Categorie: Gânduri

Pensiile si protestul magistratilor

Mihai-Andrei Aldea8 comentarii

Pensiile și protestul magistraților

I. Premise și abordare

Printre marile fenomene istorice pe care le trăim se numără și cel privitor la situația Justiției din Republica România.
Am mai scris pe această temă și revin astăzi, într-o zi în care prinși între felurite distracții oamenii uită de amintitul fenomen – dacă nu sunt de specialitate.

Pentru mulți dintre chibiții ce comentează de pe margine, inclusiv unii avocați sau juriști, fenomenul se mișcă între satisfacție personală și amuzament mai mult sau mai puțin ranchiunos.
Deși magistrați sunt și procurorii, atunci când se vorbește despre magistrați cei mai mulți – inclusiv din domeniu! – se uită aproape exclusiv la judecători.
Practică nu neapărat obiectivă, dar de înțeles. Pentru că judecătorii, până la urmă, sunt cei care dau sentințele și pecetluiesc într-un fel sau altul munca procurorilor, avocaților, juriștilor.
Iar pentru o parte însemnată a populației mai există un proces interior: frica de procuror. Căci, la prima vedere paradoxal, mulți dintre cetățeni se tem mai mult de procurori (care instrumentează un caz) decât de judecătorii ce dau sentința finală. Astfel încât acestor cetățeni le vine mai ușor să critice și să atace judecătorii decât pe procurori.1

Abordarea mea

Putem vedea numai din aceste câteva punctări cât de complex este fenomenul. Și asta fără să atingem factorii politici interni și externi, lozinca „lupta împotriva corupției” sau tema influenței unor organizații străine asupra neutralității magistraților.

Ca să nu rătăcim fără rost într-un asemenea hățiș, mă opresc la problemele directe din fenomenul numit oficial protestul magistraților sau, jurnalistic și insinuant, greva magistraților.
După mine, problemele directe fiind

  • pensia și pensionarea magistraților
  • exprimarea și apărarea intereselor magistraților
  • liniile de comunicare între Justiție și politic

Pe care le voi atinge, holistic și sintetic, în rândurile următoare.

II. Pensia și pensionarea magistraților. Privilegiu sau minimă recompensă?

II.1. Cadrul muncii judecătorilor (prima parte)

Am prezentat o analiză a acestei teme în eseul ”Greva” magistraților între propagandă și fapt (22 Iunie 2023).
Textul amintit cuprinde o parte (și, mi s-a reproșat, o mică parte) din greutățile uluitoare și copleșitoare pe care judecătorii le au de dus.
Voi enumera foarte sintetic: ani grei și mulți de învățat pe brânci, examene multe și grele, după care urmează o salarizare mediocră în paralel cu o muncă extrem de grea chiar făcută legal, dar în România obligatoriu mult dincolo de cadrele legii și ale principiilor fundamentale privind dreptul muncii, dreptul la libertate, drepturile omului.
În această ultimă privință trebuie să îmi exprim uimirea față de faptul că niciunul dintre judecători nu s-a gândit încă să ceară condamnarea Republicii România în Curtea Penală Internațională pentru sclavie și tortură. Sclavia și tortura fiind în foarte multe instanțe viața de zi cu zi a judecătorilor români.

II.2. Lipsa dreptului la exprimare și negociere

Voi face aici un salt și voi veni la acțiunea unui avocat de a nega legalitatea și/sau oportunitatea suspendării activității unor instanțe (în cazul d-sale, Curtea de Apel Cluj). Deoarece discuția este la subiect, nu voi analiza în ce măsură același avocat a atacat nedreptățile suferite de judecători de-a lungul timpului. Nedreptăți care afectează grav calitatea actului de justiție în România. Dar voi sublinia faptul esențial că în materialul d-sale

lipsește orice mențiune pentru orice cale prin care judecătorii să se apere de abuzurile la care sunt supuși!

Altfel spus, materialul în cauză invocă necesități teoretice sau practice pentru buna funcționare a Justiției strict din punctul de vedere al beneficiarilor, fără cel mai mic interes pentru starea de bine a săvârșitorilor esențiali ai actului de justiție (judecătorii și grefierii, în primul rând).
Iar această atitudine

ESTE ATITUDINEA TIPICĂ FAȚĂ DE SCLAVII LIPSIȚI DE ORICE FEL DE DREPTURI.

Puținul meu contact cu jurisprudența mi-a arătat constant principiul prezentării căilor sau variantelor corecte (juridic, legal, administrativ etc.) atunci când se neagă corectitudinea uneia sau alteia dintre căile sau variantele folosite de cineva.
În cazul de față exista obligația etică și deontologică a autorului amintit de a prezenta căile sau procedurile prin care judecătorii să își obțină drepturile – sau să se exprime, măcar, într-un domeniu esențial pentru ei. Sunt obligații pe care autorul le încalcă și care, din perspectiva mea de chibiț nepriceput, anulează întreaga valoare a demersului d-sale (oricât de bine realizat din punct de vedere oratoric sau retoric).

Iar acest exemplu este paradigmatic și ține de o fugă sistematică de întrebarea esențială:

Cum își pot apăra judecătorii (și grefierii) drepturile și interesele?

Căci dacă nu au căi prin care să și le apere, ne izbim de un viciu de consimțământ esențial. Un viciu de consimțământ prin care se neagă însăși libertatea profesională a judecătorilor, ce devin prin angajare sclavi fără drepturi.

Desigur, în acest punct un avocat al celor care oprimă judecătorii (și grefierii) va putea interveni prin zugrăvirea feerică a unor mecanisme interioare tolerate de stat: cele prin care judecătorii s-ar putea exprima… către judecătorii din treptele superioare, mergând până la cei din fruntea CSM-ului. Praf în ochi! – voi spune cu tărie și exprimare de nespecialist. Praf în ochi, de vreme ce aceste căi nu afectează relația cu factorii politici și administrativi care oprimă judecătorii!
Este ca și cum ai pretinde că sclavii sunt liberi pentru că se pot plânge între ei, în anumite condiții, de problemele care apar în exercitarea muncii care le este impusă de stăpâni. Evident, fără să aibă dreptul, amintiții sclavi, nici măcar la a prezenta stăpânilor problemele prin care trec! Acesta fiind un privilegiu rezervat sclavilor puși de stăpâni în funcțiile de vătafi (poziții pe care vătafii și le vor apăra cu dinții, pentru că sunt singura cale de a ieși din tortura și exploatarea sălbatică de zi cu zi).

II.3. Dar este chiar atât de grea munca judecătorilor? Sau Cadrul muncii judecătorilor (a doua parte)

În 2023 unul (da, unul singur) dintre cititorii celor două eseuri privind situația magistraților a luat legătura cu mine ca să mă întrebe acest lucru. Omul, din fericire pentru el, era un om responsabil, care știa că vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce spunem (Matei 12:36). Ca urmare, a acceptat ca punct de plecare în lămurirea problemei metoda științifică a observației. Adică, să își petreacă cinci zile libere pe care întâmplător (a se citi: prin grija lui Dumnezeu) le avea în curând într-o instanță din municipiul în care locuia.
Metodologia a fost următoarea: să fie timp de cinci zile în aceeași sală, indiferent de judecătorul sau tipul de cazuri (civile).
După a doua zi d-sa m-a sunat, cerându-mi să oprim studiul, pentru că „acum îmi este clar”. La insistențele mele a mers și ziua următoare, după care m-a sunat implorându-mă să ne oprim pentru că „ajunge la nebuni” dacă mai merge o singură zi.

L-am lăsat să se liniștească și apoi, fiind și eu, întâmplător, în localitate, ne-am întâlnit la o cafea (dânsul), respectiv ciocolată caldă (eu). Toamna frumoasă de care ne-am bucurat a calmat în bună parte marea tulburare a d-sale. Și am putut să trecem mai departe de constatarea pe care o făcuse: este inuman să rabzi atâta nebunie și ticăloșie la fiecare ședință, de la atâția împricinați.

Doar că d-sa nu luase în calcul munca necesară pentru judecarea fiecărui caz, ci doar impactul purtării părților – din păcate, de multe ori incluzând o tristă lipsă de respect și pregătire inclusiv din partea avocaților.
I-am îndreptat însă atenția, dincolo de șocurile amintite, către teancurile de dosare. Pe care d-sa le observase marginal, dar fără să le conștientizeze.
Și, pentru că se lăsaseră întunericul și răcoarea, fiind trecut de ora 20:00, i-am propus să ne plimbăm puțin. Rugându-l să mă conducă spre clădirea în care asistase la desfășurarea proceselor timp de trei zile.
Ferestrele luminate nu i-au atras atenția, așa cum nu a văzut nici parcarea destul de plină. Până i le-am indicat eu. Am așteptat împreună, văzând cum ies treptat judecătoarele și judecătorii, plecând acasă. După 13-14 ore de muncă, din care li se plătesc, mediocru, 8.
Și ne-am retras pe la ora 21:30, în timp ce unii judecători încă erau la muncă.

Domnul în cauză a plecat copleșit.
Dar l-am asigurat că a văzut doar vârful aisbergului.
Și ne-am despărțit în liniște. Îndemnându-l să vină în „vacanța judiciară”, ca să vadă cât de mult se muncește și atunci. Pe gratis.

Voi aminti aici alt fapt pe care mai toți îl uită atunci când se gândesc la activitatea judecătorilor: pentru orice proceduri care necesită interacțiunea cu feluritele autorități de stat, judecătorii se lovesc de aceeași (in)competență și (lipsă de) bunăvoință pe care ar trebui să o cunoaștem foarte bine. Sigur, cu acele excepții care ne fericesc, dar și cu regula care ne otrăvește viața – și care dă prilejul la interminabile povești de groază privind interacțiunile cu birocrația locală sau centrală.
Se lăuda, pe bună dreptate, un celebru (scriitor) polițist cu recordul de a rezolva (instrumenta) 262 de dosare în trei luni de zile. Având la dispoziție patru subalterni care să îl ajute. Efortul eroic al d-sale, cu nopți de muncă în birou urmate de zile de muncă tot acolo este viața de zi cu zi pentru foarte mulți judecători. Singura alternativă posibilă fiind tratarea cu (multă) superficialitate a miilor de pagini de dosare ce trebuie străbătute săptămânal.

Ca să nu stau mai mult pe subiect, subliniez că lucrurile stau acum, la intrarea în 2026, mult mai rău decât erau în 2023. Și îndemn la (re)citirea eseului de atunci privind ”Greva” magistraților… (click pentru accesare).

III.4. Pensionarea timpurie și cu pensie mare a judecătorilor. Privilegiu sau minimă recompensă?

Pentru lipsa vieții personale, pentru sufocarea vieții de familie, pentru o muncă de sclav biciuit și de colegi sau sistem, și de beneficiari, pentru lipsa oricăror avantaje materiale reale2 și a drepturilor elementare, judecătorii beneficiază de o singură recompensă: pensionarea.

Este, pentru foarte mulți dintre ei, singurul lucru ce îi ține pe linia de plutire.

Nădejdea că vor ieși din toată nebunia psihică și fizică, din munca inumană și în condiții absolut inumane, la o vârstă decentă, care le va da câțiva ani „de recuperare” înainte de intrarea în vicisitudinile bătrâneții.

Este o nădejdea adesea mincinoasă.
Nu doar pentru că sunt amânați la pensionare prin felurite manevre și presiuni.
Ci mai ales pentru faptul că ies cu o sănătate mult mai distrusă decât și-ar fi putut închipui.

Presiunea teribilă de zi cu zi, sforțările de voință pentru a mai rezolva teancurile de dosare, acoperă în mare parte suferințele acute și chiar cronice ale organismului.
Câți dintre judecători sunt distruși de muncă înainte de pensie este subiect tabu.
Câți dintre judecători ies la pensie cu sănătatea distrusă este de asemenea subiect interzis.

Dar, așa cum este, pensionarea este pentru ei luminița de la capătul tunelului.

Din nou, avocatul stăpânilor de sclavi poate sări aici cu obișnuita distragere de la adevăr: cazurile de judecători corupți. O abatere de la principiile fundamentale ale judecării oricărui caz, judecată ce pleacă de la regulă, iar nu de la excepții, de la principii, iar nu de la încălcarea lor.
Ceea ce am prezentat aici este viața uriașei majorități a judecătorilor. Și pentru mulți dintre cei care sunt corupți – simbolic sau practic – tot în acest tablou se află cheia căderii; căci pentru fiecare există un punct de rupere, iar monstruoasa presiune pusă pe judecători îi face complici la corupție pe toți cei implicați în existența ei – fie și prin vinovată tăcere.

Pe scurt, judecătorii au o misiune de cea mai înaltă noblețe, o chemare extraordinară; și sunt tratați mizerabil de către autoritățile de stat, având parte de condiții de muncă inumane, incluzând eforturi supraomenești pentru care nu sunt plătiți.
Pensia este singura recompensă pentru iadul pe care judecătorii îl îndură, cu demnitate, zi de zi.

Ceea ce înseamnă că

atacarea pensiilor magistraților garantează prăbușirea actului de justiție.

Căci, evident, în lipsa acestei unice recompense reale, ce om rațional va mai dori să fie judecător în România?
Iar în lipsa oamenilor raționali, cine va mai face Justiție în România?

III. Concluzii

Toate partidele politice (de la AUR la USR) care militează pentru „creșterea vârstei de pensionare” și „anularea pensiilor speciale” la magistrați săvârșesc un act de distrugere a României.

Un asemenea proces, de reducere a vârstei de pensionare și anulare a pensiilor speciale pentru magistrați, se bazează pe invidie și incompetență, iar nu pe argumente raționale.

În primul rând, este un fenomen rar, prețios dar rar, să ai un om în vârstă cu aceeași putere intelectuală și spirituală ca în tinerețe. Declinul cu vârsta al memoriei, precum și al capacităților analitice și concluzive, este o realitate obiectivă (absolut clar atestată medical).
Păstrarea forțată în magistratură a oamenilor de peste 40 de ani garantează scăderea calității actului de justiție.
Pe aceeași linie, aștept cu interes creșterea vârstei obligatorii de retragere din sport! Logica în cele două cazuri fiind identică: performanța necesară domeniului este una excepțională și depinde radical de capacități biologice care scad (tot radical!) cu vârsta.

În al doilea rând, prima grijă a unui cetățean responsabil, a unui partid responsabil cu atât mai mult, este aceea a creșterii calității condițiilor de muncă pentru magistrați. Înainte de a cere roade, trebuie să investești. În cazul de față, de la spații noi de depozitare în condiții sănătoase, spații de lucru ce corespund normelor medicale (spații lipsă pentru uriașa majoritate a judecătorilor și grefierilor!), ajungem la supraaglomerarea sistemului judiciar. Care este cauza fundamentală a problemelor de justiție din România – cauză de care nu am văzut încă să se preocupe nimeni.

Să ignori greutățile uriașe ale vieții magistratului și să fluturi minciunile aberante ale „privilegiilor” este ușor.
Este ușor să instigi la ură și invidie.
Este ușor să distrugi până la capăt magistrații, în numele unei „egalități” nedemne și iraționale.

Și este ușor să nu te întrebi: cine va mai face Justiție în România în condiții de muncă inumane, cu plată mizerabilă raportată la munca reală, cu pensionare târzie și mizeră?

Scriu iarăși asemenea rânduri logice și clare, zugrăvind puțin dintr-o realitate sumbră ascunsă sistematic.
Ca și la celelalte materiale pe subiect știu că ignorarea va fi răspunsul preferat.
Atunci, de ce am scris?

Pentru un simplu dixit et salvavi animam meam (am zis și mi-am salvat sufletul)?
Și pentru asta.
Dar și pentru că datorez acest lucru judecătorilor și grefierilor care își scuipă praful din plămâni încercând să facă binele pe care îl pot face. Pentru că datorez acest lucru cetățenilor care vin în instanțe fără cea mai mică pregătire, cu așteptări absurde și pretenții de multe ori aberante și arogante. Cetățeni pe care magistrații se chinuie să îi ajute să ajungă la o sentință echitabilă.

Poate vreun împricinat citește și înțelege ceva.
Poate vreun judecător sau grefier citește și își dă seama că nu este, nu sunt, într-o singurătate absolută.
Dacă un oarecare (eu) vede, cu atât mai mult Dumnezeu.
Și va răsplăti.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

  1. Aceste realități sunt motivul pentru care eseul Pensionarea și pensiile speciale... din 30 Mai 2023 pleacă de la judecători (secundar, grefieri) în analiza subiectului. ↩︎
  2. Da, aici este un alt mit pe care nu mai pierd vremea să îl combat în text. Situația materială a judecătorilor este, de cele mai multe ori, cel mult moderată. Lucru pe care cei implicați des în actul de justiție (mai ales ca împricinați) îl știu foarte bine. De foarte multe ori aparența de „viața bună” a magistraților este dată de faptul că limitările impuse de profesie duc la involuntare și dureroase economii. De pildă, pentru că nu reușesc să mănânce decât pe apucate, cheltuielile cu mâncarea sunt mult mai reduse la judecători decât la un om obișnuit. În consecință, după retragere din activitate sunt mult mai mari cheltuielile cu tratamentele și medicamentele, starea de sănătate fiindu-le afectată real. ↩︎

De la cititori. Frica și prostia

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

De la cititori. Frica și prostia

de Alexandru Miron

[apropo de eseul Azi, 1990 și prostia omenească]

Cred că este vorba despre frică . Frica alimentează prostia care generează la rându-i mai multă frică.

( Iar toate acestea pe fondul faptului că am fost transformați toți în niște zombi digitali, bombardați din toate părțile cu informație multă și, de cele mai multe ori, contrafăcută. Pe baza unor algoritmi de IA făcuți să ne țină captivi pe fiecare într-o bulă proprie, anihilându-ne simțurile până la a nu mai avea nici un contact cu realitatea și unii cu alții. Ca în Matrix. )

Îmi amintesc frânturi de discuții dintre părinții mei din 1990: “Văleu, capitalism, ce-i aia, ce va fi?” Ulterior am aflat că cei mai mulți oameni nu l-au votat atunci pe Ion Rațiu pentru că le-a fost frică. Le-a fost frică pentru că acesta … purta papion. Era dintr-o altă lume, vorbea despre lucruri nemaiauzite și nemaiîntâlnite. În schimb Iliescu era o figură familiară tuturor, era “tovarăș”, era din peisaj. Era din zona lor de confort.

În 2018, la referendumul pentru familie, chiar și dintre creștini mulți au stat acasă. Le-a fost frică. De Putin, de Dragnea, de pesede, de faptul că va veni sfârșitul lumii.

Acum iarăși simt acea stare de frică. “Vine ăsta, ne taie, ne desființează. Din nou Putin, Dughin… Ailaltă măcar ne spune minciunile cu care suntem deja confortabili. Nu ne tulbură somnul.”

Mă gândesc că și în vremea Mântuitorului trebuie să fi fost la fel. Gherghesenilor le-a fost frică, le muriseră porcii. Norodului care era în fața lui Pilat cred că, de asemenea, i-a fost frică. Mântuitorul era Fiu al lui Dumnezeu, învia morții, făcea vindecări sâmbăta, nu se spăla pe mâini înainte să mănânce. Pe când Baraba, de bine, de rău, era… de-al lor.

Democrația pur și simplu nu-i pentru fricoși.

“Trăiesc acei ce vreu să lupte,
Iar cei fricoși se plâng și mor.
De-i vezi murind, să-i lași să moară
Căci aste e menirea lor.”

zicea G. Coșbuc.

Textul de mai sus a fost postat drept comentariu la eseul Azi, 1990 și prostia omenească. Mi s-a părut foarte interesant, așa că l-am republicat. Am, totuși, unele rezerve: părerea mea este că d-l Alexandru Miron este foarte, foarte optimist. Mihai-Andrei Aldea

Dormi liniștit, SRI votează pentru tine!

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Dormi liniștit, SRI votează pentru tine!

Am publicat acum vreo zece zile un material despre infracțiunile și contravențiile săvârșite de SRI și complicii acestuia din Ministerul Învățământului (link aici).
Din păcate – la figurat, dar mai ales la propriu – „geniile” SRI recidivează. Cu un text care ar fi un comic exemplu de imbecilitate birocratică… dacă nu ar fi real, în loc să fie o creație artistică (precum cele ale lui Caragiale).

Este vorba despre vestita producție intitulată… „Notă”.
Și ca să pară că nu este o făcătură jalnică, are ștampiluță dreptunghiulară „DECLASIFICAT”. De să se umfle cheful în tine să vezi ce era clasificat!
Și cum clasificat?
„STRICT SECRET”
Strict, domnule, nu așa…
Trecem peste faptul că documentul are trei date. Înțelegem că procedurile birocratice, mai ales în servicii, au tainele lor.
Dar…

Din primul paragraf, autorul sau autorii afirmă, direct și absolut, că „au fost obținute date care au relevat o campanie… derulată cu eludarea legislației naționale”.
O să trecem peste faptul că SRI nu are atribuții de tribunal, nici de Parchet. Atribuții pe care și le asumă de la începutul textului.
O să ne oprim la faptul că, după DEX, a eluda înseamnă a ocoli, a evita (ceva sau pe cineva) intenționat.
Doar că toate „eludările” din această „Notă”, ca și din a doua „Notă” emanată de SRI, sunt insinuări și acuzații fără niciun argument logic și fără nicio dovadă!
Ceea ce transformă emanarea celor două documente într-o interferență ilegală și infracțională a SRI în alegerile din 8 Decembrie 2024!

Un exemplu simplu și clar (mulțumesc cititorului C.A.M. pentru sesizare!) este al minciunii SRI privind conturile de TikTok atribuite rețelei „de conturi asociată direct campaniei lui Călin GEORGESCU” (grafia aparține autorului/autorilor).
Ca o paranteză, textul nu explică ce criterii (riguroase, științifice, profesionale) s-au folosit pentru a decide că un cont este „asociat” campaniei lui „Călin GEORGESCU” și ce legătură are asta cu discuția. Și nu explică asemenea lucruri cu un motiv bine întemeiat: criteriile au fost „așa zicem noi, bă!”, cum spuneau sectoriștii în dictatură. Căci…
Printre alte gogoși, reprezentantul SRI ce a emanat „Nota” pretinde că „S-a observat faptul că 797 dintre conturile [TikTok n.n.] care au format inițial rețeaua de susținere au fost create încă din anul 2016”. Amintim că grafia, cu sublinierea prin îngroșare a minciunilor, aparține SRI. Spunem minciuni, pentru că nu aveau cum să fie „797” conturi TikTok înființate/create în 2016, deoarece TikTok este lansat în 2017!

Și nu există scuză pentru minciună, în afară de posibilitatea ca scârbit de misiunea ilegală ce i s-a dat autorul textului să fi strecurat o asemenea minciună izbitoare. Căci fără să am cont TikTok sau vreo experiență cu aplicația, am aflat informațiile privind istoria TikTok în câteva secunde.

Pentru cei interesați, subliniem că TikTok a fost lansat în Septembrie 2017, ca versiunea externă a Douyin (o aplicație exclusiv pentru cetățenii Chinei în acea vreme). Lansare făcută în Indonezia (link aici), de unde s-a extins treptat în restul lumii. Iar cele două aplicații (Douyin și TikTok) au avut de la început și au până astăzi platforme separate. Ceea ce face absolut imposibil ca fie și un singur cont TikTok să fie din 2016.
Este adevărat că sunt glume pe TikTok privind conturi din 2016, 2014 sau anii ’80 ai secolului trecut… ori și mai vechi. Glume sau bancuri.

Și tot un banc prost este paragraful de sub minciunile („glumele”) SRI deja prezentate.
Paragraf în care ni se spune că 25,000 de conturi TikTok, având adrese IP unice ar denota o conspirație. Deși concluzia logică este că sunt 25,000 de persoane.
Pretenția că este un „aspect caracteristic rețelelor de boți” poate păcăli doar pe cei care nu au avut de-a face cu boții – sau nu au înțeles nimic din experiență. Pentru că boții își schimbă IP-urile, altfel fiind detectare de programele de protecție și eliminate.
În acest context, pretenția SRI că acele conturi TikTok având adresă IP unică sunt altceva decât persoane având conturi pe TikTok este fie o minciună grosolană, fie o prostie abisală, fie… o glumă proastă.

Mai departe, SRI încearcă să sperie cititorii naivi cu prezentarea unei campanii reușite pe TikTok. Minciuna se vede din faptul izbitor că nu au fost desecretizate „note” similare pentru Elena Lasconi, Ionel Ciucă și alți candidați. Singurul vizat este Călin Georgescu, ceea ce deja este suspect pentru orice om rațional. Și lipsa comparației cu alte campanii TikTok ale PSD, USR, PNL etc., este menită să manipuleze cititorul făcându-l să creadă că cele relatate sunt unice și îngrozitoare.
Prin această manipulare cititorul uită faptul că nu a fost indicată în tot textul nicio contravenție, cu atât mai puțin infracțiune – și cu atât mai puțin atribuibilă lui Călin Georgescu.
Ceea ce face din aceste paragrafe ale SRI fie o manipulare grosolană și mincinoasă, fie o prostie abisală (prin care cineva și-a mințit șefii că a găsit ceva), fie… o glumă proastă (ce prin repetiție devine glumă foarte proastă).

Și se continuă cu o afirmație la fel de abisală:

„Prezintă interes faptul că o parte din grupurile de Telegram la nivelul cărora s-au coagulat susținători ai lui Călin GEORGESCU au fost create în septembrie 2022.” (grafia autorilor)

Și se de drept exemplu… „grupul Calin Georgescu – Proiect de tara… împreună cu alte patru grupuri de Telegram similare”. Acum, citind rândurile mele, sper ca cine a emanat textul SRI să afle că „grupurile” despre care vorbește sunt canale de Telegram. Deoarece aplicația Telegram NU cuprinde categoria „grupuri”.
Dincolo de această măruntă greșeală – cu totul întâmplător manipulativă – rămâne întrebarea: care este interesul?
De ce prezintă interes faptul că aceste canale Telegram (nu „grupuri”) „au fost create în septembrie 2022”?
SRI nu explică și nu argumentează aceste sintagme. Gest de extrem neprofesionalism, cu atât mai mult cu cât ar trebui să credem că „Nota” este un document intern desecretizat. Și dacă asemenea aberații de documente sunt produse în interiorul SRI, înseamnă că acesta are o calitate execrabilă.

Pe aceeași linie de manipulare nerușinată, la punctul I.3 se prezintă drept „acuzare” că

„În activitatea de promovare a lui Călin GEORGESCU a fost utilizată o rețea extinsă de persoane publice cu notorietate ridicată de la nivelul platformei TikTok…”

Iar lista „persoanelor publice care și-au manifestat susținerea față de Călin GEORGESCU” are… 12 (douăsprezece) nick-uri! Asta este rețeaua extinsă: douăsprezece persoane!
Și, da, autorul spune că lista ar fi „neexhaustivă”, dar după ce spui 25,000 de conturi TikTok și „rețea extinsă” doar 12 (douăsprezece) nick-uri sună tare puternic a cacealma. Sau a banc prost.

Doar că SRI este o instituție serioasă, care nu are în atribuții glumele și bancurile.
Asta cu toate că cele două rapoarte sau „note” conțin nenumărate prostii. Am dat doar câteva exemple pentru că deja este 23:12 și sunt după o zi plină – cu muncă și cu durerile obișnuite stării mele de sănătate. Și pentru că mă tem că cititorul se va plictisi la prezentarea aberațiilor, minciunilor și/sau manipulărilor din fiecare paragraf.
Revin la faptul că SRI nu este cunoscut pentru glume, dar și la faptul că cele două note sunt documente oficiale de maximă importanță.
Documente în care nu mai este loc de glume sau bancuri.
Ceea ce înseamnă că aceste „note” sau „rapoarte” (cum li se spune în presă) au rostul deturnării alegerilor. Așa a fost intervenția ilegală a Președintelui României în alegerile din 1 Decembrie 2024.

Din acest punct de vedere, suntem exact la reclama

dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine!

FNI fiind „Fondul Național de Investiții” care a falimentat miraculos, ducând cu falimentul banii a peste 300,000 de Români.

Spre același faliment se îndreaptă și Românii, care se iau după SRI și alte servicii care nu au mișcat niciun deget împotriva dezastrului făcut de clasa politică.
Prin aceste rapoarte și prin alte asemenea acțiuni din nou ni se spune

dormi liniștit, SRI votează pentru tine!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Chiar aștept un Caragiale care să imortalizeze drama urii dintre PSD și PNL, dintre PNL și USR, dintre USR și PSD (sau PSD și USR), dramă încheiată printr-o partidă comună, la care, ca la orice orgie drăcească, s-au adăugat și alți trepăduși ai corupției și distrugerii.

P.P.S. Oricine este la putere, Creștinii rămân ai lui Dumnezeu. Și dincolo de toate răutățile vremilor, Românii și România merg înainte, arzând flacără a harului ceresc în bătaia urgiilor.

Azi, 1990 și prostia omenească

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Am fost de mic uimit de îndrăzneala cu care mulți oameni cu puțină minte se vedeau geniali. În timp ce majoritatea celor geniali suferea cel puțin de modestie exagerată, dacă nu de puternice complexe de inferioritate – adesea tocmai acolo unde erau cei mai buni.
Și până astăzi am o tresărire când aud, iar și iar, expresia „majoritatea oamenilor sunt proști”. Spusă cu multă convingere și superioritate de către majoritatea oamenilor. Adică inclusiv de mulți dintre cei incluși în categoria celor cu minte lipsă.

Un exemplu clasic pentru acest tragi-comic paradox l-am avut de curând printr-un comentariu la mărturisirea mea Cu cine votez în turul doi?
Preluată de Revista Atitudini pe site-ul său, mărturisirea a primit, printre altele, un comentariu dublu acuzator la adresa mea, dar fără niciun argument pentru acuzații. Bineînțeles, din partea unui om care se crede Creștin și care o susține pe Elena Lasconi. Îl voi nota pe autor M.R., deși, lucru respectabil, și-a folosit (probabil) numele propriu ca semnătură. Fac asta deoarece mi-aș dori să își dea seama că textul este o critică a unei purtări, iar nu un atac la persoană.

D-l M.R. ne oferă următoarea mostră de gândire și atitudine (i-am acoperit numele cu verde pentru că iubesc natura, pe care verdele o simbolizează atât de frumos și clasic):

După cum se vede, d-sa începe cu o acuzație, urmată de alta. Prima este adresată mie, a doua d-lui Călin Georgescu. Deoarece nu îl reprezint pe acesta, mă voi mărgini la acuzația ce mă privește.
Acuzația este că aș răstălmăci „cuvintele”.
După cum se poate vedea, d-l M.R. nu dă absolut niciun exemplu al pretinsei răstălmăciri. O atitudine anti-christică, de vreme ce Însuși Dumnezeu Întrupat ne-a prevenit asupra primejdiei judecării celuilalt, asupra cuvintelor deșerte și acuzațiilor neîntemeiate și neziditoare; preveniri întărite, repetat, de Duhul Sfânt (Matei 5.22; 7.1-5 și 12.36-37; Luca 19.22; Marcu 4.24; Luca 6.38; Iacob 4.11 ș.cl.; etc.).
În clipa în care îți acuzi fratele – și cu atât mai mult un cleric! – de „răstălmăcirea cuvintelor”, mai ales într-o mărturisire publică, ești obligat să aduci îndată dovezi pentru acuzație. Altfel înseamnă că te-ai alăturat celor care L-au învinuit mincinos pe Iisus Christos.
Din păcate, această dovedire lipsește cu desăvârșire.
Ceea ce înseamnă că în adâncul sufletului său d-l M.R. simțea că greșește, că nu poate argumenta. Acuzația de „răstălmăcire a cuvintelor” este dată mereu de Eretici atunci când nu au argumente. La fel fac Ateii și Păgânii când le arăți adevărurile pe care nu vor să le vadă.
Am primit această acuzație de multe ori, însă foarte rar cineva a încercat să argumenteze. Cu acei puțini m-am înțeles și am rămas prieteni, chiar și atunci când nu au putut primi adevărul: cel puțin au arătat onestitatea elementară a dialogului decent.

În continuare, d-l M.R. vine cu altă idee abisală: „Dintre două rele aleg pe cel mai mic rău”. Pentru cei din afara Bisericii poate să pară logic acest lucru. Dar pentru un Creștin este inacceptabil să alegi răul.
Însuși Duhul Sfânt ne poruncește: Feriți-vă de orice înfățișare a răului (I Tesaloniceni 5.22).
Ce nivel de inteligență poate avea cineva ca să spună „ascult de Dumnezeu” și „votez împotriva lui Dumnezeu”, în același comentariu? Căci d-sa încheie cu „Doamne ajută!” comentariul, ca și cum ceea ce a spus ar fi creștinește!
Și am arătat repetat că dacă sunt de votat două rele nu votăm niciunul!
Dar d-l M.R. știe mai bine și decât un amărât de popă ca mine, dar și decât Dumnezeu!

Dar, va sări cineva, poate omul are un nivel înalt de inteligență și doar aici greșește.
Este exact ceea ce încerc să arăt!
Că purtați de patimi, simțăminte și mai ales propaganda tv-internet oamenii (oricât de inteligenți altfel) devin iraționali.
Ca d-l M.R. ce își încheie acuzațiile cu „Se pare că unii își uită propria istorie”. Genial!

D-le M.R., eu am trăit istoria ultimilor cincizeci și ceva de ani pe propria piele. Iar dvs. vă încadrați exact la cei care au refuzat să îl voteze pe Rațiu și l-au votat pe Iliescu: pentru că li s-a spus că „Rațiu și Câmpeanu sunt legionari”.
Oameni ca dvs. ne-au atacat pe 13-15 Iunie 1990, d-le M.R., pentru că li s-a spus că am fi legionari.
Ca și dvs., acei oameni nu au gândit: propaganda comunistă îi stăpânea emoțional și deveneau iraționali cum li se spunea că unul ar fi legionar.
Cu asemenea abjecții s-a distrus România până astăzi.
Cei care au votat anti-legionar cu Iliescu și-au văzut fetele plecate la producție în Turcia, Cipru, Italia și alte țări străine, făcând sex pe bani cu toți bolnavii lumii. Cei care au votat anti-legionar și-au văzut băieții torturați și uciși de droguri, ajungând să se vândă pentru banii de droguri. Cei care au votat anti-legionar s-au văzut dați afară din Țară; ei și copiii lor.
De ce uitați istoria?
Uitați-vă în jur și vedeți ce a făcut din România și Români votul anti-legionar: nimicire, sclavie, prostituție, droguri, colonizare, promovarea nulităților, batjocorirea Credinței, sărăcie, pustiire, dezastru!
De ce uitați istoria?
Prin amețirea celor ca dvs. cu marota legionară au fost izgoniți Românii din propria țară mai rău decât orice altă națiune europeană. Nici Ucraina, după aproape trei ani de război, nu a ajuns să piardă aceeași proporție cu România în timp de pace.
Când o să vă treziți și, învățând istoria, o să ieșiți din condiționarea comunistă?

Dvs. vă pretindeți Creștin, dar vreți să garantați cu votul dvs. programul electoral satanist al Elenei Lasconi!
Dacă ați zice „nu am cu cine să votez”, chiar dacă am altă părere, v-aș înțelege.
Dar să ziceți „sunt Creștin deci votez cu răul” este la fel de abisal cu convingerea majorității oamenilor că sunt din elita inteligenței umane.

Repet: noi nu putem garanta purtarea unui om. Putem doar să garantăm validitatea promisiunilor electorale pe care acesta le face. D-l Călin Georgescu promite următoarele: Programul ”Hrană, Apă, Energie” (care este extrem de rațional și necesar), pace, relații internaționale sănătoase, demnitate națională. D-na Elena Lasconi promite următoarele: propagandă și legislație LGBT (deși SUA, care a lansat aberația, a constatat că este o aberație și dă puternic înapoi, spre sănătate), război în Ucraina (poate nu vă încadrați în vârstele de mobilizare, dar gândiți-vă măcar la bieții tineri și distrugerea Țării!), supușenie oarbă față de anumite puteri străine, relații ostile cu mai mult de jumătate din lume, introducerea în Constituție a privilegiului criminal al femeilor de a-și ucide copiii, dictatura serviciilor secrete asupra cetățeanului (a se vedea ceea ce cer susținătorii ei!) și tot așa. Mai mult, după nenumăratele scandaluri de corupție din USR vorbește despre cum va îndepărta cu ajutorul USR corupția de care însăși USR suferă!

Mie mi se pare că orice om rațional își dă seama că, dincolo de orice alte probleme, d-l Călin Georgescu este un bine (mai mic sau mai mare, e altă discuție). Iar d-na Lasconi este un mare rău.
Este evident că propaganda comunistă a mafiei USR-PNL-PSD-UDMR este orbitoare. Dar tocmai această mobilizare uimitoare, această unitate întâlnită doar în Plandemie împotriva cetățeanului, ar trebui să lămurească lucrurile: tot sistemul corupt este de partea Elenei Lasconi și este, cu ură și groază, împotriva lui Călin Georgescu.
Ceea ce lămurește totul pentru cine nu este implicat în corupție și distrugerea României.
Prostia omenească dă cu piciorul în țepușă de o veșnicie. Și îi învinuiește pe alții de durerile pe care și le produce.
Să ne trezim cu Sfântul Apostol Pavel și să Îl urmăm pe Dumnezeu, înainte să fim cuceriți de rău!

+

Ca o vorbărie de moș,
revăd în aceste zile zilele din 1990.
Aceeași campanie a urii față de cei care nu susțineau FSN este dezlănțuită față de cei care nu o susțin pe Elena Lasconi. Doar pentru acest lucru dacă era un om decent s-ar fi retras din cursă!
Văd aceeași îndoctrinare.
Dar este și o deosebire:
În 1990 noi, Golanii Pieței Universității eram de partea Bisericii, Credinței, iubirii de neam și țară. Chiar și eu, ca ateu, sprijineam Biserica, pentru că știam că ea a fost cel mai mare dușman al Comunismului și singura oază în timpul regimurilor comuniste. Și, iarăși, toți ne iubeam Națiunea și Țara.
Astăzi Piața Universității este populată de indivizi care sunt exact ca cei care îl susțineau pe Iliescu în 1990: îndoctrinați comunist și convinși că luptă împotriva Comunismului.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Dintre cei care am fost în stradă în Decembrie 1989 și în Piața Universității în 1990 mulți s-au dus la Ceruri. Valeriu Sterian, Cristian Pațurcă, Mugur Vasiliu și mulți alții. Dar toți pe care i-am cunoscut atunci și mai trăiesc, de la Claudiu Târziu la Virgiliu Gheorghe, sunt în tabăra suveraniștilor (și mai ales în A.U.R.). Pentru mine și numai atât ar fi de ajuns ca să înțeleg ce se întâmplă: cei care au luptat toată viața împotriva dictaturii sunt în tabăra în care vreau să fiu, viu.

Cu cine votez în turul doi?

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Deoarece am fost întrebat repetat, direct sau ocolit, cu cine votez în turul 2 al alegerilor prezidențiale m-am gândit să răspund public. Astfel, poate, se vor lămuri și liniști lucrurile.

În primul rând, sunt 100% de acord că este cu totul neașteptată ieșirea d-lui Călin Georgescu pe primul loc.
Aici, însă, este și o ispită sau cădere asupra căreia previn de foarte multă vreme: aceea a votării după simpatii și antipatii. Cu cine votezi, creștinește, între un om antipatic (pentru tine!) ce a făcut (mult) bine României și Românilor, și unul sau mai mulți oameni simpatici (pentru tine!) care promit multe, dar (încă) nu au făcut niciun bine observabil, sau chiar au făcut (mult) rău României și Românilor? Votezi cu primul, sau ai săvârșit un păcat uriaș. Pentru că foarte mulți votează după simpatii și antipatii, s-a ajuns la campanii electorale fără substanță. În care se urmărește câștigarea simpatiei în locul constatării obiective a programului superior, competenței, antecedentelor pozitive sau negative etc.

Acum, în fața turului doi, lucrurile devin și mai tulburi. O să luăm un exemplu.

Se pretinde că d-l Călin Georgescu este pro-rus pentru că are critici la adresa ineficiențelor, incompetențelor sau corupției din NATO, din UE. Dar cum ar putea să fie altfel un om pregătit pentru a repara problemele pe care le vede?
Dacă nu le-ar vedea și nu ar căuta soluții pentru repararea lor ar fi incompetent exact în profesia pe care o exercită.
Dar este a fi pro-rus, pro-Putin, rusofil, putinist, a critica UE sau NATO?
Nici vorbă!
Chinezii critică masiv NATO și UE, dar dacă ar putea cuceri Rusia ar face-o astăzi!
Dimpotrivă, cei care spun răului bine sunt cei mai mari dușmani ai NATO și UE, pentru că fac exact ceea ce recomandau Sun Tzu sau Mauricius pentru distrugerea cuiva: să îl încurajezi în greșeli și rău până să prăbușește.
Dar, vor zice unii, Călin Georgescu are simpatii pentru cultura rusă!
Este firesc, pentru că în cultura rusă, alături de multe lucruri rele, sunt și lucruri bune. Dostoievski, de pildă. Sau Sfinții de la Optina.
A pretinde că o întreagă cultură este 100% rea este rasism abject. Și ține pur și simplu de antipatii fanatice, care surclasează raționalul.
Tatăl meu, de pildă, ura și Uniunea Sovietică și Rusia. Dar îl citea pe Esenin cu multă plăcere. Și mi-a spus de când eram mic:
„Ai grijă, că doar proștii urăsc și resping în masă. Omul inteligent cercetează și alege. Și, mai ales, învață de la toți. Uneori și cei mai proști oameni te pot învăța lucruri minunate.”

După cum se vede, lucrurile sunt foarte tulburi.
Este foarte greu să treci peste antipatie, mai ales atunci când este alimentată masiv prin toate canalele mediatice.
Între cei cuceriți de antipatie sunt și mulți Creștini. Care au fost ori sunt indignați de ceea ce ei au numit „prezentarea mesianică” a unora dintre candidați.
Față de valurile de informații adevărate sau false, față de toate îndoielile și sentimentele puternice și subiective, strălucește cuvântul Părintelui Nicolae de la Rohia (Nicolae Steinhardt):
Atunci când lucrurile par încurcate, folosește bunul simț al țăranului român.

Hai să lăsăm agitația și să ne întoarcem la esențe!
Ca un țăran român adevărat!

Avem de ales între doi oameni: Elena Lasconi și Călin Georgescu.
Elena Lasconi vine cu promisiuni de activitate prezidențială satanistă și anti-națională.
Călin Georgescu vine cu promisiuni de activitate prezidențială creștină și pro-națională.

În fața acestei realități toate celelalte discuții sunt neînsemnate.
Când votez garantez că promisiunile făcute de candidat sunt bune.
Nu pot să garantez ce va face candidatul. Dar pot să îl votez pe cel cu promisiunile electorale cele mai bune, cele mai decente, cele mai potrivite cu România și Românii.
În situația de față, Călin Georgescu.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P. S. Dacă votați cu Lasconi faceți, din punctul meu de vedere, un păcat foarte mare. Nu doar pentru că este candidata Uniunii Sovietice din România (USR). Nu doar pentru că susținătorii ei au ieșit în stradă să protesteze împotriva dreptului la alegeri libere. Nu doar pentru că susținătorii ei au ieșit în stradă să ceară dictatura serviciilor secrete. Ci și pentru că ați râs de Viorica Dăncilă, iar Elena Lasconi este cu zece clase sub Dăncilă. Și pentru că ați jurat că nu va exista alianță PSD-PNL-USR și există. Dar mai ales pentru că îi votați pe cei care au omorât și omoară Români, care au distrus și distrug România. Și o votați pe una care are cea mai mare preocupare să bage România în război și să legalizeze uciderea copiilor. Toate acestea sunt, din punctul meu de vedere păcate foarte mari. Dar nu eu judec, așa că nu vă tulburați. Înaintea lui Dumnezeu și a Sfinților Lui veți răspunde, nu a unui amărât ca mine.