"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers – those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea
De când Neocomuniștii au chemat invadatorii musulmani în Europa, băștinașii din țări precum Germania, Franța, Suedia, Marea Britanie etc. au suferit nespus. Imigranții nu respectă statele care îi primesc, îi disprețuiesc pe localnici și sunt foarte violenți.
Până acum, știrile despre „zonele interzise” (în engleză „no go zone/area”) păreau ceva tragic și exotic: se întâmplă la alții. Prin grija USR, PNL, PSD etc., deja se întâmplă în România.
Crima de la Timișoara, în care un Afgan de 22 de ani a fost ucis de curajoșii săi dușmani Afgani și Pakistanezi, e doar un început. Zona Fabric în care a avut loc incidentul este lângă inima Timișoarei, nu la periferie. Și este tot mai plină de imigranți.
Largi părți din municipii precum Constanța sau București au parte de aceeași situație. În anumite locuri din Sectorul 4 venirea imigranților din Indochina (Vietnam, Thailanda etc.) a coincis „miraculos” cu dispariția în masă a câinilor și pisicilor. De fapt orice asemenea vietate lăsată pe stradă în zona în care locuiesc ori muncesc asemenea imigranți are uriașe șanse să nu se mai întoarcă acasă. Întâmplător. În părți largi din Colentina (București?) imigranții musulmani tind să controleze străzile. Etc.
Dar „autoritățile de stat” sunt preocupate de patrioții români, de eventualii naționaliști români, că „sunt primejdioși” (deși nu ar putea spune cum sunt primejdioși nici picați cu ceară!). Și mai sunt preocupate să pupe tălpile (sau alte părți ignobile) ale mafioților din Ucraina și alte țări.
De zeci de ani îi previn pe Români că se va ajunge aici. De zeci de ani le amintesc Românilor de dictonul străbun vis pacem para bellum (dacă vrei pace pregătește-te de război). Acum războiul începe. Sunteți pregătiți?
Pe 29 Decembrie au fost cinstiți cei 14,000 de prunci uciși de Irod (sau, altfel spus, „din porunca lui Irod” – asta ca să nu se uite că poruncile nelegiuite nu scapă de osândă pe cei care le săvârșesc „pentru că așa mi s-a spus/cerut/poruncit”!). Iar una dintre marile nedumeriri ale îndoielnicilor, sau una din marile „indignări” ale necredincioșilor este… numărul pruncilor. Da, pe ei nu-i interesează că Irod a ucis pruncii, sau că cei care săvârșesc avorturi sunt la fel de buni ca Irod! Pe ei îi preocupă de ard de curiozitate cum poate să fie un număr atât de mare în Tradiția Bisericii, de vreme ce Betleemul era un sat care nu avea el însuși 14,000 de locuitori! Cu atât mai puțin avea 14,000 de prunci care să fie uciși de Irod!
Acest fel de „preocupare” eu îl numesc filosofeală, ori intelectualism: o prostie ce vrea să pară deșteaptă prin care omul își acoperă goliciunea sufletească și fuga de adevăr. Adevărul este că indiferent dacă cifra ar fi concretă sau simbolică, ideile fundamentale rămân aceleași: Irod a ucis pruncii Israeliților, aducând plângere și tânguire multă mamelor și taților ce își pierduseră copiii de doi ani și mai în jos; acest genocid s-a săvârșit de teama că unul dintre copiii uciși ar putea, cândva, să ia tronul pe care stătea Irod… cu toate că acesta nu avea cum să știe dacă va mai trăi până copilul ajunge măcar în pragul adolescenței! Altfel spus, răutatea pe care mândria și lăcomia le aduc în sufletul omului este nemărginită. Cine se lasă prins de mândrie și lăcomie ajunge la cele mai cumplite crime – împotriva lui însuși, împotriva celorlalți. Cine se lasă dus de mândrie și lăcomie lucrează nebunește, împotriva lui Dumnezeu, adunându-și osândă peste osândă. Și își pierde cele mai fundamentale simțăminte omenești – precum acela de ocrotire a copiilor.
Dar, dincolo de aceste învățături ce rămân oricare ar fi numărul copiilor uciși de Irod, este cifra de 14,000 imposibilă și/sau incredibilă? Sau avem de-a face cu o problemă de înțelegere, iar uneori și de traducere?
Textul biblic esențial pentru această întrebare este cel de la Matei 2.16 (capitolul 2, versetul 16):
„Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.”
În originalul vechi-grecesc al Evangheliei după Matei (căci originalul aramaic încă nu a fost regăsit), avem forma:
Această formă se poate translitera în grafie latină, după felul în care se citea greaca veche în secolul I d.Chr., sub forma
„Tote Herodes idon hoti enepaixte hiupo ton magon etiumote lian, cai aposteilas aneilen pantas tus en Betleem kai en pasi tois horiois aiutes apo dietus cai catotero, cata ton hranon hon ecribosen para ton magon.” (în vremea respectivă „οὺ” se citea deja „u”, dar „η” era încă „eta”, adică se citea „e”, accentul circumflex încă era un „h” ușor – care avea să dispară, mai apoi, din pronunție, deci și din citire – etc.)
Acum, dincolo de pronunție sau citire, important este înțelesul, de fapt! (Ca să nu cădem din interesul față de amănunte în pedanterie, intelectualism ori filosofeală!) Iar aici ne izbim de o problemă!
În traducerea românească, foarte bine și adevărat, „ἐν Βηθλέεμ καὶ ἐν πᾶσι τοῖς ὁρίοις αὐτῆς” se traduce „în Betleem și în toate hotarele lui” (sau „hotarele sale”, ceea ce este același lucru). Ceea ce poate să însemne, însă, două lucruri deosebite: – în Betleem și în toate hotarele Betleemului – în Betleem și în toate hotarele lui Irod („Iar când Irod a văzut… trimițând a ucis pe toți pruncii care se aflau în Betleem și în toate hotarele lui [adică în toate hotarele lui Irod, în toate hotarele stăpânirii lui n.n.]”
Care dintre aceste două variante este adevărată? Aici ne ajută mult mai multe informații din Evanghelia după Luca (al doilea capitol).
Astfel, ni se arată că Nașterea lui Iisus a avut loc în vremea recensământului populației organizat de Cezar, acesta fiind pricina sosirii Fecioarei Maria la Betleem (Luca 2.1-5). Vedem că Iisus se naște în iesle (Luca 2.7), unde îl găsesc și păstorii veniți în urma vestirii îngerilor (Luca 2.15-16). Și, foarte mare lucru, la patruzeci de zile Maria Fecioara și Pruncul merg la Templul din Ierusalim! Aceste fapte ne arată că venirea magilor (crailor) la Betleem a avut loc după primele zile de la Naștere, dar înainte de Aducerea la Templu.
De ce? Pentru că magii (craii) l-au găsit pe Prunc în casă, nu în iesle; dar tot în Betleem, nu la Ierusalim (Matei 2.8-11). Altfel spus, atunci când ajung magii (craii) deja „era loc” pentru ca Fecioara Maria și Pruncul să fie în casă, nu în iesle (Luca 2.7 când s-a născut Iisus, Maica Sa „L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei”). Ceea ce fie adeverește legenda românească despre Moș Crăciun (Evreul care la început nu a vrut să îi primească pe Dreptul Iosif și Fecioara Maria, dar în urma minunilor de la Naștere și-a schimbat purtarea). Fie mărturisește că deja cei veniți pentru Recensământ plecaseră. Sau, mai curând, amândouă. Căci dacă ar mai fi fost cei veniți în Betleem numai pentru „înscriere”, aceștia ar fi dus și la Ierusalim, și în alte părți, vestea venirii magilor (crailor) cu alaiul lor; inclusiv despre casa în care au intrat și care este Pruncul pe care L-au cinstit ca Împărat. Iarăși vedem și că după ce magii (craii) pleacă din Betleem, luminați de cinstirea Pruncului Ceresc, Acesta este adus la Templul din Ierusalim. Prin urmare, în cele patruzeci de zile de la Naștere, au plecat din Betleem cei veniți pentru înscriere, ba chiar și Pruncul cu Maica Sa și tatăl său adoptiv, Dreptul Iosif.
Prin urmare, chiar dacă Irod știa că Împăratul vestit de prooroci s-a născut în Betleem, știa și că este posibil să fi fost născut într-una din familiile venite pentru recensământ. Și care, acum, erau răspândite prin țară. Deci singura cale prin care putea să-și atingă dorința dementă de a-l ucide, era să acționeze la nivelul întregii țări! A cărei populație în acea vreme este estimată la 1,2-1,5 milioane de locuitori. Dată fiind durata de viață de atunci, ca și natalitatea vremii, 14,000 de prunci „de până în doi ani” reprezintă o cifră extrem de probabilă ca segment demografic.
Deci, chiar și pentru cei pasionați sincer de asemenea amănunte, cifra nu este o problemă. Ea corespunde informațiilor istorice clare pe care le avem. Chiar uciderea propriului copil de către Irod, din aceeași pricină, arată că trufia și lăcomia acestuia îi înlăturaseră omenia până la un nivel greu de închipuit.
Dar, dincolo de corectitudinea științifică a cifrei, lecția dată de Istorie este cea care trebuie reținută. Și, de obicei, tocmai această lecție se dorește să fie acoperită prin asemenea căutări de nod în papură. Noi ne întoarcem însă la învățăturile fundamentale: – nimeni nu poate răsturna, prin forța sau priceperea sa, lucrarea lui Dumnezeu; doar capătă mai multă și tot mai multă osândă încercând așa ceva – mândria și lăcomia nimicesc omenia și îl fac pe om în stare de fapte cumplite, neomenești – filosofeala sau intelectualismul ne despart de adevăr, ne despart de Dumnezeu
De fapt titlul ar fi trebuit să fie „Statul stângist” ori „Statul de Stânga”, pentru că este vorba despre concepția Stângii (politice) despre stat. Doar că în clipa de față ”Stânga = (Neo)Comunism” este o realitate foarte clară. Și, prin urmare, mult mai ușor de înțeles. Pentru că, în fapt, dincolo de filosofări sterpe, Stânga se reduce, real, la Comunism (acesta este fie ținta, fie chipul de după mască al formelor de Stânga ce pretind a nu fi comuniste).
Rândurile mi-au fost inspirate din încercarea unui ziarist de a vorbi despre „statul minimal”. Persoana în cauză a început cu afirmația extrem de gravă (și tipică gândirii comuniste) „Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri”. Înainte de a replica la această afirmație, să redăm întregul paragraf din care face parte:
„Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri. El oferă tuturor cetățenilor săi două tipuri distincte de bunuri: protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva comunității tuturor cetățenilor săi și, pe de altă parte, protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva fiecărui cetățean luat ca individ distinct de toți ceilalți. Cu alte cuvinte, statul minimal își derivă legitimitatea din chiar dubla sa funcție de protecție: clasa tuturor indivizilor este protejată de agresiune cu ajutorul unei armate, iar indivizii, fiecare în parte, sunt protejați prin sistemul de legi și de tribunale, ca și prin serviciile de poliție.”
Acest text, inclusiv prima afirmație, constituie viziunea Stângii asupra statului și asupra raporturilor dintre Stat și cetățeni: contractul social. Doar că totdeauna conceputul este prezentat ca un fel de realitate (evidentă), ca un „adevăr absolut”, și nu, așa cum este, ca viziune politică stângistă/comunistă (excepțiile de prezentare, extrem de rare, confirmă regula).
Repet aici realitatea și previn împotriva propagandei de Stânga: Statul nu este „un furnizor de bunuri”, statul nu „oferă cetățenilor săi” nimic, statul nudeține armata, statul nu deține puterea legislativă, statul nu deține justiția, statul nu deține serviciile de poliție ș.a.m.d. decât în gândirea și practica politicianistă a Stângii, a Comunismului.
În realitate,
Statul este forma de (re)prezentare a comunității umane dintr-un anume loc, atât față de membrii săi, cât și față de oamenii și comunitățile din afară.
Prin membrii comunității se înțeleg atât oamenii, cât și comunitățile mai mici, care împreună alcătuiesc acea comunitate.
De pildă, județele și plaiurile românești vechi, ducatele sau voievodatele românești vechi, cnezatele sau jupanatele etc. sunt toate „țări” în limba română veche. Atât în înțelesul de locuri (cu o anume încărcătură culturală, emoțională etc.), dar și în înțelesul de state.
Concepția Culturii Române Vechi, după care
O țară este alcătuită din multe țări, cea mai mică fiind familia.
este și singura concepție adevărată, naturală și coerentă asupra statului.
Ca o paranteză, merită observat că întemeietorii SUA (Părinții Fondatori) au căutat cea mai firească, adică cea mai naturală formă de stat. Menită să asigure maximul de demnitate personală și comunitară în paralel cu unitatea națională. Ca rezultat, au creat o federație de state egale (indiferent de populație sau dimensiuni), în care au o mare libertate (de tip statal!) „orașele” (de multe ori cătune sau sate) și „comitatele” (county = comitat, adică teritoriul condus de un comite, după româna veche, sau conte astăzi). Repetăm faptul că „orașele” și „comitatele” americane au, conform Constituției SUA, o mare libertate de tip statal: au dreptul la propriile legi, fapt de multe ori privit strict anecdotic sau exotic, dar prea puțin înțeles ca semnificație profundă.
Ca și în cazurile americane și românești vechi (tradițional românești!), statul natural este însuși poporul. Este totalitatea obștilor, mici și mari, este numele dat exprimării publice a poporului. De pildă,
Armata și poliția sunt cetățenii în orice stat natural, în orice țară liberă.
Acolo unde forțele armate sunt ale unor structuri autonome față de voința populară avem o dictatură, o tiranie, un despotism. Acestea pot fi într-o fază de început, de uzurpare, adică de preluare vicleană, ascunsă, treptată, a puterii de la popor către mafia numită „stat”. Sau pot fi într-o fază avansată, în care mafia tâlharilor numiți „funcționari de stat și politicieni” a preluat deja puterea de la cei pe care ar trebui, teoretic, să îi reprezinte.
În orice țară liberă, în orice stat liber, cetățenii sunt înarmați (și liberi să se înarmeze).
Prin contrast,
În orice dictatură cetățenii sunt dezarmați iar puterea armată aparține strict dictatorilor.
O altă deosebire clară, evidentă, absolută, între statul natural și statul comunist este impozitul/taxa pe proprietate.
O proprietate nu poate fi impozitată sau taxată, pentru că atunci nu mai este proprietate, ci un bun închiriat (arendat).
Altfel spus,
Într-un stat liber nu există impozit sau taxă pe proprietate; proprietarul este stăpânul proprietății sale.
Prin contrast,
Într-un stat comunist, dictatorial, sclavagist, există taxe și/sau impozite pe așa-zisele proprietăți, care sunt astfel însușite de „stat” (= mafie), „proprietarii” devenind chiriași sau arendași ai acelor proprietăți.
Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor taxe; taxele se plătesc pentru servicii primite, iar pentru simpla existență nimic și nimeni nu poate fi considerat ca primind un serviciu. Cu excepția situației în care cineva (= statul tâlhăresc) se substituie lui Dumnezeu, Dătătorul de viață! Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor impozite: existența impozitului pe proprietate anulează dreptul de proprietate (și îl transformă într-un drept de chirie/arendă).
Toate aceste principii și realități pot fi constatate factual: într-o privire asupra formelor vechi de stat sau țară. La Români, dar și la celelalte popoare. Sau printr-o cercetare deschisă, obiectivă, științifică, asupra principiilor fondatoare ale Statelor Unite ale Americii. Părinții Fondatori ai SUA au revenit la principiile naturale, la statul natural, pe cât le-a fost cu putință.
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Dacă am vorbi de stat în afara cetățenilor (ceea ce deja înseamnă că nu mai este stat natural!), am putea, cel mult, să vedem statul ca prestator de servicii pentru cetățeni. În niciun caz statul nu este și nu a fost vreodată „furnizor de bunuri”, așa cum nu a fost niciodată „producător de bunuri”. A pretinde că statul este furnizor de bunuri este la fel de (i)logic cu a pretinde că vânzătorul de la magazin este furnizor de bunuri. Totuși apare această pretenție, că statul ar fi furnizor și chiar producător de bunuri, pentru că pretenția justifică tâlhărirea cetățenilor. Funcționează aici extrem de bine o strategie bipolară ori schizoidă a Comunismului: ceea ce și când convine mafiei este al poporului, ceea ce și când convine mafiei este al statului. De exemplu, hotărârile („deciziile”) sunt luate de tâlhari (= funcționarii de stat și politicienii statului comunist), dar vina pentru rezultate este atribuită poporului. Un exemplu simplu și recent este cumpărarea produselor „medicale” de extrem de proastă calitate zise „vaccinuri Pfizer”; o „decizie” a unor funcționari și politicieni ai statului tâlhăresc, pe care trebuie să o plătească cetățenii. Se poate vedea astfel că statul nu „furnizează bunuri”, că nici nu are de unde: tot ce deține statul este furat de la cetățeni. Iar apoi statul „vinde cetățenilor” ceea ce a obținut de la ei! Această schemă tâlhărească este esența statului comunist.
Cine cunoaște începuturile SUA știe că ideile fundamentale ale întemeietorilor au fost libertatea religioasă, libertatea de conștiință și prosperitatea economică. Prin urmare, apar în documentele fondatoare, de multe ori, credința înDumnezeu, libertatea credinței, libertatea conștiinței, Dumnezeu (așa cum era înțeles de primii coloniști și de Părinții Fondatori ai SUA) etc.
Prin contrast, în clipa de față SUA pretinde, prin Președinție și alte instituții de maximă putere, că libertatea Credinței există doar pentru cei care nu sunt Creștini. Și, în trepte „de castă”, pentru ceilalți. Dacă un Musulman, Mozaic, Hindus, Animist etc. „insultă” Biblia, Creștinismul în general sau o religie creștină, o doctrină creștină, o comunitate creștină etc., conform autorităților SUA face un lucru bun. Dacă un Creștin „insultă” o carte fundamentală musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., dacă un Creștin „insultă” o religie musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., sau vreo doctrină ori comunitate de acest fel, conform autorităților SUA săvârșește un act „de ură” ce trebuie oprit, împiedicat și pedepsit „cu maximă asprime”.
Este un dublu standard absolut evident și monstruos, care se extinde pe foarte multe planuri. Este un rasism sistemic, atât împotriva Creștinilor în general (automat văzuți și tratați oficial ca rasă inferioară, persecutați oficial de SUA la nivel federal dar și local – pretutindeni unde Democrații domină politic), dar și împotriva „Albilor”, iar mai nou și împotriva „Galbenilor” (= Asiaticilor). („Vina” acestora din urmă fiind… succesul pe care îl au în SUA, pentru că spre deosebire de „alte minorități”, muncesc în loc să își plângă de milă și să stea la pieptul „Stângii părintești”.)
Mai mult, există un rasism sistematicîmpotriva celor care păstrează valorile Părinților Fondatori, celor care țin la Constituția SUA așa cum a fost gândită și exprimată.
Aici ne oprim pentru câteva lămuriri: – am pus în ghilimele cuvântul „insultă” pentru că ceea ce înseamnă „insultă” în practica Partidului Democrat de astăzi depinde strict de ce vrea Partidul (practică tipic dictatorială, abuzivă, monstruoasă, adică practică tipică Stângii); în esență, „insultă” este orice critică la adresa doctrinelor stângiste, implicit orice critică la adresa valorilor proclamate „bune” de Stânga; deci orice critică a unei religii sau comunități proclamate „bună” de Stânga este, în doctrina Stângii, „insultă”. – am pus în ghilimele „insultă” pentru că este un cuvânt extrem de subiectiv; atâta vreme cât nu se folosesc cuvinte vulgare, îndemnuri la violență sau acte extremiste, insultele trebuie acceptate ca parte a libertății de exprimare. Cum reacționa Românul din vechime la insultă? Dovedind prin faptele sale că insulta este mincinoasă! („Ne dase nume de curcani/ Un hâtru bun de glume,/Noi am schimbat lângă Balcani/ Porecla în renume!”) – am pus în ghilimele „de ură”, pentru că a pretinde că o critică este automat „act de ură” este fals, este patologic, este dictatorial; în cazul de față, este un mijloc de acumulare a puterii și interzicere a opoziției, un mijloc de instaurare a tiraniei Stângii. – am folosit termenul de rasism într-un înțeles lărgit, care nu se limitează la termenii biologici (de obicei oricum fantasmagoric definiți), ci la orice comunitate umană ce este prigonită nu pentru fapte rele reale, ci pentru apartenență.
Căderea SUA din paradigme precum „Țara libertății” și „pământul celor bravi” este încheierea unui război foarte lung. În care un dușman al SUA foarte puternic și foarte insidios a fost și este Stânga Politică.
Mulți vor să nu înțeleagă un adevăr clar și absolut: Stânga este dușman ființial și absolut al oricărei națiuni, al oricărei țări, al oricărei etnii. „Naționalismul de Stânga” este o contradicție de termeni: Stânga urăște tradițiile naționale, religioase, culturale, valorice etc.; ergo, Stânga urăște orice țară, etnie sau națiune, indiferent de declarațiile electorale, propagandistice sau de circumstanță. „Naționalismele” de Stânga, fie că s-au numit Nazism, Fascism, Maoism, Ceaușism sau oricum altfel, au inclus nimicireanațiunii așa cum era ea și înlocuirea ei cu o „națiune nouă”. Este o absurditate să numești naționalism o mișcare ce pleacă de la distrugerea națiunii în numele căreia acționează! Iar această idee, de „nimicire a vechiului”, este baza oricărei acțiuni politice a Stângii. Este inclusiv baza așa-ziselor „mișcări naționaliste de Stânga”. Națiunea se definește prin sfinții și eroii care arată calea de aur a neamului. Prin ei se construiește și definește ceea ce este național cu adevărat. În rest, pot exista constructe temporare (precum „moneda națională”), dar care nu pot să fie definitorii. Iar dorința Stângii de „demolare a idolilor” (neconvenabili politic), de „înlăturare a tradițiilor învechite” (neconvenabile politic) etc., este luptă directă împotriva esenței naționale. Ca urmare, ființial, Stânga este anti-națională, indiferent cât de patriotică sau naționalistă s-ar pretinde.
Din acest punct de vedere, Stânga a fost totdeauna dușmanul ființial al Statelor Unite ale Americii. Dar această dușmănie și războiul anti-american al Stângii a căpătat noi dimensiuni odată cu apariția URSS („Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice”).
Cine își vinde libertatea pentru siguranță le pierde pe amândouă.
În Plandemie, unii nemernici și mulți lași au lansat/preluat/promovat lozinca:
Sănătatea este adevărata libertate.
Nemernicii sunt cei care au lansat-o, știind 1000000000000% că este o minciună totală: nenumărați oameni sănătoși au făcut pușcărie, au fost închiși în lagăre de concentrare, au fost puși în lanțuri sau în butuci etc. Faptul că erau sănătoși nu i-a făcut liberi!
Lașii sunt cei care au preluat și promovat lozinca pentru că erau (sunt) stăpâniți de groaza în fața bolii sau a morții. În Decembrie 1989 strigam
Vom muri și vom fi liberi!
În Plandemia 2020 se striga
Primim orice sclavie în numele feririi de boală și/sau moarte!
Această gândire și purtare de sclavi activiști ai sclaviei este, din păcate, des întâlnită. În clipa de față WEF, UE, Rusia, SUA, China, OMS etc. acționează clar ca instituții dictatoriale, virulent și/sau violent anti-creștine, lucrând clar împotriva demnității și libertății umane în general și a Creștinilor în special. În fața acestui val de persecuții, care în lumea islamică (și, pe alocuri, chiar și în cea hindusă) îmbracă forme de o violență extremă, cei mai mulți tac, pretind că nu văd; tac, pretind că nu văd și nu fac nimic, sperând că astfel vor amâna clipa în care vor alege între Credință și regim, între conștiință și supunerea în fața unui regim demonic. Ceea ce, de fapt, deschide larg porțile apostaziei în sufletele lor.
Pentru toți aceștia, ca și pentru cei care încă vor libertate, încă o iubesc, încă lucrează și luptă să fie liberi, amintim un cântec. Întâi, prin versuri, apoi printr-un link înspre acel cântec.
Textul în limba italiană
Traducerea în limba română
Libertà
Scende la sera sulle spalle di un uomo che se ne va. Oltre la notte nel suo cuore un segreto si porterà. Tra case e chiese una donna sta cercando Chi non c’è più. E nel tuo nome quanta gente non tornerà.
Libertà, quanti hai fatto piangere. Senza te, quanta solitudine! Fino a che avrà un senso vivere Io vivrò per avere te. Libertà, quando un coro s’alzerà Canterà per avere te. (coro)
C’è „carta bianca” sul dolore, sulla pelle degli uomini. Cresce ogni giorno il cinismo nei confronti degli umili. Ma nasce un sole nella notte, nel cuore dei deboli. E dal silenzio un’amore rinascerà. Cercando te!
Libertà, quanti hai fatto piangere. Senza te, quanta solitudine! Fino a che avrà un senso vivere Io vivrò per avere te. Avere te! Libertà, senza mai più piangere. Senza te, quanta solitudine! Fino a che avrà un senso vivere Io vivrò per avere te.
Avere te…
Libertate
Coboară seara pe umerii unui om ce piere Dincolo de noapte în inimă poartă un secret Între case și biserici do doamnă stă căutând Pe cel ce nu mai e. Și în numele tău câți oameni nu se întorc!
Libertate, pe câți îi faci să plângă! Fără tine, atâta singurătate! Până când are un sens viețuirea? Viețuiesc pentru a te avea! Libertate, când un cor se înalță Câtă pentru a te avea! (refren)
Pe pielea oamenilor este o „carte albă” a durerii. Crește în fiecare zi cinismul înfruntării celor umili. Dar răsare un soare în noapte, îi inima celor slabi. Și în tăcere o dragoste renaște. Căutându-te!
Libertate, pe câți îi faci să plângă! Fără tine, atâta singurătate! Până când are un sens viețuirea? Viețuiesc pentru a te avea! A te avea! Libertate, când un cor se înalță Câtă pentru a te avea! Fără tine, atâta singurătate! Până când are un sens viețuirea?
A te avea…
Poate că versurile nu sunt perfecte, poate că videoclipul nu vă place, poate melodia nu e stilul preferat… dar ideile fundamentale sunt veșnice! Fără libertate există doar o aparență a vieții, dincolo de care sufletele sunt moarte. Viața este libertate. Libertatea este viață. Cunoașteți Adevărul și Adevărul vă va face liberi. Și veți trăi!
România Străveche - Ancient Romania 