Confuzia între naţionalism şi filetism este o mare victorie masonică împotriva Bisericii. Este un internaţionalism şi o nivelare cu pseudo-justificare creştină. Este un mijloc de a lovi în firescul Împărăţiei lui Dumnezeu, în care toate neamurile aduc partea lor, spre a o înlocui cu Împărăţia Iadului, în care toţi sunt reduşi la acelaşi întuneric.
După această rătăcire dragostea Sfântului Apostol Pavel faţă de neamul său, adică naţionalismul Sfântului Apostol Pavel, ar fi erezie… Asta este o demonstraţie prin reducere la absurd a faptului că iubirea de neam este de la Dumnezeu.
Proorocul Avraam este altă pildă a adâncimii creştine a iubirii de neam.
Ceea ce ne arată Dumnezeu prin Avraam este că:
(1) Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie mai presus de toate, inclusiv mai presus de iubirea de neam (altfel aceasta devine idolatrie = entofiletism)
(2) Că Dumnezeu ridică noi neamuri atunci când vrea din cei pe care îi alege.
Este uimitor că Dumnezeu ridică neamuri noi din Avraam şi unii socotesc asta ca argument împotriva iubirii de neam!
Ar rezulta că trebuie să nu iubim ce face Dumnezeu!
Dacă mai adăugăm faptul că Apocalipsa ne arată că neamurile vor intra în Veşnicie, aducând înaintea lui Dumnezeu „slava lor” – adică ceea ce au zidit întru Dumnezeu – ne dăm seama că naţionalismul creştin este o virtute esenţială.
Iar etnofiletismul e o erezie care, asemenea ereziei etnofobiei, exacerbează bucăţi din adevăr până le transformă în tumori. Ceea ce nu înseamnă că adevărul este rău sau de lepădat, dimpotrivă.
Fiecare naţiune are specificul său. Şi sfinţii fiecărui neam, deşi aparţin tuturor creştinilor, au desea o greutate mai mare pentru neamul lor. De ce? Pentru că arată mai limpede Calea pentru cei care aparţin aceluiaşi neam! Pentru că îţi arată că vecinul tău, consăteanul tău, compatriotul tău s-a mântuit, s-a sfinţit, s-a îndumnezeit… şi îţi arată şi cum!
Sfinţii fiecărui neam sunt cele mai bune călăuze pentru conaţionalii lor!
Chiar dacă, desigur, sunt călăuze şi pentru toţi ceilalţi oameni.
Dacă sunt unii care transformă icoanele sau sfinţii în idoli asta nu înseamnă că trebuie să ne lepădăm de icoane sau sfinţi. Dimpotrivă, înseamnă că trebuie să ţinem calea cea dreaptă mai departe, ferindu-ne şi de asemenea rătăciri, dar şi de cele iconoclaste.
La fel şi iubirea de neam.
Iubirea de neam trebuie să fie sub Lumina lui Dumnezeu, în Dumnezeu, pentru Dumnezeu. Fără etnofiletisme sau xenofobisme, dar şi fără etnofobie şi nivelări naţionale şi globalizări nebuneşti.
Şi cred că în această privinţă Sfinţii Români sunt cea mai bună pildă. Oameni plini de dragoste faţă de neamul lor, dar gata oricând să-şi dea viaţa pentru a-i ajuta şi a-i salva pe cei de alt neam. De la Ioan Casian la Valeriu Gafencu, avem nenumărate pilde.
Împărăţia Cerurilor se numeşte astfel tocmai pentru că adună întru sine – ca trupul mădularele – neamuri diferite, într-o simphonie mai presus de lume.
Să ne ajute Dumnezeu să urmăm pilda Sfinţilor Români şi să fim cu adevărat cetăţeni ai Împărăţiei lui Christos!
Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 