La mulţi ani celor ce poartă numele Sfântului Apostol Andrei! La mulţi ani tuturor Românilor! La mulţi ani, România!
Categorie: Gânduri
Izvorul necazurilor şi suferinţei
Şi pentru mine/tine…
Cuvinte şi vorbe. Ani de zile
Voi încerca să scriu, din când în când, unele gânduri despre rostirea, cuvântarea şi vorbirea românească. Poate… poate folosesc, cine ştie, cuiva, cândva…
Este, oare, adevărat că expresia „ani de zile” este o formă de pleonasm?
Oare anul nu este, oricum „de zile”?
Ei bine, eu cred că nu.
Anul poate fi înţeles ca durata în care Pământul se roteşte în jurul Soarelui – şi nu este o perioadă fixă nici ca ore, nici ca zile, nici ca luni, nici ca anotimpuri.
Anul poate fi înţeles ca durata a patru anotimpuri – cel puţin pe aici, în România de azi, deşi începem să trecem către două sau trei anotimpuri, ori ceva de felul ăsta…
Anul poat fi înţeles ca durata a 12 luni (cu o mică, mică diferenţă… de unde şi anii bisecţi).
Anul poate fi înţeles ca durata a 52 de săptămâni (iarăşi, cu o mică, mică diferenţă etc.).
Anul poate fi înţeles ca durata a 365 de zile (cu aceeaşi precizare, care duce şi la ani de 366 de zile).
Bineînţeles, anul poate fi exprimat şi în ore, minute, secunde etc.
Cu toate acestea nu avem expresii ca „ani de luni”, „ani de anotimpuri”, „ani de săptămâni” etc., ci doar „ani de zile”.
Pentru că expresia „ani de zile” corespunde ca înţeles, încărcătură de sens şi sentiment, cu forma „zi de zi, an de an”.
Şi în această ultimă formă avem repetiţii – ca şi în „ani de zile”. Dar, evident, nu este vorba despre o exprimare pleonastică, ci despre una plastică. Este un mijloc de a accentua trecerea timpului, de a arăta continuitate, stăruinţă, durată, greutate etc. Este o figură de stil.
La fel stau lucrurile şi cu expresia „ani de zile”, care poate să fie uşor înlocuită, în cele mai multe întrebuinţări, chiar prin forme ca „zi de zi, an de an”.
Să comparăm următoarele fraze:
„Zi de zi, an de an, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.”
sau
„Ani de zile, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.”
Se poate uşor observa că înlocuind în a doua formă „ani de zile” cu „mulţi ani” se păstrează înţelesul de „multă vreme” sau „lungă durată”, dar se pierde acela de „ducere continuă”, de „încercare permanentă”. În vreme ce expresiile „zi de zi, an de an” şi „ani de zile” sunt aproape identice (prima fiind mai puternică în înţelesul de „neîncetat”, „permanent”, „continuu”, dar, dincolo de intensitate, sensul fiind acelaşi).
Ca urmare,
cred că expresia „ani de zile” nu este un pleonasm, ci o figură de stil corectă.
Şi, aş adăuga, profundă. Însă, desigur, acesta este alt subiect.
Mihai-Andrei Aldea
Partajează asta:
Este Referndumul pentru Familie „inoportun”?
S-a tot insinuat că „Referendumul pentru familie este inoportun”, dându-se tot felul de pretexte pentru această afirmaţie. Nu le discut, deoarece orice orice discuţie asupra „oportunităţii” unui referendum este, din punctul meu de vedere, total nedemocratică şi total negativă, atâta vreme cât se întrunesc condiţiile legale pentru desfăşurarea lui.
A nega „oportunitatea” unui referendum cerut de cetăţeni este o practică dictatorială, prin care se poate îngropa absolut orice referendum! Absolut orice referendum poate fi declarat „neoportun”; dar democraţia cere ca oamenii să se poată exprima direct. Democraţia participativă este, de fapt, singura democraţie reală.
Boicotarea acestui referendum a fost un act sinucigaş pentru Români şi pentru Republica România, pentru că a negat – şi retezat – chiar rădăcinile libertăţilor democratice.
Sub pretextul apărării unei minorităţi au fost ridiculizate, atacate, satanizate etc. minorităţile care au susţinut referendumul.
Aberaţia unei asemenea purtări din perspectivă democratică este pur şi simplu nemărginită.
Iar a crede că poţi purta o discuţie deschisă şi onestă atunci când ai avut şi susţinut şi încă ai şi aperi asemenea distrugeri ale democraţiei este o simplă iluzie.
Concluzia:
– Referendumul pentru Familie este perfect oportun.
– Votul ar trebui, legal, repetat; nerepetarea lui este un abuz dictatorial câtă vreme, conform legii, a fost invalidat. Ceea ce înseamnă că cetăţenii NU s-au pronunţat legal asupra legii pe care trebuie să o aprobe sau să o respingă. Altfel spus, legea rămâne în aşteptare… până când va exista o exprimare validă a cetăţenilor în privinţa ei.
– Soluţia consacrată de UE este VALIDAREA REFERENDUMULUI, prin eliminarea pragurilor de validare – condamnate de decenii de Comisia de la Veneţia şi alte organisme care apără drepturile omului.
– În clipa de faţă alianţa PSD-USR a funcţionat şi funcţionează perfect pentru a smulge din mâinile cetăţenilor orice putere de a-şi hotărî legile, viaţa, viitorul.
Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 