IICCMER – Acțiune comunistă

Propaganda de tip comunist, fascist, ceaușist etc. este, teoretic, interzisă în Republica România – creația lui Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman și eiusdem farinae.
Practic, propaganda de tip comunist și acțiunile de tip comunist (fascist, ceaușist, nazist) sunt la ordinea zilei.
Sunt atât de multe încât devine foarte greu să mai reacționezi la ele.

Totuși, în acest caz, acțiunea comunistă și neofascistă vine de la IICCMER: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
O instituție (sic!) ce ar trebui să fie de departe cea mai ne-comunistă, dacă nu cea mai anti-comunistă din stat(ul zis român).

Totuși, IICCMER publică foarte curajos o scrisoare anonimă în care cere îndepărtarea bustului lui Adrian Păunescu (1943-2010).

Pretextele invocate sunt de o fățărnicie patologică.
De exemplu, cităm

„omagierea în spațiul public a unei persoane care a avut un rol important în promovarea propagandei regimului comunist și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu este incompatibilă cu respectul datorat memoriei victimelor dictaturii comuniste.”

Este această afirmație a curajoșilor anonimi una cinstită? Să vedem!

1. Ce reacție a avut IICCMER față de omagierea lui Mihai Șora, nomenclaturist comunist în Franța și România, colaborator al Anei Pauker și al altor regimuri criminale comuniste?

ZERO

2. Ce reacție a avut IICCMER față de existența Străzii Lucrețiu Pătrășcanu în București, stradă numită după unul dintre principalii actori ai instaurării comunismului în România?

ZERO

3. Ce reacție a avut IICCMER față de existența străzilor Ilie Pintilie, activist comunist interbelic, la Galați, Craiova sau Iași?

ZERO

4. Ce reacție a avut IICCMER față de promovarea în funcții publice a lui Alexandru Florian, fiul unui nomenclaturist ce a minimizat repetat acțiunile antisemite ale URSS, fiul unui nomenclaturist adulator al regimurilor comuniste și el însuși adulator al acestui părinte comunist extremist și propagandist antisemit?

ZERO

5. Ce reacție a avut IICCMER față de străzile denumite Ștefan Gheorghiu, activist și ideolog comunist de renume (sinistru), străzi care se găsesc în localități precum Arad, Constanța, Ploiești ori Sibiu?

ZERO

6. Ce reacție a avut IICCMER față de strada Alexandru Iliescu din Oltenița, denumită după un activist comunist și agent sovietic, întâmplător și tatăl sinistrului nomenclaturist sovietic Ion Iliescu?

ZERO

Și, ca să trecem în zona literară,

7. Ce reacție a avut IICCMER față de strada Eugen Jebeleanu, poet, activist și nomenclaturist comunist, aflată în Voluntari (Jud. Ilfov)?

ZERO

8. Ce reacție a avut IICCMER față de străzile Dan Deșliu, poet, activist și nomenclaturist comunist, aflate în județe precum Constanța ori Galați?

ZERO

Toate aceste 18 (optsprezece) exemple care arată faptul că IICCMER ignoră sistematic exact genul de „omagiere în spațiul public” pe care pretinde că îl condamnă pentru Adrian Păunescu.
Este și firesc, deoarece emiterea unor asemenea condamnări și cereri CONTRAVINE atribuțiilor legale ale IICCMER și angajaților săi.

În fapt, aș putea spune că după cunoștințele mele juridice, oricât de limitate, suntem în fața unui foarte posibil cumul de infracțiuni:

  • uzurparea funcției (art. 300 Cod Penal)
  • abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal)
  • fals intelectual (art. 321 Cod Penal)
  • coautorat cu premeditare (art. 46 Cod Penal
  • pluralitate constituită și asociere penală implicită (art. 77 lit. a) și c) Cod Penal)

Aceasta deoarece nu am putut găsi o poziție diferită a vreunuia dintre membri IICCMER (ceea ce arată complicitatea), membrii IICCMER sunt mai mult de trei și sunt funcționari publici, iar în atribuțiile IICCMER nu intră acțiunile de poliție politică, de implicare în realizarea sau înlăturarea de monumente, de autosesizare față de activități ale autorităților etc.1

Desigur, într-un stat democratic Parchetul (Procuratura) s-ar fi autosesizat deja și ar fi lansat cercetările privind legalitatea demersului IICCMER.
În statul zis român asemenea abuzuri ale funcționarilor sunt însă încurajate, așa cum s-a văzut deja de foarte multe ori.

Dar, dincolo de aspectele juridice, care este rostul real al demersului IICCMER?

Din punctul meu de vedere, praf în ochi.

Este o manevră prin care se încearcă păcălirea publicului:

„Iată, nu atacăm doar luptătorii împotriva Uniunii Sovietice și ocupației comuniste, atacăm și un poet comunist!”

Și noi ar trebui să credem că abuzurile de tip bolșevic și nazist din ultimii ani sunt echidistante; și să credem că, fiind abuzurile echidistante, poate chiar nu sunt abuzuri.

Doar că Adrian Păunescu nu a fost un adulator al lui Ceaușescu.
La fel cu cei aflați în fruntea Cultului Mozaic din R.S.R., de pildă, sau a Cultului Musulman din R.S.R., de altă pildă, și Păunescu a trebuit să arunce dictatorului unele formule convenabile.
Alături de multe altele neconvenabile.
Care au dus la interzicerea Cenaclului Flacăra de către Nicolae și Elena Ceaușescu, au dus la punerea sub supraveghere a poetului și la persecutarea lui.

Altfel spus, IICCMER, în încercarea sa total antidemocratică și perfect comunistă de poliție politică a nimerit tot într-un om care, într-un fel sau altul, a făcut parte din opoziția împotriva lui Ceaușescu și a URSS.

Că Adrian Păunescu a fost de Stânga este adevărat.
Fapt, de altfel, absolut legal în Republica România, unde toate partidele parlamentare sunt de Stânga (PSD, USR, UDMR, PNL) sau de Centru-Stânga (AUR) – indiferent unde pretind ele că se situează.

Că Adrian Păunescu ar reprezenta un model al admirației față de Ceaușescu este o fantezie sinistră, demnă de Nicu și Elena Ceaușescu, de bănuielile lui Hitler sau de suspiciunile lui Stalin.

Cu aceleași consecințe, chiar dacă la scară.

Când se ridică sus oamenii de nimic nelegiuiții mișună pretutindeni (Psalm 11:8)

Dar, ca să nu închei fără acest lucru, ce este pentru oamenii obișnuiți Adrian Păunescu:

1. Frenezia artistică eliberatoare a Cenaclului Flacăra
2. Regăsirea patriotismului peste scârba de regimul ceaușist
3. Poezie; multă poezie; nu de puține ori genială.

Și aceasta o poate spune orice om anticomunist, așa cum eu însumi am fost din copilărie, dacă este cinstit.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea


Note

  1. Desigur, deoarece nu sunt nici jurist, nici avocat, nici altă (în) specializare din domeniu, opiniile mele trebuie luate cum grano salis. ↩︎

3 gânduri despre “IICCMER – Acțiune comunistă

  1. Sau strada Alexandru Sahia din Bucuresti, Constanta, Cugir sau Rm. Valcea, piata Alexandru Sahia din Radauti ( Alexandru Sahia, originar din comuna Mănăstirea, judeţul Călăraşi, rămâne o figură emblematică a “clasei muncitoare”. Este unul din puţinii scriitori români care a lăsat o operă dedicată fostei Uniuni Sovietice, intitulată “URSS azi”. El a renunţat la haina militară, la studiile universitate, dar şi la viaţa monahală pentru a deveni comunist.)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu