În Evanghelia după Matei, printre altele, Mântuitorul ne învață că iubirea adevărată este mult mai cuprinzătoare decât poate gândi omul. Și, printre altele, ne zice:

Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și perceptorii același lucru? (Matei 5:46)

Că această dragoste nu este oarbă ci, dimpotrivă, înțeleaptă, se vede chiar în Predica de pe Munte, de unde este și versetul de mai sus. Căci Domnul ne cere să nu fim ca fățarnicii (Matei 6:2, 5 și 16), să nu trăncănim ca păgânii și să nu ne asemănăm păgânilor (Matei 6:7-8 și 31-32), să ne păzim de proorocii mincinoși și să știm să îi (re)cunoaștem (Matei 7:15-20) etc. Toate aceste învățături și porunci ale Mântuitorului – dar și altele asemenea – ne arată că iubirea este adevărată dacă stă întru adevăr.
Căci nu poate să existe adevăr fără iubire, nici iubire fără adevăr – după cum am arătat de nenumărate ori.
Am mai zis și repet, iubirea fără adevăr este patimă oarbă. Iar adevărul fără iubire este minciună trufașă.
Căci Dumnezeu este iubire (I Ioan 4:8 și 16) și este și adevăr (Ioan 14:6), așa încât cele două nu se pot despărți fără a se distruge.

Însă nu atât despre acestea e cuvântul de față, ci despre strângătorii (de dări) sau perceptorii amintiți la Matei 5:46.
Cuvântul folosit în versetul amintit în originalul vechi-grecesc este τελῶναι (telonai), pluralul lui τελώνην (telonen), care înseamnă strângător de taxe. Deci τελῶναι (telonai) este strângători de taxe.
Cuvântul împământenit de mai multe secole în limba română pentru această îndeletnicire – alături de strângător (de dări, impozite, taxe etc.) sau dăjdiar – este perceptor.
Ca urmare, cei amintiți atât la Matei 5:46, cât și în alte locuri, sunt perceptorii.

Da, Zaheu este mai marele perceptorilor (Luca 19:2) și perceptorii au venit la Ioan Botezătorul cerând cuvânt pentru mântuire (Luca 3:12).
Iar versetul de la Matei 9:9 este, tradus drept, acesta:

Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care stătea la perceptură, numit Matei, și i-a zis lui: Urmează-mă! Și ridicându-se, a mers după El.

Cuvântul folosit aici în original este τελώνιον (telonion), care înseamnă perceptură (locul unde se înregistra primirea taxelor și impozitelor) sau casierie.
Deci Matei, înainte de a deveni apostol și sfânt, a fost perceptor, după cum însuși amintește la Matei 10:3.

Și perceptori sunt și aceia de care Mântuitorul se apropie – ca și de ceilalți oameni! – spre a-i chema la viața veșnică (Matei 9:10, Marcu 2:15, Luca 5:29).
Perceptori sunt, adică, și cei pentru care se sminteau Fariseii, refuzând să accepte că Dumnezeu îi poate chema la Sine și pe aceia; pricină pentru care Îl învinuiau pe Iisus Christos (Matei 9:11, Marcu 2:16, Luca 5:30).
Din această rătăcire a Fariseilor a venit și orbirea lor față de încercările de trezire ale Mântuitorului. Căci atunci Acesta le arăta că perceptorii și desfrânatele, știindu-și căderea și având pocăință, sunt mai deschiși către Dumnezeu; astfel încât Fariseii să se poată și ei pocăi. Însă Fariseii vedeau în cuvintele Domnului doar o insultă la adresa lor, cei care se vedeau mai buni decât toți (Matei 21:31-32 și 45-46). Căci mândria îi orbea și nu voiau să vadă cum se pocăiesc și îndreaptă perceptorii (Luca 7:29 și 15:1), ca să se poată îndrepta și ei.

”Dar”, va zice cu dreptate cititorul, ”în toate locurile indicate aici eu găsesc scris vameș sau vameși ori vameșilor sau vamă, iar nu perceptor, perceptori, perceptorilor sau perceptură!”
Da, iubite cititorule, pentru că s-a făcut o mare greșeală de traducere.
Și poate nu atât o greșeală.
Căci și în Israelul secolului I, dar și în Țările Române din secolele XVII-XIX, când se publică primele traduceri integrale ale Bibliei, perceptorii erau adesea departe de Dumnezeu.
Strângerea de dări – de taxe și impozite – era drept făcută doar sub domnitori puternici și buni. Sub cei care se voiau buni, însă erau slabi, căpătau putere dregătorii corupți. Sub domnitorii răi, dregătorii cei răi erau doriți de Domnie.
Atât dregătorii corupți, cât și domnitorii corupți, voiau să strângă de la boierii mici și restul poporului cât mai mult, oricât de nedrept. Prin cine?
Prin perceptori.

Ca urmare, erau rari perceptorii buni, iar cei răi sau corupți erau des întâlniți.
Și, ca să nu fim nedrepți, amintim și faptul că mulți dintre birnici sau dăjdiari – plătitorii de taxe și impozite, adică – erau învățați și ei cu corupția.
Adică de multe ori își ascundeau veniturile, turmele, stupii, stavele etc., își îngropau bunurile sau le piteau pe cine știe unde, ca să pară sărăciți cu totul. Și să fugă, astfel, de plata dărilor, chiar dacă acestea erau drepte și cuvenite.
Asemenea experiențe îi făceau pe perceptori să devină nemiloși, ajungând să nu îi mai creadă nici pe cei cu adevărat scăpătați.

Ca urmare, se pare că traducătorii sau cei care conduceau traducerea – de obicei oameni din familiile politice – s-au temut de felul în care erau arătați perceptorii în Biblie.
Poate că, iarăși, nu le-a picat bine și porunca Duhului Sfânt prin Ioan Botezătorul pentru perceptori: (să nu luați) Nimic mai mult peste ce vi s-a rânduit să strângeți! (Luca 3:13)¹.

Oricum, dintr-o pricină sau alta, ori din mai multe, au schimbat perceptor cu ”vameș”.
Vameșii fiind puțini în vremea aceea, iar nedreptățile lor privindu-i în primul rând pe străini, apoi pe negustorii bogați – pe care mulți îi invidiau.
Era, adică, un termen mai convenabil politic.
Și, din păcate (la figurat, dar și la propriu), traducerea greșită a rămas până astăzi.

Atunci când ÎPS Bartolomeu Anania a scos Biblia în traducerea sa, am văzut cu părere de rău că a păstrat traducerea greșită, vameș(i). Deși în nota la Matei 5:46 (nota 11 în cuprinsul Evangheliei după Matei) spune că vameșii sunt

„Perceptori de impozite, faimoși prin corupția, abuzurile și raptul cu care-și practicau meseria. În limbajul biblic, oameni păcătoși.”

L-am întrebat, ajuns prin voia lui Dumnezeu în Cluj-Napoca, de ce nu a folosit cuvântul adevărat, de perceptor(i). Mi-a răspuns „Așa s-au obișnuit oamenii…”
M-am oprit acolo, pentru că am înțeles că sentimentele nu lăsau loc de lămurire: în alte locuri din versiunea Sfinției Sale nu se sfiise să facă schimbări radicale.
Mai probabil, în loc de „Așa s-au obișnuit oamenii…” era un „Așa m-am obișnuit”.

Totuși, dincolo de inconsecvență – oameni suntem! – să reținem explicația clară dată de notă: perceptori.
Și să ne aducem aminte că este datoria noastră să îndreptăm ceea ce înaintașii, oricât de vrednici, nu au putut să îndrepte.
E vremea – deși s-ar putea spune că totdeauna a fost – să ne întoarcem la originalul biblic.
Și să înțelegem că perceptorii sunt cei pe care Mântuitorul îi dă ca pildă de egoism și perceptorii sunt cei pe care Mântuitorul îi dă ca pildă a pocăinței.
Că Sfântul Apostol Matei a fost, înainte de chemarea Domnului, perceptor, lucrând la perceptură.
Că Zaheu a fost mai marele perceptorilor.
Și că dragostea față de înaintași cuprinde și datoria sfântă de a îndrepta, după puteri, greșelile lor.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

---

1. Textul original aici este ὁ δὲ εἶπεν πρὸς αὐτούς Μηδὲν πλέον παρὰ τὸ διατεταγμένον ὑμῖν πράσσετε (ho de eipen pros aiutus meden pleon para to diatetagmenon hiumin prasete). Care, aproape literar, spune Și zis-a pentru ei: Nimic mai mult peste ce vi s-a rânduit să colectați. ↩︎