ce zice Patriarhia de Fanar și ce spune Dumnezeu
După cum am arătat mai înainte, Administrația Bisericească este foarte schimbătoare. Și își justifică pozițiile printr-un limbaj teoolog sau pseudo-teologic: termenii par teologici, însă folosirea lor este cel puțin greșită, dacă nu intenționat distorsionată. Fenomenul este de înțeles: dumnezeul Administrației Bisericești este Birocrația, nu Sfânta Treime; Aceasta din urmă este doar un pretext pentru aplicarea regulilor birocratice.
Nenorocirea este că tot mai mulți arhierei (= episcopi) sunt prinși de și în Administrația Bisericească, ajungând să slujească la doi stăpâni: lui Dumnezeu și Birocrației.
Este tipică situația votului Greciei pentru așa-zisa „căsătorie gay” și adopția copiilor de către cuplurile sau grupurile1 perverse.
a) poziția inițială a Patriarhiei de Fanar
În acest an, adică pe 24 Ianuarie 2024, apare în revista Romfaia2 un material deasupra căruia se precizează „Γράφτηκε από τον/την Οικουμενικό Πατριαρχείο. 24/01 16:52”, adică „Scris de Patriarhia Ecumenică. 24/01 16:52”.
Titlul materialului (comunicatului) este
„Η Ιερά Σύνοδος του Οικουμενικού Πατριαρχείου για τα ομόφυλα ζευγάρια”,
adică
„Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice despre cuplurile de același sex”.
Textul este scurt și hotărât:
„Ἡ Ἁγία καί Ἱερά Σύνοδος, συνελθοῦσα ὑπό τήν προεδρίαν τῆς Α. Θ. Παναγιότητος εἰς τήν τακτικήν συνεδρίαν αὐτῆς, σήμερον, Τετάρτην, 24ην Ἰανουαρίου 2024, ὑπενθυμίζει εἰς τό εὐσεβές ποίμνιον τοῦ Πανσέπτου Οἰκουμενικοῦ Θρόνου, ἐπί τῇ συζητήσει περί θεσμοθετήσεως γάμου μεταξύ ἀτόμων τοῦ ἰδίου φύλου καί περί τεκνοθεσίας ἐν Ἑλλάδι, τήν δεσμευτικήν Ἀπόφασιν τῆς Ἁγίας καί Μεγάλης Συνόδου τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας (Κρήτη, Ἰούνιος 2016), ὅτι «ἡ Ἐκκλησία δέν ἀποδέχεται διά τά μέλη αὐτῆς σύμφωνα συμβιώσεως τοῦ αὐτοῦ ἤ ἑτέρου φύλου καί πᾶσαν ἄλλην μορφήν συμβιώσεως, διαφόρου τοῦ γάμου» ὡς «τῆς ἐν Χριστῷ ἑνώσεως ἀνδρός καί γυναικός», ἡ ὁποία «συνιστᾷ μίαν μικράν ἐκκλησίαν ἤ μίαν εἰκόνα τῆς Ἐκκλησίας» (κείμενον «Τό μυστήριον τοῦ γάμου καί τά κωλύματα αὐτοῦ», Ι.10 καί 4).
Σημειοῦται συγχρόνως, ὅτι τά συνάπτοντα τοιαύτας μορφάς συμβιώσεως μέλη τῆς Ἐκκλησίας πρέπει νά ἀντιμετωπίζωνται μετά ποιμαντικῆς εὐθύνης καί ἐν Χριστῷ ἀγάπης.
Ἐκ τῆς Ἀρχιγραμματείας τῆς Ἁγίας καί Ἱερᾶς Συνόδου”
adică3
„Sfânta și Sfințitul Sinod4, întrunit sub președinția Atotsfinției Sale Patriarhul Ecumenic, în ședință ordinară, astăzi, Miercuri, 24 Ianuarie 2024, reamintește turmei evlavioase a Atotsfântului5 Tron Ecumenic, privind discuțiile despre instituționalizarea căsătoriei între indivizi de același sex și adopția în Grecia, de hotărârea obligatorie a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, Iunie 2016), conform căreia ”Biserica nu îngăduie membrilor ei să încheie uniuni de același sex sau orice alte forme de unire6 diferită de căsătoria” ca „unire în Christos între bărbat și femeie”, ce „constituie o mică biserică; sau o icoană a Bisericii” (text „Taina Căsătoriei și impedimentele ei”, I.10 și 4).
Se amintește totodată că membrii Bisericii care intră în asemenea uniuni trebuie tratați cu răspundere pastorală și dragoste întru Christos.
De la Arhisecretariatul Sfântului și Sfințitului Sinod”
Subliniem aici plăcerea cu care Administrația Bisericească se tăvălește în termeni hiperbolici (pe românește, umflați peste măsură). Nu se poate ca Sinodul Patriarhiei de Fanar să fie Sinod, ba nici măcar Sfânt Sinod: este Sfânt și Sfânt Sinod, ori Sfânt și Sacru Sinod, ori Sfânt și Sfințit Sinod, oricare dintre variantele acestea fiind corecte. Patriarhul de Fanar nu poate să fie doar patriarh, ba nu-i ajunge nici titulatura de „Patriarh Ecumenic”: este declarat și se declară „Παναγιότητος”, adică „Atotsfântul” sau „Atotsfințitul”. Asta deși amândouă titlurile sunt 100% anti-ortodoxe, căci singurul Atotsfânt și Atotsfințit este Dumnezeu.
Asemenea termeni tipici idolatriei birocratice sunt un semnal de alarmă de foarte mare intensitate. Iisus Christos este Fiul lui Dumnezeu dinainte de timp și Creație, care S-a întrupat „pentru noi oamenii și a noastră mântuire”. Și niciodată nu și-a dat asemenea titluri. Nu pentru că nu ar fi fost cuviincioase, ci ca să ne învețe smerenia. Este decent să folosești, om fiind, aceste titluri de care s-a ferit Împăratul Împăraților, Marele Arhiereu, Marele Învățător și Răscumpărătorul lumii?
Pot cita aici nenumărate cuvinte și învățături ale Bisericii care combat și interzic asemenea înălțări necuviincioase. De la cele nou-testamentare până la cele patristice. Dar ca să nu deviez de la subiect, mă întorc la tema discuției noastre: asemenea formulări trufașe, străine smereniei ortodoxe, constituie un uriaș semnal de alarmă față de buna așezare a celor care le folosesc – inclusiv atunci când textul pare ortodox.
În acest caz, dincolo de amintitele formule, o altă alunecare o constituie exprimarea convingerii obligativității hotărârilor foarte discutabilei Sinaxe din Creta 2016, pe nedrept numită sinod. Chiar dacă citatele invocate sunt ortodoxe, este de bun simț ca într-o temă atât de sensibilă ca cea tratată să se apeleze la texte incontestabile: precum cele biblice sau ale Sinoadelor Ecumenice universal primite de Biserică.
Apelul la o autoritate discutabilă, dar pecetluită politic sau administrativ, este tipic unui sistem laic, birocratic, dictatorial. Idolatria birocratică nu acceptă discutarea hotărârilor venite „pe calea oficială”! Chiar dacă sunt hotărâri extrem de proaste! După cum se spunea în Comunism, „mai bine să greșești cu Partidul, decât să ai dreptate împotriva lui”.
Trecând peste toate aceste semnal de alarmă, la prima vedere ceea ce rămâne este ortodox:
– singura formă de căsătorie este aceea între bărbat și femei întru Christos
– cei rătăciți trebuie tratați cu răspundere pastorală și dragoste.
Dar cât de reală este așezarea în Ortodoxie a „Atotsfintei” Patriarhii de Fanar?
b) poziția Patriarhiei de Fanar după votul Greciei
Pe 15 Februarie 2024 politicienii Greciei au adoptat legea care permite recunoașterea de către stat a uniunilor homosexuale7 drept „căsătorii”, precum și adopția de copii de către așa-zisele „familii homosexuale”.
Care a fost reacția Patriarhiei de Fanar (”Ecumenice”) față de acest gest?
Cu o tactică tipică birocrației – și, din păcate, Administrației Bisericești – a fost scos la înaintare un „purtător de cuvânt semi-oficial”.
Termenul „semi-oficial” sună ciudat, însă exprimă realitatea.
În acest caz este vorba despre Dr. John Chryssavgis, Arhidiacon al Patriarhiei Ecumenice și Director Executiv al Institutului Ecumenist Huffington8. Deși nu este oficial purtător de cuvânt al Patriarhie de Fanar, John Chryssavgis, un australiano-americano-greco ecumenist fanatic, este consilier al patriarhului în cauză și unul dintre vârfurile de lance ale Religiei Ecumeniste9 – al cărei adept este, în fapt, și Patriarhul de Fanar. Ca urmare, feluritele sale cărți, articole, „puncte de vedere” etc. reflectă ideologia radicală a Ecumeniștilor de la Fanar, indiferent dacă asta se recunoaște ca atare sau nu. Dovedirea recunoașterii oficiale a pozițiilor lui este realizată prin prezența lui în funcțiile amintite și în altele asemenea. În acest caz particular, poziția lui John Chryssavgis pe care o vom detalia mai jos se dovedește ca susținută de Fanar printr-un fapt clar: Patriarhia Fanariotă nu a contrazis poziția sa, nu s-a delimitat de ea, nu a făcut precizări pe temă etc. Această tăcere înseamnă categoric aprobare.
Poziția Patriarhiei de Fanar a fost redată de John Chryssavgis întâi în în ziarul Kathimerini, pe 17 Februarie 2024, la numai două zile de la votul Greciei. Ceea ce înseamnă că fusese redactat cel puțin cu o zi înainte (ca să aibă timp să intre la tipar). Faptul că materialul a fost pregătit fie înainte de vot, fie imediat după vot, este foarte important pentru a măsura cât de cinstit este autorul în demersul său – vom reveni mai jos pe text. Ulterior autorul – de altfel vorbitor nativ de engleză australiană – îl traduce și îl publică și în limba engleză.
Textul începe în forță:
„Una dintre ispitele care invariabil chinuiesc preoții și predicatorii atunci când lansează declarații și proclamații este înclinația de a oferi soluții la dileme inexistente, de a oferi răspunsuri la întrebări pe care nu le pune nimeni sau de a se adresa audienței greșite. De aceea cu greu este surprinzător că diferiți ierarhi și diferite cercuri ortodoxe simt nevoia să exprime pasiuni exagerate și alarmări excesive în dezbaterile curente în jurul hotărârii privind căsătoriile homosexuale abia trecută prin Parlamentul Grec.”
Textul începe în forță, dar nu în apărarea Ortodoxiei, nu în apărarea moralei creștine, nu în apărarea Bisericii!
Merită observat că textul se îndreaptă din start împotriva preoților și predicatorilor care ar spune ceva nepotrivit (din punctul de vedere al Patriarhiei Ecumenice). Nici vorbă de o mustrare împotriva politicienilor care normalizează și apoi impun perversiunile, violurile, mutilarea și alte bestialități! Nu, autorul se îndreaptă din start împotriva celor din Biserică ce se opun acestor monstruozități! Articolul fiind scris, reamintim, chiar înainte de uriașa majoritate a reacțiilor produse de gestul de apostazie și satanism al politicienilor Greciei!
Mai trist, în stilul clasic al condamnărilor publice comuniste, John Chryssavgis nu dă nici măcar un exemplu de „pasiuni exagerate” ori „alarmări excesive”. Trebuie crezut pe cuvânt, pentru că are autoritate! Și ca nimeni să nu își pună întrebări, autorul face un salt logic tipic Bolșevismului:
„Cu legalizarea mariajului unisex, Grecia devine prima țară majoritar ortodoxă cu egalitate în mariajul civil. În Rusia, doar promovarea sau defilarea cu LGBTQ este sancționabilă cu închisoare de către stat, cu susținerea, dacă nu binecuvântarea Bisericii. Iar în Georgia, simpla laudă sau protestul în sprijinul mândriei gay stârnește animozitate socială cu toleranța, dacă nu cu sprijinul formal al Bisericii.”
Limbajul (neo)comunist folosit de arhidiaconul și consilierul Patriarhului de Fanar este cu totul străin Bisericii și Credinței lui Dumnezeu.
Este de observat aici și o exprimare corectă: „Grecia… țară majoritar ortodoxă”. Într-adevăr, Grecia nu este o țară ortodoxă, așa cum sistematic s-a mințit și se minte. De altfel, din câte știu eu, nu există niciun stat ortodox în lume. Rusia este un stat neo-comunist regionalist10, în care Ortodocșii practicanți sunt o minoritate cel mult tolerată și folosită politic, dacă nu prigonită. Aceeași situație există în Grecia, doar că aici este un NeoComunism Globalist, în locul celui regionalist din Rusia. Asemănătoare cu Grecia este situația din România, unde numai ridicarea neașteptată și tot mai puternică a AUR a oprit implementarea politicilor extremiste neo-comuniste.
Dincolo de acest aspect, să observăm că John Chryssavgis vorbește despre „egalitate” atunci când discută despre căsătorie: „egalitate în mariajul civil”. Se pare că d-sa nu poate înțelege noțiunile care îi contrazic ideile: căsătoria este în deplină antiteză cu egalitatea! Aceasta este o realitate atât de evidentă, încât incapacitatea de a o observa ni se pare că ține de o orbire patologică. Până și „căsătoria civilă” este un proces de așezare pe o treaptă superioară a celor căsătoriți. Prin căsătorie cei doi soți capătă drepturi care nu există la cei necăsătoriți. Ca urmare, pretenția egalității căsătoriei și pretenția egalității inegalității sunt sintagme cu aceeași valoare logică.
Adevărul limpede, pragmatic, factual este că prin căsătorie bărbatul și femeia obțin privilegii naturale deoarece aduc societății câștiguri esențiale.
Iar primul și cel mai mare câștig social adus de familie, existent de la Adam și Eva până astăzi este: conceperea, nașterea și creșterea copiilor în cel mai bun mediu posibil pe pământ: familia naturală, alcătuită dintr-un bărbat și o femeie.
Amintesc aici de spusele a doi celebri homosexuali, Domenico Dolce și Stefano Gabana:
„Te naști și ai un tată și o mamă. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.”
„Mă opun ideii că un copil ar putea să crească cu doi părinți gay. Un copil are nevoie de o mamă și de un tată.”
Dar dincolo de asemenea citate, absolut clară este mărturia istoriei: toți copiii au nevoie de tată și de mamă. Cea mai LGBTQ societate din istorie a fost aceea a Grecilor păgâni. La ei exista o adevărată instituție de pedofilie, efebia, iar relațiile homosexuale și lesbiene, ba chiar și alte perversiuni despre care nu mai discutăm, tot de acolo sunt cunoscute. Dar, ce să vezi: în cultura păgână greacă nu există căsătorie homosexuală! Pentru că și Grecii păgâni, oricât de perverși sexuali, înțelegeau adevărul elementar că fără familie naturală nu există viitor.
Ca urmare, „egalitatea căsătoriei civile” este un act anti-social, anti-științific și anti-uman, care duce, nolens volens, la distrugerea societății. Asemenea idei sunt nu doar eterodoxe, ci direct anti-ortodoxe.
La fel de eterodox și anti-ortodox este și paragraful
„Moralitatea este un lucru (poate deschis moralismului Bisericii), dar legalitatea este altul (cu mult mai puțin loc pentru critică, până și din partea Bisericii). Până la urmă, prin definiție, Statul nu așteaptă opinia sau aprobarea Bisericii; cu atât mai puțin își va impune Statul legislația Bisericii. Kyriakos Mitsotakis, Prim Ministrul Republicii Elene, a fost lipsit de ambiguitate: „Noi ne referim la alegeri făcute de stat și nu la convingeri religioase!””
Teologic, textul este anti-ortodox, iar logic este de o prostie abisală.
Legalitatea nu este altceva decât impunerea prin legi a unei morale (a unei etici). Legea face deosebirea între ceea ce este bun, cum este bun, și ceea ce este rău, și cum este rău. Este adevărat că de multe ori politicienii ascund voința din spatele legii, pentru a o face să pară impersonală și absolută11. Dar adevărul este că orice legislație este și impune un sistem moral/etic iar acesta este cel dorit de legiuitor. Separarea pretinsă de John Chryssavgis este total inexistentă.
Ca urmare, este de datoria Bisericii, respectiv a fiecărui membru al acesteia, de a încerca, după puterile sale – și în conformitate cu morala creștină – să determine legiuitorul să legifereze creștinește. Încercarea de a obține un sistem juridic moral (ortodox), adică de a obține o legalitate cât mai ortodoxă este o datorie sacră (după cum vom vedea mai jos).
Străină adevărului este și ideea că „prin definiție Statul nu așteaptă opinia sau aprobarea Bisericii”. În realitate, orice stat are un sistem religios la care se raportează pentru validare morală. Acest lucru îl face, de fapt, chiar și autorul textului pe care îl comentăm, atunci când invocă drept repere absolute valorile social-politice la care el aderă (chiar dacă sunt străine Ortodoxiei). Este adevărat că un stat anti-creștin nu așteaptă opinia sau aprobarea Bisericii. Dar orice stat care se pretinde neutru moral și religios are obligația de a se consulta cu structurile sociale cu autoritate morală în privința legilor pe care le elaborează. Cum ar putea o lege să fie democratică, să fie în interesul cetățenilor, câtă vreme cetățenii nu sunt consultați nici măcar prin instanțele morale de care ei aparțin?
În realitate, autorul face apologia unei dictaturi mascate. O dictatură în care statul are dreptul la legiferări cu un caracter moral și religios radical, dar Biserica nu ar dreptul nici măcar să comenteze!
Pretenția că statul nu își va impune legislația Bisericii este de un infantilism absolut: nu există nicio prevedere în Constituția Greciei sau în alt aparat juridic ce ar putea opri asemenea acțiuni. Dimpotrivă, statul elen legiferează, și în Constituția Greciei, și în alte părți, numeroase lucruri privind Biserica. Ca urmare, citatul din Kyriakos Mitsotakis nu are absolut nicio relevanță, chiar dacă s-ar referi la acest subiect.
Și mai jalnic, afirmația lui Kyriakos Mitsotakis este doar o minciună politicianistă prin vorbitorul care încearcă să se sustragă răspunderii morale și religioase pentru gestul moral și religios făcut. Ca urmare, folosește ceea ce Iulian Dobrinescu descrie ca
„un model discursiv pasiv purtat în general la persoana a treia, unde verbele toate sunt la diateza pasivă, iar concluziile (ele însele formulate de parcă ar fi deduse în chip silogistic) sunt atribuite nu atât vorbitorului, cât unui colectiv atotcuprinzător, dar nedefinit” (Iulian Dobrinescu, Despre originea legilor)
În acest caz, „colectivul atotcuprinzător” este „statul”, descris ca și cum ar fi o persoană supra-morală. Ca și cum „alegerile făcute de stat” nu ar fi făcute de oamenii care au ales să fie politicieni și aleg ce fel de moralitate legiferează!
Altfel spus, și aici autorul apelează la sofisme de foarte slabă calitate, prin care să își justifice pozițiile eterodoxe.
Pe aceeași linie se află, de altfel, întregul text. În care autorul, direct sau indirect, îi face pe criticii legii votate în Grecia „ipocriți”, „nestăpâniți”, „necugetați”, „retrograzi” ș.a.m.d. Este, de altfel, limbajul obișnuit al Administrației Bisericești împotriva celor care țin Credința în ciuda politicului (a se vedea și atitudinile istorice amintite în secțiunea anterioară). Și în care, de asemenea, autorul vrea cu tot dinadinsul să împingă Biserica „pe partea corectă a istoriei”.
Sofismele folosite sunt nenumărate, dar în esență poziția este de condamnare a celor care păstrează Credința și de laudă a celor care o schimbă după „mai marele discernământ” la politicienilor.
Față de această poziție, dincolo de noianul de minciuni folosite în textul amintit, rămâne alegerea între limbajul lăudăros al celor înstrăinați de Dumnezeu și ascultarea față de Adevăr.
Căci adevărul evident este că Dumnezeu a rânduit ca familia să fie alcătuită dintr-un bărbat și o femeie (Matei 19.4-6).
Adevărul evident este că Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să fie atras de femeie și femeia de bărbat, iar celelalte atracții sexuale sunt perversiuni care duc spre Iad (Romani 1.20-32).
Adevărul evident este că Biserica a ascultat de Dumnezeu și totdeauna a privit aceste perversiuni ca patimi josnice, împotriva cărora trebuie luptat cu toată durerea, mila și puterea (Iacob 1.21). Căci Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (Iezechiel 18.23, 32; 33.11; I Timotei 2.4).
John Chryssavgis și cei ca el – care pretind că sunt Creștini, dar susțin practicarea perversiunilor și altor patimi – sunt cei pentru care s-a scris
„Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.” (Romani 1.32)
Căci scris este, iar ei știu asta, că
„Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6.9-10)
Iar în ceea ce privește ideea demonică după care Biserica nu ar trebui să lupte împotriva satanizării statului și/sau societății, iată poruncile lui Dumnezeu:
„Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5.14-16)
„Mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția Cerurilor. … În orice cetate sau sat veți intra, cercetați cine este în el vrednic și acolo rămâneți până ce veți ieși. Și intrând în casă, urați-i, zicând: „Pace casei acesteia”. Și dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai ușor va fi pământului Sodomei și Gomorei, în ziua judecății, decât cetății aceleia. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Feriți-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriștilor și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători și la regi veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiți cum sau ce veți vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiți; fiindcă nu voi sunteți care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește întru voi. Va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și se vor scula copiii împotriva părinților și-i vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui. … Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învățătorul și slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case. Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. La voi însă și perii capului, toți sunt numărați. Așadar nu vă temeți; voi sunteți cu mult mai de preț decât păsările. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10.7, 11-22, 24-33)
„Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28.18-20)
„Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.” (Marcu 16.15-16)
Desigur, rămâne ca cititorul să vadă în ce măsură poziția Patriarhiei de Fanar (”Ecumenice”) este în conformitate sau în contradicție cu poruncile lui Dumnezeu. Mie mi se pare o contradicție extremă.
Și, totuși, de ce o asemenea poziție?
De ce asemenea însăilări de sofisme și concepte eterodoxe?
Pentru a masca falimentul Administrației Bisericești.
(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
1 Următorul pas după „căsătoria homosexuală/lesbiană” și „adopțiile” de către cuplurile de acest fel este „familia multiplă” sau „multipolară”, cu trei, patru sau mai mulți perverși pretinzând că sunt o familie; și, desigur, pretinzând dreptul să adopte copii, ca să îi „educe” după perversiunile lor.
2 Romfaia este o sabie tracică pe care mai târziu au adoptat-o și Grecii. Romfaia și mahaira (amândouă arme tracice) sunt termenii cel mai des folosiți pentru sabie și spadă în Septuaginta (variantă în limba greacă veche a Vechiului Testament) și în Noul Testament. Aici Romfaia este o publicație online aflată la adresa romfea.gr
3 Traducerea pe care o oferim diferă de alte variante în limba română deoarece ne-am ferit de modificările fățarnice făcute de traducători în chip obișnuit. De pildă, o traducere de încredere în limba engleză (https://orthochristian.com/158350.html) folosește pentru termenul grecesc „Παναγιότητος” forma englezească „All-Holiness”, care se tradce în română „Atotsfinția”, „Atotsfânt(ă)” sau „Atotsfințenie”, după caz. În limba română este evident că termenul este eretic, deoarece Singurul Atotsfânt este Dumnezeu, iar pretenția oricărei „atotsfințenii” pentru creatură este inacceptabilă. Ca urmare, se recurge la eufemisme de tipul „Preasfințit” (nu că acest titlu ar fi prea încadrabil prin conținut și smerenie în cerințele ortodoxe).
4 În greacă „Ἡ Ἁγία καί Ἱερά Σύνοδος”. „ Ἡ” este articolul hotărât „-ul”. „Ἁγία” este „Sfântul”. „ καί” înseamnă „și”. „Ἱερά” înseamnă „sfânt”, „sacru” sau „sfințit”. „ Σύνοδος” înseamnă „Sinod”. Traducerea literară ar fi „Sfântul și Sacrul Sinod” ori „Sfântul și Sfântul Sinod”. Birocrația adoră asemenea exprimări hiperbolice pentru ceea ce vede ca „autoritate”.
5 Termenul „πανσέπτου” înseamnă, de asemenea, „atotsfânt”. A se vedea nota anterioară.
6 Termenul grecesc „συμβιώσεως” poate fi tradus direct în limba română ca „simbioză”. În acest caz traducerea corectă ni se pare „unire” (sau, în cel mai rău caz, „relație”), pentru că nici „conlocuire”, nici „coabitare”, nici „conviețuire” nu exprimă ideea textului original. (Este evident că frații sau colegii de școală aflați la internat conlocuiesc, coabitează și conviețuiesc fără a intra în interdicția prezentată în comunicat.) A se vedea și următoarea folosire a termenului „συμβιώσεως” în comunicat.
7 Conform definiției originare, homosexuală este orice persoană cu atracție sexuală față de persoane de același sex.
8 Institutul Ecumenist Huffington a fost înființat de către Ecumenistul Michael Huffington în 2022, cu binecuvântarea Patriarhului de Fanar. Țelul descris oficial de către Michael Huffington în propria sa prezentare de pe site-ul instituției este de a aduce la comuniune „bisericile Catolică, Ortodoxă, Episcopală și Luterană”.
9 Alături de Religia Bahai și Religia Ecumenistă pretinde că nu este o religie, ci doar un curent de unificare religioasă. Doar că și în una, și în cealaltă, adeptul trebuie să renunțe la „unele” elemente ale religiei de care aparține, de fapt esențiale. Și trebuie să venereze ori să adore pe cei care au întemeiat, organizează și țin în funcțiune sistemul religios. Ca urmare, în realitate și Bahai și Ecumenismul sunt religii în cel mai clasic sens al cuvântului, doar că sunt religii care, pe cât posibil, fug de confruntarea directă de idei.
10 Comunismul regionalist este acea formă de comunism ce se pretinde „naționalist” ori „patriotic”, deși distruge sistematic valorile și tradițiile naționale și real patriotice, spre a le înlocui cu forme tumorale comuniste.
11 A se vedea și Iulian Dobrescu, Eseu despre originea legilor, juridice.ro, 2020; https://www.juridice.ro/715375/eseu-despre-originea-legilor.html
România Străveche - Ancient Romania 