"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers – those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea
Regimul neonazist al UE este un regim la care o mare parte a clasei politice din România (nicidecum românească) a aderat cu zel fanatic. Îi spun regim neonazist, dar la fel de bine i se poate spune comunism cu față umană sau regim neobolșevic.
O nouă măsură a acestui regim este „portalul național e-SănătateaMea”, o mizerie finanțată prin PNRR, adică prin banii noștri trecuți prin multe mâini și jefuiți repetat.
Ce este „portalul național e-SănătateaMea”, dincolo de formularea de tip propagandă nazistă ori bolșevică?
Este IMPUNEREA de către mafia politică UE a postării datelor medicale în baze de date internaționale, cu o afișare și în România sub masca unui portal poreclit „SănătateaMea” (adică sănătatea buzunarelor mafiei politico-medicale).
Mai mult, „pentru binele cetățenilor” (precum Hitler, Stalin și Pol-Pot), se vor aduna aici toate datele medicale ale tuturor cetățenilor români și se vor IMPUNE accesări fără de care se interzice orice act medical mediat de stat. Adică și firmele private de sănătate – clinici, spitale ș.a.a. – vor fi obligate să raporteze toate acțiunile care implică asigurări de sănătate sau alte interacțiuni cu sistemul de stat amintitului sistem IT de control politic al sănătății cetățenilor.
Desigur, mâncătorii de promisiuni electorale ai clasei politice neonaziste ne promit că vor realiza un „sistem de acces strict securizat”. La fel cum au promis și că „cardul de sănătate salvează vieți”, deși doar a chinuit viețile cadrelor medicale și pacienților. La fel cum au promis și că „cardul de sănătate face parte dintr-un sistem sigur”, dar sistemul a picat de sute de ori. Circa jumătate de miliard de euro s-a dus pe gârlă cu sistemul, cardurile, întreruperile și alte binefaceri promise de clara politică.
La fel de sigur este, sunt sigur, și acest sistem IMPUS Românilor fără cea mai mică informare și consultare, fără aviz liber și informat, dar cu încălcarea Constituției României. Ca de obicei, încălcare în care clasa politică joacă un rol esențial.
Atât pentru că această clasă politică neonazistă IMPUNE publicarea datelor personale, cât și pentru că IMPUNE folosirea sistemelor IT.
Voi sublinia faptul că postarea datelor personale medicale în baze de date IT este echivalentă cu publicarea lor, deoarece sunt la îndemâna tuturor persoanelor implicate în administrarea bazelor de date. Pe când datele medicale aflate în dosare sunt accesibile STRICT personalului medical competent: niciun îngrijitor, electrician, mecanic etc. nu are acces legal la ele. Deosebirea este uriașă, dar este departe de a fi singura. Pentru că este comun în zona IT transferul bazelor de date de pe un server pe altul – sau dintr-o fermă de servere în alta. Ceea ce înseamnă că oricând bazele de date personale medicale pot ajunge în state care, delicat spus, au o politică permisivă în privința administrării acestora.
Un alt abuz în afară de cele amintite, de asemenea evident anti-constituțional, este IMPUNEREA folosirii de către cetățeni a unui sistem IT în orice domeniu al vieții de stat. Pentru că o asemenea IMPUNEREinclude, evident, IMPUNERE către cetățean a instruirii IT și a deținerii de dispozitive IT – sau, respectiv, dependența totală, la nivel de iresponsabilitate, de cineva care posedă asemenea lucruri. Asta cu toate că, trecând peste alte prevederi constituționale, se pretinde în Constituția României că statul nu ar face deosebiri „de opinie, … de avere sau de origine socială” (Art. 4, pct. 2).
Legea care promovează neonazistul sistem „e-SănătateaMea” INTERZICE accesul demn și egal la servicii medicale de stat pe criterii de avere și statut social.
Pușcăria Digitală înaintează, iar lumea doarme. Sau, și mai rău, votează mafia politică ce o instaurează.
Plecarea la Ceruri a Voievodului Ortodoxiei Românești, Arhimandritul Justin Pârvu, a dus la trecerea treptată în uitare a problemei uriașe adusă de folosirea chipurilor ca mijloc de identificare. Problemă complexă, care a fost analizată de specialiști, ajungându-se la concluzii pertinente, astăzi uitate. Pentru cei care vor să înțeleagă fie și în parte problematica, oferim mai jos un document fundamental:
AVIZUL Comitetului Economic şi Social European privind identificarea prin Frecvenţe Radio (RFID) (aviz exploratoriu)
_____________
Într-o scrisoare din 26 februarie 2007, Comisia Europeană, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, a solicitat Comitetului Economic şi Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la
Identificarea prin frecvenţe radio (RFID).
Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 19 iunie 2007. Raportor: dl Morgan.
În cea de-a 437-a sesiune plenară, care a avut loc la 11 şi 12 iulie 2007 (şedinţa din 11 iulie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 138 voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 6 abţineri.
*
* *
Concluzii şi recomandări
Identificarea prin frecvenţe radio (RFID) este o tehnologie semnificativă, care va deveni cu timpul foarte importantă. Aplicaţiile sale prezente şi viitoare au potenţialul de a îmbunătăţi net o gamă largă de activităţi economice, atât în sectorul public, cât şi în cel privat şi de a aduce beneficii semnificative atât persoanelor, cât şi întreprinderilor. De asemenea, are potenţialul de a stimula o dezvoltare masivă în domeniul aplicaţiilor Internetului, făcând posibil ceea ce o agenţie a ONU a descris ca fiind „Internetul obiectelor”. Cu toate acestea, dacă RFID nu este foarte atent controlată, ar putea, totodată, să încalce intimitatea persoanei, să distrugă libertăţile cetăţeneşti şi să ameninţe securitatea persoanelor şi a întreprinderilor.
Titlul integral al comunicării este „Identificarea prin frecvenţe radio în Europa: etape spre realizarea unui cadru politic”. Comisia a întreprins deja o consultare amplă, care a stat la baza acestei comunicări. CESE este acum invitat să elaboreze un document de poziţie. Pe baza reacţiilor la comunicare sa, la sfârşitul anului, Comisia va face o recomandare statelor membre. Actele legislative, a căror elaborare durează mai mult, vor urma mai târziu. Prin urmare, prezentul aviz se concentrează asupra acestei recomandări.
Comisia a decis să instituie un grup al părţilor interesate, care să funcţioneze ca o cutie de rezonanţă, pentru a o ajuta la formularea recomandărilor. CESE acceptă invitaţia de participare, care-i da posibilitatea de a expune prezentul aviz grupului părţilor interesate.
CESE sprijină acţiunile propuse de Comisie în domeniul spectrului radio, al standardelor, al sănătăţii şi securităţii şi al mediului. CESE evidenţiază urgenţa instituirii unei prezenţe eficiente în forurile de standardizare.
Deoarece Comisia îşi va publica recomandările către statele membre la sfârşitul acestui an, este de presupus că va accepta infrastructura de securitate a datelor şi de protecţie a vieţii private în forma sa actuală. Concret, aceasta presupune că organismele de protecţie a datelor care există deja în fiecare stat membru vor deveni autorităţile însărcinate cu protecţia datelor şi a vieţii private în contextul RFID. Prezentul aviz se concentrează asupra acestor teme.
Există puternice ameninţări la adresa vieţii private şi a libertăţilor cetăţeneşti:
etichetele RFID pot fi aplicate în/pe obiecte şi documente fără ştiinţa persoanei care ajunge în posesia lor. Deoarece undele radio traversează silenţios şi cu uşurinţă ţesăturile, materialele plastice şi alte materiale, este posibilă citirea etichetelor RFID cusute pe îmbrăcăminte sau fixate pe obiecte din portofele, sacoşe, valize şi altele;
codul electronic al produsului dă posibilitatea oricărui obiecte de pe Pământ să aibă un număr de identitate propriu. Folosirea unor numere de identitate unice poate conduce la crearea unui sistem global de înregistrare a articolelor, în care fiecare obiect fizic este identificat şi asociat cu cumpărătorul sau cu proprietarul său la punctul de desfacere sau transfer;
instalarea RFID necesită crearea unor uriaşe baze de date, care să conţină datele de pe etichetele unice. Aceste înregistrări pot fi asociate cu date de identificare personale, în special ţinând seama de extinderea memoriilor şi a capacităţii de prelucrare a calculatoarelor;
etichetele pot fi citite de la distanţă, nelimitându-se la raza vizuală, de către dispozitive de citire care pot fi încorporate invizibil în aproape orice mediu în care se adună mai multe persoane. Dispozitivele pot fi încorporate în dale de podea, ţesute în covoare, mascate în cadrul uşilor sau ascunse în sertare, ceea ce face practic imposibil ca o persoană să ştie când este scanată;
dacă identitatea personală este asociată cu numerele unor etichete RFID unice, persoana poate fi localizată sau i se poate elabora profilul fără ca aceasta să ştie sau să-şi dea consimţământul;
se poate imagina o lume în care dispozitivele de citire RFID formează o reţea globală omniprezentă. O astfel de reţea nu ar avea nevoie de asemenea cititoare peste tot. Sistemul din zona de circulaţie cu taxă din Londra poate localiza toate autovehiculele care intră în perimetrul central cu relativ puţine camere, strategic amplasate. În acelaşi mod, se poate construi o reţea de dispozitive de citire a etichetelor RFID strategic amplasate. Acest lucru nu trebuie permis.
Implicaţiile acestor ameninţări sunt următoarele:
utilizatorii RFID trebuie să-şi facă publice politicile şi practicile şi nu ar trebui să existe baze de date secrete privind informaţia personală;
persoanele au dreptul să ştie dacă articolele comercializate cu amănuntul conţin etichete sau dispozitive de citire RFID. Orice citire care se produce într-un loc de desfacere cu amănuntul trebuie să fie transparentă pentru toate părţile;
utilizatorii RFID trebuie să anunţe scopurile pentru care utilizează etichete şi dispozitive de citire. Colectarea informaţiilor ar trebui limitată la ceea ce este necesar pentru scopurile declarate;
utilizatorii RFID sunt răspunzători de aplicarea tehnologiei şi de operarea strict în cadrul legislaţiei şi al orientărilor privind securitatea datelor. De asemenea, aceştia sunt responsabili pentru securitatea şi integritatea sistemului şi a bazelor sale de date.
Modul în care aceste principii ar trebui puse în practică.
În cazul ideal, orice întreprindere care desfăşoară tranzacţii cu consumatorii, precum comercianţii cu amănuntul, vânzarea de bilete, controalele de acces, serviciile de transport ar urma să dea clienţilor o formă de garanţie că aceste principii vor fi respectate, un fel de cartă a protecţiei consumatorilor. Teoretic, o astfel de cartă ar putea încorpora toate principiile de bună practică legate de protecţia datelor, detaliate la punctul 4.5. În plus, CESE propune următoarele orientări:
comercianţilor ar trebui să li se interzică să forţeze sau să oblige clienţii să accepte etichete active sau pasive în produsele pe care le cumpără. Printre opţiuni, s-ar putea număra lipirea etichetelor pe ambalaj sau utilizarea unor etichete amovibile, asemănătoare etichetelor de preţ;
clienţii trebuie să aibă libertatea de a îndepărta sau de a dezactiva orice etichete de pe articolele aflate în posesia lor;
RFID nu trebuie folosită pentru localizarea persoanelor. Localizarea persoanelor este o acţiune inadecvată, indiferent că se face prin îmbrăcăminte, bunuri sau alte articole;
RFID nu ar trebui utilizată niciodată într-un mod care să elimine sau să reducă anonimatul;
autoritatea responsabilă ar trebui să indice clar că (c) şi (d) vor fi admisibile numai în situaţii excepţionale şi cu obţinerea în prealabil a aprobării oficiale a autorităţii.
Pot fi avute în vedere anumite excepţii de la orientările anterioare, atunci când:
persoanele îşi exercită dreptul de a păstra etichetele active în beneficiu personal;
persoanele îşi dau consimţământul să fie localizate în medii sensibile, cum sunt clădirile şi instituţiile publice şi private de înaltă securitate;
persoanele optează pentru folosirea aplicaţiilor care îi vor localiza şi îi vor identifica în acelaşi mod în care sunt deja localizate şi identificate prin folosirea telefoanelor mobile, a cardurilor ATM, a adreselor de internet etc.
Orice astfel de excepţie ar trebui notificată autorităţii responsabile.
RFID nu este o tehnologie matură, astfel încât potenţialul său deplin nu este încă înţeles. Pe de-o parte, poate aduce beneficii greu de imaginat civilizaţiei noastre tehnologice, iar pe de altă parte poate reprezenta cea mai mare ameninţare cunoscută la adresa libertăţii şi a vieţii private. CESE are convingerea că aplicaţiile RFID ar trebui dezvoltate în conformitate cu un cod etic strict în materie de protecţie a vieţii private, de libertate şi securitate a datelor, dar că, odată luate măsurile de protecţie necesare, dezvoltarea aplicaţiilor sale trebuie continuată.
În concluzie, în cazul în care se autorizează aplicaţii RFID, instalarea acestora trebuie să fie pe deplin transparentă pentru toţi cei implicaţi.Aplicaţiile care îmbunătăţesc manipularea bunurilor sunt general acceptate. În general, aplicaţiile care implică etichetarea RFID a persoanelor sunt acceptabile în zone de tranzit. Aplicaţiile care asociază persoane cu mărfuri pot fi acceptabile în scopuri de marketing. Aplicaţiile care identifică persoane prin intermediul mărfurilor pe care le-au cumpărat sunt, în general, inacceptabile. Cu toate acestea, unele aplicaţii sunt inadecvate într-o societate liberă şi nu ar trebui autorizate niciodată. Necesitatea imperativă de a proteja viaţa privată şi anonimatul trebuie să constituie miezul recomandării adresate de Comisie statelor membre.
Ce este RFID şi de ce este importantă?
RFID este o tehnologie care permite identificarea şi culegerea automată de date folosind frecvenţe radio. Cea mai evidentă caracteristică a acestei tehnologii este posibilitatea de a ataşa unui obiect, unui animal sau chiar unei persoane un element unic de identificare şi alte informaţii – utilizând o etichetă electronică – şi de a citi aceste informaţii printr-un dispozitiv fără fir.
Etichetele electronice constau dintr-un circuit electronic care stochează date şi o antenă care comunică datele prin unde radio. Un dispozitiv de citire RFID accesează etichetele electronice pentru a obţine informaţiile stocate. Atunci când dispozitivul de citire RFID emite unde radio, toate etichetele electronice din aria sa de acoperire intră în comunicare cu acesta. Este necesar un software pentru controlul dispozitivului de citire, colectarea şi filtrarea informaţiilor.
Sunt disponibile diferite tipuri de sisteme RFID. Etichetele electronice pot fi etichete active sau etichete pasive. Etichetele active au incorporată o baterie care alimentează circuitul intern şi generează unde radio, astfel încât pot să emită în absenţa unui dispozitiv de citire RFID. Etichetele pasive sunt alimentate folosind energia undelor radio transmise de la dispozitivul de citire RFID şi nu au sursă de alimentare proprie. Etichetele pot fi „doar în citire” sau „citire-scriere”. Producţia de etichete doar pentru citire este mai puţin costisitoare şi acestea sunt folosite în cele mai multe aplicaţii curente.
Aria de acoperire a unui sistem RFID depinde de frecvenţa radio, de puterea dispozitivului de citire şi de natura materialului aflat între etichetă şi dispozitiv. În cazul sistemelor pasive, aceasta poate atinge câţiva metri, dar poate depăşi 100 de metri în cazul celor active.
RFID se află la baza ierarhiei tehnologiilor fără fir. În clasificarea în funcţie de distanţa parcursă de semnal, prima poziţie o deţin sistemele de comunicaţie prin satelit, precum GPS. Acestea sunt urmate de tehnologiile de telefonie mobilă cu arie largă de acoperire, precum GSM şi GPRS, urmate, la rândul lor, de semnalele cu acoperire mai redusă, în clădiri, cum este Wi-Fi, de reţelele personale, ca Bluetooth, şi, în cele din urmă, de RFID. Fiecare dintre aceste tehnologii funcţionează separat şi autonom, astfel încât, de exemplu, nu există riscul ca sistemele de satelit să citească etichetele electronice RFID. Chiar şi aşa, datele pot fi transferate între diferitele sisteme prin dispozitive cum sunt telefoanele celulare.
Câteva dintre potenţialele avantaje ale aplicaţiilor RFID sunt următoarele:
pentru persoane, pot însemna siguranţă (de exemplu, siguranţa alimentară, îngrijirea sănătăţii, lupta împotriva contrafacerilor), comoditate (timp de aşteptare mai scurt la case de marcat, mai buna manipulare a bagajelor în aeroporturi, plăţi automate) şi îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor, în special în cazul bolilor cronice precum demenţa;
în domeniul transporturilor, este de aşteptat să îmbunătăţească eficienţa, securitatea şi calitatea serviciilor pentru persoane şi mărfuri;
în domeniul îngrijirii sănătăţii, RFID are potenţialul de a mări calitatea îngrijirii şi a securităţii pacienţilor şi de a îmbunătăţi logistica şi gradul de respectare al tratamentelor medicale. În prezent, se elaborează o metodă de plasare a etichetelor electronice pe fiecare tabletă;
în comerţul cu amănuntul, ar putea ajuta la reducerea întreruperilor în aprovizionare, a nivelurilor stocurilor şi a furturilor;
în multe domenii în care contrafacerile sunt foarte răspândite, folosirea RFID poate ajuta la determinarea locurilor prin care mărfurile ilicite pătrund în lanţul de aprovizionare;
de asemenea, etichetarea RFID poate ajuta la sortarea şi reciclarea pieselor şi materialelor care compun diferitele produse, cu rezultate pozitive pentru gestionarea deşeurilor şi dezvoltarea durabilă.
Multe aspecte ale utilizării RFID sunt ilustrate de aplicarea sa la ciclul de viaţă al cărţilor. Fie numai şi prin numărul lor, cărţile tipărite reprezintă coşmaruri logistice pentru editori, distribuitori, bibliotecari şi librari. În afară de logistica lanţului de aprovizionare, este necesar să fie localizate cărţile ajunse pe raft, astfel încât să poată fi atât regăsite ulterior, cât şi înlocuite. În plus, bibliotecile trebuie să controleze ciclul împrumuturilor, iar cumpărătorii pot întâmpina dificultăţi în localizarea propriilor cărţi în bibliotecă. Etichetele RFID oferă o soluţie acestor probleme. Controlul împrumuturilor din bibliotecile publice va avea analogii în orice alt domeniu în care obiectele sunt reciclate sau închiriate.
Pentru a ilustra natura ameninţărilor inerente acestei tehnologii, se prezintă în continuare rezumatul unei cereri de brevet a IBM (20020615758) din noiembrie 2002, care priveşte identificarea şi urmărirea persoanelor utilizând articole etichetate electronic prin metoda RFID.
„Metodă şi sistem de identificare şi urmărire a persoanelor prin utilizarea de articole etichetate prin metoda RFID, purtate de persoanele respective. Un terminal de la punctul de desfacere generează lista de achiziţii anterioare ale fiecărei persoane care cumpără dintr-un magazin cu amănuntul şi le stochează într-o bază de date privind tranzacţiile. Atunci când o persoană care are sau poartă articole cu etichetă RFID intră în magazin sau în altă zonă desemnată, un scaner de etichete RFID situat în spaţiul respectiv localizează etichetele RFID aflate asupra acelei persoane şi citeşte informaţiile pe care le conţin. Informaţiile colectate de pe etichetele RFID sunt corelate cu istoricul tranzacţiilor stocat în baza de date privind tranzacţiile, conform unor algoritmi de corelare prestabiliţi. Pe baza rezultatelor corelării, pot fi determinate identitatea persoanei şi anumite caracteristici ale sale. Această informaţie se foloseşte pentru a monitoriza deplasarea persoanei în magazin sau în alte zone”.
Cererea de brevet nr. 20050038718 a companiei American Express prezintă elemente asemănătoare.
Este clar că RFID reprezintă mult mai mult decât un cod de bare. În rezumatul cererii de brevet citat mai sus, diferenţele-cheie sunt:
eticheta conţine nu numai descrierea articolului, ci şi un identificator al fiecărui articol în parte, ceea ce permite identificarea ulterioară a cumpărătorului acestuia;
nu este necesar ca eticheta să fie un microcip fizic. Circuitele pot fi imprimate direct pe majoritatea materialelor, de exemplu pe articolele de îmbrăcăminte;
eticheta rămâne activă după vânzare, astfel încât poate fi permanent citită;
dispozitive de citire a etichetelor nu există numai la punctele de desfacere, ci pot fi plasate oriunde şi nu numai în incinta magazinului;
corelarea prin intermediul bazei de date introduce o nouă dimensiune în colectarea de date, în protecţia vieţii private şi în securitatea datelor.
Este discutabil dacă eticheta trebuie să rămână sau nu activă după ieşirea din magazin. Pe de-o parte, reprezintă o ameninţare la adresa protecţiei vieţii private. Pe de altă parte, ar putea fi în avantajul cumpărătorului. De exemplu, posibilitatea existenţei unor dispozitive de citire RFID în casă ar putea ajuta la organizarea pivniţelor de vinuri, a conţinutului frigiderelor, şifonierelor şi bibliotecilor. Prin urmare, este logic ca opţiunea să-i aparţină persoanei, dar tehnologia şi aplicaţia sa trebuie să îi asigure posibilitatea să opteze.
RFID are multe alte aplicaţii în afară de identificarea produselor din comerţul cu amănuntul. Cardul de identitate şi acces in sediul CESE este un dispozitiv RFID. Reţeaua metroului londonez foloseşte cardurile RFID pe scară largă, pentru plată şi acces. Cărţile de credit vor încorpora în curând un dispozitiv RFID pentru efectuarea tranzacţiilor cu valoare redusă fără a folosi codul PIN. Plăcuţele RFID sunt folosite în aplicaţii precum perceperea taxelor de autostradă şi identificarea conducătorilor auto. Accesul la teleschiuri, în unele staţiuni montane europene, este controlat prin plăcuţe RFID purtate în buzunarul costumului de schi. Însuşi raportorul din faţa dumneavoastră poartă zilnic asupra sa trei carduri RFID şi o plăcuţă RFID. Câinele său este identificat cu un cip RFID subcutanat. În întreaga lume, astfel de cipuri intră în uz pe scară largă pentru etichetarea animalelor, în scopul asigurării trasabilităţii în lanţul alimentar. Nu mai este decât un pas până la etichetarea infractorilor şi a pacienţilor cu probleme, exact cum se procedează în cazul câinilor.
Cardul de identitate folosit de CESE este o benignă aplicaţie RFID. Identitatea devine o provocare cu mult mai semnificativă atunci când etichetele RFID sunt incorporate în echipamente de lucru sau uniforme, astfel încât mişcările persoanelor care le poartă pot fi urmărite permanent de scanere amplasate în toate punctele-cheie ale incintei. Cu toate acestea, trebuie admis că acest lucru poate fi dezirabil în anumite cazuri, de exemplu în scopul siguranţei. În orice caz, atunci când nu este însoţită de garanţii adecvate, localizarea continuă a unei persoane poate deveni o încălcare gravă a protecţiei vieţii private, care necesită o justificare solidă şi un control deosebit de atent.
Săptămânalul The Economist consemnează, ca straniu herald al viitoarelor utilizări, faptul că, la clubul Baja Beach din Barcelona, biletul de intrare în zona VIP este un microcip care se implantează în braţ clienţilor fideli. Puţin mai mare decât un bob de orez şi acoperit cu sticlă şi silicon, cipul este folosit la identificarea persoanelor atunci când intră şi plătesc consumaţia. Este injectat de o asistentă medicală, sub anestezie locală. În fond, este o etichetă RFID.
Esenţa comunicării
RFID prezintă interes politic, dat fiind potenţialul său de a deveni un nou motor pentru creştere economică şi locuri de muncă şi, astfel, de a-şi aduce o însemnată contribuţie la Strategia Lisabona, dacă pot fi depăşite barierele din calea inovaţiei.
Comisia a realizat în 2006 o consultare publică privind RFID, evidenţiind aşteptările create de această tehnologie pe baza rezultatelor celor care au adoptat-o primii, dar şi preocupările cetăţenilor în ceea ce priveşte aplicaţiile RFID care implică identificarea şi/sau localizarea persoanelor.
Evoluţiile viitoare şi funcţionarea pe scară largă a RFID ar putea consolida în continuare rolul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor ca motor al inovaţiilor şi factor de creştere economică.
Este necesar un cadru politic şi legislativ clar şi previzibil pentru a face acceptabilă pentru utilizatori această nouă tehnologie. Deoarece tehnologia RFID este transfrontalieră în sine, acest cadru ar trebui să asigure coerenţa cu piaţa internă.
Securitatea, protecţia vieţii private şi etica
Această tehnologie, care are capacitatea de a se răspândi cu uşurinţă şi de a conferi putere deţinătorilor săi, produce îngrijorări serioase în ceea ce priveşte protecţia vieţii private: RFID poate fi utilizată pentru a colecta informaţii legate direct sau indirect de o persoană identificată sau identificabilă şi care, prin urmare, sunt considerate date personale; etichetele RFID pot înmagazina date personale; tehnologia RFID ar putea fi folosită pentru a localiza sau a urmări persoane ori a configura profilul comportamental al acestora. RFID are potenţialul de a fi o tehnologie intruzivă. S-au manifestat preocupări privind încălcarea unor valori fundamentale, a vieţii private şi creşterea supravegherii, în special la locul de muncă, ceea ce poate conduce la discriminare, excludere, victimizare şi posibile pierderi de locuri de muncă.
Este clar că aplicarea RFID trebuie să fie acceptabilă din punct de vedere social şi politic, admisibilă din punct de vedere etic şi permisă din punct de vedere legal. RFID va putea să producă numeroase beneficii economice şi sociale, dar numai dacă se prevăd garanţii eficiente de protecţie a datelor, a vieţii private şi a dimensiunilor etice asociate care stau în centrul dezbaterii privind acceptabilitatea publică a RFID.
Cadrul legislativ comunitar privind protecţia datelor şi a vieţii private în Europa a fost construit pentru a face faţă inovaţiei. Protecţia datelor personale este reglementată de directiva generală privind protecţia datelor1, care este aplicabilă tuturor tehnologiilor care cuprind RFID. Directiva generală privind protecţia datelor este completată de directiva privind protejarea vieţii private în mediul electronic2. În conformitate cu aceste directive, autorităţile publice din statele membre trebuie să se asigure că introducerea aplicaţiilor RFID respectă legislaţia privind protecţia datelor şi a vieţii private. Prin urmare, este necesar să se furnizeze orientări detaliate privind aplicarea RFID şi să se elaboreze codurile de conduită aferente.
În ce priveşte securitatea, întreprinderile din domeniu, statele membre şi Comisia vor întreprinde eforturi comune pentru a înţelege mai bine aspectele sistemice şi ameninţările la adresa securităţii potenţial asociate cu răspândirea masivă a tehnologiilor şi sistemelor RFID. Un aspect important al răspunsului la provocările de mai sus îl constituie specificarea şi adoptarea unor criterii de proiectare care să evite riscurile la adresa vieţii private şi a securităţii, nu numai la nivel tehnic, ci şi la nivel organizaţional şi al desfăşurării activităţii economice. Prin urmare, înainte de alegerea sistemelor RFID şi instalarea aplicaţiilor RFID, este necesară o examinare detaliată a costurilor şi beneficiilor acelor riscuri specifice legate de securitate şi de protecţia vieţii private.
Transparenţa şi neutralitatea bazelor de date care vor înregistra identificatorii unici aflaţi în centrul sistemului RFID, stocarea şi manipularea datelor colectate, precum şi folosirea acestora de către terţi constituie o sursă de preocupare. Acesta este un subiect important, deoarece RFID va genera un nou val de dezvoltare a Internetului, care va conecta în cele din urmă miliarde de dispozitive inteligente şi detectoare sofisticate într-o infrastructură globală de comunicare în reţea. Această nouă fază a dezvoltării Internetului reprezintă „Internetul obiectelor”.
Sistemele de înregistrare şi nomenclatura identităţilor în viitorul „Internet al obiectelor” ar trebui să excludă întreruperile sau utilizarea involuntară de natură a provoca dezordine. Ar trebui ca sistemul să nu fie controlat de interese particulare, care ar putea folosi bazele de date şi sistemele în scopuri proprii. Cerinţele de securitate, etică şi protejare a vieţii private ar trebui garantate pentru toţi factorii interesaţi, fie persoane particulare, fie întreprinderi ale căror informaţii comerciale sensibile sunt integrate în procesele bazate pe RFID.
Pe parcursul proiectării sistemului, trebuie luate în considerare atât cerinţele părţilor implicate activ în instalarea sistemului informatic RFID (de exemplu, întreprinderi, administraţie publică, spitale), cât şi cerinţele utilizatorilor finali cărora li se aplică sistemul (cetăţeni, consumatori, pacienţi, angajaţi). Deoarece, în mod obişnuit, utilizatorii finali nu sunt implicaţi în etapa de proiectare, Comisia va sprijini elaborarea unui set de orientări specifice pentru aplicaţii (cod de conduită, bune practici) de către un grup restrâns de experţi reprezentând toate părţile implicate. Până la sfârşitul anului 2009, Comisia va publica o recomandare prin care va stabili principiile pe care autorităţile publice şi alte părţi interesate ar trebui să le aplice în materie de utilizare a RFID.
De asemenea, Comisia va lua în considerare includerea unor dispoziţii adecvate în viitoarea propunere de modificare a directivei privind protecţia vieţii private în mediul electronic şi, în paralel, va ţine seama de informaţiile furnizate de viitorul grup al factorilor interesaţi de RFID, de grupul de lucru „Protecţia datelor în conformitate cu articolul 29” şi de alte iniţiative relevante, precum grupul european „Etica în ştiinţă şi în noile tehnologii”. Pe aceste baze, Comisia va evalua necesitatea unor alte iniţiative legislative pentru protecţia datelor şi a vieţii private.
Comisia va monitoriza îndeaproape evoluţia către „Internetul Obiectelor”, în cadrul căreia este de aşteptat ca RFID să fie un element important. La sfârşitul anului 2008, Comisia va publica o comunicare în care va analiza natura şi efectele acestor evoluţii, acordând o atenţie deosebită subiectelor legate de protecţia datelor, încredere şi guvernanţă. Comunicarea va evalua opţiunile politice, inclusiv posibilitatea unor noi iniţiative legislative, atât pentru protecţia datelor şi a vieţii private, cât şi pentru a aborda alte obiective ale politicilor publice.
Observaţiile privind temele legate de securitate, protecţia vieţii private şi etică se găsesc în secţiunea 4 a prezentului aviz.
Alte teme ale politicii în materie de RFID
În afară de întregul domeniu al securităţii, protecţiei vieţii private şi eticii, alte teme ale politicii în materie de RFID privesc spectrul radio, standardele, sănătatea şi mediul.
Este important ca armonizarea condiţiilor de utilizare a spectrului să permită o bună mobilitate şi costuri reduse. Comisia a adoptat recent o decizie (2006/808/CE) pentru frecvenţele RFID în banda UHF. Se consideră că alocarea este adecvată pentru o perioadă de trei până la zece ani, dar, dacă vor apărea necesităţi suplimentare în materie de spectru, Comisia va acţiona în consecinţă, folosindu-şi competenţele în temeiul deciziei privind spectrul radio (676/2002/CE). CESE susţine această poziţie.
Adoptarea raţionalizată a noilor standarde internaţionale ISO şi armonizarea standardelor regionale sunt esenţiale pentru lansarea fără incidente a serviciilor. Organismele de standardizare europene corespunzătoare – CEN şi ETSI – sunt pe deplin implicate. Comisia invită aceste trei organisme ca, împreună cu întreprinderile din domeniu, să se asigure că standardele în curs de elaborare îndeplinesc cerinţele europene, în special pe cele privind protecţia vieţii private, securitatea, DPI şi autorizaţiile. Dat fiind că standardele din domeniu şi brevetele avansează adesea în paralel, CESE îndeamnă Comisia să facă tot posibilul pentru a determina întreprinderile din domeniu şi organismele de standardizare să acţioneze rapid pentru a împiedica dependenţa excesivă a aplicaţiilor europene ale RFID de drepturi costisitoare de proprietate intelectuală din afara Comunităţii.
În ceea ce priveşte mediul, dispozitivele RFID sunt integral reglementate de Directiva privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi Directiva privind limitarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice (LSDEEE). În materie de sănătate, problema potenţială o reprezintă câmpurile electromagnetice asociate cu dispozitivele RFID. Câmpurile electromagnetice asociate cu RFID sunt, în general, de putere redusă, astfel încât este de aşteptat ca expunerea lucrătorilor şi a publicului să fie mult sub limitele stabilite în prezent. Cu toate acestea, în contextul creşterii generale a aplicaţiilor fără fir, Comisia va analiza permanent cadrul legal. CESE susţine această poziţie.
Observaţii
Deoarece Comisia îşi va publica recomandările către statele membre la sfârşitul acestui an, este de presupus că va accepta infrastructura de securitate a datelor şi de protecţie a vieţii private în forma sa actuală. Concret, aceasta presupune că organismele de protecţie a datelor care există deja în fiecare stat membru vor deveni autorităţile însărcinate cu protecţia datelor şi a vieţii private în contextul RFID.
În comunicare, Comisia a afirmat că, inter alia, va institui şi va consulta un nou grup al părţilor interesate. CESE ar dori să expună prezentul aviz acestui grup.
Există puternice ameninţări la adresa vieţii private şi a libertăţilor cetăţeneşti:
etichetele RFID pot fi aplicate în/pe obiecte şi documente fără ştiinţa persoanei care ajunge în posesia lor. Deoarece undele radio traversează silenţios şi cu uşurinţă ţesăturile, materialele plastice şi alte materiale, este posibilă citirea etichetelor RFID cusute pe îmbrăcăminte sau fixate pe obiecte din portofele, sacoşe, valize şi altele;
codul electronic al produsului dă posibilitatea oricărui obiecte de pe Pământ să aibă un număr de identitate propriu. Folosirea unor numere de identitate unice poate conduce la crearea unui sistem global de înregistrare a articolelor, în care fiecare obiect fizic este identificat şi asociat cu cumpărătorul sau cu proprietarul său la punctul de desfacere sau transfer;
instalarea RFID necesită crearea unor uriaşe baze de date, care să conţină datele de pe etichetele unice. Aceste înregistrări pot fi asociate cu date de identificare personale, în special ţinând seama de extinderea memoriilor şi a capacităţii de prelucrare a calculatoarelor;
etichetele pot fi citite de la distanţă, nelimitându-se la raza vizuală, de către dispozitive de citire care pot fi încorporate invizibil în aproape orice mediu în care se adună mai multe persoane. Dispozitivele pot fi încorporate în dale de podea, ţesute în covoare, mascate în cadrul uşilor sau ascunse în sertare, ceea ce face practic imposibil ca o persoană să ştie când este scanată;
dacă identitatea personală este asociată cu numerele unor etichete RFID unice, persoana poate fi localizată sau i se poate elabora profilul fără ca aceasta să ştie sau să-şi dea consimţământul;
se poate imagina o lume în care dispozitivele de citire RFID formează o reţea globală omniprezentă. O astfel de reţea nu ar avea nevoie de dispozitive peste tot. Sistemul din zona de circulaţie cu taxă din Londra poate localiza toate autovehiculele care intră în perimetrul central cu relativ puţine camere, strategic amplasate. În acelaşi mod, se poate construi o reţea de dispozitive de citire a etichetelor RFID strategic amplasate. Acest lucru nu trebuie permis.
În cel de-al şaptelea Program-cadru, Comisia a oferit deja indicaţii privind aplicarea etică a tehnologiei, deoarece aceasta afectează securitatea datelor şi protecţia vieţii private („Ghidul candidatului” pentru proiectele de colaborare, p. 54)3. RFID este un exemplu de prim ordin al relaţiei în evoluţie dintre tehnologie şi drepturile legale sau aşteptările publicului în materie de protecţie a vieţii private în colectarea şi partajarea datelor. Apar probleme de protecţie a vieţii private oriunde se colectează şi se stochează, în formă digitală sau altfel, date care permit identificare unică a unei sau mai multor persoane. Absenţa controlului sau controlul necorespunzător al divulgării datelor poate fi principala cauză a problemelor în materie de protecţie a vieţii private. Cele mai des întâlnite surse de date care sunt afectate de probleme de protecţie a vieţii private sunt sănătatea, justiţia penală, finanţele, genetica şi localizarea. Localizarea este problema-cheie a RFID.
În indicaţiile sale4 privind modul de abordare a protecţiei datelor şi vieţii private, Comisia a stabilit opt principii aplicabile de bună practică. Astfel, datele trebuie să fie:
prelucrate în mod onest şi legal;
prelucrate în scopuri limitate;
adecvate, pertinente şi nu în exces;
corecte;
păstrate numai pe perioada necesară;
prelucrate în conformitate cu drepturile persoanei respective;
sigure;
netransferate în ţări care nu asigură o protecţie adecvată în domeniu.
Aceste orientări sunt pe deplin adecvate problemelor de protecţie a vieţii private şi de securitate a datelor pe care le implică aplicaţiile RFID.
În opinia CESE, principiile fundamentale de bună practică sunt următoarele:
utilizatorii RFID trebuie să-şi facă publice politicile şi practicile şi nu ar trebui să existe baze de date secrete privind informaţia personală;
persoanele au dreptul să ştie dacă articolele comercializate cu amănuntul conţin etichete sau dispozitive de citire RFID. Orice citire care se produce într-un loc de desfacere cu amănuntul trebuie să fie transparentă pentru toate părţile;
utilizatorii RFID trebuie să anunţe scopurile pentru care utilizează etichete şi dispozitive de citire. Colectarea informaţiilor ar trebui limitată la ceea ce este necesar pentru scopurile declarate;
utilizatorii RFID sunt răspunzători de aplicarea tehnologiei şi de operarea strict în cadrul legislaţiei şi al orientărilor privind securitatea datelor. De asemenea, aceştia sunt responsabili pentru securitatea şi integritatea sistemului şi a bazelor sale de date.
Modul în care aceste principii ar trebui puse în practică. În cazul ideal, orice societate care participă la tranzacţii între societăţi şi consumatori, precum comercianţii cu amănuntul, vânzarea de bilete, controalele de acces sau serviciile de transport, ar urma să dea clienţilor o formă de garanţie că aceste principii vor fi respectate, un fel de cartă a protecţiei consumatorilor. În plus, CESE propune următoarele orientări:
comercianţilor ar trebui să li se interzică să forţeze sau să oblige clienţii să accepte etichete active sau pasive în produsele pe care le cumpără. Printre opţiuni, s-ar putea număra lipirea etichetelor pe ambalaj sau utilizarea unor etichete amovibile, asemănătoare etichetelor de preţ;
clienţii trebuie să aibă libertatea de a îndepărta sau de a dezactiva orice etichete de pe articolele aflate în posesia lor;
RFID nu trebuie folosită pentru localizarea persoanelor. Localizarea persoanelor este o acţiune inadecvată, indiferent că se face prin îmbrăcăminte, bunuri sau alte articole;
RFID nu ar trebui utilizată niciodată într-un mod care să elimine sau să reducă anonimatul;
autoritatea responsabilă ar trebui să indice clar că (c) şi (d) vor fi admisibile numai în situaţii excepţionale şi cu obţinerea în prealabil a aprobării oficiale a autorităţii.
Pot fi avute în vedere anumite excepţii de la orientările anterioare, atunci când:
persoanele îşi exercită dreptul de a păstra etichetele active în beneficiu personal;
persoanele îşi dau consimţământul să fie localizate în medii sensibile, cum sunt clădirile şi instituţiile publice şi private de înaltă securitate;
persoanele optează pentru folosirea aplicaţiilor care îi vor localiza şi îi vor identifica în acelaşi mod în care sunt deja localizate şi identificate prin folosirea telefoanelor mobile, a cardurilor ATM, a adreselor de internet etc.
Orice astfel de excepţie ar trebui notificată autorităţii responsabile.
O categorie de aplicaţii care ar putea primi exonerare generală este localizarea persoanelor şi a bunurilor în zone de tranzit. În sectorul transportului aerian, bagajele ar putea fi etichetate la îmbarcare pentru a îmbunătăţi securitatea şi siguranţa manipulării, iar pasagerii ar putea fi etichetaţi pentru a îmbunătăţi şi a accelera îmbarcarea la timp şi derularea activităţilor de securitate. O altă aplicaţie ar putea fi localizarea pacienţilor după internarea în spital, în vederea intervenţiilor chirurgicale. Esenţială pentru acceptabilitatea acestei categorii de aplicaţii este certitudinea eliminării etichetei la sfârşitul episodului de tranzit.
RFID nu este o tehnologie matură, astfel încât potenţialul său deplin nu este încă înţeles. Pe de-o parte, poate aduce beneficii greu de imaginat civilizaţiei noastre tehnologice, iar pe de altă parte poate reprezenta cea mai mare ameninţare cunoscută la adresa libertăţii şi a vieţii private. CESE are convingerea că aplicaţiile RFID ar trebui dezvoltate în conformitate cu un cod etic strict în materie de protecţie a vieţii private, de libertate şi securitate a datelor, dar că, odată luate măsurile de protecţie necesare, dezvoltarea aplicaţiilor sale trebuie continuată.
În concluzie, în cazul în care se autorizează aplicaţii RFID, instalarea acestora trebuie să fie pe deplin transparentă pentru toţi cei implicaţi. Aplicaţiile care îmbunătăţesc manipularea bunurilor sunt general acceptate. Aplicaţiile care implică etichetarea persoanelor sunt în general inacceptabile, cu excepţia mediilor cu trafic intens. Aplicaţiile care asociază persoane cu mărfuri pot fi acceptabile în scopuri de marketing. Aplicaţiile care identifică persoane prin intermediul mărfurilor pe care le-au cumpărat sunt, în general, inacceptabile. Cu toate acestea, unele aplicaţii sunt inadecvate într-o societate liberă şi nu ar trebui autorizate niciodată. Necesitatea imperativă de a proteja viaţa privată şi anonimatul trebuie să constituie miezul recomandării adresate de Comisie statelor membre.
Bruxelles, 11 iulie 2007.
Preşedintele Comitetului Economic şi Social European
Dimitris DIMITRIADIS
Secretarul general al Comitetului Economic şi Social European
Patrick VENTURINI
1 Directiva 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
2 Directiva 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale si protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice.
Sute de mii, ba chiar milioane, au fost ostașii creștini care, în fiecare generație, i-au urmat pe sfinții împărați ai Romaniei, de la Constantin cel Mare la Constantin Brâncoveanu. I-au urmat în viaţă, dar și în moarte, în drumul pe care acești împărați au urcat – cu atâția pe umerii lor! – către ceruri. Amintirea domnitorilor aceștia a fost totdeauna sfântă în sufletele Românilor. Și sfântă a fost și amintirea străbunilor ce au ținut armele în mâini pentru acești împărați – fie că erau în această lume sau se mutaseră demult. Această amintire sfântă a însuflețit generație după generație și a ținut aprins focul libertății în inimile Românilor chiar și în vremea celor mai mari și mai rele înfrângeri. [..]
Se cuvine, credem noi, să înțelegem aceasta. Și, desigur, să ne întoarcem la ostășia care ne caracterizează etnic, la ostășia care este nu doar o datorie constituțională ci, mai mult decât atât, o datorie sfântă a fiecărui Român față de Neamul Românesc, din vremea Sfinților Apostoli, ba chiar și mai dinainte1. Se cuvine ca toți Românii ortodocși să înțeleagă aceasta și să înceteze a-i disprețui sau huli pe aceia care își fac datoria care este obștească. Și, mai mult, să-i prețuiască, să-i sprijine, să-i urmeze. Căci mai sunt și azi urmași ai vechilor ostași. Care, acolo unde sunt, luptă să ducă mai departe moștenirea părintească, să apere măcar un colț sau altul de invazia care ne apasă.
Ortodoxia și artele marțiale, de Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea, Ed. Scara, București, 2023
Căci legați prin Cristos de Avraam (Romani 9.7-8) suntem urmașii acestuia, și ai părintelui nostru David, ai patriarhilor și proorocilor. Și precum aceștia zideau Ierusalimul cu mâna pe arme, așa am zidit și noi România. Și altfel nici nu o vom putea ține mai departe. ↩︎
Despre etnofobie. Mic studiu de caz. ”România, singura în care…”
Cuvânt înainte
În această dimineață găsesc preluată de M.M. (un patriot sincer) o postare semnată G.A. (nu știu cine este). Asemenea precizări („preluată de M.M.” ori „semnată G.A.”) au aici și rostul, impus de etica jurnalistică, de indicare a paternității textului (fie și vagă). Dar și pe acela de a propune o abordare obiectivă, în care textul este privit prin prisma a ceea ce conține (și nu, ca în practicile extremiste, prin prisma atacului la persoană).
În rândurile ce urmează vom face o analiză pe text – deci fără nicio implicare personală. Și vom pune, apoi, textul în contextul unei rătăciri grave, despre care am mai vorbit, etnofobia. Citatele largi din postare vor fi evidențiate prin fond albastru deschis (bleu).
I. Studiul de caz
I.1. Locuri: Suedia și România
I.2.a. Suedia. Descrierea reacțiilor la asasinarea lui Charlie Kirk
Textul pare să fie apărut în Suedia; ori, mai bine zis, pare că este semnat de un trăitor în Suedia. Un argument fiind un titlu în suedeză al pozei ce însoțește textul. Dar și începutul acestuia:
Nu am văzut în Suedia celebrări ale uciderii lui Charlie Kirk, nici sondaje în media despre cine e de acord cu uciderea lui, nici măcar citate din Biblie care să justifice uciderea lui. Chiar și presa de stânga a tratat chestiunea cu respectul cuvenit defunctului și familiei sale.
Se poate să fie adevărat, nu am urmărit reacțiile din Suedia la asasinarea lui Charlie Kirk. Pe de altă parte, a fost o vreme când eram preocupat de subiectul abuzurilor săvârșite de Musulmanii din Suedia. Bătăi, distrugeri, tâlhării, hărțuiri și agresiuni sexuale, violuri, crime. Și am putut constata o mare și sistemică tăcere a presei suedeze față de cazurile în cauză. Ca urmare, este destul de îndoielnică atitudinea real respectuoasă a Suediei față de asasinarea lui Charlie Kirk. Atitudine folosită de postare ca plecare într-o paralelă cu situația din România.
I.2.b. România. Descrierea reacțiilor la asasinarea lui Charlie Kirk
Postarea trece la Republica România, pe care o descrie astfel:
Ce vedem în România e o cumplită dezumanizare, o cădere în regnul animal, mediul de baracude care-și găsesc plăcerea în devorarea prăzii sub pretenția unei superiorități închipuite.
Fraza începe bine, căci există, într-adevăr, în România de astăzi, o cumplită dezumanizare. Și ar fi bine de lămurit cum, de unde și în ce măsură atinge România lui Dumnezeu, România oamenilor buni. Se trece însă în registrul liric și aici se pierde, aș zice eu, imaginea realității: și a României oamenilor buni, dar și a realităților biologice. Căci foarte rar, cu totul excepțional, animalele practică uciderea de plăcere. Cu atât mai puțin există în regnul animal ideea pretextului pentru devorarea prăzii: la animale prada se devorează din motive practice, așa cum sunt ele în instinctul sau practica animală. Îmi este cu neputință să găsesc o justificare pentru a atribui animalelor „pretenția unei superiorități închipuite” (indiferent că animalele sunt baracude, albine ucigașe sau urși canibali). Avem de-a face în text, de fapt, cu o antropomorfizare1 nedreaptă a animalului: acesta nu se ridică la înălțimile oamenilor, dar nici nu coboară în abisurile acestora. Din fericire!
Mai mult, postarea generalizează (cel puțin), căci nu vede/prezintă în România pe cei care au fost întristați ori supărați de asasinatul în cauză. Nu vede (nu prezintă) pozițiile de susținere pentru Charlie Kirk și de condamnare a atrocității stângii (de la declarația oficială a Parlamentarului Mihail Neamțu până la cele ale unor comentatori minori, ca subsemnatul). Nu vede (nu prezintă) comentariile ce condamnă postările de care se indignează, nici numărul mare de Români înscriși pe platformele care îl susțin pe Charlie Kirk și care critică fervent asasinatul și adepții acestuia. Ca urmare, se zugrăvește (intenționat sau nu) o Românie prăbușită in integrum în dezumanizare.
Însă hiperbolica antropomorfizare este o deschidere pentru textul care ne interesează cel mai mult în postare:
De altfel2 România comunistă a fost singura țară din Europa care: 1️⃣ Și-a distrus elita intelectuală în lagărele de exterminare și și-a deportat țăranii. 2️⃣ A inventat Fenomenul Pitești – un experiment de tortură unic prin bestialitate. 3️⃣ A avut un dictator care a ordonat să se tragă în propriul popor.
Suntem aici în fața unui fenomen deosebit de interesant, pe care îl considerăm tragic prin efectele sinucigașe care îl însoțesc. De ce? Să vedem punct cu punct!
1️⃣ Este, oare, România comunistă, unicul stat de Stânga din Europa care și-a distrus elita intelectuală și și-a deportat țăranii?
A. Distrugerea elitei intelectuale
Este locus communis (loc comun, fapt arhicunoscut) că distrugerea elitei intelectuale pre-comuniste a fost un deziderat și o practică tipică tuturor dictaturilor de Stânga. Socialistul Hitler a practicat-o, la fel Stalin, alt socialist, la fel regimurile de stânga din Bulgaria, Albania, Polonia etc.
„Intelectualii și gânditorii progresiști, inclusiv profesori universitari și scriitori ca Petru Marinov, au fost atacați pentru nealinierea cu ideologia comunistă, ceea ce a dus la pușcărie sau mai rău. […] Represiunea comunistă s-a extins la orice formă de disidență, etichetând pe cei cu vederi opuse ca anti-comuniști.” (Bulgaria under communist rule)
În istoria Bulgariei epoca este cunoscută drept „Teroarea Roșie” (după numele culorii preferate de Partidul Comunist).
Putem, în locul celor două scurte sinteze, să dăm liste de studii în bulgară sau alte limbi asupra amintitei persecuții. Ori să facem liste similare pentru persecutarea intelectualilor din celelalte state comuniste. Suntem, însă, în zona tragi-comicului: este arhicunoscut faptul că distrugerea elitei intelectuale pre-comuniste a fost un deziderat și o practică tipică tuturor dictaturilor de Stânga. A tuturor dictaturilor de Stânga, indiferent de continent!
Prin urmare, pretenția că România ar fi fost „singura țară [comunistă n.n.] din Europa care și-a distrus elita intelectuală în lagărele de exterminare” este absolut străină realității.
B. Deportarea țăranilor
La fel de străină realității este pretenția că România ar fi fost, iarăși, „singura din Europa care și-a deportat țăranii”. Fenomenul distrugerii țărănimii, atât sub pretextul „luptei împotriva chiaburilor” cât și „pentru victoria clasei muncitoare” se regăsește, iarăși, în toate dictaturile de Stânga, sub cele mai diverse pretexte. Primul caz este al Uniunii Sovietice, de unde s-a răspândit mai departe pretutindeni unde Socialismul și/sau Comunismul au ajuns la putere. Dispariția țărănimii este un vis vechi al Stângii, promovat într-o formă sau alta de Karl Marx, Lenin, Stalin și alți ideologi similari. Adică, departe de a fi un fenomen unic pentru România, este un fenomen tipic statelor de Stânga.
C. Concluzie
Pretențiile unicității României comuniste în distrugerea elitei intelectuale și deportarea țăranilor sunt 100% străine realității. Amândouă fenomenele sunt comune regimurilor de Stânga.
2️⃣ Este adevărat că România comunistă „a inventat Fenomenul Pitești” și că acesta a fost „un experiment de tortură unic prin bestialitate”?
A. Realitățile istorice
Din păcate pentru omenire, lucrurile stau altfel. Reeducarea este un concept bolșevic, al cărui exponent interbelic principal a fost torționarul ucrainean și sovietic Anton S. Makarenko. Anton S. Makarenko organizează în anii 20 ai secolului XX așa-numita Colonie Gorki, în care sunt încarcerați și reeducați copiii și adolescenții Revoluției Comuniste. Cu părinții uciși de Armata Roșie sau structurile de represiune ale Stângii, lipsiți de orice direcție morală consecventă, acești copii și tineri formaseră bande pentru supraviețuire. Anton S. Makarenko va folosi tineri deja reeducați, strecurați în clasele organizate în Colonia Gorki, spre a culege informații amănunțite: cine tânjește după libertate, cine vrea nesupunere, cine conduce asemenea mișcări. Apoi se organiza, peste noapte, „reeducarea”. Pe același sistem folosit mai târziu la Pitești.
Ca să nu lungim descrierea (mai ales că informațiile sunt comune pentru cei care au studiat fenomenul), să observăm că: 1. Reeducarea este un concept bolșevic, răspândit în lume de Moscova Sovietică și sub conducerea acesteia 2. Reeducarea de la Pitești a fost organizată sub directa îndrumare a cadrelor sovietice din Ministerul de Interne al României ocupate (pentru ce înseamnă aceste cadre a se vedea aici o modestă prezentare a prezenței lor).
De asemenea, trebuie subliniat că atunci când se vorbește despre torturile de la Lublianka sau din alte instituții sovietice, despre valurile de teroare ale Khmerilor Roșii sau altor grupări similare, se vor găsi practici foarte apropiate de cele ale Fenomenului Pitești – sau și mai rele, oricât de imposibil ar putea să pară acest lucru.
C. Concluzii
Ca urmare, este absurd, cu delicatețe spus, să pretindă cineva că Fenomenul Pitești ar fi o invenție a României comuniste – când este o expresie directă a „pedagogiei sovietice”, organizată direct de forțele sovietice de ocupație din România. Cu tristețe spunem – căci este o mărturie a neomeniei omenești – Fenomenul Pitești nu este, din păcate, unic nici în privința „unicității prin bestialitate”, așa cum afirmă postarea pe care o analizăm.
3️⃣ Dar este, oare, România comunistă, singura țară din Europa care „A avut un dictator care a ordonat să se tragă în propriul popor”?
Aici ne izbim de ignorarea crimelor altor dictatori de Stânga, precum Lenin, Stalin, Hitler sau Mussolini (pentru a cita doar patru cazuri europene). Dictatori ce au ordonat, chiar de mai multe ori, să se tragă în propriul popor. Iarăși sunt fapte arhicunoscute oricui studiază istoria Stângii – fie și numai prin câteva sinteze pe subiect, cu atât mai mult în amănunțime. Și iar textul postării se află în totală contradicție cu realitatea.
I.2. Concluziile postării
Redăm întâi, prin copiere și lipire din Telegram, concluziile postării:
❌ Cu un asemenea trecut, nu e de mirare că și azi prea mulți aplaudă ideea de a „lichida” pe cel care gândește altfel, in numele unei ideologii la fel de bizare ca și cea care a comis atrocitățile enumerate mai sus.
Să vedem care este adevărul!
Sunt țări care cu un trecut foarte rău încă aplaudă răul – de pildă, în Turcia se sărbătoresc anual masacrele și violurile în masă de la cucerirea Asiei Mici. Sunt țări cu un trecut foarte rău care critică răul – așa cum face Polonia cu crimele ideologiilor de Stânga precum Comunismul sau Nazismul. Ca urmare, trecutul nu garantează nici prezentul, nici viitorul. Care țin enorm de mult de alegerile fiecărei generații.
De asemenea, acel „asemenea trecut” nu există în forma prezentată de postare, după cum am văzut.
Da, este adevărat că toate ideologiile de Stânga sunt ”bizare”, dacă folosim acea definiție pentru bizar a marelui Lazăr Șăineanu „fantastic și capricios”. Și este adevărat că „atrocitățile enumerate mai sus” au fost săvârșite de și prin ideologia comunistă.
Ca urmare,
II. Concluziile studiului sau Etnofobia ca reflex
Textul pe care l-am analizat începe bine și are un punct de plecare moral ușor de susținut (indignarea față de bucuria în fața unei crime). Din păcate, postarea alunecă rapid într-o viziune cu totul sumbră asupra României, prezentată – probabil subconștient – in integrum (în întregime) ca plină de manifestări de ură stângiste față de Charlie Kirk (respectiv, plină de manifestări de bucurie față de uciderea acestuia). Și, mai mult, dă o listă în trei puncte cu cinci afirmații despre unicitatea manifestărilor extremiste și inumane din România comunistă.
Suntem aici în fața denigrării propriei Țări și a denigrării propriei Națiunicare constituie principalul motiv de dispreț al străinilor față de Români!
În îndoctrinarea lor de Stânga mulți cred minciuna după care disprețul masiv al străinilor față de Români ar fi dat de greșelile, scăderile, păcatele sau patimile Românilor. Aberație! Francezii găsesc Germanilor de mii și mii de ori mai multe greșeli, scăderi, păcate sau patimi decât le găsesc Românilor. Dar îi disprețuiesc mai mult pe Români decât pe Germani, pentru că Românii își disprețuiesc Patria și Neamul. Am văzut direct acest fenomen în Finlanda: Finlandezii îi disprețuiesc pe Românii care își denigrează Țara de origine și Națiunea și îi respectă pe Românii care și le respectă. Am văzut aceeași atitudine la Ungurii din România, Ungaria, Slovacia: respect pentru Românii patrioți și dispreț total față de cei care își vorbesc de rău Patria și Națiunea.
În fapt, orice națiune sănătoasă își face și autocritica, dar și propriile laude. La Români există însă o foarte întinsă ură față de propria națiune și față de propria țară. Iar mulți dintre cei care își zic patrioți sau naționaliștinu iubesc și nu respectă România și Românimea. Ci, după caz, pe Romanii antici, pe Dacii antici, pe Sciții antici sau altă categorie mitică – pentru că în toate aceste cazuri avem de-a face cu idoli mitizați, nu cu o viziune cinstită, adevărată, asupra Romanilor, Dacilor, Sciților etc.
Fenomenul urii sau disprețului (silei) față de propria etnie sau patrie se numește etnofobie și este o erezie cumplită.
Cum se manifestă cel mai des etnofobia? Dăm o mică listă graduală, cu câteva exemple.
Prin (a) neputința de a spune ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte sau și prin (b) neputința de a spune ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte fără să adaugi și lucruri rele.
Prin (a) neputința de a asculta zicându-se ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte sau și prin (b) neputința de a asculta zicându-se ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte fără să adaugi lucruri rele. De obicei la reacția de tip (a) manifestările includ atacuri (cu insulte și felurite acuzații) la adresa celui care a zis ceva de bine. La reacția de tip (b) asemenea atacuri sunt adesea parte a reacției.
Prin reflexul de a generaliza ori universaliza relele particulare sau accidentale. De pildă, atunci când cineva tușește fără să pună mâna la gură etnofiletistul are reflexul de a sări cu ceva de tipul „Așa suntem noi, românii, bădărani/ nesimțiți/ prost crescuți!”.
Prin convingerea că răul din România este mai mare decât oriunde în lume, respectiv că oriunde în lume este mai bine ca în România.
Prin ascunderea apartenenței românești sau originii românești în fața străinilor. Sau, când nu se poate face, prin graba de a explica străinilor disprețul și ura față de ceea ce este românesc.
Este clar că toate aceste manifestări etnofobe constituie un rasism inversat. Dar rasism! Căci rasismul clasic ori, teologic, etnofiletismul, constituie disprețul față de oamenii dintr-o categorie etnică, rasială, culturală, religioasă doar pentru că aparțin de aceasta; respectiv, disprețul organic față de categoriile în cauză. La fel, etnofobia este disprețul față de oamenii care aparțin propriei națiuni și propriei țări, doar pentru că aparțin de aceasta; respectiv, este disprețul organic față de propria națiune și țară.
Deși etnofobia este un rasism clasic, având însă inversată ținta (de la o grupare exterioară la cea proprie), este mai greu de conștientizat și combătut… pentru că a devenit, cel puțin la Români, obișnuință.
Originea etnofobiei este ușor de găsit în formele incipiente ale Socialismului și Comunismului, respectiv în vechea obsesie masonică a ștergerii religiilor, țărilor și popoarelor. Ca o paranteză interesantă, merită observat că (tot mai) multe grupări masonice au trecut spre forme de patriotism. Fenomenul apare încă în secolul al XIX-lea la Britanici (fiind consemnat, de pildă, subconștient, de Rudyard Kipling), iar la Români mai ales după 1989. Deși patriotismul masonic este implicit grevat de ideologiile globaliste masonice, prezența sa este un argument puternic pentru necesitatea naturală a iubirii națiunii și patriei. Necesitate care a dus chiar și la Socialiști sau Comuniști la manifestări dorite de patriotism sau naționalism3 – în fapt, bolnave, fiind puternic deformate de ideologia comunistă.
Dar o victorie mare a propagandei de Stânga este preluarea etnofobiei de grupări de Dreapta, care își spun chiar și conservatoare. Desigur, confuzia între Stânga și Dreapta este practicată sistematic de la Al doilea război mondial până în prezent. Socialiștii și Comuniștii au vrut să ascundă faptul că acel război și ororile lui se datorează integral Stângii și luptelor intestine ale acesteia. Ca urmare, Socialistul Hitler și Comunistul Mussolini au fost declarați „de Extremă-Dreapta”, iar Stalin, mititelul, „de Stânga” (nu „de Extremă-Stânga”, termen practic inexistent în mass-media stângistă). Astfel și în zilele noastre grupările neofasciste și neonaziste Antifa își închipuie că sunt antifasciste și că Fascismul ar fi fost de Dreapta. În fața acestor confuzii șocante, în care până și denumirea de „Socialist” este declarată „de Dreapta”, este de înțeles cum etnofobia ajunge să fie prezentă și la cei care se vor patrioți sau naționaliști.
Lipsa conștientizării acestei probleme transformă etnofobia într-un reflex pentru care nu există gândire critică. Ajungându-se ca oamenii, inclusiv cei foarte culți sau foarte inteligenți, să preia denigrări izbitoare la adresa Patriei și Națiunii Române ca și cum ar fi adevăruri de la sine înțelese. Un exemplu este minciuna aberantă după care Românii l-ar fi trădat pe Mihai Viteazul la Turda; alt exemplu este minciuna aberantă după care România ar fi trădat pe Aliați în Primul război mondial. Câteva asemenea exemple se pot vedea în eseurile Trădarea și Românii (I)sau Trădarea și Românii (II), sau în forma recorectată de aici. Un alt exemplu, aici, prin lucrarea Cum nu se scrie istoria. Studiu pe un text de Dan Ungureanu. Un șir de corectări ale denigrărilor la adresa Românilor ca națiune și țară se pot găsi în scrierile lui Ioan-Aurel Pop, în Transilvania Invincibile Argumentum, de Ion Coja sau în multe alte lucrări ale unor specialiști în istorie, arheologie, lingvistică etc.
Revenind la postarea amintită, credem că merită observat un fapt cu greutate:
Cei care practică ura de Stânga sunt urmașii ocupanților sovietici, sunt urmașii Sovieticilor din aparatul de stat, mediatic și cultural al României. Delimitarea etnică de grupările lor și de ideologia sau sub-cultura pe care o propagă se arată astfel o necesitate științifică. Și reprezintă, totodată, o lustrație culturală și spirituală de care avem, ca națiune, maximă nevoie.
Căci, de fapt, aici este rădăcina durerilor noastre: faptul că etnofobia înglobează automat în Românime pe cei care de fapt o urăsc și vor să o distrugă. Aceștia au, ca urmași ai ocupației sovietice, o uriașă prezență în stat, implicit în mass-media, cultură, educație etc. Dar adevărata putere le este dată, inconștient și implicit, de etnofobii care îi cuprind în Românime și, ca urmare, îi ascultă. În acest fel vocile unor eroici sfinți ai Neamului Românesc devin tot mai greu de ascultat. Căci atenția nu doar că se îndreaptă către gălăgia mincinoșilor, dar se și obișnuiește cu ea. În loc să citească ori să asculte pe Românii de ieri și de astăzi care iubesc Națiunea Română întru Dumnezeu și sub ascultare de Acesta, etnofobii citesc și ascultă minciuni peste minciuni. Tremurând de frica lor sau tremurând de indignare pentru existența lor.
Și apare, atunci, acest fenomen prezent și în postarea amintită: niciun cuvânt de apreciere pentru poziția unică în Parlament a AUR față de asasinarea lui Charlie Kirk; nicio laudă pentru apărătorii acestui martir al libertății de exprimare; nicio apreciere pentru Românii care i-au criticat pe apologeții crimei. Dimpotrivă, o imagine sumbră în care este exacerbat răul iar binele este ignorat.
Am primit, astăzi, putere să răspund la această postare – un răspuns pe care mi-am dorit de multă vreme să îl dau textelor sau discursurilor similare. Este evident că analiza de față este o chemare la firescul legăturii noastre cu Sfânta Treime, Dumnezeu cel minunat întru Sfinții Săi. Legătura aceasta există doar împreună cu iubirea față de Sfinții și Eroii națiunii de care aparținem. Căci, după cum s-a scris, cine nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Iar noi și părinții noștri i-am văzut pe Sfinții lui Dumnezeu, i-am ajutat și am primit binecuvântarea lor. Iar dacă nu ai făcut-o, acum este timpul cel bun să o faci.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note de subsol
Antropomorfizare = Acțiunea de a atribui unor lucruri sau animale (din motive subiective sau/și literare) caracteristici și sentimente omenești. ↩︎
Autorul folosește în original forma „Dealtfel” în loc de „De altfel”. Deoarece presupunem o scăpare, o apăsare prea slabă a unei taste (scăpări des întâlnite la mulți scriitori pe tastatură), am făcut îndreptarea după regulile academice. Dacă autorul a intenționat această formă, indiferent de ce, ne cerem scuze pentru schimbare! ↩︎
Aici intră inclusiv Comunismul de tip Fascist, realizat de Mussolini (vicepreședinte al Partidului Comunist din Italia), Socialismul pretins Naționalist al lui Hitler sau Stalinismul zis Patriotic al lui Ceaușescu. ↩︎
Răspunsuri date unui apologet al criminalului Regim Nicolae Ceaușescu.
Am notat cu italice afirmațiile ceaușistului la care răspund. Punctuația și lipsa ei aparțin autorului citat. Am pus un separator după fiecare răspuns ca să nu apară confuzii
Ceausescu a platit datoria in 89, ceva parca la 11 miliarde dolari
1. Ceaușescu nu a plătit nimic. Românii au plătit, fiind tratați ca sclavii de cea mai joasă condiție: cu muncă forțată și mâncare puțină, dar mai ales proastă. Datoria plătită de Români cu sudoare și sânge nu trebuia plătită așa. Se putea face reeșalonare, așa cum au făcut celelalte țări. De pildă, Ungaria. Care a fost și este incomparabil mai independentă decât România, ba chiar mai are puțin și cumpără toată România, cu toate că nu și-a plătit niciodată toată datoria externă. Gestul acestei plăți este o prostie abisală, tipic ceaușistă: când ai datorii se roagă pentru viața și sănătatea ta toți datornicii. Mai mult, ideea după care datoriile te fac dependent de creditor este adevărată doar în măsura în care negociezi prost împrumutul. Faptul că au fost 21 de miliarde de dolari, din care 14 împrumutul și 7 dobânda (foarte prost) negociată de Ceaușescu e secundar.
––
Dupa 35 de ani, tara nu mai are nimic si are o datorie care se apropie rapid de 200 de miliarde de euro. O ducem bine, nu-i asa?
2. Faptul că acum nu o ducem bine este un argument împotriva lui Ceaușescu: cei care au adus România în starea de astăzi sunt oameni pe care el i-a ținut în funcții, cu care a vânat și s-a distrat, OAMENI CARE AVEAU ACELEAȘI IDEI CU EL. Doar că au fost mai flexibili când a trebuit, așa că au rămas la conducere. Deoarece acești oameni sunt oamenii lui Ceaușescu, respectiv ucenicii lor, Nicolae Ceaușescu este vinovat în foarte mare parte de răul de astăzi. El i-a promovat și i-a ținut aproape pe cei care au distrus și distrug Țara.
––
Tot CORECT este ca romanii n-au apucat sa se bucure de plata datoriilor pentru ca a fost ucis.
3. Ideea că Românii s-ar fi bucurat cu ceva de plata datoriilor dacă mai trăia Ceaușescu este o fantasmagorie totală: de când a anunțat pe 31 Martie că s-au plătit datoriile, Românii au trăit exact la fel de prost. Adică s-a exportat mai departe toată mâncarea, Românii primind pe cartelă rații minuscule din produse de foarte proastă calitate, s-au tăiat mai departe gazul și curentul, s-au furat mai departe produsele din gospodării etc. Pe scurt, cât a trăit Ceaușescu după plata datoriilor, a continuat politica de exploatare sclavagistă a Românilor. Așa că este aberant să pretinzi că ar fi schimbat ceva dacă mai trăia. Cu atât mai mult cu cât de ani de zile era caracterizat de o rigiditate patologică.
––
Ne puteti spune cum datoria tarii a fost platita cu SANATATEA si VIATA A MILIOANE de romani? Cam cate milioane si cam de unde aveti aceste cifre?
4. Am explicat deja faptul că se băgau chimicale în mâncarea oamenilor (un link aici: https://universul.net/cum-se-folosea-in-vremea-lui-ceausescu-un-adeziv-radioactiv-pentru-fabricarea-unor-mezeluri/). Am explicat faptul că se polua teribil (exemple clasice la Târgu Mureș, Copșa Mică ori Sectorul 3 din Capitală, unde ore întregi ne sufocam, seară de seară, de noxele eliberate în aer la ordin, ca să se facă economie la procesul de filtrare, la Năvodari ș.a.m.d.). Am explicat faptul că se băgau cantități de 5-10 ori mai mari de îngrășăminte pe ogoare, ca să se producă mai ușor în condițiile foarte proaste ale agriculturii ceaușiste (și tot nu se producea mare lucru!). Am amintit faptul că lipsa căldurii iarna și igrasia făceau mult rău tuturor locuitorilor la bloc. Am amintit despre gazele emanate de betonul încins vara. Multe cancere la plămâni, esofag, faringe sau creier sunt legate de emanațiile betonului plus igrasie și condițiile termice îngrozitoare. Am amintit de foametea în care trăiau cei mai mulți oameni. Etc. Toate acestea au consecințe grave pentru sănătatea unui om chiar luate separat, cu atât mai mult acționând împreună. Că Ceaușescu mințea că oamenii sunt sănătoși este altă problemă, tipică oricărei dictaturi.
––
In acele uzine despre care spuneati ca se lucra la capacitate de 20-30%, ne puteti spune daca erau platite salariile celor 100% dintre angajati? Daca da, atunci inseamna ca fabrica achita toate cheltuielile, deci oamenii traiau.
5. Legat de salariile vremii, am amintit zicala „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Pentru cineva care nu înțelege prima parte explic: salariile erau prea mici pentru nevoile unei familii. De aceea Românii au învățat „să se învârtească”, adică să trăiască în ilegalitate, câștigând la negru, cu șpăgi și altele asemenea. Altfel spus, avem de-a face cu o impunere a imoralității și corupției: oricât de prost stăteau lucrurile oamenii de rând trebuiau să pretindă că s-a îndeplinit (și depășit!) planul ca șefii lor să poată raporta asta. Aceștia raportau mincinos mai departe și tot așa până la Ceaușescu. Cel care știa că totul e minciună, dar pretindea că așa stau lucrurile.
––
Ce spuneti sa facem acum cand nu mai este pic de industrie?
6. Acum nu este industrie, dar oamenii încă o duc mai bine ca pe vremea lui Ceaușescu. Doar faptul că poți să cumperi ulei, lapte, făină, brânză și altele asemenea zi de zi, legal, fără cartelă, este ceva ce era imposibil pe atunci. Ca să nu mai spun că acum poți să critici conducerea fără să intri în pușcărie din această cauză. Încă. Zic încă, pentru că nostalgicii lui Ceaușescu sunt cei pe care se lucrează la revenirea în dictatură.
Și, în sfârșit, de ce să fiu întrebat eu ce să faceți voi, care i-ați votat pe prietenii lui Ceaușescu? Întrebați-i pe cei pe care i-ați votat.
––
Se muncea voluntar obligatoriu pentru tara.
7. Nu, nu se muncea voluntar obligatoriu pentru țară. Se muncea voluntar obligatoriu pentru a se acoperi golurile produse de incompetența și corupția regimului Ceaușescu. Sau pur și simplu pentru a se impune oamenilor supunerea.
––
Sanatate si beneficii.
8. „Sănătate și beneficii” este o exprimare ineptă, al cărui înțeles ar trebui dedus de noi. Realitatea este însă că era mai rău în sănătate decât acum iar beneficiile existau doar pentru oamenii Securității, Miliției, conducerii de Partid, adică pentru oamenii aparatului dictatorial. Să zici că oamenii trăiau bine din cauza acestor beneficii e ca și cum ai spune că populația de astăzi trăiește bine pentru că au salarii bune cei din SRI și Parlament. Este, adică, o minciună ridicolă.
––
Astazi se sta cu telecomanda in mana, 5 ore pe zi
9. Azi omul alege liber ce vrea să facă. Sunt oameni care se antrenează, studiază, citesc etc. 5 ore pe zi și sunt cei care stau cu telecomanda în mână 5 ore pe zi pentru că așa vor ei. Să dai vina pe regim pentru că tu alegi să fi putoare este absolut ridicol.
––
Corect, e nevoie de sacrificii ca sa platesti o datorie Daca dvs aveti credit la o banca care va indoaie luna de luna, mai mancati icre negre?
10. Nu e musai nevoie de sacrificii ca să plătești o datorie. E nevoie de sacrificii ca să plătești o datorie DOAR dacă te-ai împrumutat aiurea și/sau ești leneș iar munca este un sacrificiu… ORI dacă PLĂTEȘTI DATORIA ALTUIA. Și aici e baiul, că datoria făcută de Ceaușescu pentru că era prost dar se credea geniu a fost plătită de noi. Așa cum și acum datoriile făcute de politicieni pentru că sunt proști vor fi plătite de copiii noștri – într-un fel sau altul
Și este absolut aberantă întrebarea „dacă aveți credit la o bancă care vă îndoaie lună de lună, mai mâncați icre negre?”. Exact pentru că până la Comuniști icrele negre nu erau o problemă pentru Români – sturioni se găseau în toate bălțile legate de râuri, carnea lor era comună și se vindea, cu icrele, până și de negustori ambulanți. Exact pentru că Ceaușescu a distrus bălțile și sturionii de la noi, lipsind România de o sursă economică prețioasă. Exact pentru că un împrumut la o bancă ce „te îndoaie” este alegerea ta – eu am preferat să fac foamea decât să fac un asemenea împrumut, dar alții s-au împrumutat aberant pentru un televizor „șmecher” sau o mașină de care nu aveau nevoie. Exact cum a făcut Ceaușescu, apoi punându-ne să îi plătim datoria cu foamea noastră, cu distrugerea sănătății noastre.
––
Inseamna ca va place cand vedeti satele goale, terenurile nelucrate sau cumparate de straini si cele 7 milioane merita sa stea plecati
11. Logica susținătorilor lui Ceaușescu este mereu bolnavă. Sunt împotriva răutăților demente făcute de Ceaușescu și văd că au dus la starea de astăzi. Să crezi că asta ar putea însemna că îmi place starea de astăzi înseamnă să gândești bolnav sau să nu gândești.
––
Nu cunoastem povestile ci femeile trimise prostituate la turci, ciprioti, italieni Poate ne dati mai multe detalii
12. Trist. Asta înseamnă să vorbești despre ce nu știi.
În Decembrie 1989 Iliescu, fratele mai mic al lui Ceaușescu, a deschis frontierele în plină Revoluție. Și a dat liber la obținerea de pașapoarte. Foarte mulți Români s-au repezit să își facă pașapoarte.
Iar din Februarie 1990 tot mai multe femei, cu educația înaltă comunistă, au început să facă drumuri în Istanbul și alte orașe străine. Acolo făceau sex oral sau alte perversiuni în schimbul unor sume ridicole. Ceea ce i-a făcut pe proxeneți foarte interesați, că nu mai văzuseră femei care să fie și frumoase și atât de proaste încât să se vândă pe mai nimic. Așa că au apărut linii de autocare ce plecau de pe lângă strada Ion Câmpineanu (București), de pe lângă Gara de Nord sau alte locuri și mergeau în piețele de prostituție. Iar tăticii, soții și iubiții își conduceau cu duioșie fetele, soțiile, surorile și iubitele la autocare. În 1990, adică îndată după căderea Regimului Ceaușescu. Acesta a fost efectul aducerii femeilor în masă în fabrici și uzine, cu șefi și șefe de educație comunistă, adică delicat spus imorală. Asta a făcut Comunismul din cei care l-au acceptat, din cei care s-au luat după el și după Ceaușescu.
––
Chiar toate se declarau afectate si avortau? Inseamna ca aveam acelasi numar ca si acum Problema este ca mintiti. Intentionat sau din nestiinta. Va atasez statistica 1950-2011
13. Lipsa de logică a Comuniștilor este abisală. Omul atașează o statistică ce îl contrazice radical și arată că am spus adevărul. El pretindea că după 1990 s-au făcut în România 23 de milioane de avorturi și publică materiale care arată că s-au făcut în acea perioadă cam 8,2 milioane avorturi, adică de aproape trei ori mai puțin decât a zis el. Și totuși declară că eu mint! El publică materiale care arată că în perioada „avortului restricționat” se făceau cam 284775 avorturi pe an, iar după o primă creștere explozivă în 1990 se ajunge la o scădere continuă a numărului de avorturi. Dar apoi pretinde că această statistică ar arăta că lucrurile se înrăutățesc. Adică s-a ajuns la sub 30 de mii de avorturi pe an, de la media de aproape 300 de mii înainte de 1990, dar sunt mai multe avorturi??? Și, da, orice avort este prea mult, dar schimbarea nu confirmă direcția prezentată de el.
Mai mult, se vede că maximum de avorturi a fost făcut de femeile educate sub Ceaușescu. Ceea ce arată că Ceaușescu a fost de vină.
În sfârșit, d-sa crede că afirmația „Datele post-1989 sunt subraportate” este relevantă. De parcă avorturile făcute „în privat” înainte de 1990 se raportau! Din nou suntem în plin absurd.
Pe scurt, d-l ceaușist prezintă statistici care îl contrazic total crezând că îl susțin.
––
Educatia Dvs citati o diriginta (va credem pe cuvant desi poate nici aceasta nu s-a intamplat), nu un intreg sistem. Deci un caz va face sa generalizati? Din nou, poate ne faceti dovada unor cifre, ca sa intelegem calitatea si sinceritatea surselor de informatie
14. D-l ceaușist prezintă exact statistici care susțin punctul meu de vedere. Iar apoi îmi cere „dovada unor cifre”, deși deja le-a prezentat. Exact faptul că numărul maxim de avorturi din România aparține celor educate/educați de Ceaușescu dovedește exact ceea ce am susținut: „educația” din vremea lui Ceaușescu era imorală.
––
Armata. Inseamna ca o ducem la fel de bine. Dupa 35 de ani dupa ce a fost ucis suntem la acelasi nivel? E bine asa?
15. Nu, în ceea ce privește armata stăm mai rău. Dar asta este direcția în care ne-au dus oamenii lui Ceaușescu. Ei i-au votat și îi votează pe tovarășii lui Ceaușescu, tovarăși care distrug România, inclusiv armata. Altfel spus, și această situație este dovada răutății Regimului Ceaușescu. Sub care a început distrugerea Armatei Române, distrugere continuată fidel de tovarășii lui Ceaușescu.
––
Mai spuneti ca populatia e mai sanatoasa acum ca pe vremea lui Ceausescu? Asa o fi oare? Pe atunci stiam o farmacie in cartier, astazi sunt 4-5-6 pe fiecare bulevard
16. Doar că nu am spus asta, iar numărul mare de farmacii arată și că există un acces la medicație ce nu exista pe vremea lui Ceaușescu. Și înainte de 1990, dar și în primii ani de după 1989, era foarte greu să găsești alte medicamente în afară de spirt, aspirină și piramidon. Nu pentru că era sănătoasă populația, ci pentru că se făceau economii uriașe la Ministerul Sănătății, pe cheltuiala sănătății oamenilor. Acum oamenii nu sunt mai sănătoși, dar cel puțin au acces la medicamente.
––
Morala In mediile mai intelectuale, exista bun simtul, dar in fabrici, majoritatea erau de la tara. Multumi-ti-i deci ca a adus atatia oameni la oras, ca sa se mai cizeleze. Altfel si acum, eram tot „tarani de la tara”
17. De fapt este exact pe dos. A explicat asta și Octavian Paler, a explicat-o înainte Horia Bernea, a explicat-o mai înainte și bietul Mihai Eminescu. A explicat asta, cu multe dovezi, Artur Gorovei. Etc., etc. Orașul este izvorul imoralității, satul era cetatea moralității. Nu la sat s-a strigat „Nu vrem bani, nu vrem valută/ Vrem ca Roman să ne f*tă!”, ci în fabricile lui Ceaușescu.
Iar ideea că intelectualismul are vreo legătură cu viața morală stă împotriva realității. Din contra, intelectualismul a justificat imoralitatea în toate epocile.
Ca să dăm un exemplu, să îi vedem pe cei pe care i-a prezentat ca imorali Herta Müller, laureata Nobel pentru literatură, în 2010: pe intelectualii colaboraționiști. Care au fost „fruncea” și în timpul lui Ceaușescu (exemplu, Daicoviciu), dar și sub tovarășii lui Ceaușescu – de la Iliescu la Constantinescu sau Johannis. De aia au și sărit arși Liiceanu, Pleșu, Manolescu, de prezentarea Hertei Müller, de aceea a încercat să devieze critica spre alții Cărtărescu.
Dar ca să nu ne pierdem în cazuri, să luăm un studiu paradigmatic: Datinile noastre la naștere, de Artur Gorovei, București, 1909. Aici d-sa arată prăpastia valorică dintre oraș și sat: satul iubește familia și copiii, orașul vrea uciderea copiilor în pântece pentru că împiedică distracția.
Și de această dată lucrurile sunt exact pe dos decât văd ceaușiștii: orașul imoral a otrăvit satul moral. Iar forțarea sătenilor în câmpul muncii a distrus cetățile morale ale națiunii noastre. Deci în loc de mulțumiri Ceaușescu merită anatema pentru acest fenomen.
––
Apropo, 95% dintre apartamente le-a construit el. Si erau date oamenilor, gratuit Astazi te inrobesti la credite pe 30 de ani. E bine si asta?
18. Cine minte în asemenea hal merită un loc adânc în Iad: Ceaușescu nu „a construit el” nimic și nu „a dat gratuit” nimic. Totul a fost construit de sclavii Comunismului și totul a fost plătit de oameni de mai multe ori. Suntem aici în gândirea comunistă tipică: Partidul și Statul pun sclaveții să construiască din materialele poporului ceva, apoi îi pun să plătească acel ceva, după care spun „iată ce v-au dăruit Partidul și Statul”. Apartamentele construite de oameni le erau „date” cu chirie sau vândute la prețuiri uriașe pentru salariile vremii. Singurele excepții erau oamenii dictaturii. Adică cei veniți pe tancurile sovietice și declarați peste noapte Români, agenții Moscovei – precum Ceaușescu – și alții asemenea. Doar că ei, de obicei, nu voiau apartamentele comuniste, ci casele făcute de oameni înainte de Comunism. Și jefuite de la aceștia de Partid, în numele „egalității” care nu a existat niciodată.
Creditele pentru plata unui apartament țineau, ca și astăzi, zeci de ani. Cu aceleași excepții amintite mai sus: turnători, securiști și alții asemenea.
Iar aberația logică după care dacă acum e rău înseamnă că sub Ceaușescu a fost bine ține de o abisală lipsă de gândire. E ca și cum ai spune că era bine sub Hitler pentru că era rău sub Stalin.
Singurul adevăr din aceste afirmații, greu de extras dintre minciuni, este că sub Comunism s-au făcut foarte multe blocuri: Românii dinainte de Comunism erau, încă, prea deștepți și liberi ca să fie înghesuiți în pușcăriile numite blocuri.
––
Sport. Daca se obtineau rezultate cu stomacul gol si astazi nu se obtin cu stomacul plin, oare cum e mai bine?
19. Evident că este mai bine fără rezultate dar cu stomacul plin. Iar cel mai bine este cu stomacul plin și rezultate. Întrebarea este ridicolă și ține de trăirea în puf. Sătulul nu înțelege foamea.
––
(PS. Mai toti aveau pe cineva la tara, de unde luau o gaina, un porc, etc, taiat pe sub mana)
20. Această afirmație este atât de imbecilă încât este cutremurătoare. Pentru că
a) recunoaște că Regimul Ceaușescu, pe care îl apără, era atât de ticălos încât omul nu își putea tăia animalele crescute de el decât „pe sub mână”.
b) crede că o găină și un porc pe an la o familie ajung pentru ca cineva din familie să facă sport în condiții bune.
––
Serios? Atat de prost era poporul incat sa il avem pe Ceausescu? Plimbat totusi de Regina Angliei si primit de toti
21. Comuniștii au reflexul să ignore realitatea care îl contrazice. România era privită internațional, sub Ceaușescu, mult mai rău decât erau privite Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia sau Iugoslavia. Statele vecine nouă.
Normal că străinii îl primeau pe Ceaușescu: aveau de câștigat de pe urma lui.
Mândria ridicolă că s-a plimbat cu Regina Angliei ține de complexe de inferioritate de ciocoi disperat. Fală goală, traistă ușoară, cum zice poporul. Janos Kadar a obținut la Londra de nu știu câte ori mai mult pentru Ungaria, decât Ceaușescu pentru România. Dar până astăzi îndoctrinarea comunistă îi face pe unii să se mândrească, absolut rușinos, că Ceaușeștii au stat câteva minute în una dintre caleștile Casei Regale Britanice. Sărăntocii snobi sunt mândrii că au stat la masă cu boierul!
Exact de asta râde întreaga lume de noi, pentru că sunt (prea) mulți Români care leșină de mândrie pentru lucruri absolut formale și fără semnificație reală!
––
Si poate daca nu era el, acum erati vreun cioban sau porcar prin vreun sat de munte. Cumva a ajutat sa nu mai stam la lumina lumanarii
22. 100% fals. În primul rând, am fost cioban și mi-a plăcut mult mai mult decât orice altceva. Din nefericire, duhovnicul m-a silit să iau altă cale. Altfel eram și acum fericit la oi, cu Biblia mea și treburile zilnice. Din nou viziunea de crescut în puf, îngrozit de muncă și mai ales de orice muncă ce pare „de jos”. Exact ca admirația absolut ridicolă pentru că a avut Ceaușescu parte de câteva minute într-una din trăsurile regale.
Și, ca dovadă a desprinderii de realitate, în orașe, sub Ceaușescu, s-a stat ani de zile la lumina lumânărilor, lămpilor de gaz și a candelelor. Căci „tovarășul” tăia curentul ca să facă economie pe sănătatea Românilor. Să nu știi asta, dar să iei apărarea lui Ceaușescu, iată calitatea educației comuniste! QED
––
Uzine. Aveti de comentat la orice. Daca le aveam, erau in urma tehnologic Deci ne spuneti ca e bine sa nu le avem deloc
23. Imoralitatea tipic comunistă se vede și prin sofismele folosite pentru a atribui cuiva ceva ce nu a spus. Și a pretinde apoi că este un argument în discuție. Evident, atacul la persoană nu lipsește. Unul care se bagă în vorbă cu texte lungi și ridicole îl atacă pe cel care îi răspunde argumentat. Cică „are de comentat la orice”. În loc să zică „Da, să trăiți!” la toate absurditățile, așa cum cere Partidul Unic.
Și, evident, dacă erau uzine era necesar să nu fie în urmă tehnologic. O uzină rămasă în urmă tehnologic devine o povară care poate prăbuși un județ întreg. Deci, dacă faci o uzină pe spezele unui județ sau unei țări, trebuie să o faci profitabilă, altfel ești un criminal genocidar. Și, mai ales, trebuie să o modernizezi constant, altfel rămâne în urmă tehnologic – adică duci la prăbușire un oraș sau un județ întreg, ceea ce, în lipsa unei înlocuiri eficiente, te face un criminal genocidar. Este exact ce a făcut Nicolae Ceaușescu: în numele ”economiilor” pentru fixul ”plătirii datoriilor” în termenii lui (absurzi) a anulat modernizările, cercetările care cereau cheltuieli etc.
––
Iliescu este cel care l-a sapat pe Ceausescu, deci nu era frate de arme
24. Iar sofisme! Comuniștii totdeauna se sapă între ei, mai ales dacă sunt frați de arme. Așa s-a întâmplat cu grupul lui Lenin, așa s-a întâmplat cu grupul lui Stalin. Pătrășcanu este un exemplu clasic, Ceaușescu de asemenea. Sau putem să ne uităm la Revoluția Franceză, făcută de Socialiștii vremii, ca să vedem cum s-au omorât între ei după cei au pus mâna pe putere (sau ca să pună mâna pe putere). Totdeauna Stângiștii sunt camarazi de arme până când au interesul să se sape. Pentru că doctrinele de Stânga sunt fundamentalist imorale.
––
Cum stiti ca Romania avea cea mai mare densitate de aparate video din lume? Cam de unde aveti aceste cifre si statistici? Suntem foarte interesati
25. De la Nicolae Ceaușescu, pe care l-am ascultat și văzut declarând acest lucru. El se lăuda cu aceste cifre în 1988 și 1989, fără să își dea seama că asta înseamnă că lumea îi urăște regimul. De la Televiziunea Națională Bulgară, ce a dat și ea cifrele în 1988 și 1989. De la Europa Liberă, care a prezentat aceleași cifre, doar că a arătat că sunt în defavoarea lui Ceaușescu.
––
Fals, cele 23 de milioane de avorturi nu implica timpul lui Ceausescu
26. Din nou se ajunge la patologic. Adică ceaușistul prezintă statisticile avortului. Statistici care arată că după Revoluție s-au făcut cca. 8,2 milioane avorturi, în timpul lui Ceaușescu cca. 6.5 iar în 1958-1966 7.5 milioane. Adică se ajunge la peste 22 milioane de avorturi cu Regimul Ceaușescu. Conform statisticilor prezentate de el. După care, la fel de convins ca de alte aberații, afirmă categoric „Fals, cele 23 de milioane de avorturi nu implica timpul lui Ceausescu”.
========================
Cam ăsta este nivelul de logică al susținătorilor lui Ceaușescu. Pe scurt, Nicolae Ceaușescu a fost unul dintre agenții moscoviți pentru distrugerea României. A fost împotriva Culturii Române adevărate, pe care a înlocuit-o cu o caricatură numită Cultura Socialistă Română. Adică a fost un dușman radical al Națiunii Române. A fost un om rău și care a făcut mult rău. Aceasta este realitatea.
A răspuns Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
După admiratorii lui Ceaușescu, Mihai Viteazul nu se ridică la înălțimea dictatorului comunist. Nici Ștefan cel Mare, nici Constantin cel Mare, pe scurt, nimeni dintre marii și micii eroi ai Românilor. Ce Horia, Cloșca și Crișan? Ce Avram Iancu sau Baba Novac? Ce Dabija, Mateevici sau Halippa? Pentru ei Ceaușescu, ce a târât în pușcărie oameni pentru o glumă care nu îi plăcea, care a distrus familii și a otrăvit o țară cu imoralitate și corupție, este „cel mai mare erou pe care l-au avut Românii”. Și zic ei asta pentru că nu (mai) sunt Români, ci Comuniști. Iar Comunistul nu are altă nație sau religie decât Partidul. Nici alți eroi decât eroii Partidului. Aceasta este calea morții. Iar să-i cinstești pe cei care au făcut bine, de la eroii luptei anti-comuniste la Horia, Cloșca, Crișan, Atanasie Todoran și toți ceilalți, de la Sfinții Apostoli la sfinți ca Sofian Boghiu, Ilarion Felea și Dumitru Stăniloae, Aceasta este calea vieții.
P.P.S. Acestea sunt statisticile avorturilor din România prin care d-l ceaușist credea că demonstrează că Ceaușescu a fost bun și că cifra de 23 de milioane de avorturi nu include epoca Ceaușescu:
România Străveche - Ancient Romania 