Categorie: Răspunsuri

Răspunsuri la câteva întrebări despre rostul nostru

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Întrebare: Pentru ce există omul? De unde vine și încotro merge?

Răspuns: Omul există din și pentru iubire și adevăr. Dumnezeu l-a făcut după chipul Său, și l-a făcut cu dorința asemănării cu Dumnezeu. Pentru ca dragostea să se înmulțească prin cunoașterea adevărului. Omul de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, dacă nu greșește drumul ca să meargă spre Iad.

Întrebare: Dar cuvântul „de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge” (Ioan 13.3), oare nu pentru Fiul lui Dumnezeu este?

Răspuns: Este pentru Fiul lui Dumnezeu, care este și Noul Adam (I Corinteni 15.45-49), deci și pentru toți cei care sunt următorii Lui. Aceasta se vede și din cuvântul Mântuitorului dinainte de Răstignire, când le spune „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15.19). Fiecare om de la Dumnezeu a ieșit, căci fiecare suflet este creat de Dumnezeu. Și dacă nu greșește drumul, fiecare om la Dumnezeu se întoarce. Altfel se duce în locul celor fără Dumnezeu, fără dragoste și adevăr, fără lumină și viață.

Întrebare: Dar cum poate omul să țină drumul sau să îl piardă?

Răspuns: Desigur, omul își ține drumul cât ascultă de Dumnezeu, adică de Izvorul Binelui, de Cel ce este dragostea și adevărul. Cum stă scris, „toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10.31).

Întrebare: Dar ce înseamnă „spre slava lui Dumnezeu” în cuvântul „toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10.31) ?

Răspuns: Slava lui Dumnezeu este tot ce este frumos, bun, adevărat în și din și spre iubire curată. Slava lui Dumnezeu este lumina Sa. Și aici „slava lui Dumnezeu” este oglindire iubirii și adevărului în Creație. Deci prin „toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10.31) se arată că tot ce lucrăm trebuie să fie spre înmulțirea binelui și frumuseții, spre așezarea în adevăr și înmulțirea iubirii curate. Desigur, pentru a putea lucra mereu – sau, ca să zicem așa, „cât mai mereu” – spre slava lui Dumnezeu, omul trebuie să Îl țină pe Dumnezeu pururea în mintea, cugetul și inima lui.

Întrebare: Omul se naște cu drepturi sau datorii? Și care sunt mai importante în viață?

Răspuns: Ce este dreptul și ce este datoria? Omul rătăcit pretinde că are drepturi și se vaită de datorii. Dar nu se gândește vreo clipă la ce înseamnă drepturile și datoriile. Asta pentru că i se pare că știe. Însă există graiul păcatului și graiul viețuirii în Dumnezeu. Iar în cele două limbi multe cuvinte au înțelesuri deosebite, ba chiar opuse. De pildă, în limba păcatului drept este „ceea ce trebuie să mi se dea”, adică „ceva ce mi se cuvine fără merit”. Iar în limba viețuirii în Dumnezeu, drept este ceea ce e în și după adevăr și dragoste. Ca urmare, omul se naște cu datoria de a urma ceea ce este drept: să crească în adevăr și iubire și să le înmulțească. Și nu există drept – în înțelesul de ceva ce ni s-ar cuveni – decât dacă mai întâi se îndeplinește sau îndeplinesc datoria sau datoriile ce nasc acel drept. Cei cu specializare juridică înțeleg ceva mai ușor că nu există drept fără obligații – adică datorii. Ceva mai ușor, adică dacă vor să înțeleagă.
Acum, cât privește importanța, dacă privim spre Veșnicie e limpede: dacă ne împlinim datoriile câștigăm Raiul oricâte drepturi ne-au fost încălcate. Deci datoriile sunt primele. Din ele se nasc drepturile. Iar dacă ne facem datoria, pentru orice drept încălcat aici suntem răsplătiți nesfârșit de mult de Dumnezeu (Matei 5.1-12; Marcu 10.29-30).

Întrebare: De ce scrie în Biblie „va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa…” (Marcu 10.7-9) dar, în același timp, „cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” (Efeseni 6.2) ?

Răspuns: Pentru că până la căsătorie omul încă este copil. Adevărata cinstire a părinților vine din clipa în care copilul a devenit părinte. Și cinstirea părinților stă în primul rând în încercarea de a fi un părinte cel puțin la fel de bun – mai bine, și mai bun – decât proprii părinți. Această încercare descoperă copilului cât de greu este să fii om, dar mai ales părinte. Și naște adevăratul respect față de părinți. Căci de ce în adolescență copilul se răzvrătește și își disprețuiește părinții? Pentru că în lipsa răspunderii – adică a datoriilor – copilul se vede mai deștept și mai puternic decât este. Doar în fața greutăților căsniciei copilul își dă seama cât de puțin poate. Și vede că face ceva doar prin încăpățânarea de a lucra puținul cu putință, iar și iar, parcă la nesfârșit. Astfel înțelege greutatea vieții părinților săi și respectă „puținul” făcut de aceștia – de multe ori acest „puțin” fiind foarte mult. Atunci apare adevărata cinstire a părinților.

Întrebare: De ce stă scris că în Christos „nu mai este iudeu, nici elin” (Galateni 3.28), ba nici „scit” (Coloseni 3.11) dar scrie și că neamurile sunt în eternitatea Ierusalimului Ceresc?

Răspuns: Pentru că este o deosebire uriașă între graiul creștin și cel păgân. La Iudei și Greci a fi de alt neam decât ei era văzut ca o osândă. Pentru Iudei cei ce alt neam erau lepădați de (la) Dumnezeu – pentru că se lepădaseră de Dumnezeu. Pentru Greci aceiași de alt neam erau „barbari”, adică sălbatici, înapoiați, proști, de disprețuit – pentru că Grecii se socoteau singurii civilizați, avansați, deștepți, luminați, credeau că doar cultura și limba lor au valoare. Christos Iisus vine și sfărâmă aceste prejudecăți. Intră în Ierusalim pe asină (Matei 21.1-10), care este simbolul goimilor, adică al neamurilor despărțite de Dumnezeu. Este asină și nu măgar, ca să arate că ceea ce era sterp a devenit roditor prin ascultarea față de Cel Trimis, Fiul lui Dumnezeu, Împăratul Sionului. Ca urmare, se sfărâmă hotarul dintre Iudei și neamuri și redevin frați. Cum se vede și în lucrarea Sfântului Apostol Pavel, Iudeu dintre Farisei (Fapte 23.6), ori a celorlalți apostoli. Scitul apare în Epistola către Coloseni pentru că aici avem pe Frigienii grecizați. Și ca foarte mulți dintre cei care și-au schimbat neamul și cultura, Colosenii aveau dispreț față de „barbari”. Scitul fiind pentru ei prototipul „barbarului”, care nu înseamnă altceva decât cei de alt neam, foarte aproape de goimii Iudeilor. Pe scurt, aceste cuvinte de la Galateni 3.28 și Coloseni 3.11, puse în armonie cu Apocalipsa 21.22-27 ne arată că în Christos toți suntem primiți și frați – dacă Îl primim pe El. Ne arată că niciun neam nu este de disprețuit, căci din fiecare pot răsări sfinți și cultură duhovnicească. Desigur, atâta vreme cât oamenii din acel neam Îl caută pe Dumnezeu, împlinindu-și astfel datoriile – față de Dumnezeu, față de neamul lor ș.a.m.d.

Întrebare: Părinte, când se termină datoria noastră față de Țară și camarazi, față de Credință și Neam? La neputință? La moarte?

Răspuns: Datoria noastră față de Țară și camarazi, față de Credință și Neam este veșnică. Suntem Creștini și știm: moartea este trecerea în Veșnicie. De acolo Sfinții Neamului Românesc ne ajută, apără Țara, Credința, Neamul. Deci datoria aceasta ne rămâne și după moarte. Ba rămâne și după Ziua Judecății. Pentru că în Ceruri neamurile și conducătorii neamurilor veșnic aduc lui Dumnezeu cinstea și slava lor (Apocalipsa 21.24-27). Înaintarea în lumina lui Dumnezeu este veșnică. La fel și dragostea între cei mântuiți. Deci veșnică este și unirea dintre camarazii iubitori de Dumnezeu, veșnică devenirea Neamului în Ceruri, veșnică România Cerească.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Un interviu al Părintelui Veniamin Goreanu, episcop basarabean

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Episcopul Veniamin Goreanu, al Basarabiei de Sud, într-un interviu despre războaiele Rusiei, cu trupele dar și prin structurile sale religioase, împotriva Republicii Moldova și împotriva altora.
De urmărit până la capăt!

Despre trufia Imnului Ungariei. O controversă

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

La articolul Trufia Imnului Ungariei am primit un răspuns (împărțit în două părți) care contrazice scrisele mele.
Replica este frumoasă, argumentată, civilizată. Acesta fiind singurul tip de replici pe care le accept pe acest site (blog).
Dar, cum se poate bănui, am altă părere decât cea din replică.
Prin urmare, m-am hotărât să înfățișez și replica, și răspunsul meu la ea, într-un articol de sine stătător. Poate va fi de folos cuiva.

Comentariul 1

Părinte drag!
Versurile „Megbűnhődte már e nép. A múltat es a jövendőt!” este tributară învățăturii catolice despre ‘ofensa divină’ (a fericitului Augustin) conform căreia Dumnezeu NU iartă până cineva nu este pedepsit pt ofensă. (ideea de ‘ofensă divină’ a ajuns în canoanele lor de exemplu la Conciliul din Trent (1546)). Același mod de gândire a făcut posibilă apariția dogmei ‘purgatoriului’ în care oamenii își plătesc (prin suferința unor chinuri) singuri păcatele mai mici nespovedite și ispășite prin penitență, Iisus Hristos plătind pentru ‘vina ereditară’ (altă dogmă a catolicilor) pe care nici un alt om nu o poate plătii, ofensa fiind prea mare, plătibil doar cu sânge nevinovat / curat.
Într-adevăr, dacă omul gândește ortodox, fraza din imn este erezie (părere distinctă), dar asta e cu catolicii, la ei Dumnezeu este un justițiar.
Maghiarii nu gândesc la modul: ‘gata suntem liberi să facem orice suntem absolviți’. Această idee este absentă.
Cei puțini care – iubesc să urască altă nație – au alte argumente.
Iar cei ca Angela Kiss … nu cred că e chiar unica, dar rari. Aceștia chiar dacă au toate țiglele pe casă, unele sunt puse aiurea.
Majoritatea n-au treabă cu nimeni.
Autorul poeziei (textului) un maghiar din jud. Satu Mare, avea în vedere suferința poporului, iobăgimii (și țăranii maghiari erau iobagi și sufereau, se mai răsculau ca Gheorghe Doja), a poporului în general, apăsat de mai marii austrieci și maghiari (între care și români care s-au maghiarizat pt acces la ciolan) din mica pătură conducătoare, caz asemănător cu boierii din Muntenia și Moldova (și peste tot) care asupreau crunt țăranul fie iobag fie nu. (Muzica a compus-o Erkel Ferenc).
Nu se poate ștampila o națiune întreagă din cauza unor psihopați, doar nu caracterizăm românii după Țurcanu & Co, nici pe germani după SS-iști …
Cu respect, T…

Comentariul 2

… apoi imnul Germaniei „Germania, Germania peste toate, Peste toate câte sunt în lume!” în original:
Deutschland, Deutschland über alles, Über alles in der Welt
este muuuuuult mai arogant, trufaș … dar totuși nu considerăm poporul german ca un ‘rău’ … dar cu maghiarii suntem în dublu-standard … mulți din ei cu noi așișderea.
Ori acest lucru nici pe placul lui Dumnezeu nu este nici Adevărul

Răspuns:

Vă înțeleg ideile, dar mi-aș dori să puteți avea deschidere și către alte păreri.
O voi lua pas cu pas, după ceea ce ați scris în cele două comentarii:

1. Chiar după teologia catolică, versurile  „Megbűnhődte már e nép. A múltat es a jövendőt!”  nu au nicio justificare în doctrina „ofensei divine”. Aceasta se referă la plata păcatelor și greșelilor prin suferința ce vine în urma lor. Dimpotrivă, textul vorbește despre plata prin suferințele de acum a păcatelor din viitor, ceea ce este în contradicție cu doctrina amintită. Dacă ar fi să căutăm o justificare în Catolicism, aceasta ar fi cel mult aceea a „meritelor prisositoare”, doar că aceasta se potrivește aici doar dacă se consideră Națiunea Maghiară, in corpore, și sfântă, și alcătuită doar din sfinți. Ceea ce amplifică trufia versurilor, nu o scade.

2. Ca să facem o demonstrație prin reducere la absurd, chiar dacă am admite că versurile în cauză sunt inspirate de o anume erezie catolică, asta nu le face cu nimic mai smerite! Dimpotrivă, faptul că din toată doctrina catolică s-a ales anume un asemenea concept mărturisește exact îngâmfare!

Aici putem aminti Imnul Spaniei, Marcha Real, care nici nu are versuri oficiale, iar cele care au fost sunt total străine de trufia din textul unguresc „Această națiune a suferit destul pentru păcatele sale trecute și viitoare!”.

Din Imnul Portugaliei, A Portuguese (ori Portuguese) cele mai mândre versuri sunt primele: „Heróis/ do mar, nobre povo, / Naçao valente, imortal, / Levantai hoje de novo / Os esplendor de Portugal”, adică „Eroi / ai mării, nobilă stirpe / Națiune vitează, nemuritoare / Ridică acum din nou / Splendoarea Portugaliei”.
Sincer, nimic de reproșat, deși Portughezii sunt mult mai catolici decât Ungurii.

Imnul Italiei – patria originară a Catolicismului! –, numit „Il Canto degli Italiani”, „Fratelli d’Italia” etc., face, într-adevăr, apel la Dumnezeu. De pildă, în strofa 3, care sună așa: „Uniamoci, amiamoci; / L’unione e l’amore / Rivelano ai popoli / Le vie del Signore. / Giuriamo far libero / Il suolo natio: / Uniti, per Dio, / Chi vincer ci può?”. Adică: „Să ne unim, să ne iubim / Unirea și iubirea / Relevă popoarelor / Calea Domnului. / Jurăm să eliberăm / Pământul nației / Uniți, pentru Dumnezeu / Cine ne poate învinge?”.

La fel stau lucrurile cu Imnul Andorei (El gran Carlemany), și cu atât mai mult cu Imnul Maltei (L-Innu Malti), ultimul putând să fie cântat cu inimă curată de orice Ortodox!

Tot lipsit de orice alunecare extremistă ori eretică este și Imnul Croației (Lijepa naša dominovo).

Iată, deci, că toate țările catolice au imnuri de o frumoasă decență, de un patriotism curat și de o mare sănătate teologică a versurilor! Și acestea sunt țări majoritar, ba chiar covârșitor catolice!

Prin urmare, să nu aruncăm vina pe Catolicism pentru alegerea Ungurilor! Cu atât mai mult cu cât de multă vreme Catolicii sunt o minoritate în Ungaria, deci era ușor de îndreptat textul sau de ales alt imn!
Și vă îndemn să citiți versurile Imnului Sloveniei (Zdravjica), spre a vedea ce imn are această țară catolică de lângă Ungaria!

3. Ideea că Maghiarii nu gândesc „suntem liberi să facem orice” este foarte optimistă. Și mi-aș dori din tot sufletul meu să fie adevărată. Doar că dacă nu ar crede asta ar schimba imnul. Sau, ca să mergem la alte fapte (Matei 7.15-20), o să dau alte exemple. De pildă, atâta vreme cât se păstrează minciuna că Ungurii au găsit „gol” când au venit în Panonia și Ardeal, ar fi absurd să cred în bunele intenții ale Ungariei și Maghiarilor. La fel câtă vreme se păstrează și propagă minciuna că Ungurii au găsit doar „rămășițe ale popoarelor migratoare” atunci când au venit. Sau alte asemenea minciuni, care dovedesc rea voință și rea intenție. Căci în lipsa unor intenții de condamnare a genocidului anti-românesc început de Ștefan I, a crede în îndreptarea sau bunătatea Ungurilor ca națiune este sinucidere și absurditate atroce.

4. Ideea că cei care ar vrea răul Românilor sau altor națiuni sunt „o minoritate neînsemnată” s-a vehiculat multă vreme. Inclusiv în timpul în care Emke și alte structuri maghiarizau forțat Românii (și alte etnii). Inclusiv în interbelic, după care au urmat atrocitățile din Transilvania ocupată. Atrocități la care Ungaria a fost și este părtașă ca națiune și stat. Putem crede în schimbarea Ungariei și Ungurilor ca națiune când o să vedem o sută de monumente ridicate de Ungaria pentru victimele Tribunalelor de Sânge din 1848-1849. Căci statul maghiar a ridicat o sută de monumente pentru „nedreptatea” Trianon! Și să îi vedem pe Unguri mergând să comemoreze victimele, așa cum merg la monumentele „nedreptății” Trianon. La fel pot să amintesc despre genocidara „fugă după steag” și victimele ei. Sau despre crimele făcute în timpul Primului război mondial, inclusiv cu oameni arși pe rug. Etc.

5. Mulțumesc pentru prezentarea contextului scrierii Imnului Ungariei; îl cunosc, dar apreciez gestul. Aș sublinia, totuși, că acest context nu justifică în niciun fel aroganța și fățărnicia textului. Despre aroganță am scris; și am lămurit mai sus și treaba cu învinuirea Catolicismului pentru ceea ce este de fapt altceva. Despre fățărnicie, cu mila lui Dumnezeu, voi scrie. Ajungem însă la

6. afirmația că „Nu se poate ștampila o națiune din cauza unor psihopați”. Această afirmație poate să fie adevărată. Însă este adevărată numai dacă psihopații nu sunt tipici națiunii. Ce înseamnă să fie tipici națiunii? De pildă, să fie mereu la conducerea acelei națiuni. Și ajungem aici la cea mai mare problemă:

În Ungaria și Maghiarime oamenii buni sunt ținuți la nivele joase, ori puși în funcții cu putere politică (aproape) zero; ajung sus numai cei care sunt susținători ai iredentismului extremist maghiar. În toate marile momente istorice acest lucru s-a dovedit clar. O recunoașteți indirect în textul dvs., atunci când vorbiți despre răul făcut de „mai marii austrieci și maghiari”, ba chiar și de acei „români care s-au maghiarizat pentru acces la ciolan”. Afirmația arată existența unui proces negativ (pro-rasist, pro-extremism etnic) de filtrare pentru elita politică maghiară.

La fel stau lucrurile și cu Germanii și Germania, de multă vreme: ajung la conducere, sistematic, oameni de foarte mare răutate, chiar dacă se pretind (și poate chiar sunt) bine intenționați. Dovadă Hitler și Angela Merkel, doi răufăcători ajunși la putere pentru lungi perioade – chiar dacă, evident, stilul de lucru al răutății celor doi pare foarte diferit.

La fel stau lucrurile cu Rusia, la fel cu Franța.

Și, cel puțin deocamdată, la fel stau lucrurile și cu România și Românii, doar că noi aducem la putere pe răufăcători asemenea lui Angela Merkel: dușmani și distrugători direcți și evidenți ai propriei noastre țări și națiuni. (Poate se trezesc Românii la aceste alegeri!)

Căci se împlinește mereu cuvântul Domnului, că cei drepți sunt pretutindeni o minoritate, fiind cel mai adesea disprețuiți în casa și patria lor.

7. V-a scăpat, fără să vă dați seama, un adevăr de care fugiți. Ați spus inițial că Ungurii care ne-ar privi cu dispreț sau ură sunt puțini, iar acum ați spus „mulți dintre ei”.

O să închei cu aceste fapte:

Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.
Dar ca să se întoarcă, trebuie întâi să știe că este păcătos și care este calea de întoarcere.
Eu mi-aș dori ca toți Românii și Maghiarii să se mântuiască!
Dar trebuie ca fiecare să își cunoască păcatele sale și să se pocăiască. Iar asta este cu neputință dacă nu mărturisim adevărul.
Eu știu foarte bine că Ungurii au avut ambiția să facă lucruri frumoase în multe domenii: în muzică și arhitectură, în literatură și pictură, în știință și economie etc.
Știu că din conlucrarea româno-ungară au ieșit lucruri minunate, de la Podul cu Lanțuri și până la festivalurile mămăligii din Harghita sau Covasna. Dar și că Ungurii nu recunosc de obicei nici măcar originea română a lui Iancu de Hunedoara sau Matiaș Crai, cu atât mai puțin alte împreună lucrări (și cu atât mai mult masiva origine română a Maghiarilor de astăzi!).
Deoarece problema este că mândria și trufia nimicesc valoarea celor mai frumoase realizări. În vreme ce smerenia și demnitatea amplifică infinit valoarea celor mai mici realizări.

Cine are urechi de auzit să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Pentru rătăcitul Florin

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Sfinții Apostoli au afurisit pe preotul ce ar bârfi pe alți preoți sau diaconi (Canonul 56).
Ca urmare, mireanul care bârfește clericii se dă anatemei, făcându-se vinovat și de bârfă (pentru care este afurisit), și de răzvrătire (pentru care este anatemizat).
Din păcate (la propriu și la figurat), mulți s-au învățat astăzi cu multă necuviință a primi bârfele asupra clericilor din mass-media sau alte asemenea surse otrăvite. Și, deși de mii și mii de ori s-au dovedit mincinoase, le și cred, ba chiar le și răspândesc. Și, mai rău, dacă pot, atacă și învinuiesc precum îndrăciții prigonitori dintotdeauna ai Bisericii.

Acestea toate ți le-am mai spus și ție și le-am mai spus și altora, după cum Dumnezeu poruncește.
Dar în trufia ta nu îți pasă de adevăr, ci te faci judecător satanic, osândind cu îndârjire și răutate, fără să cercetezi și fără să asculți partea învinuită; la fel cum au făcut îndrăciții care L-au batjocorit, scuipat, bătut, torturat și răstignit pe Fiul lui Dumnezeu.

Mie îmi este spre mântuire, căci El a zis:
Fericiți veți fi când vă vor ocărî pe voi și vă vor prigoni, și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea (Matei 5.11).
Dar pentru bârfitori s-a spus
Iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apocalipsa 21.8)

După cum ți-am mai spus, dacă erai un om cinstit ai fi întrebat pe cel învinuit și ai fi ascultat și mărturiile pentru el, nu doar, ca sataniștii, pe cele împotriva lui.
Și pentru că ți-am mai spus aceasta, închei prin acest ultim cuvânt orice comunicare cu tine, căci scris este:

De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. (Tit 3.10-11)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea