Prostia care smintește. Retragerea Sovieticilor din România

Cuvânt înainte

De mai mulți ani am un șir de materiale (eseuri, gânduri, articole) unite prin conceptul Prostia care smintește.
Conceptul poate să sune, ca multe adevăruri, foarte neplăcut, insultător, supărător.
Dar adevărul este că prostia ca ascunzătoare este o practică des întâlnită.
Mulți copii au făcut și fac pe proștii spre a scăpa de răspundere.
La fel fac și adulții.
Dar este o scăpare adevărată?
Foarte rar. Pentru că, aproape totdeauna, este o formă de autodistrugere. O formă de autodistrugere mai subtilă, însă eficientă.
Oarecum asemănătoare cu expresia „a băga capul în nisip”, după legenda privitoare la struți.
Însă prostia care smintește este o exprimare directă a consecinței ascunderii în prostie: smintirea (sminteala).

Dar ce este smintirea sau sminteala?
Este întunecarea minții, astfel încât nu vede adevărul, oricât de izbitor ar fi, ceea ce duce la fapte rele.

Retragerea Sovieticilor din România. Mitul comun

Subiectul de astăzi este acela al retragerii Sovieticilor din România sau, în forma sa specifică, al retragerii trupelor sovietice din România.

Oricine s-a interesat de acest subiect crede că știe că în 1958 are loc retragerea Sovieticilor și trupelor sovietice din România.

Luăm ca exemplu o instituție oficială a Statului (zis) Român, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, IICCMER – trecând peste denumirea cel puțin dubitabilă gramatical și semantic. Această instituție afirmă, pe site-ul propriu, că

”Retragerea trupelor sovietice din România” are câteva date esențiale:

  • 17 Aprilie 1958, când „Moscova anunțase Bucureștiul în mod oficial despre luarea acestei măsuri”
  • 24 Mai 1958, când „Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varșovia aproba retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României”
  • Iunie-Iulie 1958, când „Retragerea celor aproximativ 25000 de soldați sovietici s-a produs”

Dincolo de alte detalii din material, privind politica sovietică sau acțiunile „regimului de la București”, observăm bibliografia textului: România și comunismul. O istorie ilustrată, de Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu și Ilarion Țiu, Ed. Corint, București, 2010, respectiv O istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2008.

Invocarea celor două lucrări, cu numele celebre care le semnează, ne plasează într-un context mai larg. Respectiv în acela al locului comun (locus communis): retragerea Sovieticilor sau soldaților sovietici din România este un fapt atât de cunoscut încât este de la sine înțeles.

Desigur, se poate reproșa lipsa din bibliografie a unei lucrări pe subiect extrem de importantă pentru orice istoric: România. Retragerea trupelor sovietice. 1958, coord. de Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996. Sau a altora asemenea.
Dar este un subiect fără greutate în ceea ce privește tema noastră.

Voi aminti doar despre faptul că ”retragerea sovieticilor din România” este una dintre exprimările comune pentru evenimentele din 1958.
Așa cum este comună și formula „retragerea trupelor sovietice din România”.

Ca o interesantă nuanțare merită consemnată poziția Cpt. Petre Opriș, în eseul 1958. Plecarea armatei sovietice din România – între mit și realitate1.
Textul amintit militează pentru mai multe deosebiri de substanță între poziția exprimată prin expresia retragerea trupelor sovietice și, respectiv, poziția exprimată prin plecarea trupelor sovietice.

În primul caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de elemente fundamentale:

  • imaginea conducerii comuniste a României care luptă pentru retragere (prin Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Botnăraș)
  • acceptul treptat și rezervat al Moscovei pentru această cerere
  • victoria conducerii comuniste a României exprimată direct prin retragerea trupelor sovietice în 1958

Acest prim caz corespunde atât poziției oficiale din Statul (zis) Român al anilor 1958-1989 cât și poziției oficiale de până astăzi – un exemplu paradigmatic fiind articolul IICCMER pe care l-am indicat mai sus.

În al doilea caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de alte elemente fundamentale:

  • plecarea trupelor sovietice din România a fost dorită de Moscova
  • a făcut parte dintr-un plan atât intern (de reducere a cheltuielilor militare) cât și extern (pe mai multe planuri) al URSS
  • a fost acceptat ca atare de conducerea bolșevică a României

Sunt, evident, deosebiri semnificative.

Polemiștii care susțin prima interpretare – sovietică – a evenimentelor, argumentează prin citarea surselor bolșevice cu respect sacrosant.
De exemplu, Hrușciov îl primește pe Bodnăraș ceremonios și îl anunță că la cererea României URSS a hotărât retragerea trupelor sovietice – spun sursele bolșevice.
”Iată”, strigă amintiții polemiști, ”România avea o politică de independență față de Moscova și a obținut retragerea sovieticilor din România”.
Cu sau fără strigat, această idee revine mereu, în nenumărate materiale2.

Amintim faptul, evident, că organele de stat și locale ale Statului (zis) Român erau sub controlul total al Sovieticilor. Că încă din 1944 începuse decapitarea totală a Armatei, Siguranței (devenită Securitatea), Poliției (devenită Miliția), clasei politice, structurilor politice, administrațiilor locale, administrațiilor de stat etc., etc.
Că toți conducătorii de structuri de stat și locale erau, cel târziu în 1950, oamenii Moscovei.
Sunt realități extrem de bine documentate, inclusiv de către IICCMER. A se vedea, ca exemplu sintetic, Cronologia oferită de această instituție – document care, odată parcurs de la început până la 20-24 mai 1958 schimbă sensul termenului „retragere” folosit, ca unul ce exprimă o acțiune a Moscovei, nu vreo independență a aparatului bolșevic din România.

Prin urmare, ține 100% de o gândire în absurd (prostia care smintește) să crezi că oamenii Moscovei de la București, aflați sub controlul total al Moscovei, ar fi avut acțiuni și planuri independente.

Este o realitate ce susține nuanțarea importantă propusă de Cpt. Petre Opriș.
Însă este departe de a fi de ajuns această nuanțare.
De ce? Vom arăta mai jos.

Ce fel de trupe sovietice au luat parte la ocuparea României

Atunci când cineva citește ce fel de trupe au luat parte la ocuparea României îndată vede – sau se gândește la – infanterie și tancuri, eventual la grănicerii sovietici.
Alte arme, precum artileria sau aviația par secundare.
Este și firesc, deoarece contactul cel mai direct cu populația – adică jafuri, violuri, crime, torturi bestiale – a venit din partea infanteriei sovietice, sub umbra tancurilor sovietice.
Următorii pe lista ororilor fiind grănicerii sovietici.

Totuși, dincolo de această amprentă emoțională, sunt forțe esențiale de ocupație care sunt trecute cu vederea. Forțe armate sovietice, esențiale pentru ocupație.

Am putea să ne gândim, în primul rând, la specialiștii, în fapt comisari sovietici, impuși încă din 1944 în structurile de stat, în Armată, Poliție și Siguranță.
Impunere făcută la început sub chipul unor colaborări – în care să se facă ceea ce cereau Sovieticii, cât mai bine. Și a schimbării unor nume indezirabile.
Apoi, tot sub pretextul colaborării, s-a impus angajarea mai multor asemenea specialiști – de fapt, comisari sovietici – în amintitele structuri, la diferite niveluri.

Totuși, în această imagine mai largă lipsesc două elemente esențiale ale forțelor de ocupație sovietică:

  • serviciile secrete – și mai ales NKVD-ul
  • agenții sovietici infiltrați și în perioada interbelică, dar mai ales în anii 1944-1946 (și în următorii!)

În eseul România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, pe care l-am publicat în 20173, prezint fenomenul extrem de important al infiltrării a peste 100,000 (o sută de mii) de agenți sovietici în 1944-1945 (și în următorii ani).
Pe scurt, este vorba despre preluarea Căilor Ferate Române de către Sovietici, începută cu reocuparea Basarabiei și continuată cu fiecare înaintare în teritoriul românesc. CFR era, în acea vreme, o prestigioasă instituție, având până și capacitatea de eliberare de acte de identitate temporară pentru cetățenii români. Pentru NKVD și alte servicii secrete ale URSS, capturarea CFR asigura nu doar capacități superioare de transport a trupelor și materialului militar. Nu doar transportul ușor al celor răpiți de la casele lor sau a ceea ce jefuiau din România și alte țări. Ci și acte românești pentru agenții ruși.

Desigur, va veni și vremea în care controlul sovietic se impune asupra eliberării pașapoartelor sau altor acte civile.
Tatăl meu, Mihai Ion Petre Aldea, a cunoscut pe când lucra la Casa Scânteii (azi, Casa Presei Libere) un cetățean român, născut în Oltenia după acte, dar care era de pe Don de fel – fiind poreclit Cazacul. Omul povestea senin cât de greu i-a fost să învețe limba română, dar că „pentru Partid faci tot ce ți se cere”.
Situații asemănătoare cu acesta au avut mulți Sovietici.
Unii dintre ei, fiind puși în trecut să capete experiență în cartierele românești (bolșevic, molovinești) din Kiev, Moscova, Tiraspol, Odesa etc. Alții, fiind crescuți în România, fugiți în URSS ori alte țări și cărora li se schimba numele ca să li se uite trecutul.

Agenții infiltrați în România au avut mai multe tipuri de misiuni.
Unii, pe aceea de a intra între muncitorii din România, cunoscuți ca anticomuniști, cu puține excepții notabile. Aici ei aveau să aleagă cele mai de jos elemente – infractori mai ales –, preferabil de etnie străină și cât mai anti-Români.
Alții, pe aceea de a se infiltra în Armată, Biserică, administrațiile locale etc., sau în alte straturi ale societății. Unde urmau să supravegheze purtările, să ajute propaganda sovietică – sau să îi măsoare efectele –, să infiltreze mișcările de rezistență etc.
În sfârșit, mai erau cei care urmau să dețină deschis funcții permanente în structurile de stat – în ministere, în administrații, în prefecturi sau Armată etc. Spre deosebire de specialiștii (= comisarii) care au acționat numai o vreme (rareori mai mult de 6 ani), aceștia au rămas, în uriașă majoritate, până la moarte. S-au căsătorit aici – de multe ori cu soții sau soți născuți în România – și au avut copii care să le ducă mai departe misiunile4.

Putem trage aici un prim semnal de alarmă:

de vreme ce de la început Moscova a pregătit și plantat atât agenți temporari cât și agenți permanenți, este clar că s-a plănuit o anumită plecare sau retragere, cum vrem să îi spunem.

Apoi, suntem nevoiți să constatăm faptul că

există două tipuri de forțe ale ocupației sovietice, adică cele vizibil armate (precum infanteria sovietică, tancurile sovietice, grănicerii sovietici etc.) și cele care folosesc armele Statului (zis) Român (feluriți agenți cu funcții în Securitate, Miliție, Armată, Guvern, ministere, Parlament sau instituții similare ș.a.m.d.).

Și ar mai fi un element esențial: Comuniștii mint și când spun adevărul.
Poate părea o prejudecată, însă este constatarea mea după o viață de studiu.
Iar aici cred că argumentele vor fi evidente.

Ce trupe s-au retras (au plecat) și de unde s-au retras (au plecat) în 1958

a) Trupele vizibil armate

Cei care caută Tratatul de pace de la Paris România 1947 vor avea un șoc atunci când vor dori să consulte anexele.
Până și pe un site oficial al Guvernului României (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), numit PORTAL LEGISLATIV, la pagina numită ”Tratat de pace din 10 februarie 1947 între România și Puterile Aliate și Asociate” Anexa I lipsește!!!
Nu lipsește de tot, are numele și descierea: „Anexa I (Vezi articolul 1) HARTA FRONTIERELOR ROMÂNE”

Dar, se întreabă cititorul, de ce a sărit eseul de la problema trupelor sovietice la Tratatul de Pace de la Paris din 1947?
Răspundem cu drag:
pentru a vedea frontierele României stabilite în 1947, ca să fim siguri că trupele sovietice s-au retras ori nu dincolo de ele.

Iar aici ne izbim de o realitate zguduitoare:

Conform tratatului amintit, în zona dintre gura Prutului și Marea Neagră frontiera dintre România și Uniunea Sovietică urma talvegul Dunării, urmat de talvegul Brațului Sulina.
Altfel spus, aparțin României

  1. Insulele Coasta Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican și Limba din Delta Dunării
  2. Insula Șerpilor din Marea Neagră

Aceste teritorii românești au rămas sub ocupația trupelor sovietice și după Iunie-Iulie 1958.
Fiind ocupate până astăzi, cu sprijinul direct al agenților Emil Constantinescu și Victor Ciorbea, trădătorii care au impus și semnat ilegalul și nulul tratat cu Ucraina din 1997. (Uitând că se vor duce, ca și Iliescu, în fundul Iadului, la moartea care pe toți ne așteaptă.)

Altfel spus, în 1958 a fost o plecare sau retragere a Armatei Sovietice „din cea mai mare parte a României”, dar nu din România.

Și ne izbim, iată, de încă o minciună a Comuniștilor, aceea a retragerii trupelor militare sovietice din România.

b) Trupele care folosesc armele Statului (zis) Român

Sunt incluși aici agenții ori reprezentanții Moscovei (același lucru) în orice structură a aparatului de stat, respectiv în partidele controlate de Moscova sau alte structuri similare.

De exemplu, Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu au făcut stagii de pregătire la Moscova, unul patru ani, altul trei. Ca și Nicolschi sau alții asemenea, după pregătire sunt trimiși în România spre a reprezenta interesele sovietice cu mască umană… românească, de fapt.
Se pot înșira aici foarte multe nume, mai mult sau mai puțin celebre.
Se poate aminti de faptul elementar că NKVD-ul este cel care a conceput, construit și controlat Securitatea5. Structură atât de fidelă Moscovei, încât atunci când Nicolae Ceaușescu s-a opus cu adevărat schimbărilor cerute de Gorbaciov, a fost atacat chiar de Securitatea pe care credea că o controlează.

Dar, ca să nu o lungim, subliniem că dincolo de agenții temporari (dintre care unii au ales, totuși, să rămână în România) și excepțiile dintre agenții permanenți, în esență

Agenții sau reprezentanții Uniunii Sovietice din structurile de stat NU au plecat niciodată din România.

Concluzie

Este mai mult decât evident faptul că

Sovieticii și trupele sovietice nu au plecat niciodată din România; doar s-au prefăcut că o fac.

Asumarea acestui fapt schimbă radical viziunea asupra istoriei din 1944 până astăzi.
Rezistența Anticomunistă devine de mii și mii de ori mai eroică.
Aparatnicii prezentați ca patrioți (gen Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu etc.) apar ca agenți străini – și cu totul străini de interesele românești.
Martirizarea Bisericii, urmată de înlocuirea clerului martiric de cel agreat de Securitate (sau de cel alcătuit din agenți ai Securității, precum Nicolae Corneanu) apare ca un proces de la sine înțeles.

Dar mai ales devine clar ca lacrima faptul că

Rezistența Anticomunistă este astăzi mai necesară ca oricând.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem și, privind la Sfinții din Prigoanele Comuniste, să le urmăm Credința până dincolo de capăt!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru o mai bună lămurire a gradului în care România a rămas sub ocupație sovietică după 1958, e nevoie să înțelegem în ce măsură directivele sovietice au fost respectate după 1958. Iar pentru a căpăta înțelegerea, trebuie să cunoaștem care sunt directivele sovietice. În această privință recomand articolul Manual: cum se destructurează un stat…, de Matei Udrea, Colecționarul de Istorie, 11 Februarie 2021 (click pentru accesare). Citind articolul veți înțelege care sunt directivele și, implicit, în ce măsură au fost respectate de Statul (zis) Român din August 1958 și până astăzi.

note de final

  1. Eseul este disponibil online aici (click pentru accesare). ↩︎
  2. Un exemplu paradigmatic poate fi Ocupația sovietică în România. Armata Română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii, de Tudor Curtifan, Defense Romania (revistă online), accesibil online aici (click pentru accesare). Autorul preia idei precum „…în mai 1955, sovieticii… au semnat tratatul de pace cu Austria. Astfel Bucureștiul a ridica problema prezenței Armatei Roșii în România.” sau „Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel care i-a solicitat lui Bodnăraș să-i propună lui Hrușciov retragerea trupelor sovietice” și „La început Hrușciov nu a fost încântat deloc de idee…” sau „Hrușciov a acceptat în cele din urmă solicitarea lui Dej…” ori „În tot acest timp, Dej, responsabil de stalinizare, a jucat rolul vasalului obedient…” etc. Textul urmează integral, din acest punct de vedere, linia susținută de PCR și PCUS. Există o încercare de delimitare, șubredă, prin care se susține că gestul lui Dej (prezumat realitate!) nu ar fi eroic ci contextual. Dar nu se ridică nici o clipă întrebarea dacă gestul a existat sau ține de propaganda moscovită a „fratelui mai mare grijuliu și înțelegător” – așa cum este logic să se întrebe orice om. ↩︎
  3. România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, Mihai-Andrei Aldea, 7 Decembrie 2017, pe blogul România Străveche, eseul fiind disponibil online aici (click pentru accesare) ↩︎
  4. Merită subliniat că unii dintre acești agenți au fost plantați cel mai târziu în perioada interbelică. Am spus cel mai târziu pentru că în Răscoala din 1907 un rol important l-au avut, în agravarea situației sătenilor și în stârnirea lor la violență agenții socialiști, în mare parte veniți din Imperiul Rus. De asemenea, pentru că prezența agenților ruși în România datează din vremea Imperiului Rus – și mulți au fost preluați de Sovietici. ↩︎
  5. A se vedea, foarte pe scurt, O privire în interiorul aparatului de Securitate, de Marius Oprea, online pe site-ul IICCMER (click pentru accesare). Sunt multe alte lucrări pe temă ce dovedesc, științific, același lucru. De la cărțile pe temă semnate Marius Oprea sau Cristian Troncotă până la Securitatea română, un cal troian? de Adrian Kali, Ed. IRRD, București, 2016. Plus lucrările monumentale de tip Securitatea ale CNSAS și altele asemenea. ↩︎

Cum au furat Turul 2 din Mai 2025. Părerea mea

în cele care urmează prezint părerea mea față de ceea ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni și o zi; în ce măsură este adevărată această părere, dincolo de judecata fiecăruia rămâne Judecata lui Dumnezeu și față de ea, dar și față de fiecare dintre noi și față de lumea aceasta

Împărăția Cerurilor se ia cu năvala și cei ce se silesc o dobândesc
(Matei 11:12)
Suntem din Dumnezeu și întreaga lume zace sub puterea celui rău
(I Ioan 5:19)
Când se suie scroafa-n pom, cine tace nu e om.
(proverb românesc)

A) Premisele

În 18 Mai 2025 au avut loc alegeri pentru Președinția României. Un post cu mare încărcătură simbolică.
Alegerile din 18 Mai 2025 au reprezentat și Turul 2 al Alegerilor pentru Președinția Republicii România din acest an.
Românii au avut de ales între
o un politician de centru, militant pentru demnitatea Românilor și României, sprijinitor al libertății de credință și opinie, George Simion
și
o un politician de Extremă Stânga, militant pentru desființarea României și statul global, pentru început european, dușman al libertăților personale, dușman al libertății de credință și de opinie, Nicușor Dan

La Alegerile din 18 Mai 2025 a existat o prezență deosebit de mare a cetățenilor Republicii România la urnele din Țară și peste hotare.
Prezență dictată de convingerea celor mai mulți dintre votanți că se joacă soarta României și Românilor prin aceste alegeri.

Fundalul pentru susținătorii și votanții lui George Simion este legat de anularea dictatorială a Turului 2 al Alegerilor din Decembrie 2024; când frica de un candidat „din afara sistemului” (adică nu controlat de servicii) a provocat sistemului un șir de acțiuni absurde legal sau direct infracționale dar prin care a fost blocat acel candidat (Călin Georgescu).
Aici intră și numeroase acte fățișe împotriva independenței Justiției, ajungându-se până la atacarea pe față de către sistem a unui judecător ce a dat o sentință corectă (de anulare a anulării alegerilor amintite).

Fundalul pentru susținătorii și votanții lui Nicușor Dan este legat la nivel înalt de groaza de consecințele penale ale faptelor săvârșite în Decembrie 2024 și după aceea; de groaza față de consecințele penale ale altor fapte, de trădare, de corupție, de abuz etc. Iar la nivelul maselor, fundalul este determinat de manevrele profund imorale și sistematic ilegale ale celor de la nivel înalt. Manevre prin care oameni de bună credință, dar slab discernământ, au ajuns să voteze ceea ce urau mai mult.

B) Falsificarea Alegerilor din 18 Mai 2025. Criterii de analiză

Putem numi Alegerile din 18 Mai 2025 falsificate, câtă vreme și candidatul de centru, George Simion, le-a acceptat ca valide?
Desigur, pentru că avem o gândire liberă și putem judeca independent de părerile altora.
Și, Creștini fiind, avem nu doar dreptul, ci datoria sfântă de a judeca lucrurile cu mintea noastră și a avea părerile noastre.
În ce măsură statul tot mai dictatorial în care trăim ne recunoaște aceste datorii și drepturi este răspunderea lui. Ca sub orice dictatură.

Dar care sunt criteriile pentru a bănui, și cu atât mai mult a proclama, că Alegerile din 18 Mai 2025 (sau din orice altă dată) au fost falsificate?

Simplu:
Prin verificarea egalității în drepturi și obligații a candidaților, susținătorilor și votanților candidaților din alegeri.

Este un criteriu fundamental și ușor de urmărit.
Dar, desigur, este nevoie de o precizare: egalitatea în drepturi și obligații asigurate de stat.
Căci nu se poate analiza calitatea unor alegeri, manifestare a aparatului de stat, altfel decât prin comportamentul statului față de candidați.

Și un criteriu foarte important pentru Alegerile din 18 Mai 2025 îl constituie anularea Turului 2 din 8 Decembrie 2024.
Pentru această anulare actorii politici și administrativi ai Republicii România au oferit, la rândul lor, alte două criterii, criterii unice în istoria României:
(a) existența unor interferențe sau ingerințe străine în alegeri;
(b) existența unor campanii de dezinformare.

Criteriile sunt unice, deoarece influențele sau interferențele străine în alegeri au fost și sunt o practică mondială, iar „dezinformare” este declarată în campaniile electorale orice poziție opusă celei proprii (indiferent dacă poziția în cauză este sau nu corectă).
Criteriile sunt unice, deoarece nu există prevăzută în legile Republicii România existența unei culpe în niciunul dintre cele două criterii.
Criteriile sunt unice pentru că au un grad de subiectivism extrem, ceea ce vine în directă contradicție cu obligația predictibilității juridice a principiilor, legilor și actelor juridice.

Dar, așa cum sunt aceste criterii – în fapt, absurde, nedemocratice și ilegale – așa au fost folosite în Decembrie 2024. Prin urmare, ele trebuie să facă parte din filtrul juridic pentru alegerile din 18 Mai 2025.
Altfel spus, fac parte din drepturile și obligațiile candidaților, susținătorilor și votanților lui George Simion și Nicușor Dan în aceeași măsură.

c) Falsificarea Alegerilor din 18 Mai 2025. Fapte

Am consemnat mai sus și reluăm faptul că apelăm la criteriile DE STAT, folosite în Decembrie 2024, pentru analiza alegerilor din 18 Mai 2025.

1. Influențe sau interferențe străine

Din acest punct de vedere observăm că în timpul campaniei electorale pentru Turul 2 2025 și-au manifestat sprijinul pentru Nicușor Dan
– Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, globalistă din Rețeaua Soros, care a făcut campanie electorală pentru Nicușor Dan inclusiv după începerea alegerilor; în Republica Moldova s-a practicat plimbarea oamenilor la vot cu microbuze și autocare, după vechea tactică rusească
– Emanuel Macron, Președintele Republicii Franceze, globalist din Rețeaua Soros, care a făcut campanie electorală pentru Nicușor Dan inclusiv cu două zile înainte de alegeri
– Serviciile Secrete ale Republicii Franceze, stat de Extremă Stânga, despre care se știe cel puțin că au luptat pentru cenzurarea cât mai radicală a lui George Simion, susținătorilor și votanților acestuia
Mark Gitenstein, politican de Extremă Stânga, globalist fanatic și fost ambasador al SUA în România și Președintele Fundației Biden, care l-a atacat mincinos și repetat pe George Simion în timpul campaniei electorale
Alți șapte foști ambasadori SUA, fie de Extremă Stânga, fie fără culoare politică asumată, care și-au permis (deși dețin felurite funcții care îi opresc de la asemenea gesturi) să îl atace pe George Simion și să îl susțină pe Nicușor Dan în plină campanie electorală
Premierul Poloniei, care a făcut campanie electorală împotriva lui George Simion, declarându-l omul Rusiei pentru că a vizitat opoziția patriotică, anti-globalistă, din Polonia
– Federația Rusă, care a făcut campanie falsă, compromițătoare, la adresa lui George Simion în România, dar care l-a susținut real pe Nicușor Dan (care a obținut aproape 60% în Rusia sau 78% din voturi!, peste 91% în Kazahstan!, peste 73% în Iran!, aproape 85% în China, 100% în Turkmenistan etc., fiind aici, în afară de Federația Rusă, state satelit sau aliate); trebuie observat aici că Rusofonii din Republica Moldova (cei afiliați lui Putin) l-au combătut și denigrat sistematic pe George Simion și susținut sistematic pe Nicușor Dan

Trebuie adăugat aici faptul că, dincolo de apartenența la Rețeaua Soros, Maia Sandu este favorita Regimului Putin, respectiv favorita Federației Ruse. Printre altele, susține ocupanții ruși din Transnistria, cărora le furnizează energie electrică în condiții deosebit de avantajoase.

Prin urmare, campania electorală pentru Turul 2 al Alegerilor pentru Președinția Republici România din Mai 2025 a fost marcată de masive interferențe și influențe străine, inclusiv rusești, toate împotriva lui George Simion și pentru Nicușor Dan.
Este fapt că au fost anulate Alegerile pentru Președinție din Decembrie 2024, pentru interferențe și influențe străine încă nedovedite.
Este fapt că pentru masivele interferențe și influențe străine din Mai 2025 nu s-a luat nicio măsură de către aceleași instituții care au acționat în Decembrie 2024.

2. Dezinformare

Numărul dezinformărilor la adresa lui George Simion este atât de mare încât adunarea lor depășește puterile unui singur om.

Voi aminti aici însă doar patru dezinformări grave:
– că George Simion ar fi pro-rus, când a fost și este dușmănit de regimurile putiniste de la Chișinău, iar problemele Ucrainei cu el țin de faptul că George Simion a apărat și apără Românii din Ucraina de genocidul anti-românesc organizat de Kiev (lucru declarat public de autoritățile kievene și în 2024)
– că George Simion ar fi anti-european, în timp ce George Simion a militat de fapt pentru o Uniune Europeană în care țările să aibă drepturi egale și care să nu fie sub dictatura unor birocrați pe care nu i-au votat țările membre sau cetățenii; dezinformarea aceasta este similară cu acuzațiile dictatorilor că aceia care vor democrație sunt dușmanii țării aflate sub dictatură
– că George Simion va da afară profesori și alte cadre didactice (lucru de care mi-au mărturisit că se tem profesori din Dâmbovița, Timiș, Galați, Constanța etc., pentru că așa li s-a spus de la inspectorate), că George Simion va da afară 500,000 de funcționari publici; asta deși George Simion a vorbit despre 5,000 (cinci mii) de posturi bugetare inutile din administrațiile locale și centrală
– că George Simion ar fi extremist, o acuzație pe cât de răsunătoare pentru alegători pe atât de mizerabilă din punct de vedere juridic și moral; OSCE a prevenit repetat asupra folosirii incorecte a termenului, care de cele mai multe ori este atât de vag și impropriu întrebuințat încât duce la abuzuri grave; în Uniunea Europeană există o practică profund imorală dar sistematică a Stângii de a-i declara „extremiști” pe cei care au alte păreri; în situația în care orice acuzație trebuie dovedită, extremiștii sunt cei care aruncă eticheta respectivă.

Este de menționat că pentru simpla promovare a candidatului Călin Georgescu au fost arestați oameni, umiliți în public, având de îndurat tratamente degradante interzise prin tratatele internaționale la care Republica România este parte. Și asta fără să se fi găsit o singură dezinformare făcută în favoarea acestui candidat.
În schimb, la nenumăratele dezinformări în favoarea lui Nicușor Dan autoritățile nu au reacționat absolut de loc în Mai 2025, sau cel mult au acționat pur formal.

Vom da aici exemplu clasic al unei platforme online cu dicționare, construită pe spinarea unei doamne trecute la cele veșnice, dar exploatată, logic, de alții.
Afacerea în cauză include o activitate ce mi se pare escrocherie pură, sau, după terminologia juridică, înșelăciune (Art. 215 NCP): rescrierea definițiilor din dicționare sub pretextul unor sinteze și cu încercarea de degrevare de răspundere pentru greșeli. De ce mi se pare înșelăciune? Pentru că așa-zisele sinteze sunt puse primele în afișarea unui cuvânt (și ordinea nu poate fi schimbată pe mobil); asta cu toate că utilizatorii vin să găsească definiții de dicționar, așa cum și numele platformei pretinde, iar nu reformulări făcute după ureche, neasumate și fără valoarea bibliografică. Culmea este că și prezentarea pretinde că definițiile sunt din dicționare, iar nu creație proprie, deși la sinteze lucrurile sau exact pe dos.
Și respectiva platformă, în Mai 2025, a desfășurat o campanie virulentă, ilegală, dezinformatoare și mincinoasă împotriva lui George Simion, respectiv pentru Nicușor Dan.
Denunțată, de pildă, de R3Media (click aici) campania în cauză a fost oprită de BEC ABIA PE 12 MAI. Doar că a fost oprită ca să fie înlocuită cu alta, care apoi a fost înlocuită cu alta, până în ziua de 17 Mai 2025 inclusiv. Față de acest șir de încălcări ale legii, nu a existat nicio reținere, nicio arestare, nicio umilire publică (nu că ne-am dori așa ceva, dar privim faptele), nicio amendă, nicio punere sub control judiciar etc.

C. Concluzie logică

După criteriile amintite mai sus, devine absolut clară dubla măsură a autorităților, mai precis implicarea directă în înlăturarea candidaților anti-sistem.
Campania electorală pe posturile tv de stat s-a desfășurat exclusiv împotriva lui George Simion și pentru Nicușor Dan, după cum declară toți cei care urmăresc aceste posturi.
Este vorba, prin urmare, de o falsificare intenționată a campaniei electorale, inclusiv alegerilor, în care serviciile secrete din România au strălucit în colaborarea cu serviciile secrete din Franța și alte țări împotriva intereselor naționale (care includ în primul rând libertatea de exprimare, libertatea de alegere și altele asemenea).
Falsificarea a avut loc, în fapt, în opinia mea, printr-un cumul de infracțiuni, de la trafic de influență la abuz în serviciu, toate și în forma uneltirii împotriva ordinii publice.
Subliniez aici pentru fiecare cititor nevoia fundamentală a cărei lipsă anulează orice contract sau document, inclusiv Alegerile din Mai 2025:

Consimțământul liber și informat.

Cei care nu cunosc această noțiune sunt îndemnați să o studieze bine, ca să înțeleagă gravitatea implicării organelor de stat, a autorităților centrale și locale, în dezinformarea sistematică a alegătorilor. Așa cum s-a făcut și în 1990, 1992 sau Mai 2025.
Cred că furturile de voturi semnalate în Germania, Franța, Marea Britanie sunt de verificat, dar că cel mai mare furt a fost făcut prin dezinformarea sistematică a alegătorilor.

Personal, consider alegerile evident nule.
George Simion și, cu el, alegătorii lui, a fost înfrânt (au fost înfrânți) de serviciile secrete din Țară și străinătate.
Nicușor Dan a fost și rămâne o marionetă, iar serviciile vor hotărî ce se întâmplă mai departe.

Știu că, la fel cum s-a întâmplat cu cei care au votat cu Iliescu, Constantinescu sau alții asemenea, mulți dintre votanții de astăzi ai lui Nicușor Dan vor regreta (chiar îngrozitor) alegerea făcută.
Dar, din păcate, știu și că în loc să învețe din greșeli vor vota din nou cu omul susținut de stat. De statul care i-a jefuit și îi jefuiește, care le chinuie și jefuiește copiii și părinții (sau i-a chinuit și jefuit), de statul care dă cu o mână (din banii luați de la noi) și ia cu cel puțin zece mâini.
Pe acest stat l-au ascultat cei care au votat, de bună credință, cu Nicușor Dan.

Există și trei lucruri foarte bune în aceste alegeri:
– faptul că au votat mulți oameni, mai ales din Diaspora; este vremea ca Românii să fie uniți și când se contrazic, iar această împreună votare înseamnă foarte mult
– faptul că suveranismul este atât de puternic, de până și Stânga a început să îl simuleze
– faptul că în ciuda incitării la ură a propagandei, au fost și sunt destule familii în care votul împărțit nu a dezbinat, oamenii trecând peste asta spre a rămâne uniți.
Căci, într-adevăr, în unire stă puterea.

Și închei Concluziile cu o lecție, poate nu chiar inutilă.
M-a întrebat un cunoscut, medic, ce s-a injectat de câteva ori în Plandemie.
Andrei, cum de ai știut că este păcăleală? Eu, ca medic, nu mi-am dat seama.
Și i-am răspuns:
Pentru că am principiul de a respinge orice lucru căruia statul îi face propagandă. Mai ales dacă statul încearcă să închidă sursele de informare care îl contrazic.

D. Ce urmează?

Ca întotdeauna, lupta merge mai departe, într-un război care se va termina doar cu A Doua Venire a lui Iisus Christos.
Principiul fundamental, pentru atunci când faci lucruri bune este: ai reușit, continuă; nu ai reușit, continuă.
Străbunii noștri, de la Sfinții din Prigoanele Comuniste până la mucenicii primelor veacuri creștine au mers înainte prin cele mai cumplite furtuni.
Mergem și noi cu ei, până dincolo de capăt, înfruntând orice putere dușmană cu puterea veșnică a lui Dumnezeu.
Cu același curaj cu al lor, cu aceeași cunoaștere cu a lor: că Dumnezeu ne-a pus luminători lumii și că pentru tot ce pierdem aici, închinându-l lui Christos, primim înmiit și Viața Veșnică de la Împăratul Ceresc.
Pentru că, și aici este punctul pe i,
oricine ar fi conducător lumesc, noi avem pe Iisus Christos, Împăratul nostru, Împărat veșnic, totdeauna!

Deci, ceea ce ni se cere mai departe, de la început și până în Veșnicie este ceea ce ne cere, în Duhul Sfânt, Sfântul Apostol Pavel:

Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Christos, … să stați într-un duh, nevoindu-vă într-un suflet, pentru Credința Evangheliei. Fără să vă înfricoșați întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire.
Și aceasta este de la Dumnezeu, căci vouă vi s-a dăruit, pentru Christos, nu doar să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El, ducând aceeași luptă pe care ați văzut-o la mine și o auziți despre mine. (Filipeni 1:27-30)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

A judeca, a osândi, a pedepsi, a iubi .1.

Acum câteva decenii am auzit de la Părintele Constantin Galeriu că fiecare Biserică are luptele sale interioare. Adică răstălmăciri ale Învățăturii lui Dumnezeu, erezii în devenire sau chiar puternice. La început ascunse în păreri și obiceiuri, apoi devenite rătăcire până la despărțirea de Învățătura lui Dumnezeu. Când erezia începe să spumege.
Da, mi-a spus Părintele Sofian (Boghiu, ✝) 16 Sept.). Și a oftat. Da, așa este și a fost de la venirea Mântuitorului până astăzi. Iuda a început să își îndreptățească iubirea de arginți, apoi a început să îi convingă și pe ceilalți Apostoli de minciunile sale. Și, chip al iubirii și blândeții, Părintele Sofian a oftat iar. Dar mulți au căzut și încercând să apere Biserica de asemenea căderi. Filioque, până la urmă, este o rătăcire născută din dorința de a opri rătăcirea arianistă. E ușor să cazi, mai ales dacă uiți cine este Capul Bisericii. În spatele răstălmăcirilor ce cresc în Bisericile locale stau dracii teologi. Care pot fi învinși prin iubirea de Dumnezeu, prin trăirea în Dumnezeu, nu prin scolastică — dracii nu pot fi întrecuți în scolastică.

Atunci m-am întrebat care sunt rătăcirile care luptă Biserica noastră, adică aceasta, românească, în care trăim și ne apropiem de Dumnezeu.
Sigur, sunt unele universale: intelectualismul, ori trufia învățăturii (lumești) este osândită în Noul Testament (ex.: I Cor. 1:20 și 2:6-12).
Dar care sunt cele specifice Bisericii Române — sau Bisericii Ortodoxe Române, dacă vrem.

În timp, am găsit trei:
monahomania
etnofobia
pietismul

Prin monahomanie înțelegem convingerea greșită după care monahul este tipul (paradigma) vieții creștine, după care monahismul este măsura vieții creștine. În această rătăcire mireanul este un ratat, pentru că nu s-a călugărit. Unirea între soți este văzută precum mâncarea de carne, dată oamenilor după Potop pentru neputință. Iar mireanul este totdeauna, chiar și în Rai, sub nivelul monahului.
Minciuna aceasta ar fi ușor de demontat prin ascultarea de Iisus Christos, Marele Arhiereu și Stăpânul Veacurilor, Cel care a zis că Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat și femeie, poruncind unirea dintre soți (Mt. 19:4-5; Mc. 10:6-8). Și adaugă două cuvinte pe care mulți le ignoră: că prin unire nu mai sunt două trupuri, ci unul singur; și că ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă! (Mt. 19:6; Mc. 10:9).
Iar despre celibat și călugărie, tot Mântuitorul spune că este doar pentru cei cărora le este dat să o înțeleagă și trăiască spre mântuire (Mt. 19:11).
Deși ar fi multe de arătat aici, ne oprim la concluzia esențială: lupta interioară cu patimile este foarte asemănătoare în mirenie și monahism; dar mirenia, ca trăire întru Christos, este foarte, foarte, foarte deosebită de monahism ca trăire întru Christos.
De aceea Biserica (locală) are datoria sfântă și răspunderea uriașă de a învăța pe mireni să fie mireni, iar nu călugări. Și pe monahi să fie monahi, iar nu mireni.

Prin etnofobie înțelegem sila (scârba) sau ura față de propria națiune, față de propriul neam — sau și față de altele.
Este rătăcirea care pretinde că națiunile sunt cel mult un pogorământ, dacă nu un blestem; contrazicând astfel Învățătura lui Dumnezeu și Biblia, căci aceasta din urmă ne arată că popoarele ca etnicitate, națiunile ca popoare unite în cultura lor creștină, sunt în Ierusalimul Ceresc (Ap. 21:22-27, de pildă). Este o rătăcire de origine iluminist-comunistă, evident străină Bisericii, dar care a prins rădăcini puternice între cetățenii Republicii România. Pentru că sunt oameni care s-au lepădat de mult de datoria față de națiune și patrie, așa că se agață de orice pretext pentru lepădare (precum Iuda de mila de săraci spre a-și îndreptăți lăcomia).

Prin pietism înțelegem înlocuirea adevărului și a dreptarului creștin de simțiri puternice pretinse adevăr și dreptar. Este rătăcirea despre care prevenea Domnul nostru Iisus Christos atunci când ne-a zis „Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar va veni vremea când oricine vă va ucide pe voi să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.” (In. 16:2).
În pietism omul înlocuiește înțelesurile adevărate cu cele dorite de simțămintele și simțirile lui.
Și se mânie până la ucidere, după cum s-a proorocit, față de cei care încearcă să păstreze adevărul.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru pietiștii care fantazează că a vedea ce este rău în Biserică înseamnă a fi împotriva ei amintim că o judecată identică a dus la uciderea lui Iisus Christos. Pentru pietiștii care fantazează că a vedea rătăcirile care luptă o Biserică locală înseamnă a o ataca amintim că în Noul Testament și în Sfânta Tradiție această vedere este o datorie fundamentală a oricărui creștin. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din Cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor care țin nedreptatea de adevăr (Rom 1:18).
Să pretinzi că a vedea rătăcirile și ceea ce este rău în Biserică este un lucru rău, un atac, o împotrivire față de Biserică, înseamnă a declara că Biserica este a Satanei. Căci Satana este și izvorul răului, dar și cel care pretinde că răul este normalitate.
Iar Duhul Sfânt grăiește prin Sfântul Apostol Pavel despre rătăcirile din Biserica Efesului și despre felul în care aceasta va fi atacată de episcopii rătăciți (Fapte 20:16-38). A fost Pavel Apostolul împotriva Bisericii Efesului? Sau a fost pentru ea, de partea ei, ceea ce cere împotrivirea față de răul ce creștea în ea?
Sau atunci când Sfântul Ioan Apostolul previne șapte biserici locale asupra răutăților din lăuntrul lor, în Duhul Sfânt (Apocalipsa, de la 1:19 la 3:22), de ce o face? Erau Ioan Teologul și Duhul Sfânt împotriva acelor biserici? Sau erau pentru ele și încercau să le prevină ca să nu fie nimicite?
Ori atunci când Sfântul Maxim Mărturisitorul a arătat greșelile episcopilor de toate gradele, de la cei de la sate până la patriarhi, a făcut-o pentru că era împotriva Bisericii lui Dumnezeu și/sau a bisericilor locale? Sau era pentru ele și încerca să le ajute și să le salveze?
Răspunsurile sunt clare pentru orice om rațional.

Răspunsuri date unui apologet al criminalului Regim Nicolae Ceaușescu

Răspunsuri date unui apologet al criminalului Regim Nicolae Ceaușescu.

Am notat cu italice afirmațiile ceaușistului la care răspund. Punctuația și lipsa ei aparțin autorului citat. Am pus un separator după fiecare răspuns ca să nu apară confuzii

Ceausescu a platit datoria in 89, ceva parca la 11 miliarde dolari

1. Ceaușescu nu a plătit nimic. Românii au plătit, fiind tratați ca sclavii de cea mai joasă condiție: cu muncă forțată și mâncare puțină, dar mai ales proastă. Datoria plătită de Români cu sudoare și sânge nu trebuia plătită așa. Se putea face reeșalonare, așa cum au făcut celelalte țări. De pildă, Ungaria. Care a fost și este incomparabil mai independentă decât România, ba chiar mai are puțin și cumpără toată România, cu toate că nu și-a plătit niciodată toată datoria externă. Gestul acestei plăți este o prostie abisală, tipic ceaușistă: când ai datorii se roagă pentru viața și sănătatea ta toți datornicii. Mai mult, ideea după care datoriile te fac dependent de creditor este adevărată doar în măsura în care negociezi prost împrumutul.
Faptul că au fost 21 de miliarde de dolari, din care 14 împrumutul și 7 dobânda (foarte prost) negociată de Ceaușescu e secundar.

––

Dupa 35 de ani, tara nu mai are nimic si are o datorie care se apropie rapid de 200 de miliarde de euro. O ducem bine, nu-i asa?

2. Faptul că acum nu o ducem bine este un argument împotriva lui Ceaușescu: cei care au adus România în starea de astăzi sunt oameni pe care el i-a ținut în funcții, cu care a vânat și s-a distrat, OAMENI CARE AVEAU ACELEAȘI IDEI CU EL. Doar că au fost mai flexibili când a trebuit, așa că au rămas la conducere.
Deoarece acești oameni sunt oamenii lui Ceaușescu, respectiv ucenicii lor, Nicolae Ceaușescu este vinovat în foarte mare parte de răul de astăzi. El i-a promovat și i-a ținut aproape pe cei care au distrus și distrug Țara.

––

Tot CORECT este ca romanii n-au apucat sa se bucure de plata datoriilor pentru ca a fost ucis.

3. Ideea că Românii s-ar fi bucurat cu ceva de plata datoriilor dacă mai trăia Ceaușescu este o fantasmagorie totală: de când a anunțat pe 31 Martie că s-au plătit datoriile, Românii au trăit exact la fel de prost. Adică s-a exportat mai departe toată mâncarea, Românii primind pe cartelă rații minuscule din produse de foarte proastă calitate, s-au tăiat mai departe gazul și curentul, s-au furat mai departe produsele din gospodării etc. Pe scurt, cât a trăit Ceaușescu după plata datoriilor, a continuat politica de exploatare sclavagistă a Românilor. Așa că este aberant să pretinzi că ar fi schimbat ceva dacă mai trăia. Cu atât mai mult cu cât de ani de zile era caracterizat de o rigiditate patologică.

––

Ne puteti spune cum datoria tarii a fost platita cu SANATATEA si VIATA A MILIOANE de romani? Cam cate milioane si cam de unde aveti aceste cifre?

4. Am explicat deja faptul că se băgau chimicale în mâncarea oamenilor (un link aici: https://universul.net/cum-se-folosea-in-vremea-lui-ceausescu-un-adeziv-radioactiv-pentru-fabricarea-unor-mezeluri/). Am explicat faptul că se polua teribil (exemple clasice la Târgu Mureș, Copșa Mică ori Sectorul 3 din Capitală, unde ore întregi ne sufocam, seară de seară, de noxele eliberate în aer la ordin, ca să se facă economie la procesul de filtrare, la Năvodari ș.a.m.d.). Am explicat faptul că se băgau cantități de 5-10 ori mai mari de îngrășăminte pe ogoare, ca să se producă mai ușor în condițiile foarte proaste ale agriculturii ceaușiste (și tot nu se producea mare lucru!). Am amintit faptul că lipsa căldurii iarna și igrasia făceau mult rău tuturor locuitorilor la bloc. Am amintit despre gazele emanate de betonul încins vara. Multe cancere la plămâni, esofag, faringe sau creier sunt legate de emanațiile betonului plus igrasie și condițiile termice îngrozitoare. Am amintit de foametea în care trăiau cei mai mulți oameni. Etc. Toate acestea au consecințe grave pentru sănătatea unui om chiar luate separat, cu atât mai mult acționând împreună. Că Ceaușescu mințea că oamenii sunt sănătoși este altă problemă, tipică oricărei dictaturi.

––

In acele uzine despre care spuneati ca se lucra la capacitate de 20-30%, ne puteti spune daca erau platite salariile celor 100% dintre angajati? Daca da, atunci inseamna ca fabrica achita toate cheltuielile, deci oamenii traiau.

5. Legat de salariile vremii, am amintit zicala „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Pentru cineva care nu înțelege prima parte explic: salariile erau prea mici pentru nevoile unei familii. De aceea Românii au învățat „să se învârtească”, adică să trăiască în ilegalitate, câștigând la negru, cu șpăgi și altele asemenea. Altfel spus, avem de-a face cu o impunere a imoralității și corupției: oricât de prost stăteau lucrurile oamenii de rând trebuiau să pretindă că s-a îndeplinit (și depășit!) planul ca șefii lor să poată raporta asta. Aceștia raportau mincinos mai departe și tot așa până la Ceaușescu. Cel care știa că totul e minciună, dar pretindea că așa stau lucrurile.

––

Ce spuneti sa facem acum cand nu mai este pic de industrie?

6. Acum nu este industrie, dar oamenii încă o duc mai bine ca pe vremea lui Ceaușescu. Doar faptul că poți să cumperi ulei, lapte, făină, brânză și altele asemenea zi de zi, legal, fără cartelă, este ceva ce era imposibil pe atunci. Ca să nu mai spun că acum poți să critici conducerea fără să intri în pușcărie din această cauză. Încă. Zic încă, pentru că nostalgicii lui Ceaușescu sunt cei pe care se lucrează la revenirea în dictatură.

Și, în sfârșit, de ce să fiu întrebat eu ce să faceți voi, care i-ați votat pe prietenii lui Ceaușescu? Întrebați-i pe cei pe care i-ați votat.

––

Se muncea voluntar obligatoriu pentru tara.

7. Nu, nu se muncea voluntar obligatoriu pentru țară. Se muncea voluntar obligatoriu pentru a se acoperi golurile produse de incompetența și corupția regimului Ceaușescu. Sau pur și simplu pentru a se impune oamenilor supunerea.

––

Sanatate si beneficii.

8. „Sănătate și beneficii” este o exprimare ineptă, al cărui înțeles ar trebui dedus de noi. Realitatea este însă că era mai rău în sănătate decât acum iar beneficiile existau doar pentru oamenii Securității, Miliției, conducerii de Partid, adică pentru oamenii aparatului dictatorial. Să zici că oamenii trăiau bine din cauza acestor beneficii e ca și cum ai spune că populația de astăzi trăiește bine pentru că au salarii bune cei din SRI și Parlament. Este, adică, o minciună ridicolă.

––

Astazi se sta cu telecomanda in mana, 5 ore pe zi

9. Azi omul alege liber ce vrea să facă. Sunt oameni care se antrenează, studiază, citesc etc. 5 ore pe zi și sunt cei care stau cu telecomanda în mână 5 ore pe zi pentru că așa vor ei. Să dai vina pe regim pentru că tu alegi să fi putoare este absolut ridicol.

––

Corect, e nevoie de sacrificii ca sa platesti o datorie
Daca dvs aveti credit la o banca care va indoaie luna de luna, mai mancati icre negre?

10. Nu e musai nevoie de sacrificii ca să plătești o datorie. E nevoie de sacrificii ca să plătești o datorie DOAR dacă te-ai împrumutat aiurea și/sau ești leneș iar munca este un sacrificiu… ORI dacă PLĂTEȘTI DATORIA ALTUIA. Și aici e baiul, că datoria făcută de Ceaușescu pentru că era prost dar se credea geniu a fost plătită de noi. Așa cum și acum datoriile făcute de politicieni pentru că sunt proști vor fi plătite de copiii noștri – într-un fel sau altul

Și este absolut aberantă întrebarea „dacă aveți credit la o bancă care vă îndoaie lună de lună, mai mâncați icre negre?”. Exact pentru că până la Comuniști icrele negre nu erau o problemă pentru Români – sturioni se găseau în toate bălțile legate de râuri, carnea lor era comună și se vindea, cu icrele, până și de negustori ambulanți. Exact pentru că Ceaușescu a distrus bălțile și sturionii de la noi, lipsind România de o sursă economică prețioasă. Exact pentru că un împrumut la o bancă ce „te îndoaie” este alegerea ta – eu am preferat să fac foamea decât să fac un asemenea împrumut, dar alții s-au împrumutat aberant pentru un televizor „șmecher” sau o mașină de care nu aveau nevoie. Exact cum a făcut Ceaușescu, apoi punându-ne să îi plătim datoria cu foamea noastră, cu distrugerea sănătății noastre.

––

Inseamna ca va place cand vedeti satele goale, terenurile nelucrate sau cumparate de straini si cele 7 milioane merita sa stea plecati

11. Logica susținătorilor lui Ceaușescu este mereu bolnavă. Sunt împotriva răutăților demente făcute de Ceaușescu și văd că au dus la starea de astăzi. Să crezi că asta ar putea însemna că îmi place starea de astăzi înseamnă să gândești bolnav sau să nu gândești.

––

Nu cunoastem povestile ci femeile trimise prostituate la turci, ciprioti, italieni
Poate ne dati mai multe detalii

12. Trist. Asta înseamnă să vorbești despre ce nu știi.

În Decembrie 1989 Iliescu, fratele mai mic al lui Ceaușescu, a deschis frontierele în plină Revoluție. Și a dat liber la obținerea de pașapoarte. Foarte mulți Români s-au repezit să își facă pașapoarte.

Iar din Februarie 1990 tot mai multe femei, cu educația înaltă comunistă, au început să facă drumuri în Istanbul și alte orașe străine. Acolo făceau sex oral sau alte perversiuni în schimbul unor sume ridicole. Ceea ce i-a făcut pe proxeneți foarte interesați, că nu mai văzuseră femei care să fie și frumoase și atât de proaste încât să se vândă pe mai nimic. Așa că au apărut linii de autocare ce plecau de pe lângă strada Ion Câmpineanu (București), de pe lângă Gara de Nord sau alte locuri și mergeau în piețele de prostituție. Iar tăticii, soții și iubiții își conduceau cu duioșie fetele, soțiile, surorile și iubitele la autocare. În 1990, adică îndată după căderea Regimului Ceaușescu. Acesta a fost efectul aducerii femeilor în masă în fabrici și uzine, cu șefi și șefe de educație comunistă, adică delicat spus imorală. Asta a făcut Comunismul din cei care l-au acceptat, din cei care s-au luat după el și după Ceaușescu.

––

Chiar toate se declarau afectate si avortau? Inseamna ca aveam acelasi numar ca si acum
Problema este ca mintiti. Intentionat sau din nestiinta. Va atasez statistica 1950-2011

13. Lipsa de logică a Comuniștilor este abisală. Omul atașează o statistică ce îl contrazice radical și arată că am spus adevărul. El pretindea că după 1990 s-au făcut în România 23 de milioane de avorturi și publică materiale care arată că s-au făcut în acea perioadă cam 8,2 milioane avorturi, adică de aproape trei ori mai puțin decât a zis el. Și totuși declară că eu mint! El publică materiale care arată că în perioada „avortului restricționat” se făceau cam 284775 avorturi pe an, iar după o primă creștere explozivă în 1990 se ajunge la o scădere continuă a numărului de avorturi. Dar apoi pretinde că această statistică ar arăta că lucrurile se înrăutățesc. Adică s-a ajuns la sub 30 de mii de avorturi pe an, de la media de aproape 300 de mii înainte de 1990, dar sunt mai multe avorturi??? Și, da, orice avort este prea mult, dar schimbarea nu confirmă direcția prezentată de el.

Mai mult, se vede că maximum de avorturi a fost făcut de femeile educate sub Ceaușescu. Ceea ce arată că Ceaușescu a fost de vină.

În sfârșit, d-sa crede că afirmația „Datele post-1989 sunt subraportate” este relevantă. De parcă avorturile făcute „în privat” înainte de 1990 se raportau! Din nou suntem în plin absurd.

Pe scurt, d-l ceaușist prezintă statistici care îl contrazic total crezând că îl susțin.

––

Educatia
Dvs citati o diriginta (va credem pe cuvant desi poate nici aceasta nu s-a intamplat), nu un intreg sistem. Deci un caz va face sa generalizati?
Din nou, poate ne faceti dovada unor cifre, ca sa intelegem calitatea si sinceritatea surselor de informatie

14. D-l ceaușist prezintă exact statistici care susțin punctul meu de vedere. Iar apoi îmi cere „dovada unor cifre”, deși deja le-a prezentat. Exact faptul că numărul maxim de avorturi din România aparține celor educate/educați de Ceaușescu dovedește exact ceea ce am susținut: „educația” din vremea lui Ceaușescu era imorală.

––

Armata. Inseamna ca o ducem la fel de bine.
Dupa 35 de ani dupa ce a fost ucis suntem la acelasi nivel?
E bine asa?

15. Nu, în ceea ce privește armata stăm mai rău. Dar asta este direcția în care ne-au dus oamenii lui Ceaușescu. Ei i-au votat și îi votează pe tovarășii lui Ceaușescu, tovarăși care distrug România, inclusiv armata. Altfel spus, și această situație este dovada răutății Regimului Ceaușescu. Sub care a început distrugerea Armatei Române, distrugere continuată fidel de tovarășii lui Ceaușescu.

––

Mai spuneti ca populatia e mai sanatoasa acum ca pe vremea lui Ceausescu?
Asa o fi oare?
Pe atunci stiam o farmacie in cartier, astazi sunt 4-5-6 pe fiecare bulevard

16. Doar că nu am spus asta, iar numărul mare de farmacii arată și că există un acces la medicație ce nu exista pe vremea lui Ceaușescu. Și înainte de 1990, dar și în primii ani de după 1989, era foarte greu să găsești alte medicamente în afară de spirt, aspirină și piramidon. Nu pentru că era sănătoasă populația, ci pentru că se făceau economii uriașe la Ministerul Sănătății, pe cheltuiala sănătății oamenilor. Acum oamenii nu sunt mai sănătoși, dar cel puțin au acces la medicamente.

––

Morala
In mediile mai intelectuale, exista bun simtul, dar in fabrici, majoritatea erau de la tara.
Multumi-ti-i deci ca a adus atatia oameni la oras, ca sa se mai cizeleze.
Altfel si acum, eram tot „tarani de la tara”

17. De fapt este exact pe dos. A explicat asta și Octavian Paler, a explicat-o înainte Horia Bernea, a explicat-o mai înainte și bietul Mihai Eminescu. A explicat asta, cu multe dovezi, Artur Gorovei. Etc., etc. Orașul este izvorul imoralității, satul era cetatea moralității. Nu la sat s-a strigat „Nu vrem bani, nu vrem valută/ Vrem ca Roman să ne f*tă!”, ci în fabricile lui Ceaușescu.

Iar ideea că intelectualismul are vreo legătură cu viața morală stă împotriva realității.
Din contra, intelectualismul a justificat imoralitatea în toate epocile.

Ca să dăm un exemplu, să îi vedem pe cei pe care i-a prezentat ca imorali Herta Müller, laureata Nobel pentru literatură, în 2010: pe intelectualii colaboraționiști. Care au fost „fruncea” și în timpul lui Ceaușescu (exemplu, Daicoviciu), dar și sub tovarășii lui Ceaușescu – de la Iliescu la Constantinescu sau Johannis. De aia au și sărit arși Liiceanu, Pleșu, Manolescu, de prezentarea Hertei Müller, de aceea a încercat să devieze critica spre alții Cărtărescu.

Dar ca să nu ne pierdem în cazuri, să luăm un studiu paradigmatic: Datinile noastre la naștere, de Artur Gorovei, București, 1909. Aici d-sa arată prăpastia valorică dintre oraș și sat: satul iubește familia și copiii, orașul vrea uciderea copiilor în pântece pentru că împiedică distracția.

Și de această dată lucrurile sunt exact pe dos decât văd ceaușiștii: orașul imoral a otrăvit satul moral. Iar forțarea sătenilor în câmpul muncii a distrus cetățile morale ale națiunii noastre. Deci în loc de mulțumiri Ceaușescu merită anatema pentru acest fenomen.

––

Apropo, 95% dintre apartamente le-a construit el.
Si erau date oamenilor, gratuit
Astazi te inrobesti la credite pe 30 de ani.

E bine si asta?

18. Cine minte în asemenea hal merită un loc adânc în Iad: Ceaușescu nu „a construit el” nimic și nu „a dat gratuit” nimic. Totul a fost construit de sclavii Comunismului și totul a fost plătit de oameni de mai multe ori. Suntem aici în gândirea comunistă tipică: Partidul și Statul pun sclaveții să construiască din materialele poporului ceva, apoi îi pun să plătească acel ceva, după care spun „iată ce v-au dăruit Partidul și Statul”. Apartamentele construite de oameni le erau „date” cu chirie sau vândute la prețuiri uriașe pentru salariile vremii. Singurele excepții erau oamenii dictaturii. Adică cei veniți pe tancurile sovietice și declarați peste noapte Români, agenții Moscovei – precum Ceaușescu – și alții asemenea. Doar că ei, de obicei, nu voiau apartamentele comuniste, ci casele făcute de oameni înainte de Comunism. Și jefuite de la aceștia de Partid, în numele „egalității” care nu a existat niciodată.

Creditele pentru plata unui apartament țineau, ca și astăzi, zeci de ani. Cu aceleași excepții amintite mai sus: turnători, securiști și alții asemenea.

Iar aberația logică după care dacă acum e rău înseamnă că sub Ceaușescu a fost bine ține de o abisală lipsă de gândire. E ca și cum ai spune că era bine sub Hitler pentru că era rău sub Stalin.

Singurul adevăr din aceste afirmații, greu de extras dintre minciuni, este că sub Comunism s-au făcut foarte multe blocuri: Românii dinainte de Comunism erau, încă, prea deștepți și liberi ca să fie înghesuiți în pușcăriile numite blocuri.

––

Sport. Daca se obtineau rezultate cu stomacul gol si astazi nu se obtin cu stomacul plin, oare cum e mai bine?

19. Evident că este mai bine fără rezultate dar cu stomacul plin. Iar cel mai bine este cu stomacul plin și rezultate.
Întrebarea este ridicolă și ține de trăirea în puf. Sătulul nu înțelege foamea.

––

(PS. Mai toti aveau pe cineva la tara, de unde luau o gaina, un porc, etc, taiat pe sub mana)

20. Această afirmație este atât de imbecilă încât este cutremurătoare. Pentru că

a) recunoaște că Regimul Ceaușescu, pe care îl apără, era atât de ticălos încât omul nu își putea tăia animalele crescute de el decât „pe sub mână”.

b) crede că o găină și un porc pe an la o familie ajung pentru ca cineva din familie să facă sport în condiții bune.

––

Serios? Atat de prost era poporul incat sa il avem pe Ceausescu?
Plimbat totusi de Regina Angliei si primit de toti

21. Comuniștii au reflexul să ignore realitatea care îl contrazice. România era privită internațional, sub Ceaușescu, mult mai rău decât erau privite Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia sau Iugoslavia. Statele vecine nouă.

Normal că străinii îl primeau pe Ceaușescu: aveau de câștigat de pe urma lui.

Mândria ridicolă că s-a plimbat cu Regina Angliei ține de complexe de inferioritate de ciocoi disperat. Fală goală, traistă ușoară, cum zice poporul. Janos Kadar a obținut la Londra de nu știu câte ori mai mult pentru Ungaria, decât Ceaușescu pentru România. Dar până astăzi îndoctrinarea comunistă îi face pe unii să se mândrească, absolut rușinos, că Ceaușeștii au stat câteva minute în una dintre caleștile Casei Regale Britanice. Sărăntocii snobi sunt mândrii că au stat la masă cu boierul!

Exact de asta râde întreaga lume de noi, pentru că sunt (prea) mulți Români care leșină de mândrie pentru lucruri absolut formale și fără semnificație reală!

––

Si poate daca nu era el, acum erati vreun cioban sau porcar prin vreun sat de munte.
Cumva a ajutat sa nu mai stam la lumina lumanarii

22. 100% fals. În primul rând, am fost cioban și mi-a plăcut mult mai mult decât orice altceva. Din nefericire, duhovnicul m-a silit să iau altă cale. Altfel eram și acum fericit la oi, cu Biblia mea și treburile zilnice.
Din nou viziunea de crescut în puf, îngrozit de muncă și mai ales de orice muncă ce pare „de jos”. Exact ca admirația absolut ridicolă pentru că a avut Ceaușescu parte de câteva minute într-una din trăsurile regale.

Și, ca dovadă a desprinderii de realitate, în orașe, sub Ceaușescu, s-a stat ani de zile la lumina lumânărilor, lămpilor de gaz și a candelelor. Căci „tovarășul” tăia curentul ca să facă economie pe sănătatea Românilor.
Să nu știi asta, dar să iei apărarea lui Ceaușescu, iată calitatea educației comuniste!
QED

––

Uzine. Aveti de comentat la orice.
Daca le aveam, erau in urma tehnologic
Deci ne spuneti ca e bine sa nu le avem deloc

23. Imoralitatea tipic comunistă se vede și prin sofismele folosite pentru a atribui cuiva ceva ce nu a spus. Și a pretinde apoi că este un argument în discuție. Evident, atacul la persoană nu lipsește. Unul care se bagă în vorbă cu texte lungi și ridicole îl atacă pe cel care îi răspunde argumentat. Cică „are de comentat la orice”. În loc să zică „Da, să trăiți!” la toate absurditățile, așa cum cere Partidul Unic.

Și, evident, dacă erau uzine era necesar să nu fie în urmă tehnologic. O uzină rămasă în urmă tehnologic devine o povară care poate prăbuși un județ întreg. Deci, dacă faci o uzină pe spezele unui județ sau unei țări, trebuie să o faci profitabilă, altfel ești un criminal genocidar.
Și, mai ales, trebuie să o modernizezi constant, altfel rămâne în urmă tehnologic – adică duci la prăbușire un oraș sau un județ întreg, ceea ce, în lipsa unei înlocuiri eficiente, te face un criminal genocidar. Este exact ce a făcut Nicolae Ceaușescu: în numele ”economiilor” pentru fixul ”plătirii datoriilor” în termenii lui (absurzi) a anulat modernizările, cercetările care cereau cheltuieli etc.

––

Iliescu este cel care l-a sapat pe Ceausescu, deci nu era frate de arme

24. Iar sofisme! Comuniștii totdeauna se sapă între ei, mai ales dacă sunt frați de arme. Așa s-a întâmplat cu grupul lui Lenin, așa s-a întâmplat cu grupul lui Stalin. Pătrășcanu este un exemplu clasic, Ceaușescu de asemenea. Sau putem să ne uităm la Revoluția Franceză, făcută de Socialiștii vremii, ca să vedem cum s-au omorât între ei după cei au pus mâna pe putere (sau ca să pună mâna pe putere). Totdeauna Stângiștii sunt camarazi de arme până când au interesul să se sape. Pentru că doctrinele de Stânga sunt fundamentalist imorale.

––

Cum stiti ca Romania avea cea mai mare densitate de aparate video din lume?
Cam de unde aveti aceste cifre si statistici?
Suntem foarte interesati

25. De la Nicolae Ceaușescu, pe care l-am ascultat și văzut declarând acest lucru. El se lăuda cu aceste cifre în 1988 și 1989, fără să își dea seama că asta înseamnă că lumea îi urăște regimul. De la Televiziunea Națională Bulgară, ce a dat și ea cifrele în 1988 și 1989. De la Europa Liberă, care a prezentat aceleași cifre, doar că a arătat că sunt în defavoarea lui Ceaușescu.

––

Fals, cele 23 de milioane de avorturi nu implica timpul lui Ceausescu

26. Din nou se ajunge la patologic. Adică ceaușistul prezintă statisticile avortului. Statistici care arată că după Revoluție s-au făcut cca. 8,2 milioane avorturi, în timpul lui Ceaușescu cca. 6.5 iar în 1958-1966 7.5 milioane. Adică se ajunge la peste 22 milioane de avorturi cu Regimul Ceaușescu. Conform statisticilor prezentate de el. După care, la fel de convins ca de alte aberații, afirmă categoric „Fals, cele 23 de milioane de avorturi nu implica timpul lui Ceausescu”.

========================

Cam ăsta este nivelul de logică al susținătorilor lui Ceaușescu.
Pe scurt, Nicolae Ceaușescu a fost unul dintre agenții moscoviți pentru distrugerea României.
A fost împotriva Culturii Române adevărate, pe care a înlocuit-o cu o caricatură numită Cultura Socialistă Română. Adică a fost un dușman radical al Națiunii Române.
A fost un om rău și care a făcut mult rău.
Aceasta este realitatea.

A răspuns Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

După admiratorii lui Ceaușescu, Mihai Viteazul nu se ridică la înălțimea dictatorului comunist. Nici Ștefan cel Mare, nici Constantin cel Mare, pe scurt, nimeni dintre marii și micii eroi ai Românilor. Ce Horia, Cloșca și Crișan? Ce Avram Iancu sau Baba Novac? Ce Dabija, Mateevici sau Halippa?
Pentru ei Ceaușescu, ce a târât în pușcărie oameni pentru o glumă care nu îi plăcea, care a distrus familii și a otrăvit o țară cu imoralitate și corupție, este „cel mai mare erou pe care l-au avut Românii”.
Și zic ei asta pentru că nu (mai) sunt Români, ci Comuniști.
Iar Comunistul nu are altă nație sau religie decât Partidul. Nici alți eroi decât eroii Partidului.
Aceasta este calea morții.
Iar să-i cinstești pe cei care au făcut bine, de la eroii luptei anti-comuniste la Horia, Cloșca, Crișan, Atanasie Todoran și toți ceilalți, de la Sfinții Apostoli la sfinți ca Sofian Boghiu, Ilarion Felea și Dumitru Stăniloae,
Aceasta este calea vieții.


P.P.S. Acestea sunt statisticile avorturilor din România prin care d-l ceaușist credea că demonstrează că Ceaușescu a fost bun și că cifra de 23 de milioane de avorturi nu include epoca Ceaușescu:

Persecuția anti-ortodoxă. Un nou caz revoltător

O publicație oarecare atacă un preot ortodox din Londra pentru că și-a făcut datoria de preot ortodox! Iar altele preiau materialul anti-ortodoxă fără nicio șovăire, răspândindu-l cu nesaț!

Mai exact, conform relatării publicației în cauză, lucrurile s-ar fi întâmplat astfel (atenție la ce se pretinde!):

O familie a stat tot timpul în spital cu copilul abia născut, până când, la 4 luni, acesta a murit.
Familia nu a găsit în spital decât un preot catolic, pe care l-a rugat să boteze copilul.
Copilul botezat catolic a murit la 4 luni.
Familia s-a dus cu copilul catolic la preotul ortodox să îi facă înmormântarea.
Preotul le-a spus că nu se poate face înmormântare ortodoxă pentru cei care nu sunt botezați ortodox.

Până aici, orice om logic și care nu a fost manipulat emoțional va avea următoarele gânduri:

1. De ce patru luni de zile nu au chemat un preot ortodox? Să credem că nu au putut găsi un preot ortodox în toată Londra? Și, evident, nu era nevoie să plece din spital pentru asta. Era de ajuns să caute printre rude, cunoscuți sau pe internet. Ar fi găsit. Și atunci, de ce nu au chemat un preot ortodox la botez?
2. De ce, în lipsă de preot ortodox, nu l-au botezat ei, așa cum se cuvine? Doar faptul că în Ortodoxie mirenii pot boteza în lipsa preotului este binecunoscut. Și, ca urmare, e un lucru ce poate fi aflat ușor.
3. Dacă l-au botezat catolic, de ce l-au dus la preotul ortodox să îl îngroape? Doar este firesc să îngropi omul în religia în care a fost botezat, dacă nu și-a schimbat-o.
4. Preotul a procedat absolut corect. Este un lucru mai mult decât evident pentru orice om de bun simț că este oprit pentru un preot catolic să facă înmormântare Ortodocșilor, precum și pentru un preot ortodox să facă înmormântare Catolicilor.

Aici, ca preot ortodox, trebuie să adaug faptul că încălcarea acestei legi bisericești duce la oprirea de la slujire pe viață.

Ca urmare, de ce respectiva publicație face scandal?
Ei bine, pentru că la mijloc este un preot catolic din Londra, Eduard Fartan. Care a povestit ce a vrut el despre întâmplare, pe Facebook, cu indignarea și minciunile tipice propagandei catolice uniatiste („greco-catolice”).
Minciuni?
Da, pentru că d-l Eduard Fartan știe foarte bine că preoții ortodocși nu au voie să înmormânteze pe cineva de altă religie. Ca urmare, indignarea sa pe temă este o minciună.
Mai mult, dacă prin cine știe ce miracol unic, d-l Eduard Fartan nu știa acest lucru arhicunoscut nu avea voie să vorbească pe temă. Dacă a făcut-o, a făcut-o mincinos și e cu atât mai grav dacă vorbește atât de pătimaș despre ce nu știe.
Da, minciuni, pentru că d-l Eduard Fartan a pretins că poziția preotului ortodox ar însemna că Românii „sunt disprețuiți și abandonați de unii slujitori ai altarului”. Deși poziția respectivă este poziția corectă ortodox, iar cei care au disprețuit și abandonat au fost părinții în cauză. Foarte probabil instigați și manipulați chiar de cel care a botezat catolic copilul.
Desigur, textul d-lui Eduard Fartan, preot catolic (zis „greco-catolic”) este plin de fățarnică indignare față de purtarea de fapt normală a preotului.

Nu pot comenta prea mult purtarea părinților. Este evident că în 4 luni de zile au vorbit repetat cu rudele. Este evident că li s-a zis să boteze copilul. Este evident că au avut timp să se informeze despre asta și să cheme un preot ortodox; ori, în cel mai rău caz, să îl boteze ei.
Faptul că au apelat la un preot catolic este rușinos și total nejustificat. Dar

Adevăratul scandal la acest botez este că preotul catolic nu i-a îndrumat către un preot ortodox. Știind foarte bine că prin botez duce copilul în Catolicism.

Iar al doilea scandal adevărat este articolul – preluat deja de mass-media anticreștină. Un articol în care Ortodocșii sunt blamați și loviți pentru Credința Ortodoxă.

Spre rușinea lui, la această persecuție anti-ortodoxă ia parte și Mihai Rusu. Acesta, ca și cum sociologia îl face expert în dogmatica ortodoxă, pretinde că înmormântarea nu ar „atinge acel nucleu dur al credințelor cu adevărat dogmatice”. Faptul că folosește sintagma „nu mi se pare” este irelevant în contextul unui linșaj emoțional – lucru pe care un sociolog ar trebui să îl știe prea bine.
În realitate, Înmormântarea ca slujbă este încununarea vieții creștine. Și este parte integrantă din Credința Ortodoxă.
O realitate cu totul contrară afirmațiilor d-lui Mihai Rusu.

Și mai rușinoasă este poziția lui Radu Preda. D-sa a pierdut o foarte bună ocazie să tacă. Și s-a apucat, într-un stil intelectualist total neortodox, să dea și el în cel care dau toți. Un lucru cu totul contrar Ortodoxiei și cu atât mai grav cu cât este susținut de un sofism ieftin.
Astfel, teologul (aici, teoologul) Radu Preda pretinde că Biserica Ortodoxă Română, de vreme ce recunoaște botezul făcut în numele Sfintei Treimi, se poate face înmormântarea. Aici ar trebui să strigăm către Sfântul Sinod: „V-au spus mulți, inclusiv Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, să vă păziți de Ecumenism! V-au spus că va duce la distrugerea Bisericii! Iată exemplu clar!”
Dar, trecând peste paranteză, trebuie subliniat faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a interzis conslujirea. De asemenea, a interzis slujbele de înmormântare și parastasele pentru cei care se incinerează de voia lor chiar dacă sunt Ortodocși. Etc.
Prin urmare, recunoașterea botezului catolic este un act strict formal și un gest de bunăvoință din partea Bisericii. Dar care nu dă dreptul Catolicului la Împărtășanie sau Înmormântare, care sunt, în Biserică, exclusiv pentru Ortodocși.
Acest lucru este binecunoscut tuturor teologilor ortodocși. Deci este cunoscut și d-lui Radu Preda care, spre propria pieire, alunecă tot mai mult din Ortodoxie pentru intelectualisme sterpe. Dumnezeu să aibă milă de el și să nu îi răspundă după cum s-a purtat el cu preotul din Londra atacat acum!
Preot pe care, fără niciun motiv, d-l Radu Preda l-a declarat, iarăși total neortodox, barbar și nebun. O să ne oprim amintind aici că un teolog ar trebui să știe osânda celui care bârfește un cleric… inclusiv a clericilor ce bârfesc alți clerici.

Revenind la articolul publicat – și preluat cu zel de mulți anti-ortodocși – se observă că poziției ortodoxe îi este dedicat un paragraf din douăzeci și șase. Adică principiului audiatur et altera pars (ascultă și partea cealaltă… înainte să tragi o concluzie) i s-a rezervat mai puțin de 0,4% din numărul de paragrafe!
Evident, publicația folosește o metodă tipică pentru publicațiile anti-ortodoxe ca să scape de CNA (care oricum totdeauna doarme în asemenea cazuri): zice că

„a cerut o poziție oficială din partea Patriarhiei și a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale din Paris, iar în momentul în care vom avea un răspuns, va apărea în material”

Doar că deontologia jurnalistului cere altă abordare!
În fapt, publicația, dacă se vrea corectă, avea datoria imparțialității – cu totul lipsă în articol –, avea obligația obiectivității – iarăși de negăsit în articol –, avea datoria responsabilității – pe care nu am putut-o vedea nici la cei numiți în articol, nici la articol în sine – etc.

În cazul de față, publicația avea datoria să asculte și cealaltă parte înainte de publicarea materialului, care trebuia să conțină și punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române.
Ceea ce nu s-a făcut.

Dimpotrivă, s-a publicat un material plin de patetisme manipulatoare pe o direcție total împotriva Bisericii Ortodoxe.
Un material în care sunt minciuni evidente, precum unele pe care le-am amintit deja. Dar mai sunt!

Una dintre ele este afirmația că în tragedia de la Colectiv „preoții ortodocși au lipsit de la locul tragediei”. O altă manipulare anti-ortodoxă a mass-mediei – profitându-se și de proverbiala inerție a administrației bisericești. Pentru că primul preot la Colectiv a fost Preotul Vasile Bîrleanu, preot ortodox la Capela ISU – Dealu Spirii, ajuns acolo cu colegii săi de la ISU la ora 0:30.
Este un lucru bineștiut, dar și bine ascuns, ca să nu își dea seama oamenii cum au fost manipulați împotriva Bisericii.
Și de această dată articolul minte anti-ortodox.

Și, desigur, se va spune „din greșeală”, „din întâmplare”.
Dar, cum i-a spus tatăl meu unei vânzătoare de la pâine prin 1987, când aceasta i-a dat restul „scăzut” pentru a nu știu câta oară:
„- Cum din greșeală, doamnă? Cum de greșiți totdeauna în favoarea dvs. și niciodată în favoarea noastră?”
Aceeași întrebare ar trebui să și-o pună și publicația în cauză, ca și celelalte publicații care mereu, „din greșeală”, publică materiale mincinoase anti-ortodoxe.

Vreau să îl felicit pe preotul din Londra, care și-a făcut datoria.
Faptul că până și d-l greco-catolic a recunoscut că părinții au revenit la el de trei ori arată faptul că le-a vorbit frumos, cu dragoste.
În rest, Dumnezeu va judeca, va răsplăti și va pedepsi, după Cuvântul Său!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea