Etichetă: poezie

Încă

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Încă

Se sting cocorii zilelor de mâine
În bălți tăcerile mai des au oglindit
Albastre zări, plăpânde răsărituri:
Sub ceas, coboară noul asfințit.

Învârt vârtejuri vânturile serii
Și tobe urlă ascunzând căderi
Durerile se zbat în întunerici
Tot investind în zilele de ieri.

Prin norii scrâșnind praf și zgură
Prin veșnic venite tăceri
Sub valuri de zgomot și ură
O mână tot scrie mai speri.

Și, iată, privirea se duce
Speranță de nou început
Cu zorii de-acum să apuce
Un drum către rostul pierdut.

Sunt căi mii de mii în pustie
În junglă, în mlaștini și fier:
Ard tălpile arse de zgură
Ard pleoapele fără de cer.

De ce numai una e bună?
Întrebi investind iar în ieri.
Răsturnat tot în lumea nebună
Tragi veșnic venite tăceri.

Trezit după multă uitare
Cenușa din jur pare praf
Ești surd, ești mut, ești durere,
Răsună țipat un taraf.

Dar printre ruine și nouă
Lumini amețind lunecări
Prin valuri de ură și rouă
O mână tot scrie mai speri.

Și iată, privirea se duce,
Rănită spre-un nou început
Cu ziua de-acum să apuce
n drum către rostul pierdut.

Ispite în jur iar tresaltă
Și drumul se duce durut:
Plăcerea se simte înaltă
Dreptatea se simte pierdut.

Ard tălpile arse de cioburi –
De ierburi apuse poteci.
Prin zloată se frânge coloana.
Cu anii, cu visele, treci.

Vârtejuri învârt nebunește
A vieții ispite povești:
Răpit înspre frica pieirii
Nu știi dacă unde mai ești.

Și, iată, privirea se-agață
Un ochi limpezit în dureri
Pierdută, uitată speranță,
O mână tot scrie, mai speri.

Să fie nădejdea cu tine!
Pe buzele arse, cu nouă
Lumină trecând prin ruine
Presară petale și rouă.

Târziu urlă vorba ruinii.
Cuvântul, e pașnic și greu:
Trecând prin rugina luminii
Să cauți, să cauți mereu!

Mihai-Andrei Aldea

Poezie – Spre Veșnicie

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Spre Veșnicie

Floare, stele, fluturi, nori,
Ape, râuri, sărbători,
Frunze, ierburi și petale,
Adierile domoale,
Pacea serilor de vară
Cu lumină blândă, rară,
Șoaptele din adiere
Bucuria din tăcere,
Seri și nopți ce curg în zori
Mânecând privighetori,
Frumuseți ce curg pe rând,
Trec iar vremile curgând
Cum curge lumină Luna
Și izvoarele într-una…
Către Cine? Către unde?
Trec icoanele în unde
Murmure de mult uitate
Raze calde și curate
De la Tine, către Tine,
Mai senine, mai depline,
În lumina-Ți așezate
Au venit și se duc toate.

Postul Paștilor 2023 (Mihai-Andrei Aldea)

Primăvara – un cântec minunat al Formaţiei Noroc (mai apoi „Contemporanul”)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

În 1967 pe scenele de concerte şi spectacole din U.R.S.S., mai târziu chiar şi pe stadioane, izbucnea cu o tainică şi nesfârşită putere formaţia Noroc.
În plină prigoană sovietică, în plin genocid cultural şi fizic, oameni cu suflet românesc dăruiau celor zdrobiţi de Comunism cântec şi poezie,
nu doar alinându-i, ci arătându-le că dimensiunea mistică a lumii este vie şi nemuritoare.
Ca sufletul românesc.

Iată aici un cântec de o mare frumuseţe muzicală şi poetică, având versuri de o mare adâncime. După cum bine a spus marele Mihai Eminescu,
„Limba română este floarea sufletului românesc„.
Atâta vreme cât printre Românofonii de azi vor mai fi şi Români această floare va înflori mereu, minune între minunile lumii.

 

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

 

Lumina Învierii – urare

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Lumina Învierii să vă îmbrățișeze
Și bucuria sfântă pogoare peste voi,
Să treceți de golgote cu pace și nădejde
Crescând mereu în Slava Celui ce pentru noi
S-a coborât din Ceruri,
Smerit s-a întrupat,
Ne-a învățat răbdarea,
Muri…
Și a-Înviat!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

 

Glossă, de Mihai Eminescu. Folositoare ca întotdeauna

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

GLOSSĂ

de Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Chip ME 01b

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă