Etichetă: Comunism

Extrema stângă şi ura faţă de Creştini. Un caz american

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Extrema stângă şi ura faţă de Creştini. Un caz american

O mică lămurire

Extrema stângă este zona politică ce răspunde pentru cele mai multe crime din istoria omenirii. Este o realitate concretă, factuală. De care Extrema stângă se ascunde sistematic. Fie folosind cele mai absurde scuze, fie declarându-i pe vinovaţi „de dreapta”.

Scuzele ridicole sunt de tipul „sistemul nostru politic nu a fost aplicat corect” (deşi este atât de greşit încât orice formă de aplicare duce la dezastru) ori „s-au făcut şi lucruri bune” (de parcă un asasin violator poate fi scuzat pentru că a vorbit politicos atunci când a prins victima ori i-a aranjat hainele după ce a violat-o şi a ucis-o).

Declararea grupărilor de extremă stânga ca fiind „de dreapta” este şi ea extrem de răspândită şi extrem de eficientă. Poate cele mai celebre cazuri sunt Nazismul şi Fascismul, două forme de Socialism extremist. Numele de „Natzy” ori „Nazi” ori „Nazism” vine de la o prescurtare a numelui Partidului Naţional-Socialist. Da, partidul are chiar în nume denumirea de „Socialist”. Şi totuşi sunt sute de milioane de oameni – dacă nu miliarde – ce cred orbeşte în minciuna că „Nazismul a fost o doctrină de extremă dreapta”. Socialism de dreapta??? Nu, bineînţeles. Nazismul este o doctrină de stânga, de extremă stânga spre a fi mai exacţi. La fel este şi Fascismul. Întemeiat de Benito Mussolini, membru în conducerea Partidului Socialist Italian, expulzat din Elveţia pentru propaganda socialistă furibundă pe care o făcea. Baza politică a Fascismului este identică celei socialiste obişnuite (lupta de clasă şi alte aberaţii), cu singurul specific al înlocuirii globalismului extremist cu un extremism naţionalist. Visul lui Mussolini era un imperiu socialist – sau chiar comunist – italian.

Nu există absolut nicio bază – factuală şi logică – spre a declara aceste grupări „de dreapta”. Însă cum Extrema stângă vrea să scape de răspundere pentru faptele acestor grupări, ce soluţie mai bună poate avea? Le declară „de dreapta” şi le pune în spatele adversarilor politici!

(Atenţie! Faptul că Naziştii şi Fasciştii au fost în conflict cu alte grupări socialiste şi comuniste este firesc pentru Extrema stângă! Unul dintre cele mai mari conflicte politice după Revoluţia Socialistă din Imperiul Rus a fost lupta dintre Bolşevici şi Menşevici, şi unii, şi ceilalţi, de extremă stânga. În România ocupată de Sovietici instaurarea Comunismului a fost urmată nu doar de vânarea celor de dreapta şi de centru, ci şi a Socialiştilor care nu se încadrau exact în linia stalinistă. Etc., etc.)

Cazul Brian Sims

În 6 Mai 2019 a avut loc, în Philadelphia, Pennsylvania, USA, un caz exemplar pentru Extrema stângă. Exemplar atât la nivel de purtare a unei persoane, cât şi al reacţiilor statale şi federale.

Un funcţionar public al Statului Pennsylvania, pe nume Brian Sims, a agresat verbal, repetat, violent, folosind şi gesturi aflat la hotarul agresiunii fizice. (Gândiţi-vă cum v-aţi simţi când cineva ar flutura mâinile, eventual şi un obiect, agresiv, aproape de faţa voastră!) Pe cine a agresat? Pe o femeie în vârstă şi pe mai mulţi adolescenţi. De ce? Pentru că nu îi convenea punctul lor de vedere! Da! Pentru că nu îi convenea punctul lor de vedere!

Printre insultele aruncate femeii în vârstă sunt „neruşinato!”, „dezgustătoareo!”, „să-ţi fie ruşine!”, „rasisto!” etc. Cu toate că acţiunile faţă de această femeie sunt grave – şi constituie infracţiuni în Pennsylvania – funcţionarul public a recidivat. Agresând trei adolescente, nu doar verbal, ci şi prin oferirea de recompensă financiară pentru obţinerea datelor personale ale acestora! Acţiune care, în context, constituie infracţiune federală. Mai ales că ajunge – oferta lui Brian Sims – la forma „Bani pentru oricine obţine datele personale ale acestor femei şi le pune vieţile în primejdie!”. Cerere care constituie absolut clar incitare la infracţiuni printre care şi acelea de atac în formă agravantă (cu ameninţarea vieţii).

Cum a fost pedepsit Brian Sims?
În niciun fel!
Cum?!!? Un funcţionar public agresează verbal, inclusiv prin insulte, comite infracţiuni şi îndeamnă la infracţiuni extrem de grave şi nu este pedepsit???!!!??
Da. Exact aşa.
Cum? De ce?
Pentru că, din nefericire, în foarte multe locuri din SUA sistemul – statul – este controlat de Extrema stângă.

O mică paranteză!
În anii ’80 a circulat în ţările comuniste (Pactul de la Varşovia, CAER) o glumă:

„Un american care dorea să vadă viitorul îşi dă aproape toţi banii unei companii de criogenizare. Este congelat şi se trezeşte după 100 de ani. Iese din clădire şi intră în primul bar: Cine a câştigat războiul rece? Barmanul se uită mirat şi îi răspunde: Noi, bineînţeles! Omul râde bucuros şi cere un wiskey. Barmanul îi întinde paharul şi îi cere plata: Zece ruble, te rog!” (Rubla era moneda URSS)

Această glumă pleacă de la faptul că URSS avea în anii ’80 o veche tradiţie în infiltrarea Occidentului. Şi doctrina comunistă era strecurată pretutindeni, sub cele mai diferite acoperiri – de la „ecologism” la „umanitarism” –, dar şi Comuniştii/Socialiştii se infiltrau pretutindeni. Deja prizonierii români întorşi din Gulag preveneau asupra faptului că Apusul este ţinta unei modelări comuniste sistematice. De fapt şi scrisorile dintre Lenin şi Troţki, dinaintea Primului război mondial, preconizau această cucerire ideologică şi politic-administrativă. De exemplu, aceste scrisori prezintă sexualitatea dezlănţuită, fără niciun fel de limite, drept armă esenţială pentru distrugerea ţărilor capitaliste. Ca urmare, printre primele măsuri comuniste după victoria Revoluţiei Socialiste în Imperiul Rus au fost şi cele care au desfiinţat căsătoria1, au legalizat perversiunile sexuale (în primul rând homosexualitatea şi lezbianismul), au cerut femeilor sovietice să fie cât mai disponibile pentru dorinţele tovarăşilor sovietici etc., etc. Apoi, prin intelectualii de extremă stânga din Germania, Austria, Franţa, Italia, SUA etc. s-au răspândit masiv ideile comuniste. De la „Revoluţia Sexuală” (atât de mult visată de Troţki şi Lenin) până la felurite constructe economice şi sociale comuniste, nenumărate sunt liniile de influenţă astfel apărute.

Una dintre regulile comuniste fundamentale este corectitudinea politică.
Oricine ai fi, chiar şi Troţki, de exemplu, orice ai fi făcut pentru Partid, Comunismul îţi cere mereu să urmezi cu cea mai mare grijă linia Partidului… sau vei fi pedepsit, chiar eliminat.
Abaterile de la linia Partidului au constituit o vină îngrozitoare, au fost o ameninţare cumplită ce a terorizat miliarde de oameni aflaţi în ţările comuniste.

Era o vină pentru care nu existau alte scuze decât cele acceptate de linia Partidului. De exemplu, puteai găsi îndurare dacă te declarai victima unui sabotor, unui propagandist capitalist care, „fără să-ţi dai seama”, te-a „influenţat şi manipulat”. Preferabil era ca acesta să fie din propria familie, sau un prieten. Asta dovedea că „iubeşti Partidul” mai mult decât familia sau prietenii.

Nu mai continui cu descrierea acestei lumi demente. Mai ales pentru că a pus stăpânire foarte mult pe ţările cândva libere.
Şi nu, nu este o deviere de la subiect.
Cazul Brian Sims este exact o demonstraţie de Comunism aplicat!
Sau, altfel spus, de corectitudine politică aplicată!

De ce nu a fost Brian Sims pedepsit pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare, pentru hărţuire, pentru persecutarea unor oameni pe baza apartenenţei religioase, de gen şi de rasă, pentru instigarea la infracţiuni grave ş.a.m.d.? Pentru că el este corect politic, iar victimele sale nu sunt corecte politic! Simplu. Altfel spus, pentru că Statul Pennsylvania este dominat de gândirea şi doctrina comunistă.

Să detaliem?
Brian Sims, în afară de faptul că este funcţionar public mai este şi democrat (din păcate, astăzi democrat în SUA înseamnă aproape totdeauna comunist). Mai mult, este şi homosexual. Ca urmare, are imunitate politică. Perfect comunist! Comunismul plasează apartenenţa de grup atât de sus încât dă imunitate la încălcările de lege motivate ideologic (după linia Partidului, bineînţeles). În Comunismul din SUA (şi UE) apartenenţa lui Brian Sims crează o dublă privilegiere. Ca urmare, nu este pedepsit pentru ceea ce a făcut. Mai ales că victimele… 

Ei bine, victimele sale aparţin de felurite denominaţiuni creştine şi se rugau pentru mamele care fac avort şi pentru copiii ucişi prin avort. Toate acestea sunt crime pentru Comunism! Ca urmare, deşi însuşi funcţionarul public Brian Sims recunoaşte că ce fac victimele sale este perfect legal, conform moralei comuniste el le pedepseşte. Şi Statul Pennsylvania îl susţine!

Spre a înţelege mai bine lucrurile să presupunem că nişte creştini – catolici, protestanţi, ortodocşi etc. – ar merge la nişte homosexuali şi le-ar striga aceleaşi injurii, ar face aceleaşi gesturi şi ar posta pe Twitter aceleaşi mesaje ca Brian Sims. Este evident că ar avea de suportat îndată „presiunea legii”, un val de reacţii politice indignate, interdicţii pe Twitter etc., etc.

Ca o culme a ridicolului şi demenţei comuniste, să adăugăm o pagină din acţiunile lui Brian Sims! După ce hărţuieşte mai multe femei care se aflau în rugăciune lângă clinica de avorturi atacă un bărbat aflat acolo. Cu întrebarea „Ce te face să crezi că este treaba ta să le spui femeilor ce să facă cu trupurile lor?”. Asta după ce agresase mai multe femei pentru ceea ce făceau cu trupurile lor! Să reluăm! Brian Sims agresează mai multe femei pentru că erau, fizic, într-un loc în care el nu voia ca ele să fie – deşi aveau dreptul legal. Şi apoi întreabă pe un bărbat care era împreună cu acele femei „Ce te face să crezi că este treaba ta să le spui femeilor ce să facă cu trupurile lor?”! Păi pune-ţi întâi ţie această întrebare, Brian Sims! Că tocmai ai făcut asta! Aşa este logic!
Sau am putea vorbi de acuzaţiile de ură pe care acelaşi Brian Sims le aduce unor oameni care se roagă în linişte şi îi vorbesc frumos, în vreme ce el urlă, insultă, agresează, îndeamnă la punerea în primejdie a vieţilor acelor oameni. Cum să nu îşi dea seama, logic, de faptul că el este cel care urăşte?

Dar Comunismul este ilogic oricând şi oricum îi convine!
Pentru că primează corectitudinea politică, adică urmarea desăvârşită a liniei Partidului. Şi logica trebuie să i se supună sau să fie suprimată. 

