Etichetă: om

Răspunsuri la câteva întrebări despre rostul nostru

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Întrebare: Pentru ce există omul? De unde vine și încotro merge?

Răspuns: Omul există din și pentru iubire și adevăr. Dumnezeu l-a făcut după chipul Său, și l-a făcut cu dorința asemănării cu Dumnezeu. Pentru ca dragostea să se înmulțească prin cunoașterea adevărului. Omul de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, dacă nu greșește drumul ca să meargă spre Iad.

Întrebare: Dar cuvântul „de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge” (Ioan 13.3), oare nu pentru Fiul lui Dumnezeu este?

Răspuns: Este pentru Fiul lui Dumnezeu, care este și Noul Adam (I Corinteni 15.45-49), deci și pentru toți cei care sunt următorii Lui. Aceasta se vede și din cuvântul Mântuitorului dinainte de Răstignire, când le spune „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15.19). Fiecare om de la Dumnezeu a ieșit, căci fiecare suflet este creat de Dumnezeu. Și dacă nu greșește drumul, fiecare om la Dumnezeu se întoarce. Altfel se duce în locul celor fără Dumnezeu, fără dragoste și adevăr, fără lumină și viață.

Întrebare: Dar cum poate omul să țină drumul sau să îl piardă?

Răspuns: Desigur, omul își ține drumul cât ascultă de Dumnezeu, adică de Izvorul Binelui, de Cel ce este dragostea și adevărul. Cum stă scris, „toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10.31).

Întrebare: Dar ce înseamnă „spre slava lui Dumnezeu” în cuvântul „toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10.31) ?

Răspuns: Slava lui Dumnezeu este tot ce este frumos, bun, adevărat în și din și spre iubire curată. Slava lui Dumnezeu este lumina Sa. Și aici „slava lui Dumnezeu” este oglindire iubirii și adevărului în Creație. Deci prin „toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10.31) se arată că tot ce lucrăm trebuie să fie spre înmulțirea binelui și frumuseții, spre așezarea în adevăr și înmulțirea iubirii curate. Desigur, pentru a putea lucra mereu – sau, ca să zicem așa, „cât mai mereu” – spre slava lui Dumnezeu, omul trebuie să Îl țină pe Dumnezeu pururea în mintea, cugetul și inima lui.

Întrebare: Omul se naște cu drepturi sau datorii? Și care sunt mai importante în viață?

Răspuns: Ce este dreptul și ce este datoria? Omul rătăcit pretinde că are drepturi și se vaită de datorii. Dar nu se gândește vreo clipă la ce înseamnă drepturile și datoriile. Asta pentru că i se pare că știe. Însă există graiul păcatului și graiul viețuirii în Dumnezeu. Iar în cele două limbi multe cuvinte au înțelesuri deosebite, ba chiar opuse. De pildă, în limba păcatului drept este „ceea ce trebuie să mi se dea”, adică „ceva ce mi se cuvine fără merit”. Iar în limba viețuirii în Dumnezeu, drept este ceea ce e în și după adevăr și dragoste. Ca urmare, omul se naște cu datoria de a urma ceea ce este drept: să crească în adevăr și iubire și să le înmulțească. Și nu există drept – în înțelesul de ceva ce ni s-ar cuveni – decât dacă mai întâi se îndeplinește sau îndeplinesc datoria sau datoriile ce nasc acel drept. Cei cu specializare juridică înțeleg ceva mai ușor că nu există drept fără obligații – adică datorii. Ceva mai ușor, adică dacă vor să înțeleagă.
Acum, cât privește importanța, dacă privim spre Veșnicie e limpede: dacă ne împlinim datoriile câștigăm Raiul oricâte drepturi ne-au fost încălcate. Deci datoriile sunt primele. Din ele se nasc drepturile. Iar dacă ne facem datoria, pentru orice drept încălcat aici suntem răsplătiți nesfârșit de mult de Dumnezeu (Matei 5.1-12; Marcu 10.29-30).

Întrebare: De ce scrie în Biblie „va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa…” (Marcu 10.7-9) dar, în același timp, „cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” (Efeseni 6.2) ?

Răspuns: Pentru că până la căsătorie omul încă este copil. Adevărata cinstire a părinților vine din clipa în care copilul a devenit părinte. Și cinstirea părinților stă în primul rând în încercarea de a fi un părinte cel puțin la fel de bun – mai bine, și mai bun – decât proprii părinți. Această încercare descoperă copilului cât de greu este să fii om, dar mai ales părinte. Și naște adevăratul respect față de părinți. Căci de ce în adolescență copilul se răzvrătește și își disprețuiește părinții? Pentru că în lipsa răspunderii – adică a datoriilor – copilul se vede mai deștept și mai puternic decât este. Doar în fața greutăților căsniciei copilul își dă seama cât de puțin poate. Și vede că face ceva doar prin încăpățânarea de a lucra puținul cu putință, iar și iar, parcă la nesfârșit. Astfel înțelege greutatea vieții părinților săi și respectă „puținul” făcut de aceștia – de multe ori acest „puțin” fiind foarte mult. Atunci apare adevărata cinstire a părinților.

Întrebare: De ce stă scris că în Christos „nu mai este iudeu, nici elin” (Galateni 3.28), ba nici „scit” (Coloseni 3.11) dar scrie și că neamurile sunt în eternitatea Ierusalimului Ceresc?

Răspuns: Pentru că este o deosebire uriașă între graiul creștin și cel păgân. La Iudei și Greci a fi de alt neam decât ei era văzut ca o osândă. Pentru Iudei cei ce alt neam erau lepădați de (la) Dumnezeu – pentru că se lepădaseră de Dumnezeu. Pentru Greci aceiași de alt neam erau „barbari”, adică sălbatici, înapoiați, proști, de disprețuit – pentru că Grecii se socoteau singurii civilizați, avansați, deștepți, luminați, credeau că doar cultura și limba lor au valoare. Christos Iisus vine și sfărâmă aceste prejudecăți. Intră în Ierusalim pe asină (Matei 21.1-10), care este simbolul goimilor, adică al neamurilor despărțite de Dumnezeu. Este asină și nu măgar, ca să arate că ceea ce era sterp a devenit roditor prin ascultarea față de Cel Trimis, Fiul lui Dumnezeu, Împăratul Sionului. Ca urmare, se sfărâmă hotarul dintre Iudei și neamuri și redevin frați. Cum se vede și în lucrarea Sfântului Apostol Pavel, Iudeu dintre Farisei (Fapte 23.6), ori a celorlalți apostoli. Scitul apare în Epistola către Coloseni pentru că aici avem pe Frigienii grecizați. Și ca foarte mulți dintre cei care și-au schimbat neamul și cultura, Colosenii aveau dispreț față de „barbari”. Scitul fiind pentru ei prototipul „barbarului”, care nu înseamnă altceva decât cei de alt neam, foarte aproape de goimii Iudeilor. Pe scurt, aceste cuvinte de la Galateni 3.28 și Coloseni 3.11, puse în armonie cu Apocalipsa 21.22-27 ne arată că în Christos toți suntem primiți și frați – dacă Îl primim pe El. Ne arată că niciun neam nu este de disprețuit, căci din fiecare pot răsări sfinți și cultură duhovnicească. Desigur, atâta vreme cât oamenii din acel neam Îl caută pe Dumnezeu, împlinindu-și astfel datoriile – față de Dumnezeu, față de neamul lor ș.a.m.d.

Întrebare: Părinte, când se termină datoria noastră față de Țară și camarazi, față de Credință și Neam? La neputință? La moarte?

Răspuns: Datoria noastră față de Țară și camarazi, față de Credință și Neam este veșnică. Suntem Creștini și știm: moartea este trecerea în Veșnicie. De acolo Sfinții Neamului Românesc ne ajută, apără Țara, Credința, Neamul. Deci datoria aceasta ne rămâne și după moarte. Ba rămâne și după Ziua Judecății. Pentru că în Ceruri neamurile și conducătorii neamurilor veșnic aduc lui Dumnezeu cinstea și slava lor (Apocalipsa 21.24-27). Înaintarea în lumina lui Dumnezeu este veșnică. La fel și dragostea între cei mântuiți. Deci veșnică este și unirea dintre camarazii iubitori de Dumnezeu, veșnică devenirea Neamului în Ceruri, veșnică România Cerească.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Atac terorist la Moscova

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

În această seară niște gunoaie subumane – cel puțin patru la număr – au atacat cu arme automate civilii aflați la un concert (în Moscova). Se vorbește și de explozii. Se numără zeci de civili uciși (deocamdată peste 40) și despre mai mult de o sută de civili uciși.

Lașitatea atacurilor asupra civililor dezonorează deplin pe autorii direcți și indirecți. Niciun luptător adevărat nu îi atacă pe cei care nu se pot apăra – doar gunoaiele subumane, doar cei îndrăciți prin voia lor pot să facă așa ceva.

Da, Războiul din Ucraina putea să nu existe: era de ajuns ca la Kremlin să fie cineva cu o mai mare stăpânire de sine (care să nu se lase corupt de puterea și averile căpătate, temporar, prin această manevră). Sau, da, era de ajuns ca la Washington să fie Donald Trump, în locul marionetei scârboase zisă Joke Biden.
Însă, chiar dacă cineva ia în seamă doar unii vinovați (cei de la conducerea Rusiei, în speță), atacul asupra civililor este inuman și de neiertat. Și, pe deasupra, de o maximă imbecilitate.

Ca să crezi că Rușii se sperie de un asemenea atentat trebuie să ai un I.Q. extrem de redus, o incultură deosebit de mare și o aroganță și mai mare (astfel încât nici nu ceri sfaturi competente, nici nu asculți de ele dacă există).
Rușii au de-a face cu moartea nu doar de doi ani de zile: istoria Rusiei este un carnagiu reciproc, în care fertilitatea Rusoaicelor a fost cheia supraviețuirii. (Așa cum iresponsabilitatea Româncelor, care își ucid în masă copiii, este cheia pieirii Românofonilor.)
În fața unui asemenea atac Rușii răspund cu furie și ură. Iar dacă nu o fac pe loc, o vor face mai târziu.

Pentru pilotul rus ucis de Turci aceștia au plătit cu sute de soldați de-ai lor loviți „accidental” de trupele (pro-)ruse. A fost un joc tăcut la nivel mediatic, și care a adus – paradoxal pentru Românii învățați să fie slugi și sclavi – la prietenia actuală dintre cele două țări: cei tari îi respectă doar pe cei tari, cei luptători pe luptători îi respectă, pe sclavi nimeni.

Totuși merită subliniat că asemenea acte au loc între militari, între luptători.
Da, va spune cineva, dar și Rușii au atacat civilii, chiar în timp de pace.
Este adevărat. Este una dintre marile critici aduse Rusiei – și este o vină pe care mulți Ruși o recunosc și o regretă.
Pentru că asemenea acte țin de cea mai lașă bestialitate.

Și revin la problema reală: reacția conducerii Rusiei, reacția lui Putin.
Se pare că unii au uitat cum a reacționat acesta după atentatele cecene: a condus un atac teribil asupra Ceceniei, care a fost readusă de partea Rusiei până astăzi.

Dar față de acest atentat?
Pot doar să mă rog – și pentru cei care ar face acest gest, și pentru victimele care ar urma – să nu ne trezim în fața unui „răspuns nuclear”. Căci un asemenea gest ar aduce o (și mai) mare osândă pe sufletele autorilor. Atât pentru că ar însemna uciderea altor civili (și foarte mulți!), cât și începutul unui război nuclear.

Omul lui Dumnezeu își păstrează cumpăna și cumpătul și în vijelie sau crivăț.
În fața Războiului din Ucraina mulți au devenit pătimași orbi, susținând fanatic o parte sau alta – deși sunt părți la fel de rele și vinovate.
Am încercat și încerc neîncetat să îmi păstrez gândirea dreaptă, văzând adevărul, nu ideile propagandei de o nuanță sau alta.
Ca urmare, deși sunt împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, trebuie să condamn acest act cumplit, inuman, drăcesc. Trebuie să mă rog pentru mila lui Dumnezeu față de civilii uciși. Și trebuie să mă rog să înceteze aceste acte monstruoase.

Mă tem că mulți vor păcătui, bucurându-se nebunește de moartea unor civili. Civili care mâine s-ar putea să fie ei, copiii lor sau părinții lor, dacă această oroare a războiului nu încetează.
Cei care se bucură ori se vor bucura ar fi, fariseic, extrem de supărați dacă s-ar aplica „părții lor” aceeași „metodă” folosită astăzi la Moscova.

Să ne pară rău de toată rătăcirea, de toată răutatea, ura și minciuna. Să căutăm Adevărul, Iubirea, Dreptatea lui Dumnezeu. Doar așa vom putea rămâne oameni atunci când mulțimi întregi devin neoameni.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Este avortul un drept medical?

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Neocomuniștii și Bolșevicii folosesc pentru avort (= acțiunea de ucidere a unui om în stadiul intrauterin) și termenul de healthcare sau health care, care poate fi înțeles, după context, ca:
– medicină preventivă (îngrijire medicală; îngrijirea sănătății)
– sănătate publică (politicile de sănătate publică).
Din amândouă variantele rezultând că avortul ar fi un drept medical.
Este?

Biologic, omul se definește în primul rând prin codul genetic.
De pildă, foarte mulți oameni își pierd, în urma unor boli și operații, felurite părți ale trupului: apendicele sau amigdalele, în primul rând, apoi tiroida (parțial sau total), uneori (ferească Dumnezeu!), părți din ficat, din intestine, un rinichi, părți din plămâni, un deget, un picior etc., etc.
Toate aceste deosebiri organice între omul dinainte de pierdere și omul de după pierdere nu îi schimbă identitatea și statutul: este același om, pentru că are aceeași identitate, pentru că are același suflet și același cod genetic.
Subliniem cod genetic, deoarece biologia nu cunoaște mijloace de identificare (sau cercetare) a sufletului. Ca urmare, codul genetic rămâne indicatorul fundamental al identității.

Atunci când o femeie devine mamă, adică devine însărcinată, starea ei este:
a) naturală
și
b) de purtătoare (de sarcină, de copil, de om în fază intrauterină)

a) Biologic, starea de sarcină a femeii, ca și a altor femele ale mamiferelor, este nu doar o stare naturală, ci este o stare benefică, esențială pentru supraviețuirea speciei.
Pentru că dintre cele două linii care asigură supraviețuirea, adaptarea la mediu și înmulțirea, a doua este cea mai importantă. Sunt, adică, specii cu bună adaptare la mediu și fertilitate scăzută, care sunt amenințate cu dispariția sau distruse de schimbările de mediu. În timp ce specii cu adaptare slabă dar fertilitate mare trec peste toate.

b) Ca purtătoare (stare descrisă și prin expresia însărcinată), femeia duce în pântece un alt om. Acest lucru este limpede prin faptul că omul intrauterin (numit și făt sau fetus, care înseamnă copil) are propriul ADN.
După cum se vede la punctul anterior, purtarea sarcinii este esențială pentru supraviețuirea speciei. Ca urmare, prin sarcină, femeia îndeplinește un act cel puțin egal cu lupta cu factorii ostili (fiare, calamități, războaie etc.) a bărbatului.

În toate aceste elemente vedem că lipsește cu desăvârșire orice element negativ al sarcinii.
Asemenea elemente nu există biologic.
Propaganda neocomunistă pretinde că „grețurile de sarcină” sau alte asemenea stări ar dovedi negativitatea (parțială sau totală) a sarcinii. Acest sofism este la fel de absurd cu pretenția că oboseala ar dovedi negativitatea muncii sau antrenamentului.
Restul pretextelor invocate de propaganda neocomunistă sunt strict ceea ce am spus: pretexte. Ele țin de manipularea emoțională a oamenilor (și mai ales a femeilor) spre a le smulge din rostul lor natural.

Și, da, ține de libertatea omului să facă păcate, adică să facă răul. Inclusiv să pretindă că răul nu s-ar plăti. Deși se va plăti mai mult decât deplin, căci acela care acceptă răul ca stare alege Iadul.
Dar din punct de vedere biologic lucrurile sunt limpezi:
– starea de sarcină este o stare naturală, benefică, esențială pentru supraviețuirea oamenilor
– îngrijirea medicală (medicina preventivă) are datoria să se axeze pe susținerea natalității, în primul rând prin susținerea sănătății viitoarelor mame (medicină preventivă), apoi prin susținerea sănătății femeii însărcinate și a copilului din pântecele ei (îngrijirea sănătății), apoi prin susținerea sănătății după naștere pentru femeie și copil/copii; acestea sunt politicile de sănătate publică științifice, corecte.
Dat fiind că orice copil mort înainte de naștere este o scădere a șanselor de supraviețuire a comunității (speciei), avortul nu poate fi încadrat ca „îngrijire medicală”, ci drept crimă.
Singura împrejurare în care avortul poate fi tolerat este atunci când avem sarcini neviabile care pun în primejdie mama (ex.: sarcini extrauterine). În rest, chiar dacă sarcina pune în primejdie mama sistemul medical trebuie să găsească soluții pentru a o salva salvând copilul. Ceea ce, la nivelul tehnologiilor actuale, este mai mult decât posibil.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Buna Vestire

Cugetare despre omul de azi…

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Omul preocupat sa para 01

 

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Teologia Istoriei. Lupta socială ca imanenţă a lumii căzute

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Cei care sunt împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a Creştinilor, îi vor prigoni orice ar fi, oricât bine ar face, oricât de înţelegători ar fi. De ce?
Hai să vedem întâi cum?

Dacă ei (anti-creştinii) sunt majoritatea, vor vorbi despre democraţie şi voinţa majorităţii spre a-şi impune ideile; dacă sunt minoritari vor vorbi despre drepturile minorităţilor şi discriminare pozitivă, despre voinţa minorităţii, spre a îşi impune ideile . Dacă sunt majoritatea vor zice că Biserica trebuie să se supună Statului, care este determinat de majoritate, astfel încât puterea să fie a lor. Dacă sunt minoritari vor cere ca Statul să fie independent de popor, de majoritate, pretinzând că altfel sunt nedreptăţiţi; şi vor pune mâna pe putere pas cu pas, ca parte a „reprezentării minorităţilor„. Dacă sunt majoritari vor cere supunere faţă de voinţa majorităţii. Dacă sunt minoritari vor cere supunerea majorităţii faţă de elita minoritară ce se pretind a fi. Etc., etc.

Adevărul este că Iadul nu a fost creat din dorinţa lui Dumnezeu, ci din dorinţa lui Lucifer şi supuşilor lui de a avea o lume a lor, în care să îşi poată manifesta opoziţia faţă de bine, frumos, curat, adică răutatea, urâţenia, murdăria. De ce? Pentru că existenţa în acelaşi loc a celor care iubesc binele şi a celor care urăsc şi vor răul aduce suferinţă ambelor părţi. Este un fenomen simplu şi absolut.
De aceea şi Omenirea, căzută în păcat, are de înfruntat neîncetat dilema întâlnirii unor părţi diferite şi a armonizării lor. Nici măcar nu este nevoie să fie unele care vor bine şi unele care vor răul! Este de ajuns să vrea forme diferite ale amestecului de rău şi bine tipic omenesc, ori să vrea forme diferite de rău: deja se vor lupta între ei. Ca urmare, orice societate, orice stat, se construieşte pe o ambiguitate morală, pe o încercare de a armoniza definiţii, înţelegeri şi manifestări diferite ale binelui şi răului. O încercare niciodată reuşită.

O dovadă simplă sunt ţările sau regiunile care, ca urmare a unui capitalism sănătos (economic vorbind), au ajuns la bunăstare. Poate să fie vorba despre unele părţi ale Italiei sau despre Danemarca, despre Canada ori Suedia, despre Japonia sau regiuni ale Franţei. Pretutindeni unde există bunăstare, prosperitate, veţi găsi oameni puternic supăraţi pe sistem, care se pretind nedreptăţiţi pe el şi încearcă să îl distrugă. Desigur, în cele mai multe cazuri logica şchioapătă puternic şi fariseismul este nota dominantă. Un exemplu tipic este al sondajelor făcute de organizaţii conservatoare în campusurile stângiste din SUA: în covârşitoare majoritate studenţii se pronunţau pentru asigurarea gratuită de către SUA a educaţiei pentru imigranţii ilegali şi atacau SUA, respectiv Guvernul SUA, pentru că nu asigură acest învăţământ gratuit pentru imigranţii ilegali; însă toţi aceşti intervievaţi au refuzat să dea o parte din bursa lor sau din banii de buzunar pentru imigranţii ilegali pe care pretindeau că îi susţin…

Altfel spus, oamenii susţin adesea cu multă tărie lucruri ce sunt pe dos faţă de propriul sistem de valori. Şi, de foarte multe ori, doar după ce se ajunge la acele lucruri îşi dau seama că de fapt nu le vor! (De câte ori o fată nu a alergat după un băiat pentru ca apoi să sufere pentru că este cu el! Şi invers, desigur!)

Ca urmare, armonizarea tuturor voinţelor, tuturor culturilor şi sistemelor morale într-un stat este o imposibilitate.

Un exemplu puternic este acela al SUA. Pentru a armoniza voinţele, culturile, sistemele morale foarte diferite, s-a folosit principiul autonomiilor locale: state, regiuni, oraşe. Fiecare dintre acestea îşi poate stabili propriul sistem, propria conducere, propriile legi. Totuşi, pentru a fi o federaţie de state, toate acestea au fost nevoite să renunţe la unele dintre valorile lor. Pentru ca Utah să devină parte a SUA a trebuit să renunţe, oficial dacă nu de facto, la poligamie, esenţială pentru cultura mormonă. Pentru a face parte din SUA state, regiuni şi oraşe fundamentalist (neo)protestante au fost nevoite să accepte egalitatea cu alte religii – o încălcare foarte grea a principiilor lor de bază. Etc., etc. Mai mult, chiar în clipa de faţă, există o luptă de-a dreptul teribilă între adepţii totalitarismului de stânga, ce vor nivelarea bolşevică a SUA, şi zona de centru (centru-centru-dreapta) reprezentată de Donald Trump, care încearcă păstrarea principiilor Părinţilor Fondatori ai SUA.

Ca urmare, totdeauna Statul şi valorile sociale sunt rezultatul luptelor şi armistiţiilor între feluritele forţe sociale. Grupul care renunţă la această luptă, care se aşează în pasivitate, care îşi lasă „drepturile” în grija altora va ajunge la înrobire şi, dacă nu este destul de rentabil înrobit, la distrugere.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

sf_victor_sf_mina

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă