Prostia care smintește. Ursul este o fiară ce trebuie ținută sub control

1, iulie, 202629, iunie, 2026 Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

PROSTIA CARE SMINTEȘTE

URSUL ESTE O FIARĂ
și trebuie ținut sub control

urs brun 2025-01-14-16-35-03-960x538 — ***Urs brun*** (*Ursus arctos*) în iarnă¹

Mă trag dintr-o familie care a cunoscut și iubit totdeauna sălbăticia, cu respectul și prudența necesare.
Străbunicul meu a bătut codrii și munții României antebelice, apoi a făcut cu familia ocolul României Mari pe bicicletă în 1921; prima asemenea acțiune din istorie.
În vremea în care Administrația Bisericească încă nu impusese erezia interzicerii unor slujbe în capele, mânăstiri sau schituri, străbunii mei se căsătoreau adesea în câte un schit din creierii munților. Slujba fiind uneori făcută de un sfânt – precum Părintele Mihail Bădilă de la Schitul Peștera Ialomicioarei.
Deși am crescut la oraș, am avut fericirea de a merge prin păduri și munți cu părinții din pruncie. Plus de a lucra pământul, căci tata a avut mereu grijă să avem „un petic de grădină” pe care să îl muncească și să îl muncim.

Ca urmare, am cunoscut multe vietăți de mic, printre acestea fiind și ursul carpatin (Ursus arctos arctos, ca denumire generală, subspecia carpatină nefiind încă recunoscută oficial).
Oierii noștri sunt primii care sunt în contact cu ursul, mai înainte de vânători; poate doar pădurarii din Carpați să îi egaleze, mai ales în ultimii ani.
Iar oierii noștri aveau din bătrâni o lege: să lași ursul să își ia partea sa, adică o oaie sau cel mult două pe an. Dacă lua mai mult, se numea urs nărăvit și trebuia doborât.
Aceeași gândire se poate (sau se putea) găsi și la sătenii din locurile cu urși: își au și fiarele acestea partea lor din ceea ce paște pe islaz (pășunea sătească de obște).

Și această gândire a Românului față de fiare (căci și lupul intra în aceeași lege) lămurește de ce ursul, nimicit în toată Europa zis ”civilizată” a rămas peste vremuri în Carpați.²
Ca și vulturii, ca și lupii sau alte asemenea vietăți, urșii au fost nimiciți doar acolo unde a existat prea mult interes „modern”. Acolo unde negustorii germani, mai ales, aveau de făcut bani pe seama vietăților din România – ce-i drept, profitând de snobismul corupt al clasei politice, nimic nou.

Însă în zilele noastre acest echilibru este rupt.
Este rupt din pricina acelorași rasiști, care vin să facă legea în România.
Ei nu văd, nu vor să vadă, că Românii au păstrat vietăți nimicite în Vest și în alte părți.
Ei nu văd, nu vor să vadă, Legea Românească prin care au fost ocrotite de Români vietăți măcelărite de alții.
Ei nu văd, nu vor să vadă, felul în care omul și fiara au putut coexista, uneori violent, majoritar pașnic, în Carpați, în Câmpia Română, pretutindeni unde Românii au avut un cuvânt de spus.
Ei nu văd, nu vor să vadă, felul în care corupția politică determină apariția și acutizarea conflictelor dintre urs și om.³

În rătăcirea lor, promovată agresiv și stupid prin incultura de internet și irealitatea virtuală, mulți dintre ei pretind că urșii au dreptul să atace, să mutileze și să omoare oameni.
La fel cu dușmanii Amendamentului al 2-lea din SUA, și ei fac asta în timp ce sunt protejați de atacurile acestor fiare dacă au vreodată de-a face cu ele. Ei au dreptul să fie apărați de urși, Românii obișnuiți, nu.

Unul dintre cele mai absurde pretexte este că „în pădure (la munte) ursul este la el acasă”. De parcă au consultat actele de proprietate ale urșilor și au constatat că aceștia au hrisoave de la Basarab I sau chiar de la Sfântul Constantin cel Mare!
Asta cu toate că urșii se plimbă de colo-colo, preluând mereu noi teritorii, adesea prin forță⁴.
Asta cu toate că oamenii sunt mai puțini în România decât erau acum treizeci și șapte de ani.
Asta cu toate că „țările civilizate” din care provine ideologia în cauză au incomparabil mai puțini urși decât România!!!

Ca exemplu, Suedia și Norvegia, împreună, au de trei ori mai mult spațiu sălbatic decât România, și au de patru ori mai puțini urși decât România!
Ceea ce înseamnă că Suedia și Norvegia au, în proporție, de douăsprezece ori mai puțini urși decât România!⁵
Dar, cu tot rasismul, dau Românilor lecții pentru ocrotirea urșilor

Ursul se extinde tot mai mult.
Fenomenul ar fi benefic și de laudă dacă s-ar desfășura în spații naturale potrivite pentru urs.
Din nenorocire, ursul se extinde în dauna teritoriilor agricole deja scăzute ca suprafață și întreținute cu multă jertfă de oamenii prea puțin ajutați de stat.
Din nenorocire, ursul se extinde în dauna gospodăriilor.
Și, atenție!, se se extinde în dauna unor localități străvechi!

De exemplu, atacurile urșilor în Sălătrucu au avut ca țintă gospodării dintr-o localitate atestată de aproape 600 (șase sute!) de ani!
De exemplu, atacurile urșilor în Boișoara au avut ca țintă gospodării dintr-o localitate atestată de PESTE 600 (șase sute) de ani!
De exemplu, atacurile urșilor în Titești au avut ca țintă gospodării dintr-o localitate atestată arheologic din vremea Dacilor, a Daco-Romanilor și StrăRomânilor, adică având PESTE 2000 (două mii) de ani!
Toate aceste localități fiind, atenție!, cu populația în scădere (deci nici vorbă de extindere pe „teritoriul ursului”).

Sunt doar trei exemple ce arată foarte clar atât că urșii invadează noi teritorii și vin peste oameni, cât și faptul că mijloacele de apărare pasivă nu funcționează!

Pentru că în mod repetat urșii au trecut peste garduri de zid, peste linii și garduri electrice, peste câinii de pază.

Este de așteptat, pentru că URSUL este o FIARĂ deosebit de periculoasă.

Un exemplu ce ar trebui să lămurească pe toată lumea este faptul că un urs brun ucide un leu (mascul) în cel puțin 9 cazuri din 10.
Și oricine înțelege că este extrem de anormal ca leul să intre în gospodărie, trebuie să înțeleagă faptul că este și mai anormal să intre ursul în gospodărie.⁶

Totuși, în clipa de față, individul pus în funcția de Președinte al României, în numele ong-urilor desprinse de realitate, încearcă să blocheze o lege pentru recoltarea rațională, pentru apărarea localităților de atacurile urșilor.
Nu este o lege împotriva urșilor, dimpotrivă: este o lege care realizează un echilibru între urs și om.

Trebuie să înțelegem realitatea de teroare pe care o trăiesc oamenii de la sate de cel puțin zece ani, uneori de zeci de ani, precum și oamenii din unele orașe din ultima vreme.
Ca exemplu, voi aminti că am cunoscut personal cazuri de pagube produse de urs – de la garduri distruse la miei sau oi ucise – care nu au fost raportate, pentru care nu s-au cerut despăgubiri. Am văzut asemenea cazuri în județe precum Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Neamț, Suceava. Și în condițiile acestea, într-un singur an, 2023-2024, au fost aprobate 5126 dosare de despăgubiri pentru pagubele produse de atacurile urșilor⁷.
În urma acestor atacuri înregistrate s-a constatat că au fost ucise 6275 de oi, miei și berbeci, 2661 de vaci, 432 de porci, 3690 păsări de casă (găini, gâște, rațe, curci etc.) și 2923 de familii de albine.
Este evident că asemenea pierderi, mai ales repetate, aduc oamenii la disperare, la ură față de urs, la măsuri extreme.

Legea este absolut necesară, pentru că în lipsa ei singura apărare pe care oamenii o mai au pentru ei, pentru COPIII LOR, pentru averea lor este… braconajul.
Un braconaj ce nu are ca scop valorificarea animalului, ca în braconajul comun, ci eliminarea unei amenințări, a unei terori permanente, asupra vieții proprii, asupra vieții copiilor și celorlalți oameni dragi, asupra averii – adesea foarte modeste – a oamenilor din zonele vizate de atacurile urșilor.

Zvonurile sunt că se apelează la amestecul de făină cu ghips și boabe de porumb sau grâu, de făină cu sticlă pisată – de asemenea „asezonată” cu boabe sau chiar cu felii de fructe –, la bureți de bucătărie sau de baie sau de spălat mașina îmbibați cu sirop de zahăr sau miere, la bucăți de carne împănate cu cioburi de sticlă, la carne tocată cu antigel și alte asemenea mijloace:
toate producând moartea animalelor în chinuri cumplite!
Foarte dureros fiind și faptul că alături de urșii vizați se întâmplă să consume mâncărurile ucigătoare și viezuri sau alte animale care nu au atacata gospodăriile.

Sunt, metodele amintite mai sus, precum și altele, folosite din disperare.
Disperare produsă de legile aberante zis ecologiste, care transformă România în crescătorie de urși bruni.

Și, mă întorc și atrag atenția: România are proporțional vorbind de douăsprezece ori mai mulți urși decât Scandinavia. Și atrag atenția: specialiștii arată că populația optimă de urși din Românie este de 4000 de exemplare! Ceea ce înseamnă că până și cifrele de tip 6000 de exemplare, masiv subestimative, înseamnă o depășire cu 50% a numărului optim!⁸
Sau aș putea să aduc aminte de faptul că în Croația cota de vânătoare este de 10% la urs. Ceea ce în România ar însemna în acest an circa 1200-1500 de urși de recoltat după cifrele oficiale⁹.

Aici trebuie subliniat că până și acel studiu genetic ce pretinde că ar fi în România lui 2024-2025 între 10419 și 12770 urși bruni subestimează radical populația de urs brun din România. Ca singur exemplu, în Județul Sibiu studiul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pretinde că există 683 de specimene de urs, pe când Direcția Județeană de Mediu Sibiu a consemnat oficial existența a 1319 urși în județ!!! Ceea ce înseamnă aproape de două ori mai mulți urși decât cei anunțați de ministerul în cauză!!!¹⁰
Ceea ce, dacă este paradigmatic pentru toate județele¹¹, înseamnă că România avea în 2025, de fapt, între 20000 și 25000 de urși!
Desigur, o asemenea extrapolare are 50% șanse să fie greșită, ceea ce înseamnă că are 50% șanse să fie adevărată. Însă și dacă ar avea doar 10% șanse să fie adevărată, merită riscat?
Oricare dintre aceste cifre înseamnă mult prea mult și mult prea rău!

Ceea ce mulți nu înțeleg este faptul că densitatea mare de urși dăunează urșilor!
Recoltarea anuală este un mijloc important în păstrarea sănătății speciei, în eliminarea cât mai puțin dureroasă a specimenelor bolnave, slăbite, îmbătrânite. De altfel, exact specimenele care produc majoritatea atacurilor¹².

Alt lucru pe care mulți nu îl înțeleg – până sunt ei înșiși sau cei dragi ai lor în primejdie –, este cât de cumplite sunt atacurile urșilor.
Pentru a nu intra în scenarii de groază, voi aminti doar faptul că

în ultimii zece ani (2016-2026) au fost raportate cca. 300 de atacuri de urs asupra omului, cu peste 20 de morți, adesea în chinuri cumplite, și un număr proporțional de răniți, unii mutilați pe viață

Ca să nu mai amintim de cele peste 14000 de animale și păsări de casă ucise de urși!

Cine crede că așa ceva este normal, că e normal să avem oameni și animale ucise în chinuri și schilodite, are nevoie de psihiatru¹³.
Așa cum au nevoie de psihiatru și cei care aleg să ignore faptele amintite mai sus, producând amplificarea problemelor¹⁴.
Așa cum au nevoie de psiholog sau psihiatru, după caz, adulții care cred că urșii sunt un fel de jucării vii¹⁵.

Iar pentru cei care se folosesc de aceștia pentru că adoră doctrine factual greșite, sau pentru că anumite legi convin unor interese particulare (ce ignoră suferințele uriașe produse de politica lor),
închei cu o cerere care mi se pare de bun simț:

Pentru procentul crescut de atacuri, mutilări și ucideri produse de urși în urma legilor absurde zise de protecție, trebuie să răspundă penal cei care au dat legile prin care urșii se înmulțesc necontrolat.

Mai ales pentru că deși văd efectele cumplite produse de legile lor, nu le îndreaptă.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Am început să scriu acest articol acum câteva săptămâni, pe când CCR încă nu respinsese ”sesizările” neocomuniste ale individului de la Cotroceni¹⁶. Acum, fiind respinse, aș putea răsufla ușurat, știind că multe vieți vor fi salvate. Doar că individul în cauză încă are, prin grija mafiei politice, căi de atacare a legii.

P.P.S. Sper ca cititorul să observe faptul că nu am tratat în rândurile de mai sus problematica raporturilor turism (turiști) versus urși carpatini. Extinderea zonelor turistice în mediul sălbatic, deși nu atât de mare pe cât se pretinde în discuții amatoriste, este o realitate (Analiza bonității…, 53-54 ș.cl.). Din păcate, în urma presiunii exercitate în asemenea cazuri, au de suferit aproape totdeauna oameni nevinovați, nu cei care produc în realitate problemele.
Am inclus în bibliografie un șir de raportări de apariții ale urșilor în zona Sibiului, pentru ca cititorul (dornic să cunoască) adevărul să înțeleagă teroarea reală în care trăiesc oamenii din zonele afectate de expansiunea acestor animale. Astfel încât să poată înțelege și faptul că folosirea termenului de teroare sau a altora similari nu este o figură de stil, o exprimare emoțională sau altceva de acest fel: este redarea concretă a realității.
Este evident că mențiunile jurnalistice din bibliografie au, în afară de rostul amintit deja, o valoare de exemplu, completând imaginea de obicei abstractă și idealizată, edulcorată sau eufemistică, din textele oficiale (în care prea des se vorbește atât de mult despre cum ar fi bine încât se acoperă ceea ce se întâmplă concret). Același rost îl au și statisticile clare privind animalele și păsările ucise (adesea în chinuri cumplite) de urșii în expansiune.

Note

Preluare https://pixnio.com/ro/media/maro-urs-ursul-brun-faunei-salbatice-animale, royalty free și modelat cu IA (reducere de albastru și creștere cu 6% a contrastului) spre a reveni mai aproape de imaginea naturală. ↩︎
Cu durere trebuie subliniat faptul – pe care îl consider o evidentă formă de rasism, de obicei inconștient, deci împământenit – că toate studiile sau materialele mai noi (post 1989 și chiar mai vechi) ignoră sistematic observarea și prezentarea relațiilor tradiționale dintre Români și ursul brun. Chiar lucrări altfel de excepție – precum (Pop, 2019), au, ca urmare a tendinței aproape universale din domeniu, reflexul acestei ignorări. Ceea ce aduce uriașe prejudicii eforturilor de armonizare a politicii de ocrotire a naturii – în speță, a ursului carpatin – cu oamenii locului – a căror cultură străveche este evident disprețuită până la anulare. Este unul dintre motivele pentru care am prezentat în bibliografie câteva dintre cărțile lui Ionel Pop, lucrări în care apar sclipiri din cultura străveche amintită. ↩︎
A se vedea, pentru aceste afirmații – mult mai puțin emoționale și mult mai mult concrete decât pare la o primă lectură – atât nota anterioară, cât și descrierea oficială a rasismului de către Organizația Națiunilor Unite la adresa https://www.ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/international-convention-elimination-all-forms-racial (ultima accesare 26.06.2026). ↩︎
Există naivitatea de a crede și declara urșii drept „animale teritoriale”. În realitate, ursul are un teritoriu de vânătoare dacă îl poate apăra de alți urși. Altfel un urs mai puternic îl va goni de acolo. Ceea ce îl va forța pe ursul izgonit să își găsească alt teritoriu. Fenomenul de migrare este cu atât mai accentuat cu cât sunt resurse mai mult, respectiv există mai mulți pui. În aceste cazuri unele exemplare, excepțional de puternice, își păstrează teritoriul mai multă vreme, dar în paralel exemplarele tinere se răspândesc în număr semnificativ pe întinderi tot mai mari. Altfel spus, cuceresc noi teritorii sau încearcă să o facă. ↩︎
O să plec întâi de la un fapt important: Guvernul minte public, oferind date contradictorii. Astfel, în Proiectul Carpasit…, patronat de Guvernul Românie, se pretinde că în Carpați (sic!) ar fi „> 7.000 urși”. Exprimarea manipulatoare este un mijloc de acoperire juridică, de vreme ce „mai mult decât 7000” poate să fie orice număr de la 7000.1 până la infinit. Mai departe în text se poate constata că singura cifră, estimativă, este din 2016 (cu o marjă de eroare de peste 10%). În Ursul brun și noi…, se pretinde că „ultima estimare a populației de urs a fost realizată în anul 2016 și a relatat un nr. de 6.300 de indivizi”. Afirmația vine în contradicție cu sursa anterioară, dar și cu Raportul sintetic… oferit de Ministerul Mediului. Aici se afirmă, printre altele, că „în 2022, datele Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor indicau un total de 7.814 urși”, respectiv că estimarea pentru 2025 este de „un minimum de 10.419 indivizi” (Raportul sintetic…, p. 64). Faptul că unele dintre site-urile guverno-ong-iste au o scuză aproape invizibilă (de tipul „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a UE sau Guvernului”) este total invalidă practic: oamenii citesc și văd partea de sus, unde apar siglele UE și Guvernului României, citesc textul și, evident, în uriașă majoritate nu mai citesc mărunțișurile de la sfârșitul paginii (unde apare ”scuza” amintită). În mod evident ideea remanentă este a girării de către instituții a textului. Ca exemplu sublim de contrazicere, să vedem că în textul oficial numit Rezultate preliminare privind populația de urs brun din România Ministerul Mediului declară că în România „trăiesc între 10.419 și 12.770 de exemplare de urs brun”. Individul de la Cotroceni dă vina pe legiuitori pentru faptul că nu există o numărătoare precisă (care este însă posibilă doar la un număr mic de exemplare), cu toate că asemenea numărători țin de Guvernul României. Care, iată, se contrazice sistematic: acolo unde patronează ong-uri cifrele oferite sunt aproape jumătate din cele oferite de instituțiile de stat. ↩︎
Comparația este necesară datorită raporturilor psihologice dintre imaginea ursului și, respectiv, leului în mentalul colectiv. Ursul este privit, mai ales în zonele cu un contact redus cu acesta, ca simpatic, drăguț, drăgălaș etc. (ceea ce explică și înclinația multora de a hrăni urșii de pe marginea drumului, inclusiv din mână). În timp ce leul este privit, mult mai corect, drept un prădător periculos. Așa cum este firesc să fie privit și ursul brun, fapt care prea des este ignorat. ↩︎
A se vedea Raportul sintetic al studiului privind zonarea managementului speciei urs brun, Ministerul Mediului, București, Noiembrie 2025, p. 64-65. ↩︎
Conform ANAP și INCDS ”Marin Drăcea”, în Anexa Plan de acțiune urs, p. 4. ↩︎
Acum un an se estimau pentru 2024 cca. 13,000 de exemplare urs. Dată fiind natalitatea crescută (4 pui de ursoaică, mortalitate infantilă foarte scăzută), o estimare de 15-18 mii exemplare în 2026 este conservatoare. Făcând un calcul privind cifrele oficiale, de cca. 6000 urși carpatini în 2016 și, respectiv, cca. 12000 urși în 2024, avem la o creștere liniară cel puțin 13500 de urși în 2026 (acestea fiind estimările oferite de presa mai ales internațională), sau la o creștere exponențială peste 14000 de urși bruni (număr ce pare mult mai apropiat de constatările din teren). ↩︎
Cf. (Blaga, 2026 a), (Câmpean, 2026 b) și (Pleșa, 2026 a). ↩︎
Merită menționat faptul că, de pildă, în Bistrița-Năsăud – cf. (Mazilu, 2026 a) – sunt de șapte ori mai mulți decât nivelul considerat optim (adică 1121 față de 156), și, după studiul genetic, ar trebui să aibă cca. 800 de urși, ceea ce este mult sub numărul real, dar fără să atingă procentul de 50%. Ca urmare exemplul dat în test este strict un exercițiu de proiecție și trebuie luat la această valoare. ↩︎
Sunt informații elementare, pe care le are orice persoană care studiază etologia și ecologia ursului. Ceea ce înseamnă că ignorarea acestor informații este intenționată – atât la nivel de ong-uri, cât și la nivel politic, mai ales că necunoașterea legilor etologice și ecologice nu justifică încălcarea lor, nu-i așa? ↩︎
Pentru a nu se crede că invocarea psihiatrului pentru asemenea comportamente și declarații este subiectivă, propunem consultarea unor lucrări de specialitate precum (Buckels, Jones și Paulhus, 2013), (Bandura et alii, 1996), (Bandura, 1999) etc. Se va putea constata astfel că fraza noastră descrie sintetic o realitate tragică. ↩︎
Aici intrând și criminalii care hrănesc urșii din mașină – sau, cu o prostie abisală, chiar în afara mașinii. Deși sunt panouri care avertizează că așa ceva este interzis. Deși sunt oameni uciși sau mutilați cumplit în urma acestor acțiuni. Etc. ↩︎
O referință de specialitate la (Cartmill, 1993). În toate trei cazurile amintite în text nevoia de psihiatru sau de psiholog este o realitate concretă, pe care o constatăm ca atare. ↩︎
Cf. articolului CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan… ↩︎

Scurtă bibliografie selectivă

*** Analiza bonității habitatului ursului brun la nivel național prin prisma dezvoltării socio-economice din ultimul deceniu din România, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea” – INCDS, Editura Silvică, Voluntari, 2021
*** Anexa Plan de acțiune urs, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Guvernul României, Martie 2018, online la adresa https://ananp.gov.ro/wp-content/uploads/2018-04-17_Anexa-Plan-de-ac%C8%9Biune-urs-martie-2018_MINISTERUL-MEDIULUI.pdf, ultima accesare 26.06.2026
*** Atacurile urșilor se înmulțesc în România: o femeie a murit în Bistrița-Năsăud, iar un bărbat a fost rănit în Covasna, tvrinfo.ro, 9 Mai 2026, online la https://tvrinfo.ro/atacurile-ursilor-se-inmultesc-in-romania-o-femeie-a-murit-in-bistrita-nasaud-iar-un-barbat-a-fost-ranit-in-covasna/, ultima accesare 26.06.2026
*** CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan privind legea cotelor pentru ursul brun. Dublarea numărului de exemplare care pot fi extrase, liberă, REALITATEA.NET, 24 Iunie 2026, online la adresa https://www.realitatea.net/stiri/justitie/ccr-a-respins-sesizarea-lui-nicusor-dan-privind-legea-cotelor-pentru-ursul-brun-dublarea-numarului-de-exemplare-care-pot-fi-extrase-libera-eynttt, ultima accesare 26.06.2006
*** Proiectul Carpasit. Ursus arctos, Urs brun, Guvernul României, Fundația Carpați / Carpathian Wildlife Foundation, Carpasit, Asociația pentru Educație și Conservarea Naturii AECN, online la adresa https://carpasit.fundatiacarpati.ro/urs-brun/, ultima accesare 26.06.2026
*** Raportul sintetic al studiului privind zonarea managementului speciei urs brun, Ministerul Mediului, București, Noiembrie 2025, online la adresa https://mmediu.ro/storage/2025/12/Raportul-sintetic-al-studiului-privind-zonarea-managementului-speciei-urs-brun.pdf, consultat ultima dată pe 26.06.2026
*** Rezultate preliminare privind populația de urs brun din România, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, 10 Aprilie 2025, la adresa online https://mmediu.ro/comunicare/comunicate-de-presa/ref-rezultate-preliminare-privind-populatia-de-urs-brun-din-romania/, ultima accesare 26.06.2026
*** Ursul brun și noi : Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România : COD SMIS 319056, Guvernul României, cofinanțat de UE, online la https://www.ursulbrunsinoi.ro/, ultima accesare din 26.06.2026
*** Ursul care apare frecvent în satul Bichigiu nu a putut fi împușcat, tvrinfo.ro, 22 Mai 2026, online la adresa https://tvrinfo.ro/ursul-care-apare-frecvent-in-satul-bichigiu-nu-a-putut-fi-impuscat/, ultima accesare din 26.06.2026
Bandura, A., Barbaranelli, C., Caprara, G. V., și Pastorelli, C. (1996) Mechanisms of moral disengagement in the exercise of moral agency, în Journal of Personality and Social Psychology, 71(2), 364–374
Bandura, A. (1999) Moral disengagement in the perpetration of inhumanities, în Personality and Social Psychology Review, 3, 193-209
Blaga, Călin (2026 a) Când „știința” nu închide disputa: studiul genetic al urșilor, criticile specialiștilor și cazul exploziv al județului Sibiu, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 3 Aprilie 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/04/03/studiu-genetic-ursi/, ultima accesare 26.06.2026
Blaga, Călin (2026 b) Pui de urs semnalat pe străzile comunei Șeica Mică. Primăria avertizează localnicii să nu se apropie de animal, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 17 Mai 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/05/17/pui-urs/, ultima accesare 26.06.2026
Blaga, Călin (2026 c) Primarul din Hoghilag, după tragedia de la Prod (Sibiu): „Acționăm pompieristic. Populația de urși trebuie ținută sub control pe termen lung”, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, https://sibiuindependent.ro/2026/06/06/atac-urs-prod/, ultima accesare 26.06.2026
Buckels, E. E., Jones, D. N., & Paulhus, D. L. (2013) Behavioral confirmation of everyday sadism, în Psychological Science, 24(11), 2201–2209
Borcea, Ștefan (2026) Bărbat ucis de urs, la ieșirea dintr-o localitate din Sibiu. Primar: „acționăm pompieristic”, adevărul.ro, 06.06.2026, https://adevarul.ro/stiri-locale/sibiu/barbat-ucis-de-urs-la-iesirea-dintr-o-localitate-2534747.html, ultima accesare 26.06.2026
Cartmill, M. (1993) A View to a Death in the Morning: Hunting and Nature through History, Harvard University Press, Cambridge and London, accesibilă și online la adresa https://archive.org/details/viewtodeathinmor0000cart/page/n5/mode/2up (ultima accesare 26.06.2026)
Câmpean, Oana (2026 a) Un urs este prezent în comuna Șelimbăr. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 16 Februarie 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/02/16/un-urs-este-prezent-in-comuna-selimbar-autoritatile-au-emis-mesaj-ro-alert/, ultima accesare din 26.06.2026
Câmpean, Oana (2026 b) Populația de urși din Sibiu, în creștere constantă cu peste 1.300 de exemplare în anul 2025!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 31 Martie 2026, la adresa online https://sibiuindependent.ro/2026/03/31/populatia-ursi/, ultima accesare din 26.06.2026
Câmpean, Oana (2026 c) Un urs a fost văzut în Cisnădioara. Jandarmii sibieni au intervenit!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 17 Aprilie 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/04/14/urs-cisnadioara/, ultima accesare pe 26.06.2026
Câmpean, Oana (2026 d) Dronele, noua prioritate pentru Jandarmeria Sibiu în misiunile de căutare și monitorizarea urșilor!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 17 Aprilie 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/04/22/drone-jandarmeria-sibiu/, ultima accesare pe 26.06.2026
Câmpean, Oana (2026 e) Un urs a fost semnalat la ieșirea din Sibiu spre Cisnădioara. Jandarmii sibieni au intervenit!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 27 Aprilie 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/04/27/urs-sibiu/, ultima accesare 26.06.2026
Câmpean, Oana (2026 f) Alertă în Cartierul Arhitecților în zona fermei Seviș: Un urs a fost alungat de câini, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 27 Aprilie 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/04/27/urs-cartierul-arhitectilor/, ultima accesare pe 26.06.2026
Câmpean, Oana (2026 g) Bilanțul prezenței urșilor în județul Sibiu: 10 intervenții ale jandarmilor sibieni într-o singură săptămână!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/05/04/ursi-judetul-sibiu/, ultima accesare din 26.06.2026
Câmpean, Oana (2026 h) Un urs a fost observat în această dimineață în Cisnădie!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 22 Mai 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/05/22/un-urs-a-fost-observat-in-aceasta-dimineata-in-cisnadie/, ultima accesare 26.06.2026
Cociu, Mihail (1982) Tainele comportamentului animal, Editura Albatros, București
Cociu, Mihail (1985) S-a întâmplat la Zoo, Editura Albatros, București
Cociu, Mihail (1999) Etologie. Comportamentul animal, Editura ALL, București
Georgescu, Mitică (1989) Mamiferele sălbatice din România, Ed. Albatros, București
Mazilu, Petruț (2025) Bărbat din Neamț ajunge la spital după ce a fost mușcat de urs, Antena Satelor, Radio România, 23 Iunie 2025, online la https://www.antenasatelor.ro/viata-la-tara/stiri-locale/barbat-din-neamt-ajunge-la-spital-dupa-ce-a-fost-muscat-de-urs-id40471.html, ultima accesare pe 26.06.2026
Mazilu, Petruț (2026 a) Bistrița-Năsăud are de șapte ori mai mulți urși decât nivelul considerat optim, Antena Satelor, Radio România, 5 Iunie 2026, online la https://www.antenasatelor.ro/viata-la-tara/stiri-locale/bistrita-nasaud-are-de-sapte-ori-mai-multi-ursi-decat-nivelul-considerat-optim-id43621.html, ultima accesare 26.06.2026
Mazilu, Petruț (2026 b) Romsilva confirmă suprapopularea fondului de urși în zona Arefu, în cazul motociclistului ucis, Antena Satelor, Radio România, 3 Iulie 2026, online la adresa https://www.antenasatelor.ro/viata-la-tara/stiri-locale/romsilva-confirma-suprapopularea-fondului-de-ursi-in-zona-arefu-in-cazul-motociclistului-ucis-id40618.html, ultima accesare în 26.06.2026
Mitrache, Daciana (2022 a) Dramele muntenilor terorizați de urși: „Creștem animale pentru fiarele sălbatice”, adevărul.ro, 13.07.2022, online la https://adevarul.ro/stiri-locale/ramnicu-valcea/dramele-muntenilor-terorizati-de-ursi-crestem-2178580.html, ultima accesare 26.06.2026
Mitrache, Daciana (2022 b) Ursul carpatin, specie pe cale de dispariție, dar care în România s-a înmulțit prea mult, adevărul.ro, 21.07.2022, online la https://adevarul.ro/stiri-locale/ramnicu-valcea/ursul-carpatin-specie-pe-cale-de-disparitie-dar-2180112.html, ultima accesare 26.06.2026
Pleșa, Andrei (2026 a) Numărul real al urșilor din județul Sibiu: subiect de dispută, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 1 Aprilie 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/04/01/ursi-sibiu/, ultima accesare 26.06.2026
Pleșa, Andrei (2026 b) Alertă de urs la Scoreiu pe strada Principală!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 16 Mai 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/05/16/alerta-urs/, ultima accesare 26.06.2026
Pleșa, Andrei (2026 c) Urs semnalat în cartierul Lazaret din Sibiu, pe malul Cibinului, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 17 Iunie 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/06/17/urs-sibiu-2/, ultima accesare 26.06.2026
Pleșa, Andrei (2026) Ultimele informații despre starea șefului Salvamont Predeal, atacat de urs la sfârșitul lui martie. „Va fi supus unei noi intervenții chirurgicale”, Ziare.Com, 6 Iunie 2025, online la adresa https://ziare.com/seful-salvamont-predeal/ultimele-informatii-despre-starea-sefului-salvamont-atacat-urs-1946182, ultima accesare 26.06.2026
Pop, Ioan-Mihai (2019) Conservarea ursului brun în Carpații Orientali -rezumat-, Școala Doctorală în Geografie, Facultatea de Geografie ”Simion Mehedinți – Natură și Dezvoltare Durabilă”, Universitatea din București
Pop, Ionel și Homei, Vasile (1973) Mamifere din România, vol. I-II, Ed. Științifică, București
Pop, Ionel (1959) Din fauna noastră, Editura Științifică, București
Pop, Ionel (1960) Întâlniri cu animale, Editura Științifică, București
Pop, Ionel (1968) Instantanee din viața animalelor, Editura Științifică, București
Pop, Ionel (1969) Vânătorul și natura, Editura Științifică, București
Pop, Ionel (1972) De la urs la pănțăruș, Editura Ion Creangă, București
Pop, Ionel (1982) Priviri în atelierul naturii, Editura Ion Creangă, București
Pop, Ionel (1986) Povestiri vânătorești, Editura Ion Creangă, București
Ștețca, Gheorghe și Morea, Adriana (2018) Etologie. Comportamentul animalelor, Editura Risoprint, Cluj-Napoca

21 de rubini. Ce rămâne după atacuri

13, mai, 202414, mai, 2024 Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Alexandra Măceșanu a sunat de cinci ori la 112. A fost tratată cu dispreț, luată în râs, ba chiar batjocorită de lucrătorii acestui servici. Deși cei care au avut această atitudine sunt complici la chinurile și moartea fetei, au fost acoperiți de sistem.
Oare înțelegi, cititorule, răutatea demonică a scenei?
O fată speriată, care a fost deja violată de bestia care a răpit-o, sună să ceară ajutorul. Iar angajații cetățenilor, cei plătiți de părinții Alexandrei și de fiecare dintre noi, își bat joc de ea! Atât de perfect, încât dispare cu desăvârșire – fie aruncată în Dunăre, fie trecută peste Dunăre la structurile mafiote, amândouă pistele evidente fiind sistematic ocolite de autorități și presa afiliată statului.
Și, cu tot scandalul mediatic, până astăzi vinovații sunt necunoscuți și nepedepsiți, cu excepția monstrului aflat la vedere, care a avut grijă să nu vorbească despre complici și șefi.

De ce aduc aminte de acest „film” pe care toți vor să îl uite?
Vor să îl uite, în timp ce Alexandra Măceșanu putrezește în Dunăre sau în alte locuri, ori este încă torturată în cine știe ce bordel-pușcărie.
Aduc aminte de acest „film” pentru că este izvorât din aceeași corupție a fiecăruia. Din care vine și tragedia Alexandrei Măceșanu, și tragedia pe care Ciprian Mega a înfățișat-o și în 21 de rubini.
Și aici este adevărata durere: toți cei care urlă împotriva filmului s-au recunoscut în el, indiferent dacă au sinceritatea să o recunoască sau nu.

Am citit o mulțime de atacuri și cele câteva critici negative față de 21 de rubini.
Argumentele atacatorilor sau criticilor sunt de două feluri: politice și „de gust”.

Cele politice se pot mărgini la concepția comună Bolșevicilor, Naziștilor, Fasciștilor, Khmerilor Roșii sau oricăror alți extremiști de Stânga: „a spune că există greșeli sau lucruri rele în sistem/Partid este un act de sabotaj, o trădare, o slujire a dușmanului (poporului)”. Concepția este pe cât de abjectă, pe atât de prostească. Și are, după cum am mai amintit, un efect contrar: înmulțește răul interior până la prăbușire.
Această concepție pretinde că filmul 21 de rubini, pentru că oglindește corupția din România și influențele corupte venite din UE sau SUA ar fi, prin aceasta, „pro-rus” ori „filo-rus”. Și pe această concepție (repet, prezentă identic la Naziști, Fasciști, Bolșevici etc.) au loc felurite speculații, răstălmăciri, răsuciri care să îndreptățească acuzațiile.
Ceea ce întărește filmul 21 de rubini este exact faptul că asemenea acuzații vin de la pretinși iubitori ai Bisericii, ai lui Dumnezeu, ai libertății, ai adevărului… Același limbaj al minciunii ca în film, de la dulcegăria perversă a „Părintelui Porumbacu” la acuzațiile furioase ale „Părintelui Desagă”. Și dau exemple aceste personaje tocmai pentru că mulți dintre atacatorii furibunzi, orbi și îndârjiți, sunt siguri că sunt ai Bisericii. Și sunt siguri că o apără apărându-i „dreptul la corupție”. Desigur, Dumnezeu spune altceva, dar oare nu știu oamenii mai bine decât Dumnezeu de la cădere și până astăzi?
Sub un pretext sau altul, sub o răstălmăcire sau alta, totul se întoarce, iar și iar, la aceeași idee: „cine arată că există greșeli sau răutăți în sistem este dușman, trădător, vândut”.
Tragi-comic este că unii dintre „marii moraliști” au căutat (și găsit) cele mai fățarnice scuze pentru faptul că Iuliu Maniu a fost agent străin, inclusiv atunci când era în poziții decisive în stat. Dar acum, dintr-o dată, se revarsă din ei spume „patriotice” pentru că filmul „ar putea fi interpretat într-o cheie anti-românească”. Ce să vezi! Mai rămâne să îi vedem – și, deși m-ar durea pentru ei, nu m-ar mira – că Îl atacă pe Dumnezeu pentru că unii au interpretat Evangheliile, Legea Iubirii, ca argument pentru arderi pe rug.

Sunt și criticile furibunde pe motiv că „mie nu mi-a plăcut”.
Avem în ele o tragică absolutizare a gustului personal. Tragică, pentru că face parte din înclinațiile totalitariste și susține totalitarismul.
Strămoșii Romani spuneau de gustibus et coloribus non est disputandum. Adică despre gusturi și culori nu se dispută (nu se fac dispute).
Dacă spune cineva
„Mie filmul mi s-a părut haotic”,
e zadarnic să îl contrazic doar pentru că mie mi s-a părut foarte clar.
Dacă cineva spune
„Mie filmul mi s-a părut de neînțeles”
aș greși teribil dacă aș avea replica
„Mie mi s-a părut ușor de înțeles”.
Fiecare două asemenea poziții sunt personale și, implicit, subiective.
Pentru unii picturile sau desenele lui Picasso sunt minunate; mie mi se par prostești. Dar nu am stat niciodată să conving pe cineva că ar fi prostești operele lui Picasso: fiecare cu gusturile lui. Ție îți plac? Mă bucur pentru tine! Mie nu, și nu văd pentru ce aș încerca să îți impun gustul meu, sau tu să mi-l impui pe al tău.
Există, desigur, unele criterii absolute: cele care țin de Învățătura lui Dumnezeu.
Doar că „mie îmi place” sau „mie nu îmi place” nu țin, în asemenea cazuri, de Învățătura lui Dumnezeu,
Ca să dau alt exemplu – pentru cei care nu-l pot digera pe Picasso –, există oameni care iubesc bujorii, dar am întâlnit oameni cărora li se par urâți. Puțini, sau mai puțini, dar sunt. Ar fi absolut absurd să încerc să conving pe cineva căruia nu îi plac bujorii că ar trebui să-i iubească. Eventual la fel ca pe mușcatele cu care și-a umplut ferestrele.
Chiar dacă cei mai mulți oameni plac sau iubesc bujorii, este de înțeles că alții au alte gusturi.

Ca urmare, criticile furibunde și absolutizatoare construite pe ideea „mie nu mi-a plăcut” sau „mi s-a părut de neînțeles” au valoare de promovare a totalitarismului.
Mai ales când în loc de „mie nu mi-a plăcut” sau „mie mi s-a părut de neînțeles” se pretinde că „filmul este urât”, „filmul este de neînțeles”. Căci este o arogantă transformare a părerilor sau gusturilor personale în adevăruri absolute.

Și mai extremistă este insultarea celor de altă părere.
Ca cei care au spus „doar perverșilor le poate plăcea” sau „doar nebunii găsesc aici o logică”.
În revers ar fi cei care ar spune „nu-ți place pentru că nu ai gust” ori „ți se pare haotic pentru că ești prea prost ca să îi înțelegi logica”.

Din fericire pentru 21 de rubini, sau pentru conștiința noastră, nu am găsit încă, între oamenii care îl apreciază, niciun entuziasm deșănțat, nicio înfierare a celor de altă părere.
Am găsit, da, unele critici aspre ale atacurilor deșănțate împotriva filmului. Puține, de altfel, în tonul general al celor care îl apreciază. Și de înțeles în fața violenței de limbaj care a ajuns deja la nivelul patologiei bolșevic-naziste.
Căci, trist dar real, printre cei care nu plac 21 de rubini uriașa majoritate a reacțiilor și materialelor sunt violente, absolutiste, pline de acuzații foarte grave aruncate cu fanatism.
Deosebirea de atitudine este uriașă.
Iar dacă cineva crede că spune multe deosebirea de atitudine între liniștea susținătorilor filmului și spumegările furioase ale denigratorilor, poate că are dreptate.

Dar ce rămâne după atâtea atacuri?
Ce a rămas și după atacurile asupra altor mari filme din istorie: un film mare, un reper cinematografic.
Un film care, ca realizare, a știut să mizeze pe talentul actoricesc al interpreților, talent valorificat la un nivel rar întâlnit.
În scena întâlnirii dintre părinții lui George și Părintele Porumbacu, de pildă, bogăția exprimării gestuale a celor trei actori este superbă și prețioasă inclusiv prin raritate. Dacă aș fi actor, aș regreta teribil pierderea unei asemenea ocazii. Un film în care jocul actorilor să fie mereu în prim-plan, să fie cheia filmului, este mai mult decât valoros pentru fiecare dintre cei care joacă.
Filmul 21 de rubini este prețios prin, paradoxal, inocență. Pe rând, George, Părintele Alexie și Nina, sora lui George, se dovedesc a fi inocenți. Păcătoși inocenți, dacă vreți, căci nu sunt lipsiți de propriile păcate. Dar acestea sunt mai mult slăbiciuni decât păcate în sensul propriu.

Părintele Alexie rămâne fără glas în fața răutății lumii. Nu știe să-i răspundă și se retrage în cuvântul Mântuitorului Împărăția Mea nu-i din lumea aceasta. În ce măsură este acesta un răspuns adevărat pentru cineva care nu este călugăr? E o întrebare pe care o pune 21 de rubini și care merită răspuns așezat în Învățătura Domnului.
În fața „inițierilor vieții” George pierde partida, repetat. Chiar și după ce se izbește de implicarea în corupție a părinților săi, de implicare în corupție a celor care trebuie să fie stâlpii moralei creștine, tot nu înțelege. Nu își înțelege propriile păcate, nu înțelege răutatea lumii. Este o inocență, da, însă este o inocență nevinovată? Oare avem voie să fim atât de orbi?
În fața „inițierilor sociale” înclinația spre compromis a Ninei – de la petrecerea în pijama, de pildă, când alege să ignore corupția celor din jur – se izbește de lucruri peste care nu poate să treacă. De aici îi vine și căderea, căci ea a vrut să intre într-o lume în care corupția este criteriu de admitere. Și din această cădere îi vine și ridicarea. Căci coborând din lumea strălucirilor de neon, ajunge în lumea în care strălucește casnica și mama supremă, paradigmatică: Fecioara Maria, Maica Domnului. Și apare întrebarea: care dintre femei are o carieră mai reușită, cea care își jertfește dragostea și copiii pentru funcții, titluri, bani, sau cea care își jertfește starea socială pentru dragoste, copil, adevăr? Discret, dar hotărât, filmul 21 de rubini oferă un răspuns. Pentru cine poate să rabde adevărul.

Poate văd prea departe, doar Părintele Ciprian Mega poate lămuri asta, dar în scena finală a filmului am văzut și o oglindire a începutului din Jurnalul fericirii, a acelor rețete ale libertății găsite de Părintele Nicolae Steinhardt.

Și acestea sunt o parte din cele care rămân.
Așa cum rămâne filmul 21 de rubini.
Și rămâne rușinea celor care au folosit filmul ca pretext pentru a-și revărsa răutatea – desigur, sub masca fățarnică a inchizitorilor de altădată, care torturau și ucideau în numele „curățării societății”, practică dusă mai departe de fanaticii Islamului, de Bolșevici, Naziști, Fasciști și alții asemenea.
Văzând purtarea acestora sunt sigur că, dacă împrejurările le-ar fi permis, ar fi torturat și ucis și pe cei care au făcut 21 de rubini, și pe toți care ne-am folosit de acest film.
De aceea acest film rămâne.
Pentru că este adevărat: chipurile răutății din film sunt ale tuturor celor care nu Îl au pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor, care nu Îl adoră, nu i se supun.

Îmi spunea un episcop zilele trecute, mirat și întristat de furia împotriva filmului:
„M-am recunoscut în fiecare dintre cei din film.”
Și i-am răspuns
„Și eu, și oricine se cercetează pe sine.”
Iar de aici înțeleg faptul că 21 de rubini a fost o cernere între cei care se cred bine așezați și nu se tem să cadă și aceia care Îl caută pe Dumnezeu cinstit, știind că sunt păcătoși și asumându-și asta.
Rămâne și asta.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

*regăsirea în smerire*
*(re)întâlnirea între fosta carieristă și slăvita casnică aleasă de Dumnezeu să fie Maica Mântuitorului lumii*

Dictatura şi abuzurile. De ce trebuie să cunoaştem Istoria. Studiu de caz(uri)

8, aprilie, 20208, aprilie, 2020 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Dictatura şi abuzurile. De ce trebuie să cunoaştem Istoria. Studiu de caz(uri)

abstract barbed wire black white black and white — Photo by Pixabay on Pexels.com

Un jandarm din Brăila a atacat şi umilit un cetăţean, lovindu-l cu piciorul în pulpa piciorului stâng, pe la spate, absolut nejustificat. Videoclipul, filmat de la un etaj inferior (1 sau 2), Duminică 5 Aprilie 2020, este foarte clar:

Un civil (tânăr), având alături o bicicletă, stă în faţa unui echipaj alcătuit dintr-un poliţist şi un jandarm. Aceştia par să verifice datele acestuia pe mobil – al poliţistului – şi o agendă – a jandarmului. Apoi poliţistul ţine un mic discurs şi îi face semn civilului să plece. Jandarmul se poziţionează între timp în lateral, pregătindu-se pentru atac. Tânărul ridică piedica bicicletei şi o întoarce ca să poată pleca. Poliţistul deja se retrăsese – procedură incorectă ce sugerează complicitate. În clipa în care civilul este cu spatele către jandarm acesta îi aplică o lovitură în piciorul stâng, în partea superioară (pe pulpă sau chiar la articulaţia şoldului). Civilul nu îndrăzneşte să protesteze, plecând mai departe. Jandarmul începe şi el să se îndrepte către colegul retras (strategic?). Persoana care filma strigă „Şi dacă mai era altul mai dădeai în el?” (adică „ştiind că există martori”). Întrebarea a fost un prilej pentru jandarm de a-şi cere iertare pentru agresiune şi a încerca să limiteze efectele traumatice (circumstanţă atenuantă cf. N.C.P. Art. 75, pct. (2), lit. a). Din păcate, jandarmul răspunde „Da, dădeam!”. În acelaşi timp se opreşte şi încearcă să localizeze vorbitorul. Dându-şi seama că este în bloc (şi, probabil, şi că este filmat) se întoarce să plece.

Voi preciza faptul că tipul de lovitură aplicată de jandarm este unul practicat pentru oprirea şi doborârea unei ţinte periculoase, eventual înarmate cu o armă albă. Lovitura poate avea ca efect rupturi musculare şi/sau de tendon, dizlocarea încheieturii şi alte efecte nocive datorate prăbuşirii ţintei. În acest caz ţinta – victima, mai corect spus – conducea cu mâinile bicicleta, o eventuală căzătură având un potenţial vătămător mai mare.

Înainte de a prezenta încadrarea faptelor cred că trebuie să amintesc şi de comentariile purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Brăila, locotenent Sorin Neftode, aşa cum sunt prezentate de Agerpress:

„„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, cu privire la modul în care a acţionat un lucrător din cadrul IJJ Brăila, vă comunic faptul că, la nivelul inspectoratului, a fost constituită o comisie de verificare a acestor aspecte. În termenul cel mai scurt vom reveni şi cu alte informaţii, pe măsură ce le deţinem. Menţionăm că este un caz izolat şi că nu tolerăm în niciun caz un astfel de comportament abuziv„, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila, lt. Sorin Neftode.

Sorin Neftode a precizat că, pe baza filmului făcut public, a fost identificat jandarmul care făcea parte din patrula mixtă poliţist-jandarm, dar şi tânărul care a fost lovit, fiind vorba despre o persoană majoră, care a apelat, săptămâna trecută, în mod nejustificat numărul de urgenţă 112, sesizând o situaţie falsă de contact cu o persoană infectată cu COVID-19, sesizare la care s-a ajuns inclusiv cu o izoletă.”

De observat:

Nu s-au luat măsuri preliminare – precum suspendarea din activitate – pentru jandarmul agresor, cu toate că videoclipul constituie surprinderea în flagrant a jandarmului agresor;
Nu s-au luat măsuri preliminare – precum suspendarea din activitate – pentru jandarmul agresor cu toate că însuşi purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila recunoaşte că acesta a avut „un comportament abuziv”;
Purtătorul de cuvânt începe să deschidă calea către transformarea victimei în ţap ispăşitor, invocându-se o situaţie fără nicio legătură legală cu întâmplarea în cauză.

În comentariile postate la videoclipul ce arată infracţiunile săvârşite de jandarm există trei extremisme:

a) „poliţiştii şi jandarmii sunt răi” (adeseori exprimat foarte vulgar, chiar violent, un oarecare ajungând la afirmaţii de felul „Orice gabor mort e un gabor bun!”)

b) „tânărul e un ţigan/un infractor, deci jandarmul a făcut bine” (doar câteva voci, dar tot pute)

c) „ai altă poziţie decât mine eşti un nenorocit” (un utilizator youtube cu pseudonimul „Isaac Clarke”, susţinător al jandarmului agresor, merge până la ameninţări cu violenţa şi chiar cu moartea)

Este evident că toate aceste poziţii sunt aberante.

Există poliţişti şi jandarmi de calitate – şi cine a avut drumuri în aceste zile a avut prilejul să întâlnească asemenea oameni. Există poliţişti şi jandarmi de proastă calitate – şi acesta este un asemenea caz.

Tânărul în cauză, în ciuda încercărilor IJJ Brăila şi altora asemenea de a-l mânji este, în context, nevinovat. Etnia sa nu contează. Dacă a sunat la 112 crezând sincer că a intrat în contact cu cineva bolnav de COVID-19 este nevinovat. Iar încercarea IJJ Brăila de a-l învinovăţi pentru asta este o descurajare a cetăţenilor de a suna la 112. Este, adică, infracţiunea de favorizare a răspândirii bolii! Dacă s-a dovedit că a sunat „la mişto”, trebuia pedepsit conform legii. În amândouă situaţiile nu există nicio legătură corectă între cele două întâmplări.

Mai există unii care spun că „nu am văzut [în videoclip n.n.] tot ce s-a întâmplat. De unde ştim că tânărul nu la jignit sau înjurat pe jandarm?”. Poziţia este la fel de greşită şi periculoasă ca cele trei extremisme arătate mai sus. Există un principiu fundamental: cercetaţi bine înainte să emiteţi o părere, mai ales dacă este vorba despre viaţa cuiva. Din păcate mulţi vorbesc „deştept” după mintea lor dar absurd în raport cu realitatea. La fel şi aici. Realitatea este că pentru insulte sau injurii adresate unui jandarm sau altei persoane cu funcţii similare, faptă numită ultraj, există Art. 257 C.P. (Noul Cod Penal, care dezvoltă prevederile C.P. din 1968), în cazul particular al poliţistului sau jandarmului supuşi ultrajului aplicându-se în special alin. (4) al Art. 257. (A se vedea şi acest articol despre ultraj.)

Altfel spus, nu există absolut niciun temei legal pentru acţiunea jandarmului. Legal, aceasta este o infracţiune ce se încadrează în cea mai blândă interpretare la lovire sau alte violenţe (Art. 193 alin. (1)) care, în contextul situaţiei de urgenţă şi a mobilizării parţiale a forţelor armate se pedepseşte cu maximul pedepsei plus 2 ani de zile (adică cinci ani de zile de închisoare).

Din păcate însă, fapta este săvârşită în circumstanţe agravante, aplicându-se Art. 77 lit b) (tratamente degradante), Art. 77 lit. e) şi g), atacul fiind săvârşit profitându-se de starea de vulnerabilitate a cetăţeanului în timpul situaţiei de urgenţă, eventual Art. 77 lit. h) dacă atacul a avut loc şi pe fondul unor preconcepţii ale atacatorului privitoare la rasa, etnia, religia etc. victimei. De asemenea, fapta jandarmului se încadrează şi la Art. 297 alin. (1) şi (2), abuzul în serviciu, cu cel puţin două pedepse obligatorii, închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcţie publică. În situaţia de urgenţă se aplică automat maximum de pedeapsă, adică 7 ani de închisoare, plus 2, plus o treime din celelalte pedepse. Altfel spus, atacul jandarmului cere o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin 10 ani de zile şi interzicerea oricărei funcţii publice pe viaţă, deoarece agresorul a săvârşit fapta în timpul stării de necesitate, premeditat şi în circumstanţe agravante, fără a manifesta vreun regret faţă de fapta săvârşită până în acest moment şi declarând liber şi ştiind că este înregistrat dorinţa sa de a repeta asemenea atacuri.

Merită subliniate şi alte două aspecte. Pe de-o parte, fapta a fost săvârşită la câteva zile de la Ziua Jandarmeriei Române. Pata adusă de jandarmul agresor este amplificată de acest context. Pe de altă parte, intenţia legiuitorului în crearea şi organizarea Jandarmeriei Române a fost aceea de a crea şi organiza un scut împotriva dezordinilor şi violenţelor publice; iar jandarmul de la Brăila a procedat exact la ilegalităţi şi violenţe în spaţiul public. Altfel spus, jandarmul a acţionat direct împotriva voinţei legiuitorului şi a rosturilor fundamentale ale instituţiei de care, teoretic, aparţinea. Cu excepţia cazului în care intenţia legiuitorului s-a schimbat peste noapte şi a dat Jandarmeriei dreptul de a judeca pe loc şi aplica pe loc sentinţe, inclusiv prin pedepse corporale. Caz în care am fi într-o dictatură poliţienească instituţionalizată. Doar că legea a rămas, încă, aceeaşi. Dar se va aplica?

O să amintesc şi faptul că poliţistul care l-a însoţit pe jandarm este vinovat, în funcţie de context, de neglijenţă în serviciu (Art. 298 N.C.P.) sau chiar de complicitate (Art 26 N.C.P.). Acest poliţist avea datoria să stea alături de colegul său. Avea datoria să îl oprească din săvârşirea faptei şi să o raporteze de îndată. Este evident că în clipa în care un membru al unei patrule are un comportament infracţional activitatea patrulei se opreşte şi se declanşează procedurile de reţinere şi anchetă a celui care a săvârşit infracţiunea (infracţiunile). Dacă îndată după săvârşirea atacului de către jandarm poliţistul nu a raportat infracţiunea (avea telefonul la el, avea staţie etc.), este evident vinovat de complicitate şi de omisiunea sesizării organelor judiciare (Art. 263, cu circumstanţă agravantă, pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani; datorită stării de necesitate se aplică maximul pedepsei la care se adaugă 2 ani. Altfel spus poliţistul este pasibil de 9 ani de puşcărie. Singura scuză ar fi să dovedească faptul că a fost în imposibilitate de a observa fapta şi de a auzi schimbul de replici între persoana care a filmat şi jandarmul agresor.)

Deşi în mod normal acţiunea juridică este declanşată de plângerea părţii vătămate în contextul stării de urgenţă se aplică sesizarea din oficiu a organelor de anchetă M.I. şi a Procuraturii – ceea ce nu s-a întâmplat, conform declaraţiilor oficiale.

Îmi cer iertare celor pe care această mică expunere juridică i-a plictisit. Ea este, totuşi, absolut necesară, pentru că trebuie să vedem gravitatea faptei, spre a putea înţelege mai departe gravitatea reacţiilor oficiale faţă de asemenea fapte.

Este evident pentru orice om raţional şi echilibrat că fapta aceasta va apăsa asupra tuturor jandarmilor şi poliţiştilor care îşi fac datoria corect, conştiincios, fără abuzuri.

Dar!

Dar constituie această faptă „o excepţie”, aşa cum afirmă purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila? Sau este una dintre multe?

Trebuie să spun că în aceste zile am început să aflu despre tot mai multe gesturi incorecte din partea patrulelor. Pot înţelege faptul că cei care le alcătuiesc sunt oameni şi sunt obosiţi. Dar asta nu înseamnă că ai dreptul să îţi reverşi oboseala, nervii etc. pe cetăţenii pe care ai jurat să îi aperi. Şi, evident, nu îţi dă dreptul să săvârşeşti, voit, conştient, planificat, atacuri asupra civililor precum cel de la Brăila! Evident, nici alte gesturi, mai puţin evidente.

Istoria ne arată că tolerarea unor asemenea gesturi duce la normalizarea lor.

Este această agresiune de la Brăila punctul în care istoricii vor putea spune: „s-a trecut la dictatura poliţienească în mod deschis”?

Sunt nevoit să menţionez aici cazul tragic de la Giurgiu, în care o bătrână de 65 de ani, cu handicap locomotor şi pensie de 700 de lei, a primit o amendă de 500 de lei. Sub pretextul că ar fi depăşit ora 13:00 impusă ca limită pentru bătrâni atunci când s-a dus să îşi cumpere pâine. Nu discut aici circumstanţele, voi prezenta numai un punct de vedere foarte interesant al Comisarului Şef Cristian Şuţă de la Poliţia Giurgiu:

„Colegii mei nu au făcut decât să aplice Ordonanţa Militară.”

Altfel spus, „asta e legea”. Sau „unde-i lege nu-i tocmeală”.
Pentru cine?
Doar pentru civilii fără apărare în faţa Poliţiei şi Jandarmeriei?
Sau pentru toată lumea?
Dacă ţineţi ochii pe cazul jandarmului agresor de la Brăila o să vedeţi ce se întâmplă. Şi o să ştiţi care este răspunsul.
Dacă vă uitaţi în cărţile de istorie o să vedeţi cu ce seamănă întâmplările din zilele noastre.

Cine are urechi de auzit să audă.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. În ciuda faptului că accesul liber la justiţie este, teoretic, garantat prin Constituţie (Art. 21), el rămâne, ca şi dreptul la proprietate privată (Art. 44), un ideal imposibil. Deşi se pretinde că „Nicio lege nu poate îngrădi acest drept [accesul liber la justiţie n.n.]” (Art. 21, alin. (2) Constituţia Republicii România) în realitate el este îngrădit prin excesul de legi şi proceduri de aplicare. Cine a văzut, de pildă, Codul Penal (adică Noul Cod Penal), precum şi drăgălaşul Cod de Procedură Penală, a văzut începutul accesului la justiţie în materie penală. Doctrina şi jurisprudenţa sunt alte două nivele de cunoaştere juridică, fără de care accesul la justiţie rămâne o vorbă goală. Specializarea avocaţilor se datorează tocmai imensităţii câmpului de cunoştinţe pe care trebuie să îl asimileze. Unele din sentinţele aparent aberante ale instanţelor se datorează lipsei de acces la justiţie sau, altfel spus, lipsei de pricepere în susţinerea cauzei de către una sau mai multe dintre părţi.
Explic asta spre a-mi cere scuze pentru două aspecte.
Pe de-o parte, nu am atins în text nici Art. 22 alin. (2) din Constituţie, nici alte prevederi legale aplicabile la cazul analizat. Umila mea părere este că incursiunea juridică a demonstrat ceea ce era de demonstrat chiar dacă este incompletă.
Pe de altă parte, se poate să fi înţeles greşit unul sau altul dintre textele de lege folosite. Nu am urmat Facultatea de Drept sau altă instituţie similară, studiile mele de drept se limitează la un an de drept constituţional pe vremea lui Ceauşescu (era obligatoriu dar şi interesant, cel puţin cu profesorul pe care l-am avut), la drept comercial în postliceala de la A. D. Xenopol (Bucureşti) şi la drept canonic în Facultatea de Teologie. Evident, unele cunoştinţe de Drept Roman s-au adăugat prin studiile privitoare la Istoria Romanilor. Toate, la un loc, nu valorează în context nici cât un an la Facultatea de Drept. Ca urmare, pregătirea mea auto-didactă rămâne deficitară, cu toate îndreptările şi îndrumările primite de la prietenii specializaţi în domeniul Dreptului. Apreciez, deci, orice observaţie competentă ce completează ori corectează rândurile mele.