Rusia, Ucraina, România și Ungaria. Și poziția AUR

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Am arătat acum puțină vreme că luptele dintre Rusia și Ucraina sunt rezultatul unei istorii vechi. În care Rusia și Ucraina sunt doi agresori, nu un agresor și o victimă.
Cineva îmi spunea că nu am atins problema genocidului anti-rusesc practicat de Ucraina, mai ales în Donețk și Lugansk. Da, nu am atins această problemă, așa cum nu am atins nici problema Holodomorului.
Pentru că, repet, luptele ruso-ucraineene sunt rezultatul imperialismului rusesc și ucrainean.
Pe de-o parte, Ucraina putea ușor să renunțe în 1992 la teritoriile majoritar rusești, cu care istoric nu are nicio treabă – ca și la cele românești, de asemenea necuvenite.
Dimpotrivă, Ucraina a declarat repetat că nu renunță la nimic, ba chiar a emis pretenții – asupra Maramureșului, asupra sudului Bucovinei, asupra Republicii Moldova, asupra Moldovei, asupra Carpaților în general etc., etc. A tratat și tratează oribil Românii din cuprinsul său, continuă politica ruso-sovietică de maldavanizare (de transformare a Moldovenilor, ramură românească, în Maldavani, ramură slavă), folosește persecuția economică și chiar genocidul.
De partea sa, desigur, Rusia putea face multe gesturi esențiale, prin care să câștige aliați sau chiar prieteni. De la returnarea Tezaurului României și renunțarea publică, oficială și definitivă la teritoriile de la Vest de Bug până la acte de reparație. Măcar tratarea respectuoasă a mormintelor ostașilor români, înființarea de școli și posturi radio-tv pentru Românii din Siberia (mari patrioți ai Rusiei, până la urmă) și tot ar fi fost ceva. Ceea ce s-a schițat a arătat doar că s-ar putea face ceva dacă ar fi voință. Nu a fost. Imaginea Armatei a 14-a, chinurile Grupului Ilașcu, asasinarea soților Aldea-Teodorovici sau a lui Grigore Vieru, discursurile pline de ură etnică și năduf imperialist ale lui Jirinovski – iată doar câteva dintre pecețile care stau, puternic, asupra relațiilor ruso-române din ultimele decenii. Ocupațiile rusești, Fântâna Albă și altele asemenea capătă, în acest context, o mare greutate. În rău.

În toată această situație se pune întrebarea de ce AUR se situează categoric împotriva poziției rusești în conflictele actuale.
La prima vedere ar fi de așteptat, nu-i așa, să existe o reacție mult mai nuanțată.
Este adevărat, AUR este singurul partid ce a avut și are în vedere interesele Românilor din Ucraina. Dar nu și pe cele ale Românilor din Rusia? Oare pentru ei nu ar trebui nuanțată poziția în acest conflict?

Nu.

Deși poate nu se vede – în perdelele de fum mediatice – poziția AUR este singura poziție corectă diplomatic și politic în clipa de față.
Este o poziție ce ține de un realism esențial: de ceea ce avem (sau, mai bine zis, nu avem) ca oameni politici, sprijini internațional, putere militară etc., etc.
Analizând acești factori nu doar că dependența României de NATO este absolut clară și indiputabilă. Dar soluția auto-determinării unor teritorii pe criterii etnice a fost și rămâne inacceptabilă pentru România!

Ceea ce mulți, din păcate, nu văd, este faptul că politica se face realist, cinic, nu romantic. Romantismul se folosește în politică doar pentru motivarea maselor.
Iar realismul spune că sfărâmarea unității statale și teritoriale a României este un proiect continuu al Ungariei.
Altfel spus, dacă se acceptă auto-determinarea etnică a unor regiuni ca Donețk și Lugansk de către România, se deschide calea către acțiuni identice în Covasna, Mureș, Harghita, Cluj, Sălaj etc. Ceea ce AUR, ca formațiune dedicată interesului național trebuie să oprească din fașă. Deci AUR nu poate recunoaște niciun drept al Luganskului sau Donețkului la autodeterminare.

Ca o paranteză, și în această privință Rusia își plătește polițele.
Situația din Ardeal i se datorează.

