Prima definiţie de dicţionar a operei este aceea de „acţiune conştientă îndreptată spre un anumit scop” [DEX 1996:722].
Ca urmare, opera poate să fie bună sau rea, poate avea scopuri bune sau rele etc.
M-am ferit, cât am putut, de-a lungul anilor, de a face reclamă operelor îndreptate spre rău, mai ales atunci când intenţia rea din spatele lor era vădită. Chiar şi critica începe să devină, de la un punct încolo, inutilă pentru contracararea unor asemenea produse. Ca atunci când un film sau o scriere mustesc de rasism, de fanatism împotriva unei religii, a unui popor sau a unei persoane, de afirmaţii subiective sau/şi total fanteziste etc., etc.
De ce aş scrie împotriva unor asemenea opere? Ca să le fac reclamă? Cel care este om corect va vedea răutatea autorului, răutatea şi nedreptatea din opera sa. Iar cel care nu este corect oricum nu vrea să recunoască adevărul, nici dacă este în faţa lui.
Şi Republica România de astăzi are, ca toate regimurile bolnave, „artişti de curte”, „filosofi de curte”, „cronicari de curte” etc., oameni care sug şi ei, prin supunere faţă de clasa politică, din şuvoiul de bani stors de politicieni la popor. În toate epocile au existat asemenea (ne)oameni care, conştienţi sau nu de limitele talentului lor, dar categoric limitaţi moral, au slujit puterea în schimbul avantajelor: bani, funcţii, promovare şi altele asemenea.
Scriitori mediocri – şi chiar mult sub-mediocri – au fost (şi sunt) promovaţi de felurite regime pentru că le slujesc (aparent) interesul. La fel se întâmplă şi cu anumiţi muzicieni, jurnalişti, filosofi, cineaşti etc.
Ce rost are – mi-am zis mereu – să critici mizeriile pe care le produc?
Pe de-o parte, totdeauna ei ajung la groapa de gunoi a istoriei, oricât de lăudaţi şi promovaţi ar fi de regimul căruia îi aparţin.
Pe de altă parte, conduşi de principiul „cine nu ne laudă ne urăşte”, nu pot înţelege o critică, oricât de îndreptăţită şi delicat făcută, decât drept „agresiune” la care trebuie să răspundă extrem. Sunt asemenea mafioţilor idioţi care îşi arogă dreptul de a-i ataca pe alţii dar se sufocă de indignare dacă aceştia se apără şi ripostează. (Pentru a vedea asemenea cazuri priviţi bine Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul Republicii România; de aproape trei decenii ne tot oferă nenumărate exemple.)
Soluţia mea a fost să încerc să prezint adevărul în domeniile în care l-am putut cunoaşte; încercând să mă feresc de orice poate să pară măcar „atac la persoană”. Astfel încât şi cei care doresc adevărul să-l poată găsi, dar şi cei care au promovat minciuna să aibă loc de întoarcere, de îndreptare.
Aşa cum era de aşteptat, această purtare nu m-a ferit de atacuri dintre cele mai abjecte, de tot felul de denigrări nu foarte rar de-a dreptul demente, de tot felul de minciuni.
Ca singură pildă, o conferinţă în care atrăgeam atenţia asupra faptului că e greşit să dăm vina pe alte naţionalităţi sau etnii pentru starea României – aceasta e în mâinile noastre şi de noi depinde – a fost prezentată de nişte neo-comunişti drept o conferinţă în care aş fi învinuit celelalte naţionalităţi sau etnii pentru starea României! Adică exact pe dos decât spusesem, ceea ce se putea verifica uşor pe înregistrări.
Dar cine mai este interesat de surse, câtă vreme bârfa, vorbirea de rău, calomnia, sunt atât de interesante şi de dorite?
Totuşi, iată, sunt oameni de bună-credinţă ce nu renunţă la încercarea de a îndrepta lucrurile, de a scoate adevărul la iveală. Chiar şi împotriva scriitorilor de curte ai Statului mafiot de astăzi.
Cu mult curaj, Drd. Florin Duţu analizează o carte ce pretinde a-l prezenta pe Părintele Arsenie Boca, dar care în realitate este o denigrare a acestuia şi a altora. Analiza – spre deosebire de carte – este făcută serios, ştiinţific, indicându-se sursele reale, cadrul legal şi dându-se toate elementele necesare pentru a se cunoaşte adevărul. O sinteză excepţional de bine realizată, critica d-lui Florin Duţu dezvăluie rapid răutatea din spatele cărţii şi lipsa de onestitate a autoarei acesteia.
Nivelul de monstruozitate al falsificării făcută de autoarea cărţii (Tatiana Niculescu) se poate măsura prin calomnierea, în aceeaşi lucrare, a Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului. Acesta, care a salvat de la deportare şi moarte zeci de mii de Evrei din Transilvania sudică (românească) în timpul regimului Antonescu, acesta, care a organizat salvarea a mii şi mii de Evrei din nordul Transilvaniei (ocupat de Unguri), este „prezentat” cititorilor prin intermediul unor materiale pornografice bolşevice! Dovedite ca falsuri şi a căror preluare drept „surse” constituie o încălcare a legii şi o lipsă totală de moralitate. Dar se vede limpede că inaugurarea de către Uniunea Europeană a statuii satanistului Karl Marx marchează libera dezlănţuire a pătimaşei iubiri de Comunism a multora! Pentru Tatiana Niculescu, precum şi pentru mulţi alţi îndoctrinaţi comunist, afirmaţiile ocupaţiei sovietice în România şi ale regimurilor bolşevice create de această ocupaţie constituie adevăruri absolute, superioare realităţii, oricât ar fi aceasta de clar documentată.
Insinuările murdare, plagiatul, falsificarea surselor „citate”, preluarea drept „surse credibile” a zvonurilor adunate şi înflorite de informatorii Securităţii (sau pur şi simplu născocite de aceştia) – iată câteva din mijloacele prin care se construieşte caricatura prezentată drept portret de către autoarea amintită. Cel puţin în această operă jurnalista care a scris-o se dovedeşte a fi o mincinoasă; asta pentru că preluarea şi perpetuarea minciunilor se face sistematic, dovedind intenţia. Mai mult, există minciuni ce aparţin direct autoarei, după cum dovedeşte cu surse (reale) d-l Florin Duţu.
Departe de a fi prima lucrare de acest fel a Tatianei Niculescu, opera de calomniere a Părintelui Arsenie Boca se înscrie pe linia unei cerinţe politice neocomuniste: duşmanii de clasă trebuie „demascaţi”, adică, mai cinstit spus, trebuie acoperiţi cu mizerii. Iar primii duşmani de clasă ai Neocomunismului sunt aceiaşi cu cei ai Comunismului: clericii şi credincioşii ortodocşi, mai ales cei care s-au distins ca vieţuire şi operă.
Cu titlul „Tatiana Niculescu romanţează şi falsifică biografia Părintelui Arsenie Boca„, materialul semnat de Florin Duţu încearcă o regăsire a adevărului. O regăsire a adevărului despre felul în care se scrie o lucrare serioasă, despre felul în care se documentează o lucrare serioasă, despre felul în care se scrie biografia unui om. Pentru cine este interesat de corectitudine, de adevăr, mai ales pe subiectul Arsenie Boca, articolul trebuie citit. Dumnezeu să îl întărească pe autor şi să dea autoarei operei calomnioase pocăinţă. (Da, ştiu, nu este o încheiere trendy, nu se potriveşte cu veacul neo-marxist în care ne aflăm!)
Mihai-Andrei Aldea
Răzvan Ursuleanu
România Străveche - Ancient Romania 