Crimele Stângii se ascund

Extrema Stângă a cuprins în secolele XVIII-XIX Europa, America, lumea.
Cei mai moderați Stângiști au fost și sunt Liberalii – vinovați de foarte multe crime.
Ca pildă, masacrele din 1907 au fost săvârșite de Partidul Liberal. Din fericire pentru el, împotriva Românilor, socotiți și acum, ca și atunci, rasă inferioară; așa că nimeni, astăzi, nu poate pretinde că Liberalii ar fi exponenții unei ideologii extremiste.

Socialismul și Comunismul au văzut extremismul liberal ca „prea moderat”.
Au folosit anarhia, atentatele, bombele și orice mijloace ca să își impună punctele de vedere.
Printre altele, au folosit „știința”, devenită religia lor politică.
„Știință” dirijată în direcțiile dorite de ei.

Din această „știință” au ieșit conceptele rasismului științific. O doctrină perfect susținută de Evoluționism și combătută exclusiv de conceptul creștin al Creației (concepte precum cele islamice, hinduse, animiste etc. cuprind în sine ierarhizări puternice, chiar radicale, ce pot ușor să susțină – și susțin! – forme de rasism).
Din rasismul științific – repetăm, doctrină pseudo-științifică a Stângii – au apărut alte forme extreme ale Stângii: Fascismul și Nazismul.

Cel de-al doilea război mondial, în care Stânga Bolșevică a câștigat războiul cu Stânga Hitlerist-Fascistă a dus la un fenomen fascinant: Naziștii și Fasciștii, grupări de Extremă Stânga, au fost declarate… „de Extremă Dreapta”. Socialiști de dreapta! Curat murdar, Coane Fănică!

A urmat Al treilea război mondial: Războiul Rece.
Care a avut mai multe victime decât oricare dintre cele două războaie mondiale dinainte.
Alt fenomen fascinant: mass-media a păcălit oamenii obișnuiți atât de bine, atât de sistematic și eficient, de aceștia se tem și astăzi că va veni „Al treilea război mondial”. Care a trecut. Și prin care foarte mulți dintre ei au trecut.

Terminarea în 1989-1990 a Războiului Rece (Al treilea război mondial) a schimbat multe paradigme. Dar, după unele șovăieli, noile regimuri au hotărât să ducă mai departe unele minciuni.
Printre acestea, demonizarea Dreptei politice.
Și pretenția că Fasciștii și Naziștii, Socialiști pseudo-naționaliști, ar fi (fost) de Dreapta.

De aici și noile grupări naziste și fasciste numite Antifa.
Care se declară antifasciste, dar respectă toată învățătura fascistă sau nazistă.
Singura schimbare este ținta urii rasiste.
La Naziști, după învățăturile lui Karl Marx, ținta urii erau Evreii.
La Antifi, mai modern, ținta urii rasiale sunt Albii în general. Deși, din toamna trecută încoace, au reintrat în ura Antifilor și Evrei. O întoarcere la origini(le naziste autentice).

Atacurile structurilor nazist-fasciste de tip Antifa (precum BLM), au dus în ultimii 10 ani la moartea a mii de persoane, la distrugeri uriașe – de multe miliarde de euro –, la batjocuri, jafuri, violuri, incendieri etc.
Și, sistematic, mass-media a acoperit aceste crime.

În Chicago, Stânga (Democrații) au transformat orașul într-un iad pentru toți cei care nu sunt ai sistemului. La fiecare sfârșit de săptămână, orașul „no gun zone” răsună de împușcături. Interzicerea armelor de foc pentru cetățeni, cu totul neamericană și neconstituțională, este respectată de oamenii cinstiți. Evident, nu și de forțele de ordine, care totuși întârzie sistematic să intervină în apărarea cetățenilor, mai ales dacă au pielea prea deschisă la culoare. Dar, mai ales, interdicția este încălcată într-o veselie de infractori.
Este doar un exemplu de politică de Stânga ce face sute de morți anual într-un singur oraș (doar duminica trecută au fost cam 30 de „incidente cu împușcături” și cel puțin patru morți).
Putem să amintim de drogurile promovate de Stânga și de zecile sau sutele de mii de victime provocate de acestea.
Putem să amintim de imigranții chemați de Stânga în Suedia, Germania, SUA și alte țări. De atacurile acestora: cu bătăi, umilințe, violuri și crime, toate motivate rasial-religios, toate îndreptate împotriva Albilor și Creștinilor.

Dar, sistematic, mass-media urlă despre „pericolul de Dreapta”, despre „extremiștii de Dreapta” și alte sperietori.

A fost împușcat Premierul Slovaciei.
Era prea patriot pentru dorințele Stângii.
Așa că un Stângist l-a împușcat.

Dar nu veți vedea interzicerea Stângii, nici măcar stigmatizarea ei.
Tot Dreapta va fi de vină.
Pentru ca Partidul să poată domni peste dependenții de mass-media.

Și mai urlă unii că 21 de rubini cuprinde „prea puțină lumină”.
Lumina nu se găsește în societate, stat, politică, lume.
În lume era, și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
Ca să găsești lumina trebuie să cobori din lumea neoanelor în aceea a lumânărilor și candelelor, să te pleci înaintea lui Dumnezeu și a Sfinților Săi… și să începi să asculți.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Aceste rânduri au fost scrise ieri seară, dar am amânat publicarea lor pentru că aveam în pregătire și o propunere de traducere în limba română pentru Epistola a II-a a Sfântului Apostol Ioan. Între timp, a început să se adeverească prezicerea: Extremiștii de Stânga dau vina pe victimă pentru ce a făcut criminalul!

Rasismul american împotriva albilor. Cazuri

Pe 1 Septembrie 2023 un infractor recidivist, Michael Allan, 34 de ani, a atacat o violonistă de 66 de ani din New York. Femeia făcea parte pe atunci din orchestra spectacolului The Lion King de pe Broadway.
Motivul atacului a fost pretins a fi… niciunul. Adică s-a pretins în instanță, iar instanța a acceptat, că atacul ar fi fost „la întâmplare”.
Din întâmplare, Michael Allan, vinovat de trafic de droguri, atacă polițiști și civili în New York. La data de 1 Septembrie 2023, înainte de atacul asupra violonistei, Michael Allan avea la activ 15 infracțiuni și „contravenții” (voi reveni). Ceea ce nu îl împiedica să umble liber prin New York. Asta pentru că, în New York, cei care au culoarea potrivită a pielii scapă extrem de ieftin. Mai precis, sunt „cercetați”, după care li se dă drumul. Credeți că e corect? Să vedem prin cazul atacului din 1 Septembrie.
Michael Allan a trântit femeia de 66 de ani la pământ, iar apoi a lovit-o repetat, până când a fost oprit. Încheietura femeii a avut zece fracturi. Pentru oricine are o idee despre ce înseamnă a fi instrumentist, pentru oricine are o idee despre cântatul la vioară, gestul este de o bestialitate fără margini. Și singura pedeapsă rezonabilă, proporțională cu gravitatea gestului, este muncă forțată pe viață.
Ca urmare, Judecătoarea Lumarie Maldonado Cruz i-a dat drumul în stradă fără cauțiune. Mai limpede, cererea Procurorilor de a i se impune lui Michael Allan o cauțiune de măcar 50,000 de dolari a fost respinsă. Cu tot lungul pomelnic de activități infracționale al lui Michael Allan.

Michael Allan; 16 infracțiuni, liber

Cazul Michael Allan este unul dintre sutele de mii de cazuri de acest fel din mai toată America democrată. Adică din mai toate zonele „albastre” ale SUA (cele controlate de Partidul Democrat).
Partidul Democrat a dezvoltat o politică ce include pedepse extreme împotriva albilor pentru nimicuri (printre care și exprimarea incorectă politic!), respectiv extremă îngăduință față de negri pentru infracțiuni grave (sau contravenții grave, voi reveni).
În New York s-a ajuns la situații în care infractori („contravenienți”, voi reveni) cu zece, douăzeci sau mai multe infracțiuni sunt sistematic lăsați liberi de sistem.
În unele locuri din SUA este deja legal să violezi dacă te declari transgender sau ceva similar (a se vedea un exemplu aici).
Dar poate cea mai dureroasă este incitarea la URĂ DE RASĂ practicată de Democrați.
Aceștia încearcă neîncetat să provoace atacuri ale negrilor asupra albilor, printr-o campanie de victimizare a negrilor absolut bolșevic-nazistă.
Iar practica este instituțională.

Deci, la întrebarea
Există rasism instituțional în SUA?
Răspunsul adevărat este

Cine nu cunoaște această realitate se va uimi: Chiar există în SUA un puternic rasism instituțional împotriva albilor și creștinilor?
Da, există.
Despre ura și persecuția SUA împotriva creștinilor am mai vorbit. Acum mă limitez la observarea rasismului american împotriva albilor, și mai ales la observarea rasismului instituțional al SUA împotriva albilor.
Legi precum cea concepută în New York de Carl Heasties și Andrea Stewart-Cousins au construit și construiesc o lume în care infractorii negri scapă nepedepsiți, sau cu pedepse ridicole, pentru crimele lor. În timp ce albii au ajuns să tremure de frica de a fi declarați rasiști. De la furturi din magazine la violuri și crime, șirul de infracțiuni (și contravenții, voi reveni) cu care negri scapă extrem de ușor pare nesfârșit.
Da, există și o creștere a rasismului instituțional împotriva asiaticilor. Asta pentru că asiaticii, în uriașă majoritate, refuză victimizarea promovată de Democrați și muncesc cinstit, ajungând în poziții foarte bune. Această minoritate (ce cuprinde, bineînțeles, mai multe minorități) contrazice discursul Stângii despre pretinsa „supremație albă instituțională a SUA”. Însă deocamdată rasismul instituțional democrat împotriva asiaticilor tinde să se limiteze la excluderea de la privilegiile (și drepturile) minorității negre.

Și pentru că tot am vorbit despre contravenții, să amintim faptul că în foarte multe locuri Democrații redefinesc infracțiunile (mai ales dacă sunt frecvent săvârșite de rasa preferată) drept „contravenții”. Am mai vorbit despre acest lucru, așa că nu mai revin aici.

Închei rândurile de față cu alt exemplu de rasism sistemic, instituțional, împotriva albilor și creștinilor: Administrația Aviatică Federală din SUA (FAA – Federal Aviation Administration) a hotărât scăderea numărului de bărbați albi angajați ca piloți.
Adică Administrația Aviatică Federală a SUA introduce criterii de rasă și de gen pentru un post în care competența este vitală (în lipsa ei moartea pasagerilor și echipajului fiind foarte probabilă!).
Acțiunea este rasism în stare pură. La nivel federal!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (IV)

partea dinainte aici

Deși am arătat o însemnată parte din ceea ce înseamnă bolșevizarea SUA, merită să ne oprim la ceea ce suferă oamenii obișnuiți în urma acestui proces!

De pildă, Scott Smith din Județul Loudoun, Statul Virginia!
Cum și-ar fi putut închipui, cum s-ar fi putut aștepta, el și familia lui, la efectul politicii transgender asupra fiicei sale și familiei sale?
Pentru că politica transgender impusă de către Conducerea Școlară a Județului Loudoun a obligat școlile să accepte drept „fete” orice băiat care se declară fată!
Ca urmare,
fata de 15 ani a lui Scott Smith a fost răpită și violată în toaleta liceului Broad Run (High School, Loudoun, Virginia) de un băiat îmbrăcat în haine de fată.
Conducerea Școlară a Județului Loudoun a acoperit violul, ca și alt viol săvârșit de același individ! El fusese mutat aici de la Stone Bridge High School, din același județ… unde violase alte două fate.
Deoarece a încercat să scoată la lumină cazul și să facă dreptate fetei sale, Scott Smith a fost arestat, bătut de polițiști și trimis în pușcărie. Fiind „grațiat” de Guvernatorul Virginiei, care în grațiere îi ia apărarea, dar nu a putut face, se vede, nimic mai mult în cazul de față. Desigur, Scott Smith nu a fost decorat, cum merita, pentru că s-a luptat cu sistemul și a scos la lumină această mizerie. Și, desigur, nu i s-a făcut dreptate nici până astăzi!
Nici lui, nici fetei lui, nici familiei lui.
Iar presa de Stânga îl prezintă ca pe un fel de nebun și/sau infractor, iar violul este denumit „doar” „asalt sexual”, ba chiar doar „asalt”; fără să existe nimic din virulența mediatică din timpul campaniei #me2 (când cea mai mică și improbabilă acuzație a unei femei stârnea furtuni furioase fără margini!).
Individul – declarat ba „de gen fluid”, ba „trangender” – a fost „pedepsit” cu „reținere la domiciliu” (nu arest, ci o „pedeapsă” care nu rămâne la dosar, nu impune supraveghere ulterioară și îi deschide poarta către alte acțiuni similare).

Politica transgender amintită a fost impusă de Democrați (Partidul Democrat din SUA) pretutindeni unde s-a putut.
Am amintit în alt loc despre faptul că femeile din pușcăriile SUA au parte de tot mai multe violuri din partea „transgenderilor” care sunt închiși cu ele.
Iar în clipa de față sunt doar unsprezece state în SUA care impun ca folosirea vestiarelor și băilor să se facă în funcție de sexul biologic – ceea ce oricum îi înfurie pe Stângiști!
Iar acestea toate sunt doar mici bucăți din „binele” pe care Stânga îl aduce pretutindeni în SUA.

Am amintit de denumirea de „terorist casnic” („domestic terrorist”). Ea este o născocire a FBI-ului prin care sunt terorizați de acesta și alte autorități părinții care încearcă să își apere copiii de ideologia transgender, de propaganda LGBT, de Satanism sau alte asemenea curente sprijinite de Partidul Democrat (= Nazist).
Merită observat că în obsesia anti-albă și anti-creștină a Partidului Democrat acesta a ajuns să se alieze pe față cu cele mai rasiste și antisemite organizații din lume, inclusiv cu organizațiile teroriste din Palestina sau alte părți ale lumii. Faptul că aceste organizații își țin sub teroare inclusiv adepții pare să fie mai curând un punct de atracție pentru Democrați, decât de rezervă.

Un psihopat de judecător de Stânga din Statul Delaware a blocat veniturile lui Elon Musk în calitate de CEO al Tesla; motivul: este nedrept ca un om să câștige atât de mult. Dincolo de cei care se bucură să-l vadă pe Elon Musk în dificultate, dincolo de cei care cred că există și argumente logice (dincolo de pretextele comuniste), un fapt rămâne: are loc o creștere fascist-nazistă a controlului de stat asupra firmelor americane, mai ales asupra celor care nu intră în sistemul de Stânga.
Pentru că același sistem judiciar nu îi pune la punct nici pe Bideni (cu toate mitele dovedit a fi primite din China sau Ucraina), nici pe alți mafioți de Stânga. Pentru că, de, sunt în gruparea potrivită.

În același timp, orașul „albastru” (adică Democrat) Denver, capitala Statului Colorado, este copleșit și în pragul colapsului din pricina politicii de imigrație Biden-Kamala. Cu cca. 710 mii de locuitori, Denver, declarat „oraș sanctuar” pentru imigranții ilegali, devine tot mai mult un oraș răvășit, bântuit de acte de violență, droguri, sărăcie, murdărie, boli…
Denver are de ținut în spate în clipa de față peste 40,000 de imigranți ilegali (echivalentul a aproape 6% din populația locală). Cheltuielile impuse prin politica Guvernului Federal trec de 100 de milioane de dolari pe an numai pentru Denver! Iar acești bani sunt luați de la cetățenii americani care muncesc… și care au votat cu Biden, s-au abținut, ori au votat altfel.

Despre împușcăturile din „orașul sanctuar Chicago” se poate povesti la nesfârșit.
Și Chicago este „oraș albastru”, adică este stăpânit de Stânga, de Partidul Democrat, prin urmare.
De ani de zile Democrații au declarat Chicago „zonă liberă de arme de foc”; încălcând Constituția SUA, au dezarmat radical cetățenii.
Ca urmare, infractorii fac legea! Inclusiv folosind masiv arme de foc.
În fiecare săptămână, mai ales sâmbăta și duminica, orașul răsună de împușcături. Scenele par desprinse din filme de groază: zeci de oameni sunt răniți, mulți mor, iar Primăria nu doar că nu ia măsuri, dar îi pedepsește pe cetățenii care se apără.
Doar în prima săptămână din Iunie 2022, de pildă, sub paza autorităților Democrate, au fost răniți 42 de oameni și uciși 9.
Situația se menține de ani de zile, pentru că Democrații ajung, sistematic, la conducerea orașului.
Iar cum infractorii știu că cetățenii nu au arme și nu se pot apăra, trag fără teamă. Și, sistematic, fug înainte să vină Poliția.
Amintim că tot în vara lui 2022 au avut loc în SUA două tentative de împușcături în masă: una în Uvdale, Texas, „zonă liberă de arme de foc”; una în Charleston, Virginia de Vest, zonă în care cetățenii pot purta arme de foc.
La Uvdale nebunul trăgător a ucis 2 învățători și 19 copii și a rănit 17 alte persoane.
La Charleston nebunul trăgător a început să împuște oameni și copii, dar o femeie și-a scos pistolul și l-a omorât pe criminal, salvându-i pe copii și adulți deopotrivă.
Concluzia Stângiștilor este: dezarmați cetățenii!
Și îi dezarmează!

Fragment dintr-un articol dedicat atacului din Charleston

Toate acestea sunt doar o mică parte din suferințele Americanilor de pe urma Stângii.
Absolut tipic pentru adâncimea prostiei omenești, mulți Americani sprijină Partidul Democrat; și cred în aruncarea vinei pentru crimele, corupția și eșecurile democrate pe Republicani, Conservatori, Creștini, Albi…
Și de aici vine răul: căci acești naivi (voiți sau nu) sprijină răul.
Un rău ce înghite SUA tot mai mult, prăbușind-o în întuneric.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru cine știe ceva engleză, postez aici legătura către un video scurt despre una dintre acțiunile brutale, tipice unei dictaturi naziste sau comuniste, asupra unui cetățean american nevinovat. Plecând de la el, cine este interesat poate să afle mai multe.

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (III)

partea dinainte aici

Totdeauna Stânga a depins de existența dușmanilor.
Fără dușmani, Stânga nu are pe cine să dea vina.
Stânga speculează lenea, invidia, lăcomia, răutatea oamenilor. Și face din persoanele, sistemele sau comunitățile de succes „vinovații” lipsurilor și suferințelor celor bântuiți de lene, invidie, lăcomie, răutate.

La început, Stânga „americană” (specific regional, nu etnic, național sau cultural) a găsit ca „dușmani” pe „Negri”, pe „Evrei”, pe „Indieni” etc. Această ideologie a marcat discursul și activitatea politică a Partidului Democrat din SUA vreme de cam două secole (secolul al XIX-lea și secolul XX).
Partidul Democrat a luptat împotriva Amerindienilor, a promovat sclavia, a provocat Războiul Civil pentru a păstra sclavia, a promova discriminarea rasială și legile Jim Crow, a stat la baza apariției și funcționării Ku Klux Klan etc., etc.

Dar această Stângă ce ține de secolele XVIII-XIX a fost treptat infiltrată și completată (în rău) de Comunism. Mai ales în formele Bolșevismului.

În perioada interbelică Uniunea Sovietică (URSS, U.R.S.S., Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice) a investit sume uriașe în bolșevizarea Vestului.
Germania și Austria au fost principalele centre de răspândire a sexualității bolșevice, care promova practicile LGBT, incestul și pedofilia. Prin aceste centre s-a realizat apoi infiltrarea Statelor Unite (SUA, S.U.A., Statele Unite ale Americii) inclusiv din perspectiva sexualității bolșevice.
Alt clișeu bolșevic este lupta împotriva imperialismului. Acest „principiu” venind dintr-un imperiu al răului ce ținea sub knutul bolșevic (precum țarii din Imperiul Rus) nenumărate etnii și popoare: Români, Georgieni, Cerchezi, Komi, Laponi, Tătari, Germani, Ceceni, Alani, Găgăuzi, Tuvani, Nanai, Suomi (Finlandezi), Eveni, Svani etc., etc.
Prin filiere ca Franța sau Spania, antiimperialismul bolșevic, centrat pe ura față de Imperiul Britanic și Statele Unite ale Americii, a devenit după 1948 predominant antiamerican. Aceasta deoarece prăbușirea (aparentă a) Imperiului Britanic (dar și bolșevizarea școlilor britanice) a înlăturat acest dușman din preocupările centrale sovietice.
De aici izvorăște și rasismul bolșevic. Ura bolșevică, dorința clară și exprimată ca atare de nimicire a celor care nu acceptă Comunismul, e definită de propaganda comunistă drept „luptă pentru pace”. În același fel, ura ființială față Europenii Vestici și urmașii/frații lor Americani a fost definită ca antirasism. Asta cu toate că este rasism clar, conform definiției clasice a termenului! Ei bine, și acest rasism „împotriva omului alb” a fost promovat de URSS și a ajuns să fie preluat de Stânga din America. (Dacă numim Stânga „americană”, „rusească”, „italiană” etc., denumirea este de obicei strict geografică; după cum am mai amintit, Stânga este ființial antinațională.)
Vocile împotriva rasismului sistematic bolșevic, promovat astăzi de Guvernul SUA, sunt ignorate sau reduse la tăcere. Să ne gândim că oameni de cea mai înaltă calitate, precum Thomas Sowell, Candace Owens ori Jordan Peterson, Dinesh D’Souza, Matt Walsh, Ben Shapiro, Michael Knowles, Dennis Prager, Charlie Kirk etc. au fost și sunt declarați „rasiști” peste noapte, cu cele mai aberante pretexte. Iar aceștia sunt oameni care sunt, social, sus; pentru cei de jos prigoana rasistă este și mai dură. O femeie însărcinată care și-a apărat bicicleta de o bandă de tâlhari a fost concediată și terfelită în ultimul hal de mass-media. Asta pentru că ea era albă iar tâlharii erau negri! Absurditatea situației a depășit de multă vreme limitele patologicului, ajungând la formele cele mai negre ale Bolșevismului și Nazismului.

Această bolșevizare a fost prevăzută și descrisă de mulți. Amintesc aici de Iuri Bezmenov (Ю́рий Безме́нов): un jurnalist sovietic de maximă încredere pentru URSS, adică lucrător pentru NOVOSTI, Agenția de Presă a URSS. Pentru a lucra aici trebuia să (a) ai un dosar perfect (din punct de vedere comunist) și (b) să ai un grad în sistemele de informații sovietice.
Trecut în tabăra vestică în 1969, acesta a încercat zadarnic să prevină Occidentul asupra masivei infiltrări bolșevice. Ideea că Sovieticii au pus stăpânire, direct și mai ales indirect, dar esențial, pe Educația și Cultura din țările N.A.T.O. a fost luată în râs ori ignorată.
Aveți aici unul dintre interviurile date de Iuri Bezmenov la începutul anilor ’80 (click pentru vizualizare). Interviu(ri) în care explică limpede procesul de infiltrare și cucerire bolșevică a Vestului. Totul este arătat clar, profesional, sistematic.
Ascultați (cei care cunoașteți limba engleză) și gândiți-vă în ce măsură are dreptate.

Ca să facem un salt, să mergem la o comparație între valorile occidentale dinainte de bolșevizare și, respectiv, de astăzi!
Uitați-vă la valorile din „Cronicile din Narnia” sau din scrierile lui Dickens și comparați-le cu valorile „britanice” de acum!
Uitați-vă la valorile din scrierile lui Fenimore Cooper, sau chiar din cele ale lui Jack London (un stângist naiv și bine intenționat, distrus de ruptura dintre visele sale și realitatea Stângii), de pildă din Valea Lunii (The Valley of the Moon), și comparați-le cu valorile „americane” de acum!
O să vedeți că existau două culturi anglo-saxone diferite, cea britanică și cea americană, dar cu valori comune în privința patriotismului, cu o viziune diferită asupra libertății religioase, dar nu chiar atât de diferită pe cât s-ar crede etc.
Acum există o viziune comună, neocomunistă, anti-națională, rasistă (împotriva „omului alb” și a „Creștinului”, în primul rând), „anti-imperialistă” (dacă imperiul nu este comunist!, atunci brusc devine „bun”!), cu aceleași concepții sexuale bolșevice ca în Uniunea Sovietică a începutului anilor ’20, există acum o viziune comună, neocomunistă, împotriva celor ce reușesc social sau cultural prin propriile eforturi (adică în afara sistemului, cunoscut în trecut ca Partidul), împotriva celor care sunt autonomi față de sistem sau încearcă să fie ș.a.m.d.
S-a trecut de la valorile tradiționale vestice (cu relele și bunele lor) la o viziune nivelată, 100% comunistă și 100% rea.
Q.E.D.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Documentul de „defectare” a lui Iuri Bezmenov, în sfârșit desecretizat de Canada

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (II)

prima parte aici

Cine cunoaște începuturile SUA știe că ideile fundamentale ale întemeietorilor au fost libertatea religioasă, libertatea de conștiință și prosperitatea economică.
Prin urmare, apar în documentele fondatoare, de multe ori, credința în Dumnezeu, libertatea credinței, libertatea conștiinței, Dumnezeu (așa cum era înțeles de primii coloniști și de Părinții Fondatori ai SUA) etc.

Prin contrast, în clipa de față SUA pretinde, prin Președinție și alte instituții de maximă putere, că libertatea Credinței există doar pentru cei care nu sunt Creștini. Și, în trepte „de castă”, pentru ceilalți.
Dacă un Musulman, Mozaic, Hindus, Animist etc. „insultă” Biblia, Creștinismul în general sau o religie creștină, o doctrină creștină, o comunitate creștină etc., conform autorităților SUA face un lucru bun.
Dacă un Creștin „insultă” o carte fundamentală musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., dacă un Creștin „insultă” o religie musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., sau vreo doctrină ori comunitate de acest fel, conform autorităților SUA săvârșește un act „de ură” ce trebuie oprit, împiedicat și pedepsit „cu maximă asprime”.

Este un dublu standard absolut evident și monstruos, care se extinde pe foarte multe planuri.
Este un rasism sistemic, atât împotriva Creștinilor în general (automat văzuți și tratați oficial ca rasă inferioară, persecutați oficial de SUA la nivel federal dar și local – pretutindeni unde Democrații domină politic), dar și împotriva „Albilor”, iar mai nou și împotriva „Galbenilor” (= Asiaticilor). („Vina” acestora din urmă fiind… succesul pe care îl au în SUA, pentru că spre deosebire de „alte minorități”, muncesc în loc să își plângă de milă și să stea la pieptul „Stângii părintești”.)

Mai mult, există un rasism sistematic împotriva celor care păstrează valorile Părinților Fondatori, celor care țin la Constituția SUA așa cum a fost gândită și exprimată.

Aici ne oprim pentru câteva lămuriri:
– am pus în ghilimele cuvântul „insultă” pentru că ceea ce înseamnă „insultă” în practica Partidului Democrat de astăzi depinde strict de ce vrea Partidul (practică tipic dictatorială, abuzivă, monstruoasă, adică practică tipică Stângii); în esență, „insultă” este orice critică la adresa doctrinelor stângiste, implicit orice critică la adresa valorilor proclamate „bune” de Stânga; deci orice critică a unei religii sau comunități proclamate „bună” de Stânga este, în doctrina Stângii, „insultă”.
– am pus în ghilimele „insultă” pentru că este un cuvânt extrem de subiectiv; atâta vreme cât nu se folosesc cuvinte vulgare, îndemnuri la violență sau acte extremiste, insultele trebuie acceptate ca parte a libertății de exprimare. Cum reacționa Românul din vechime la insultă? Dovedind prin faptele sale că insulta este mincinoasă! („Ne dase nume de curcani/ Un hâtru bun de glume,/ Noi am schimbat lângă Balcani/ Porecla în renume!”)
– am pus în ghilimele „de ură”, pentru că a pretinde că o critică este automat „act de ură” este fals, este patologic, este dictatorial; în cazul de față, este un mijloc de acumulare a puterii și interzicere a opoziției, un mijloc de instaurare a tiraniei Stângii.
– am folosit termenul de rasism într-un înțeles lărgit, care nu se limitează la termenii biologici (de obicei oricum fantasmagoric definiți), ci la orice comunitate umană ce este prigonită nu pentru fapte rele reale, ci pentru apartenență.

Căderea SUA din paradigme precum „Țara libertății” și „pământul celor bravi” este încheierea unui război foarte lung.
În care un dușman al SUA foarte puternic și foarte insidios a fost și este Stânga Politică.

Mulți vor să nu înțeleagă un adevăr clar și absolut: Stânga este dușman ființial și absolut al oricărei națiuni, al oricărei țări, al oricărei etnii.
„Naționalismul de Stânga” este o contradicție de termeni: Stânga urăște tradițiile naționale, religioase, culturale, valorice etc.; ergo, Stânga urăște orice țară, etnie sau națiune, indiferent de declarațiile electorale, propagandistice sau de circumstanță.
„Naționalismele” de Stânga, fie că s-au numit Nazism, Fascism, Maoism, Ceaușism sau oricum altfel, au inclus nimicirea națiunii așa cum era ea și înlocuirea ei cu o „națiune nouă”. Este o absurditate să numești naționalism o mișcare ce pleacă de la distrugerea națiunii în numele căreia acționează! Iar această idee, de „nimicire a vechiului”, este baza oricărei acțiuni politice a Stângii. Este inclusiv baza așa-ziselor „mișcări naționaliste de Stânga”.
Națiunea se definește prin sfinții și eroii care arată calea de aur a neamului.
Prin ei se construiește și definește ceea ce este național cu adevărat.
În rest, pot exista constructe temporare (precum „moneda națională”), dar care nu pot să fie definitorii.
Iar dorința Stângii de „demolare a idolilor” (neconvenabili politic), de „înlăturare a tradițiilor învechite” (neconvenabile politic) etc., este luptă directă împotriva esenței naționale.
Ca urmare, ființial, Stânga este anti-națională, indiferent cât de patriotică sau naționalistă s-ar pretinde.

Din acest punct de vedere, Stânga a fost totdeauna dușmanul ființial al Statelor Unite ale Americii.
Dar această dușmănie și războiul anti-american al Stângii a căpătat noi dimensiuni odată cu apariția URSS („Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice”).

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea