Cântarea Mariei. Despre neamuri sau generații
Și a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul! Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul Meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Căci, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui. Și mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de El.
Făcut-a tărie cu brațul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și i-a înălțat pe cei smeriți, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară deșerți.
Sprijinit-a pe Israel, sluga Sa, ca să-și aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui până în veac. (Luca 1.46-55)
Iată aici Cântarea Mariei – denumită așa în subtitlul de la Luca 1 – în traducerea în limba română (împărțirea textului în alineate ne aparține).
Față de această traducere, în ultima vreme (2020-2024) s-au ridicat unele voci care, după traducerile în limba engleză, susțin că la Luca 1.48 în loc de neamuri ar trebui generații.
La Luca 1.48 avem în română
că a căutat spre smerenia roabei Sale. Căci, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
iar în greaca veche
ὅτι ἐπέβλεψεν ἐπὶ τὴν ταπείνωσιν τῆς δούλης αὐτοῦ. ἰδοὺ γὰρ ἀπὸ τοῦ νῦν μακαριοῦσίν με πᾶσαι αἱ γενεαί·
(în trecut se scria fie cu minuscule, fie cu majuscule/unciale; manuscrisele nou-testamentare vechi sunt primordial scrise cu minuscule)
Deci noua „piatră de poticnire” este cuvântul vechi elin γενεαί (gheneai).
Într-adevăr, acest cuvânt este tradus ca generații în mod repetat atât în engleză (generations) cât și în franceză (générations).
Mai mult, la Luca 1.50 avem
Și mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de El.
unde „neam și neam” este în greacă γενεὰς καὶ γενεὰς (gheneas cai gheneas – sau, după pronunția grecii moderne, gheneas chi gheneas).
Și aici traducerile străine spun „generație și generație” sau, de fapt, „(din) generație în generație”.
Tot ca generații apare tradus γενεαί în engleză (sau franceză) și la Matei 1.17; 12.39, 41-42, 45 etc.
Este potrivit, prin urmare, să folosim și în română varianta generații pentru Luca 1.48 și celelalte locuri în care apare γενεαί ?
Pentru început, o interesantă observație.
Pluralul acesta γενεαί sau „gheneai” vine din singularul γενεά (ghenea). Care este tradus în engleză ca „rasă, familie, generație” (cf., de pildă, biblehub).
Deci, pe primul loc sunt rasă și familie, dar traducătorii de limbă engleză (și franceză) preferă să spună generație (generații)!
Aici un rol fundamental îl are purtarea Vesticilor față de lucrarea unui strămoș al Românilor, Sfântul (Fericitul) Ieronim: Vulgata, prima traducere integrală a Bibliei în limba latină.
Născut și crescut într-o latură a spațiului etnogenetic românesc, Ieronim a folosit o latină specifică, populară, de unde și numele de Vulgata (= Populara) pentru traducerea lui.
La Luca 1.48 textul din Vulgata este
quia respexit humilitatem ancillae suae. Ecce enim ex hoc beatam me dicent omnes generationes.
(cf. Nova Vulgata. Bibliorum Sacrorum Editio, Libreria Editrice Vaticana, 1986, p. 1945)
Iată, deci, originea lui generații din traducerile contemporane.
Dar ce înseamnă în latina populară dalmato-carpatică acest generationes ?
Ei bine, poate însemna „cei născuți din același urmaș” sau „cei cu aceeași origine”, adică neam, poate însemna urmași sau poate însemna generații. Dar γενεά (ghenea) cu toate formele lui? Ce înseamnă acesta? Și acest lucru, după cum am văzut mai sus!
Pe scurt, avem în textul biblic o interesantă ambiguitate.
Dacă se termină generațiile cu A Doua Venire a Mântuitorului, încetează oare Creștinii să o fericească pe Maica Domnului?
Dacă Duhul Sfânt a spus că toate popoarele sau etniile o vor ferici pe Maica Domnului, de ce nu a folosit Sfântul Apostol și Evanghelist Luca alt termen, de pildă ethnos (ἔθνος) ca la Luca 21.10?
Și dacă va răspunde cineva „pentru că așa a zis Fecioara Maria”, întrebarea rămâne: de ce nu a folosit Măicuța Domnului un cuvânt mai clar?
Și, nu, nu vă luați după explicații intelectualiste și atee, de tipul „așa se vorbea” sau „așa vorbea”; cea care de la Duhul Sfânt a primit atâtea binecuvântări, cea care asculta desăvârșit de Dumnezeu, a rostit ceea ce știa că trebuie rostit după Dumnezeu.
Deci, duhovnicește, de ce s-a folosit gheneai și nu ethnos, de pildă?
Părerea mea este că Duhul Sfânt a rânduit astfel pentru a cuprinde în același cuvânt și continuitatea cinstirii (fericirii) Maicii Domnului, dar și universalitatea cinstirii (fericirii) Maicii Domnului.
Ceea ce face, pentru limba română, ca neamurile să fie cea mai bună traducere pentru gheneai. Căci include și continuitatea (ca generații) și universalitatea (prin popoare).
Căci cuvântul neam care a trecut din română și în maghiară are toate aceste înțelesuri.
Și cum neam înseamnă și generație (precum în din neam în neam), și popor, oricare dintre adepții uneia dintre variante ar trebui să fie mulțumit de folosirea lui.
Încercarea de a absolutiza doar unul dintre cele două înțelesuri mi se pare încercarea de a sărăci bogăția pe care Însuși Duhul Sfânt a sădit-o în Scripturi.
Mai curând se cuvine să mulțumim lui Dumnezeu pentru că bogăția limbii române îngăduie păstrarea acestei duhovnicești ambiguități.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Cuvântul neam este pretins de unii a veni din maghiară, deși este evident că forma maghiară vine din română. Originea slavă este posibilă – și în contextul actual al cercetărilor cea mai probabilă.
Însă există și posibilitatea unei origini celtice. În irlandeză există neamh (h nu se aude) cu înțelesul de boltă cerească sau Rai. La prima vedere nu este o legătură semantică, dar ideea „unității oamenilor sub același cer” apare în mai multe culturi (ex.: cea chineză). În raport cu migratorii – care călătoreau din alte locuri către alte locuri – Românii rămân singurii „sub același cer”. Iarăși, în multe culturi apare o legătură între cer și autoritatea supremă a țării/poporului. Împărați „cerești” sunt și cei din Roma, și cei din China sau Japonia. La fel mulți alți conducători. Prin raportarea continuă a Românilor la un singur Împărat Ceresc și respectiv la unul singur pământesc apare posibilitatea extrapolării semantice de la cer la cei cuprinși sub stăpânirea celui cer. Sunt, desigur, ipoteze la care este mult de lucru.
Originea veche a cuvântului în irlandeză este arătată de vasta lui întrebuințare în construcția unor cuvinte în care este folosit aproape fără conștientizarea sensului inițial.
Cuvântul neamh este folosit pentru construirea în irlandeză atât a unor termeni pozitivi cât și negativi prin raportare la cer/Cer. Așa este toineamh, un somon vioi, puternic, săltăreț. Dar și neamh-mhaitheach cu înțelesul de (cineva) întunecat (posomorât), arogant și ciudat (irațional) – toate în același timp, nu separat. Taitneamh, care ad-litteram ar însemna „aproape de cer/bolta cerească” este un verb ce înseamnă a străluci, a mulțumi, a satisface și chiar a se îndrăgosti (thug sé taitneamh di înseamnă „m-am îndrăgostit de ea”). În alte cuvinte compuse neamh are funcția de a arăta unirea între două sau mai multe părți (suaithneamh este „întâlnirea unor ape/râuri” sau „confluența unor ape/râuri”). Aigneamh – prepoziția aig (ag) + neamh – înseamnă vioi, vesel, vivace. Etc.
România Străveche - Ancient Romania 