Pentru că a fost relansat de cei acum la putere, termenul de Stat paralel a fost şi este privit cu suspiciune, dispreţ sau bătaie de joc de către unii dintre cei ataşaţi de alte formaţiuni politice. Alţii, mai obiectivi, sunt conştienţi de faptul că acest concept nu este total greşit, fiind o formă de a descrie, de fapt Statul mafiot. Din care fac parte şi cei de la putere, şi cei din opoziţie, cu punctuale excepţii (cu atât mai preţioase!).
De ce Statul mafiot?
Pentru că un stat condus de infractori, adesea recidivişti, un stat ai cărui politicieni de vârf declară că este corupt, că este dominat de grupuri de interese, că este controlat de „băieţi deştepţi” etc., este, evident, un Stat mafiot.
Pentru că atunci când înşişi politicienii de vârf se declară „biruiţi” de mafia din Stat, declară că „sistemul ticăloşit ne-a învins”, deja sintagma de „Stat mafiot” capătă o certificare oficială, încetează să mai fie o butadă jurnalistică sau închipuire conspiraţionistă. Este o realitate concretă, clară, izbitoare.

Un stat ce ignoră peste un milion de semnături strânse de popor împotriva actelor cu cip, refuzând referendumul şi introducând aceste acte, fără consultare populară, doar pentru a satisface o mafie a acestui tip de acte, este, evident, un Stat mafiot.
Este un Stat mafiot acel stat care ingoră peste trei milioane de semnături strânse de popor pentru apărarea tradiţiei româneşti, pentru apărarea familiei, pentru a se trece de la minciuna „Statul ocroteşte familia” la începerea unei ocrotiri reale.
În lipsa unor lupte între grupările mafiote din Stat nu se poate ajunge, este pur şi simplu imposibil să se ajungă la situaţia din Noiembrie 2017 de la Curtea Europeană de Justiţie, unde într-un proces împotriva Statului român, poziţia apărată de Guvern a fost contrazisă de CNCD, organism aflat în subordinea Guvernului! Adică, repet, un subordonat al Guvernului – cel puţin din punct de vedere legal! – a pledat împotriva Guvernului folosindu-şi funcţia oficială. Legal, aşa ceva este imposibil, dar într-un stat mafiot orice se poate!

Cred că pentru orice om raţional este limpede că Statul Republicii România este, din păcate, Stat mafiot.
Este şi hazliu, şi tragic, în acelaşi timp, să vezi cum toţi cei ajunşi la putere se plâng de influenţa ilegală pe care o au cei din opoziţie. Vorbind, după caz, de „sistemul ticăloşit”, „corupţia generalizată”, „infracţionalitatea de stat”, „statul paralel” etc. Asta cu toată că este aceeaşi influenţă de care s-au folosit şi ei când erau în opoziţie şi se vor folosi iarăşi de cum vor fi retraşi de la putere.
Pentru că, dacă vrem să fim cinstiţi până la capăt, grupările politice sunt aduse la putere şi sunt retrase de la putere prin jocuri în care alegătorii au, încă, prea puţin de spus.

Oficial, se plăteşte între 4 şi 5 milioane de euro pentru o campanie prezidenţială de vârf. Pentru că atât este limita legală, atât decontează public grupul oficial dedicat campaniei electorale pentru o persoană „cu şanse la tronul prezidenţial”.
Neoficial, însă, suma este de zece ori mai mare (pentru că, desigur, mai intră în această sumă şi ceea ce cheltuiesc grupurile de sprijin… cheltuieli uriaşe în multe cazuri). A spune că aceşti bani (fie că vorbim despre 4 sau 40 de milioane de euro) nu vin din muncă proprie, este aproape ridicol: e mult prea evident. A spune că aceşti bani vin de la anumite grupări interesate, iarăşi este aproape ridicol de evident: într-un Stat mafiot, în care chiar şi mafioţii se plâng de corupţie şi necinste, este limpede că cei care investesc milioane de dolari sau euro în politicieni îi investesc interesat, cu scopuri clare.
Este, prin urmare, elementar să înţelegem că jocurile electorale sunt controlate din umbră. Şi că politicienii de vârf se subordonează angajatorilor lor. Care ar trebui să fie alegătorii, dar care, de fapt, sunt finanţatorii.

Ce s-ar întâmpla dacă alegătorii ar vrea să iasă din acest cerc vicios?
Logic, ar trebui să iasă la alegeri şi să voteze pentru o grupare patriotică şi, evident, care nu are o susţinere financiară puternică. Pentru că o asemenea grupare este, iarăşi evident, incomparabil mai liberă, mai autonomă, decât partidele şi grupările implicate de ani de zile în mafia politică.
Dar!
Dacă poporul face acest lucru şi votează cu cine vrea el, există oricând şansele ca într-o regiune „progresistă” să se ivească mişcări autonomiste (gen Catalonia în Spania, nordul Italiei etc.), bine susţinute financiar şi independent chiar de voinţa majorităţii locale. (Majoritatea locuitorilor din Harghita şi Covasna nu vor autonomismul extremist al U.D.M.R. şi altor grupări similare. Dar banii dictează!)
„Coincidenţele” dintre asemenea mişcări şi loviturile date mafiei statale din ţările „secundare” sau „terţiare” ale Uniunii Europene este o realitate concretă, ce poate fi verificată repetat.

Desigur, aceasta nu înseamnă că lupta împotriva corupţiei trebuie să se oprească. Dimpotrivă.
Dar înseamnă că în această luptă e nevoie de mai multă inteligenţă, de mai multă tactică şi strategie, decât dacă ar fi vorba despre o problemă internă. Totodată, această realitate ne poate ajuta la o trezire naţională şi morală. Conştientizarea faptului că din Grecia în Spania şi din Italia în Polonia corupţia publică a avut – şi are – sprijin extern este esenţială. În Polonia această conştientizare a eliberat Polonezii de ameninţarea unei resemnări colective în faţa fenomenului (ştiţi, celebrul şi deznădăjduitorul „aşa suntem noi”, propovăduit sistematic de anumite surse); şi a ajutat la asanarea tot mai profundă a societăţii.

La fel se poate întâmpla şi la noi.
Este nevoie, pe de-o parte, să înţelegem că lupta împotriva marionetelor nu rezolvă nimic. Nu rezolvă nimic agăţarea disperată de o marionetă politică (fie că se numeşte Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Viorel Ponta, Klaus Iohannis, Liviu Dragnea sau oricum s-ar numi). Nu rezolvă nimic nici lupta împotriva marionetei X sau Y. Atât punerea nădejdilor într-o marionetă, cât şi concentrarea luptei (sau chiar urii) împotriva uneia fac jocul celor care vor să controleze România din umbră, folosindu-se de marionete. În realitate, energiile ar trebui concentrate împotriva păpuşarilor.
Nu-i aşa că sunt lucruri evidente?
Dar cum ai putea să lupţi împotriva unor personaje ori puteri invizibile?
Cum ai putea lupta împotriva păpuşarilor ce controlează marionetele politice şi administrative?
Nici măcar nu îi cunoaştem! Cel mult îi intuim pe unii, observând fenomene ce se repetă din Ucraina sau Gruzia până în Spania, ori chiar mai departe, pe alte continente. Dar, evident, acest lucru este insuficient.

Există o soluţie? Există o cale prin care Românii se pot elibera, un mijloc de luptă pe care să îl poată folosi şi un om obişnuit?

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…