Postul creştin pentru începători

crucea-manafului

Ce înseamnă lipsa hotarelor?
Oricât de neaşteptat ar părea, înseamnă haos, distrugere, moarte.
Dacă celulele se înmulţesc fără hotare avem de-a face cu molimi, cu tumori, cancer, moarte.
Dacă apele se mişcă fără hotar avem inundaţii în unele locuri, secete în altele, şuvoaie ce distrug, mocirle care înghit.
Dacă pământul se mişcă fără hotar suntem nimiciţi.
Dacă frigul sau căldura nu au hotare totul moare.
Într-un cuvânt, este nevoie de măsură, de hotar, pentru toate lucrurile.
Postul este şcoala hotarelor bune.

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa stăpânit de ceva.
Cuvintele Duhului Sfânt mărturisesc, iată, nevoia hotarelor.
Iar postul ne învaţă să le cunoaştem şi să le ţinem.

Toate sunt bune spre mâncare dacă se primesc cu mulţumire, căci se sfinţesc prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
Deci postul se ţine nu pentru că ar fi rele carnea, laptele, brânza, untul, ouăle, iaurtul şi toate câte mai sunt „de dulce”.
Postul se ţine pentru ca omul să împlinească acel cuvânt al libertăţii care spune:
nici dacă vom mânca nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca nu ne lipseşte.

Ce vrem să câştigăm prin post?
Puterea sufletului şi a trupului.
Întâi, puterea sufletului şi a trupului de a face faţă şi belşugului, şi lipsei, şi bogăţiei de gust, şi sărăciei de gust, şi metabolismului exploziv, şi metabolismului încet.

Şi pentru că în acelaşi timp cu acest antrenament postul înseamnă şi facere de bine cu o cât mai deplină abţinere de la rău, puterea sufletului şi a trupului câştigate prin exerciţiul alimentar este canalizată în această direcţie: facerea de bine şi despărţirea de rău.

Un om stăpânit de mândrie, un om trufaş, este uşor de cunoscut mai ales atunci când are bogăţie sau putere: profită de ele fără hotare.
Postul înlătură mândria şi trufia, învăţând omul să folosească toate cu măsură, să arate în toate înţelepciune.
Lăcomia, fiica mândriei, se vede şi ea cu uşurinţă. Şi, de asemenea, este cel mai uşor de biruit prin post, prin abţinere.

Dar puterea stăpânirii de sine câştigată prin post lucrează în toate laturile vieţii omeneşti şi îl ridică pe om pe trepte tot mai înalte.
Prin post omul poate înţelege slăbiciunile şi neputinţele sale.
Ceea ce, pe de-o parte, îl ajută să se înţeleagă mai bine, să se vadă aşa cum este; deci şi să pună bun început, adevărat început, îndreptării şi ridicării sale.
Pe de altă parte, aceeaşi înţelegere îl poate ajuta să-i vadă mai frumos pe ceilalţi oameni, să se ferească de a-i judeca şi osândi pentru slăbiciunile şi neputinţele lor. Ba chiar poate să-l înveţe cum să-i ajute – luându-i aşa cum sunt, nu cum şi-ar dori el să fie – şi chiar să le devină sprijin dacă doresc să urce.

Prin post omul poate înţelege tot mai bine înţelepciunea hotarelor fireşti, felul în care ele deschid calea către bună-înţelegere, către armonie, felul în care ele zidesc o frumuseţe bogată, în care nu există ceva sau cineva neînsemnat.
Iar de aici începe un urcuş intelectual şi duhovnicesc ce suie în Veşnicie.

Bineînţeles, ţinerea postului după cum se cuvine – şi de mâncare, şi de băutură, dar mai ales de răutate şi cu facere de bine – cere călăuzire.
Spovedania şi sfătuirea duhovnicească sunt totdeauna de folos, dar în post mai mult ca niciodată. Prin urmare, încă dinainte de a începe postul, dar cu atât mai mult odată ce am intrat în el, se cuvine să stăm aproape de călăuzire.
Citirea Sfintelor Scripturi (Biblia), a Actelor Martirice, a Vieţilor Sfinţilor şi altor cărţi sfinte, îndrumarea duhvnicului, însuşirea învăţăturii duhovniceşti a Dumnezeieştii Liturghii şi celorlalte sfinte slujbe, iată câteva din mijloacele puternice, minunate, nespus de folositoare, prin care căpătăm călăuzirea atât de trebuincioasă.

Şi mai este, desigur, juvaierul nepreţuit al Sfintei Împărtăşanii, de care trebuie să ne apropiem cu râvnă, pe cât se poate de mult, ca prin Trupul şi Sângele Domnului să avem Viaţă.

Sunt, toate acestea, doar câteva din reperele ce ne pot ajuta să înţelegem valoarea postului, astfel încât să-l străbatem cu bucurie şi folos, urcând din treaptă în treaptă Scara către Ceruri.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Măsura viitorului unei naţiuni sau ţări…

Viitorul unei naţiuni se poate măsura după cât de preţuiţi sunt Sfinţii şi Eroii săi de oamenii prezentului. Oricât de rău ar duce-o un popor, în oricât de rele vremuri s-ar afla o ţară, dacă oamenii acelui popor, acelei ţări, îşi iubesc şi îşi respectă Sfinţii şi Eroii, viitorul va fi unul bun. Oricât de bine ar duce-o un popor, oricât de prosperă ar fi o ţară, dacă oamenii acelui popor, acelei ţări, îşi dispreţuiesc Sfinţii şi Eroii, viitorul este întunecat.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Lacătele din noi, sub Cheie

Avatarul lui Irina StroeDor de Aripi. Rost de Radacini

Lacătele din noi se deschid cu multe chei, nu doar cu una… E posibil ca una să se potrivească, dar la întoarcerea în gol, să se frângă și apoi mai încercăm alta și alta, până lacătul cedează și ni se predă. Și atunci ne simțim Liberi. Ne simțim doar? Dar oare suntem cu adevarat? Am început cu o metafora, deși e doar o așezare în scena a vieții.

Sunt fluturi care zboară și cu o singură aripă. Aleg înălțarea din plecăciunea aripii frânte. Și se înalță. (…)

Domnul Octavian Paler, prieten drag , ne-a spus tuturor celor prezenți la o dublă aniversare cu ani în urmă: „Lacătele din noi se deschid cu o lacrima. Țineți minte aceasta, copii! ”. Lăsase aceeași sintagma veșniciei și într-una din cărțile sale. Eu atunci i-am adăugat copilarește: „Sau…cu un zâmbet”. Și a surâs și dumnealui la rândul sau, propunându-mi mie și celor prezenți o…

Vezi articolul original 1.054 de cuvinte mai mult

Amintiri de pe „Drumul spre Vozia”, de Răzvan Ursuleanu

Pe harta literaturii fantastice românești există câteva poteci pe care toată lumea le cunoaște. Nu te poți rătăci, marcajele sunt clare, pleci din cetatea Eminescu, cea de peste codri, treci prin poiana cu nouăsprezece trandafiri a lui Mircea Eliade și ajungi în rezervația de zimbri a lui Vasile Voiculescu. Mai sunt poate câțiva care cunosc și drumul spre Țara lui Vam, acolo unde Vladimir Colin oferea cândva zâmbete și autografe călătorilor, dar sunt în continuare zone întinse despre care foarte puțini mai știu câte ceva, porțiuni mari de hartă unde rar se mai aventurează câte un cititor.

Mihai Andrei Aldea a adăugat pe această hartă nu doar un drum, cel spre Vozia, ci o întreagă pădure. Cu aproape zece ani în urmă se întâmpla acest lucru și între timp “Drumul spre Vozia” a devenit o trilogie minunată, dar pe mine gândurile mă duc mereu către primele aventuri, momentul acela magic în care eroii se hotărăsc să plece “there” și, cu puțin noroc, “back again”.

Până să citesc această carte eram foarte sigur că frăția din care făceau parte Tolkien, George Martin și Robin Hobb era de ajuns pentru orice expediție în fantastic. Mi se întâmplă foarte rar să leg prietenii cu personajele dintr-o carte, așa că Bilbo Baggins, Gandalf, Frodo, John Snow și FitzChivalry formau deja un grup pe alesesem să îl consider închis. Scriitorul Mihai Andrei Aldea mi-a oferit nu numai un drum nou și o întreagă pădure, dar și trei noi camarazi de suflet pe care îi tot rog de atunci să nu uite să-mi spună și mie atunci când pleacă într-o nouă călătorie… 

continuarea aici

Răzvan Ursuleanu

Razvan Ursuleanu 02.jpgRăzvan Ursuleanu

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă