Atunci când află despre crimele monstruoase ale extremismului religios grecesc Românii au o reacție de groază scârbită, dar și de refuz al adevărului.
„Nu se poate!”, pretind unii. „Sunt doar excepții!”, pretind alții.
Și trec, vor să treacă, peste faptul că purtarea extremistă a Grecilor este o constantă istorică, nu o excepție.

Pentru că am amintit de Martirii Atanase Papanace și Haralambie Balamace cu cei împreună cu dânsul pătimitori, să mai consemnăm câteva „excepții”.

Anarții, militari greci trimiși în Imperiul Otoman sub acoperirea de „voluntari”, erau finanțați de Grecia și de Patriarhia de Fanar (inclusiv cu banii culeși de la Români „pentru Locurile Sfinte”).
Între „faptele eroice și exemplare” ale Anarților (cum se învață în Grecia!), se numără și

atacarea de către treizeci de Anarți a unei cete de… șapte copii însoțiți de profesorul lor Trandafir Nicolau; profesorul și elevii au fost bătuți bestial de ”eroicii” Anarți, cu bâtele, unul dintre elevi fiind grav rănit la cap; „vina” cetei era că mergea la școală, care era Liceul Românesc din Bitolia (Macedonia).
Atacul va fi repetat în 1906 de doi Anarți plătiți de Comitetul Grecesc din Bitolia, asupra altor elevi de la Liceul Românesc de aici, doar că de această dată asasinii recurg la lovituri de cuțit și împușcături
Pe 12 Februarie 1907 are loc, la cererea Mitropolitului Grec local, martirizarea Preoților Români Teodor și Hristu din Negovan (în apropiere de Florina) și a însoțitorilor lor G. Toma și Șomu Nacu; după uciderea celor patru Anarții le mutilează cadavrele într-un ritual patologic
Anarții organizează incendierea localității românești Grămăticova, cu distrugerea a o sută de case, pentru ”vina” folosirii ”blestematei limbi românești” (în apropiere de Veria sau Beria, în Sudul Macedoniei)
Bătrânul D. Șumba, ”vinovat” de a fi învățător la școala românească din Băiasa, este atacat chiar în casa sa de către Grecomani și ucis cu lovituri de cuțit.
În 6 Decembrie 1905 Mitropolitul de Castoria, un Grecoman fanatic, pune stăpânire prin forță pe Biserica Românească din Vlaho-Clisura (Clisura Română), spărgându-i ușile, și se face stăpân peste ea; instaurează un regim de teroare în toată localitatea
Nicolae Gațohi este ucis de Greci în Decembrie 1906 pentru ”vina” de a fi tatăl institutorului român din Pretori
Preotul Theodor din Bitolia, ”vinovat”, ca Român, de a folosi limba sa maternă, este atacat și bătut de Anarți; deoarece nu a putu fi intimidat, Anarții îl atacă iar, aruncând peste el apă clocotită; deoarece nu l-au ucis astfel, iar preotul revine la slujire în ciuda rănilor, este atacat iarăși, pe 23 Decembrie 1905, încercându-se din nou asasinarea lui.
În data de 2 Mai 1907 este atacată de Grecomani bătrâna Maria Globaru (60 de ani), pentru ”vina” de a fi mama lui Gluma Globaru, Român din Magarova; femeia este ucisă în stradă cu lovituri de cuțit de către vitejii ucenici ai lui Cosma Etolianul.
Pe 12 Martie 1906, la îndemnul mitropoliei locale, Grecul Hristo Spiroiani vine cu o bombă la casa lui Iani Papahagi din Grebena; încercarea de a-l ucide pe Român se încheie prin moartea teroristului grec și unele stricăciuni provocate casei; teroristul este declarat de Greci „martir al cauzei elenice”.
Chitu Gachi din Spurlita, cu cei doi fii ai săi Ghița și Mușu, sunt decapitați de Anarți în 14 Decembrie 1905 pentru că voiau folosirea limbii lor materne, limba română, în școală și biserică; la fel este martirizat Gheorghe Furca din Perivoli, în același an.
Pe 13 Mai 1908, după masacrarea multor Bulgari, bandele de Anarți se distrează ucigând în chinuri, cu spintecarea burții și mutilare de vie, fata de 10 ani a Românului Spiru Fetița din Pleasa; crima abjectă are loc la Costineț; niciunul dintre vinovați nu a fost pedepsit (de autorități).
În 10 Ianuarie 1907 bătrânul învățător român Furcianu (peste 70 de ani!) este atacat de Anarți și ucis prin lovituri cu toporul date în cap (și nu numai).
În urma asigurării date de clerul elen că Românii din Lipopalți ar lucra cu Bulgarii împotriva Imperiului Otoman (în timp ce Grecii îi sunt deplin credincioși!), Turcii atacă și ard localitatea românească.
La cererea Mitropolitului de Demi-Hisar are loc (în 12.01.1907) atacarea lui Dumala Baracli, proprietarul unei școli românești, și a învățătorului de la acea școală, primul fiind ucis iar învățătorul grav rănit; totul în numele grecismului propovăduit de Cosma Etolul.
La cererea Mitropolitului Grec local, Anarții atacă și devastează în 13 Mai 1905 școlile românești din Corița (azi Corcea, Albania).
Mitropolitul (firește, Grec) din Drama cere înlăturarea lui Tache Papaiani din Drama, care susținea că Românii din Macedonia, Epir, Tesalia etc. ar trebui să aibă dreptul la folosirea limbii române; Anarții încearcă să îl ucidă cu mai multe focuri de revolver, rănindu-l grav (pe 10 Februarie 1907).
Acritas, ofițer al armatei Regatului Greciei, venit ca voluntar (plătit!) în Imperiul Otoman, conduce o bandă de teroriști în mai multe acțiuni ale extremismului grecesc; printre altele, pe 22 Septembrie 1905 jefuiește și devastează casele Românilor Tașu Tușa și Toli Pașata din Livezi, ucigându-i pe cei doi în numele Elenismului; apoi merge spre Veria, unde prinde și torturează 24 de ore zece Români din Xirolivadi, ca să-i silească să devină Greci; și Acritas a fost declarat ”erou sfânt al cauzei Grecești” și „întocmai cu Apostolii”.
În luna Octombrie 1905 are loc incendierea Satului Avdela, cu distrugerea unui întreg cartier al acestuia; sunt nimicite 135 de case, biserica, școala, joagărele și morile; genocidul este lăudat de ierarhia și presa grecească.

Toate atacurile și crimele din această listă sunt o mică parte din cele săvârșite între 1905 și 1908 sub directa instigare a Patriarhului Ioachim al III-lea al Fanarului, împreună cu mitropoliții și ceilalți clerici greci din Macedonia, Tesalia, Epir, Grecia etc., cu sprijinul direct al Regatului Grec.
Teroriștii Greci au fost lăudați la nesfârșit de ierarhii greci, de presa elenă, de propaganda grecească. Au fost chiar declarați „întocmai cu Apostolii”, exact ca și Cosma Etolul!

Iar crimele și atacurile din 1905-1908 sunt o foarte mică parte din crimele etnice ale Grecilor. Crime desfășurate, sistematic, împotriva Românilor, Bulgarilor, Albanezilor etc. Crime care merg de la torturi și asasinate la genocid. Și care sunt justificate, ba chiar glorificate de propaganda grecească, inclusiv sau mai ales religios! (unele informații esențiale aici)

**Harta etnografică a Românilor Sudici** (Paris, 1919)

Încheiem partea de față cu unele citate:

„Vlahii – scrie istoricul grec Aravantinos – au păstrat un regim democratic popular, lipsit de orice amestec din partea turcilor, în timp ce vecinii și coreligionarii lor sufereau mii de rele.”
În toată această perioadă, aceste populații vlahe, risipite în munții Traciei şi ai Albaniei, aveau o conștiință populară profundă în legătură cu conștiința lor latină. Cum vom vedea în paginile următoare, faptul este notat de numeroși călători occidentali care au vizitat Grecia în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, ca suedezul Jakob Ionas Bjoernstalis (1779), francezul Pouqueville (1806-1814), E.M. Cousinery etc.
„Toți în genere revendică cu mândrie numele de rumăn sau roman” (Pouqueville).
„Limba lor împiedică de a-i ignora, ei vorbesc mereu latina și dacă-i întrebi ce națiune sunteți? răspund cu mândrie: rumăn” (E.M. Cousinery).

Prima redeșteptare națională a aromânilor a ieșit din această conștiință populară profundă. Scriitorii aromâni din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, Ucuta, Boiagi, Roja au scris în dialectul aromân, înfruntând tirania spirituală a Patriarhiei din Constantinopol (Fanar) sub impulsul ideilor de libertate națională difuzate de revoluția franceză și de curentul folclorist inaugurat de Herder în 1776. Clerul grec a reuşit totuşi să înnăbuşe acest curent venit mai ales din diaspora aromână din imperiul habsburgic. A condamnat cărţile editate: Abecedarul lui Ucuta, Gramatica macedo-română a lui Boiagi şi Cercetările istorice ale lui Roja şi a excomunicat chiar pe autori.

În acest interval autoritățile turcești, preocupate de frecventele intervenții rusești în problemele balcanice, au început să se servească de trupele albaneze musulmane călăuzite la început de faimosul satrap din Ianina, Ali Pașa Tebelinul, pentru a anula privilegiile acordate vlahilor, adică diversele zone libere din Balcani. Războiul de independență al Greciei își are originea în rezistenţa vlahilor pentru apărarea libertăților lor.
„În acest fel, notează marele istoric italian Cesare Cantu, în monumentala sa „Istorie Universală,” grecii au reușit să transforme războiul de privilegii al Pindului într-un război de independență pentru Grecia. Astfel încât rândurile armatolilor aromâni au furnizat soldații revoluției grecești, căpitanii săi și cei mai glorioși generali ai acestui război de independență” (Volum XIX, p. 215).

Dar după aceste lupte cu asupritorii păgâni (turci), lupte care impuneau solidaritatea creștină, apăreau antagonisme între aromâni (vlahi) și greci. Foarte simptomatică, în această privință, în timpul revoluției grecești din 1821 – animată tocmai de „Megali Idea”¹ – este declarația căpitanului vlah de armatoli, Odiseu din Vlaho-Livada, făcută prințului fanariot Ipsilanti:
„Tu nu ești grec, și oricât de barbari ar fi palicarii noștri, nici unul dintre noi nu este un parvenit în materie de glorie. Fanariotule, născut pentru a slugări și a asupri, ascultă: Crucea, iată stăpânul nostru. Acest pământ stropit cu sângele nostru, acest pământ hrănitor al strămoșilor noștri, acest pământ care are mormintele lor, iată Patria noastră” (Pouqueville, „Histoire de la regeneration de la Grece,” Paris, 1825)

Totodată, cum scrie în 1858 bine cunoscutul scriitor francez Edmond About, în a sa „Grecia contemporană”: „se poate afirma că armatolii din Tessalia sunt cei care, prin sacrificiile lor, au fondat Grecia actuală.”
Pentru aceasta grecii recurg la toate mijloacele pentru a nu pierde acest element sănătos şi dinamic care constituie pentru ei un factor regenerator de prim ordin.
Patrioții români, exilați din Principatele Dunărene, după revoluția din 1848, care eșuase, au început a doua acțiune de redeșteptare națională în cadrul rasei române întregi. Unii dintre ei s-au refugiat în Turcia. Cu această ocazie au putut cunoaște de aproape pe acești aromâni din Peninsula Balcanică. Întorși acasă, au început să agite problema redeșteptării naționale a fraților lor amenințați cu deznaționalizarea. În 1860 s-a creat un comitet la care au participat activ aromâni aflați în Principate precum și oameni politici și scriitori de mare renume ca C.A. Rossetti, D. Brătianu, Cezar Bolliac, general Cristian Tell etc. Ei au adresat un vibrant apel „fraților români din Epir, din Macedonia, din Tessalia și din Albania”, în care „se sublinia ideea că ei formează veriga prin care dacii pot intra în marea familie neolatină” și amintindu-și de gloriosul lor trecut, anunță că „Comitetul și-a luat sarcina de a introduce limba națională în toate orașele și satele românești.”

În 1864 un institutor de origine aromână, Dimitrie Atanasescu, deschide prima școală românească în comuna sa natală, Târnova, lângă Monastir (Macedonia). Un an mai târziu (august 1865), călugărul aromân Averchie, originar din Pind, care se afla în România ca trimis special al organizației Sfântului Munte (Athos), entuziasmat de această idee, a plecat în Macedonia și s-a întors cu doisprezece tineri aromâni pentru a-i pregăti ca profesori. Ei au fost primii apostoli ai redeșteptării naționale la aromâni. Sub conducerea înțeleaptă și energică a lui Apostol Mărgărit, și el originar din Macedonia (Avdela), care deschide în același an (1865) o școală la Vlaho-Clisura, marile dificultăți ale începutului au fost înfruntate și s-au înfăptuit reale progrese.

Ca și în prima redeșteptare națională, Patriarhia greacă din Constantinopol a prezentat obstacolul cel mai mare [s.n.].
„Pretutindeni minunatul cler grec” – scrie fostul ministru grec Averof, în cartea sa „I politiki plevra tou Koutzo-Vlahikou zitimatos” (Atena, 1948) – „în frunte cu patriarhul ecumenic, a luat o atitudine contrară școlilor de propagandă străină… Clerul grec, deloc adormit, ci paznic vigilent al intereselor naționalilor noștri, alarmându-se, a intervenit în chestiune”…
În 1864 clerul solicită apelul Patriarhului ecumenic pentru populațiile aromâne, apel în care s-a cerut închiderea școlii și expedierea din comună a profesorilor străini și a familiei lor. O mare parte a populației a respins acest apel rezistând, încât „Patriarhul s-a adresat autorităților turcești protestând întrucât jurisdicția sa nu era luată în considerație. Autoritățile turcești au ordonat expulzarea lui Apostol Mărgărit, dar numeroși cetățeni au protestat din nou pe lângă guvernul din Monastir care l-a deferit pe Mărgărit la Constantinopol, direct la Marele Vizir.”
Intervenții asemănătoare, conspirații și presiuni din partea Patriarhului Ecumenic care-i costau pe profesorii și ecleziasticii români nu numai expulzarea, ci și arestarea lor, maltratări și închisoare deveniră frecvente… Cu toate acestea ei n-au putut înăbuși curentul de redeșteptare al aromânilor. Chiar ministrul grec amintit recunoaște această ascensiune continuă. Din 1862 până la 1864 au fost editate cinci cărți didactice pentru aromâni. Până în 1877 au fost deschise 11 scoli. După această dată și până la 1880 au fost deschise alte 13 scoli elementare. În 1880, adică acum exact 75 de ani, s-a creat ca persoană juridică „Societatea de Cultură Macedo-Română” la București și liceul român la Bitolia (Monastir).

Închei aici prima serie de citate din lucrarea Originea și conștiința națională a aromânilor, lucrare scrisă de un Aromân, Constantin Papanace. O a doua serie o puteți citi în Post Scriptum, iar mai mult în lucrarea propriu-zisă (pe care o puteți accesa dând click pe titlul menționat mai sus).
Puteți vedea cum sute de mii și milioane de Români au fost persecutați religios și etnic, etnic și religios, de extremismul etnic religios grecesc. Puteți vedea cum prigoana – ce a atins forme de o violență absolut demonică – a fost inițiată, sprijinită, finanțată, lăudată etc. de Patriarhia de Fanar (”Constantinopole”) și clerul grecesc.
Prin urmare, cazurile amintite în episodul trecut sunt departe de a fi „excepții” sau „cazuri izolate”. Dimpotrivă, sunt doar exemplificarea unei atitudini continue, a unei erezii etnofiletiste (adică a unui extremism etnic religios).

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Apare în București, în 1912, o carte aproape imposibil de găsit astăzi: Românii din Macedonia, semnată Alexandru Rubin. Autorul căutase, punându-și viața în primejdie, date și documente privindu-i pe acești Români. Nu doar din punct de vedere lingvistic sau etnologic, dar și din punctul de vedere al prigoanelor grecești. O mare parte din date le culege, paradoxal, din texte ale ”Marii Biserici”, cum își zicea (și își zice) Patriarhia de Fanar, fie că sunt texte ale Patriarhului Ioachim al III-lea, ale unor mitropoliți sau preoți. Laudele patologice adresate de ”Marea Biserică” teroriștilor și criminalilor Anarți, acțiunilor inumane ale acestora, sunt preluate de autor într-un calendar al „acțiunii grecești” sau „elene” dintre iulie 1904 și iulie 1908. Autorul precizează:

„A existat mai înainte un anumit număr de orori, ca masacrul din Negovani. Nu le-am semnalat, cantonat în scurta mea perioadă de informații directe și în sarcina mea de oportunitate actuală. Vor mai fi. Căci de ce s-ar termina atâta timp cât mai există români? Nu voi aștepta mult pentru a îngroșa un total deja prea bogat. Au fost destule pentru a arăta ce înseamnă valoarea, credința, moralitatea, sentimentul creștin al elenilor, destul pentru a face cunoscut ce îndurăm noi – citiți și judecați. În sfârșit ar fi încă prea multe de spus, dar nu îmi voi mai petrece timpul zăbovind printre a ceste infamii în care ființe umane își târăsc fără teamă sufletul. Mi-e greață: n-aș avea nici timpul liber, nici sângele rece de a prelungi acest catalog de abator unde se debitează despre frații mei. La nevoie, pentru faptul de a fi fost atât de scurt și de a fi omis atâtea sărbători vesele, prezint scuzele mele plate Patriarhului, mitropoliților, vicarilor – cer foarte umil iertare elenilor regatului și imperiului, bandelor și comitetelor, băcăniilor și tripourilor. Deși socotit grec – ca toată lumea – în statistici unde totul este grec a priori, pentru a face această lucrare, nu fără strădanie, a trebuit să intru în pielea unui grec naționalist perfect. Cred că până la un punct am reușit; am copiat, după literatura lor obișnuită, maniera de a gândi, de a vorbi și de a se bucura de palicarii lor; efortul a fost aspru, dar aveam modele excelente și am știut să mă conformez. Totuși n-am dus până la capăt exemplul bunilor noștri maeștri – experți în a trunchia numele victimelor, cum au știut să le mutileze cadavrele. Jocul era inutil și m-ar fi întârziat. Ortografia acestor nume a fost dată în cea mai mare parte în românește…”

Calendarul este oferit cititorilor pe luni, cu zilele ce marchează acțiunile consemnate ale extremismului grecesc. Dăm aici doar o pildă (mai scurtă) a faptelor lăudate de Patriarhia de Fanar și înfățișate ca ”glorioase” și ”patriotice” de propaganda grecească:

„Martie
1. Prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat al lui Gheorghe Şuguniţa, negustor român, de către una din bandele noastre lângă Rapes (1906).
4. Prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat al lui D. Şumba, bătrân învățător al școlii române din Băiasa; acest pios sacrificiu uman a fost făcut în casa victimei, în plin oraș, cu lovituri de cuțit (1906).
8. Prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat a doi români lângă Licuvişte și a altuia lângă Caraferia (Veria). Se pune pe cadavre un aviz amenințător destinat satului Aio-Marino bănuit de lipsă de zel față de cauza noastră. Zi bună și sfântă (1908).
10. Banda pe deplin demnă de laudă pe care o comandă venerabilul Tegu Bubola din Selea, atentează la viața a trei vlahi dintre care unul este grav rănit (1908).
12. Prea clar, prea binefăcător și prea pios incendiu al morilor lui Tanase Jaca și Traian Pili, susţinători abominabili ai românismului în regiunea Ţărna Reca (1906).
18. Prea virtuos, prea ortodox şi prea elenic asasinat a doi păstori români Duma şi Tonce din Lumniţa, la Sekia (1906). În aceeaşi zi (1906), atentat cu dinamită contra notabilului român din Grebena, Iani Papahagi. Bomba aruncată asupra casei sale de către elenul Hristo Spiroiani, în urma înţelegerii cu vicarul metropolitan, produce doar câteva stricăciuni şi omoară pe purtătorul ei, martir al devotamentului său pentru sfânta cauză. Solemnitate mixtă. Zi de doliu și de bucurie. Ornamente sacerdotale negre și roșii.
19. Prea veselă și prea elenică bătaie până la pierderea cunoștinței a românilor Vanghele și Toma Anastasie la Salonic (1907). Solemnitate mică (deși au fost socotiți uciși și lăsați morți).
În aceeași zi (1908), prea pios asasinat al românului Anastasie Prapa pe malurile lacului Ianiţa.
Prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat al românului Toli Ghiţi Carafoli la Lutru (1906).
În aceeași zi (1906), prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat a românului Dimitri Hagicu la Grizali.
În aceeași zi, prea pioasă, prea elenică omorâre a românului Constantin Bucina la Turia. Cadavrul ascuns cu grijă, de negăsit, printr-o supremă delicatețe. Părinții scutiți de cheltuielile de îngropare. Solemnitate de prim rang; zi de triplă comemorare.
30. Prea pios, prea excelent și prea elenic asasinat a doi păstori vlahi, Panaiot Mangali din Poroi, şi Tegu Guşandra din Lopos (1908).
În aceeași zi (1908), prea grațios jaf și prea milostivă devastare a instalațiilor sericicole ale unui Traian Reica din Ţărna Reca. 1000 fr. pagube.
Este luna postului prin excelență. În timpul celor patru ani care ne servesc să stabilim prezentul calendar, pioasele noastre bande au petrecut-o în modul cel mai edificator. Sfinții noștri tăietori de gâtlejuri nu și-au muiat buzele în cea mai mică în care ar fi fost sânge de animal. Ei au evitat până și uleiul transportat, adesea, cum se știe, în burdufuri de piele. N-au îndrăznit să se atingă de pește decât la 25 martie, zi în care obiceiul îl autorizează.”

Cam acesta este limbajul folosit de documentele grecești. Desigur, ei nu spun criminalilor „sfinții noștri tăietori de gâtlejuri”, ci „sfinții noștri luptători”. Și nu spun „prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat”, ci „prea pioasă, prea ortodoxă și prea elenică pedepsire”. Etc.

1 Megali Idea sau Megali Ideea sau Marea Idee sau Marele Ideal. Prin Megali Idea se înțelege țelul de a pune sub conducerea Grecilor pe toți cei care își spun Creștini (Ortodocși sau nu doar aceștia), ori „cel puțin” „toate teritoriile ce au fost sub stăpânire grecească”. Iar în cultura greacă modernă se consideră ca teritorii grecești pământurile deținute azi de statele Egipt, Libia, Tunisia, Algeria, Maroc, Etiopia, Sudan, Israel, Palestina, Liban, Siria, Turcia, Armenia, Georgia, România, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Serbia, Bosnia, Herțegovina, Croația, Slovenia, Ungaria și Italia, precum și părți din pământurile deținute de Rusia, Ucraina – cam 60% –, Spania etc.

Unde sunt muncitorii? Dar unde sunt robotii?

21, ianuarie, 202417, ianuarie, 2024 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Încă din 1970 se vorbea despre înlocuirea muncitorilor și chiar a tehnicienilor de întreținere cu roboți.
Și, nu, nu ca despre o idee științifico-fantastică, nu ca despre ceva din viitor: era un proces început deja, aflat în plină desfășurare.
Sau, așa ar fi trebuit să fie.

Căci fabricile robotizate ale unor firme japoneze – și nu doar japoneze! –, în loc să se extindă, să se înmulțească, au bătut pasul pe loc.
Robotizarea s-a produs, dar la o scară incredibil mai mică decât se preconizase.
Și casnic, dar și industrial, și în comerț, și în celelalte domenii, robotizarea este rămasă în urmă față de începutul anilor ’70 ai secolului trecut!

Mai mult, performanțele obținute acum de felurite aparate cu chipuri avansate sunt cel mult la nivelul unor aparate electromecanice de atunci. Unele, fără niciun fel de chipuri, altele cu chipuri foarte „primitive”. Ca exemplu, sateliții care au fost lansați până acum vreo 20 de ani funcționează în multe privințe mai bine decât cei de astăzi. Cel puțin ca durabilitate sunt net superiori. Asta deși tehnologia este, teoretic, net inferioară.
Ceva, cumva, nu sună bine!
Undeva există o ruptură între dezvoltarea firească a societății, a tehnologiei, și ceea ce se întâmplă sub ochii noștri.

Cineva se poate întreba de ce am trecut de la roboți la chipuri.
Pentru că roboții din anii ’70 erau cu tranzistori, ba chiar și cu lămpi.
Funcționau, adică, pe baza unor tehnologii care acum par incredibil de învechite și înapoiate.
În 1971, atunci când Intel a realizat primul chip, toți roboții existenți funcționau fără așa ceva. Iar acel prim chip avea desenați pe pastila de siliciu… șase tranzistori!
În clipa de față un „nucleu” de procesor conține un chip cu sute de milioane de tranzistori (desenați pe pastila de siliciu).
Asta înseamnă că un procesor cu opt nuclee, de pildă, are peste un miliard de tranzistori. Respectiv, 15-20 de asemenea procesoare au mai mulți tranzistori decât are neuroni scoarța cerebrală a omului.

Cu vechii roboți, cei cu lămpi și tranzistori clasici, fabrici întregi de mașini sau motociclete funcționau cu câțiva ingineri care le supravegheau – și 2-3 tehnicieni de întreținere. Asigurând producția echivalentă unei uzine cu mii de muncitori.
La o putere de calcul de doar 3-4 ori mai mare se știa că roboții pot înlocui oamenii în aproape orice industrie.
La o putere de calcul de 10-20 de ori mai mare, se știa că roboții pot face orice activitate umană care nu presupune creație. De pildă, să controleze traficul aerian, feroviar, naval etc.
În realitate însă, de la o capacitate de zeci de operații pe secundă (instructions per second în engleză, ori IPS), s-a ajuns la cifre cu totul copleșitoare.
Și nu vorbim doar de recordul de 20 de milioane de miliarde de operații pe secundă (probabil mult depășit în clipa în care cititorul (re)citește aceste rânduri!)!

În 1970 apăruse „legendarul” IBM S/37O (IBM System/370) model 158-3, primul calculator recunoscut a atinge viteza „fantasmagorică” de 1MIPS (adică de un milion de operații/instrucțiuni pe secundă).
Dar, atenție!, acest calculator nu avea procesor, ci se baza pe circuite integrate. Adică pe plăci sintetice pe care erau „plantate” „grădini” de tranzistori, rezistențe, condensatori etc. Iar un asemenea calculator era mai mare decât un televizor de astăzi atât ca lățime și înălțime, dar mai ales ca adâncime.
Puteți vedea mai jos cât loc ocupa.

*Calculatorul IBM S/370 cu perifericele sale*

Plăcile integrate sau circuitele integrate se foloseau și pentru electronicele „moderne” (aparate radio sau tv, casetofoane, magnetofoane etc.), dar și pentru amintiții roboți industriali. Asigurându-le viteze de calcul „amețitoare” de zeci sau chiar sute de operații pe secundă.

Prin comparație, un chip obișnuit dintr-o mașină de spălat de astăzi poate efectua zeci de milioane de operații pe secundă (fiind un chip „primitiv”).
Față de ce făceau circuitele integrate din anii ’60-’70 ai secolului trecut, la ce capacitate de calcul au mașinile de spălat de astăzi ar trebui ca în timp ce spală să țină contabilitatea casei, să facă reparații, să râșnească și să fiarbă cafeaua, să pună murături și zacuscă etc., etc.
Tonul poate să pară glumeț, însă problema există și este mult mai mare decât pare.

Pe de-o parte, circuitele integrate se făceau cu o poluare de milioane de ori mai mică pentru aceeași putere de calcul!
Gândiți-vă bine, ca să vă dați seama cât de gravă este situația!
Pe de altă parte, cea mai mare parte din puterea de calcul a chipurilor de astăzi este irosită.
Iar când spunem „cea mai mare”, este vorba despre peste 90%.

Și revin la întrebările din titlu:
Unde sunt muncitorii? Dar unde sunt roboții?
Bucureștiul, capitala României, începe să fie un oraș invadat de străini. Aduși aici de autorități împotriva Constituției României (care interzice colonizarea de populații străine fără excepție). Pretextul autorităților este „lipsa forței de muncă”.
Nu este un pretext constituțional, este anti-constituțional, este ilegal, este imoral, este genocidar. Dar cui îi pasă?
Românii sunt dați afară în masă din firme din București, strict pe criterii etnice: sunt Români.
Asta în timp ce firmele care angajează străinii îi plătesc mult mai bine decât pe Români!
Altfel spus, Românii sunt discriminați etnic, radical, în România!
De autoritățile zis române și de firmele protejate de aceste autorități în practicile lor discriminatorii, genocidare, anti-românești.

Dar să pretindem, pentru o demonstrație prin reducere la absurd, că „nu e mână de lucru”.
În Japonia este și mai puțină!
Iar Japonia nu aduce coloniști străini ca să muncească!
Dimpotrivă, fie își restrânge activitățile inutile – precum cele birocratice –, fie introduce roboți pentru felurite alte activități.
De pildă, pentru curățenie publică, pentru producție industrială, pentru prelucrare de date etc.

Deja am prezentat, în penultimul paragraf (față de cel de față) niște fapte a căror relatare este practic interzisă. Căci în Neocomunism, ca și în Comunism, Nazism și alte extremisme de Stânga, autoritățile îți dau „toată libertatea să spui ce vrei”… „în afară de anumite lucruri”.
Cum ar fi să răspund la întrebările din titlu?
Unde sunt muncitorii români?
Forțați să muncească în străinătate de autoritățile zis române, prigoniți dacă vor să se întoarcă, prigoniți dacă se simt Români acolo unde sunt – iată un răspuns incorect politic. Este, însă, un răspuns adevărat?
Unde sunt roboții care să înlocuiască muncitorii români „de lipsă”?
(Trecem peste readucerea în România a Românilor izgoniți de autorități!)
Roboții sunt în „magazii” (ori „pe țeava” fabricilor), așteptând exterminarea Românilor și apoi a celor folosiți pentru ca prin colonizare să desăvârșească genocidul anti-românesc – iată alt răspuns incorect politic. Un răspuns ce pretinde că actuala colonizare este un pas către exterminarea Românilor, după care urmează, ca în toate jocurile de acest fel, exterminarea celor folosiți pentru colonizare. Doar că mai totdeauna aceste jocuri se întorc împotriva jucătorilor, într-un fel sau altul. Repet, și acest răspuns este incorect politic. Este, însă, un răspuns adevărat?

Rămâne ca cititorii să gândească și să își răspundă. Ori să nu gândească și să nu își răspundă.
Pentru prima variantă, soluțiile la crize se găsesc în scrierile Sfinților din Prigoanele Comuniste (de la Nicolae Steinhardt sau Ioan Ianolide la Iustin Pârvu sau Gheorghe Calciu-Dumitreasa).
Pentru a doua variantă, totul e bine așa rău cum e.
Fiecare alege cum vrea, dar va răspunde înaintea lui Dumnezeu, indiferent dacă vrea sau nu.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

**România, o lumânare arzând în furtună**

Românii Ardeleni și Sclavii Ardeleni

26, august, 202230, august, 2022 Mihai-Andrei Aldea19 comentarii

Pentru Horia Pop, erou contemporan
al libertății și identității Românilor Ardeleni,
trecut în Veșnicie în 2020

Am crescut în București, dar am și străbuni din Ardeal – din Ținutul Codrenilor, din Cluj sau Alba, din Țara Bârsei etc. Unul dintre cei mai apropiați prieteni de familie a fost marele patriot Horia Pop, din vechea familie memorandistă Pop, familie cu străvechi tradiții patriotice – și, necesar, eroice – în istoria Transilvaniei. Mai mult, am avut bucuria de a străbate întreaga Transilvanie, din văile Râului Negru în Apuseni, din Parâng în Călimani. Am cunoscut și prețuit – cunosc și prețuiesc, de asemenea – numeroși Români din Transilvania; și, bineînțeles, oameni din familii mixte, dar și oameni de omenie din alte etnii, dar nu despre ei vorbesc acum.

Vreau să spun că Românii Ardeleni sunt minunați.
Au, ca toți oamenii, slăbiciunile și neputințele lor. Dar și calități neprețuite.
Poți vedea în ei frumoasa moștenire a Românilor din vechime, cu unirea creștină a Romanității, a Celtismului, Traco-Ilirismului și elementelor scitice locale. Vezi și unele influențe pozitive ungurești (ca, de pildă, unele cântece foarte frumoase), germanice sau, mai rar, de altă origine.
Și poate cea mai mare calitate a Românului Ardelean – adevărat – este dragostea față de Părinți și meleagurile natale, dorul de Patrie și de Părinți, dar și o anume Credință adânc așezată, o nevoie de legătură cu rosturile firii… și ospitalitatea, bineînțeles. Ca în cele mai multe părți românești, la Românii Ardeleni găsești atâta ospitalitate că poate să devină foarte ușor copleșitoare.

DAR, tot în Ardeal, găsești și alt fel de oameni. O altă rasă, aș putea spune, cel puțin spiritual – căci aparținătorii ei pot fi ieșiți chiar din cele mai românești familii ardelene. Definiți prin mândria de a fi fost sub ocupație multă vreme, ei pot fi caracterizați prin fraza

”Noi nu suntem Mitici, noi suntem rasa superioară a Ardeleanului călărit de Unguri și Nemți!”.

Și, nu, nu este o glumă (proastă), nici o ironie (răutăcioasă), ci este exact cum se definesc ei, fără să conștientizeze, însă, ridicolul definirii.

Acești Sclavi Ardeleni sunt tot timpul disprețuitori față de Mitici – adică față de locuitorii din Vechiul Regat (adică Moldova, Muntenia și Oltenia). Acești Sclavi Ardeleni sunt tot timpul disprețuitori față de Balcanici – adică față de toți cei de peste Carpați.
Desigur, ei uită cât de mult au condus Ardelenii și România Interbelică, și România PostDecembristă – fără ca asta să fi dus România pe un drum bun.
Ei uită cei peste 800,000 (opt sute de mii) de Români Regățeni morți în Primul război mondial în luptele pentru eliberarea lor, a Românilor din Transilvania, Banat, Maramureș etc.
Ei uită că în secolele în care Ungurii și Austriecii îi călcau în picioare, le furau averile, le violau femeile, surorile și fiicele, singura lor scăpare era peste Munți, în Moldova, Muntenia și Oltenia.
Ei uită că „civilizatorii” Unguri și Nemți au distrus nenumărate biserici și mânăstiri românești, au ars nenumărate manuscrise și documente românești, au săvârșit genociduri crunte împotriva lor.
De la raderea Românilor din Banat – spre a face loc coloniștilor Austrieci, Sârbi, Unguri etc. – și până la Ip și Trăznea, paginile de genocid anti-românesc ale „civilizatorilor” Unguri și Austrieci sunt nesfârșite. O bună parte dintre ele apar în lucrările unor Bartolomeu (Valeriu) Anania, Ioan-Aurel Pop, Mircea-Gheorghe Abrudan și foarte mulți alții.

Să îi vezi pe cei care ți-au înrobit Străbunii, ți-au distrus cultura, ți-au furat averile, ți-au violat femeile, surorile, fiicele, ți-au ucis eroii și sfinții, ți-au nimicit bisericile, ți-au schimbat Credința prin forță etc., etc., drept „civilizatori”;
Să îi vezi pe frații tăi, pe cei de același neam, de multe ori cu rădăcini ardelene și ei, care s-au jertfit pentru libertatea ta, drept „necivilizați” și „rasă inferioară” asta înseamnă să fii sclav.
Iar să te crezi „rasă superioară” pentru că te tragi din cei înrobiți de asupritori, de coloniști criminali și genocidari, asta înseamnă să fii Sclav Ardelean.

Cine are urechi de auzit și suflet de trezit, să audă și să se trezească!

Mihai-Andrei Aldea

Genocidul anti-românesc la ultimii paşi!

4, decembrie, 2018 Mihai-Andrei Aldea12 comentarii

În ultimele trei decenii România a fost condusă de felurite marionete ale unor puteri extremiste, de un fanatism anti-românesc total. Dovada absolut clară pentru orice om care gândeşte este faptul că ŞAPTE MILIOANE DE ROMÂNI au plecat în străinătate. Oficialii recunosc „doar” CINCI MILIOANE de emigranţi români, ceea ce, de fapt, nu schimbă esenţial lucrurile: cca. 22% dintre Români au plecat din Ţară în ultimii 30 de ani. Adică, într-un cuvânt: GENOCID.

Genocid???
Da. Genocid.
Genocidul este acţiunea săvârșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic, religios ori politic.

Din Decembrie 1989 şi până astăzi toate forţele politice ajunse la conducerea Statului – de la FSN la UDMR – au lucrat sistematic la slăbirea până la nimicire a elementului etnic românesc (şi religios ortodox) din toate structurile de stat, din societate, educaţie, cultură etc. Sunt fapte absolut clare. Şi dovada supremă, între cele de până acum, este cea deja amintită: 22% dintre Români au fost făcuţi să îşi părăsească Ţara. Cu gând de întoarcere sau fără.
Nu există o scădere similară a minorităţilor etnice şi religioase. Dimpotrivă, ele au crescut proporţional sau absolut, unele de zeci de ori. Ceea ce arată – pe fapte, nu pe vorbe – că măsurile au fost îndreptate împotriva Românilor ca etnie (şi Ortodoxiei ca religie).

Naivii care încă nu vor să vadă realitatea vor întreba: „De ce să presupunem că este un genocid intenţionat? De ce să nu credem că este o greşeală? De ce să nu credem că emigrarea masivă a Românilor, unică în lume, este doar rezultatul incompetenţei şi corupţiei clasei politice?”
Pentru că
(1) ar fi un fenomen unic în lume. Corupţie şi incompetenţă a existat sau există în multe ţări, fără ca peste o cincime din populaţie să ajungă să fugă. Asemenea procente se întâlnesc doar în ţările sau regiunile lovite de calamităţi naturale cumplite, extreme, sau de război prelungit.
(2) aceleaşi măsuri, dovedite practic a fi distrugătoare, criminale, împingând populaţia la părăsirea Ţării, sunt aplicate sistematic de fiecare regim politic ajuns la putere. Chiar şi atunci când acesta a promis în campania electorală înlăturarea, înlocuirea, pedepsirea etc. unor astfel de măsuri. Se dovedeşte astfel reaua-intenţie (şi faptul că în spatele acestor partide şi grupări politice se află o gândire şi o strategie comună, extremist anti-românească).

Dar dovada supremă a intenţiei distrugerii Românilor, ca naţiune şi etnie, a distrugerii României ca ţară românească, o avem în ceea ce fac – în perfectă armonie – Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia în aceste zile:
SPRIJINIREA ŞI SEMNAREA PACTULUI PENTRU MIGRAŢIE.

Politicienii – cu izolate, din păcate, excepţii – sprijină colonizarea României cu populaţii străine!
Cu toate că au jurat să respecte Constituţia, care interzice acest lucru!
Dar după ce au manevrat populaţia să se lepede de Constituţie, boicotând un Referendum dedicat apărării familiei şi Constituţiei, marionetele intereselor străine au căpătat un ascendent clar. Pe care îl folosesc spre a distruge mai departe România, spre a trece la următoarea fază a genocidului împotriva Românilor:
COLONIZAREA ROMÂNIEI DE POPULAŢII STRĂINE.

Principalele argumente aduse de genocidari sunt:
(a) ajutorul umanitar
şi
(b) depopularea României.
Ceea ce dovedeşte clar intenţia de genocid anti-românesc.
De ce?
(a) Pentru că dacă e vorba de ajutor umanitar,
PRIMII CARE AU NEVOIE DE AJUTOR UMANITAR SUNT ROMÂNII!
Românii ale căror familii au fost despicate de conducerea Statului, vinovată – de la Preşedinţie la Guvern – de forţarea Românilor să îşi caute de lucru în străinătate. Românii care nu de bine au fugit spre a munci ca sclavii pe câmpurile din Spania sau Italia, în fermele din Elveţia şi în nenumărate ale locuri! Românii care plâng de dorul părinţilor, copiilor, fraţilor, prietenilor fie rămaşi în România, fie rătăcitori prin alte meleaguri străine decât ei.
Fără să mai dau alte exemple, pentru orice om care nu este complet iraţional, este evident că primul ajutor umanitar este pentru rudele aflate în nevoie; doar apoi împarţi ce rămâne străinilor. O femeie care ar da mâncarea unor copii de pe stradă, în vreme ce copiii ei mor de foame, nu ar mai putea fi socotită ca mamă nici de copiii ei, nici de alţii. Evident, un STAT care vrea să dea ajutoare umanitare străinilor, pe când cetăţenii sunt DISPERAŢI din cauza situaţiei economice (până la nivelul unei emigraţii de 22% din populaţie!!!) este un STAT GENOCIDAR, este un STAT TRĂDĂTOR, este o unealtă a unor interese străine, extremiste.
(b) Pentru că dacă este vorba despre depopularea României,
SOLUŢIA ESTE READUCEREA ÎN ŢARĂ A ROMÂNILOR PLECAŢI!
Românii care, după zece, douăzeci, treizeci de ani de la plecare, încă trimit bani şi alte ajutoare în Ţară, încă îşi iubesc familiile şi meleagurile natale. Încă vin de sărbători, încă plâng ascultând cântece din Ţară. Sufletele lor suferă şi sângeră. Şi munca lor zideşte! În Italia şi Spania, în Elveţia şi Franţa, în Germania şi Ţările Scandinave, în Marea Britanie, Irlanda, Canada, SUA, Australia etc., etc., etc., Românii muncesc enorm, contribuind semnificativ la bunăstarea şi dezvoltarea ţărilor de adopţie. LOGIC, readucerea în Ţară a cât mai multor dintre ei este mijlocul NATURAL de combatere a depopulării! Fiind şi o DATORIE ABSOLUTĂ a oricărei puteri politice responsabile.
Să lupţi să aduci populaţii străine în timp ce ţara este depopulată de băştinaşi – iată definiţia unui GENOCID LA SCARĂ NAŢIONALĂ.

Într-adevăr, paşii fundamentali pentru un genocid la scară naţională sunt:
– înlăturarea claselor superioare autohtone (proces realizat de Fanarioţi şi repetat de Comunişti)
– înlocuirea claselor superioare autohtone prin clase superioare străine, inclusiv cu elemente de origine autohtonă îndoctrinate să-şi urască propria origine şi cultură (proces, iarăşi, realizat repetat de la Fanarioţi şi până astăzi=
– deznaţionalizarea prin propagandă a populaţiei autohtone (ceea ce s-a făcut sistematic de 300 de ani încoace)
– stricarea sau creolizarea limbii (îndeplinită la noi mai ales prin grecisme, franţuzisme, germanisme, rusisme, englezisme etc.)
– izgonirea elementelor active şi patriotice ale populaţiei autohtone (activitate sistematică mai ales de la Carol al II-lea încoace)
– înrobirea economică a populaţiei autohtone, în primul rând prin scăderea numărului de proprietăţi deţinute, prin scăderea importanţei acestora, prin impunerea de cât mai multe taxe şi impozite, prin favorizarea unităţilor economice străine etc. (ceea ce se face la noi, de trei decenii, SISTEMATIC ŞI EVIDENT)
– eradicarea autohtonilor prin ucidere (ex.: fiind trimişi să lupte extrem de slab înarmaţi şi instruiţi împotriva unor forţe bine înarmate şi instruite) sau prin determinarea lor (pe baza împlinirii paşilor anteriori ai genocidului) SĂ PLECE ÎN STRĂINĂTATE
şi, în sfârşit, ultimul pas.
– colonizarea masivă cu populaţii străine – care, încălcându-se (iar) Constituţia, se pregăteşte acum prin semnarea Pactului pentru Migraţie.

În lupta de supravieţuire a Românilor este esenţială opoziţia faţă de acest ultim pas, pregătit de Preşedinţie şi Guvern prin semnarea Pactului pentru Migraţie.
Adevărul este că Românii sunt, în aceste decenii, supuşi unui genocid sistematic. Diabolic prin iscusinţa propagandei, manipulării extinse, care face să fie ignorate fapte absolut clare. Dar tot mai evident prin prăbuşirea Românităţii României, prin izgnoirea sistematică a Românilor din Ţară, prin persecutarea Românilor plecaţi la orice contact cu Statul (de la ambasadori la funcţionarii din interiorul graniţelor), astfel încât aceştia să fie descurajaţi să se întoarcă sau să mai aibă legături cu Ţara. Şi, acum, prin pregătirea clară, directă, neruşinată, a colonizării României cu populaţii străine.
Români, treziţi-vă!
Ridicaţi-vă!
Protestaţi împotriva Pactului pentru Migraţie!
Trimiteţi scrisori (mail-uri) Guvernului, Preşedinţiei, Parlamentului!
Realizaţi şi trimiteţi memorii împotriva semnării acestui pact.
Şi, mai ales, la următoarele alegeri căutaţi să scăpaţi de păcăleala marionetelor politice, de partidele care se prefac a se lupta între ele, colaborând însă perfect în toate măsurile anti-româneşti!
E vremea pentru altă cale, una în care interesul naţional să fie, aşa cum e firesc, pe primul loc.

Tricolorul