Jurnalul fericirii: răspunsuri pentru azi

Jurnalul fericirii: răspunsuri pentru azi

De multe ori, dar poate de prea puține ori, am spus: Citiți Jurnalul fericirii! Pentru mine, este cea mai bună carte de teologie din ultimele secole.
Prea mulți au crezut – sau mai cred – că am vorbit ”simbolic” sau ”metaforic” (după cum mi se plângea un copil duhovnicesc, ce nu a citit cartea, că ar fi înțeles).

Dar adevărul este că trăim într-o dictatură tot mai brutală. O dictatură cu față umană – după cum o descria senin și zâmbăreț un tovarăș de drum cu Nicolae Ceaușescu, după tipicul comunist fiind și cel care l-a ucis, că așa fac tovarășii când vor puterea.
Revin: trăim în dictatură, și într-o dictatură din ce în ce mai brutală.
Există o închisoare digitală, dezvoltată de UE după modelul Republicii Comuniste China.
Dar, tot ca în regimurile totalitare, nu este de ajuns pentru tovarăși.
Ca urmare, au loc arestări, percheziții care să ucidă bătrânii părinți ai țintei și alte mizerii tipic totalitare. Care aduc blestem pe săvârșitori, pe părinții acestora, pe partenerii de viață ai acestora, pe copiii lor și pe toți cei care se aliază cu ei – cel puțin dacă ne luăm după ce spun Sfintele Scripturi.

Dar ce are de făcut un Creștin, sau un om care vrea să fie ucenic al Domnului Iisus, trăind în această dictatură?

Răspunsurile se pot afla mai mult decât oriunde, mi se pare mie, citind cu sufletul deschis Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt.

Se găsesc acolo răspunsuri deosebit de folositoare: sunt răspunsurile date de cel care a trăit creștinește, demn și vesel în dictatură.
Așa cum ar trebui să vrem toți să trăim.

Jurnalul fericirii se găsește, din fericire, și în format pdf, liber, așa cum și-ar fi dorit și autorul.

Se poate ca unele dintre afirmațiile culturale, personale sau politice ale Jurnalului fericirii să fie diferite de cele ale cititorului – așa cum mi s-a întâmplat și mie, așa cum li s-a întâmplat și altora.
Dar chiar și aceste părți fac parte din libertatea pe care a trăit-o, sub o cumplită și deplin inumană dictatură, autorul. O libertate pe care putem să o învățăm și să o câștigăm prin lecțiile de libertate sub dictatură pe care le dăruiește, cu multă dărnicie, cartea.

Mi se pare cea mai bună carte de teologie din ultimele secole pentru că dă sfaturi practice, răspunsuri concrete.
Alte cărți de teologie te duc poate la regulile generale corecte, sau la aplicarea particulară – a autorului sau a personajului preferat de autor. Dar sunt departe de a constitui acel manual al mersului pe jos de care avem atâta nevoie.
Cred că pentru mireni, în clipa de față Jurnalul fericirii este cea mai apropiată carte de Patericul egiptean, așa cum îl vedea și descria marele Bartolomeu Anania: cititorul va fi poate scandalizat de prezența căderii (sau a altor lucruri neplăcute) dar va învăța și lecția ridicării, redresării, întăririi… până la urmă a libertății întru Christos.

Citiți Jurnalul fericirii, excepțională școală a libertății sub dictatură.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru cei care cred că nu suntem într-o dictatură, care cred că nu va veni nicio dictatură omenească, merită amintit că există mereu dictatura spirituală pe care caută diavolii și slujitorii lor să o instaureze. Amenințare pentru care, da, Jurnalul fericirii este o excepțională școală de apărare.

Rusia, LGBT, cenzura

Am arătat de curând faptul că activismul LGBT este doar un pretext pentru dictatură. Este o scuză pentru persecutarea Creștinilor și Conservatorilor, pentru atacarea familiei și moralității, pentru disoluție socială și tirania statului „părinte”.

Aflu de la R3Media că Putin, sau Rusia Putinistă, a găsit un alt mijloc de folosire a LGBT ca pretext pentru dictatură: prin interdicție.
Știrea spune că o artistă ar fi fost amendat pentru că a afișat steagul curcubeu LGBT, iar o femeie ar fi fost pedepsită cu cinci zile de închisoare pentru că… purta cercei curcubeu!

Față de aceste acte tipic dictatoriale, surse rusești invocă declararea „mișcării internaționale LGBTQ+” drept organizație sau mișcare extremistă.
O încadrare, de altfel, corectă, mai ales dacă ne uităm la cererile extremiste ale mișcării acesteia în România. Sau la acțiunea extremistă a activiștilor LGBT din România de a încerca să oprească ori să interzică un referendum (instrument cheie al democrației, urât exclusiv de dictatori și ciracii acestora).
Invocarea de către sursele rusești ale acestei declarări este legată de faptul că, la fel ca în România, Uniunea Europeană și alte zone cu tendințe sau practici dictatoriale, „sunt interzise simbolurile organizațiilor sau mișcărilor extremiste”. Deci, din clipa în care activismul LGBT este declarat de stat „mișcare sau organizație extremistă”, simbolurile LGBT sunt interzise.

Acțiunile rusești au fost întâmpinate de unii cititori români cu „inimioare” sau „like-uri”; ceea ce pare fie acțiunea serviciilor, fie acțiunea inconștienței.
Căci cenzura este semnul dictaturii și o uciderea a libertății!

Să ne înțelegem: eu sunt sigur că activismul LGBT este nociv. Este nociv și pentru societate, în general, și pentru persoanele gay sau cu alte asemenea înclinații, în particular.
Dar sunt gata să mor pentru dreptul activiștilor LGBT de a-și susține ideile, așa cum sunt gata să mor pentru dreptul oricui de a-și susține ideile.
Căci Ortodoxia este libertatea alegerii, niciodată Inchiziție, dictatură sau pușcărie ideologică.

Să ne înțelegem: dacă vă bucurați că oponenții ideologici sunt pedepsiți pentru simplul fapt că își prezintă ideile sau existența, așteptați-vă să fiți pedepsiți la fel de către același sistem.

Ceea am spus în eseul anterior pe subiectul LGBT repet și astăzi: este ridicol să crezi că îi pasă clasei politice de cetățeanul de rând; cu atât mai mult de sexualitatea lui.
Este absolut ridicol să crezi că Putin este real preocupat de corectitudinea vieții sexuale a cetățenilor pe care îi stăpânește. Dar, cu siguranță, este preocupat de orice mijloc prin care își poate crește puterea asupra acestor cetățeni. De pildă, sub pretextul „apărării de extremiști”
Așa cum a făcut și Uniunea Europeană, când sub felurite pretexte a introdus și introduce mijloace de control și pedepsire a cetățenilor care nu îi sunt 100% supuși.

Principiul libertății de gândire și exprimare este fundamental.
Atâta vreme cât exprimare nu include violență, trebuie să fie liberă. Este discutabilă admiterea vulgarității (ce înseamnă vulgaritate, cât este admisibilă etc.). Dar, cu siguranță, exprimarea decentă a ideilor nu poate fi interzisă într-o țară liberă, într-un stat liber.
Iar cei care se bucură de asemenea interdicții ori au tendințe de torționari, ori sunt sinucigași inconștienți.

Pr. Mihai-Andrei Aldea