Pretutindeni în SUA (ca şi în restul lumii!) ciuma comunistă se extinde.
Şi sub cele mai absurde pretexte Creştinii sunt persecutaţi. Sistematic.
Iar persecutorii sunt trataţi cu maximă blândeţe, dacă nu cumva sunt chiar recompensaţi.

Majoritatea, în întreaga lume, tace. Şi se asociază, prin tăcere, cu extinderea regimurilor de extremă stânga. Aşa cum s-a făcut înainte de Al doilea război mondial.
Doar că acum va fi mai rău.
Treziţi-vă! Încă se mai poate!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Aici sunt câteva surse despre videoclipul postat iniţial de Brian Sims, despre alte aspecte ale acţiunilor aceluiaşi, despre aşa-zisele scuze ale acestuia etc.

1 Ai boicotat Referendumul pentru familie (2018)? Tovarăşii îţi mulţumesc pentru contribuţia la impunerea Comunismului în România!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Zona de formare a Neamului Românesc după Nicolae Iorga – Cum luptau Românii?

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Dacă este să ne luăm după Nicolae Iorga, harta firească a Românimii – deci a României – ar fi aceasta:

zona-de-formare-a-neamului-romanesc

Este întinderea pe care acest mare istoric o zugrăveşte în mai multe scrieri. Ce-i drept, cu multe şovăieli în privinţa Românilor de la Marea Marmara şi din Asia Mică, dar cu mai puţine în privinţa celor din nordul Mării Negre.

Dacă această hartă vă este necunoscută, cu siguranţă că vă va tulbura. Eventual vi se va părea exagerată, rodul cine ştie cărei închipuiri… Totuşi, etnogeneza Românilor „din Carpaţii Beşkizi în Pelopones şi de la Marea Adriatică la Marea Neagră” este demonstrată de Nicolae Iorga sistematic. Mii de documente şi izvoare arheologice au fost adunate în primele volume din Istoria Românilor pe care autorul amintit le-a închinat „Celor dinainte de noi” şi plămădirii Neamului Românesc. Volume pe care vă îndemnăm să le citiţi – dacă nu le cunoaşteţi deja – spre a câştiga o perspectivă dinainte de Comunism asupra originii Românilor. Desigur, nu este nici pe departe singurul istoric ce a constatat această realitate1, dar glasul său a avut probabil cea mai mare autoritate.

1 A se vedea, de pildă, Gheorghe Zbuchea în [Berciu-Drăghicescu şi Petre, 2004:8 ş.u.], dar şi la profesoarele Adina Berciu-Drăghicescu şi Maria Petre [op. cit.: 9-12], la Th. Capidan, Silviu Dragomir, P. P. Panaitescu etc., etc. Ignorarea acestei realităţi la nivelul manualelor şcolare ţine de slugărnicia clasei politice faţă de factorii externi, egalată doar de dispreţul şi abuzurile faţă de cetăţenii români.„

 

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Despre Religiile Comuniste – câteva repere

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Despre Religiile Comuniste – câteva repere

Religie = (lat.) Legătură (sistem de legături) între om şi o realitate mistic-transcendentă.

Comunism = (fr.) Grup de religii politice – numite şi de stânga – axate ideologic pe sistemul schizofrenic al convingerii că materia este realitatea supremă, că toate relaţiile naturale şi umane se explică strict prin materie, dar şi că, paradoxal, adoptarea acestei convingeri transformă omul şi societatea în entităţi spirituale supreme. Formele cosmetizate ale Comunismului poartă numele de Socialism. Zeităţile fundamentale ale religiilor comuniste sunt ideologii primari ai cultului (regimului) politic (gen Marx+Engles+Lenin pentru Leninism; Marx+Engles+Mao pentru Maoism etc.), în plan secund fiind semizeii creaţi prin urmarea deplină a zeităţilor fundamentale. Judecătorul suprem este, teoretic, Partidul, în realitate casta superioară a membrilor de partid. Deşi toate formele de Comunism se pretind (a) ştiinţifice şi (b) umane, toate regimurile de stânga au dus la dezastre economice, sociale, demografice şi morale.

lenin icoana.jpgLenin, sfântul Comuniştilor Leninişti

Comunismul, în cele câteva forme pe care le-a îndurat România, a lăsat urme foarte adânci în gândirea şi trăirea oamenilor. De foarte multe ori oameni care se declară anti-comunişti acţionează şi gândesc total comunist. Ca urmare, m-am gândit să dau o listă de prejudecăţi, lozinci sau principii comuniste, spre a-i ajuta pe cei care vor să scape de ideologia comunistă.
Pentru cei nehotărâţi, o să amintesc faptul că regimurile comuniste ale secolelor XX-XXI au produs mai multe victime decât au produs toate războaiele purtate de Omenire înainte de anul 1900!
Şi dacă veţi spune „sunt mai mulţi oameni”, voi sublinia că victimele au fost produse de regimurile comuniste, nu de celelalte regimuri politice.

Deci, prezint câteva dintre ideile comuniste (şi purtările comuniste) ce bântuie societatea de astăzi… cu un mic răspuns. Este continuarea muncii de trezire începută de mai multă vreme (printre altele cu eseul Noi suntem de vină, nu politicienii). Nădăjduiesc să fie de folos!

  1. Crezi că ai doar drepturi şi nicio datorie? Minciună comunistă folosită pentru a atrage adepţi; odată instaurat, Comunismul schimbă această paradigmă – pretinzând, totodată, că nu o face.

  2. Crezi că bogaţii sunt răi (pentru că sunt bogaţi)? Minciună comunistă. Oameni buni şi oameni răi sunt la toate nivelurile de avere. Nici bogăţia, nici sărăcia nu fac pe om bun sau rău. Bunătatea sau răutatea ţin de voinţa şi conştiinţa omului.

  3. Crezi că toţi banii bogaţilor trebuie împărţiţi săracilor? Minciună comunistă. (Lămurire: Comunismul chiar ia toţi banii bogaţilor, însă îi ia pentru Partid, iar de ei se bucură cei din clasele conducătoare ale Partidului. Ei pretind că nu sunt bogaţi – şi în unele regimuri, într-adevăr, toate privilegiile le sunt asigurate prin mijlocirea aparatului de partid şi de stat. Însă în realitate sunt nu doar mai privilegiaţi decât bogaţii din celelalte ţări, dar şi infinit mai imorali. Pentru că în vreme ce bogăţia unui om dintr-o ţară normală se întemeiază pe raporturile sănătoase dintre el şi ceilalţi oameni, în Comunism ea se bazează doar pe relaţiile cu conducerea Partidului.)

  4. Crezi că patronul trebuie sau e drept să fie sabotat ori furat? Propagandă comunistă. Sabotajul şi furtul înseamnă distrugerea afacerii din care vă câştigaţi pâinea. Înseamnă, totodată, obişnuirea cu o muncă de proastă calitate. Este o formă de autodistrugere.

  5. Crezi că pentru problemele tale trebuie să răspundă societatea, grupul X, religia Y sau clasa socială Z? Minciună comunistă. Probleme are şi un naufragiat pe o insulă pustie. Adesea, mult mai mari decât cele zilnice ale unui om obişnuit. Iar societatea este aşa cum o facem. Vrei o societate mai bună? Încercă să faci mai mult bine şi să te asociezi cu oamenii care fac bine. Preocuparea continuă pentru greşelile sau păcatele altora nu te va face niciodată sfânt. Nici măcar mai bun. Doar va înmulţi răutatea.

  6. Crezi că ceva este adevărat pentru că aşa a spus un videoclip, aşa ai văzut la televizor, aşa ai citit în ziar? Ideal comunist! Comunismul şi-a dorit să poată construi o societate de oameni care cred orbeşte în ceea ce li se prezintă ca adevăr prin mass-media. Dacă renunţi la căutarea mai multor surse şi la discernământ devii întruchiparea comunistului de rând perfect.

  7. Ştii că mass-media minte, însă crezi în politicienii, vedetele sau ideile promovate masiv de mass-media? Eşti victimă a propagandei comuniste (vezi punctul 6.).

  8. Crezi că ceilalţi sunt de vină pentru defectele tale? Idee comunistă 1000%. Comunismul merge pe ideea că toate problemele sale vin din afară – duşmani, sabotori, trădători etc. Niciodată el nu are vreo vină în dezastrele pe care le produce. Omul care crede că este nerealizat din cauza celorlalţi, că este isteric în trafic din cauza celorlalţi, că este în depresie din cauza celorlalţi etc. este o întruchipare a gândirii comuniste. Dovada – practică, ştiinţifică – a falsităţii totale a acestei gândiri sunt cei care se realizează în acelaşi mediu, sunt calmi în acelaşi trafic, sunt optimişti în aceeaşi societate etc. Desigur, comunistul va găsi „explicaţii” aberante pentru a justifica de ce el are dreptul să fie isteric sau deprimat, cum a fost el şi mai nedreptăţit decât colegii de mediu şi generaţie etc. Fals.

  9. Crezi că familia este rea şi ar trebui defiinţată? Minciună comunistă. Aflată în totală contradicţie cu ştiinţa. Aceasta constată că familia naturală, formată din tată şi mamă, este esenţială pentru buna dezvoltare a copilului. Că familia extinsă, formată din tată, mamă, bunici şi alte rude asigură şanse şi mai mari pentru această bună dezvoltare – şi viaţă împlinită. Că distrugerea familiei extinse de societatea modernă – scop esenţial al Comunismului – a dus la scăderea puternică a şanselor de viitor (şi de fericire) a copiilor. Că distrugerea familiei naturale face extrem de grea creşterea sănătoasă a copiilor şi lasă foarte adesea urme cumplite. Ocrotirea familiei naturale este esenţială pentru o viaţă sănătoasă, echilibrată – ceea ce Comunismul urăşte din toate puterile. Pentru că omul ideal pentru Comunism este cel dezrădăcinat, lipsit de orice repere, care poate fi făcut să găsească în Comunism unicul reper, unica familie. Devenind astfel un sclav perfect.

  10. Crezi că cine crede în Dumnezeu este prost sau îndoctrinat? Idee comunistă. Realitatea contrazice 100% pretenţiile Comunismului de a fi un sistem politic, economic ori social eficient – sau măcar acceptabil. Dimpotrivă, realitatea arată că totdeauna sistemele socialiste ori comuniste au dus la dezastru. Ca urmare, este iraţional să crezi în pretenţiile Comunismului de a descrie realităţi transcendente, când nu poate face faţă nici măcar celor simple, imediate. Ştiinţific vorbind, existenţa lui Dumnezeu nu este contrazisă de absolut nimic şi este dovedită prin extrem de multe fapte (de la primele două principii ale termodinamicii până la faptul că lumea există pe baza unor legi pentru care nu există nicio bază fizică). Poţi să crezi că Dumnezeu nu există, dar asta este doar o credinţă. Însă a crede că cineva este prost ori îndoctrinat pentru că nu are credinţa ta este dovada clară că eşti prost sau îndoctrinat.

  11. Crezi că „Biserica” sau „Religia” trebuie distruse? Idee comunistă. De vreme ce însuşi Comunismul este – după cum recunosc adepţii săi de frunte – un crez – deci o credinţă – este limpede că groaza de „Biserică” sau „Religie” este doar groaza de concurenţă. Altfel spus pentru a ajunge la ideea „crede tot ce-ţi spun” Comunismul încearcă să astupe orice voce care spune altceva. În formele clasice de Comunism această astupare se realiza cu pumnii aparatului de stat (NKVD, KGB, Securitate, Miliţie etc.). Astăzi se merge mai ales pe linşaj, pe instigarea celor îndoctrinaţi împotriva vocilor „necanonice”. Declararea celor care nu se supun ca „răi”, „înapoiaţi”, „duşmani de clasă” etc. şi distrugerea lor publică este o practică veche a Comunismului. Doar că în ţările care nu sunt oficial comuniste (precum Republica România, Republica Franceză, SUA etc.) infiltrarea comunistă a aparatului de stat – şi a legislaţiei – nu este încă totală. Ca urmare, folosirea aparatului de stat de către comunişti este (relativ) limitată, făcând necesară creşterea „urii de clasă” (element comunism fundamental) pe toate liniile convenabile – de la cele de „clasă socială” (tot mai puţin funcţionale astăzi) la cele etnice, rasiale, religioase, culturale etc.

  12. Crezi ar fi bine să ai bani fără să munceşti? Minciună comunistă. Poate părea paradoxal, dar este tipic pentru schizofrenia comunistă, însă în paralel cu aşa-zisul „cult al muncii” Comunismul a dezvoltat şi „cultul odihnei”. Dar munca este, în Comunism, tot mai dureroasă, pentru că este absurdă. Este absurdă, pentru că nu este plătită după valoarea ei, ci după cum hotărăşte Partidul. Este absurdă, pentru că nu aduce nicio împlinire. Este absurdă, pentru că nu este un mijloc pentru creşterea familiei – element pe care Comunismul vrea să-l distrugă. Este absurdă, pentru că nu poate acoperi golurile din suflet decât la cei extrem de pasionaţi de domeniul în care ajung să muncească. Toate aceste motive – şi altele asemenea – transformă în regimurile comuniste munca într-o suferinţă impusă de stat şi care trebuie dusă. Ca urmare, odihna devine un ideal mistic şi pensia – vremea odihnei! – un echivalent al Raiului. Un „rai” cu felurite boli, liste de medicamente şi tratamente şi altele asemenea, dar… cu odihnă! De aici până la ideea unei vieţi petrecute în lenevie mai este doar un pas. Adevărul ştiinţific este însă altul: viaţa fără muncă este nefericită. Comunismul pretinde că triburile polineziene erau fericite prin traiul cu puţină osteneală – fructele creşteau din belşug, oceanul era plin de peşte. Însă nu poate explica războaiele teribile şi canibalismul ce însoţeau această „fericire”. Ca urmare, ascunde aceste laturi ale vieţii polineziene de altădată. Ceea ce nu schimbă realitatea: viaţa fără muncă este nefericită. Da, e bine să ne căutăm o muncă pentru care avem chemare, ce ne împlineşte. Dar chiar şi o muncă mai puţin plăcută este de preferat leneviei, „odihnei” fără capăt şi care nu vine ca urmare a oboselii. Omul fără rost este nefericit. Cel care nu munceşte nu are rost. Deci omul care nu munceşte va fi nefericit. Şi nu sunt alţii de vină pentru asta! (A se vedea punctele dinainte!)

  13. Crezi că existenţa limbilor diferite, etniilor diferite, naţiunilor diferite sau religiilor diferite este cauza războaielor şi conflictelor? Minciună comunistă. Conflicte şi războaie se nasc şi între oameni de aceeaşi limbă, etnie, naţionalitate şi religie. Pace şi bună-înţelegere poate să existe şi între oamenii de limbi, etnii, naţiuni sau religii diferite. În Elveţia au conlucrat – şi conlucrează – Germani, Francezi, Italieni şi Romanşi. Japonia ori SUA au avut războaie civile teribile stârnite între oameni de aceeaşi limbă, etnie, naţionalitate şi religie. Comunismul doreşte nivelarea oamenilor, aducerea lor la acelaşi nivel doar pentru că oamenii nivelaţi sunt slabi şi uşor de controlat. Sunt sclavi. Diferit nu înseamnă obligatoriu rău, nici măcar atunci când sunt diferenţe radicale. În Dobrogea românească turcii şi tătarii musulmani, românii ortodocşi, evreii mozaici, lipovenii bezpopovţi ori de alt rit şi felurite alte neamuri au putut să se înţeleagă bine. Şi să dea, fiecare, un altfel de frumuseţe unui aceluiaşi pământ. Fără Comunism. Împotriva pretenţiilor comuniste. Bunătatea sau răutatea ţin de voinţa şi conştiinţa omului.

  14. Crezi că Statul are dreptul să ia bani – să pună taxe şi impozite – pe tot ce câştigi, pe tot ce ai sau faci? Îndoctrinare comunistă. Statul nu are dreptul să ceară bani decât pentru serviciile pe care le oferă. Şi de la Revoluţia Franceză încoace în tot mai multe părţi ale lumii statul pretinde că oferă mult mai mult decât o face. Şi nu îşi asumă răspunderea pentru ce face greşit, pentru victimele pe care le produce, pentru dezvoltarea pe care o blochează etc. Decât într-o măsură infimă. Ca singur exemplu, Statul se auto-absolvă de datorii de zece până la sute de ori mai repede decât îi absolvă pe cetăţeni. Toată această purtare este o tâlhărie comunistă. La care oamenii colaborează involuntar acceptând ideea că Statul ar avea dreptul să facă aceste lucruri. Nu, nu are. Şi trebuie aduşi la putere oamenii care înţeleg faptul că intrarea în aparatul de stat nu are voie să te scutească de răspundere. Exact invers.

  15. Crezi că este corect să votezi „răul mai mic”? Idee comunistă. Mijloc subtil de propagandă – al serviciilor secrete – prin care se asigura prezenţa la votări formale, inutile. În realitate corect este să votezi un bine, oricât ar fi de mic. Sau să nu votezi. Pentru că votul înseamnă că garantezi pentru omul respectiv că te reprezintă. Te reprezintă răul? Poate doar dacă eşti comunist.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. A se vedea şi Votăm binele fie şi mic… .

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Despre Biserică, misoginie şi Comunism

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Despre Biserică, misoginie şi Comunism

Stânga politică (adică socialiştii şi comuniştii) a fost totdeauna foarte ocupată cu atacurile împotriva Bisericii. Aceasta a fost şi este ţapul ispăşitor preferat, alături, fireşte, de opoziţie – cei doi demoni fără de care stânga politică ar aduce Raiul pe pământ. Evident, în ţări precum Albania Socialistă, Coreea de Nord sau imperiul URSS, deşi au fost eliminate şi Biserica, şi opoziţia, stânga a adus Iadul pe pământ. Pentru că doctrina stângii este în sine rea şi duce, ca urmare, la rău1. În ciuda realităţii, propaganda prinde. Mai ales că atacurile sunt multe şi felurite – după vechiul principiu denigrează, denigrează, până la urmă va rămâne ceva.

Una dintre cele mai inepte acuzaţii aduse de stânga politică Bisericii este aceea de misoginie. Vezi, Marx, Lenin şi Hitler (zeii stângii), au eliberat femeia pe care Biserica o nedreptăţea. Care ar fi misoginia în cauză? Dau trei exemple ale acestei imbecile propagande:

1. Femeia nu poate intra în cler.
2. Femeia trebuie să stea cu capul acoperit în biserică.
3. Femeile sunt silite să stea în partea stângă în biserică.

La baza acestor „acuzaţii” stau atât incultura cât şi iresponsabilitatea.
Cauza dezastrului din România de astăzi este lipsa de răspundere.
Cândva fiecare Român se ştia ostaş al lui Dumnezeu şi al Neamului şi trăia având conştiinţa răspunderii pe care o are, a datoriei pe care o are (desigur, faţă de Dumnezeu şi Neam).
De aici izvora şi răspunderea faţă de Ţară, faţă de familie, faţă de prieteni, faţă de obştea (comunitatea) de care ţinea.

Stânga politică l-a învăţat pe om să fie iresponsabil.
Nu mergea bine ceva?
Erau de vină popii, Biserica, imperialiştii, burghezii, bişniţarii, sabotorii. Niciodată Partidul (Comunist/Socialist), niciodată activiştii, niciodată politica aberantă a stângii.
Şi oamenii s-au învăţat să fie iresponsabili…

Revenirea la bine, la firesc, la sănătos, începe cu asumarea răspunderii, datoriei, rostului.

Fără acestea nu există repere, totul este haos; în primul rând moral – şi de aici şi social, economic, politic etc.

De ce în Ortodoxie femeia nu intră în cler?

1. Dar care este legătura cu subiectul?
Una extrem de strânsă! Pentru că a fi în cler nu este un privilegiu, este o răspundere.
A fi în cler înseamnă a fi gata să slujeşti cu vreme şi fără de vreme, trecând prin nenumărate încercări, ispite şi suferinţe, ca un adevărat ostaş al lui Christos.
Este o cruce foarte grea, chiar dacă minunată. Şi nu toţi pot să o ducă bine, chiar dacă au fost chemaţi să o poarte.

Dumnezeu a lăsat femeii, înainte de preoţia lăsată bărbatului, crucea, răspunderea, datoria şi rostul maternităţii. O slujire la care bărbatul nu poate ajunge! O slujire grea, chiar dacă minunată.
Era oare drept să se mai dea femeii încă o răspundere, o datorie, o cruce?
Dumnezeu a socotit că nu!
Şi dincolo de nebunia celor care îşi închipuie că ştiu mai bine decât Dumnezeu, adevărat este că femeia are destul de dus fără să i se dea ceva în plus.

Stânga, fie din pură răutate, fie din înşelare, şterge răspunderea şi lasă numai cinstea. Însă nu există cinste acolo unde nu este jertfă!
Cinstea preoţiei pe care o au bărbaţii este legată de jertfa impusă de preoţie. Cei care nu îşi asumă jertfa nu devin niciodată clerici buni. Şi vor răspunde pentru această delăsare, pentru această trădare, pentru că nu şi-au făcut datoria!
Dumnezeu a socotit că femeia are parte de destulă jertfă. Şi că nu este bine să i se mai pună în sarcină încă una. Este evident că e corect acest lucru şi că femeia este ocrotită prin această rânduială dumnezeiască.

Totuşi, de dragul discuţiei, să presupunem că preoţia sau clericatul ar fi, cumva, un privilegiu. O perspectivă nu doar îngustă, ci de-a dreptul strâmbă, precum cea care ignoră jertfele ostaşilor oprindu-se la strălucirea uniformei de paradă. Dar, prin reducere la absurd, să o primim ca atare în această discuţie. Dacă preoţia sau clericatul sunt un privilegiu, atunci, evident, şi maternitatea este privilegiu. Dacă cei care cred au o anumită dependenţă de lucrarea clerului, în schimb orice om are o dependenţă absolută de mamă! Fără ea nu poate nici să ia fiinţă, nici să crească până la nivelul ieşirii în lume (adică al naşterii). Ceea ce face privilegiul maternităţii universal, în vreme ce privilegiul clericatului este mult mai redus. Dar! Dar cu toate că teoretic orice bărbat fără probleme grave de sănătate poate deveni cleric, în realitate clericii sunt sub 1% din populaţia masculină! Şi mulţi dintre cei care şi-ar dori să devină clerici nu ajung niciodată la clericat. Pe de altă parte, dacă teoretic orice femeie fără probleme grave de sănătate poate deveni mamă, în realitate majoritatea femeilor care doresc acest lucru îl obţin. Ca să reducem lucrurile şi mai departe la absurd, să presupunem că doar 50% dintre femei ajung la maternitate (aici intră orice concepţie, indiferent de naştere sau avort). Chiar cu această cifră de 50% avem, concret, de peste 50 de ori mai multe femei care se bucură de privilegiul lor decât bărbaţi care se bucură de privilegiul lor. Deci, dacă recurgem la această perspectivă, rezultă că femeile sunt absolut privilegiate.

Deci, din oricare dintre cele două perspective, logic vorbind (ceea ce stânga nu poate face!), nu există nicio nedreptăţire a femeii.

Femeia este nedreptăţită pentru că trebuie să stea cu capul acoperit în Biserică?

2. Există o serie de cauze, clare teologic, pentru care femeia stă cu capul acoperit în Biserică. Aceste motive sunt însă logice doar pentru cei care cred. Pentru cei necredincioşi nu pot avea greutate. Şi totuşi putem, fără să recurgem la teologie, să aflăm dacă, ne-teologic, femeia este sau nu nedreptăţită pentru că trebuie să stea cu capul ascoperit. Cum? Există o obligaţie similară pentru bărbat? Da! Bărbatul este obligat să stea cu capul descoperit! Deci fiecare dintre ei are o asemenea datorie! Adică este egalitate în numărul de datorii. Dar este egalitate şi fiziologic? Nu! Din acest punct de vedere bărbatul este categoric nedreptăţit! Cum aşa?

Voi da un caz real:

Cu mulţi ani în urmă, fiind în vizită la biserica unui alt preot, acesta a ţinut un cuvânt despre cum se cuvine să stăm la rugăciune şi la slujbă. Iar o femeie, auzind că femeia trebuie să stea cu capul acoperit, a strigat „Asta e misoginie!”. Unii dintre cei din biserică au început să râdă, alţii s-au încruntat. Părintele s-a mirat şi i-a zis: „Toată iarna aţi venit cu căciula de blană, pe când nouă, bărbaţilor, ne îngheţau urechile. Care este misoginia?”. Femeia s-a holbat uimită şi, neavând replică, s-a întors şi a plecat. Ca pe toţi stângiştii, nu o interesa adevărul, ci doar lozinca.

Este evident că cererea de a avea capul acoperit este uşoară. E de ajuns să pui o batistă, un batic, o eşarfă, o pălărie, o căciulă – preferabil asortate cu restul ţinutei – şi s-a rezolvat. E frig în biserică? Îţi pui pe cap ceva călduros. Este cald? Îţi pui ceva subţire şi nu ai probleme.
Dar dacă porunca este aceea de a avea capul descoperit, ce faci când este frig? Răspuns: rabzi şi îţi îngheaţă urechile în ultimul hal.

Deci, din oricare dintre cele două perspective, logic vorbind, nu există nicio nedreptăţire a femeii. Cel mult a bărbatului dar, desigur, bărbaţii nu (se) plâng.

Sunt nedreptăţite femeile prin partea în care trebuie să stea în Biserică?

3. Afirmaţia după care femeile „sunt nedreptăţite” prin faptul că stau în partea stângă a bisericii face parte din imbecilităţile teribile – şi teribil de răspândite – ale stângii politice.
Biserica are ca primul între sfinţi pe Maica Domnului.
Iisus Christos, Dumnezeu-Omul, este Capul Bisericii, acesta fiind Trupul Său. Iar Maica Domnului, cea prin care Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, este cel mai mare sfânt al Bisericii.
Pentru că Iisus este Cel care s-a jertfit pe Cruce este şi cel de la Sfântul Altar.
Ca urmare, înspre oameni, Maica Domnului a primit partea cea mai de cinste – şi prin ea toate femeile.
Pentru că locurile de cinste din stânga şi din dreapta se socotesc faţă de Împărat, nu faţă de mulţime! Chiar şi stânga şi dreapta politică au fost concepute în raport cu fotoliul preşedintelui parlamentului (după intrarea în sală ar fi fost exact invers!)2.

Altfel spus, atunci când clericul ce Îl reprezintă pe Dumnezeu priveşte spre popor are femeile de-a dreapta şi bărbaţii de-a stânga!

Ceea ce înseamnă că, departe de a fi nedreptăţite, femeile sunt privilegiate prin poziţia pe care o au în biserică. Datorită Născătoarei de Dumnezeu!
Doar că pentru a înţelege acest lucru ai nevoie de o gândire logică, ancorată în real. Ceea ce stânga politică nu poate avea, căci înseşi bazele sale doctrinare sunt ilogice.

Concluzia e clară: feriţi-vă de Comunism – nu doar că este ilogic şi nerealism până la prostie crasă, dar şi infuzează lipsa de logică şi nerealismul celor care nu se păzesc.

Mihai-Andrei Aldea

1 Scuza „socialismul/comunismul este bun dar este prost aplicat” e total aberantă, ca să nu spun imbecilă. În primul rând, nici socialismul, nici comunismul nu sunt bune nici măcar în teorie. Sună bine declaraţiile de intenţii (adică propagandistice) ale socialismului sau comunismului, nu sistemul propus de socialism ori comunism. Acesta nu este bun, este categoric rău! Doar că cei care pretind că ar fi bun socialismul ori comunismul se gândesc de fapt la declaraţiile propagandistice de tipul „libertate, egalitate, fraternitate”. Fără să înţeleagă felul în care socialismul/comunismul înţeleg idealul în cauză şi mijloacele prin care vor să îl atingă… Cine a studiat doctrinele socialiste ori comuniste înţelege că sunt rele; o dovadă simplă şi ştiinţific imbatabilă fiind rezultatele, totdeauna rele.

2 Atât în Parlamentul Francez (Adunarea Naţională) cât şi în cel britanic s-au definit politic „dreapta” şi „stânga” după locurile ocupate faţă de preşedinte. În dreapta preşedintelui erau conservatorii, în stânga demolatorii… scuze, „inovatorii”. Astfel a apărut definirea poziţiilor de dreapta şi de stânga în politică.

Despre originea răului în societate

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (Isaia 1.17)
„Toate să le cercetaţi, păstraţi ce este bine, feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” (I Tesaloniceni 5.22)

De-a lungul istoriei au existat multe concepte şi instituţii îngrozitoare, ce au rănit foarte mulţi oameni. Cea mai mare sursă a suferinţei omeneşti a fost însă, totdeauna, relativismul moral personal.

Temujin sau Genghis-Han, un psihopat criminal foarte lăudat în ultima vreme, a ucis cel puţin douăzeci de milioane de oameni şi a adus cel puţin 100 de milioane de oameni în sclavie. De ce? Pentru că aşa a vrut! Nu au existat motive politice, economice, religioase ori militare pentru acţiunile sale. Pretextele patetice contemporane – de tipul „a vrut să îşi sature oamenii” – sunt ridicole atât în contextul mărturiilor privind gândurile şi valorile lui Genghis-Han cât şi situaţia practică. Numai după un an de jaf în China oamenii conduşi de Genghis-Han strânseseră averi uriaşe. Nici vorbă să sufere de foame! Ei. Chinezii, însă, au fost aduşi până la canibalism de „eroul” care îi invadase. Erou? Da, însă unul negativ. Ca toţi psihopaţii megalomani, şi Genghis-Han era tolerant cu cei care i se supuneau. Că pentru a ajunge la marea sa toleranţă trebuia să devi un sclav cu moartea deasupra capului… pe cine mai interesează? Tot ce a avut Temujin ca geniu militar sau politic a fost pus în slujba unor pofte dezlănţuite şi contradictorii. De pildă, autorul a nenumărate violuri – nici nu se ştie numărul exact al femeilor pe care le deţinea (da, le deţinea) – era pasionat şi de asceză! Cel care şi-a ucis rude pentru o umbră de bănuială de neascultare a făcut general un duşman care aproape l-a ucis cu o săgeată. „Motivele” invocate de Genghis-Han sunt simple pretexte – dovadă că în contexte similare procedează extrem de diferit… dacă are chef. Pentru că ceea ce l-a condus pe el, de la început şi până la sfârşit, a fost convingerea că ce vrea el trebuie să se facă. Niciun reper moral stabil.

Însă nicio societate nu rezistă fără repere morale stabile.

Romanii s-au ridicat de la o mână de ţărani săraci la o mare putere datorită valorilor morale. Sau, mai bine zis, câtă vreme au avut aceste valori. La început datoria faţă de patrie şi neam erau, pentru ei, absolute. Bogăţia era frumoasă dacă slujea patria şi neamul, altfel devenea otravă. În vremea în care imperialismul grecesc s-a avântat în Italia a aflat că cei pe care încerca să-i cucerească aveau ca aliat Roma. O cetăţuie care fusese vreo două secole sub cizma Imperiului Etrusc. Şi care, uimitor, izbutise să se elibereze… şi începuse să-şi cucerească fostul cuceritor. Trimisul grecilor la Roma s-a izbit de un insucces uluitor. Mitele pe care le pregătise nu au găsit nicio mână care să le primească. Senatorii romani duceau o viaţă spartană. Grecii nu au luat în seamă teama trimisului lor şi au hotărât să-i distrugă pe romani. Ca urmare, statele greceşti implicate au ajuns să fie cucerite de romani. Dar ce se întâmplă după ce grecii, cuceriţi de romani, încep să-i cucerească pe aceştia cultural? Convertindu-i mai ales la hedonism – adică la iubirea de plăceri (trupeşti). Ce se întâmplă? Ţara romanilor slăbeşte şi apoi se prăbuşeşte. Iar partea ei răsăriteană – Imperiul Roman cu capitala la Constantinopole – este, treptat, preluată cultural, politic, economic, religios etc. (Bineînţeles, de greci.)

Otomanii ce practicau un islamism ascetic-militarist au cucerit teritorii întinse pe trei continente. Ungaria a devenit paşalâc, Polonia le-a plătit tribut ca şi Ţările Române, Africa de Nord a fost sub stăpânirea lor, la fel Arabia, Mesopotamia (Irakul), ba chiar şi mult din Caucaz, Sciţia Mare etc. Acest imperiu ce părea imposibil de oprit s-a prăbuşit de asemenea ca urmare a prăbuşirii valorilor morale (şi aici grecii au aplicat aceeaşi metodă ca faţă de romani, dar cu un succes mult mai limitat; condiţiile se schimbaseră).

Peste tot se vede – în toate locurile, în toate timpurile, la toate grupurile omeneşti de la clan la stat – acelaşi lucru: relativismul moral duce la prăbuşire, valorile morale stabile ridică.

Cei care susţin relativismul moral o fac doar pentru că ştiu că fac lucruri rele. Niciun om care vrea sincer să fie bun, să facă binele, nu va susţine relativismul moral. Va susţine un sistem de valori puternic, fie şi chiar numai ca un ideal absolut necesar. Oamenii au nevoie să tindă spre înălţimi! Dar cei care vor să facă răul au nevoie de relativism moral! Acesta este singurul mijloc pentru a bloca sistemul imunitar al societăţii. Cu un sistem de valori morale stabil, societatea se poate apăra de rău. Cu relativism moral şi răul şi binele devin greu identificabile, ba chiar interschimbabile. Nu doar că sistemul imunitar este cel puţin derutat, dar poate fi chiar folosit împotriva binelui (bunilor). Ducând societatea la autodistrugere.

Fenomen, revin, petrecut de nenumărate ori în istoria omenirii.

Şi singura „plasă de siguranţă” a fost comunitatea celor care şi-au păstrat valorile morale. Fie că vorbim despre Comunism, Nazism, Fascism, Leninism, Stalinism ori alte regimuri politice de extremă-stânga, fie că vorbim despre prăbuşirea Imperiului Roman de Apus ori a unor state din Asia, Africa sau Americi, avem, totdeauna, această situaţie.

Dincolo de toată răutatea lumii omul poate să facă binele, să devină bun. Dacă vrea. Şi dacă îşi însuşeşte un bun sistem de valori morale. Pe care să-l urmeze cu statornicie.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea