Închide

Etichetă: Maramureş

Adevăr zguduitor: de la sărăcie sub ocupaţie la bogăţie în România

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Romania-Mare-Harta-Administrativa-Basarabia-Bucovina.Info_

Rasismul imperialist germano-austro-ungar face de multă vreme o propagandă anti-românească mizerabilă, plină de minciuni neruşinate.
Printre acestea, afirmaţia despre „ce bine era sub Ungaria/Habsburgi/Austro-Ungaria şi ce rău sub Români/România„. O afirmaţie total mincinoasă, dar preluată de toate slugile coloniştilor străini şi crezută de mulţi. Mulţi dar prea puţin inteligenţi. Pentru că o cercetare simplă astăzi – secolul XXI, totuşi! – i-ar fi lămurit:
Sub Ungaria, Habsburgi şi Austro-Ungaria şi provinciile româneşti şi Românii au fost subiectul unei ocupaţii răuvoitoare, extremist-rasiste, genocidare. Sub Ungaria, Habsburgi şi Austro-Ungaria s-a practicat genocidul cultural, religios şi etnic îndreptat împotriva culturii române, a Ortodoxiei şi a etnicilor Români. S-au interzis şi distrus cărţile româneşti – cu excepţia celor care predicau deznaţionalizarea şi/sau apostazia. S-au interzis şi distrus tradiţiile româneşti – ca singur exemplu, vânătorii români au fost oprimaţi sistematic, excepţie făcând cei care erau trecuţi în slujba nobililor şi regilor maghiari. Banatul, de pildă, a fost subiectul unui continuu genocid religios şi etnic sub Ungaria. Întrerupt de ocupaţia otomană, genocidul etnic a fost reluat sub Austrieci. Zeci de sate româneşti au fost masacrate de „civilizatorii” austrieci. În schimb au fost colonizaţi Şvabi (Germanici), apoi feluriţi Slavi din toate părţile, dar mai ales Sârbi. Toată regiunea majoritar sârbească de astăzi este rezultatul genocidului austriac, în cele două faze: uciderea sau izgonirea Românilor şi colonizarea străinilor. Asemenea, trei sferturi din populaţia ungurească din Judeţul Mureş este rezultat asimilării religioase şi etnice forţate practicată de Unguri în secolele XVIII-XX. Altfel spus, peste 75% din Ungurii din Judeţul Mureş sunt români apostaţi şi maghiarizaţi; Străbunii lor, la 1700, erau Români ortodocşi. Etc., etc.

Ei, dar vine rasismul imperialist germano-austro-ungar cu altă aberaţie: „poate erau unele nedreptăţi [unele? să te judece Dumnezeu după adevărul spuselor tale!], dar a fost o bunăstare economică şi culturală adevărată, prăbuşită în primitivism şi sărăcie sub Regăţeni„. O afirmaţie la fel de mincinoasă – ca să nu zic total dementă -, însă la fel de crezută de slugile coloniştilor străini şi alţi oameni fără discernământ. Pentru că, iarăşi, o cercetare simplă astăzi – secolul XXI, din nou! – i-ar fi lămurit:

  1. Românii erau oprimaţi cultural şi economic sub Ungaria, Austria şi Austro-Ungaria la un nivel pe care Vechiul Regat nu l-a visat decât în coşmarurile cu unii Fanarioţi.
  2. Transilvania, Banatul, Bucovina, Maramureşul şi Crişana erau printre cele mai sărace provincii austro-ungare.

Dezvoltarea acestor provincii în perioada interbelică a fost uluitoare. Chiar Ungurii din aceste părţi au trăit mai bine – şi economic, dar şi cultural – sub conducerea Bucureştiului decât sub conducerea Vienei şi/sau Budapestei. Iar în clipa de faţă aceste provincii sunt la un nivel la care sub Viena şi/sau Budapesta nici nu ar fi putut visa. Adică au trecut de la sărăcie – chiar sărăcie cruntă! – sub ocupanţi la bogăţie în România (Mare). Vă vine greu să credeţi?
Iată, aveţi într-un rezumat Activenews prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu, pe baza documentelor oficiale ungureşti şi austro-ungare. Vedeţi la Activenews pe scurt, sau în Ziare.com articolul complet (cu titlul 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate şi imperii). Şi vă lămuriţi. A, să nu uit: în articolul original aveţi sursele, ca să puteţi verifica personal informaţiile.

Puteţi constata astfel că sursa dispreţului faţă de Bucureşti, România Mare şi „mitici” nu este în realitatea faptelor, ci în minciunile propagandei duşmane.
Pe care politicienii – UDMR, PSD, PNL, USR – o propagă aproape continuu, cu puţine excepţii. Ceea ce arată foarte clar că nu sunt în slujba adevărului, nici a României, ci a unor puteri duşmane.
Treziţi-vă, Români! Că aţi dormit destul!

Mihai-Andrei Aldea

Tricolorul

P.S. Pentru cine nu a înţeles, subliniez că se poate da click pe textul subliniat spre a se ajunge la articolele amintite. Ca să fie şi mai simplu, le redau şi aici:
– rezumat Activenews pentru prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu
– în Ziare.com articolul complet, adică 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate şi imperii

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Când au venit şi când s-au retras Romanii din Dacia? (I)

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Întrebările pot să pară ciudate.
„Tot internetul ştie” (deci, în lumea superficialităţii, „este adevărat”) că „Romanii au venit în Dacia în 106″ şi că „Romanii s-au retras din Dacia în 271/273” (aşa-zisa „Retragere Aureliană„).
Minciuni, amândouă afirmaţiile.
Romanii nu au venit în Dacia în 106 (d.Chr.).
Romanii nu s-au retras din Dacia în 273/275 (d.Chr.).

Să începem cu o mică lămurire!
Deşi exprimarea de internet este adeseori argotică, ca să fim în adevăr avem nevoie de o vorbire clară.
„Când au venit Romanii în Dacia?” şi „Când s-au retras Romanii din Dacia?” sunt două exprimări argotice, foarte neclare.
Cei care le pun au în minte imagini foarte diferite, dar exprimate identic.
Ce înseamnă, de fapt, „Când au venit Romanii în Dacia?”?
Depinde!
Unii se întreabă când au ajuns prima dată Romanii în Dacia ca persoane cu o anume identitate. Alţii se întreabă când au ajuns Romanii prima oară în Dacia ca purtători ai unei influenţe politice, culturale etc., ca reprezentanţi ai Imperiului Roman. În sfârşit, mulţi se întreabă de fapt, prin aceleaşi cuvinte, „Când a devenit Dacia parte a Imperiului Roman?”
La fel stau lucrurile şi cu întrebarea „Când s-au retras Romanii din Dacia?”, care de asemenea are în spatele său aceste trei forme largi, cu multe nuanţe, în funcţie de fiecare persoană.

Dacă vrem să aflăm când au venit, ca persoane, primii Romani în Dacia, evident, nu ştim. Legăturile dintre populaţiile şi triburile din Panonia (Ungaria de astăzi) sau Noricum (Austria de astăzi) şi Romani, respectiv Daci, sunt străvechi. Datând cel puţin de la începutul secolului III î.Chr. în forme instituţionale, ceea ce împinge contactul iniţial şi mai departe. Însă fără să existe o dată clară.
În secolul I î.Chr. deja influenţa romană în Dacia este foarte puternică. Monezile greceşti, care erau folosite şi copiate de Daci, sunt masiv înlocuite de monezile romane, care sunt folosite şi copiate de Daci. De fapt sunt copiate atât de bine, încât până la relativ recenta găsire a unor matriţe dacice pentru denari romani (de argint), se credea că „denarii romani dacici” sunt chiar romani!
Desigur, folosirea şi copierea denarului roman este doar un exemplu – chiar dacă, prin amploarea uriaşă a fenomenului, este unul foarte important. Însă influenţa romană se manifestă în multe aspecte, de la metalurgie până la legăturile dintre nobilii daci şi nobilii romani, chiar din Roma. Legături ce stârnesc discuţii şi în vremea lui Burebista, şi mai târziu.
Dar, şi aici, nu avem o dată clară.
Nu ştim când au venit primii Romani, ca persoane, la Dunărea cuprinsă între Panonia şi Marea Neagră. Nici când au sosit primii negustori, când s-au stabilit primele legături economice, militare şi culturale. Cu siguranţă, înainte de anul 100 î.Chr., dar o dată anume nu poate să fie indicată.

În sfârşit, dacă ne referim la intrarea Daciei în sistemul roman, avem unele indicaţii istorice puţin mai exacte.
Astfel, la începutul secolului I d.Chr. (între anul 10 şi 30 d.Chr.), are loc preluarea de către Romani a sudului Basarabiei, dintre Prut şi Nistru. Zona era una de trecere dinspre Sciţia Mare către Sciţia Mică (Dobrogea); şi era folosită de Sciţi, Geţi şi alte neamuri pentru năvăliri de jaf în sudul Dunării. Ca urmare, Romanii construiesc un val de apărare între Prut şi Nistru. O lucrare defensivă admirabilă, care constituie începutul administraţiei romane la Nordul Dunării.
Tot în această perioadă devin foederaţi romani şi Iazigii Metanaşti, care stăpâneau ţinuturile dintre Dunărea de Mijloc şi Carpaţi. Întinşi din inima Ungariei de astăzi până la poalele Munţilor Apuseni şi Carpaţilor Bănăţeni, Iazigii Metanaşti se treziseră prinşi între două puteri: Romanii şi Dacii.
I-au ales ca aliaţi pe cei dintâi, ajungând parte – ca stat clientelar roman – a sistemului de provincii şi state ce alcătuia confederaţia cunoscută astăzi drept Imperiul Roman. Ca urmare, au primit ingineri şi fonduri pentru a ridica întărituri pe frontieră. Şi avem, de la cotul Dunării dinspre Slovacia de astăzi până aproape de Moldova Veche, patru şiruri de valuri de apărare. Este a doua prezenţă administrativă romană la Nordul Dunării, ceva mai puţin directă decât prima.
Ca urmare, stăpânirea romană în Dacia (dintre Tisa şi Nistru) începe în primele decenii ale secolului I d.Chr.

Dacia Decebal 01

Între Tisa, Dunăre şi Nistru, în secolul I d.Chr. există mai multe state – dacă le putem numi state şi nu teritorii. De la Apus la Răsărit avem:
– Regatul Iazigilor Metanaşti, stat clientelar roman (care deţinea regiunile de câmpie, colinare şi deal ale Crişanei şi Banatului de astăzi);
– Regatul Daciei, devenit între anii 50-70 d.Chr. aliat al Romei, apoi stat clientelar roman (care deţinea Transilvania, Estul Banatului, Oltenia şi Nordul Munteniei de astăzi)
– Ţinutul Costobocilor, posibil regat sau confederaţie de triburi, sau altă structură (care deţinea Maramureşul, Pocuţia, nordul Bucovinei de astăzi şi poate şi alte ţinuturi nordice – nu există o delimitare clară spre nord a acestei zone)
–  Ţinutul Carpilor, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Moldova nordică, între Costoboci şi Bastarni)
– Carpianii, aflaţi la sud de Carpi, nu sunt amintiţi ca putere de sine stătătoare; fie fuseseră înglobaţi de Carpi şi/sau Bastarni, fie au făcut parte dintre Geţii trecuţi în Sudul Dunării, devenind Romani, la începutul secolului I d.Chr.
– Bastarnii, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Sudul Moldovei, între Ţinutul Carpilor, Roxolani, teritoriul roman din Basarabia şi, se pare, Nistru)
– Roxolanii, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Sud-Vestul Moldovei, Estul şi Sud-Estul Munteniei)

Dintre aceste şase state principale intră în sistemul roman – ca state clientelare – în secolul I d.Chr. întâi Regatul Iazigilor Metanaşti, apoi Regatul Daciei. Acesta din urmă apare în anii 60 ai acestui secol deja ca aliat al Imperiului Roman – în care, totuşi, Dacii fac incursiuni de jaf ca cea din 69 (cf. Tacit). Şi Iordanes menţionează că la venirea la putere a lui Duras (68-87 d.Chr.), urmaşul lui Scorilo pe tronul Regatului Daciei, exista o veche alianţă între acest stat dacic şi împăraţii romani. Pluralul ne duce cel mai târziu în vremea lui Claudius (41-54 d.Chr.), dacă nu mai înainte. Este vremea în care cca. 100.000 de bărbaţi „transdanubieni” (din Câmpia Română şi Sudul Moldovei de astăzi) primesc voie să treacă Dunărea şi să se aşeze în Imperiul Roman împreună cu familiile lor.

Ca urmare, constatăm că începutul stăpânirii romane în Dacia este în prima jumătate a secolului I d.Chr.

Dar când are loc retragerea Romanilor din Dacia?
Încercăm să răspundem în partea următoare a acestui articol.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Cultura violenţei. Un nou rasism (III)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

prima parte aici (I. Despre rasism, ierarhizare, egalitate şi ură)
a doua parte aici (II. Rasismul ca realitate concretă, imediată)

III. Bazele istorice ale rasismului anti-românesc în România (prima parte)

Purtarea clasei politice faţă de popor pare să fie la Români aceeaşi de foarte multă vreme. Iar mărcile ei identitare sunt exploatarea, jaful, abuzul, prefăcătoria, promovarea incompetenţei şi corupţiei, dispreţul faţă de ceea ce este cu adevărat istorie, tradiţie, cultură românească. Este o realitate greu de acceptat, deoarece oamenii au, de obicei, înclinaţia de a(-şi) idealiza copilăria şi tinereţea. Ca urmare, de foarte multe ori par mai tolerabile, dacă nu cumva aurite, regimurile politice „dinainte”. Cum spunea o glumă – ce se putea plăti extrem de scump în vremea comunismului – „Înainte, tot înainte, că înainte era mai bine!„. Dincolo de paradoxul acestui construct românesc excepţional, rămânem la observaţia reflexului privirii înduioşat-pozitiviste faţă de ceea ce a fost nu prea demult. Acest reflex face să se uite că dincolo de schimbarea aparentă regimurile politice se caracterizează în spaţiul românesc, de foarte multă vreme, prin mărcile identitare prezentate mai sus: exploatarea, jaful, abuzul, prefăcătoria, promovarea incompetenţei şi corupţiei, dispreţul faţă de ceea ce este cu adevărat istorie, tradiţie, cultură românească.

Dincolo de discursurile care – cu bunăvoinţă sau cu reavoinţă – auresc una sau alta dintre guvernări, una sau alta dintre epocile politice, sursele istorice sunt clare cu ceea ce a fost. Începem de la martiriul Brâncovenilor:
– epoca fanariotă este marcată în timpul Mavrocordaţilor de suferinţe populare atât de mari încât cca. 66% din populaţia Moldovei şi 75% din populaţia Munteniei este ucisă ori fuge în Imperiul Otoman, în Imperiul Ţarist ori în Vestul Europei şi America de Nord (cf. datelor furnizate de străini contemporani şi menţionate de N. N. Constantinescu în lucrările sale); adică este o epocă a unui genocid anti-românesc extins.
– epoca fanariotă de după Mavrocordaţi este aceea a încercărilor de refacere a unor ţări pustiite de genocid, în care conducerea este preluată total de străini şi înstrăinaţi; boierii care încearcă să ţină de tradiţiile româneşti, care nu acceptă grecizarea, franţuzirea, germanizarea, turcirea, rusificarea sau alt fenomen similar sunt izolaţi.
– ca urmare, după 1800 străinii aflaţi în Muntenia şi Moldova constată că majoritatea boierilor îşi reneagă originile româneşti, căutând să îşi afirme tot felul de origini alogene – pe care, într-un rasism anti-românesc bine articulat, le consideră şi declară cu tărie drept „superioare”.
– regimul zis local dintre 1821 şi 1828 este dominat de ciocoi şi ciocoisme; ciocoii au de ales între puterile străine pe care să le slujească: Imperiul Austriac, Imperiul Rus, Imperiul Otoman, Franţa, Prusia, Marea Britanie etc. „Românismul” există în rândul claselor cu influenţă politică şi financiară doar prin „filtrul” acestor perspective externe. Se doreşte construirea unei „culturi româneşti” care să fie după model austriac, rusesc, turcesc, francez, prusac, englezesc etc.

Pentru toată această epocă Nicolae Iorga – cu o poziţie destul de favorabilă Fanarioţilor din motive „de cultură” – mărturiseşte clar ruperea categorică de toată tradiţia românească veche. Armata naţională (refăcută de Brâncoveni şi, în limitele timpului său, de Dimitrie Cantemir) este desfiinţată şi înlocuită de cete de mercenari. Este mutilat ritualul de încoronare împărătesc, respectat din vremurile vechi de Principii Munteniei şi Moldovei (înrudiţi direct cu familiile domnitoare în vechiul Constantinopol). Boierii mici – numiţi şi Moşteni/Moşneni sau Răzeşi – sunt apăsaţi tot mai tare de autorităţi, libertăţile lor fiind şterse treptat – ca şi majoritatea îndatoririlor în afara celor către noul zeu, Statul. Tradiţiile sunt înlocuite sistematic şi intenţionat de tradiţii noi. Căluşarii sunt dezarmaţi, în locul spadelor şi săbiilor folosite tradiţional fiind nevoiţi să apeleze la beţe din lemn, precum copiii mici. La fel se întâmplă cu Junii, cu Şoimanii şi alte frăţii româneşti. Surăţiile româneşti încep să devină tot mai discrete, ajungând cu vremea să se stingă; Româncele încă îşi mai spun surată una alteia şi la început de secol XX, dar pentru cele mai multe cuvântul este un simplu reflex verbal, fără acoperire în legăturile mistice din trecut. Etc., etc., etc.

Aceeaşi rupere, ba chiar mai mare, o avem şi în teritoriile aflate sub stăpânire austriacă. Clasa politică este exclusiv alogenă. Românii infiltraţi în ea trebuie să dea dovadă de o totală înstrăinare de propria naţionalitate pentru a fi acceptaţi. Faptul că o serie de familii nobiliare – gen Szathmary sau Kandaffy – sunt de origine românească nu scade cu nimic anti-românismul lor; ba chiar dimpotrivă – doar strigoiu’ntâi din neam mănâncă, după cum bine zice poporul. În Banat sunt măcelărite sate întregi de Români, iar altele strămutate – cu locuitorii risipiţi adesea în mijlocul unor populaţii străine, ca să îşi piardă identitatea. În locul lor sunt aduşi Germani, Austrieci, Sârbi, Unguri, Slovaci, Cehi şi orice alte etnii posibile. Bălţile Banatului, care dădeau cândva şiruri de care cu morun, nisetru, păstrugă, somn, crap etc. sunt secate: erau prea bune sălaşuri pentru Români şi prea de nepătruns pentru autorităţile austriece. Religia este schimbată cu forţa: Românii trebuie să devină catolici, cel puţin în forma greco-catolică, dacă nu cea romano-catolică. Sau „măcar” protestanţi. Deşi, trebuie spus, urmele cumplitelor prigoane protestante din secolul al XVII-lea nu au fost şterse de cumplitele prigoane catolice din secolul al XVIII-lea. Prin apostazie, germanism austro-papist şi alte influenţe străine Românii din Banat, Voievodina, Crişana, Transilvania, Maramureş, Galiţia şi Bucovina sunt supuşi unui proces cumplit de deznaţionalizare. „A fi român înseamnă a fi inferior” – iată esenţa politicii austriece (şi, mai apoi, austro-ungare) în privinţa Românilor. Este un rasism radical, fanatic, total. Practicat, cu o imoralitate neruşinată, chiar şi astăzi de urmaşii acelor regimuri inuman, ai acelor „oameni-neoameni”. Vom reveni asupra acestui aspect.

Trecem însă în sudul Dunării, acolo unde populaţia creştină se află sub o deja veche opresiune islamică. Purtătorii „războiului sfânt”, Turcii Osmanlâi, au limitat măcelărirea Creştinilor ce respingeau convertirea la Islam doar dintr-un motiv extrem de cinic: pentru a-i păstra ca forţă de muncă. Asupra acestui proces – inutil şi total absurd negat de unii propagandişti islamici sau patrioţi turci – s-a scris extrem de mult iar dovezile sunt clare pentru orice om obiectiv. Există, deci, o primă apăsare, aceea a islamizării şi turcirii.
Dar mai erau aici şi alte două presiuni, despre care s-a scris mult mai puţin, pentru că au fost mari lupte împotriva unor asemenea scrieri (sau chiar contra vorbirii pe aceste două teme): presiunea catolică şi presiunea grecească. Dar pentru a lămuri aceste două fenomene atât de puţin cunoscute trebuie să facem un salt în trecut. Fără acesta, nu vom înţelege contextul istoric din secolul al XVIII-lea şi de după aceea.

(va urma)

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Copii Români din Nordul Maramureşului la Paltin – Petru Vodă

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Despre Mânăstirea Paltin – Petru Vodă am mai scris (aici şi aici).
La cele deja povestite, adaug un material despre copii din Maramureşului primiţi în ospeţie la această mânăstire (preluat de pe site-ul Revistei „Atitudini„):

 

Copii volohi in pelerinaj in Romania

În data de 20 iulie, anul acesta, manastirea Paltin Petru Voda a primit vizita unor copii cuminţi care au nevoie să facă legături cu copii şi oameni de suflet din România.

Un grup de 10 copii români din Ucraina, din comunitatea volohă din Poroskovo, regiunea Transcarpatia, au făcut o vizită prin România, trecând şi pe la mănăstirea noastră. Ei doresc să studieze în România, să dobândească cât mai multe legături cu poporul din care se trage comunitatea volohă, dar mai ales să vadă istoria, geografia, tradiţiile şi altele despre ţara noastră. Pelerinajul pe care îl fac în România l-au intitulat: “Copiii volohi – o călătorie spre rădăcini”.

La mănăstrirea Paltin Petru Vodă au fost primiţi cu multă dragoste. Au vizitat azilul şi cabinetele medicale, căminul pentru copii – unde au şi dormit peste noapte.

 
„Cei care doresc să susţină activităţi în scopul educativ, social, material etc. al volohilor, să contacteze pe ieromonahul Eftimie Mitra de la Schitul „Sfinţii Români”, jud. Hunedoara, pe adresa de email eftimie.mitra@yahoo.com sau telefonic la 0765.769.790 sau 0737.648.249 (se poate si SMS)”

Mai multe despre aceşti copii, se poate găsi pe grupul facebook: VOLOHII…

Înapoi sus
%d blogeri au apreciat: