În fața morții. Noi.

Ecaterina Teodoroiu

În urmă cu peste o sută de ani străbunicul meu intra în Marele război, cum era denumit pe atunci Primul război mondial. Învățător ce făcuse școala militară, adică sublocotenent și instructor de premilitară, a primit pe mână întâi un pluton. Apoi o companie de mitraliere pe care a trebuit să o rânduiască, adică să o organizeze. Adică să îi învețe pe țăranii din Vlașca și Teleorman, ce îi fuseseră vărsați în companie, să folosească aceste arme, aruncătoarele de grenade și tacticile specifice armei.

Din viața lui în linia întâi, în fața morții, a ieșit o carte: În fața morții
În această carte eroul este, în primul rând, Românul obișnuit.
Străbunicul era hotărât să lupte până la capăt: rănit de trei ori se întoarce de-a dreptul în linia întâi din spital, respingând refacerea, de teamă să nu ajungă ostașii săi pe mâna vreunui ofițer incompetent, corupt, fără suflet și minte – căci erau, prea destui, și din aceia.
El se știa pe sine – lupta sa de învățător, de dăruire totală, îi arătase cine este.
Dar uimirea plină de cea mai adâncă cinstire i-a fost adusă de ostașul român, de țăranul român.
Cel disprețuit de toți, dar care s-a ridicat peste umbra războiului cu o măreție de necrezut:

Atunci când oamenii politici erau stăpâniți de panică, intelectualii erau isterizați și chiar din Biserică se iveau trădători, poporul a stat neclintit în lupta pentru Marea Unire, cu o credință totală în Victoria Finală.

Am putea spune, cu Eminescu, „de-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii”.

Astăzi, deși își spun Creștini – adică ucenicii Domnului! – mulți au uitat cuvântul lui Dumnzeu care zice:

Iar când veți auzi de războaie, și de zvonuri de războaie, să nu vă tulburați, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârșitul!” (Matei 13.7)

Au uitat ce suntem – sau ce credeau mulți că sunt, dar numai până ieri:

Suntem Creștini, suntem Români, suntem ucenicii Sfinților din Prigoanele Comuniste și urmașii generațiilor de sfinți și eroi.
Ce ne poate speria?
Doar despărțirea de Dumnezeu.

Icoana Sfinților Români
Împreună, Împărați, ostași, mireni, călugări, preoți, episcopi

Și mă întreabă cineva: E adevărat, dar copiii?

Ca și noi: Creștini, Români, ucenici ai Sfinților din Prigoanele Comuniste și urmașii generațiilor de sfinți și eroi. Și pentru ei strălucește România Cerească, și cu ei este Dumnezeu totdeauna.

Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, totdeauna, și să mergem cu El înainte, lăsând toate cele din urmă, ca să dobândim Împărăția Cerurilor!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Voievodul Ortodoxiei Românești,
Sfântul Sfințit Mucenic Iustin Pârvu

P.S. Uitați-vă la aceste chipuri și să vă purtați cum s-au purtat ei: cu cinste, credință, dăruire, curaj și tărie, toate până dincolo de capăt. Pe lași îi va mânca Iadul… (Apocalipsa 21.8)

Rusia, Ucraina, România și Ungaria. Și poziția AUR

Am arătat acum puțină vreme că luptele dintre Rusia și Ucraina sunt rezultatul unei istorii vechi. În care Rusia și Ucraina sunt doi agresori, nu un agresor și o victimă.
Cineva îmi spunea că nu am atins problema genocidului anti-rusesc practicat de Ucraina, mai ales în Donețk și Lugansk. Da, nu am atins această problemă, așa cum nu am atins nici problema Holodomorului.
Pentru că, repet, luptele ruso-ucraineene sunt rezultatul imperialismului rusesc și ucrainean.
Pe de-o parte, Ucraina putea ușor să renunțe în 1992 la teritoriile majoritar rusești, cu care istoric nu are nicio treabă – ca și la cele românești, de asemenea necuvenite.
Dimpotrivă, Ucraina a declarat repetat că nu renunță la nimic, ba chiar a emis pretenții – asupra Maramureșului, asupra sudului Bucovinei, asupra Republicii Moldova, asupra Moldovei, asupra Carpaților în general etc., etc. A tratat și tratează oribil Românii din cuprinsul său, continuă politica ruso-sovietică de maldavanizare (de transformare a Moldovenilor, ramură românească, în Maldavani, ramură slavă), folosește persecuția economică și chiar genocidul.
De partea sa, desigur, Rusia putea face multe gesturi esențiale, prin care să câștige aliați sau chiar prieteni. De la returnarea Tezaurului României și renunțarea publică, oficială și definitivă la teritoriile de la Vest de Bug până la acte de reparație. Măcar tratarea respectuoasă a mormintelor ostașilor români, înființarea de școli și posturi radio-tv pentru Românii din Siberia (mari patrioți ai Rusiei, până la urmă) și tot ar fi fost ceva. Ceea ce s-a schițat a arătat doar că s-ar putea face ceva dacă ar fi voință. Nu a fost. Imaginea Armatei a 14-a, chinurile Grupului Ilașcu, asasinarea soților Aldea-Teodorovici sau a lui Grigore Vieru, discursurile pline de ură etnică și năduf imperialist ale lui Jirinovski – iată doar câteva dintre pecețile care stau, puternic, asupra relațiilor ruso-române din ultimele decenii. Ocupațiile rusești, Fântâna Albă și altele asemenea capătă, în acest context, o mare greutate. În rău.

În toată această situație se pune întrebarea de ce AUR se situează categoric împotriva poziției rusești în conflictele actuale.
La prima vedere ar fi de așteptat, nu-i așa, să existe o reacție mult mai nuanțată.
Este adevărat, AUR este singurul partid ce a avut și are în vedere interesele Românilor din Ucraina. Dar nu și pe cele ale Românilor din Rusia? Oare pentru ei nu ar trebui nuanțată poziția în acest conflict?

Nu.

Deși poate nu se vede – în perdelele de fum mediatice – poziția AUR este singura poziție corectă diplomatic și politic în clipa de față.
Este o poziție ce ține de un realism esențial: de ceea ce avem (sau, mai bine zis, nu avem) ca oameni politici, sprijini internațional, putere militară etc., etc.
Analizând acești factori nu doar că dependența României de NATO este absolut clară și indiputabilă. Dar soluția auto-determinării unor teritorii pe criterii etnice a fost și rămâne inacceptabilă pentru România!

Ceea ce mulți, din păcate, nu văd, este faptul că politica se face realist, cinic, nu romantic. Romantismul se folosește în politică doar pentru motivarea maselor.
Iar realismul spune că sfărâmarea unității statale și teritoriale a României este un proiect continuu al Ungariei.
Altfel spus, dacă se acceptă auto-determinarea etnică a unor regiuni ca Donețk și Lugansk de către România, se deschide calea către acțiuni identice în Covasna, Mureș, Harghita, Cluj, Sălaj etc. Ceea ce AUR, ca formațiune dedicată interesului național trebuie să oprească din fașă. Deci AUR nu poate recunoaște niciun drept al Luganskului sau Donețkului la autodeterminare.

Ca o paranteză, și în această privință Rusia își plătește polițele.
Situația din Ardeal i se datorează.

Organizarea României sub ocupație sovietică. În centru,
Regiunea Automată Măgară* înființată la cererea unor voci rusești,
„pentru controlul României”

După Al doilea război mondial state agresoare precum Germania au fost silite să își retragă reprezentanții pe care îi folosiseră în scopuri imperialiste. Sudeții, Germanii din Slovacia și multe alte asemenea grupuri au fost puse să își facă bagajele și să plece în Germania.
Aceeași soluție se pregătise pentru Ungurii din Transilvania. S-a discutat chiar și aducerea lor în Kazahstan sau Siberia, în locurile din care au venit în Europa – sau pe aproape.
Mai multe voci rusești s-au opus, susținând că un cal troian unguresc în inima României ar ajuta la controlarea acesteia.
Acum Rusia are să mulțumească politicii sale anti-românești: deși Ucraina este un stat dușmănos față de Români, Rusia a creat o stare în care România nu poate fi decât împotriva Rusiei, chiar dacă s-ar întâmpla ca aceasta să aibă dreptate.
Cine seamănă vânt culege furtună.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Nu plângeți de milă Rusiei, nu este atât de slabă pe cât s-ar crede. Are în spate sprijinul Chinei și al altor țări. Șansele ca NATO să iasă neciufulit din această confruntare sunt minime. Mai curând aș crede că Joke Biden a făcut tot circul acesta exact spre a da alianței China-Rusia prestigiu și putere. Desigur, în afară de țelul evident de deturnare a atenției oamenilor de la dictaturile violente ale Socialiștilor din Canada sau Australia, de la abuzurile Plandemiei etc.

P.P.S. Da, politica de ratați și slugi proaste a politicienilor din ultimele trei decenii se vede acum foarte bine în situația militară a României: înarmare jalnică, pregătire de luptă sub 0.1% din elementar, stare psihică jalnică a „vitejilor României” (care, de frică și groază, și-au murdărit lenjeria în această dimineață) etc. Intră aici desființarea milițiilor populare existente la noi de cel puțin trei mii de ani (opera lui Ion Iliescu), desființarea serviciului militar obligatoriu (opera comună FSN-PSD-PNL-PNȚ etc., la care și-au adus și își aduc contribuția toți conducătorii de până astăzi), sabotarea sistematică a voluntariatului militar, sabotarea sistematică a pregătirii de luptă și supraviețuire a civililor etc. Articolele 55 și 54 din Constituția României au fost și rămân literă moartă. Poate AUR să ajungă la putere și să aducă o schimbare în bine. Până atunci…


* Căsătorit la Târgu Mureș, un unchi s-a trezit în noua regiune autonomă sovietică. Prin urmare, nota pe plic drept adresă Regiunea Automată Măgară în loc de Regiunea Autonomă Maghiară. Deoarece scrisorile au ajuns fără greș, putem considera denumirea folosită de el ca acceptată oficial.

Rusia contra Ucraina. Prostia care smintește

Se coace, de ceva vreme, un război în care să fie implicată Rusia.
Nu a vrut Putin să mai invadeze ceva după alegerea lui Biden de Soroș, Gheiț și alți mafioți, se merge pe provocare, manevră, manipulare.

Să fim serioși:
Rusia deține în clipa de față Părțile Donețului – „Regiunea Doneț” în descrierea presei inculte – și Crimeea. Teritorii ce, etnic, sunt majoritar rusești.
Ca urmare, nu există niciun interes rusesc pentru invadarea și/sau cucerirea sărăciei de Ucraina.

Dar există interesul lui Biden sau, mai precis, a lui Vânător și celor din spatele lui – cine știe, știe – ca Rusia să fie atrasă într-un conflict. Cât mai mare.
Astfel încât să se acopere abuzurile nesfârșite ale Plandemiei, crimele împotriva umanității săvârșite de conducerea Canadei și Australiei, Austriei sau Germaniei, Italiei ori Franței, Chinei, Spaniei, Marii Britanii etc., etc.

Neînțelegerile, conflictele și istoria ruso-ucraineană constituie un pretext potrivit.

Doar că Putin nu joacă așa cum i se cere.

Nu pentru că ar fi băiat bun – cum cred naivii, ca să nu spunem proștii – ci pentru că are prea mult de pierdut.

Rusia este chiar indignată!
Ucraina atacă Republica Donețk, masacrează civili, săvârșește crimă după crimă. Iar Occidentul urlă că Rusia este agresor!

Rusia este chiar indignată!
Când părți din Iugoslavia au cerut independență, chiar fără referendum, SUA și alte puteri au pus bombele pe Belgrad și Serbia ca să sprijine „voința populară”.
Când Rușii, majoritari în Crimea și Donețk, supuși genocidului de Ukraina, cer independență, Occidentul sprijină masacrarea lor ca să sprijine „unitatea statului ucrainean”.

Ale dracului* principii democratice, nu-i așa?
Se schimbă cum bate vântul prin cancelariile sau mai bine zis prin capul miliardarilor din spatele cancelariilor occidentale.

Și ce dacă?

Pun această întrebare pentru Românii naivi – ca să nu spunem proști** – care se implică de o parte sau alta.

Sunt unii care susțin Ucraina, sunt unii care susțin Rusia.
Sunt unii convinși că Putin este omul lui Dumnezeu, alții convinși că este omul Satanei.
Sunt unii convinși că Ucraina trebuie apărată, alții că Rusia trebuie apărată.

Adevărul este că sunt două state satanice care merită să se bată între ele până se alege praful de amândouă.

Da, nu se va întâmpla, știu asta. Dar amintesc principiul fundamental, mereu uitat de sentimentaliști – mereu ușor de manipulat.

Ucraina este agresorul, invadatorul și criminalul în acest caz, spun cei care se uită la datele istorice și la voința populară:
1. Ucraina nu are niciun drept istoric în Donețk sau Crimeea.
2. Uriașa majoritate a populației din Donețk și Crimeea a vrut și vrea să țină de Rusia.
3. Comunitatea internațională a pecetluit prin Războaiele din Iugoslavia, susținerea Kosovo și alte asemenea acte principiul auto-determinării pe criterii etnice.

Da, spun eu, dar Ucraina a fost născocită de Rusia!

Din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea Ucraina a fost un fel de n-ar mai fi. Cum îi zice și numele – „La Sfârșit” („U Kraina”) – era regiunea de la capătul Poloniei și Lituaniei. Nu era o țară, nu era o națiune, era partea de frontieră a Regatului Poloniei și Lituaniei.

Iată două dovezi istorice:

Hartă a Regatului Poloniei și Lituaniei la 1500
Ucraina (Ukraina) este o regiune măruntă (și nedelimitată) la sud de Kiev
Hartă Germană a împărțirii Regatului Poloniei și Lituaniei în secolul al XVIII-lea
Ucraina (Ukraina) este o regiune măruntă (și nedelimitată) la sud de Kiev

Niciodată până în secolul al XVIII-lea Zaporojenii sau Cazacii de pe Nipru – și cu atât mai puțin cei de pe Doneț -, nici Rușii Albi (Bielorușii), Rusinii, Huțulii, Rutenii sau alte ramuri slave nu au avut ideea că ar fi „Ucraineeni” sau ar ține de „Ucraina”.
O asemenea idee le-ar fi părut fie simplă prostie – că doar nu locuiau în Ucraina! -, fie chiar insultă – pentru mulți Ucraina fiind un fel de pușcărie, un loc pentru ticăloși, nebuni și condamnați.

„Națiunea” Ucraineană și „Țara” Ucraina au fost create de imperialismul rusesc.

Pentru a se întinde în teritorii în care Rușii nu existau – sau erau extrem de puțini, dacă erau pe acolo – Rusia a născocit o „națiune soră”. Pe care, evident, să o elibereze de „bestiile de ocupanți”.

Și pentru că păcăleala trebuia să poarte un nume, s-a numit Ucraina.

Această încropeală, menită să adune Slavii Vestici în brațele „Maicii Rusia” și să nimicească băștinașii Români sau Lituanieni a avut succes.
Pas cu pas au fost slavizate Zaporojia, Podolia, Chersonezul, Cimeria (Molojna), Azovul sau Meotia, Crimeea, Vozia, chiar și Țara Fagilor, Bucovina, cel puțin în partea nordică.

Ce nu s-a așteptat inteligența rusească a fost ca națiunea artificială și țara artificială să se întoarcă împotriva Rusiei!

Dar acest lucru s-a întâmplat!

În 1918 născocirea rusească a cerut nu doar independența – act deja șocant pentru Rusia – ci și teritorii inimaginabil de largi. Cele mai „modeste” „revendicări” ale Radei de la Kiev mergeau de la Carpați la Don. Altele ajungeau din Germania, Austria și Grecia în Caucaz și dincolo de Volga.
Da, Ucraina pretindea și pretinde că Moldova este teritoriu ucrainean ocupat de Români și care trebuie eliberat. A pretins în 1918, 1919, 1920, 1921 etc., pretinde și astăzi.
Dar și că largi teritorii polone, bieloruse, rusești, ungurești, slovace, bulgărești etc. sunt de fapt ucraineene.

Motivul este simplu: creată ca o adunare a Slavilor ne-ruși, Ucraina poate pretinde – și pretinde! – orice teritoriu pe care a trăit vreodată o comunitate slavă ne-rusă… ori chiar rusească. Pentru că dacă Rusia poate cere, de ce nu și Ucraina?

Da, Ucraina practică genocidul etnic: împotriva Românilor, Ungurilor, Rușilor, Polonezilor și oricăror alți minoritari.

Da, Occidentul știe și, pentru că are anume afaceri în Ucraina, tace din gură.

Pe scurt, Rusia se înfruntă cu monstrul pe care l-a născut.

O fi Donețkul, după principiile pecetluite de UE și NATO, îndreptățit la independență sau unirea cu Rusia. Dar există acolo resurse pe care Vestul le vrea.
Și, mai ales, e nevoie de Rusia ca dușman, pentru ca nazismul Canadei sau Australiei, Austriei, Germaniei sau Guvernului Biden-Kamala să fie băgat sub preș.

Deci se va face tot ce e posibil să iasă război și să se dea vina pe Rusia.

Dar nu plângeți Rusia! Ea însăși a făcut asta de nenumărate ori! Acum doar are parte de ceea ce a făcut altora, iar și iar.

Cine seamănă vânt culege furtună, spune un vechi proverb românesc.

Și înainte să vă îngrijorați pentru Rusia ori Ucraina, îngrijorați-vă pentru Țara voastră.

Prostul moare de grija vecinului, spune alt proverb românesc.

Mai bine ne-am uita că soluția „iubiților conducători” ai României la scăderea natalității și fuga Românilor din Țară este colonizarea cu muncitori străini aducerea a o sută de mii de muncitori străini în România.
Nu încurajarea natalității, nu sprijin pentru angajarea Românilor în propria Țară – prin scăderea fiscalității demente (scădere practicată pentru străini!) sau prin scăderea birocrației demente (scădere practicată pentru străini!) și alte măsuri elementare. „Soluția” acestui Guvern – ca și a altora – este aducerea de străini.

Lăsați sentimentele duioase pentru agresorii noștri și gândiți-vă ce puteți face pentru Țară și Neam.
Sau lăsați-vă duși de prostia care smintește. Alegerea e a voastră – dar și răspunderea înaintea Judecății lui Dumnezeu.

Pr. Mihai-Andrei Aldea


* Dumnezeul nostru nu este al neorânduielii, iar Satana este tatăl minciunii.

** Umblă zvonuri despre Români care luptă, ca voluntari, de partea Ucrainei și respectiv Rusiei în Donețk. Asta ar fi chiar prostie în stare pură.

Suferințele AUR, Constituția României și visul libertății de gândire și exprimare

Comunismul muncește și luptă de câteva secole spre a construi omul nou.

Printre altele, acest om nou este caracterizat prin ura față de cei care sunt altfel, care gândesc altfel. Totul în numele toleranței! (Așa cum nesfârșita incitare de și la violență armată a Comuniștilor se numea „luptă pentru pace”!)

Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu Partidul AUR, aflat sub prigoana directă a clasei politice pe motiv de exprimare liberă, este o demonstrație perfectă a Comunismului instituționalizat!

Constituția României pretinde

România este patria comună a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. (Art. 4, pct. (2))

de asemenea, pretinde că

Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertaea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (Art. 29, pct. (1))

și că

Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. (Art. 29, pct. (2))

mai pretinde Constituția României și că

Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (Art. 30, pct. (1))

Cenzura de orice fel este interzisă. (Art. 30, pct. (2))

Dar, chiar Constituția României limitează (violează, am putea spune) aceste drepturi „inviolabile”, tot în Art. 30, la punctele (6) și (7), introducând cenzura, astfel

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

În Ferma animalelor, creația lui Orwell, Comuniștii – simbolizați prin noua conducere a fermei – adaugă la principiul

Toate animalele sunt egale

o mică precizare

dar unele animale sunt mai egale decât altele.

Ceea ce au făcut Năstase, Iorgovan și ceilalți autori comuniști ai Constituției prin precizările de la punctele (6) și (7) ale Articolului 30.

Ce înseamnă demnitatea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă onoarea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30 al Constituției României?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă prejudicierea vieții particulare, menționată în același loc?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă dreptul la propria imagine, tot de acolo?

Ce vrea legiuitorul!

Altfel spus, într-un singur punct din Articolul 30 părinții Constituției dau legiuitorului patru instrumente prin care să anuleze „inviolabilitatea libertății de exprimare” din pct. (1) al aceluiași articol! Patru, nu unul singur!

La fel putem atrage atenția asupra întrebării esențiale ce înseamnă? pentru termeni esențiali de la pct. (7)!

Este critica răspândirii perversiunilor în România o „defăimare a țării”?

Este critica corupției instituționale, a prezenței masive a infractorilor în Parlament și Guvern, sau a slugărniciei politicienilor față de străini „defăimări ale țării”?

Este un eventual îndemn la război pentru eliberarea teritoriilor românești ocupate, sau pentru apărarea Românilor persecutați de alte țări, un „îndemn la război de agresiune”?

Este critica față de abuzurile unor organizații etnice, sau cu tentă etnică, „îndemn la ură națională” sau „incitare la discriminare”?

La toate aceste întrebări – și multe altele identice – există un singur răspuns:

Cum vrea cheful legiuitorului.

Legiuitor care poate să fie Parlamentul – da, cel dominat de corupție –, Guvernul – cel pe care imensa majoritate a populației îl socotește un jeg –, Arafat sau alt individ ce controlează politicul.

Pe scurt, însăși Constituția României deschide larg numeroase porți pentru ca dreptul la gândire, la opinie, la credință și la exprimare să fie sugrumat de clasa politică.

Ceea ce așteptăm de la o adevărată opoziție care ar ajunge la putere este în primul rând revizuirea Constituției pentru ca libertatea gândirii, libertatea cuvântului, libertatea de conștiință, libertatea de exprimare să fie reale. Adică într-adevăr inviolabile.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Vaccinurile anti-COVID-19 și Codul Nuremberg

După cum se prezintă în British Medical Journal No 7070, Volume 313: Page 1448, 7 December, Codul Nuremberg (1947) este următorul: (aveți traducerea în limba română mai jos)

Permissible Medical Experiments

The great weight of the evidence before us to effect that certain types of medical experiments on human beings, when kept within reasonably well-defined bounds, conform to the ethics of the medical profession generally. The protagonists of the practice of human experimentation justify their views on the basis that such experiments yield results for the good of society that are unprocurable by other methods or means of study. All agree, however, that certain basic principles must be observed in order to satisfy moral, ethical and legal concepts:

1. The voluntary consent of the human subject is absolutely essential. This means that the person involved should have legal capacity to give consent; should be so situated as to be able to exercise free power of choice, without the intervention of any element of force, fraud, deceit, duress, overreaching, or other ulterior form of constraint or coercion; and should have sufficient knowledge and comprehension of the elements of the subject matter involved as to enable him to make an understanding and enlightened decision. This latter element requires that before the acceptance of an affirmative decision by the experimental subject there should be made known to him the nature, duration, and purpose of the experiment; the method and means by which it is to be conducted; all inconveniences and hazards reasonably to be expected; and the effects upon his health or person which may possibly come from his participation in the experiment.

The duty and responsibility for ascertaining the quality of the consent rests upon each individual who initiates, directs, or engages in the experiment. It is a personal duty and responsibility which may not be delegated to another with impunity.

2. The experiment should be such as to yield fruitful results for the good of society, unprocurable by other methods or means of study, and not random and unnecessary in nature.

3. The experiment should be so designed and based on the results of animal experimentation and a knowledge of the natural history of the disease or other problem under study that the anticipated results justify the performance of the experiment.

4. The experiment should be so conducted as to avoid all unnecessary physical and mental suffering and injury.

5. No experiment should be conducted where there is an a priori reason to believe that death or disabling injury will occur; except, perhaps, in those experiments where the experimental physicians also serve as subjects.

6. The degree of risk to be taken should never exceed that determined by the humanitarian importance of the problem to be solved by the experiment.

7. Proper preparations should be made and adequate facilities provided to protect the experimental subject against even remote possibilities of injury, disability or death.

8. The experiment should be conducted only by scientifically qualified persons. The highest degree of skill and care should be required through all stages of the experiment of those who conduct or engage in the experiment.

9. During the course of the experiment the human subject should be at liberty to bring the experiment to an end if he has reached the physical or mental state where continuation of the experiment seems to him to be impossible.

10. During the course of the experiment the scientist in charge must be prepared to terminate the experiment at any stage, if he has probable cause to believe, in the exercise of the good faith, superior skill and careful judgment required of him, that a continuation of the experiment is likely to result in injury, disability, or death to the experimental subject.

Traducerea mea:

Experimentele Medicale Acceptabile

Greutatea mare a dovezilor ce ne stau înainte cer efectuarea experimentelor medicale asupra ființelor umane doar când sunt realizate în granițe rezonabile și clar definite, conforme cu etica profesiei medicale în general. Practicanții de experimente asupra oamenilor își justifică viziunea pe baza principiului că asemenea experimente duc la rezultate benefice societății ce nu pot fi obținute prin alte metode sau mijloace de studiu. Toți sunt însă de acord că anumite principii fundamentale trebuie respectate spre a corespunde conceptelor de morală, etică și legalitate:

1. Consimțământul voluntar al subiectului uman este absolut esențial. Aceasta înseamnă că persoana implicată trebuie să aibă capacitatea legală de consimțământ; trebuie să aibă o poziție în care să își exercite liber puterea de alegere, fără intervenția oricărui element de forță, fraudă, înșelăciune, constrângere, presiune a autorităților sau alte forme de constrângere ori pedeapsă; și trebuie să dețină destulă cunoaștere și înțelegere a elementelor implicate în subiect [experiment] pentru ca hotărârea să fie în deplină cunoștință de cauză. Acest ultim element cere ca înainte de acceptarea unei decizii pozitive din partea subiectului experimentului să i se aducă obligatoriu la cunoștință natura, durata și scopul experimentului; metodele și mijloacele prin care va fi realizat; toate neplăcerile și riscurile ce pot fi rezonabil așteptate; și efectele asupra sănătății și persoanei ce pot surveni prin participarea sa la experiment.

Datoria și răspunderea pentru asigurarea calității consensului aparțin fiecărui individ care ințiază, conduce sau ia parte la experiment. Este o datorie personală ce nu poate fi delegată altcuiva spre obținerea imunității.

2. Experimentul trebuie să fie astfel încât să aducă rezultate impotrante pentru binele societății, imposibil de procurat prin alte metode sau mijloace de studiu, și nu de natură întâmplătoare sau inutilă.

3. Experimentul trebuie să fie conceput și întemeiat pe rezultatele experimentării pe animale și a cunoștințelor de istorie naturală a bolii sau a altor probleme de studiat, astfel încât rezultatele preconizate să justifice efectuarea experimentului.

4. Experimentul trebuie să fie condus astfel încât să se evite toate suferințele și rănile fizice sau mentale nenecesare.

5. Niciun experiment nu va fi condus atâta vreme cât există un motiv aprioric spre a crede că va duce la moarte sau dizabilități; cu excepția, poate, a acelor experimente în care medicii experimentatori sunt și subiecții experimentului.

6. Gradul de risc ce poate fi luat trebuie să nu depășească niciodată pe cel al importanței umanitare a problemei ce va fi rezolvată de experiment.

7. Trebuie realizate pregătiri temeinice și oferite facilitățile potrivite pentru a-l proteja pe subiectul experimentului împotriva celor mai vagi posibilități de rănire, dizabilitate sau moarte.

8. Experimentul trebuie să fie condus numai de persoane calificate științific. Cel mai înalt nivel de abilitate și grijă trebuie cerute în toate fazele experimentului de la cei care îl conduc sau participă la realizarea lui.

9. În desfășurarea experimentului trebuie ca subiectul uman să aibă libertatea de a încheia experimentarea dacă a atins o stare fizică sau mentală în care continuarea i se pare lui imposibilă.

10. În desfășurarea experimentului savantul însărcinat cu aceasta trebuie să fie gata să oprească experimentul în orice fază, atâta vreme cât are motive probabile să creadă, exercitându-și buna credință, abilitatea superioară și raționamentul minuțios așteptate de la el, că o continuare a experimentului poate să ducă la rănirea, dizabilitarea sau moartea subiectului experimentului.


Vaccinurile COVID-19 sunt experimentale. De exemplu, prospectul Vaccinului Pfizer împotriva COVID-19 din Decembrie 2020 menționează anul 2023 ca ultimul an pentru testarea produsului respectiv.

Deși probabil nu o să mire pe nimeni, consemnez faptul că Republica România este oficial membru al mai multor organizații medicale ce, măcar în literă, pretind să respecte aceste principii – evident, nu totdeauna în aceeași formulare.
Mai mult, liberul consimțământ – iar ce înseamnă liber am văzut și în Codul Nuremberg – este socotit esențial în legislația românească pentru validitatea oricărui act, inclusiv medical.
Mai mult, etica medicală oficială din Republica România are, în literă, cam aceleași principii (sper să revin asupra acestui fapt). Teoretic încălcarea acestei etici medicale duce la excluderea din profesie.

Concluzie:

Citiți Codul Nuremberg și vedeți în ce măsură au fost respectate prevederile sale în politica de impunere a vaccinurilor COVID-19, de denigrare și excludere a tratamentelor medicamentoase și conexe în Republica România, sub conducerea partidelor PNL, UDMR, USR și FSN – și cu acordul PMP și altor grupări.
Și aduceți-vă aminte că singurul partid ce a militat pentru respectarea acestor principii fundamentale a fost și, trist, încă rămâne AUR.

Mihai-Andrei Aldea