Etichetă: Aldea

BINEFACERILE UNGUREŞTI ŞI AUSTRIECE PENTRU NEAMUL ROMÂNESC. 2. RÂNDURI DE LA ÎMPĂRATUL IOSIF al II-lea

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

„Ţara [Ardealului n.n.] este fără îndoială frumoasă şi bună, însă îi trebuie ajutor; paleativele sunt sigur neîndestulătoare, dat fiind că sunt şi suflete atât de corupte. Este aici atâta neîncredere, bănuială, spirit de intrigă, care domină cu desăvârşire; nobilimea ungurească nu se îngrijeşte de nimic mai mult pe lume decât de veniturile ei şi de ceea ce poate să-i îngusteze privilegiile. Ce-i pasă de ce este drept sau de ce este nedrept! Merge atât de departe pe cât se poate întinde şi, ca urmare, suge pe supuşii ei şi vrea să dispună de dânşii după bunul plac. De aceea ar face orice altceva decât să îşi recunoască vreo scădere – acest lucru este, mai ales pentru Unguri, un subiect îngrozitor. Iobagul este un sclav al stăpânului său: el nu posedă vreo resursă, el trebuie să slujească mult sau puţin, unde şi cum vrea placul stăpânului său. […] Aceşti săraci supuşi Români care sunt fără îndoială cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Ardealului, aceştia sunt cei maltrataţi de fiecare, fie că este Ungur sau Sas, fiind copleşiţi de toate nedreptăţile. Aşa încât soarta lor, când se uită cineva bine, este vrednică de toată mila. Şi este de mirare că atât de mulţi dintre oamenii aceştia există acolo [în Ardeal n.n.] şi nu au fugit cu toţii. […] Naţiunea [română n.n.] este, de fapt, cu adevărat isteaţă, şi starea ei vine cu siguranţă numai din nenorocirea pe care o suferă.„

Merită amintit că Iosif al II-lea a stăpânit Imperiul Austriac între 1765-1790. Născut la Viena, unde va şi muri, a avut parte de o educaţie occidentală, şi catolică, dar şi cu puternice influenţe ale iluminismului german. Era, prin urmare, cu totul necunoscător al spiritualităţii româneşti în particular şi al celei ortodoxe în general, prejudecăţile sale în acest domeniu fiind, iniţial, cele ale Apusului. Informaţiile sale privitoare la corupţia profundă a administraţiei şi nobilimii ungureşti şi săseşti din Ardeal vin, ca urmare, nu din vreo sursă străină: ele ţin de contactul direct al împăratului Iosif al II-lea cu acestea!
Pe de-o parte, în eforturile de conducere a Ungariei, Banatului, Ardealului etc. el are de-a face, constant, cu administraţia şi nobilimea ungurească şi săsească a acestora. Pe de altă parte, vizitează aceste ţări şi intră, sistematic şi încăpăţânat, în contact cu populaţia. Ia legătura cu ţăranii Unguri, Români, Slavi etc. şi luptă să cunoască realităţile concrete ale societăţii, ale vieţii, ale economiei etc.
Prin urmare, corupţia profundă, aroganţa patologică şi mania stăpânirii dictatoriale, sălbatice, pe care le vede la nobilii Unguri şi Saşi constituie nu o prejudecată sau un subiectivism ci, dimpotrivă, o tristă constatare personală.
Acest lucru trebuie subliniat cu atât mai mult cu cât Ungurii au avut şi au o manie extremă în a respinge cu furie absolut orice critică ce li aduce (chiar şi de ai lor). Această atitudine face ca orice fenomen de corupţie, de aroganţă faţă de subalterni şi slugărnicie faţă de superiori, de purtare dictatorială etc. să fie definit de Ungurii din România drept „bizantinism”, „balcanism”, „miticism” (de la „Mitică”, nume peiorativ dat de şovinii Unguri tuturor „Românilor de peste munţi”). Şi sunt o serie de îndoctrinaţi maghiar, de semi-maghiarizaţi sau maghiarizaţi de origine română, ce preiau asemenea texte şovine drept adevăruri. În realitate însă, după cum se poate vedea şi în această mărturie – şi în nenumăratele fapte ale liderilor maghiari de ieri şi de azi – corupţia, aroganţa, şovinismul, cruzimea etc. au caracterizat nobilimea ungurească în mod constant, de la Ştefan Voiteh până astăzi. Paradoxal pentru prejudecăţile extremismului maghiar, excepţiile sunt constituite în primul rând chiar de către Ungurii de religie ortodoxă, ori puternic influenţaţi de Ortodoxie; ceea ce combate total etichetările amintite.

Mai merită subliniat faptul că împotriva pretenţiilor rasiste ungureşti şi săseşti, pretenţii de „binefăcători” şi „civilizatori” ai „înapoiaţilor Valahi”, stă categoric şi această mărturie a lui Iosif al II-lea. Dimpotrivă, el arată în cel mai categoric mod că starea „înapoiată” a Românilor din Ardeal se datorează corupţiei şi despotismului unguresc şi săsesc, dar mai ales unguresc.

Deşi ca o paranteză, poate fi de folos să amintim că Iosif al II-lea a fost el însuşi un persecutor al Ortodoxiei. El a interzis trecerea Catolicilor la Ortodoxie, chiar şi atunci când aceasta însemna de fapt revenirea la Ortodoxie după o convertire forţată. Aceasta, adică forţarea trecerii la Catolicism sau Protestantism, fiind o practică tradiţională a Ungurilor şi Saşilor, moştenită încă de la genocidarul Ştefan Voiteh (care a masacrat nobilii Unguri ce ţineau de Ortodoxie sau de religia şamanică a vechilor Maghiari, refuzând convertirea la Catolicism). Iosif al II-lea a respins folosirea pe mai departe a convertirii forţate şi a discriminării religioase extreme, încercând să instaureze un climat ceva mai moderat – cel puţin pe hârtie, deşi practic nu s-a putut aplica decât parţial voinţa sa. Rândurile sale despre Români şi starea lor, despre corupţia profundă a societăţii ungureşti şi săseşti – care conducea Transilvania în epocă – devin astfel o mărturie cu atât mai puternică. 

Dr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Este Referndumul pentru Familie „inoportun”?

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii
 
 
S-a tot insinuat că „Referendumul pentru familie este inoportun”, dându-se tot felul de pretexte pentru această afirmaţie. Nu le discut, deoarece orice orice discuţie asupra „oportunităţii” unui referendum este, din punctul meu de vedere, total nedemocratică şi total negativă, atâta vreme cât se întrunesc condiţiile legale pentru desfăşurarea lui.
 
A nega „oportunitatea” unui referendum cerut de cetăţeni este o practică dictatorială, prin care se poate îngropa absolut orice referendum! Absolut orice referendum poate fi declarat „neoportun”; dar democraţia cere ca oamenii să se poată exprima direct. Democraţia participativă este, de fapt, singura democraţie reală.
 
Boicotarea acestui referendum a fost un act sinucigaş pentru Români şi pentru Republica România, pentru că a negat – şi retezat – chiar rădăcinile libertăţilor democratice.
Sub pretextul apărării unei minorităţi au fost ridiculizate, atacate, satanizate etc. minorităţile care au susţinut referendumul.
Aberaţia unei asemenea purtări din perspectivă democratică este pur şi simplu nemărginită.
Iar a crede că poţi purta o discuţie deschisă şi onestă atunci când ai avut şi susţinut şi încă ai şi aperi asemenea distrugeri ale democraţiei este o simplă iluzie.
 
Concluzia:
– Referendumul pentru Familie este perfect oportun.
– Votul ar trebui, legal, repetat; nerepetarea lui este un abuz dictatorial câtă vreme, conform legii, a fost invalidat. Ceea ce înseamnă că cetăţenii NU s-au pronunţat legal asupra legii pe care trebuie să o aprobe sau să o respingă. Altfel spus, legea rămâne în aşteptare… până când va exista o exprimare validă a cetăţenilor în privinţa ei.
– Soluţia consacrată de UE este VALIDAREA REFERENDUMULUI, prin eliminarea pragurilor de validare – condamnate de decenii de Comisia de la Veneţia şi alte organisme care apără drepturile omului.
– În clipa de faţă alianţa PSD-USR a funcţionat şi funcţionează perfect pentru a smulge din mâinile cetăţenilor orice putere de a-şi hotărî legile, viaţa, viitorul.
 
Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Pagini din „Prin coline şi neguri!” („Drumul spre Vozia”, partea a III-a)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Văzând nedumerirea din privirile oamenilor le spuse ca unor copii:
– Linştea şi pacea nu se ţin, în această lume, fără luptă şi muncă neîncetată.
Tăcu.
După o vreme, unii dintre conducători spuseră:
– Ştim asta! Şi pruncii ştiu asta!
– Atunci ce nu înţelegeţi?! Cei buni au lăsat pe cei răi la putere. Şi în Târgul Vicinului, şi în Morza. N-au luptat destul, n-au muncit destul. Târgul Vicinului a devenit un jeg! E aproape ca Ţinutul Negurilor. Doar că e mult mai mic, deci nu poate face la fel de mult rău. Morza nu e foarte departe, cu toate că mai are oameni luptători. Dar care ce fac?
– Au luptat alături de noi, apoi i-au dat jos pe oamenii Vrăjitorului Verde! – spuse unul, înrudit cu morzanii şi, de aceea, puţin jignit de vorbele voievodului.
Domnitorul se uită încruntat la el:
– Şi după aceea?
– După aceea, spuse arţăgos căpitanul, s-au retras la ale lor, lăsând puterea altora, poate mai buni în conducerea unei ţări. Dovedind astfel că nu din poftă de putere au luptat, ci din dragoste pentru libertate.
– Adică au lăsat lupta cea mai grea şi munca cea mai grea ca să arate altora ce smeriţi sunt ei! Şi cine a ajuns acum la putere în Morza?
Căpitanul dădu din umeri; nu putea să spună că cei veniţi la conducerea Morzei erau altfel decât răi, dar nici nu putea primi să-şi învinuiască rudele:
– Dacă oamenii i-au crezut şi i-au ales!
– Oamenii?!? Care oameni? Cei de rând, care au nevoie de conducători? Aceştia i-au crezut pe cei răi şi i-au ales pentru că cei buni nu şi-au făcut datoria! – tună voievodul. S-au retras cu tot felul de îndreptăţiri de trei parale şi astfel au dat ţara pe mâinile duşmanilor ei.
Făcu un pas înainte, ca şi cum ar fi vrut să-l scuture pe cel cu care vorbea. Se aplecă spre el, făcându-l să pară de-a dreptul mic – deşi nu era:
– S-au certat între ei, de aia s-au retras! S-au certat între ei pe nimicuri! Că ăla a zis nu ştiu ce, că ălălalt nu i-a recunoscut meritele şi tot aşa! Ca nişte ţaţe certăreţe, nu ca nişte oameni bun, nu ca nişte apărători ai libertăţii! S-au dezbinat şi au lăsat ţara pe mâna altora. Pe mâna unor nemernici! Nu şi-au făcut datoria! Şi din această pricină cei răi au recăpătat puterea în Morza. Şi, ce este cel mai rău, au reajuns la putere puşi chiar de oamenii din Morza! Adică Vrăjitorul Verde a câştigat războiul după ce a pierdut toate bătăliile! Iar morzanii i s-au supus, după câte spui, de voia lor! Asta trebuie să facă cei buni? Să se dea la o parte sub cuvânt de smerenie ori pentru certuri copilăreşti? Ori să lupte şi să rabde orice, dar orice, pentru a-şi apăra ţara şi poporul, pentru a-şi ridica ţara şi poporul, pentru a înmulţi binele?
Căpitanul îşi plecă fruntea.
Voievodul avea, din nefericire, dreptate.„

(din Prin coline şi neguri!, partea a III-a din Drumul spre Vozia, de Mihai-Andrei Aldea, Editura Evdokimos,  2017, p. 166-167)

20181011_151516.jpg

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Să spunem DA ca să putem spune NU

Mihai-Andrei Aldea11 comentarii

În toamna lui 2017 izbucnise un scandal în Marea Britanie: un părinte s-a plâns, puternic şi public, pentru că fetiţa lui de 12 ani fusese obligată la şcoală să scrie o lucrare. Ce lucrare? „Scrisoare pentru părinţi în care să le explici de ce te-ai convertit la Islam”.

Da, în Marea Britanie a lui 2017 este interzisă Biblia în şcoli, sunt interzise valorile creştine în şcoli, dar se promovează perversiunile sexuale în şcoli, se promovează Islamul în şcoli.
Părintele amintit a făcut scandal, dar lucrurile nu s-au schimbat.
Nimeni nu poate să propună în şcolile britanice o lucrare cu titlul „De ce aleg heterosexualitatea” sau „Pentru ce am devenit creştin”. Nimeni. Este interzis prin lege.
În schimb SE IMPUN în şcolile britanice lucrări de genul „De ce am ales să fiu gay”, „Cum cer în căsătorie pe cineva de acelaşi sex”, „Pentru ce m-am convertit la Islam”.
Se impun, pentru că nici profesorii, nici copiii, nu pot spune „NU”.
Nu pot spune „Nu pot face o lucrare în care să spun că am ales să fiu gay, pentru că eu sunt hetero”. Chiar dacă sunt. Şi sunt, de vreme ce organizaţiile lgbt declară că sunt 10% din populaţie în zonele cele mai pro-lgbt. Deci 90% NU sunt lgbt, dar sunt obligaţi să facă lucrări în care pretind că sunt lgbt!
Nu pot spune „Nu pot face o lucrare în care să spun că am ales Islamul, pentru că eu am ales Ortodoxia (sau Anglicanismul; sau Catolicismul etc.)”. Nu pot să facă asta, e interzis.

Nu poţi, ca britanic, nici măcar să spui pe reţelele de socializare „cred că homosexualitatea este o greşeală” sau „cred că homosexualitatea este un păcat”. Dacă o spui, vei fi atacat extrem atât în reţea, cât şi în viaţa publică. Sunt oameni care şi-au pierdut locul de muncă după o asemenea frază.
Nu poţi, pe scurt, să spui „Nu, eu nu cred că este aşa. E dreptul vostru să credeţi asta, e dreptul meu să cred altceva.” Nu! Nu ţi se recunoaşte acest drept! Eşti obligat să gândeşti ca ceilalţi, ca puterea politică!
Nici măcar nu ai voie să taci! Nu ai voie să spui „Nu mă pronunţ!” Asta duce automat la atacuri. „Trebuie să ai această părere!” Trebuie, nu ai voie să spui NU.

Asta se întâmplă pentru că Marea Britanie nu a ştiut să spună DA.
Nu a ştiut să spună „DA, avem valorile noastre. Vă respectăm părerile, existenţa, dar noi avem valorile noastre şi, DA, vrem să le păstrăm.”
Şi Orwell, cu al său „1984”, se dovedeşte corect. A greşit doar anii. Nu sunt anii ’80 ai secolului XX, sunt anii ’10 ai secolului XXI. Dar regimul instaurat de „toleranţii” pro-lgbt, pro-islam dar total ANTI-creştini, ANTI-libertate de gândire, ANTI-libertate de exprimare, ANTI-tradiţie etc., regimul oficial în Marea Britanie, Canada, Suedia şi tot mai multe ţări este EXACT regimul preconizat de Orwell: impunerea sexualizării (de la o vârstă cât mai mică), impunerea „fericirii”, impunerea superficialităţii, damnarea tradiţiilor, damnarea „exprimării incorecte” etc., etc.
Pentru că nu au ştiut să spună DA propriilor tradiţii, propriilor valori, aceste ţări nu mai pot spune acuma NU abuzului.

Să spunem DA valorilor, ca să putem spune NU abuzurilor!

rezistenta Bucovina

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Fotografia este a doi luptători anti-comunişti. Au spus valorilor şi tradiţiei DA, comunismului NU. Tu?

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Pagini de cultură şi civilizaţie românească. Din înţelepciunea României Străvechi (I). Principii (I)

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

România a avut o cultură, 1848 a rupt-o.
Mircea Vulcănescu

De multe ori nu înţeleg cei de astăzi cât de departe sunt de Românii din trecut. Ruptura între cum erau Străbunii şi cum sunt cetăţenii Republicii România este uriaşă; dar puţini îşi dau seama de asta cu adevărat. Bineînţeles, există o uriaşă propagandă ce ne desparte nu doar de moştenirea străbună, ci chiar şi de dorinţa de a o cunoaşte. Şi de aici izvorăşte o nesfârşită neînţelegere a Istoriei Românilor. 
Aşa se face că Sfântul Ştefan cel Mare este crezut de mulţi a fi fost un mare afemeiat – de parcă 42 de războaie, o ţară înconjurată de neprieteni şi duşmani, preluată după aproape un sfert de secol de război civil şi transformată într-un model de cultură şi civilizaţie „se rezolvă” de la sine, în vreme ce domnitorul stă să se distreze.
Aşa se face că (Sfântul) Mihai Viteazul este crezut de mulţi a fi fost un fel de aventurier – deşi a refuzat coroana Poloniei şi posibilităţile de retragere pe bogatele domenii nobiliare din Apus ce i s-au oferit, alegând să stea şi să lupte până la moarte într-o parte a lumii plină de cele mai teribile ameninţări.
Aşa se face că Ţăranul Român de altădată, adică omul Ţării – plugar, păstor, vânător, pescar, meşteşugar, stupar, negustor etc. – a ajuns să fie privit de mulţi din cei de azi drept slab, prost şi înapoiat, de parcă uluitoarea împotrivire în faţa Islamului a Ţărilor Române, sutele de monumentale biserici şi mânăstiri, minunile de pictură şi sculptură şi toate celelalte realizări româneşti s-au făcut în străinătate şi au fost transplantate aici de extratereştri. 
Aşa se face că Biserica, Maica Neamului Românesc, a ajuns să fie dispreţuită şi acuzată pentru ceea ce a făcut şi face rău clasa politică, deşi această clasă politică nu mai ţine de Ortodoxie de peste 300 de ani, cu rezultatele care se văd.

Ca să putem vedea măcar ceva din ceea ce au fost – prin gândire, trăire, cuvânt – Românii de altădată, ca să putem face o comparaţie cu ceea ce avem astăzi, trebuie să cunoaştem principiile Culturii Vechi Româneşti. 
Din proverbe, zicători, balade, legende, snoave etc., am ales – şi, nădăjduiesc eu, voi mai alege – câteva din principiile esenţiale pentru Legea Românească. Acea Lege după care se călăuzeau cândva Românii de pretutindeni, din Sinai ori Insula Candia (Creta) până departe în nord, dincolo de Carpaţi, către ţărmurile Mării Baltice, din Alpii în care fraţii noştri Romanşi (Retoromani) încă vieţuiesc, până la ţărmurile Mării Caspice şi chiar dincolo de ele. Adesea amestecaţi cu străinii – fie aceştia Slavi, Greci, Tătari, Germanici etc. – sau cu popoare frăţeşti – precum Armenii, Gruzinii, Huţulii etc. -, totdeauna Românii ţineau Legea Românească. Iar dacă nu o mai ţineau… piereau. Sau pier… 
Deci, hai să vedem puţin din principiile Străbunilor!

Dreptatea iese ca untdelemnul deasupra apei.

Mai bine puţin cu dreptate decât mult cu strâmbătate.

Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă.

Dacă te arăţi slab în ziua strâmtorării puterea ta nu este decât slăbiciune.

Cine se sperie de lup să nu se facă păstor!

Rugina moale roade fierul tare.

Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti!

Decât să mă-nting în unt şi să mă uit în pământ, mai bine mă-nting în sare şi mă uit în soare!

Când spui Român spui stăpân.

Românul nu piere.

Toată înţelepciunea vine de la Domnul.

Leneşul şi prostul se cred cei mai înţelepţi.

Picătura găureşte piatra.

Am scris aici doar câteva din cuvintele Românilor Vechi. Legea Românească era felul lor de a fi, cuprinzând toate laturile vieţii – şi vieţuirii – lor. Ca urmare, era nespus de bogată. Ceea ce am redat este puţin, repet, însă dacă am înţelege măcar acest puţin tot am câştiga mult. Aştept părerile şi întrebările voastre, ca să văd în ce măsură mai înţelegem gândirea Străbunilor, sau în ce măsură ne mai pasă de ea. Ne mai pasă?

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă