E greu astăzi să creşti copii

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

(Articol apărut pe 29 Octombrie 2015 pe facebook, la pagina https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1666643840273192)

Spune cineva, apropo de afirmaţiile Părintelui Arsenie Boca împotriva avorturilor:
„E foarte greu in zilele noastre sa crestem un copil, asa ca nu e de mirare ca romanii nu fac copii…”
Răspunsul meu către cei care gândesc aşa:

Desigur, era mult mai uşor să creşti un copil în secolele XIII-XVIII, când omul trăia între năvala Tătarilor, invazia Ungurilor, incursiunile Polonezilor, atacurile Turcilor, jafurile tâlharilor, loviturile grindinei şi furtunilor; pe atunci era şi mai uşor să găteşti ori să faci alte treburi casnice, doar nu aveai frigider, nici magazin din care să cumperi ceva, apa se aducea cu găleata, lemnele cu spatele sau căruţa, focul se făcea cu greu – nici chibrituri nu erau! – iar geamuri de sticlă nu se pomeneau. Hainele se făceau în casă, din lâna sau inul muncite de femei. Mobila era făcută de bărbat, cu multă osteneală. Şi tot aşa. Trai pe vătrai, cum s-ar zice, nu ca astăzi, când o ducem atât de greu!

Să mai amintim ce uşor era în secolul al XIX-lea? Când ţara era jefuită şi distrusă de iubiţii conducători – patrioţii ăia vestiţi, d-alde Brătianu şi toţi cei ca ei – de s-au pierdut milioane de români din 1848 până în 1876, fără să fie implicaţi nici un război? Atunci era vremea să creşti copii! Nu acum, când avem frigider şi televizor, maşină de spălat şi centrală termică, autoturism şi alte lucruri din astea, de îngreuiază viaţa până dezastru! De aia şi fac oamenii atâtea cheltuieli şi împrumuturi ca să aibă asemenea obiecte! Că o duc tare greu, mai ales faţă de înaintaşii noştri care, în mii de ani de trai pe vătrai, făceau câte 9 sau 11 sau 15 copii, ori măcar şapte, acolo. Că ce să facă şi ei, dacă treburi nu aveau, iar războaie nici atât?

Dacă nu a înţeles cineva amara bătaie de joc din cele două paragrafe de mai sus, o să o spun direct şi clar: astăzi „românii” nu mai vor copii pentru că nu mai sunt nici Români, nici creştini, nici oameni, ci nişte Românofoni, sclavi ai poftelor, mânaţi de patimi pe căile stârpiciunii sufleteşti dar şi trupeşti, robiţi de lenevie, lăudăroşenie şi laşitate.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Au fost vremuri Românii care nu aveau copii plângeau pe la porţile celor săraci şi cu mulţi copii, doar-doar s-or îndura să le dea unul în adopţie. Şi când îl aveau, îl duceau acasă ca pe cea mai scumpă comoară! Deşi nu aveau nici atâtea spitale (doar bolniţele mânăstireşti), nici clinici, nici ajutor social, nici drumuri asfaltate (fie ele şi cu gropi), nici sute şi mii de lucruri care fac astăzi viaţa mai uşoară. Dar erau oameni, erau Români, erau creştini. Aveau tărie, hărnicie, curaj, iar viaţa lor avea un rost.

P.P.S. Mai sunt şi astăzi Români adevăraţi, dar când îi vezi pe cei care pretind că nu au copii „că sunt vremurile grele”, trebuie măcar uneori să le dai un răspuns mai usturător. Doar, doar or înţelege ceva.

Eminescu, Ion şi Doina Aldea Teodorovici

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

În anii ’80 ai secolului trecut Basarabanii au început să se ridice în apărarea Limbii Române.
Printre eroii acelor timpuri, unii au luptat folosind versurile – ca Leonida Lari şi Grigore Vieru -, alţii versurile pe muzică, precum Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Şi ei genul de Români despre care unii pretind că nu există, că sunt un mit…

Ca şi Grigore Vieru, şi soţii Ion şi Doina Aldea Teodorovici mor întâmplător într-un accident auto, acel gen de accident repetat, întâmplător, iar şi iar, până îşi îndeplinea scopul.
30 Octombrie 1992, în plină agresiune rusească în Transnistria, cei doi patrioţi români sunt omorâţi (de un accident… ).
Muzica lor, mesajul lor, a rămas. Iar ei, ca martiri, mărturisesc mai mult şi mai puternic decât înainte.

INTRE CORUPŢIA CARE UCIDE ŞI SCHIMBĂRILE CARE NU SCHIMBĂ

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

(articol publicat pe 4 Noiembrie 2015 la pagina facebook
https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1668109470126629)

Morţii şi răniţii de la Colectiv, familiile lor şi toţi cei loviţi de tragedie sunt răspunderea clasei politice.
Nu patronii, nu pompierii, nu rockerii, nu popii, nu medicii, nu facebook-ul, nu hipsterii sau alţii asemenea sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Nici pentru normele de siguranţă de bătaie de joc, nici pentru inspecţiile de bătaie de joc (pe care le-am putea numi „razii pentru şpagă”).
Situaţia de la Colectiv se putea întâmpla oriunde:
într-un spital, într-o biserică, într-un teatru, într-o şcoală.
Ferească Dumnezeu! Dar se putea întâmpla!
Şi tot acolo se ajungea!
Pentru că statul zis român, pentru că imensa majoritate a clasei politice, pentru că autorităţile statului dispreţuiesc, ba chiar şi urăsc poporul român.
Chiar nu vedeţi?
Ultimul refugiu al politicienilor este să arunce vina pe cineva. Şi direcţionează mass-media în această privinţă.
Împotriva rockerilor sau popilor – doar, doar s-or bate între ei şi i-ar lăsa pe politicieni în pace. Împotriva galeriilor de fotbal, împotriva pompierilor, împotriva medicilor, împotriva…
Gata!
Peştele de la cap se împute!
România suferă din cauza unei clase politice mizerabile.
Oh, înţeleg!
Înţeleg faptul că este EXTREM DE GREU să umbli cu miere şi să nu îţi lingi degetele.
Eu nu mă supăr că un deputat îşi face vilă la munte, că un senator îşi face vacanţa în Thailanda ori că un ministru îşi ia maşină de 50.000 de euro. DACĂ ÎŞI FAC TREABA!
Dacă pentru accizele gigantice la carburanţi, pentru rovignete, taxe de drum şi nenumărate alte asemenea dări avem şi noi drumuri bune!
Dar noi avem drumuri care ucid!
De la drumul dintre Sighişoara şi Făgăraş până la pilonul dinspre Suceava, de la „Autostrada Morţii”, scuzaţi, „Autostrada Bucureşti – Piteşti” şi până la DN 1, nenumărate sunt drumurile care ucid. Ucid!
Pe banii noştri.
Este doar un exemplu al corupţiei care ucide.
Şi care îi stăpâneşte Guvernul, Preşedinţia, Parlamentul şi alte autorităţi ale statului.
Exagerez?
Uitaţi-vă la cei care ne conduc: infractori condamnaţi, oameni cu procese penale pe rol, plagiatori, traficanţi de influenţă, ba şi de copii, oameni care nu ar trebui să aibă nici măcar drept de vot, dar de a candida!
Şi care nu se retrag, decât pentru a reveni!
Căci, de la corupţia care ucide ajungem la schimbările care nu schimbă!
Aud că şi-ar fi dat demisia Ponta.
Foarte târziu.
O demisie muuult aşteptată.
Dar ce va schimba?
Cine vine în loc?
Cel pe care şi l-a pregătit ca înlocuitor?
Poate vor urma şi alte demisii.
Schimbări.
Care nu vor schimba nimic.
Aceeaşi clasă politică, aceeaşi corupţie care ucide.
Alte lupte, alte speranţe pierdute.
Există o soluţie.
Foarte îndepărtată, foarte greu de aplicat. Dar, cred eu, există.
Singura pe care o văd.
Ca toată România să se unească pentru a impune – prin referendum, prin inţiativă legislativă, pe ce cale se poate – o nouă Constituţie, o nouă atitudine politică.
În care să fie obligatorii cinci principii fundamentale:
1. Să fie interzise toate organizaţiile de mafie politică, de trafic de influenţă, fie că se numesc partide, grupări politice sau mişcări politice.
2. Toate candidaturile să fie independente.
3. Să fie strict interzise toate campaniile electorale şi să fie înlocuite de PREZENTAREA ELECTORALĂ.
4. Prezentarea electorală se face la fel pentru toţi candidaţii: acelaşi timp de prezentare a programului pe care candidatul se angajează să-l aplice dacă va fi ales, aceeaşi prezenţă pe site-urile dedicate (oficiale); programul prezentat este cel legalizat la notariat şi depus la Comisia Electorală.
5. Candidaţii răspund penal pentru ne-îndeplinirea obligaţiilor asumate. Comisia Electorală publică în perioada prezentării electorale programele depuse, această publicaţie fiind document ce poate fi folosit în instanţă.

Interzicerea partidelor, grupărilor sau mişcărilor politice are două scopuri:
– pe de-o parte, înlăturarea prejudecăţilor politice; un patriot va aplica măsurile necesare comunităţii sau ţării pe care o conduce, fără a ţine seama de posibila încadrare a măsurilor ca fiind „de dreapta”, „de stânga”, „de centru” etc.
– pe de altă parte, înlăturarea traficului de influenţă, pentru care existenţa unor asemenea grupări este esenţială.

Independenţa candidaturilor împiedică traficul de influenţă indirect, prin „ong-uri” sau alte structuri similare.

Interzicerea campaniilor electorale are două scopuri:
– pe de-o parte blochează unul din cele mai eficiente mijloace de cumpărare a politicienilor sau de implantare a unor agenţi pe post de politicieni;
– pe de altă parte împiedică prostirea populaţiei (extrem de mult practicată în majoritatea campaniilor electorale).
Prezentarea electorală aduce în faţa alegătorilor realitatea: omul şi programul lui. Astfel oamenii ştiu pe cine şi de ce votează. Fără gogoşelele, balonaşele şi urletele propagandistice ale campaniilor electorale. Simplu, curat.

Răspunderea penală este esenţială. Politicienii de astăzi sunt singura categorie – socială, profesională, cum vrem să o numim – care nu răspunde penal pentru neîndeplinirea atribuţiilor, chiar dacă o ţară întreagă este distrusă.
Politicienii care, în pofida Constituţiei, în pofida obligaţiilor elementare, au cedat Ucrainei, pe timp de pace, uriaşe teritorii româneşti, nu au răspuns niciodată.
Nu răspund penal nici politicienii care vând companiilor din est şi din vest dreptul de a otrăvi ţara, de a otrăvi apele, de a ne distruge solul – cu extragerile lor de gaze de şist, cu „îngrăşăminte” chimice toxice, cu insecticide şi fungicide toxice, cu OMG respinse de mai toate ţările europene etc., etc., etc.
Şi lista poate continua.
Răspunerea penală, clară şi directă, este sigura soluţie pentru îndreptarea lucrurilor.

Desigur, acum sunt prins între durerea corupţiei care ucide şi mutilează pe viaţă – Colectiv fiind doar cel mai recent exemplu teribil – şi lipsa de speranţă în faţa schimbărilor care nu schimbă nimic.
Aici, unde sunt acum, văd aceste cinci principii, ca singura soluţie pentru curăţarea societăţii româneşti, pentru un viitor al României, pur şi simplu.
În această clipă nu-mi dau seama cum s-ar putea ajunge la aplicarea celor cinci principii.
Este limpede că, în afară de câţiva cititori de pe facebook, n-o să audă nimeni de ceea ce am scris aici. Este iarăşi limpede că ar fi nevoie de o mare hotărâre, de o mare dorinţă a tuturor românilor pentru ca o asemenea schimbare să fie posibilă.
Evident, toate forţele politice s-ar opune, pentru că ar fi sfârşitul corupţiei, sfârşitul huzurelii unora pe spinarea poporului, sfârşitul bătăii de joc.
Dar poate se găseşte o cale, poate mai există destulă putere în noi pentru a realiza o îndreptare a ţării, înainte de a o vedea prăbuşită.
Părerea mea…

Mihai-Andrei Aldea

AMBIŢIA DE A VEDEA DRACI

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

(Articol din 9 Noiembrie 2015, apărut ca blândă chemare la decenţă a celor care se încăpăţânau să vadă în ceilalţi demoni…)

Au unii, deși își spun creștini, ambiția de a vedea pretutindeni demoni şi numai demoni. Demoni şi demonizați, satane şi sataniști. Conspirații teribile pe care ei le dezvăluie plini de curaj, cu riscuri imense. Deși, evident, o fac folosind informații disponibile oricui, care circulă liber. Și, pe cât se poate, anonimatul.
Încă din anii facultăţii mi-am dat seama că există teologi şi teo-ologi.
Sau, mai bine zis, există teologi care Îl au pe Dumnezeu şi vorbitori despre Dumnezeu care de fapt nu Îl cunosc deloc.

Avem nevoie de Dumnezeu.
Dar, în acelaşi timp, ne temem de El.
Egocentrismul nostru se teme, de fapt, de orice altă persoană. De oricine ar putea să ne scoată din tabieturile noastre, din prejudecățile noastre, din sistemul pe care ni l-am construit.
Şi cine ar putea face așa ceva mai mult, mai bine, mai îndreptățit decât Dumnezeu?

Soluția unora la această dilemă este să stea departe de Biserică şi de Dumnezeu. Eventual să dea cu pietre în Biserică şi Dumnezeu, ca în cei vinovați de a le fi tulburat sufletul, de a fi trezit glasul conștiinței.
Doar că, de multe ori, dintre cei care dau cu pietre sau asistă la asta, se ridică apostoli ai Credinţei. Alt şi alt Saul, întors pe drumul Damascului de o altă şi altă uimitoare, vie şi proaspătă întâlnire cu Dumnezeu. Ca mine, de altfel.
Alții aleg o cale mai iscusită de a sta departe de Dumnezeu: merg la Biserică.
Dar merg la Biserică nu cu sufletul deschis, ci căutând să găsească ceea ce se potrivește egocentrismului lor.
Nu pe Dumnezeu Îl caută ei, ci acele părți din Dumnezeu şi din Credință ce se potrivesc sistemului propriu. Adevărul nu contează, chiar dacă este proclamat în permanență.
Sunt oamenii care, alături de atei, vorbesc cel mai mult despre Dumnezeu. Şi unii, şi alții, fără a-L cunoaște. Teo-ologi.

M-am întrebat mult în aceste zile: ce are în suflet un om care vede peste tot numai draci?
Pe Dumnezeu?
Dar Dumnezeu este în fiecare. Şi dacă Îl ai, nu poți să nu Îl vezi în celălalt.
Dumnezeu este în fiecare, deși nu fiecare Îl are pe Dumnezeu.
Căci, deși este în tine, poți să Îl ignori, poți chiar să Îl batjocorești.
El are atâta putere şi atâta iubire încât le rabdă pe toate.

Oare ce are în suflet un om care vede peste tot şi în toţi numai draci?
Oricum, nu pe Iisus Christos!
Acesta nu s-a temut să fie asociat cu „sataniştii” vremii lui.
Saduchei sau farisei, curve şi corupţi, sclavi şi liberi, sănătoşi sau bolnavi, ostaşi ori leproşi, toţi L-au avut alături, într-o clipă sau alta, pe Iisus Christos.
La o masă, la o nuntă, la pescuit, la câmp, în munte, la Templu, în piaţă, în case, pe străzi… Dragostea lui Iisus, înțelepciunea Lui, înțelegerea față de puterea şi slăbiciunea omului, faţă de fățărnicia şi sinceritatea noastră, puterea Lui, Cuvântul Lui, au atins auzul, uneori şi mintea, ba chiar şi inima şi sufletul a mii şi mii şi mii de oameni.
Cine știa, atunci, că Fiul Omului avea să fie răstignit?
El! Iisus Christos!
Cine ştia, atunci, că Fiul lui Dumnezeu avea să fie răstignit chiar de către cei pe care îi învăţase cele bune, îi mângâiase în dureri, îi încurajase în facerea binelui, îi vindecase de bolile lor? Cine?
El! Iisus Christos!

El era cel care ştia ura ce va schimonosi gândurile, vorbele, cuvintele şi feţele celor care Îl lăudau! El era cel care ştia răutatea ce-i va stăpâni pe cei pe care îi ajuta!
Şi, paradoxal pentru teo-ologi, dincolo de răutatea din ei, dincolo de demonii din ei, a văzut şi lumina din ei, bunătatea din ei… L-a văzut pe Dumnezeu în ei!
De ce?
Pentru că de la Dumnezeu venea şi Dumnezeu era!

Cel care nu Îl are pe Dumnezeu vede numai rău în ceilalţi.
Cel care Îl are pe Dumnezeu poate să zărească, dincolo de chipurile răutăţii, lumina cea bună a Dumnezeirii ce arde în fiecare.
Şi poate să-i întindă o mână omului din faţa lui, oricât de rău ar părea (altora), pentru că vede şi înţelege şi bunătatea din el.

Mihai-Andrei Aldea
#colectiv

Articol publicat iniţial pe facebook
(ro-ro.facebook.com/PrMihaiAndreiAldea/posts/1720735911493718 )

Luc Montagnier şi vaccinurile

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Vaccinurile sunt medicamente.
DEX-ul explică limpede:

MEDICAMÉNT, medicamente, s. n. Substanță naturală sau de sinteză utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală; doctorie, leac, medicină (2). – Din fr. médicament, lat. medicamentum.

Vaccinurile sunt medicamente destinate prevenirii bolii. Ceea ce nu le face mai puţin medicamente decât sunt medicamentele de ameliorare sau, respectiv, de vindecare a bolii.

Unul dintre cei mai mari specialişti mondiali în domeniul vaccinurilor este medicul francez Luc Antoine Montagnier.
Spre deosebire de alţi medici, are şi avantajul uriaş al indepdendenţei financiare şi profesionale: este laureat al Premiului Nobel (2008) pentru medicină! Mai precis, este cel care a descoperit – şi izolat – pentru prima dată virusul HIV.
Deoarece Premiul Nobel include şi o sumă destul de consistentă (un milion de dolari) şi o certificare profesională peste care nu se poate trece, Luc Montagnier are o poziţie din care poate vorbi despre vaccinuri liber de constrângeri.

Ca urmare, există câteva principii asupra cărora Luc Montagnier atrage repetat atenţia:

  1. Vaccinurile sunt medicamente; abuzul de orice fel de medicamente este nesănătos, uneori mai primejdios decât boala/bolile pe care pretind să o combată. Ca urmare, şi administrarea vaccinurilor trebuie făcută cu măsură, doar pentru bolile cu o rată semnificativă de mortalitate. (Deci nu „anti-gripale” şi altele asemenea.[1])
  2. A face 10 vaccinuri sau mai multe este exagerat. Schemele de vaccinare oficiale sunt abuzive şi medicii pediatrii ar trebui să nu facă vaccinurile doar pentru că funcţionari nepricepuţi/corupţi le recomandă.
  3. Medicul pediatru are obligaţia să se asigure că injectează un vaccin de calitate pe un teren sănătos. Altfel spus, nu se face vaccin unui copil bolnav, nu se face vaccin unui copil cu sensibilităţi la aditivii din vaccin, nu se face vaccin unui copil care a avut infecţii în ultima lună dinaintea datei în care este programată vaccinarea etc. Sunt o serie de norme fundamentale care asigură o siguranţă crescută a vaccinări, iar în lipsa lor medicul are datoria să amâne vaccinarea până când condiţiile sunt îndeplinite.
  4. Atunci când la o primă vaccinare există reacţii adverse schema de vaccinare se întrerupe! Nu se pot face vaccinuri – de către un medic responsabil – atunci când există un istoric de reacţii adverse!
  5. Luc Montagnier spune şi „Eu nu cred că vaccinurile produc autismul, dar cred că vaccinurile pot declanşa autismul pe un teren favorabil autismului. Este ca răspândirea scânteilor pe un teren arid, declanşându-se incendii.” Acest „teren favorabil autismului” este cel slăbit de alte boli şi alţi factori, la care adăugarea vaccinului devine factor declanşator.

Merită observat că mulţi dintre adoratorii vaccinului – fie din lipsă de obiectivitate, credinţă oarbă sau interese materiale – resping orice discuţie raţională pe temă şi sub pretextul „lipsei de competenţă/pregătire” a interlocutorilor.
În acelaşi timp, dacă au în faţă medici, trec la un linşaj mârşav, căutând tot felul de pretexte pentru a le nega şi acestora competenţa/pregătirea.
Această atitudine extremistă are loc nu doar în faţa celor care neagă total eficienţa vaccinurilor – ceea ce, deşi incorect, ar avea încă o oarecare logică – dar şi în faţa celor care pur şi simplu analizează raţional şi critic schemele de vaccinare, tipurile de vaccinuri, condiţiile de păstrare, modalităţile de administrare etc. Este un tip de analiză absolut necesar în orice tratament medical dacă se doreşte îmbunătăţirea lui, scăderea sau eliminarea efectelor secundare etc.

Medicul francez Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel pentru medicină, vine cu o argumentaţie ştiinţifică, echilibrată şi susţinută de o reputaţie profesională de nivel înalt [2].
Este de observat că acest virusolog nu neagă eficienţa vaccinurilor în prevenirea unor boli produse de agenţi patogeni. Dar, spre deosebire de funcţionarii şi medicii dependenţi de fondurile corporaţiilor farmaceutice, el arată şi reversul medaliei, adică responsabilitatea medicală a adminstrării vaccinurilor.
Poate să pară iraţional şi chiar ridicol faptul că, în plină campanie de reducere a folosirii antibioticelor, se practică o creştere necontrolată şi nejustificată a vaccinărilor. Contradicţia dintre efectul supra-administrării antibioticelor şi dorinţa de supra-administrare a vaccinurilor este izbitoare pentru orice om raţional onest. Dar, pe de-o parte, propaganda poate slăbi şi chiar anula capacităţile raţionale ale omului; iar, pe de altă parte, corupţia poate astupa glasul conştiinţei.

Este evident că vaccinurile, ca orice alte medicamente, trebuie administrate cu maximă moderaţie, nu prin scheme de vaccinare ce includ boli în care vaccinul este categoric ineficient (precum TBC-ul, gripa, HPV etc.). De asemenea este evident că vaccinurile, ca medicamente cu puternice efecte secundare, pot fi administrate doar în condiţia existenţei consimţământului informat al pacientului sau al tutorilor acestuia.
În sfârşit, este evident că dezbaterile pe tema vaccinurilor sunt necesare şi sănătoase, la fel ca orice dezbateri pe teme de interes public. Încercările de impunere a tăcerii, de criminală impunere a unor tratamente medicale şi alte asemenea acte nazist-staliniste conving orice om corect de faptul că autorii acestor încercări nu au argumente corecte, ştiinţifice, obiective.
Redând poziţia competentă, etică şi echilibrată a lui Luc Montagnier ne facem datoria de a media conflictele sociale, de a aduce adevărul cât mai aproape de fiecare, de a ajuta la găsirea căii de echilibru. Şi putem doar să nădăjduim – şi să ne rugăm – să fie cât mai mulţi oameni dispuşi să audă adevărul… şi să-l respecte.

Mihai-Andrei Aldea

[1] Trebuie subliniat că nu există vaccin anti-gripal eficient. Orice vaccin anti-gripal are în compoziţie câteva tulpini din zecile care circulă în timpul epidemiilor de gripă. Imunizarea faţă de acele tulpini nu îţi asigură niciun fel de imunitate faţă de altele, ba chiar epuizarea sistemului imunitar prin eforturile de neutralizare a tulpinilor venite prin vaccin lasă organismul fără apărare cca. 30 de zile după vaccinare…

[2] A se vedea şi prezentarea oficială de la pagina online a Site-ului Oficial al Premiului Nobel www.nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/2008/montagnier-facts.html