Etichetă: Mihai-Andrei Aldea

Între ţăran şi mahalagiu

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

 

Încă în deceniile dintre cele două războaie mondiale Mircea Vulcănescu înţelesese şi consemnase:
„România [Românimea] a avut o cultură. [18]48 a rupt-o„.
Ideea nu a fost înţeleasă, de către cei mai mulţi, nici până astăzi.

Sunt nenumăraţi aceia care încearcă să înţeleagă Neamul Românesc, istoria şi cultura lui, sufletul lui etc. pe temeiul vieţii şi culturii din ultima vreme.
De pildă, începând prin a vedea şi judeca satul românesc de acum. Şi prin a vedea şi judeca ţăranul român prin satul românesc de acum.

Doar că satul românesc de azi nu mai este, decât excepţional, sat.
Satele româneşti de astăzi sunt, de obicei, mahalalele oraşului.
Iar locuitorii satelor nu mai sunt, de obicei, ţăranii de altădată, acei oameni ai Ţării pentru care toate erau sfinte şi se sfinţeau. Sunt, de obicei, proletari ce locuiesc mai departe de oraş, săteni prin loc, mahalagii prin cultură.
Este o lucrare începută încă în secolul al XVIII-lea, dar mult mai vag, devenită sistematică după 1848, iar după 1948 impusă în forţă.
Ţăranul român aproape a dispărut.
Între vieţuirea demnă a țăranului de atunci şi trista vieţuire a mahalagiului rural de astăzi este o prăpastie uriaşă.

Deosebirea poate fi dată fie şi printr-o singură zicală a ţăranului român de altădată, astăzi nu doar uitată, ci şi greu de închipuit (ori de înţeles):
„Decât să mă-nting în unt, şi să privesc în pământ, mai bine mă-nting în sare şi privesc în soare!”

Mihai-Andrei Aldea

Sfinţii Flori(ni)lor şi Românii

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Cât de mult s-a pierdut prin irosita nimicire a Culturii Româneşti Vechi, este cu neputinţă de măsurat sau de spus.
Este ceea ce au construit, de-a lungul a mii de ani, Români trăind pe mai mult de un milion de kilometri pătraţi, din Caucaz în Alpi, din ţinuturile nord-carpatice la Mările Sudice – Adriatică, Ionică, Tracică, Egee, Mediterană…

Între cele pierdute este şi amintirea Sfinţilor Români din primele veacuri creştine.
Numiţi adesea şi Străromâni – ba chiar Proto-Români -, aceştia fac parte din cultura noastră chiar mai mult decât Galii din cultura Francezilor. Totuşi, ne sunt aproape necunoscuţi. Şi, într-un fel straniu, multora le este chiar frică sau ruşine să îi recunoască, să îi primească!
Niciun om sănătos la cap nu şi-ar putea închipui ca Italienii, Francezii ori Spaniolii să nege apartenenţa la moştenirea lor, la Străbunii lor, a unor sfinţi precum Augustin sau Ioan Casian Romanul, chiar dacă primul a trăit doar puţin în Italia, iar celălalt este de fel din Dobrogea. Pentru că prin ceea ce au făcut aceştia sunt parte a culturii italiene, franceze, spaniole. Şi, ca atare, deşi nu vorbeau nici italiana, nici franceza, nici spaniola, sunt priviţi printre Străbunii popoarelor amintite şi asumaţi ca atare.
Firesc este, deci, ca Neamul Românesc, născut cel puţin din Alpi în Caucaz şi din părţile nord-carpatice la Marea Mediterană, să îşi asume Sfinţii şi Eroii din acest ţinut, cu atât mai mult cu cât sunt de aceeaşi origine, adică Stră- sau Proto- Români (cum vrem să le spunem).

zona-de-formare-a-neamului-romanesc

Dar ce legătură este între aceste adevăruri şi Sfinţii Flori(ni)lor?
Şi, bineînţeles, ce legătură este între Sfinţii Flori(ni)lor şi Români, alta decât simpla folosire a numelui?

Despre Sfântul Mucenic Flor am mai vorbit (aici), arătând că alături de Proclu, Lavru şi Maxim, face parte dintr-o strălucitoare constelaţie de sfinţi mucenici Traco-Iliri Românizaţi, care au mărturisit pe Christos în jurul anului 300 în Dalmaţia. Prigoanele fuseseră născute de răutatea Traco-Ilirilor păgâni, care aveau în timp să se grecizeze sau germano-romanizeze, pierind astfel din Istorie – dar aceasta este altă istorie, pe care poate o să o povestim altădată. După cum se ştie, Sfântul Mucenic Flor este prăznuit pe 18 August, în ultima lună a vechiului an românesc (şi bisericesc)¹.

Dar în afară de Sfântul Mucenic Flor mai avem în calendar şi pe Sfântul Mucenic Florentie.
Acesta, ca şi Sfântul Mucenic Dimitrie, era de fel din colonia romană Salona, zisă Solun sau Sărună de Românii vechi. Faptul că era Străromân se vede limpede, pentru că numele de Florentie este latin, deşi în vremea aceea era moda să se poarte nume greceşti. (Şi mulţi purtau asemenea nume, din Galia sau Iberia în Siria ori Mesopotamia, fără să fie în vreun fel înrudiţi cu Grecii.)
Acest Străbun al nostru a mărturisit pe Christos, înfruntând chinuri cumplite, în secolul al III-lea de la Naşterea Domnului, luând cununa muceniciei.
Şi este prăznuit pe 13 Octombrie, în aceeaşi zi în care se află în calendar şi Sfânta Muceniţa Zlata, Româncă din Meglen (născută la Capaclia, azi Slatina, Bulgaria), martirizată de Turci în anul 1795 pentru că a refuzat să treacă la Islam. O legătură peste timp, un arc de un mileniu şi jumătate, ce leagă doi sfinţi Români de pe acelaşi pământ străbun.

De asemenea, mai este în calendar şi Sfântul Mucenic Florian, care, asemenea multora dintre Sfinţii şi Eroii a căror amintire au păstrat-o cu sfinţenie Românii Vechi, a fost militar. Şi nu doar un ostaş de rând, el ajungând general al armatelor romane din Noricum (teritoriu ce cuprinde astăzi Austria şi cam jumătate din Slovenia, precum şi un colţ din Croaţia). Născut aproape de Dunăre, în colonia romană Aelium Cetium, a fost un mare iubitor al plaiurilor părinteşti şi un militar foarte respectat de compatrioţi. Printre altele, s-a distins ca un excepţional organizator al unităţilor de stingători de incendiu (pompieri) din cadrul trupelor romane. Pe atunci Noricum era plin de păduri de conifere – brazi albi, brazi roşii, zadă, tisă, zâmbru etc. – şi de amestec, iar în multe localităţi lemnul se folosea şi la căptuşirea clădirilor de piatră împotriva frigului iernilor. De aceea, incendiile erau o mare primejdie, care lovea uneori greu provincia. Ca urmare, şi lucrarea Sfântului Florian de apărare împotriva ameninţării focurilor a fost mult apreciată de toţi trăitorii acelor locuri.
La fel cu ceilalţi sfinţi amintiţi mai sus, şi acest Străbun al nostru a fost torturat şi ucis pentru simplul fapt că era creştin. A răbdat chinurile cu demnitate şi curaj, ca un bărbat desăvârşit, fiind plâns de toţi cei care îl cunoşteau şi îl admirau pentru vrednicia şi bunătatea sa. Sfârşitul său a fost prin înec, fiind aruncat pe 4 Mai, cu o piatră de râu de gât în Râul Enns (afluent al Dunării). Asemănarea cu martiriul Sfântului Sava de la Buzău este izbitoare.
Sfântul Mucenic Florian a fost foarte mult iubit de strămoşii noştri. Partea din Terra Romanorum în care a trăit el, Noricum, era unită cu Panonia şi ţinuturile dinspre Carpaţii Apuseni de propovăduirea Sfântului Andronic, Apostolul Panoniei. Acest apostol a vestit Evanghelia între Alpi şi Carpaţi până la sfârşitul vieţii sale, înfiinţând printre Celto-Traco-Scito-Ilirii din aceste locuri o mulţime de comunităţi creştine de limbă latină – lingua franca de aici. Este locul în care şi Sfântul Mucenic Florian a fost extrem de iubit de-a lungul veacurilor. Chiar şi atunci când „Vlahii” (Românii) din Alpi au fost germanizaţi, sau cei din părţile Crişanei catolicizaţi şi maghiarizaţi, ei au păstrat neclintită dragostea lor faţă de acest mucenic Străromân.
Ca urmare, el este până astăzi un ocrotitor de frunte al Aradului, dar este venerat şi în Ungaria, Austria, Bavaria, Slovenia etc. Din păcate, prăbuşirea culturii româneşti vechi – dorită şi provocată inclusiv de clasa politică a secolelor XVIII-XXI a Ţărilor Române – a făcut să se piardă mult din amintirea acestui sfânt minunat şi atât de apropiat sufletului românesc.

Vedem, la sfârşitul acestei mici călătorii în căutarea Sfinţilor Flori(ni)lor, că cei cu nume ca Florin, Florina, Flor, Floarea, Florian, Floriana, Florentina etc. au trei sfinţi şi trei zile de prăznuire peste an (13 Octombrie, 4 Mai şi 17 August). Ceea ce, desigur, pe mulţi îi va mira, de vreme ce există credinţa greşită că nu ar fi sfinţi cu asemenea nume în calendarul creştin. Mai uimitor este însă faptul că toţi cei trei sfinţi sunt Români din străvechime (sau, dacă vreţi, Străromâni ori Protoromâni), fiind parte a Neamului Românesc atât prin dimensiunea spirituală a vieţii şi învăţăturii lor, cât şi prin cea etnică. Sunt, desăvârşit, părinţii noştri, atât în calitatea noastră de Creştini (adică ucenici ai lui Christos), cât şi în aceea de Români.
Regăsirea lor înseamnă regăsirea noastră, revenirea noastră în legătura esenţială cu Străbunii şi moştenirea lor.

Mihai-Andrei Aldea

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

¹ Vechiul an românesc începea, ca şi cel bisericesc, la 1 Septembrie, odată cu Toamna, după un obicei rămas de la începuturile lumii.

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Guvernul şi mafia vaccinurilor. II. Vaccinuri şi bani

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Prima parte a discuţiei este aici. O continuăm astăzi cu câteva observaţii de bun simţ.

România este în miezul unor frământări puternice în privinţa vaccinării.
La prima vedere, după cum înfăţişează lucrurile mass-media, avem două tabere: pro-vaccinare şi anti-vaccinare. Clasa politică foloseşte toate mijloacele de care dispune spre a susţine tabăra pro-vaccinare. Tabăra anti-vaccinare este prezentată de mass-media în cele mai rele culori (inculţi, extremişti, mincinoşi, criminali etc.), sugerându-se cele mai extremiste măsuri împotriva celor care o alcătuiesc (inclusiv gestul bestial al „confiscării copiilor”).
În realitate există trei tabere, dacă nu îi socotim pe cei neutri (încă):
1. Cei care vor o vaccinare bazată pe date obiective, produse verificate şi scheme de vaccinare realizate independent de interesele financiare ale industriei farmaceutice şi politicienilor.
2. Susţinătorii necondiţionaţi ai vaccinării aşa cum este impusă prin schemele de vaccinare date de Guvern.
3. Cei care neagă necondiţionat eficienţa oricăror vaccinuri şi a vaccinării ca procedură medicală.
După cum se vede, mass-media şi toată tabăra pro-vaccinare-guvernamentală ignoră total existenţa, argumentele şi acţiunile celor care vor ca vaccinarea să se facă doar pe baza unor principii sănătoase, nu pe baza unor interese financiare.

Cei care îşi trăiesc viaţa nu prin fanteziile jocurilor de calculator sau ale promisiunilor electorale şi doctrinelor politice ştiu că în mai toate ţările există corupţie; şi în mediul de afaceri, şi în mediul politic. Să nu ai încredere în aceste medii e, prin urmare, logic. Iar să nu ai încredere în aceste două medii atunci când este vorba despre sănătatea copiilor tăi este mai mult decât logic, este o nevoie absolută.
Să vedem un exemplu:
Cum vă aşteptaţi să fie drumurile într-o ţară în care la Ministerul Transporturilor ajung să deţină funcţii de conducere, pe termen lung, oameni care au acţiuni sau alte participaţii la firme de reparaţii şi întreţinere drumuri?
Evident, veţi spune, drumurile vor avea parte de reparaţii şi întreţineri mai mult decât este normal. Eventual, dacă este destulă corupţie, vor fi făcute dinadins astfel încât să aibă nevoie de multe reparaţii şi lucrări de întreţinere.
De fapt, este chiar situaţia din Republica România a anilor 1990-2017!

Ei bine, pe aceeaşi logică, să vedem alt exemplu:
Cum vă aşteptaţi să fie vaccinurile dacă cei care le produc sunt şi producătorii tratamentelor pentru „efectele secundare” produse de vaccinuri?
Evident, vaccinurile vor fi lăsate să producă efecte secundare, astfel încât firma producătoare să câştige mult şi din vânzarea tratamentelor pentru aceste efecte. Iar dacă este destul corupţie, vaccinurile vor fi făcute dinadins astfel încât să aibă cât mai multe efecte secundare.

Sau să luăm alt exemplu:
Cum vă aşteptaţi să fie schemele de vaccinare într-o ţară în care politicienii şi „experţii” lor sunt corupţi sau, ca să vorbim delicat, sunt foarte sensibili la comisioane şi alte argumente asemănătoare?
Evident, schemele de vaccinare vor fi umplute cu cât mai multe vaccinuri, care vor fi cumpărate de la firmele cu cele mai convingătoare argumente financiare sau asemănătoare.
Şi după ce criterii vor fi alese vaccinurile publice într-o ţară în care politicienii fac ce le place cu banii publici?
Evident, după argumentele financiare şi similare pe care anumite firme le vor aduce acestor politicieni, astfel încât aceştia să aibă de câştigat personal din cheltuirea banilor publici. Deci în niciun caz după calitatea vaccinurilor!

Realitatea acestei relaţii între influenţele financiare şi felul în care politicienii cheltuiesc bugetul Ţării se vede, dincolo de manipulările politice, în realităţile concrete ale vieţii noastre.
Cei care prin manevrele mârşave din mass-media acuză Biserica – ce primeşte între 0,1 şi 0,2% din buget – de toate relele ţării „uită” să explice cum de a cheltuit drăguţul şi grijuliul de Stat aproape 250 de milioane de dolari pentru cea mai proastă „Arenă Naţională” din Europa, una atât de proastă încât nu a primit aviz de funcţionare, atât de proastă încât gazonul nu poate să trăiască din cauza întunericului etc., etc.
Pentru drumuri plătim impozit la Guvern, plătim accize peste accize şi alte taxe vârâte de Stat în preţul carburanţilor, plătim rovinietă, plătim taxe de pod, plătim şi iar plătim, iar drumurile sunt JALNICE. Infractorii ce conduc România de 28 de ani nu au fost în stare nici măcar să realizeze elementarele autostrăzi Braşov-Iaşi, Braşov-Cluj, Sibiu-Piteşti, ca să nu mai spunem de Bucureşti-Suceava. Iar autostrăzile totuşi construite sunt incomplete, peticite, adesea date în folosinţă înainte să fie sigure, stricându-se extrem de des chiar şi la un trafic moderat…
Să mai vorbim despre ce a făcut Statul cu Învăţământul? Despre o lege votată în unanimitate pentru mărirea salariilor cadrelor didactice care… nu a fost niciodată pusă în practică??? Despre schimbările de programă în mijlocul anului, despre manuale de bătaie de joc puse la egalitate cu cele de calitate, despre întârzierea cu luni de zile a tipării manualelor, despre sufocarea în birocraţie şi sărăcie a profesorilor? Totul pe bani publici!
Dar există vreun domeniu în care clasa politică zis românească, această spumă de mizerii ce pluteşte peste Ţară, să nu fi lăsat dârele împuţite ale corupţiei cele mai sfruntate?
Până şi asupra Românilor izgoniţi din Ţară, siliţi să plece în cel mai mare exod românesc din Istorie aceeaşi clasă politică încearcă să îşi întindă ghearele neruşinate, spre a-i mai jefui şi răni puţin…

Şi aceasta este clasa politică, acesta este „Statul” care pretinde să ne impună ce fel de vaccinuri să fie băgate, obligatoriu, în corpul copiilor noştri!
Încălcând orice etică şi orice morală, ignorând nevoia consimţământului informat şi dreptul la alegere, ignorând nenumăratele scandaluri de corupţie şi incompetenţă din Guvern în general şi din Sănătate în particular…
Este greu de înţeles că un om raţional, fără să fie cumpărat, poate să accepte o asemenea supunere oarbă în faţa clasei politice corupte, mai ales când este vorba despre viaţa şi sănătatea copiilor!
Dimpotrivă, prudenţa sau rezerva faţă de ceea ce vine de la Stat şi/sau clasa politică din Republica România este cea mai raţională atitudine posibilă.
Oricum trebuie să avem prudenţă şi să ne folosim discernământul faţă de orice sursă de informaţii, faţă de orice îndemnuri la acţiune, faţă de orice propunere de tratament medical, sistem de educaţie etc., etc. Oricum trebuie ca raţiunea şi discernământul să fie folosite totdeauna, în toate aspectele vieţii. Dar cu atât mai mult se cere trezvie şi prudenţă în faţa unui sistem dovedit corupt, care ne aduce necazuri, suferinţe şi greutăţi zi de zi, neîncetat. Şi care face lucruri bune doar excepţional, şi cel mai adesea îi şi pedepseşte pe cei care le-au făcut.

Mihai-Andrei Aldea

Lansarea cărţii „Prin coline şi neguri!”, partea a III-a din „Drumul spre Vozia”, Bucureşti, 4 iulie 2017

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Sânta Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Mucenic Radu Brâncoveanu, Sfântul Mucenic Flor… şi alţii

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Sunt în faţa noastră câteva sărbători. În care, pe lângă prăznuirea sfinţilor şi primirea harului şi învăţăturii acestor prieteni ai lui Dumnezeu, intră, firesc, şi bucuria multora de a-i avea ca ocrotitori, în calitate de omonimi. Căci, după cum se ştie, alegerea numelui copilului se face de către părinţii înţelepţi cu gândul cel bun de a-l avea ca îndemn spre creştere şi împlinire a datoriilor sfinte pentru care fiecare dintre noi se naşte.

Este firesc, prin urmare, ca fiecare să se bucure de sfinţii al căror nume se întâmplă să îl poartă; deşi, tot firesc, dacă sunt mai mulţi sfinţi este îndătinat să se aleagă mai ales unul drept chip de viaţă şi personalitate şi ca cel dintâi ocrotitor. În rândurile ce urmează o să amintim câţiva asemenea sfinţi dintre cei mulţi ai mijlocului lunii August.

 

Cei cu nume precum Maria, Marin, Marian, Mariana etc. au ca ocrotitoare în primul rând pe Măicuţa Domnului, Preasfânta Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
Iar cel mai mare praznic al Maicii Domnului este Adormirea Maicii Domnului (15 August), cel în care sărbătorim trecerea Fecioarei Maria din această viaţă în viaţa veşnică, din această lume în Împărăţia Cerurilor, din această vale a plângerii în Fericirea cea nesfârşită.
În ultimii ani unii dintre neştiutorii grabnici în răspândirea închipuirilor drept adevăruri au împrăştiat minciuna după care Adormirea Maicii Domnului ar fi „de întristare”, că este „moartea Fecioarei Maria”, deci nu se cuvine să fie primită cu bucurie şi nici purtătorii numelui Maicii Domnului nu ar trebui să se bucure în această zi. Această gândire neocomunistă e cu totul străină României Străvechi şi Legii Româneşti pe care totdeauna au ţinut-o Străbunii, este cu totul străină Ortodoxiei şi Învăţăturii lui Hristos!
Căci pentru cei ce sunt Creştini – adică ucenicii lui Christos – viaţa este Hristos şi moartea un câştig (Filipeni 1.21), căci mai bine este să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul (II Corinteni 5.8; Filipeni 1.23) decât să rămânem în această viaţă şi lume plină de răutăţi.
Şi, în scurt spus, trecerea sfinţilor din această viaţă la viaţa veşnică este totdeauna cea mai însemnată sărbătoare din calendarul creştin pentru sfinţi; pentru că este ziua biruinţei lor, ziua în care şi moartea este înfrântă, ziua în care Iadul este zdrobit, ziua în care câştigă cununa mântuirii şi fericirea Raiului.
Tot la fel şi pentru Maica Domnului ziua adormirii sale este zi de bucurie, căci plecând din această lume a intrat, pentru totdeauna, în bucuria Fiului ei.

Îndată după această sărbătoare împărătească, adică pe 16 August, avem prea puţin preţuitul, încă, praznic al Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Împăratul Constantin Brâncoveanu cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele (şi sfetnicul său) Ianache.
Şi dacă îndeobşte mulţi prăznuiesc nume precum Constantin, Ştefan şi Matei în alte zile ale anului bisericesc, în schimb pentru nume ca Radu sau Rada aceasta este sărbătoarea numelui.
Sărbătoare întunecată oarecum de faptul că nici măcar o dezlegare la peşte nu s-a dat în acest an de ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni, lucru necuviincios şi pentru care nici nu vreau să încerc să gândesc pricină.
Şi asta cu toate că însemnătatea acestor sfinţi pentru Neamul Românesc este uriaşă, puţin spus uriaşă! Dacă ar fi să amintim fie şi numai că sunt ultimii domnitori ROMÂNI pe care i-a avut acest neam, şi tot ar fi de ajuns! Dar dacă ne amintim şi de faptul că au murit martiric, alegând chinurile şi moartea în locul turcirii, în locul lepădării de Credinţă şi de Neam, înţelegem că sunt o icoană a suferinţelor şi înălţimii Neamului Românesc. O icoană în care toţi ar trebui să ne găsim, ori măcar să ne regăsim.

Pe 18 August este prăznuirea Sfântului Mucenic Flor, ocrotitorul celor care poartă nume precum Florin, Florina, Florian, Florica etc. Da, ştim că mulţi dintre cititor se vor uimi, pentru că este răspândită greşita idee că sărbătoarea lor ar fi „de Florii”. În realitate „de Florii” se prăznuieşte Intrarea Domnului în Ierusalim, iar numele de „Florii” vine de la florile ce se aduc(eau) în biserici în cinstea acestei sărbători; nu că ar fi vreun sfânt sau vreo sfântă cu numele „Florii”, care să fie prăznuită în această zi. Deci nu este „ziua de nume” a celor „cu nume de floare” decât în închipuirea ziariştilor fără cunoaştere creştinească şi a unor falsificatori ai tradiţiilor româneşti; de la care s-a şi răspândit această greşeală în popor.
Ca urmare, adevăratul ocrotitor al celor care poartă nume de floare este Sfântul Mucenic Flor. Acesta face parte dintre sfinţii străromâni, împreună cu Sfântul Mucenic Lavru şi cu învăţătorii lor şi în lucrarea pietrelor şi metalurgie, şi în Legea lui Christos, Sfinţii Mucenici Proclu şi Maxim.
Toţi aceştia au fost dintre Traco-Ilirii Românizaţi care au mărturisit pe Christos în vremea în care alţi Traco-Iliri Latinizaţi au ales păgânismul, apoi arianismul, persecutându-şi cumplit fraţii de aceeaşi orgine. Pe linia acestor sfinţi au mers şi Sfântul Împărat Constantin cel Mare sau Binecredinciosul Împărat Iustinian, în vreme ce persecutorii – ca Liciniu, Galeriu, Maximin Daia şi alţii asemenea – au avut, din nefericire, urmaşii lor (precum comuniştii din secolul XX sau neocomuniştii de astăzi). Sfântul Mucenic Flor şi ceilalţi trei au fost toţi din Prefectura Iliricum, din care făcea parte şi Dacia Aureliană, şi au fost martirizaţi în Dalmaţia.

Pe 19 August aflăm pe Sfântul Mucenic Andrei Stratilat, o pildă veche a vieţii mireneşti, deplin creştină, într-o împărăţie păgână, de mare folos celor care vor să se ridice din împietrirea zilelor noastre.
Totodată, este o zi frumoasă de prăznuire, în bucuria verii, pentru cei care poartă nume ca Andrei, Andreia, Andreea, Andrada etc.

În sfârşit, pe 20 August avem o mulţime de sfinţi străromâni.
Sunt sfinţii treizeci şi şapte de mucenici din Vizia Traciei, care au fost ucişi pentru credinţa lor în această zi, toţi fiind localnici din Tracia Romană a acelor timpuri. Se prea poate ca unii dintre ei să fi fost urmaşi ai Dacilor aşezaţi în aceste locuri fie în vremea Retragerii Aureliene, fie în timpul lui Traian sau între aceste două epoci. Această posibilitate nu este atât de mică pe cât ar putea să pară, atât datorită legăturilor, de pildă, între Tracii Bessi din Macedonia şi Tracia cu cei din Sciţia Mică şi Sciţia Mare (Moldova şi Ucraina de astăzi), cât şi a amestecului vechi şi neîncetat între Tracii nord-dunăreni şi cei sud-dunăreni, devenit şi mai puternic în epoca romană. Mai mult, ca o tainică legătură a celor de acelaşi neam, tot pe 20 August prăznuim şi pe Sfântul Mucenic Sever, care era născut în Asia Mică, în Pamfilia, având ca tată, după cum spun cronicile, pe Petronie trac. Printr-o minunată lucrare a lui Dumnezeu acest Sever, creştin de credinţă, vine în Patria tatălui său şi vede pe cei treizeci şi şapte de mucenici din Vizia Traciei supuşi caznelor de moarte şi răbdându-le cu multă bărbăţie. Ca urmare iese şi el la vedere, mărturisindu-şi în gura mare Credinţa Creştină şi devenind părtaş chinurilor, morţii şi cununii celorlalţi mucenici.
Prin aceasta s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu ce a unit încă din acele timpuri străvechi Neamul Românesc, dincolo de tirania stăpânitorilor anti-creştini şi de toată înstrăinarea. Pildă ce ar trebui să ne întărească şi pe noi, făcându-ne să ne simţim împreună dincolo de sutele sau miile de kilometri care par să ne despartă şi dincolo de ticăloşia stăpânitorilor anti-creştini şi anti-români.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, ţine-ne pe noi întru Credinţa Ta, ca roadă să aducem Ţie după voia Ta!

Pr. Mihai-Andrei Aldea