Etichetă: poezie

Un Voievod

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Un Voievod

Ca din legendă răsărit în lume,
Ca din legendă de la noi plecat
Te-am întâlnit pe căi fără de număr
Şi niciodată nu vei fi uitat
Căci ai întruchipat, în tot ce-ai fost,
Şi Voievodul Ţării Româneşti,
Şi Demnitatea Viţei Muşatine,
Şi-nţelepciunea vârstei strămoşeşti.

Te-ai lămurit ca aur în cuptoare
În chinuri crunte până la sfârşit
În temniţe, Canal, dureri amare,
În boala care tainic te-a muncit,
În lovitura mişeliei noastre,
A celor ce Credinţa-am părăsit,
În pătimirea patimilor noastre
când tot păcatul lumii l-am primit…
Şi-ai plâns!
Ai plâns nu chinurile tale
Ci cupa noastră plină de venin,
Ai plâns văzându-ne pierduţi, ieşiţi din Cale,
Şi distrugându-ne puţin câte puţin.
Şi te-ai rugat şi ai lucrat într-una
Din prăbuşiri cercând să ne ridici,
Să facem iar din Românime una,
Dar noi am fost prea mici… atât de mici…

Ah, Voievod al unui Neam de Ceruri,
Cu-atâţia mucenici urcaţi în Veşnicie!
Ne-ai fost învăţător de adevăruri
Pe care fiecare trebui’ să le ştie,
Ne-ai fost îndrumător, ne-ai fost mustrare…
Iar noi te-am ascultat… mult prea puţin.
Acum tu ai plecat şi crunt ne doare
Şi te chemăm, Părinte drag, Justin!

Se lasă înserarea peste munte
Din Petru Vodă către Paltin vin
Lumini şi umbre, glasuri şi tăcere,
Învolburări de nori, puţin senin,
Îndurerări, frânturi de mângâiere
Şi-n toate, tu, Părintele Justin.

 

Mihai-Andrei Aldea

Vârsta întrebărilor

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

VÂRSTA ÎNTREBĂRILOR

Ce dor te cheamă, oare,
copil cu ochi de ceruri,
de-n lumea pustiită de ură şi uitare,
din tainice lăuntruri
zideşti cu întrebare
lumina de minune
a lumii viitoare?

În gândul tău din graiuri
răsare crinul rar
în  întrebări de raiuri
minunile apar,
şi lumea se preschimbă
în veşnică grădină
ce-n nouri de lumină
cântările îşi plimbă.

Şi-n noi, sclavii tristeţii,
cu suflet de cenuşă,
în forfota cetăţii
mereu mergând grăbiţi,
privim spre graiu-ţi dulce
ca spre o nouă uşă
ce poate a ne duce
de unde noi ne-am stins.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Îndemn

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Îndemn

Ai înflorit.
Micuţă, neştiută,
înveşmântată-n aripă de lut,
ca floare înflorită într-un mugur,
cum n-a mai fost şi nu s-a mai văzut.
Mereu sfiala
aripa a strâns-o,
înfăşurând-o ca să te ascundă;
iar chipu-ţi delicat şi de lumină,
te-a îngrozit când îl vedeai în undă.
Minune mică,
şi nespus de mare,
înveşmântată în sfieli şi doruri,
mereu rănită de-ndoieli amare,
cu ochi mereu străluminaţi de rouri
ridică-ţi lutul aspru de pe suflet
şi legănând petalele în vânt,
lăsând în urmă îndoieli şi gând,
înalţă-te în zborul cel mai sfânt!

Mihai-Andrei Aldea

Vecernie

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

VECERNIE

 

Fum de tămâie blând ridică jarul,
În umbră blând cădelniţa luceşte,
În Casa Ta tăcerea blând vorbeşte
Şi blând coboară peste lume harul.

Îşi uită fiecare iar amarul
Când slujba pace-n suflete anină,
Se-nalţă rugăciunea mai deplină,
Fum de tămâie blând ridică jarul.

Şi preotul în taină şopoteşte,
Aripi de înger flutură-n altar,
Grăim cuvintele ecteniei arar
În umbră blând cădelniţa luceşte.

Sub boltă un arhanghel se roteşte,
Lumini din Duhul Sfânt se-aprind în suflet,
Nici nu vorbesc şi parcă nici nu cuget –
În Casa Ta tăcerea blând vorbeşte.

Şi sfinţii peste noi revarsă darul,
Spre pardoseală fruntea se apleacă,
De dor de cer voinţa se îneacă,
Şi blând coboară peste lume harul.

Şi blând coboară peste lume harul,
În Casa Ta tăcerea blând vorbeşte,
În umbră blînd cădelniţa luceşte,
Fum de tămâie blând ridică jarul.

Mihai-Andrei Aldea

De-o fi să mor

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

De-o fi să mor

 

De-o fi să mor, precum zicea poetul,
de-o fi să mor, precum spunea un cânt,
chiar nu mă doare,
nici măcar un gând,
căci moartea-i pentru mine alfabetul.
Cu ea începe orişice lucrare
că moartea este rostul nostru pe pământ,
e testul ce ne-aşteaptă rând pe rând
să hotărască despărţirea mare.
De-o fi să mor,
în zori sau asfinţit,
să nu mă crezi:
de-mult eu am murit.

Mihai-Andrei Aldea