Bursa mortilor: 724 romani pe zi. Vestul s-a scuturat de paraziti – Răzvan Savaliuc

Citim pe „Lumea Justiţiei”:

O luam rau de cap, fratilor, cu Covidul asta! A innebunit toata Romania, dar ce zic eu Romania, “tot mapamondul lumii” – vorba Imparatului Iulian al Rromilor.


Nu se mai moare de nimic altceva in tara, decat de Covid 19. Ti se prinde un biletel de degetul mare de la picior pe care scrie “covid” si gata esti bifat pe raboj la Grupul de Comunicare Strategica. Fara nicio pompa, sfarsesti intr-un sac mare de plastic. Esti livrat familiei sigilat, pentru a fi dus la groapa, pe ultimul drum, nespovedit, neprimenit, cu maxim opt “cavaleri de onoare”. Fara pantofi de lac, fara costum de friptura, fara pieptene in buzunar. E prea multa discriminare in tara asta! Nu se mai moare decat de Covid!

Pai exact asa zicea deunazi si emeritul doctor Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes: “Fac un apel la dumneavoastra: sa cereti oficialitatilor acestei tari sa anunte zilnic cate decese se produc in Romania, Covid si alte diagnostice. In momentul de fata, sunt 92 de decese din cauza Covidului in Romania. Cineva de la Suceava a spus ceva: nu mai face nimeni niciun diagnostic, se pune un biletel si scrie: ‘Covid’. Asa ceva s-a intamplat si in Italia, si in China. Toti cei care au murit au murit de Covid? Desi poate ca au fost si alte diagnostice. Inainte de a ajunge la aceasta cifra, poate ca ar fi salvator si mai optimist pentru Romania sa se afle ca in Romania decesele in momentul de fata sunt datorita unor cauze, si din cauza Covidului, pentru ca altfel totul se pune pe seama Covidului si incepe isteria care a inceput in toate tarile din jurul nostru “.

Poate vreti sa ascultati o marturie vie a unui stralucit student la Drept, Stefan Paraschiv, de la Universitatea de stat Bucuresti, despre cum sunt declarati mortii de Covid“Facebook – 3 aprilie 2020 – Statistica: Un var al bunicii locuia la Galati. A facut infarct acum doua zile seara spre creierul noptii si, dus la spital de fiica

[continuarea pe Lumea Justiţiei, daţi click aici]

 

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Dictatura şi abuzurile. De ce trebuie să cunoaştem Istoria. Studiu de caz(uri)

Dictatura şi abuzurile. De ce trebuie să cunoaştem Istoria. Studiu de caz(uri)

abstract barbed wire black white black and white
Photo by Pixabay on Pexels.com

Un jandarm din Brăila a atacat şi umilit un cetăţean, lovindu-l cu piciorul în pulpa piciorului stâng, pe la spate, absolut nejustificat. Videoclipul, filmat de la un etaj inferior (1 sau 2), Duminică 5 Aprilie 2020, este foarte clar:

Un civil (tânăr), având alături o bicicletă, stă în faţa unui echipaj alcătuit dintr-un poliţist şi un jandarm. Aceştia par să verifice datele acestuia pe mobil – al poliţistului – şi o agendă – a jandarmului. Apoi poliţistul ţine un mic discurs şi îi face semn civilului să plece. Jandarmul se poziţionează între timp în lateral, pregătindu-se pentru atac. Tânărul ridică piedica bicicletei şi o întoarce ca să poată pleca. Poliţistul deja se retrăsese – procedură incorectă ce sugerează complicitate. În clipa în care civilul este cu spatele către jandarm acesta îi aplică o lovitură în piciorul stâng, în partea superioară (pe pulpă sau chiar la articulaţia şoldului). Civilul nu îndrăzneşte să protesteze, plecând mai departe. Jandarmul începe şi el să se îndrepte către colegul retras (strategic?). Persoana care filma strigă „Şi dacă mai era altul mai dădeai în el?” (adică „ştiind că există martori”). Întrebarea a fost un prilej pentru jandarm de a-şi cere iertare pentru agresiune şi a încerca să limiteze efectele traumatice (circumstanţă atenuantă cf. N.C.P. Art. 75, pct. (2), lit. a). Din păcate, jandarmul răspunde „Da, dădeam!”. În acelaşi timp se opreşte şi încearcă să localizeze vorbitorul. Dându-şi seama că este în bloc (şi, probabil, şi că este filmat) se întoarce să plece.

Voi preciza faptul că tipul de lovitură aplicată de jandarm este unul practicat pentru oprirea şi doborârea unei ţinte periculoase, eventual înarmate cu o armă albă. Lovitura poate avea ca efect rupturi musculare şi/sau de tendon, dizlocarea încheieturii şi alte efecte nocive datorate prăbuşirii ţintei. În acest caz ţinta – victima, mai corect spus – conducea cu mâinile bicicleta, o eventuală căzătură având un potenţial vătămător mai mare.

Înainte de a prezenta încadrarea faptelor cred că trebuie să amintesc şi de comentariile purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Brăila, locotenent Sorin Neftode, aşa cum sunt prezentate de Agerpress:

Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, cu privire la modul în care a acţionat un lucrător din cadrul IJJ Brăila, vă comunic faptul că, la nivelul inspectoratului, a fost constituită o comisie de verificare a acestor aspecte. În termenul cel mai scurt vom reveni şi cu alte informaţii, pe măsură ce le deţinem. Menţionăm că este un caz izolat şi că nu tolerăm în niciun caz un astfel de comportament abuziv„, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila, lt. Sorin Neftode.

Sorin Neftode a precizat că, pe baza filmului făcut public, a fost identificat jandarmul care făcea parte din patrula mixtă poliţist-jandarm, dar şi tânărul care a fost lovit, fiind vorba despre o persoană majoră, care a apelat, săptămâna trecută, în mod nejustificat numărul de urgenţă 112, sesizând o situaţie falsă de contact cu o persoană infectată cu COVID-19, sesizare la care s-a ajuns inclusiv cu o izoletă.”

De observat:

  • Nu s-au luat măsuri preliminare – precum suspendarea din activitate – pentru jandarmul agresor, cu toate că videoclipul constituie surprinderea în flagrant a jandarmului agresor;

  • Nu s-au luat măsuri preliminare – precum suspendarea din activitate – pentru jandarmul agresor cu toate că însuşi purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila recunoaşte că acesta a avut „un comportament abuziv”;

  • Purtătorul de cuvânt începe să deschidă calea către transformarea victimei în ţap ispăşitor, invocându-se o situaţie fără nicio legătură legală cu întâmplarea în cauză.

În comentariile postate la videoclipul ce arată infracţiunile săvârşite de jandarm există trei extremisme:

a) „poliţiştii şi jandarmii sunt răi” (adeseori exprimat foarte vulgar, chiar violent, un oarecare ajungând la afirmaţii de felul „Orice gabor mort e un gabor bun!”)

b) „tânărul e un ţigan/un infractor, deci jandarmul a făcut bine” (doar câteva voci, dar tot pute)

c) „ai altă poziţie decât mine eşti un nenorocit” (un utilizator youtube cu pseudonimul „Isaac Clarke”, susţinător al jandarmului agresor, merge până la ameninţări cu violenţa şi chiar cu moartea)

Este evident că toate aceste poziţii sunt aberante.

Există poliţişti şi jandarmi de calitate – şi cine a avut drumuri în aceste zile a avut prilejul să întâlnească asemenea oameni. Există poliţişti şi jandarmi de proastă calitate – şi acesta este un asemenea caz.

Tânărul în cauză, în ciuda încercărilor IJJ Brăila şi altora asemenea de a-l mânji este, în context, nevinovat. Etnia sa nu contează. Dacă a sunat la 112 crezând sincer că a intrat în contact cu cineva bolnav de COVID-19 este nevinovat. Iar încercarea IJJ Brăila de a-l învinovăţi pentru asta este o descurajare a cetăţenilor de a suna la 112. Este, adică, infracţiunea de favorizare a răspândirii bolii! Dacă s-a dovedit că a sunat „la mişto”, trebuia pedepsit conform legii. În amândouă situaţiile nu există nicio legătură corectă între cele două întâmplări.

Mai există unii care spun că „nu am văzut [în videoclip n.n.] tot ce s-a întâmplat. De unde ştim că tânărul nu la jignit sau înjurat pe jandarm?”. Poziţia este la fel de greşită şi periculoasă ca cele trei extremisme arătate mai sus. Există un principiu fundamental: cercetaţi bine înainte să emiteţi o părere, mai ales dacă este vorba despre viaţa cuiva. Din păcate mulţi vorbesc „deştept” după mintea lor dar absurd în raport cu realitatea. La fel şi aici. Realitatea este că pentru insulte sau injurii adresate unui jandarm sau altei persoane cu funcţii similare, faptă numită ultraj, există Art. 257 C.P. (Noul Cod Penal, care dezvoltă prevederile C.P. din 1968), în cazul particular al poliţistului sau jandarmului supuşi ultrajului aplicându-se în special alin. (4) al Art. 257. (A se vedea şi acest articol despre ultraj.)

Altfel spus, nu există absolut niciun temei legal pentru acţiunea jandarmului. Legal, aceasta este o infracţiune ce se încadrează în cea mai blândă interpretare la lovire sau alte violenţe (Art. 193 alin. (1)) care, în contextul situaţiei de urgenţă şi a mobilizării parţiale a forţelor armate se pedepseşte cu maximul pedepsei plus 2 ani de zile (adică cinci ani de zile de închisoare).

Din păcate însă, fapta este săvârşită în circumstanţe agravante, aplicându-se Art. 77 lit b) (tratamente degradante), Art. 77 lit. e) şi g), atacul fiind săvârşit profitându-se de starea de vulnerabilitate a cetăţeanului în timpul situaţiei de urgenţă, eventual Art. 77 lit. h) dacă atacul a avut loc şi pe fondul unor preconcepţii ale atacatorului privitoare la rasa, etnia, religia etc. victimei. De asemenea, fapta jandarmului se încadrează şi la Art. 297 alin. (1) şi (2), abuzul în serviciu, cu cel puţin două pedepse obligatorii, închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcţie publică. În situaţia de urgenţă se aplică automat maximum de pedeapsă, adică 7 ani de închisoare, plus 2, plus o treime din celelalte pedepse. Altfel spus, atacul jandarmului cere o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin 10 ani de zile şi interzicerea oricărei funcţii publice pe viaţă, deoarece agresorul a săvârşit fapta în timpul stării de necesitate, premeditat şi în circumstanţe agravante, fără a manifesta vreun regret faţă de fapta săvârşită până în acest moment şi declarând liber şi ştiind că este înregistrat dorinţa sa de a repeta asemenea atacuri.

Merită subliniate şi alte două aspecte. Pe de-o parte, fapta a fost săvârşită la câteva zile de la Ziua Jandarmeriei Române. Pata adusă de jandarmul agresor este amplificată de acest context. Pe de altă parte, intenţia legiuitorului în crearea şi organizarea Jandarmeriei Române a fost aceea de a crea şi organiza un scut împotriva dezordinilor şi violenţelor publice; iar jandarmul de la Brăila a procedat exact la ilegalităţi şi violenţe în spaţiul public. Altfel spus, jandarmul a acţionat direct împotriva voinţei legiuitorului şi a rosturilor fundamentale ale instituţiei de care, teoretic, aparţinea. Cu excepţia cazului în care intenţia legiuitorului s-a schimbat peste noapte şi a dat Jandarmeriei dreptul de a judeca pe loc şi aplica pe loc sentinţe, inclusiv prin pedepse corporale. Caz în care am fi într-o dictatură poliţienească instituţionalizată. Doar că legea a rămas, încă, aceeaşi. Dar se va aplica?

O să amintesc şi faptul că poliţistul care l-a însoţit pe jandarm este vinovat, în funcţie de context, de neglijenţă în serviciu (Art. 298 N.C.P.) sau chiar de complicitate (Art 26 N.C.P.). Acest poliţist avea datoria să stea alături de colegul său. Avea datoria să îl oprească din săvârşirea faptei şi să o raporteze de îndată. Este evident că în clipa în care un membru al unei patrule are un comportament infracţional activitatea patrulei se opreşte şi se declanşează procedurile de reţinere şi anchetă a celui care a săvârşit infracţiunea (infracţiunile). Dacă îndată după săvârşirea atacului de către jandarm poliţistul nu a raportat infracţiunea (avea telefonul la el, avea staţie etc.), este evident vinovat de complicitate şi de omisiunea sesizării organelor judiciare (Art. 263, cu circumstanţă agravantă, pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani; datorită stării de necesitate se aplică maximul pedepsei la care se adaugă 2 ani. Altfel spus poliţistul este pasibil de 9 ani de puşcărie. Singura scuză ar fi să dovedească faptul că a fost în imposibilitate de a observa fapta şi de a auzi schimbul de replici între persoana care a filmat şi jandarmul agresor.)

Deşi în mod normal acţiunea juridică este declanşată de plângerea părţii vătămate în contextul stării de urgenţă se aplică sesizarea din oficiu a organelor de anchetă M.I. şi a Procuraturii – ceea ce nu s-a întâmplat, conform declaraţiilor oficiale.

Îmi cer iertare celor pe care această mică expunere juridică i-a plictisit. Ea este, totuşi, absolut necesară, pentru că trebuie să vedem gravitatea faptei, spre a putea înţelege mai departe gravitatea reacţiilor oficiale faţă de asemenea fapte.

Este evident pentru orice om raţional şi echilibrat că fapta aceasta va apăsa asupra tuturor jandarmilor şi poliţiştilor care îşi fac datoria corect, conştiincios, fără abuzuri.

Dar!

Dar constituie această faptă „o excepţie”, aşa cum afirmă purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila? Sau este una dintre multe?

Trebuie să spun că în aceste zile am început să aflu despre tot mai multe gesturi incorecte din partea patrulelor. Pot înţelege faptul că cei care le alcătuiesc sunt oameni şi sunt obosiţi. Dar asta nu înseamnă că ai dreptul să îţi reverşi oboseala, nervii etc. pe cetăţenii pe care ai jurat să îi aperi. Şi, evident, nu îţi dă dreptul să săvârşeşti, voit, conştient, planificat, atacuri asupra civililor precum cel de la Brăila! Evident, nici alte gesturi, mai puţin evidente.

Istoria ne arată că tolerarea unor asemenea gesturi duce la normalizarea lor.

Este această agresiune de la Brăila punctul în care istoricii vor putea spune: „s-a trecut la dictatura poliţienească în mod deschis”?

Sunt nevoit să menţionez aici cazul tragic de la Giurgiu, în care o bătrână de 65 de ani, cu handicap locomotor şi pensie de 700 de lei, a primit o amendă de 500 de lei. Sub pretextul că ar fi depăşit ora 13:00 impusă ca limită pentru bătrâni atunci când s-a dus să îşi cumpere pâine. Nu discut aici circumstanţele, voi prezenta numai un punct de vedere foarte interesant al Comisarului Şef Cristian Şuţă de la Poliţia Giurgiu:

Colegii mei nu au făcut decât să aplice Ordonanţa Militară.

Altfel spus, „asta e legea”. Sau „unde-i lege nu-i tocmeală”.
Pentru cine?
Doar pentru civilii fără apărare în faţa Poliţiei şi Jandarmeriei?
Sau pentru toată lumea?
Dacă ţineţi ochii pe cazul jandarmului agresor de la Brăila o să vedeţi ce se întâmplă. Şi o să ştiţi care este răspunsul.
Dacă vă uitaţi în cărţile de istorie o să vedeţi cu ce seamănă întâmplările din zilele noastre.

Cine are urechi de auzit să audă.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. În ciuda faptului că accesul liber la justiţie este, teoretic, garantat prin Constituţie (Art. 21), el rămâne, ca şi dreptul la proprietate privată (Art. 44), un ideal imposibil. Deşi se pretinde că „Nicio lege nu poate îngrădi acest drept [accesul liber la justiţie n.n.]” (Art. 21, alin. (2) Constituţia Republicii România) în realitate el este îngrădit prin excesul de legi şi proceduri de aplicare. Cine a văzut, de pildă, Codul Penal (adică Noul Cod Penal), precum şi drăgălaşul Cod de Procedură Penală, a văzut începutul accesului la justiţie în materie penală. Doctrina şi jurisprudenţa sunt alte două nivele de cunoaştere juridică, fără de care accesul la justiţie rămâne o vorbă goală. Specializarea avocaţilor se datorează tocmai imensităţii câmpului de cunoştinţe pe care trebuie să îl asimileze. Unele din sentinţele aparent aberante ale instanţelor se datorează lipsei de acces la justiţie sau, altfel spus, lipsei de pricepere în susţinerea cauzei de către una sau mai multe dintre părţi.
Explic asta spre a-mi cere scuze pentru două aspecte.
Pe de-o parte, nu am atins în text nici Art. 22 alin. (2) din Constituţie, nici alte prevederi legale aplicabile la cazul analizat. Umila mea părere este că incursiunea juridică a demonstrat ceea ce era de demonstrat chiar dacă este incompletă.
Pe de altă parte, se poate să fi înţeles greşit unul sau altul dintre textele de lege folosite. Nu am urmat Facultatea de Drept sau altă instituţie similară, studiile mele de drept se limitează la un an de drept constituţional pe vremea lui Ceauşescu (era obligatoriu dar şi interesant, cel puţin cu profesorul pe care l-am avut), la drept comercial în postliceala de la A. D. Xenopol (Bucureşti) şi la drept canonic în Facultatea de Teologie. Evident, unele cunoştinţe de Drept Roman s-au adăugat prin studiile privitoare la Istoria Romanilor. Toate, la un loc, nu valorează în context nici cât un an la Facultatea de Drept. Ca urmare, pregătirea mea auto-didactă rămâne deficitară, cu toate îndreptările şi îndrumările primite de la prietenii specializaţi în domeniul Dreptului. Apreciez, deci, orice observaţie competentă ce completează ori corectează rândurile mele.

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Jurnal COVID-19. Otrăvirea României şi a Românilor – prostia şi corupţia ucid

Vă aduceţi aminte că m-am temut că „măsurile” pe care le iau politicienii noştri vor ucide mai mulţi oameni decât virusul SARS-CoV-2?
Iată, suntem în plină desfăşurare a unui plan de otrăvire masivă a României şi a Românilor. Se numeşte „dezinfectarea străzilor şi spaţiilor publice”.
Evident, niciuna dintre organizaţiile pretins ecologiste nu protestează, niciuna dintre organizaţiile pentru protecţia mediului sau a sănătăţii nu protestează.
Dar poate credeţi că este o glumă proastă din partea mea, sau că am eu ceva cu bieţii politicieni iubitori de cetăţeni! Hai să vedem faptele!

De pildă, Primăria Sectorului 1, conform propriilor declaraţii, dezinfectează străzile, parcurile şi interioarele blocurilor „o dată la 7 zile„. Cu ce? Cu Virkon spaţiile publice şi străzile şi cu Halamid scările blocurilor. O dată la şapte zile! Câtă grijă patriotică!
Dar hai să ne uităm pe fişele celor două produse, ca să vedem dacă folosirea lor este corectă sau nu, ajută la sănătate sau la distrugerea sănătăţii.

Virkon este o substanţă folosită pentru dezinfectarea unor zone industriale, respectiv a instalaţiilor şi anexelor folosite în zootehnia şi agricultura industrială. Este eficientă împotriva bacteriilor, fungilor (ciuperci, mucegaiuri) şi, da, împotriva viruşilor. Deci este bine că se foloseşte la dezinfectarea spaţiilor publice şi străzilor?
Nu! Nu! Nu!
De ce?
Pentru că este extrem de toxic!
Este extrem de toxic pentru mediu, este extrem de toxic pentru animale, este extrem de toxic pentru oameni.
De fapt imediat în dreapta pe etichetă sau prima foaie a fişei de prezentare scrie, mare (vă rog citiţi cu multă băgare de seamă!):

Prim ajutor
Dacă ajunge în ochi: ţineţi ochii deschişi curăţându-i continuu şi delicat cu apă 15-20 de minute. Dacă există lentile de contact după primele 5 minute îndepărtaţi-le şi continuaţi curăţirea. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.
Dacă ajunge pe piele sau haine: Îndepărtaţi hainele contaminate. Curăţaţi îndată piele cu multă apă vreme de 15-20 de minute. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.
Dacă este înghiţit: Chemaţi pe loc un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Ajutaţi persoana să înghită un pahar cu apă dacă mai poate înghiţi. Să nu încercaţi să induceţi vomă dacă nu vă cer acest lucru centrul sau doctorul. Nu administraţi nimic oral unei persoane inconştiente [deci nici apă n.n.]. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Să aveţi un recipient cu această substanţă sau eticheta lui atunci când chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.

Aţi citit?
Aţi citit bine, cu băgare de seamă?
Să mai citim din prospect!

Substanţa este corozivă. Produce rănirea ireversibilă a ochilor sau a pielii. Dăunează dacă este înghiţită sau absorbită prin piele [subl.n.].”

şi, sărind peste alte fraze ce repetă faptul că dăunează, că trebuie ochelari de protecţie, haine de protecţie etc. în prezenţa substanţei, că trebuie spălată foarte bine orice urmă de substanţă etc., ajungem la avertismentele

Primejdii pentru mediu 
Nu aruncaţi resturi (scurgeri) ce conţin această substanţă în lacuri, cursuri de apă, iazuri, estuare, oceane sau orice alte ape…”     
„Nu aruncaţi resturi (scurgeri) ce conţin această substanţă în sistemul de canalizare fără a anunţa în prealabil direcţia de epurare a apelor uzate.

Altfel spus, staţiile de epurare nu pot curăţa în mod normal apele contaminate cu Virkon. Iar contaminarea apelor cu Virkon este extrem de gravă pentru toate apele.
Aceasta este substanţa din care Primăria Sectorului 1 varsă în fiecare săptămână mii şi mii de tone de apă contaminată pe străzile şi parcurile Sectorului 1.
De acum înainte, ani de zile, pământul, lemnul şi alte materiale vor conţine Virkon, substanţa care trebuie să NU intre în contact cu omul.

Dar poate este mai bun Halamid?

Ce spune fişa de siguranţă a producătorului?

„A nu se respira praful/spray-ul.
A se purta haine de protecţie/mânuşi de protecţie/ochelari de protecţie/mască de protecţie.” etc.

Practic, sunt aceleaşi sfaturi ca la Virkon.
Simplul fapt că este nevoie de o protecţie totală a celor care îl folosesc arată gradul ridicat de toxicitate.
Singurul avantaj este că e biodegradabil şi în câteva zile se descompune, încetând să mai fie activ. Altfel spus, după ce este aplicat în bloc este toxic încă 2-3 zile.

Imaginea reală a „dezinfectării” este, ecologic şi medical, un dezastru în cel mai literar înţeles al cuvântului.
Ceea ce se întâmplă acum aminteşte de demenţa folosirii DDT-ului şi de cumplitele urmări ale acesteia.

Să nu se creadă că am ceva cu Primăria Sectorului 1!
Primăria Sectorului 2 foloseşte zilnic clor în spaţiile centrale şi cel puţin o dată pe săptămână pe străzile secundare.
Voi cita o informaţie de acum 26 de ani:
Chlorine is a naturally occurring substance. Its manipulation and use in forming artificial chemical products has had devastating effects on the environment which we are only now beginning to understand.” (cf. Chlorine, pollution and the environment WEN Trust)
tradus:
Clorul este o substanţă naturală. Manipularea şi folosirea în formarea substanţelor chimice artificiale poate avea efecte devastatoare asupra mediului pe care doar acum începem să le înţelegem.
Pentru dezinfectarea spaţiilor interioare Primăria Sectorului 2 colaborează cu C.M.E., care utilizează Aldezin. Din informaţiile pe care am reuşit să le obţin, reiese că Aldezin este mai toxic decât Halamid, însă ceva mai puţin agresiv decât Virkon. Altfel spus, trebuie manipulat cu maximă protecţie şi orice contact este primejdios.
Ceea ce înrăutăţeşte lucrurile este faptul că Aldezin a mai fost folosit masiv în 2006, astfel încât avem de-a face cu un nou val de contaminare chimică. De pildă, în Bucureştiul anului 2006, într-o singură noapte, într-un singur cartier, s-au folosit peste 100.000 de litri de soluţie dezinfectantă Aldezin.

În Sectorul 3 Primăria foloseşte cloramină – a cărei toxicitate ar trebui să fie binecunoscută –, Halamid – pe care l-am amintit deja – şi, ni se spune, Bedo BIO, care este de fapt o firmă!
(S-ar putea să fie vorba despre Bedo BIO Care, un dezinfectant ecologic de excepţie, ne-toxic pentru mediu şi om, dar care distruge bacteriile, viruşii etc. Dacă este vorba despre el, ar fi fost bine şi de laudă să fie folosit exclusiv, nu alături de substanţe toxice.)

Primăria Sectorului 4 a folosit o dată hipoclorit de sodiu, un produs larg folosit în curăţarea hainelor, dar foarte toxic. Citez din fişa prezentată de Oltchim:

„Provoacă arsuri grave ale pielii şi lezarea ochilor.
Foarte toxic pentru mediul acvatic. [s.n.]
Nu inspiraţi vaporii.
Evitaţi dispersarea în mediu. [s.n.]”
Etc., etc., etc., indicaţiile sunt aproape identice cu cele pe care le-am văzut, mai sus, la Virkon.

20200403_172325
Dezinfectare străzi şi spaţii publice Bucureşti 2020

Foarte corect, Primăria Sectorului 4 a precizată că a folosit o singură dată hipocloritul de sodiu, după care a trecut la folosirea continuă a peroxidului de hidrogen.
Cu observaţia că ar fi fost bine să nu se folosească deloc hipocloritul de sodiu, eficient în clădiri şi instituţii (medicale), nu în spaţii deschise, voi sublinia că, da, peroxidul de hidrogen este o substanţă ecologică, ce nu otrăveşte mediul. Prima din listă.

Primăria Sectorului 5 ţine secrete substanţele folosite, chiar şi pe pagina de facebook a primarului. Ceea ce este profund incorect pentru o societate deschisă şi acceptabil doar pentru dictaturi. După cum bine observa o comentatoare (Roxana Daniela)

Bune practici inseamna comunicare corecta privind actiunea de dezinfectie : denumirea comerciala a dezinfectantului; timpul de contact evidentiat in Avizul produsului ref virusuri (anverlopate sau nu); dilutia utilizata. Anuntul este o mizerie. Daca este un dezinf pt suprafete, DE ce trebuie sa stea scara blocului inchisa? In caz ca are impact gazos, aerul ar trebui sa se recupereze prin ventilatie. Documentele dezinf si procedura de lucru trebuie sa se regaseasca la fiecare echipaj. Rog transmiteti public detaliile necesare unei astfel de actiuni.

Mi se pare foarte probabil ca Primarul Sectorului 5 să fie conştient de toxicitatea dezinfectanţilor folosiţi şi de faptul că au fost aprobaţi iniţial pentru interiorul anumitor clădiri, nu pentru spaţii publice.

Primăria Sectorului 6 foloseşte pentru curăţarea străzilor hipocloritul de sodiu, după propriile declaraţii, ceea ce este total aberant. După cum am arătat mai sus, O.M.S. a precizat că acesta poate fi folosit o singură dată, exact datorită gradului foarte mare de toxicitate pentru om şi mediu.
De asemenea, Primăria Sectorului 6 ne anunţă că foloseşte Suma Tab D4, adică o formă de cloramină. Aceasta este întrebuinţată în spălarea industrială a legumelor, a fabricilor de conserve etc., etc. Este toxică pentru om şi pentru mediu.
În sfârşit, mai spune că foloseşte şi „Aquazidplus„, un produs pe care nu l-am putut găsi cu motoarele de căutare de care am dispus… Primăria Sectorului 6 pretinde că ar fi pe bază de peroxid de hidrogen, ceea ce ar însemna că ar putea să nu fie toxic… dar numai dacă între celelalte substanţe din compoziţie nu sunt şi unele toxice. Oricum, fără un prospect plutim în incertitudine.

Concluzia mea

Avem excepţia Primăriei Sectorului 4, care a otrăvit o singură dată pământul, asfaltul, canalizarea etc., trecând apoi la o substanţă care nu otrăveşte mediul.
În rest, toate celelalte cinci primării ale Bucureştiului otrăvesc oraşul, sistematic, săptămânal şi chiar zilnic, până în străfundurile lui.
De ce?
Degeaba!
Cum degeaba? Nu fac asta ca să ne salveze de virus?
Nu. Pentru că
1. Nu era nevoie să facă asta.
2. Puteau folosi substanţe care nu distrug mediul şi nu otrăvesc oamenii pe termen lung.

Bun, înţeleg punctul 2. Puteau folosi peroxid de hidrogen sau alte substanţe care nu otrăvesc mediul. Dar era nevoie să dezinfecteze, nu?
De ce să fie nevoie?
Ca să omoare virusul!
Nu-l omoară.
Cum adică „nu-l omoară”??
Dezinfectarea străzilor şi spaţiilor publice nu are niciun efect semnificativ asupra răspândirii virusului. Cel puţin aşa spune… Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Care mai atrage atenţia şi asupra distrugerii mediului.
Nu se poate! Cum? Dezinfectarea străzilor, spaţiilor publice şi scărilor de bloc nu ne apără împotriva virusului?
Nu. Este constatat.

În schimb otrăvirea repetată a pământului, apei şi implicit a roadelor lor, a aerului şi a întregului mediu urban cu substanţe toxice, va produce boli, malformaţii şi decese.
Dar se vor fi vândut deja, doar în Bucureşti, zeci sau sute de milioane de litri de substanţe dezinfectante peste consumul normal în vreme de epidemie; de zeci de ori mai multe milioane la nivel naţional. Banii curg spre unele buzunare. Şi asta este tot ce contează. Pentru unii.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Jurnal COVID-19. Dr. Sucharit Bhakdi, Germania, 19 Martie 2020

audiatur et altera pars

Despre coronaviruşi (Coronaviridae), SARS-CoV-2 sau COVID-19, despre sănătate şi boală, oameni, animale şi politicieni… 

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă