Categorie: Gânduri

Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, nepriceput, prost. III

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

(prima parte)
(a doua parte)

După un cuvânt de deschidere și o oprire la înțelesurile cuvântului neștiutor ajungem astăzi la acela de nepriceput.

În sine, acest cuvânt are la Românii Vechi mai ales înțelesuri legate de lipsa de talent sau de lipsa de pregătire nevinovată.

Unui copil care doar ce a început să învețe Călușul sau aruncarea lațului, încrustarea lemnului ori mulsul, cititul sau recitatul, este urât să îi ceri prea mult: încă este nepriceput.
Adică încă nu le-a învățat, pentru că nu a avut vreme să le învețe.
Că este nepriceput e, prin urmare, o dezvinovățire și o scutire (de răspunderi prea mari, adică necuvenite).

Unui om care, oricât se străduiește, dă cu ciocanul pe lângă cui, ori desenează de nu se cunoaște dacă este om, pasăre ori copac, este urât să îi ceri ori să îl mustri: este nepriceput.
Dacă Dumnezeu nu i-a dat darul, omul nu poate zice nimic: De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
Că este nepriceput se arată, și aici, a fi o dezvinovățire și o scutire (de răspunderi ce, desigur, nu i se cuvin).

Bineînțeles, în primul caz, al nepriceperii începătorului, apărarea dată de stare ține doar o vreme: în timp urmează a se vedea în ce măsură începătorul va ajunge la pricepere ori la nepricepere din lipsei harului (talentului) sau, foarte rău, la nepricepere din lenevie, risipire sau alte patimi.
Dar, până a se trage linie, se păstrează dezvinovățirea și scutirea pe care – în Cultura Română Veche – le aduce cuvântul nepriceput față de cererile prea mari de la cineva.

Însă, va spune un cititor,

dacă omul e nepriceput pentru că nu a vrut să învețe, deși putea.

În asemenea împrejurări, însă, omul nu este numit nepriceput, ci netot, neghiob, sau prost dinadins (prost cu dinadinsul).

Despre acestea, însă, în

partea următoare.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

O părere despre cenzurarea ideilor sub pretextul dezinformării

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Deosebirile dintre libertate și robie sunt multe.
De pildă, cine crede că există libertate fără adevăr și dragoste este deja sclav. Al prostiei și al răutății. Cu tot ce urmează.
La fel, cine crede că un sistem liber poate trăi cu cenzurarea ideilor sau prezentărilor greșite ori dezinformatoare este sclav. Al fricii, al prostiei și al răutății.

Știința există numai datorită ideilor și prezentărilor greșite: din mii de ipoteze și teorii, una se dovedește adevărată, și de obicei parțial; dar la ea se poate ajunge doar verificând toate variantele – inclusiv, evident, pe cele greșite, adică false, adică mincinoase.

Orice societate trăiește sănătos doar prin confruntările de idei.
Cele mai greșite idei, cele mai aberante, chiar, pot să dea – inclusiv ori mai ales prin dezbatere – idei strălucite.
Ideea nu se poate a dus la multe invenții și descoperiri ale curajoșilor care au dovedit că ”ba se poate”. Dar fără ideea greșită că nu se poate multe, foarte multe invenții și descoperiri ar fi venit foarte târziu, dacă ar fi venit vreodată.

Pentru a vedea cinstit care idei și prezentări sunt greșite, sau chiar intenționat mincinoase, manipulatoare, rău voitoare este OBLIGATORIU nevoie de dezbatere.
Deci de libertatea de a emite idei, de a le prezenta și a le susține.

Ce sisteme au practicat, în istorie, cenzurarea ideilor sub pretextul dezinformării?

Hitleriștii. Adică Naziștii. Bolșevicii. Comuniștii de toate felurile. Socialiștii de toate felurile. Regimurile extremiste islamice – unde, de pildă, se pedepsește cu moartea adevărul că Mahomed a fost pedofil (deși este un adevăr spus pe față în Hadith, aceleași scrieri islamice pe care aceleași regimuri le declară ”sfinte și adevărate”).
Pe scurt,

Cenzurarea ideilor și prezentărilor sub pretextul dezinformării este practica obișnuită a tuturor sistemelor totalitare.

Pe mine nu mă miră să văd că se instaurează în România pe față această cenzură.

Cei care au practicat, cum am făcut-o și eu, mărturisirea adevărului oricât de incomod, au simțit loviturile sistematice ale cenzurii mascate și în deceniile trecute.
Nu că m-ar fi prins – ori că i-ar fi prins pe ceilalți mărturisitori – cu vreo minciună, deși ai lor au avut milioane.
Și nici că s-a desfășurat pe față cenzura; nu, au fost doar coincidențe, de la prepararea frânelor la o mașină abia ieșită din service în cea mai bună stare până la shadowbann, denigrare agresivă și nenumărate alte tactici la fel de osândite de Dumnezeu și iubite de extremiști.
Așa că ieșirea la vedere era de așteptat, mai ales într-o situație de criză mondială – criză reală! – ca cea în care ne aflăm.

Dar se poate să greșesc eu!

Se poate ca serviciile să iubească sincer Națiunea Română și România – așa cum fiecare dintre membrii serviciilor s-a jurat pe mântuirea lui și a celor dragi lui că o va face.

Se poate ca această idee, oricât de proastă și abjectă, oricât de tipică sistemelor dictatoriale de tip Hitler sau Stalin ori Ceaușescu, să fi fost preluată de servicii din patriotism, cu cele mai bune intenții.

Dar dacă este așa, atunci primii arestați trebuie să fie MARII DEZINFORMATORI din Plandemie, începând cu Raed Arafat, Adrian Străinu-Cercel, Valeriu Gheorghiță, Klaus Johannis, Ludovic Orban, Nicolae Ciucă, Florin Cîțu și ceilalți conducători din vremea respectivă.

Aceștia AU DEZINFORMAT privind originea COVID-19, privind frecvența și gravitatea îmbolnăvirilor, privind eficiența măștilor (zero), privind aberanta ”distanțare socială”, privind rostul carantinei, privind eficiența injectărilor (”vaccinurilor”) anti-COVID, privind efectele injectărilor (”vaccinurilor”) anti-COVID asupra gravidelor etc., etc., etc.

Mai mult, ei și oamenii lor au DEZINFORMAT declarând că ”dezinformează” tocmai pe cei care spuneau adevărul – astăzi clar dovedit pentru oricine s-a informat și a văzut inclusiv ceea ce s-a recunoscut la nivelul conducerii SUA și UE, al multor instituții medicale etc.

Ei sunt vinovați pentru moartea a zeci de mii de Români care nu au fost lăsați în spitale și clinici la tratamente esențiale.
Ei sunt vinovați pentru instaurarea unui climat de panică ce a dus inclusiv la sinucideri.
Ei sunt vinovați pentru instigarea la dictatură și măsuri extreme – inclusiv letale – împotriva celor care spuneau adevărul.

Dacă într-adevăr serviciile doresc să combată dezinformarea, să înceapă cu ei.

Altfel înseamnă că serviciile batjocoresc jurământul făcut și lucrează la o accentuare a dictaturii tot mai fățișe în care se află de ceva timp România.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Proorocul Miheia în Împărăția Cerurilor

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Miheia și Mihai sunt nume similare, de origine ebraică, având același înțeles: Cine este ca Dumnezeu?
Deosebirea dintre ele poate fi asemănată cu deosebirea dintre Mihai și Mihail sau, pentru alt nume, dintre Cristian și Creștin.
În esență este același nume, cu unele deosebiri fonetice minore.

Expresia ebraică Cine este ca Dumnezeu? înseamnă, în fapt, Dumnezeu este unic sau Nimeni nu este ca Dumnezeu.

Proorocul Miheia a trăit după numele său: l-a adorat pe Dumnezeu, așa cum fiecare dintre noi ar trebui să Îl adore.

Paradoxal, la prima vedere, din această adorare a lui Dumnezeu vine și puțina cunoaștere a lui Miheia ca persoană de către credincioși:

din toată cartea lui Miheia doar primul rând, impersonal, amintește de Miheia, și doar de faptul că este originar din Moroșet; este o mențiune de-a dreptul tehnică ”prin acesta a grăit Domnul”, fără a exista cel mai mic element personal, cea mai mică urmă de prezentare reală;
pe scurt, toată cartea este dedicată adorării lui Dumnezeu, respectiv lepădării de Dumnezeu a lui Israel (și pedepselor ce o însoțesc), chemării neamurilor la adorarea lui Dumnezeu, venirii lui Mesia și întoarcerii Evreilor la Domnul.

Sunt încredințat că Sfântul Prooroc Miheia este foarte fericit să fie ignorat de oameni: pe Dumnezeu a vrut să Îl slăvească, pe Dumnezeu L-a iubit și respectat, pe Dumnezeu Îl adoră.

Și este un cuvânt pe care îl spun neamurile întoarse la Dumnezeu, arată Miheia, cuvânt care este esențial pentru fiecare dintre noi, pentru îndreptarea, curățirea, mântuirea și sfințirea noastră:

Veniți să ne suim în Muntele Domnului, în Templul Dumnezeului lui Iacob, și El ne va învăța căile Sale, și să mergem pe cărările Sale, căci din Sion va ieși Legea și Cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim! (Miheia 4:2)

Cu adevărat, măreția și slava lui Dumnezeu sunt munte, dar mai mult decât orice munte1.
Oricât de înalt ar vedea cineva un munte, chiar de l-ar face mai înalt decât o galaxie ori un roi galactic, tot prea mic ar fi acesta față de măreția și slava lui Dumnezeu.
Urcând sufletul, mintea și inima noastre către măreția lui Dumnezeu în ele se va naște evlavia. Și prin evlavie sufletul, mintea și inima noastră vor deveni Templul sau Biserica Dumnezeului lui Iacob.

Sunt multe de amintit aici, căci Vechiul Testament neîncetat arată nevoia de a zidi credința cea adevărată în sufletele oamenilor, nevoie împlinită prin Iisus Christos în Noul Testament.
Putem aminti de câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu privitoare la inima omului și felul în care aceasta poate să fie Templul lui Dumnezeu ori sălaș al dracilor. Pe scurt voi înșirui o parte dintre ele, după notația adăugată Bibliei spre ușurarea căutării; am îngroșat (bolduit) unele corespondențe biblice care au părut sufletului meu de mare folos în lămurirea adevărului (în această privință):

Deuteronom 4:9; 20:8; I Regi 6:6; 7:3; 10:9 și 26; IV Regi 20:3; I Cronici 28:9 și 29:17-18; II Cronici 19:9; Ps. 7:9; 10:2; 11:2; 21:30; 27:3-5 ș.cl.; 31:12; 47:12; 57:2; 61:8; 63:11; 72:13-15; 77:21; 89:14; 94:8 ș.cl.; 139:2; Pilde 7:10; 14:30; 15:11; 17:3; 21:2; 24:12; Isaia 38:3; 51:7; Ieremia 9:8; 11:20; 17:5; 20:12; 31:33; 32:39; Iezechia 11:19-21; 14:3; 44:7-9 ș.cl.; Osea 7:2; Ioil 2:13; Iudit 13:18; Baruh 3:7; III Ezdra 3:20-21; Sirah 2:18; 8:2; 17:7; 21:19; 31:30; II Macabei 1:3; 11:9; 15:17 și 27; Matei 9:4;18:35; Marcu 2:6-8 ș.cl.; 4:15 ș.cl.; Luca 1:17; 5:22; 16:15; 21:34; Faptele Apostolilor 1:24; 7: 39, 51 și 54 ș.cl.; 11:23; 14:17; 15:8-9; Romani 2:15; 5:5; 8:27; 12:8; 16:18; II Corinteni 1:22; 3:2; 4:6; 6:12-13; 7:2-3; Galateni 4:6; Efeseni 3:17; 5:19; 6:22; Filipeni 4:7; Coloseni 2:2; 3:15-16; 4:8; I Tesaloniceni 2:4 și 17; 3:5; I Timotei 6:18; Filimon 1:7; Evrei 3:8 și 15; 4:7; 6:12; 10:16 și 22; Iacob 3:14; 4:8; 5:5, 8 și 13; I Petru 3:15; II Petru 1:19; Apocalipsa 2:23; 17:17.

Din toate acestea, și altele asemenea, putem vedea câtă înțelepciune a avut Proorocul Miheia atunci când, parcă ignorându-se pe sine, s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu.

În această lume Sfântul Miheia este puțin cunoscut și prețuit.
”Unul dintre proorocii mici”, îl califică mulți. Și, după titlurile capitolelor cărții sale, pretind să o descrie – și să îi descrie activitatea și viața.

Dar câți îi citesc într-adevăr cartea? Câți sunt răniți la inimă de durerea și durerile ce o străbat?
Câți înțeleg raportul dintre neamuri și Casa lui Israel, care este raportul dintre mireni și clerici?

Câți înțeleg, citind Cartea lui Miheia, blestemul care este asupra Bisericii pentru nelegiuirile clericilor?
Câți înțeleg, din vedenia lui Miheia, vina ce apasă și peste cler, și peste poporul lui Dumnezeu, atunci când clericii nu învață poporul Învățătura Domnului?

Câți înțeleg că idolatria osândită de Dumnezeu prin Miheia este orice ”adorare” a celor care nu sunt Dumnezeu?

Câți înțeleg osândirea neîncetată a vicleniei în împlinirea poftelor pe care o arată, repetat, Miheia?
Câți pot să înțeleagă, de vreme ce nenumărate reclame glorifică urmarea poftelor, idolatrizarea lor, adorarea oricărui lucru ce poate fi vândut și cumpărat?

Dar cât de mult înseamnă ce și cât înțelegem noi pentru Miheia?

El și-a împlinit alergarea.
Disprețuit și prigonit, L-a adorat și mărturisit pe Dumnezeu până dincolo de capăt – căci și dincolo de moarte, iată, Îl mărturisește.
L-a mărturisit pe Dumnezeu – puțini înțeleg asta! – pentru că L-a adorat!
Ca să Îl mărturisești pe Dumnezeu cu adevărat – nu spre propria osândire – trebuie să Îl adori.

Este o lecție esențială pe care Miheia o mărturisește, așa cum a mărturisit totul: ca urmare a trăirii sale întru Dumnezeu.

Acum, și de o veșnicie, Miheia este în Împărăția Cerurilor.
Pentru că, iarăși esențial, timpul care este măsura schimbării trece altfel în lumea (lumile) de dincolo față de cea de aici: noi suntem nestatornici și pripiți, cei de dincolo sunt așezați în bine (dacă sunt în Rai) sau în rău (dacă sunt în Iad); iar timpul conștiinței se accelerează exponențial în raport cu încetinirea timpului fizic.
Altfel spus, de la Venirea Domnului până acum noi numărăm aproape două milenii (două mii de ani); pentru cei din Iad au trecut cel puțin două sute de miliarde de ani, iar pentru cei din Rai, după înălțimea la care se află, de mii sau milioane sau miliarde de ori mai mult decât pentru cei din Iad.
O clipă de agitație pe pământ devine peste trei ani de chinuri în Iad și zeci de ani de fericire în Rai.

Prin adorarea lui Dumnezeu Miheia a câștigat Împărăția Cerurilor, de care se bucură de o eternitate și pentru eternitate.

Cine are inimă să înțeleagă?

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Una din rătăcirile des întâlnite este aceea de a crede că „muntele lui Dumnezeu” ori „munții lui Dumnezeu” înseamnă un anume loc de pe Pământ (și doar acela). Este adevărat că orice loc poate fi sfințit, astfel încât să fie mai mult al lui Dumnezeu decât era înainte. Dar în sensul propriu „Muntele lui Dumnezeu” ori „Munții lui Dumnezeu” reprezintă denumiri lumești pentru realități duhovnicești. ↩︎

Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, nepriceput, prost. II

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

(prima parte)

Fudulia e sora geamănă a prostiei.
(zicere populară)

Am rămas din episodul anterior la neștiutor:

Neștiutor este cel care e lipsit de cunoașterea pe care ar trebui să o aibă; secundar, cel lipsit de cunoașterea de care are nevoie.

Sau, mai precis, la problema primei definiții, despre care am spus:

Prima descriere pentru neștiutor include o formă evidentă de prostie: omul este lipsit de o cunoaștere pe care ar trebui să o aibă.
Acest lucru se poate întâmpla a) din neputință ori b) din păcate.

a) neștiutorul din neputință

Cel neștiutor prin neputință este în situația în care persoana nu are anumite capacități de învățare sau înțelegere.
Cel care nu știe pentru că nu poate învăța sau înțelege s-ar putea (s-ar putea!) încadra într-o formă de prostie nevinovată și naturală1.

Din acest punct de vedere toți suntem proști într-o privință ori alta.
În primul rând în raport cu Dumnezeu – ceea ce foarte rar oamenii au bunul simț să recunoască –, dar și în raport cu viața de toate zilele.
Astfel, sunt oameni geniali în matematică, în istorie, în medicină sau în arhitectură ce sunt lipsiți de capacitatea de a învăța și înțelege electronica, brutăria, pescuitul sau vânătoarea.
Folosind asemenea exemple pentru înțelegere ne dăm seama că fiecare dintre noi are domenii în care este neștiutor prin neputință.
O formă de prostie nevinovată și naturală, care face parte din purtarea de grijă a lui Dumnezeu (astfel încât nimeni să nu deznădăjduiască prin lipsa de daruri și nimeni să nu se trufească prin existența lor2).

b) neștiutorul din păcate

Acesta este cel care ar fi putut învăța și înțelege lucrurile de care are nevoie, dar nu a făcut-o și mai ales nu o face.

Indiferent că pretextul acestei nefaceri este lenea, pierderea de vreme, patima pentru ceva etc., este o formă clară prin care omul își face rău.
Este, adică, o formă clară de prostie.
Și, cel mai rău, este o formă de prostie dorită: omul este neștiutor din primirea păcatelor/patimilor, omul este neștiutor pentru că așa vrea el.
Și, cum prin această vrere își face rău, înseamnă că este prost3 (cuvânt asupra căruia vom reveni, mai jos, pe larg).

În concluzie:

Sunt neștiutori vinovați, pentru că puteau să învețe și să înțeleagă ceea ce ar fi trebuit să cunoască – neștiutorii din păcate.
Și sunt neștiutori nevinovați, fie pentru că nu au știut, fie pentru că nu au putut, deși au vrut, au încercat (cinstit) – neștiutorii din neputință.

Voi aminti în avans că neștiința nu face parte din prostia propriu-zisă, din prostia firească ori naturală, decât în aspectul amintit că toți suntem proști într-o privință sau alta – și în primul și în ultimul rând în cele teologice.

(partea a treia)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Desigur, dacă neputința ori neputințele sunt naturale. Dacă sunt vina lui, intră în subcategoria b). ↩︎
  2. Desigur, noi avem grijă să ignorăm amândouă învățăturile dumnezeiești făcute astfel. Așa că ne mândrim pentru daruri nemeritate și deznădăjduim că nu avem și altele – chiar dacă multe din cele dorite sunt mai curând blesteme decât daruri. ↩︎
  3. Reamintesc aici faptul – foarte posibil uitat de cei cu musca pe căciulă – că întrebuințez termenii conform Culturii Române Vechi. Este, prin urmare, un studiu etnologic. ↩︎

Guvernul și Mafia vaccinurilor. Reblog

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Readuc înaintea cititorilor acest material din 2017, în care printre altele redau experiența personală avută ca părinte și ca părinte cu vaccinarea copiilor.
În text nu amintesc de experiența mea de copil cu vaccinurile și urmările lor, la mine și la alți copii.
Oricum, cred că merită (re)citit și cred că este, după nouă ani, încă de actualitate.

Guvernul şi Mafia vaccinurilor. I. Începutul discuţiei