Viitorul unei naţiuni se poate măsura după cât de preţuiţi sunt Sfinţii şi Eroii săi de oamenii prezentului. Oricât de rău ar duce-o un popor, în oricât de rele vremuri s-ar afla o ţară, dacă oamenii acelui popor, acelei ţări, îşi iubesc şi îşi respectă Sfinţii şi Eroii, viitorul va fi unul bun. Oricât de bine ar duce-o un popor, oricât de prosperă ar fi o ţară, dacă oamenii acelui popor, acelei ţări, îşi dispreţuiesc Sfinţii şi Eroii, viitorul este întunecat.
Mihai-Andrei Aldea
Am amintit faptul că falsificarea Istoriei prin incultură teologică poate avea ca punct de plecare o incultură totală – ca aceea în care se confundă termenii sociologici de „Biserică” (comunitate particulară bazată pe o spiritualitate de inspiraţie biblică) şi, respectiv, „Creştinătate/Creştinism” (ca fenomen complex ce cuprinde religii şi comunităţi spirituale de inspiraţie biblică.
Merită însă observat că asemenea cazuri de incultură folosesc, totuşi, o anumită semnificaţie, greşită dar foarte răspândită, a unor termeni teologici şi istorici. De unde provine această semnificaţie?
Poate să pară neaşteptat – deşi de la Mircea Vulcănescu sau Giuseppe Cocchiara la Petre Culianu sunt destui specialişti care au evidenţiat problema – dar aceşti termeni nu sunt întâmplători şi nu ţin de o incultură populară devenită cumva paradigmatică. Dimpotrivă, sunt de origine cultă, livrescă mai exact, şi ţin de propaganda comunistă.
Un exemplu tipic al ideilor propagandei comuniste devenite „loc comun” în civilizaţia modernă şi contemporană este basna „comunei primitive”.
Deşi mulţi plasează începutul acestei minciuni în scrierile lui Karl Marx şi Friedrich Engels, în realitate ea începe să fie propagată încă din secolul al XVIII-lea de către o parte importantă a adepţilor Franc-masoni cunoscuţi drept „Iluminişti”. Aici intră ideea „bunului primitiv” şi a altor asemenea aberaţii, total utopice, prezentate drept „felul în care trăiau oamenii la începuturi”.
Deşi aceste afirmaţii nu au avut niciodată absolut nicio bază ştiinţifică, deşi au fost sistematic descalificate de toate descoperirile arheologice – care au dovedit că sistemele socio-economice preistorice erau ierarhice, nu egalitariene -, ele au prins la nivel larg şi sunt folosite mult şi astăzi.
Exact pe aceeaşi linie a propagandei comuniste şi franc-masonice se află şi o serie întreagă de concepte zis teologice ori zis religioase. Desigur, de blamat nu sunt în primul rând adepţii religiilor (semi-)laice de tip „masonerie” sau „comunism”, care fac propaganda convingerilor lor, oricât de iraţionale. Vinovaţi sunt cei care cred fără să cerceteze.
Aici intră inclusiv toţi acei care cred fără să cerceteze că principiul „crede şi nu cerceta” ar fi un principiu creştin, ba chiar că ar fi „din Biblie”. Amândouă afirmaţiile fiind cu totul inepte. În realitate porunca biblică – deci obligatorie pentru creştini – este aceea a discernământului, a cercetării spre a deosebi adevărul de minciună. Acest aspect este arhicunoscut celor care studiază serios Biblia şi Istoria Creştinismului, dar vine ca un şoc pentru victimele propagandei masono-comuniste, care s-au obişnuit să creadă (ceea ce este anti-creştin) fără să cerceteze.
(va urma)
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
Un om fără Istorie este ca un copac fără rădăcini: buştean purtat de ape încoace şi încolo, fără frunze şi flori, fără urmaşi sau roade, ce putrezeşte încet sau din care oricine poate face ce vrea.
Falsificarea Istoriei are multe pricini. Dincolo de falsificarea din motive strategice – pentru promovarea unui anume punct de vedere favorabil, pentru deprimarea sau deznaţionalizarea duşmanilor etc. – există foarte multă falsificare bazată pe subiectivism, pe transformarea propriilor prejudecăţi, năzuinţe, închipuiri în criterii (absolute) şi adevăruri (absolute).
Iar unul dintre domeniile în care prejudecăţile şi închipuirile înlocuiesc foarte des rigoarea ştiinţifică şi obiectivitatea este acela al Teologiei.
Teologia are două linii principale: particulară fiecărei comunităţi de credinţă (Teologie Creştină Ortodoxă, Teologie Catolică, Teologie Baptistă, Teologie Sufită etc.) şi sociologică.
Linia sociologică a Teologiei constată felul în care se raportează fiecare comunitate de credinţă la ceilalţi şi la ea însăşi, ferindu-se de judecăţi de valoare, constatând idei şi fapte şi prezentându-le ca atare sau în contextul socio-istoric în care au apărut, s-au dezvoltat, au acţionat, au influenţat etc.
Se înţelege uşor că în analiza istorică obiectivă cercetătorul (onest) va folosi această linie sociologică a Teologiei. În lipsa acesteia nu mai rămâne loc decât pentru prejudecăţi, ceea ce obligatoriu duce la falsificarea Istoriei.
Acest fenomen, de falsificare a Istoriei din lipsa de cultură teologică este extrem de frecvent.
Originea fenomenului vine atât din existenţa unor prejudecăţi religioase tipice – ex.: pentru Catolici este obişnuit ca prin „Biserica” să se înţeleagă „Papalitatea/Adepţii papalităţii” – cât şi din existenţa unor prejudecăţi religioase cumva neaşteptate, de origine secularistă, adesea direct comunistă.
De pildă, propaganda Stângii foloseşte de câteva secole termenul de „Biserica” pentru a se referi la „clerul creştin”. Termenul este de o absurditate ştiinţifică atât de evidentă încât frizează imbecilitatea: prin „Creştini” aceeaşi Stângă înţelege pe toţi cei care se inspiră religios din Biblie, ori aceştia alcătuiesc o serie de comunităţi de credinţă adesea nu doar profund separate, ci chiar fundamental contradictorii; şi fiecare asemenea comunitate se numeşte „Biserică” (cel mai adesea „Singura Biserică Adevărată”).
Într-un asemenea context a vorbi despre „Biserica a făcut” sau „Biserica a declarat”, la general, fără a preciza CARE Biserică din sutele şi miile de „Biserici”, este delicat spus neştiinţific.
În fapt, un text ce foloseşte asemenea expresii şi o asemenea gândire este total descalificat din punct de vedere ştiinţific. Un echivalent în Biologie ar fi o exprimare de felul „plantele trăiesc în apă de mare”, „plantele iubesc umbra” sau „plantele sunt carnivore”, folosind termenul „plante” în înţelesul cel mai general, ca şi cum TOATE plantele ar fi marine, TOATE plantele ar iubi umbra, TOATE plantele ar fi carnivore.
Desigur, există şi plante marine, există şi plante sciofile, există şi plante carnivore; dar a pretinde că „aşa sunt plantele” este o formă de incultură evidentă.
La fel este şi a spune „Biserica a făcut”, „Biserica a spus”, fără a preciza despre care „Biserică” – sau grup religios – este vorba.
(va urma)
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 