Organizarea României sub ocupație sovietică. În centru,
Regiunea Automată Măgară* înființată la cererea unor voci rusești,
„pentru controlul României”

După Al doilea război mondial state agresoare precum Germania au fost silite să își retragă reprezentanții pe care îi folosiseră în scopuri imperialiste. Sudeții, Germanii din Slovacia și multe alte asemenea grupuri au fost puse să își facă bagajele și să plece în Germania.
Aceeași soluție se pregătise pentru Ungurii din Transilvania. S-a discutat chiar și aducerea lor în Kazahstan sau Siberia, în locurile din care au venit în Europa – sau pe aproape.
Mai multe voci rusești s-au opus, susținând că un cal troian unguresc în inima României ar ajuta la controlarea acesteia.
Acum Rusia are să mulțumească politicii sale anti-românești: deși Ucraina este un stat dușmănos față de Români, Rusia a creat o stare în care România nu poate fi decât împotriva Rusiei, chiar dacă s-ar întâmpla ca aceasta să aibă dreptate.
Cine seamănă vânt culege furtună.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Nu plângeți de milă Rusiei, nu este atât de slabă pe cât s-ar crede. Are în spate sprijinul Chinei și al altor țări. Șansele ca NATO să iasă neciufulit din această confruntare sunt minime. Mai curând aș crede că Joke Biden a făcut tot circul acesta exact spre a da alianței China-Rusia prestigiu și putere. Desigur, în afară de țelul evident de deturnare a atenției oamenilor de la dictaturile violente ale Socialiștilor din Canada sau Australia, de la abuzurile Plandemiei etc.

P.P.S. Da, politica de ratați și slugi proaste a politicienilor din ultimele trei decenii se vede acum foarte bine în situația militară a României: înarmare jalnică, pregătire de luptă sub 0.1% din elementar, stare psihică jalnică a „vitejilor României” (care, de frică și groază, și-au murdărit lenjeria în această dimineață) etc. Intră aici desființarea milițiilor populare existente la noi de cel puțin trei mii de ani (opera lui Ion Iliescu), desființarea serviciului militar obligatoriu (opera comună FSN-PSD-PNL-PNȚ etc., la care și-au adus și își aduc contribuția toți conducătorii de până astăzi), sabotarea sistematică a voluntariatului militar, sabotarea sistematică a pregătirii de luptă și supraviețuire a civililor etc. Articolele 55 și 54 din Constituția României au fost și rămân literă moartă. Poate AUR să ajungă la putere și să aducă o schimbare în bine. Până atunci…

* Căsătorit la Târgu Mureș, un unchi s-a trezit în noua regiune autonomă sovietică. Prin urmare, nota pe plic drept adresă Regiunea Automată Măgară în loc de Regiunea Autonomă Maghiară. Deoarece scrisorile au ajuns fără greș, putem considera denumirea folosită de el ca acceptată oficial.

Rusia contra Ucraina. Prostia care smintește

Mihai-Andrei Aldea26 comentarii

Se coace, de ceva vreme, un război în care să fie implicată Rusia.
Nu a vrut Putin să mai invadeze ceva după alegerea lui Biden de Soroș, Gheiț și alți mafioți, se merge pe provocare, manevră, manipulare.

Să fim serioși:
Rusia deține în clipa de față Părțile Donețului – „Regiunea Doneț” în descrierea presei inculte – și Crimeea. Teritorii ce, etnic, sunt majoritar rusești.
Ca urmare, nu există niciun interes rusesc pentru invadarea și/sau cucerirea sărăciei de Ucraina.

Dar există interesul lui Biden sau, mai precis, a lui Vânător și celor din spatele lui – cine știe, știe – ca Rusia să fie atrasă într-un conflict. Cât mai mare.
Astfel încât să se acopere abuzurile nesfârșite ale Plandemiei, crimele împotriva umanității săvârșite de conducerea Canadei și Australiei, Austriei sau Germaniei, Italiei ori Franței, Chinei, Spaniei, Marii Britanii etc., etc.

Neînțelegerile, conflictele și istoria ruso-ucraineană constituie un pretext potrivit.

Doar că Putin nu joacă așa cum i se cere.

Nu pentru că ar fi băiat bun – cum cred naivii, ca să nu spunem proștii – ci pentru că are prea mult de pierdut.

Rusia este chiar indignată!
Ucraina atacă Republica Donețk, masacrează civili, săvârșește crimă după crimă. Iar Occidentul urlă că Rusia este agresor!

Rusia este chiar indignată!
Când părți din Iugoslavia au cerut independență, chiar fără referendum, SUA și alte puteri au pus bombele pe Belgrad și Serbia ca să sprijine „voința populară”.
Când Rușii, majoritari în Crimea și Donețk, supuși genocidului de Ukraina, cer independență, Occidentul sprijină masacrarea lor ca să sprijine „unitatea statului ucrainean”.

Ale dracului* principii democratice, nu-i așa?
Se schimbă cum bate vântul prin cancelariile sau mai bine zis prin capul miliardarilor din spatele cancelariilor occidentale.

Și ce dacă?

Pun această întrebare pentru Românii naivi – ca să nu spunem proști** – care se implică de o parte sau alta.

Sunt unii care susțin Ucraina, sunt unii care susțin Rusia.
Sunt unii convinși că Putin este omul lui Dumnezeu, alții convinși că este omul Satanei.
Sunt unii convinși că Ucraina trebuie apărată, alții că Rusia trebuie apărată.

Adevărul este că sunt două state satanice care merită să se bată între ele până se alege praful de amândouă.

Da, nu se va întâmpla, știu asta. Dar amintesc principiul fundamental, mereu uitat de sentimentaliști – mereu ușor de manipulat.

Ucraina este agresorul, invadatorul și criminalul în acest caz, spun cei care se uită la datele istorice și la voința populară:
1. Ucraina nu are niciun drept istoric în Donețk sau Crimeea.
2. Uriașa majoritate a populației din Donețk și Crimeea a vrut și vrea să țină de Rusia.
3. Comunitatea internațională a pecetluit prin Războaiele din Iugoslavia, susținerea Kosovo și alte asemenea acte principiul auto-determinării pe criterii etnice.

Da, spun eu, dar Ucraina a fost născocită de Rusia!

Din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea Ucraina a fost un fel de n-ar mai fi. Cum îi zice și numele – „La Sfârșit” („U Kraina”) – era regiunea de la capătul Poloniei și Lituaniei. Nu era o țară, nu era o națiune, era partea de frontieră a Regatului Poloniei și Lituaniei.

Iată două dovezi istorice:

Hartă a Regatului Poloniei și Lituaniei la 1500
Ucraina (Ukraina) este o regiune măruntă (și nedelimitată) la sud de Kiev
Hartă Germană a împărțirii Regatului Poloniei și Lituaniei în secolul al XVIII-lea
Ucraina (Ukraina) este o regiune măruntă (și nedelimitată) la sud de Kiev

Niciodată până în secolul al XVIII-lea Zaporojenii sau Cazacii de pe Nipru – și cu atât mai puțin cei de pe Doneț -, nici Rușii Albi (Bielorușii), Rusinii, Huțulii, Rutenii sau alte ramuri slave nu au avut ideea că ar fi „Ucraineeni” sau ar ține de „Ucraina”.
O asemenea idee le-ar fi părut fie simplă prostie – că doar nu locuiau în Ucraina! -, fie chiar insultă – pentru mulți Ucraina fiind un fel de pușcărie, un loc pentru ticăloși, nebuni și condamnați.

„Națiunea” Ucraineană și „Țara” Ucraina au fost create de imperialismul rusesc.

Pentru a se întinde în teritorii în care Rușii nu existau – sau erau extrem de puțini, dacă erau pe acolo – Rusia a născocit o „națiune soră”. Pe care, evident, să o elibereze de „bestiile de ocupanți”.

Și pentru că păcăleala trebuia să poarte un nume, s-a numit Ucraina.

Această încropeală, menită să adune Slavii Vestici în brațele „Maicii Rusia” și să nimicească băștinașii Români sau Lituanieni a avut succes.
Pas cu pas au fost slavizate Zaporojia, Podolia, Chersonezul, Cimeria (Molojna), Azovul sau Meotia, Crimeea, Vozia, chiar și Țara Fagilor, Bucovina, cel puțin în partea nordică.

Ce nu s-a așteptat inteligența rusească a fost ca națiunea artificială și țara artificială să se întoarcă împotriva Rusiei!

Dar acest lucru s-a întâmplat!

În 1918 născocirea rusească a cerut nu doar independența – act deja șocant pentru Rusia – ci și teritorii inimaginabil de largi. Cele mai „modeste” „revendicări” ale Radei de la Kiev mergeau de la Carpați la Don. Altele ajungeau din Germania, Austria și Grecia în Caucaz și dincolo de Volga.
Da, Ucraina pretindea și pretinde că Moldova este teritoriu ucrainean ocupat de Români și care trebuie eliberat. A pretins în 1918, 1919, 1920, 1921 etc., pretinde și astăzi.
Dar și că largi teritorii polone, bieloruse, rusești, ungurești, slovace, bulgărești etc. sunt de fapt ucraineene.

Motivul este simplu: creată ca o adunare a Slavilor ne-ruși, Ucraina poate pretinde – și pretinde! – orice teritoriu pe care a trăit vreodată o comunitate slavă ne-rusă… ori chiar rusească. Pentru că dacă Rusia poate cere, de ce nu și Ucraina?

Da, Ucraina practică genocidul etnic: împotriva Românilor, Ungurilor, Rușilor, Polonezilor și oricăror alți minoritari.

Da, Occidentul știe și, pentru că are anume afaceri în Ucraina, tace din gură.

Pe scurt, Rusia se înfruntă cu monstrul pe care l-a născut.

O fi Donețkul, după principiile pecetluite de UE și NATO, îndreptățit la independență sau unirea cu Rusia. Dar există acolo resurse pe care Vestul le vrea.
Și, mai ales, e nevoie de Rusia ca dușman, pentru ca nazismul Canadei sau Australiei, Austriei, Germaniei sau Guvernului Biden-Kamala să fie băgat sub preș.

Deci se va face tot ce e posibil să iasă război și să se dea vina pe Rusia.

Dar nu plângeți Rusia! Ea însăși a făcut asta de nenumărate ori! Acum doar are parte de ceea ce a făcut altora, iar și iar.

Cine seamănă vânt culege furtună, spune un vechi proverb românesc.

Și înainte să vă îngrijorați pentru Rusia ori Ucraina, îngrijorați-vă pentru Țara voastră.

Prostul moare de grija vecinului, spune alt proverb românesc.

Mai bine ne-am uita că soluția „iubiților conducători” ai României la scăderea natalității și fuga Românilor din Țară este colonizarea cu muncitori străini aducerea a o sută de mii de muncitori străini în România.
Nu încurajarea natalității, nu sprijin pentru angajarea Românilor în propria Țară – prin scăderea fiscalității demente (scădere practicată pentru străini!) sau prin scăderea birocrației demente (scădere practicată pentru străini!) și alte măsuri elementare. „Soluția” acestui Guvern – ca și a altora – este aducerea de străini.

Lăsați sentimentele duioase pentru agresorii noștri și gândiți-vă ce puteți face pentru Țară și Neam.
Sau lăsați-vă duși de prostia care smintește. Alegerea e a voastră – dar și răspunderea înaintea Judecății lui Dumnezeu.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

* Dumnezeul nostru nu este al neorânduielii, iar Satana este tatăl minciunii.

** Umblă zvonuri despre Români care luptă, ca voluntari, de partea Ucrainei și respectiv Rusiei în Donețk. Asta ar fi chiar prostie în stare pură.

Gânduri. Noi

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Ne-am născut în furtună și am crescut în vifor:
acolo unde alții sunt spulberați de vâltorile vremii noi creștem, înflorim, aducem roade și lăsăm lăstari.
Suntem mai tari decât stâncile: măcinate de ger și arșiță, de ploi și vânturi, acestea se sfărâmă, încetul cu încetul, curgând până la urmă spre Marea cea Mare. Dar noi rămânem, mergând mereu împotriva vijeliei, cu ochii ațintiți către Veșnicia pe care o cucerim zi de zi.

Mihai-Andrei Aldea

Țăranul – Sufletul Țării sau Limba noastră-i o comoară

Mihai-Andrei Aldea10 comentarii

De multă vreme suferim de lipsa limbii române din sufletul nostru și de lipsa noastră din sufletul limbii române.
Mihai-Andrei Aldea

Cuvintele au viață, vorbele ar putea avea, dar de obicei sunt moarte. Sunt moarte și în ele, și pentru cei ce le împrăștie.

Printre cuvintele vii și vechi este unul nespus de prețios: țăran.

Astăzi mulți alungă acest cuvânt cât mai departe, în afara folosinței zilnice și frumoase.
Îl întrebuințează, mai rău, ca injurie: ”Băi, țărane!”, ”Sunt niște țărani!”, ”Se poartă ca un țăran!” etc.
În toate aceste forme – și altele asemenea – țăranul este pus ca termen ce desemnează o persoană fără educație, fără bun-simț, fără cultură, fără gust, fără…

Totuși, ce înseamnă de fapt țăran în Cultura Română Veche, în acea limbă românească pe care țăranul Mihai Eminescu o știa floarea sufletului românesc?

În vechile hrisoave domnești de mare însemnătate se ivesc formule precum:
„Domnia hotărăște, împreună cu Sfatul/Divanul și Țara…” sau
„Domnia hotărăște, împreună cu Sfatul/Divanul și Țăranii…” sau
„Domnia, împreună cu Dregătorii/Marii Boieri și Țăranii…” etc., etc.

Toate aceste formule sunt folosite și atunci când se pleacă la război, și atunci când se hotărăște pacea ori se fac tratate de mare însemnătate cu alte țări…

Cine străbate colecțiile de documente istorice – de la Hurmuzaki și Iorga la Giurescu – vede și asemenea formule, dar și faptul – arătat încă de Constantin Giurescu (bunicul) – că clasele sociale ale Românimii nu erau cele pe care Stânga le tot presupunea – și impunea prin propagandă.

De pildă, chiar și în manualele școlare se amintea despre boierii mari, boierii mijlocii și boierii mici.
Toate bune și frumoase, dar în faptele istorice amintite boierii mici dispar!
Căutați acele manuale care (încă) amintesc de boierii mijlocii și boierii mici și veți vedea. Poate pentru boierii mijlocii mai există câte o consemnare – pe ici, pe colo. Dar boierii mici par să fi dispărut în neant!
De ce?

Pentru că ei sunt Țăranii.

În Moldova au fost numiți și Răzăși, Răzeși, Răseași, Răzăș etc., în Muntenia numiți Moșteni, Moștenitori, Moșneni, Moșneani etc., ei își ziceau Neamuri (Românești), Români sau/și Boieri – fiind numiți și boieri mici în actele Țării.

Constantin Giurescu și Constantin C. Giurescu (și alți istorici alături de ei) arată repetat două lucruri ce ni se par esențiale:
– în vechea tradiție românească boierii mici erau deosebiți de boierii mijlocii după avere, iar boierii mici și mijlocii se deosebeau de boierii mari după dregătorii; adică prima deosebire se făcea după mărimea moșiilor, dar dacă un boier mic (după moșie) primea dregătorie de rang înalt (de pildă, logofăt) era numărat între boierii mari oricât de mică i-ar fi fost moșia.
– treptat, mai ales în secolul al XVII-lea, boierii mici încep să fie jefuiți de boierii mijlocii și boierii mari, astfel încât Român sau Rumân încetează să fie în actele domnești numele boierilor mici și devine, dimpotrivă, al unor Țărani clăcași, ai unor Țărani legați etc.
Schimbare tristă, care din secolul al XVIII-lea și mai ales al XIX-lea apasă și asupra cuvântului Țăran.

Ca o paranteză, în secolul al XVII-lea boierii mari și, după ei, și boierii mijlocii, încep să fie tot mai pasionați de grecisme, franțuzisme, germanisme etc. Adoptă institutori greci – adeseori fanatici adepți ai celui mai radical rasism grecofon. Adoptă institutori franțuji ori nemți, mai rar italieni sau de alte origini. Cu totul întâmplător, copiii lor, adică boierii mari și mijlocii crescuți sub acești institutori devin tot mai disprețuitori față de ceea ce este românesc. Și, tot întâmplător, apare cotropirea Țăranilor de către frații lor mai puternici, apare scăderea treptată rangului înalt de Țăran sau Român, amintite mai sus.
Închidem paranteza.

Să lăsăm puțin Istoria deoparte!

Satul îl are pe sătean.
Orașul îl are pe orășean.
Cetatea îl are pe cetățean.
Județul îl are pe (con)județean.
Oltenia îl are pe oltean.
Muntenia îl are pe muntean.
Banatul pe bănășean.
Ardealul pe ardelean.
Maramureșul pe maramureșean.
Oașul pe oșan.
Moldova pe moldovean.
Basarabia pe basarabean.
Dicia pe dician.
Timocul pe timocean.
Macedonia pe macedonean.
Etc., etc., etc.

Este ușor de văzut că Țara îl are pe Țăran.

Sub dominație franceză – datorată Masoneriei franceze de care au ținut mai toți conducătorii Principatelor Romane Dunărene de pe la Mavrocordați la Ocupația Comunistă – s-a impus un concept străin Românilor: cetățeanul are toate drepturile, țăranul ce i se lasă.
Pentru că în Franța conducerea ținea de o minoritate cosangvinizată până la patologic – undeva la 3% din populație.
Minoritate ce se ascundea de Țara dominată cu armele în spatele zidurilor fortărețelor și castelelor numite și cetăți.

La Români, dimpotrivă, fortărețele și castelele personale sunt o raritate.
Cetățile sunt ceea ce la străini erau orașele: târguri și sate ce avea în inimă o fortificație în care să se apere de invadatori.
Nici măcar domnitorii români nu se ascundeau în palate sau fortărețe, ca cei străini. Oameni ai Țării – dacă nu erau, desigur, dintre veneticii veniți să sugă Țara – îi găsim adeseori în tot felul de „reședințe domnești” rurale. La Cotmeana sau Târgul Frumos, la Nucet sau Siret, la Repedea (Bistrița) ori alte locuri ce le erau dragi prin frumusețe și alte daruri – de la vin la locuri de vânătoare.
Este o lume total străină Franței sau altor state germanice. (Germanice ca alcătuire, ca structură și gândire, chiar dacă nu ca limbă.)

Ca urmare, la Români cetățeanul era omul cetății, așa cum săteanul era omul satului. Dar țăranul?

Exista la Străbunii noștri Romani o formulă care definea voința Națiunii:

Senatus que Populus Romanus/Romanorum adică

Senatul și Poporul Roman/Romanilor adică

Sfatul/Divanul și Țăranii Români

(De obicei în forma literară, de cancelarie, în care și, în latină que, se putea pune și după cele două cuvinte unite. Adică

Senatus Populus que Romanus/Romanorum era forma de cancelarie pentru Senatus que Populus Romanus/Romanorum. Bineînțeles, forma de cancelarie este practic singura cunoscută astăzi. Adeseori în varianta prescurtată S.P.Q.R.)

Formula este născută în vremea în care Latinii erau câteva triburi (sate și cătune, adică) pe țărmurile Tibrului. Erau ceea ce astăzi se numește o confederație de triburi, lipsită de un duce, rege, împărat, președinte sau altă poziție centralizatoare.

În vremea Împăraților ea a devenit

Dominus/Imperator que Senatus que Populus Romanus/Romanorum sau, în forma de cancelarie,
Dominus/Imperator Senatusque Populusque Romanus/Romanorum sau, din secolul al IV-lea încolo, și
Dominus/Imperator Senatus que Populul que Romaniae care se traduce în română

Domnitorul și Sfatul (Țării) și Țăranii României

Această formulă de cca. 3000 de ani, întrebuințată în cancelariile românești până este distrusă de străinisme, este și mărturia faptului fundamental că

Țăranii sunt oamenii Țării, sunt cei prin care și pentru care ea există.

Adică, teoretic, ceea ce ar trebui să fie cetățenii – după creolo-româna de azi – într-o Țară adevărată, liberă, în care ei fac legea.

În limba română veche, floarea sufletului Românului adevărat,

Țăranul este sufletul Țării.

El trăiește pentru Țară și Țara prin și pentru el.
El are toate datoriile față de Țară și toate drepturile și darurile Țării.
El este copilul Țării și Țara este maica lui, pe care Dumnezeu i-a lăsat-o, ca să îl crească și ca să o îngrijească, apere și crească.

Țăranul poate să fie sătean, cătunean, cetățean sau orășean, poate să fie păstor, meșteșugar, preot, învățător, oștean, poate să fie plugar, stăvar, oier, făurar, dulgher, rotar, olar, pietrar etc., etc.
Țăranul în Cultura Veche Românească era definit prin:

  • Obârșia românească
  • Moșia părintească sau dobândită după Legea Românească (putea să aibă și jumătate de pogon, nu suprafața o făcea moșie, ci faptul că era pământul Țării)
  • Datoria de a-și apăra Țara, Neamul și Legea în fața dușmanilor din lăuntru și din afară
  • Locul său în obștile românești (în cătun, sat, cetate, oraș ori în plasă, județ, ținut, unitate militară etc.)

Astfel el avea dreptul și datoria să poarte arme, să le folosească pentru binele Țării, să muncească spre a-și ține și crește casa, neamul/tribul, Țara, Neamul, Legea, să voteze în obștile din care face parte sau să își delege votul (ceea ce se făcea mai ales la nivel de județ/ținut, țărișoară sau Țară) etc.
Țăranii erau singurii ce aveau dreptul la proprietăți imobiliare în Țară în afară de Domnie și Biserică.
Proprietatea era involabilă, deci netaxabilă și neimpozabilă.
Singurele cazuri în care proprietatea se putea pierde erau prin dăruire, moștenire, vânzare (foarte grea, rău văzută și cu drept de preempțiune pentru toți cei din familie și dintre vecini), sau… trădare. Aceasta din urmă era singura ce putea da dreptul Domnitorului și Sfatului Țării să șteargă drepturile cuiva asupra moșiei sale (moșiilor sale).

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea