Categorie: Cetăţeneşti

Cum să ne creştem bine copiii

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Ieri, 30 Octombrie 2016, a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară Carol I din Bucureşti o Dezbatere „Drumul spre Vozia”; aş spune eu, una bogată, foarte bogată, din care cu vremea o să adunăm – şi dăruim lumii.
Deocamdată m-aş opri la un cuvânt spus de Ioana Aldea, cel dintâi cititor şi „beta-tester” al manuscriselor din saga „Drumul spre Vozia”. Pentru că mi se pare că ar putea fi de folos celor care vor să audă şi să înţeleagă.
Întrebată despre începuturile acestei creaţii literare, pentru prima dată vorbind în faţa publicului, Ioana Aldea a şovăit o clipă, încercând să redea ceea ce i se părea simplu, evident, de la sine înţeles:
„Eram mici şi ne plăceau poveştile, voiam să ni se spună poveşti şi îl rugam pe tata să ne spună noaptea poveşti. Şi el, ca orice tată, ne spunea poveşti.„

Ca să ne creştem copiii trebuie să încercăm să fim alături de ei, măcar câteva ore pe zi.
Nu e nevoie să-i sufocăm prin prezenţa noastră.
Dar nici să-i lăsăm să fie crescuţi, vorba lui Toto Cutugno, „cu Mama Tv”!
Copiii sunt oameni în creştere, însetaţi de cunoaştere. O pot absorbi de la părinţi, de la prieteni, de la televizor, de pe internet…
Ceea ce copiii au nevoie să primească de la părinţi este sistemul de valori. Şi îl primesc, aşa cum îl au părinţii, dacă au părinţii lângă ei.

Dacă pentru părinţi esenţial este să stea pe facebook sau telenovele, să se scufunde în drogul mass-mediei de vreun fel sau altul, acesta este sistemul de valori pe care îl dau copiilor.
Dacă părinţii îşi ascund şi revarsă frustrările prin ieşiri împotriva Ţării – înjurându-şi, dispreţuindu-şi, batjocorindu-şi Mama -, dacă părinţii îşi motivează laşitatea sau lenea prin învinuirea neîncetată a celorlalţi, acesta este sistemul de valori pe care îl dau copiilor.
Dacă părinţii se simt neputincioşi, copleşiţi, biruiţi de răul din societate şi stau inerţi în faţa lui – la nivelul faptelor -, declarând că neputinţa lor este nu un sentiment, o ispită, ci un adevăr absolut, acesta este sistemul de valori pe care îl dau copiilor.
Dacă părinţii sunt drogaţi de sexualitatea bolnavă a veacului, băloşind în faţa cărnurilor botoxate, siliconate, lustruite şi false ale unor creaturi zis feminine sau masculine, acesta este sistemul de valori pe care îl dau copiilor.
Dacă părinţii sunt îndureraţi de căderea unui neam sub răutatea unei clase politice controlată de psihopaţi şi agenţi străini, căutând mereu locuri în care să regăsească sufletul românesc, acesta este sistemul de valori pe care îl dau copiilor.
Dacă părinţii îşi găsesc liniştea în dragostea unuia către altul, în amintirile frumoase ale copilăriei lor şi ale părinţilor sau bunicilor lor, acesta este sistemul de valori pe care îl dau copiilor.
Dacă părinţii se înfioară în faţa Tricolorului, dacă pentru ei Imnul înalţă fruntea, dacă pentru ei Treceţi batalioane române Carpaţii sau Noi suntem Români aduc lacrimi în ochi şi putere în inimi, acesta este sistemul de valori pe care îl dau copiilor.
Dacă părinţii citesc de plăcere, ascultă muzică bună, iubesc pictura frumoasă, se bucură să poată merge câteodată la Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Român sau alt muzeu, dacă pentru ei sunt dorite un concert de calitate, o piesă de teatru profundă şi altele asemenea, acesta este sistemul de valori pe care îl dau copiilor.
Dacă pentru părinţi întâlnirea dintre bărbat şi femeie este o minune, este oaza lăsată de Dumnezeu pentru odihnă şi fericire în deşertul unei lumi bolnave, dacă pentru tată femeia este o minune, dacă pentru mamă bărbatul este o minune, acesta este sistemul de valori pe care îl dau copiilor.

Copiii nu au nevoie de tone de vorbe din partea părinţilor, dar au nevoie de cuvinte – adevărate, sincere.
Şi de trăire.
Orice ar spune părinţii este filtrat de copii, subconştient şi total, prin purtarea părinţilor, prin ceea ce fac părinţii.
Ca să ne creştem bine copiii nu avem nevoie de tone de cărţi, filme şi emisiuni motivaţionale, zeci de îndrumători, scheme de dezvoltare etc., etc.
Ca să ne creştem bine copiii este necesar şi de ajuns să fim buni. 

Mihai-Andrei Aldea

Un ofiţer român din linia întâi

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

Dacă în această ţară n-ar fi două clase cu interese atât de deosebite şi dintre care cea mai numeroasă e condusă de aceea care deţine făţiş vătămător pământul şi capitalul, lucrurile ar merge altfel.
Cpt. Petre Popa

Suntem urmaşii celor a căror moştenire o ducem mai departe.
Unii se raportează la înaintaşi ca la un şir de oameni laşi, hoţi, trădători etc., pentru că aşa sunt ei – ori spre asta tind – şi se identifică, prin urmare, cu aceştia.
Alţii se raportează la înaintaşi ca la un şir de oameni muncitori, credincioşi, luptători, eroi, sfinţi etc., pentru că aşa sunt ei – ori spre asta tind – şi se identifică, prin urmare, cu aceştia.
Cele rele să se spele, cele bune să se-adune! – poruncea Legea Românească.
Răul din trecut trebuie cunoscut pentru a nu se mai repeta, nu pentru a-l înveşnici.
Dimpotrivă, binele din trecut trebuie cunoscut spre a fi repetat, înveşnicit, înmulţit la nesfârşit.

Imagine Cpt Petre Popa.jpg

Închin aceste rânduri Căpitanului Petre Popa și ostașilor săi.
Căpitanul Petre Popa este străbunicul meu, tatăl mamei tatălui meu. El a luptat în Războiul de Reîntregire – Primul război mondial – de la început până la sfârșit.
Clipele sale de „liniște” în acei ani au fost cele petrecute în spital în urma rănirii pe front, cele petrecute instruind ostașii cu care se arunca în luptă, răgazurile dintre două bătălii. Cu plămânii distruși de gazul de luptă folosit – împotriva convențiilor asumate – de Germani, a murit de cancer la 52 de ani, călugărit la Mânăstirea Cernica sub numele Paisie. Odihnește în osuarul acestei mânăstiri, așteptând cu dor reînvierea Neamului Românesc și A doua venire a Domnului.
Om inteligent, cultivat, cu simțul umorului, a iubit țăranul român cu o dragoste realistă și cu atât mai puternică. El nu vedea Românul ca pe un înger sau alt fel de creatură fără cusur, desăvârșită. Dar îl vedea ca pe un paradoxal om obișnuit și supra-om totodată (așa cum, de altfel, l-au văzut pe Român în acei ani și puținii prieteni, și foarte mulții neprieteni, de la Ruși la Germani sau Unguri).

Străbunicul meu este și scriitor, într-un fel mai deosebit. Scrisorile și notele de pe front, adunate într-o cărticică (numită În fața morții), au fost publicate în anii interbelici, cu o prefață mică, dar caldă, a lui Nicolae Iorga. Sunt aici frământările, bucuriile, durerile, îngrijorările, înțelegerile și neînțelegerile unui ofițer român din linia întâi. Așa cum au fost.
Și așa cum pretind unii că „nu au existat”, că „e mitologie”, că „nu au existat asemenea oameni” – asta doar pentru că ei nu se pot ridica mai sus de mizerie nici măcar cu gândul.

Oamenii săi, ostașii săi au fost „proștii” de țărani români – cei care alcătuiau 90% din populația Țării, în ciuda încercărilor de exterminare venite de sus (tradiție veche, iată).
Au fost aceia pe care tot felul de îndoctrinați, desprinși de Istorie și rădăcini, îi socotesc „masă amorfă”, „masă de manevră”, „o clasă supusă, fără voință proprie, care se ridică doar atunci când nevoile primare, fiziologice, o împing etc.”.
În Războiul de Reîntregire țăranii români – de la zarzavagii la ciobani, de la acei înrobiți ai arendașilor marilor moșii la moștenii și răzeșii încă supraviețuitori genocidului fanariot – au fost, însă, altfel. Au fost oameni animați de idealul național, de Credință, de dragoste de Neam și Țară, de conștiință istorică; spre deosebire, de exemplu, de ostașul german sau turc, mânat în luptă exclusiv de ordine și nevoi fiziologice. Acestora din urmă – autori blazați sau fericiți de crime de război monstruoase, de acțiuni de silnicie, jaf și distrugere cumplite – li se potrivesc epitetele triste din paragraful de mai sus. Dar nu Românilor „simpli” care au arătat în acei ani o superioritate morală uluitoare.

Căpitanul Petre Popa povestește, de pildă, luptele pe care le-a dat compania construită de el. O companie alcătuită când ajung, în sfârșit, la un an de zile după intrare României în război, mitralierele și muniția mitralierelor promise de Aliați – în scris, cu semnătură – înainte de intrarea în luptă a României. Despre această trădare complexă şi sistematică a Aliaților am mai scris. Dar acum vreau să mă opresc asupra faptelor de arme ale țăranilor deveniți mitraliori. Fapte de arme văzute simplu și direct de comandantul lor, un ofițer român ce și-a petrecut zilele de război în linia întâi. Faptele de arme ale țăranilor din Vlașca și Teleorman, stăpâniți – paradoxal și imposibil pentru bolșevizați – de o nesfârșită dragoste de Neam și Țară, de o nesfârșită iubire față de Ardeal și Românii aflați în suferință sub cizma austro-ungară. Dragoste, iubire pentru care au fost gata să dea mai mult decât totul. Acesta a fost secretul victoriei românești într-un război pierdut de conducători, pierdut de o clasă politică mizeră, dar câștigată de jertfa cutremurătoare a Țăranului Român…

Las deoparte rândurile şi gândurile mele şi vă las în cele câteva pagini ale uneia dintre scrisorile amintite…

Scrisoare unui magistrat 01

Scrisoare unui magistrat 02.jpg

Scrisoare unui magistrat 03

Scrisoare unui magistrat 04.jpgScrisoare unui magistrat 05Scrisoare unui magistrat 06.jpgScrisoare unui magistrat 07

Mă întreb adesea, în fața atâtor mărturii despre jertfele nesfârșite ale Neamului Românesc – de la țăran la preot, de la vlădică la opincă – ce ne lipsește pentru a avea un Stat mai bun, pentru a avea o altă clasă politică.
Aud adesea, în jurul meu, despre politicieni „i-aș împușca pe toți”, „ar trebui spânzurați”, „clasa politică ar trebui exterminată”… Dar niciodată nu s-a întâmplat așa, niciodată Românul nu a trecut la o asemenea lucrare.
A făcut-o în schimb Comunismul, au făcut-o în schimb Sovieticii veniți în România, au făcut-o părinții și „educatorii” (corect, îndoctrinatorii) politicienilor ce conduc (a se citi, distrug) România de azi. Urmările se văd.
Ca urmare, întrebarea rămâne deschisă.
Părerea mea este că doar o conștientă și sistematică, fanatică întoarcere la izvoare, o conștientă, sistematică și fanatică îmbibare de vechea cultură românească, de fapta și gândirea Eroilor și Sfinților Neamului Românesc ne poate da răspunsul.
Părerea mea…

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

E greu astăzi să creşti copii

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

(Articol apărut pe 29 Octombrie 2015 pe facebook, la pagina https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1666643840273192)

Spune cineva, apropo de afirmaţiile Părintelui Arsenie Boca împotriva avorturilor:
„E foarte greu in zilele noastre sa crestem un copil, asa ca nu e de mirare ca romanii nu fac copii…”
Răspunsul meu către cei care gândesc aşa:

Desigur, era mult mai uşor să creşti un copil în secolele XIII-XVIII, când omul trăia între năvala Tătarilor, invazia Ungurilor, incursiunile Polonezilor, atacurile Turcilor, jafurile tâlharilor, loviturile grindinei şi furtunilor; pe atunci era şi mai uşor să găteşti ori să faci alte treburi casnice, doar nu aveai frigider, nici magazin din care să cumperi ceva, apa se aducea cu găleata, lemnele cu spatele sau căruţa, focul se făcea cu greu – nici chibrituri nu erau! – iar geamuri de sticlă nu se pomeneau. Hainele se făceau în casă, din lâna sau inul muncite de femei. Mobila era făcută de bărbat, cu multă osteneală. Şi tot aşa. Trai pe vătrai, cum s-ar zice, nu ca astăzi, când o ducem atât de greu!

Să mai amintim ce uşor era în secolul al XIX-lea? Când ţara era jefuită şi distrusă de iubiţii conducători – patrioţii ăia vestiţi, d-alde Brătianu şi toţi cei ca ei – de s-au pierdut milioane de români din 1848 până în 1876, fără să fie implicaţi nici un război? Atunci era vremea să creşti copii! Nu acum, când avem frigider şi televizor, maşină de spălat şi centrală termică, autoturism şi alte lucruri din astea, de îngreuiază viaţa până dezastru! De aia şi fac oamenii atâtea cheltuieli şi împrumuturi ca să aibă asemenea obiecte! Că o duc tare greu, mai ales faţă de înaintaşii noştri care, în mii de ani de trai pe vătrai, făceau câte 9 sau 11 sau 15 copii, ori măcar şapte, acolo. Că ce să facă şi ei, dacă treburi nu aveau, iar războaie nici atât?

Dacă nu a înţeles cineva amara bătaie de joc din cele două paragrafe de mai sus, o să o spun direct şi clar: astăzi „românii” nu mai vor copii pentru că nu mai sunt nici Români, nici creştini, nici oameni, ci nişte Românofoni, sclavi ai poftelor, mânaţi de patimi pe căile stârpiciunii sufleteşti dar şi trupeşti, robiţi de lenevie, lăudăroşenie şi laşitate.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Au fost vremuri Românii care nu aveau copii plângeau pe la porţile celor săraci şi cu mulţi copii, doar-doar s-or îndura să le dea unul în adopţie. Şi când îl aveau, îl duceau acasă ca pe cea mai scumpă comoară! Deşi nu aveau nici atâtea spitale (doar bolniţele mânăstireşti), nici clinici, nici ajutor social, nici drumuri asfaltate (fie ele şi cu gropi), nici sute şi mii de lucruri care fac astăzi viaţa mai uşoară. Dar erau oameni, erau Români, erau creştini. Aveau tărie, hărnicie, curaj, iar viaţa lor avea un rost.

P.P.S. Mai sunt şi astăzi Români adevăraţi, dar când îi vezi pe cei care pretind că nu au copii „că sunt vremurile grele”, trebuie măcar uneori să le dai un răspuns mai usturător. Doar, doar or înţelege ceva.

Eminescu, Ion şi Doina Aldea Teodorovici

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

În anii ’80 ai secolului trecut Basarabanii au început să se ridice în apărarea Limbii Române.
Printre eroii acelor timpuri, unii au luptat folosind versurile – ca Leonida Lari şi Grigore Vieru -, alţii versurile pe muzică, precum Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Şi ei genul de Români despre care unii pretind că nu există, că sunt un mit…

Ca şi Grigore Vieru, şi soţii Ion şi Doina Aldea Teodorovici mor întâmplător într-un accident auto, acel gen de accident repetat, întâmplător, iar şi iar, până îşi îndeplinea scopul.
30 Octombrie 1992, în plină agresiune rusească în Transnistria, cei doi patrioţi români sunt omorâţi (de un accident… ).
Muzica lor, mesajul lor, a rămas. Iar ei, ca martiri, mărturisesc mai mult şi mai puternic decât înainte.

INTRE CORUPŢIA CARE UCIDE ŞI SCHIMBĂRILE CARE NU SCHIMBĂ

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

(articol publicat pe 4 Noiembrie 2015 la pagina facebook
https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1668109470126629)

Morţii şi răniţii de la Colectiv, familiile lor şi toţi cei loviţi de tragedie sunt răspunderea clasei politice.
Nu patronii, nu pompierii, nu rockerii, nu popii, nu medicii, nu facebook-ul, nu hipsterii sau alţii asemenea sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Nici pentru normele de siguranţă de bătaie de joc, nici pentru inspecţiile de bătaie de joc (pe care le-am putea numi „razii pentru şpagă”).
Situaţia de la Colectiv se putea întâmpla oriunde:
într-un spital, într-o biserică, într-un teatru, într-o şcoală.
Ferească Dumnezeu! Dar se putea întâmpla!
Şi tot acolo se ajungea!
Pentru că statul zis român, pentru că imensa majoritate a clasei politice, pentru că autorităţile statului dispreţuiesc, ba chiar şi urăsc poporul român.
Chiar nu vedeţi?
Ultimul refugiu al politicienilor este să arunce vina pe cineva. Şi direcţionează mass-media în această privinţă.
Împotriva rockerilor sau popilor – doar, doar s-or bate între ei şi i-ar lăsa pe politicieni în pace. Împotriva galeriilor de fotbal, împotriva pompierilor, împotriva medicilor, împotriva…
Gata!
Peştele de la cap se împute!
România suferă din cauza unei clase politice mizerabile.
Oh, înţeleg!
Înţeleg faptul că este EXTREM DE GREU să umbli cu miere şi să nu îţi lingi degetele.
Eu nu mă supăr că un deputat îşi face vilă la munte, că un senator îşi face vacanţa în Thailanda ori că un ministru îşi ia maşină de 50.000 de euro. DACĂ ÎŞI FAC TREABA!
Dacă pentru accizele gigantice la carburanţi, pentru rovignete, taxe de drum şi nenumărate alte asemenea dări avem şi noi drumuri bune!
Dar noi avem drumuri care ucid!
De la drumul dintre Sighişoara şi Făgăraş până la pilonul dinspre Suceava, de la „Autostrada Morţii”, scuzaţi, „Autostrada Bucureşti – Piteşti” şi până la DN 1, nenumărate sunt drumurile care ucid. Ucid!
Pe banii noştri.
Este doar un exemplu al corupţiei care ucide.
Şi care îi stăpâneşte Guvernul, Preşedinţia, Parlamentul şi alte autorităţi ale statului.
Exagerez?
Uitaţi-vă la cei care ne conduc: infractori condamnaţi, oameni cu procese penale pe rol, plagiatori, traficanţi de influenţă, ba şi de copii, oameni care nu ar trebui să aibă nici măcar drept de vot, dar de a candida!
Şi care nu se retrag, decât pentru a reveni!
Căci, de la corupţia care ucide ajungem la schimbările care nu schimbă!
Aud că şi-ar fi dat demisia Ponta.
Foarte târziu.
O demisie muuult aşteptată.
Dar ce va schimba?
Cine vine în loc?
Cel pe care şi l-a pregătit ca înlocuitor?
Poate vor urma şi alte demisii.
Schimbări.
Care nu vor schimba nimic.
Aceeaşi clasă politică, aceeaşi corupţie care ucide.
Alte lupte, alte speranţe pierdute.
Există o soluţie.
Foarte îndepărtată, foarte greu de aplicat. Dar, cred eu, există.
Singura pe care o văd.
Ca toată România să se unească pentru a impune – prin referendum, prin inţiativă legislativă, pe ce cale se poate – o nouă Constituţie, o nouă atitudine politică.
În care să fie obligatorii cinci principii fundamentale:
1. Să fie interzise toate organizaţiile de mafie politică, de trafic de influenţă, fie că se numesc partide, grupări politice sau mişcări politice.
2. Toate candidaturile să fie independente.
3. Să fie strict interzise toate campaniile electorale şi să fie înlocuite de PREZENTAREA ELECTORALĂ.
4. Prezentarea electorală se face la fel pentru toţi candidaţii: acelaşi timp de prezentare a programului pe care candidatul se angajează să-l aplice dacă va fi ales, aceeaşi prezenţă pe site-urile dedicate (oficiale); programul prezentat este cel legalizat la notariat şi depus la Comisia Electorală.
5. Candidaţii răspund penal pentru ne-îndeplinirea obligaţiilor asumate. Comisia Electorală publică în perioada prezentării electorale programele depuse, această publicaţie fiind document ce poate fi folosit în instanţă.

Interzicerea partidelor, grupărilor sau mişcărilor politice are două scopuri:
– pe de-o parte, înlăturarea prejudecăţilor politice; un patriot va aplica măsurile necesare comunităţii sau ţării pe care o conduce, fără a ţine seama de posibila încadrare a măsurilor ca fiind „de dreapta”, „de stânga”, „de centru” etc.
– pe de altă parte, înlăturarea traficului de influenţă, pentru care existenţa unor asemenea grupări este esenţială.

Independenţa candidaturilor împiedică traficul de influenţă indirect, prin „ong-uri” sau alte structuri similare.

Interzicerea campaniilor electorale are două scopuri:
– pe de-o parte blochează unul din cele mai eficiente mijloace de cumpărare a politicienilor sau de implantare a unor agenţi pe post de politicieni;
– pe de altă parte împiedică prostirea populaţiei (extrem de mult practicată în majoritatea campaniilor electorale).
Prezentarea electorală aduce în faţa alegătorilor realitatea: omul şi programul lui. Astfel oamenii ştiu pe cine şi de ce votează. Fără gogoşelele, balonaşele şi urletele propagandistice ale campaniilor electorale. Simplu, curat.

Răspunderea penală este esenţială. Politicienii de astăzi sunt singura categorie – socială, profesională, cum vrem să o numim – care nu răspunde penal pentru neîndeplinirea atribuţiilor, chiar dacă o ţară întreagă este distrusă.
Politicienii care, în pofida Constituţiei, în pofida obligaţiilor elementare, au cedat Ucrainei, pe timp de pace, uriaşe teritorii româneşti, nu au răspuns niciodată.
Nu răspund penal nici politicienii care vând companiilor din est şi din vest dreptul de a otrăvi ţara, de a otrăvi apele, de a ne distruge solul – cu extragerile lor de gaze de şist, cu „îngrăşăminte” chimice toxice, cu insecticide şi fungicide toxice, cu OMG respinse de mai toate ţările europene etc., etc., etc.
Şi lista poate continua.
Răspunerea penală, clară şi directă, este sigura soluţie pentru îndreptarea lucrurilor.

Desigur, acum sunt prins între durerea corupţiei care ucide şi mutilează pe viaţă – Colectiv fiind doar cel mai recent exemplu teribil – şi lipsa de speranţă în faţa schimbărilor care nu schimbă nimic.
Aici, unde sunt acum, văd aceste cinci principii, ca singura soluţie pentru curăţarea societăţii româneşti, pentru un viitor al României, pur şi simplu.
În această clipă nu-mi dau seama cum s-ar putea ajunge la aplicarea celor cinci principii.
Este limpede că, în afară de câţiva cititori de pe facebook, n-o să audă nimeni de ceea ce am scris aici. Este iarăşi limpede că ar fi nevoie de o mare hotărâre, de o mare dorinţă a tuturor românilor pentru ca o asemenea schimbare să fie posibilă.
Evident, toate forţele politice s-ar opune, pentru că ar fi sfârşitul corupţiei, sfârşitul huzurelii unora pe spinarea poporului, sfârşitul bătăii de joc.
Dar poate se găseşte o cale, poate mai există destulă putere în noi pentru a realiza o îndreptare a ţării, înainte de a o vedea prăbuşită.
Părerea mea…

Mihai-Andrei Aldea