redat este puţin, repet, însă dacă am înţelege măcar acest puţin tot am câştiga mult. Aştept părerile şi întrebările voastre, ca să văd în ce măsură mai înţelegem gândirea Străbunilor, sau în ce măsură ne mai pasă de ea. Ne mai pasă?

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă